Alexandrina Cantacuzino, printesa care s-a luptat ca sa aleaga si femeia: Nu cu

femeia-papusa ori cu femeia-obiect de placere vom pasi inainte in lumea noua

Alexandra Serban,

,,Chestia femeii e o chestie foarte serioasa" era o propozitie - cu toate variatiile posibile - care aparea frecvent,
in interbelic, in conversatiile despre emancipare. Alexandrina Cantacuzino a luat chestiunea in propriile maini,
si-a dedicat viata pentru ca femeia sa fie eliberata din chingile lumii patriarhale si a ajuns prima feminista
romanca cunoscuta din SUA pana-n India.

,,<<E imposibil, e imposibil...>> Acestea sunt vorbele cu care-mi raspund cei mai multi barbati cand intru in
vorba asupra: drepturilor femeei. Nu vezi, imi zise acum cateva zile un inteligent titrat, ca: luand femeia cea mai
inteligenta, corecta si ideala, dupa parerea d-tale si lasand-o in voia ei, deajuns o singura privire a unui Don Juan
frumos si rafinat si adio; toate merg vertiginos spre calea cea rea. Sa-ti dau un exemplu: o fata se marita cu un
tanar frumos, au o avere comuna de 70.000 lei, duc, cativa ani, trai fericit, au trei copii draguti. Ei bine, ce-i vine
in gand femeei, paraseste caminul si cei trei copilasi si dispare... cu un stricat, cu un detracat... Deci, ce valoare
mai au teoriile si parerile d-talec" Aceasta era pozitia femeii in Romania la inceput de secol XX, dupa cum arata
I. Labor, in revista ,,Drumul Femeii" din iulie 1912. Simplist: femeia e buna la casa omului, se vede treaba, ca
mama, sotie si administrator, dar nu se poate abtine sa nu lase familie si indatoriri pentru aventuri cu tot felul de
detracati. Si mai simplist si scurt: femeii ii trebuie frau.De aici a inceput lupta pentru emancipare. Nu s-au cerut
functii publice importante, nu s-au cerut slujbe respectabile si bine remunerate. Nu, s-a cerut putin respect,
ridicarea femeii la rang de fiinta in deplinatatea facultatilor mintale. ,,Noi cerem, si suntem in cel mai mare
drept a cere, ca fata si femeia in special sa nu fie numai obiectul de placere si decor al barbatilor, cerem ca
femeii sa i se respecte si recunoasca aceleasi drepturi la indeplinirea dorintelor si dispozitiunilor sale
intelectuale, artistice etc.; cerem pedepsirea tuturor perde vara care cred ca pot sa-si bata joc in tot chipul de fata
si femee zicand: Ce esti decat o simpla fata saraca... eu, om cu renume, situatie, din familie mare, barbat, inainte
de toate, ce frica pot avea de tineo!", continua aceeasi doamna Labor sa arate ranile inca deschise ale societatii.

Foto: Alexandrina Cantacuzino a fost prima femeie

decorata cu ordinul ,,Meritul Cultural" in grad de ofiter;
sursa: Alexandrina Cantacuzino, ,,Cincisprezece ani de
munca sociala si culturala", 1928

Fetele si banul

In acest climat si-a inceput printesa Alexandrina

Cantacuzino lupta pentru imbunatatirea conditiei femeii
in societatea romaneasca. Era o doamna a elitei
bucurestene care vazuse si auzise indeaproape toate
prejudecatile, dar era, in acelasi timp, suficient de bine
educata la Paris, incat sa fie in dezacord cu ele. In
cariera sa publica, Alexandrina Cantacuzino s-a
autoidentificat feminista, insa in primii ani, ideile sale
nu erau atat de bine coagulate. In ton cu vremurile,
calea spre feminism a pornit cu activitati sociale,
culturale si caritabile. Asta se putea face concret. De pe
margine, se auzeau in surdina discutiile filosofice, vagi,
privite cu prudenta si suspiciune, despre egalitatea
dintre femeie si barbat. Era drum lung pana acolo.

Primul pas a fost fondarea, in mai 1910, a Societatii

Ortodoxe Nationale a Femeilor Romane (SONFR), la
care au aderat multe doamne din Bucuresti: Elisabeta
Manu, Zoe Ramniceanu, Elisa Grecianu, Calypso
Botez, Anastasia Filipescu s.a. Scopul - care a si fost
indeplinit cu brio in peste doua decenii de activitate -
era de a construi gradinite, institutii de invatamant, mai
ales pentru fete si femei, spitale, cantine si biblioteci
populare. Cele mai multe finantari au venit de la
Gheorghe Cantacuzino ,,Nababul" - cel mai mare latifundiar roman al vremii si socrul Alexandrinei - si de la
cercurile conservatoare, dar idealurile organizatiei erau mai degraba liberale, sub deviza ,,Prin noi insine", cum
altfel, iar cel mai mare aliat guvernamental al SONFR a fost ministrul liberal al Educatiei Spiru Haret.
Foto: Cladirea institutului SONFR din Bucuresti; sursa:
Alexandrina Cantacuzino, ,,Cincisprezece ani de munca
sociala si culturala", 1928

Alexandrina Cantacuzino a detinut presedentia acestei

organizatii din 1918 pana in 1938, timp in care i-a
imprimat toate ideile sale despre schimbarea societatii.
Ideile sale erau, in general, moderat conservatoare,
osciland intre progresismul emanciparii femeii si
traditionalismul atasamentului fata de Biserica.
Considera ca privilegiul social trebuia sa fie un motor
pentru a produce schimbari in jur si ca aceasta
transformare nu se putea face decat prin educatie. Iata
un crampei din ideologia sa din primii ani de cariera:
,,Trebuie sa dam fetelor noastre cunostinte temeinice, care sa le dea putinta sa-si castige cinstit viata, daca nu au
avere; iar daca au norocul de a avea ziua de maine asigurata, sa priceapa scopul banului, care nu este a fi risipit
in zadar printr-un lux necugetat. Banul este o mare putere pentru cel care-si da seama de tot ce reprezinta, cand
este bine intrebuintat, dar este totodata o grozava slabiciune, deoarece risipa lui nesocotita duce pe indivizi si
popoare la prapastie si le otraveste sufletul. De aceea vom cauta a da in aceasta scoala o desvoltare mai mare
stiintelor exacte, moralei si religiei", declara Alexandrina in 1921, la inaugurarea Externatului SONFR din
Calea Mosilor. In construirea noii femei, Alexandrina Cantacuzino acuza pe aceia care ravnesc la ,,femeia-
papusa, femeia obiect de placere si de lux" si ii indemna pe barbati sa se implice chiar ei in procesul de
emancipare, chiar si cu mana forte: ,,Parintii, sotii si fratii nostri sa fie cei care sa ne ajute, care sa ne indrumeze,
care sa ne sileasca sa ne inhamam la munca".

,,O nedreptate strigatoare"

In anii '20, printesa Alexandrina Cantacuzino a devenit mult mai directa in a aborda problemele politice si civice
privind emanciparea femeii. Trecuse razboiul, se facuse Romania Mare, SONFR devenise o organizatie solida,
respectata, astfel ca era timpul pentru a pune problema includerii femeilor in viata publica. Cea mai buna ocazie
pentru aceasta discutie a oferit-o adoptarea Constitutiei din 1923. A fost o lovitura puternica pentru feministele
romance si Alexandrina Cantacuzino nu s-a sfiit sa faca o critica dura.

Desigur, nu avem inca pregatirea pentru conducerea statului; dar toti alegatorii din Romania Mare au
oare aceasta pregatire, cand mai multi sunt nestiutori de cartem Pregatirea temeinica in toate chestiunile
de specialitate, indeosebi in cele economice, desigur ca ne lipseste, insa toti barbatii chemati la inalte
dregatorii au oare aceasta pregatire

,,In ceasul acesta, cand toata constiinta romaneasca ar trebui sa ia parte, pentru a da acestor legi fundamentale de
carmuire a tarii toata taria morala, se incepe printr-o nedreptate strigatoare, care este totodata o mare greseala
nationala si politica. Se inlatura cu desavarsire femeea de la viata publica, i se refuza cel mai elementar drept pe
care il au toti strainii, deveniti prin soarta armelor cetateni romani: a alege pe cei chemati sa trimeata pe fiii sai
la moarte, in caz de rasboiu. Se spune ca femeea nu este pregatita pentru a lua raspunderea grea a treburilor
publice; se spune ca sentimentalismul sau ar intuneca judecata rece a lucrurilor; se spune ca viata familiara in
sfintenia ei ar putea fi atinsa; se spune ca egalitatea drepturilor ar impune egalitate de datorii si ca atunci femeea
ar trebui sa fie si ea chemata a-si jertfi viata in rasboiu; se spune, in fine, ca lipsa noastra de pregatire tehnica,
mai ales in chestiunile economice atat de importante astazi, ar primejdui apararea unor interese vitale pentru
tara. Desigur, nu avem inca pregatirea pentru conducerea statului; dar toti alegatorii din Romania Mare au oare
aceasta pregatire, cand mai multi sunt nestiutori de cartee (...) Pregatirea temeinica in toate chestiunile de
specialitate, indeosebi in cele economice, desigur ca ne lipseste, insa toti barbatii chemati la inalte dregatorii au
oare aceasta pregatirex", sustinea Alexandrina Cantacuzino, pe larg, in pledoaria ei pentru dreptul la vot al
femeilor.

Foto: Fetele din externatul ,,Zoe Ramniceanu" din Calea Mosilor, Bucuresti; sursa: Alexandrina Cantacuzino,
,,Cincisprezece ani de munca sociala si culturala", 1928

Un partid cat o mare controversa

Tot la inceputul anilor '20, printesa Cantacuzino a inceput sa activeze in din ce in ce mai multe organisme ale
feministelor romance. In 1921, a devenit vicepresedinta (si din 1930, presedinta) a nou-infiintatului Consiliu
National al Femeilor din Romania (CNFR), un soi de federatie a asociatiilor feministe din toata tara. Prin
intermediul CNFR, s-a reusit infiintarea Scolii Horticole si de Fermiere din Bucuresti, in 1923, institutie de
invatamant care se adresa fiicelor invalizilor si orfanelor de razboi, precum si infiintarea Casei Femeii, care
oferea ajutor material, fizic, moral si social mamei si copilului. In 1925, Alexandrina Cantacuzino a pus bazele
Societatii Solidaritatea, o asociatie feminista care isi propunea sa ,,trezeasca spiritul feminist in constiinta
masselor" si sa medieze comunicarea intre femeile din diferite clase sociale.
Cel mai indraznet proiect feminist al printesei a fost, insa, infiintarea Gruparea Femeilor Romane (GFR), in
1929. Noua formatiune a fost numita primul partid independent al femeilor, al carui scop era educarea femeilor
pentru a-si putea exercita acele drepturi castigate. In ciuda faptului ca, in 1929, in urma activitatii feministelor
romance, s-a adoptat legea care le permitea majoritatii femeilor profesioniste si vaduvelor de razboi sa voteze in
alegerile locale (in 1928, aparuse legea care permitea unor femei sa candideze la consiliile locale, Alexandrina
fiind consilier municipal din 1928), GFR a fost o aventura politica extrem de controversata. Nu numai
reprezentantii vechii ordini au criticat-o, dar chiar si unele dintre feministe au fost intrigate de aparitia acestui
nou for.

Foto: Alexandrina Cantacuzino si prietenii SONFR;

,,Gruparea nu admite inscrierea femeilor in partide, ci le cere sa se concentreze sub conducerea ei, care va trata
cu toate guvernele conditiile colaborarii femeilor votante. In nicio tara din lume - chiar acolo unde femeile au
participat intens la luptele politice, inaine de emancipare - nu exista un partid feminin, ca o reala forta politica,
ne-cum la noi. Si dupa parerea mea, nici nu trebue sa existe. Atata ne-ar mai trebui: dupa lupta politica de clasa,
lupta politica de sex", declara pentru ,,Universul" din 29 aprilie 1929, Maria Popp, scriitoare si presedinta
Asociatiei pentru emaciparea femeilor din Oltenia.
O explicatie mai optimista a dat, tot pentru ,,Universul" d-na Satmary, presedinta Asociatiei pentru emanciparea
femeilor din Bucuresti, care aderase la GFR: ,,Niciodata in revendicarile noastre feministe nu am cerut decat
posibilitatea de colaborare, alaturi si impreuna cu barbatul. [Nu inteleg noua grupare] nici intr-un caz ca un
partid politic, caci aceasta ar presupune aspiratia la un partid exclusiv feminim, un partid de guvernamant
exclusiv feminim, ceea ce pe langa ca ar fi o imposibilitate in fapt, dar ar fi si in absoluta contrazicere cu
principiile feministe".

Contestata sau apreciata, GFR a ramas apogeul carierei Alexandrinei Cantacuzino pe plan national: in 1938,
femeile au primit si dreptul de a vota si de a fi alese in Parlament, insa vremurile incepeau sa se tulbure, iar
Alexandrina Cantacuzino a gasit aceasta o ,,victorie amara". La sfarsitul anului 1938, regele Carol al II-lea
interzicea activitatea GFR si Alexandrina cadea in dizgratie. Pana la moartea sa, in 1944, miscarea feminista a
cazut pe un plan secund, caci la orizont se prefigura un nou razboi mondial.

,,Fata tanara iese si petrece cu tineri. Dansii au dreptul s-o sarute"

Foto: Congresul Micii Intelegeri a Femeilor, la Bucuresti, 1923; sursa: Alexandrina Cantacuzino,
,,Cincisprezece ani de munca sociala si culturala", 1928

Alexandrina Cantacuzino a fost cea mai cunoscuta figura a feminismului romanesc in perioada interbelica, chiar
una dintre cele mai apreciate activiste din Europa. Asta s-a datorat interesului sau de a se coorodona cu
miscarile din celelate tari europene, de a coagula intr-un singur val toate manifestarile de emancipare din spatiul
est-european. Asadar, s-a pus in miscare planul de a dubla alianta gandita de Take Ionescu, Mica Intelegere, cu
un for diplomatic feminin. In 1922, la Roma, a avut loc prima intalnire a feministelor din Europa Centrala si de
Sud-Est, care au pus bazele Micii Antante a Femeilor. Presedinta a fost aleasa printesa Cantacuzino, iar din
alianta faceau parte reprezentante a cinci state: Romania, Grecia, Polonia, Cehoslovacia si Iugoslavia.
Bineinteles ca discutiile de culise dintre membrele Micii Antante a Femeilor tineau de coordonarea
revendicarilor si programelor civile, sociale si politice privind statutul femeii si al copilului, insa uneori
organizau tot felul de evenimente culturale, asa cum a fost prima expozitie internationala feminina de la
Belgrad, din 1924. Discutand despre succesul acestei prime experiente artistice, Alexandrina Cantacuzino
mentiona si ca: ,,Toate statele participante au dat sprijinul lor neconditionat. Numai la noi nu am putut obtine
transitul gratuit pe caile ferate; sectia noastra romaneasca singura a avut mari cheltuieli, noua ni s-au oferit
gratuit numai sase bilete de clasa a II-a pana la granita".

O romanca la Washington

Foto: Alexandrina Cantacuzino, in mijlocul comunitatii romanesti din Cleveland, SUA; sursa: Alexandrina
Cantacuzino, ,,Cincisprezece ani de munca sociala si culturala", 1928

In 1925, din postura de vicepresedinta a CNFR, recent afiliat la Consiliul International al Femeilor (CIF),
Alexandrina Cantactuzino s-a numarat printre delegatele Romaniei la Congresul din Washington. A plecat in
calatoria transaltantica pe 16 aprilie 1925, din Paris, alaturi de delegatele Frantei, Greciei si Finlandei. A
strabatut Canada si Statele Unite, tinand peste tot prelegeri despre evolutia situatiei femeii in Romania. In cadrul
congresului, a fost aleasa vicepresedinta a CIF, s-a intalnit cu romanii din America, a vizitat cascada Niagara si
a inteles cum merg lucrurile in societatea americana. ,, Casatoriile se fac si se desfac foarte repede. Femeea
domneste acolo. Legile sunt toate facute spre ocrotirea ei. Una din ele imi spunea: <<Aci nu sunt regi, ci numai
regine!>>. Fata tanara e libera, iese si petrece cu tineri. Dansii au dreptul s-o sarute, fara ca parintii sa aiba ceva
de zis, insa daca ar necinsti-o sunt siliti la casatorie sau condamnati la inchisoare. (...) In privinta cascniciei si a
vietii familiare, parerile sunt iarasi impartite, dar se poate spune ca barbatul lucreaza ca o masina pentru a
produce bani. (...) Femeea traieste alaturi de sot, este camaradul de business, adica de afaceri, partasa la
castiguri si la pierderi. Romanul, iubirea, care la noi in vechea Europa mai joaca un mare rol, acolo nu au vreme
sa se infiripeze. Te insori, te desparti, iar te casatoresti, acestea sunt lucruri neinsemnate. Munca, productia,
creatiunea, banul, acestea formeaza rostul vietii", povestea printesa la revenirea in Romania. Calatoriile
Alexandrinei au continuat, insa, si pe alte continente. A fost si in Egipt, India, Maroc, Turcia si Ierusalim,
discutand peste tot despre ideile feminismului romanesc.

Modernism cu vederi inguste

Foto: Alexandrina Cantacuzino si sustinatorii SONFR,
la o ceremonie religioasa; sursa: ANIC

Discursul Alexandrinei Cantacuzino nu a fost unul

esentialmente modern, progresist. Desi era o avocata
infocata a egalitatii intre soti si al transformarii femeii
intr-un cetatean cu drepturi depline, viziunile ei cadeau
in pacatul conservatorismului, dupa cum a fost acuzata
de contemporani si comentata de posteritate. Propunea
un feminism crestin, bazat pe familie si Biserica. In
acest sens, se manifesta adesea impotriva celorlalte
religii, pe care le considera un pericol pentru ,,sufletul
neamului". ,,Biserica ortodoxa si Societatea noastra au
astazi menirea covarsitoare de a strange toate
bunevointile, de a inceta cu marile preocupari materiale
si a incepe propaganda pentru renasterea vietii nationale-religioase romane. Nu putem ingadui ca toate sectele
religioase de pe pamant sa se incruciseze aci, rapindu-ne zilnic sufletele fratilor si copiilor nostri. Oricat de
ingaduitori am fi, oricate legi omenesti ar porunci sa respectam constiinta tuturor, nu putem admite ca aci in
casa noastra, sufletul nostru sa ne fie schimbat. Trebuie ca viata religioasa sa-si recapete toate drepturile in
scoala si in familie", a declarat printesa, la Craiova, intr-o adunare generala a SONFR, din 6 iunie 1924. In
aceeasi masura, propovaduia nationalismul si acuza ,,strainismul", aceasta fiind o tendinta larg raspandita in
epoca: ,,Am lasat usa deschisa si strainismul rau sfatuitor a intrat pe furis si a atins si sufletul gingas al femeii,
tarand-o in afara de camin la petreceri fara rost".

Peripetiile si ambitiile printesei in vremea razboiului

Foto: Printesa Cantacuzino, in uniforma de sora
medicala, in timpul Primului Razboi Mondial; sursa:
ANR

,,O arestare senzationala este aceea a d-nei Alexandrina

G. Cantacuzino, sotia d-lui Grigore G. Cantacuzino, mai
tarziu ministru de Industrie in cabinetul Marghiloman.
Doamna Cantacuzino, o foarte vrednica romanca, nu se
sfieste sa-si manifeste sentimentele sale antigermane.
Atat aceste simtaminte care sunt cunoscute, cat si
libertatea sa de vorbire, o semnaleaza urgiei germane. D-
na Cantacuzino este arestata la Hotel Imperial in
Camera 204", consemna Constantin Bacalbasa, in
,,Capitala sub ocupatia dusmanului", despre unul dintre
cele mai uimitoare si discutate momente din perioada
Primului Razboi Mondial.

Toata lumea buna a Bucurestiului a vorbit despre

episodul scandalos. Si Nicolae Iorga a scris in
,,Memorii" despre asta, adaugand alte detalii: ,,D-na
Alexandrina Cantacuzino spune cum la mosia ei
Ciocanesti totul a fost distrus sau impartit la soldati de
Printul de Lippe-Schaumburg, pe care il gazduise de
curand la o vanatoare, si care regreta ca n-o are la
indemana ca s-o spanzure. Peste cateva zile, cum ea
iscalise o protestare contra pradaciunilor bulgaresti, a
fost internata cateva zile la Otel Imperial, unde din zece
in zece minute sentinela se uita, ca sa-i verifice
prezenta, pe gaura cheii". Mult mai succint - si usor
sarcastic - a fost bunul ei amic, conservatorul Alexandru
Marghiloman, in ,,Note politice": ,,D-na Didina
Cantacuzino a fost arestata. Ea luase initiativa unei
protestari in care cuvantul de <<furt>>, se pare, nu era exclus. Eu ii scrisesem cel putin trei scrisori pentru ca sa
se astampere. A cautat aureola: Bunii Germani i-au procurat-o".

,,Astept cu resemnare a deveni chiar ridicola"

Foto: Cursul de adulti de la Spitalul 113 al SONFR;
sursa: Alexandrina Cantacuzino, ,,Cincisprezece ani de
munca sociala si culturala", 1928

Ce se intamplase, de fapto Pe 6 decembrie 1916, a

transmis ambasadorilor Americii si Olandei o scrisoare
de protest, semnata de ea si alte 500 de persoane, prin
care denunta devastarile la care se dedau armatele de
ocupatie: ,,Noua administratie imperiala pare decisa sa
lase populatia sa moara de foame. (...) Intre Alexandria
si Bucuresti, are loc o devastare inspaimantatoare:
jafuri, asasinate, mutilari josnice, nimic nu lipseste din
tabloul care dezonoreaza secolul nostru de pretinsa
civilizatie. Acele violente sunt comise de armatele turco-
bulgare, dar aici, in regiunea Bolintin, Mogosoaia,
Ghergani, chiar elita armatelor imperiale se implica in
adevarate jafuri rusinoase", se arata in manifestul
printesei Cantacuzino.

Comandamentul german a aflat de aceasta afacere si i-a

pus gand rau. Lupu Costache, reprezentantul
Guvernului roman in Capitala, a prevenit-o ca va fi
arestata, a sfatuit-o sa aplaneze conflictul cu nemtii
printr-o retractare. Printesa a refuzat categoric: ,,Astept
cu resemnare a deveni chiar ridicola printr-o arestare
caraghioasa, care, daca m-ar ridiculiza pentru totdeauna,
i-ar face pe Domniile lor si ridicoli, si odiosi, ca nu
umila mea persoana poate turbura somnul Kaiserului
invingator", ii raspundea ea lui Costache, pe 19
decembrie 1916. In aceeasi zi, a fost inchisa la Hotel Imperial, unde a ramas pana pe 24 decembrie, intocmai cat
sa poate ajunge sa petreaca acasa primul Craciun sub ocupatie.

Munca de caritate

De ce era importanta Alexandrina Cantacuzino pentru nemti Pentru ca ea conducea cel mai mare spital din
Bucuresti, organizat sub egida SONFR. Spitalul 113 era subventionat de Banca Nationala, fusese instalat in
sediul SONFR, din strada Principatele Unite 63 si avea in ingrijire 700 de bolnavi si 4.000 de raniti. Tot aici,
erau organizate si cursuri pentru adulti, ateliere de margele, de cosuri si rogojini, care ii tineau ocupati pe raniti
si contribuiau la eforturile de razboi.

In perioada ocupatiei, cand goana dupa alimente era la ordinea zilei, Alexandrina Cantacuzino a organizat
cantine populare, unde hranea zilnic aproximativ 2.000 de femei si copii. Printre activitatile sale de razboi s-a
numarat si ajutorarea a vreo 106 ofiteri si soldati de a evada din lagarele germane din Bucuresti. Nicolae Iorga
nota in ,,Memorii" despre preocuparea printesei pentru prizonierii de razboi: ,,D-na Alexandrina Cantacuzino
imi spune ceva din suferintile de la Bucuresti. Cu miile, prizonierii romani erau aruncati in pivnitile de la Saint
Freres, cu tificii (n.r. - persoane bolnave de tifos) in mijlocul lor, anume. Ea a osebit o suta optzeci dintre dansii
cari aveau caldura si a doua zi cu totii erau morti".
Foto: Alexandrina Cantacuzino, inconjurata de personalul spitalului 113; sursa: Alexandrina Cantacuzino,
,,Cincisprezece ani de munca sociala si culturala", 1928

In noiembrie 1917, spitalul a fost rechizitionat de administratia de ocupatie. Momentul a fost retinut in jurnal de
Marghiloman, care se afla si el in consiliul de conducere al spitalului: ,,Venind de la Crucea Rosie, aflu ca
medicul general von Goetz a anuntat pe d-na Savescu ca ni se va lua administratia spitalului Ortodoxiei <<aus
politischen Grunden>> (n.r. - din motive politice). Cer imediat o intrevedere cu colonelul Hentsch, caci faptul
acesta insemneaza un semn de neincredere in Crucea Rosie si prefer a ma retrage decat a inghiti asemenea
masuri. Stirbey e de parerea mea. De altfel, d-na Alex. Cantacuzino, care alearga in toate partile, a vazut pe
Lupu Kostake si V. Arion. Amandoi cunosteau deja masura luata". Opunandu-se, in zadar, germanilor, printesa
Cantacuzino si Zoe Ramniceanu s-au baricadat in spital 12 ore. Degeaba.

Pentru eroii neamului

Dupa incheierea Primului Razboi Mondial, munca sociala a Alexandrinei s-a orientat catre comemorarea eroilor
cazuti pe front. Asadar, in iunie 1919, la initiativa Mitropolitului Moldovei si cu sprijinul SONFR, s-a decis sa
se adune fondurile pentru ridicarea, la Marasesti, a unei biserici-mausoleu, in care sa fie depuse osemintele
catorva mii de ostasi. Costul estimat pentru intreaga intreprindere a fost de 7.500.000 de lei, dintre care in primii
trei ani, au fost stransi 2.700.000 de lei. Statul nu a contribuit financiar la ridicarea mausoleului, banii au venit
de la Biserica, de la Armata si de la particulari cu dare de mana. Pe 6 august 1923, s-a pus piatra de temelie si s-
au inceput lucrarile, prilej cu care Alexandrina Cantacuzino a rostit un discurs inflacarat si patriotic: ,,SONFR
are o adanca multumire ca a indeplinit menirea de capetenie ce si-a luat-o si ca aseaza astazi, gratie darniciei
poporului nostru si muncii devotate a membrilor sai, piatra ctitoreasca a acestui locas de recunostinta nationala.
Noi, cari reprezintam o mare opera de educatie, avem datoria civica a da generatiilor viitoare putinta sa se
reculeaga aci, in acest templu al credintei si al vitejiei romanesti". Mausoleul de la Marasesti a fost construit in
perioada 1923-1938, dupa planurile arhitectilor George Cristinel si Constantin Pomponiu.
Familie de boieri, cu pacate legionare

Alexandrina Cantacuzino, alintata de apropiati Didina, s-a nascut pe 20 septembrie 1876, in Ciocanesti, o
comuna din judetul Ilfov (care acum se afla in judetul Dambovita). Ambii sai parinti aveau origini boieresti:
tatal, locotenent colonelul Theodor Pallady, a fost ofiter de cariera si a luptat pe frontul Razboiului de
Independenta, fiind decorat in cadrul Fortelor Terestre Romane. Prin tata, Alexandrina Cantacuzino se inrudea
cu pictorul Theodor Pallady si cu actrita Lucia Sturdza-Bulandra, care ii erau veri. Mama sa a fost Alexandrina
Kretulescu, insa aceasta a murit cand fiica sa avea 5 ani. Ca urmare, Alexandrina a fost adoptata de o matusa,
Eliza Ghica, care a trimis-o la studii in Franta.

Foto: Grigore si Alexandrina Cantacuzino au fost printre primii bucuresteni care au detinut automobil - unul
dintre primele modele de De Dion-Bouton Vis-a-vis - in august 1900; sursa: Alin Ciupala, ,,Femeia in societatea
romaneasca a secolului al XIX-lea"
In 1899, s-a casatorit cu Grigore Gheorghe Cantacuzino, unul dintre fiii lui Gheorghe Cantacuzino ,,Nababul".
Ca urmare a acestei uniuni, Alexandrina va primi titlul de printesa, pe care il va folosi cu mare bucurie cu orice
ocazie. Ca si tatal sau, Grigore a urmat o cariera politica in cadrul Partidului Conservator: a fost ministru,
deputat si senator, precum si primar al Bucurestiului, in 1913. Alexandrina si Grigore au avut trei fiii: Gheorghe,
care a fost arheolog si profesor universitar, membru al Academiei Romane, Constantin si Alexandru. Acesta din
urma a fost un avocat, diplomat si scriitor cunoscut in epoca. Singura lui problema a fost apartenenta la
Miscarea Legionara, fiind un apropiat al lui Corneliu Zelea Codreanu. Mama sa nu a fost de acord cu optiunile
sale, mai ales dupa ce acesta a decis sa plece sa lupte in Razboiul Civil Spaniol, de partea lui Franco. De
suparare, Alexandrina i-a catalogat deciziile drept ,,idioate". Insa sirul actiunilor nesabuite ale lui Alexandru nu
era nici pe departe pe sfarsite.

Suspiciuni de extremism

Foto: Alexandru Cantacuzino

In 1938, Alxandru Cantacuzino a fost arestat alaturi de Zelea

Codreanu si alti lideri legionari, insa a reusit sa evadeze. Din
clandestinitate, Cantacuzino a raspandit manifestul din 13
octombrie 1938, ,,Miscarea Legionara este hotarata sa puna
capat indraznelilor dlui Calinescu" - Armand Calinescu fiind
ministrul de Interne care declansase prigoana legionarilor;
Calinescu a fost asasinat in Bucuresti, de un comando legionar,
pe 21 septembrie 1939. Inainte de a fi arestat si inchis la
Ramnicu Sarat, Alexandru Cantacuzino a mai reusit sa puna la
cale un complot de inlaturare a regelui Carol al II-lea, care va fi
preluat, ulterior, de Horia Sima. A fost arestat pe 28 octombrie
si impuscat in noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939, intr-o
executie in masa a elitei legionare.

In toata aceasta perioada de prigonire a fiului sau, Alexandrina

Cantacuzino a fost tinuta sub supraveghere, condamnata la
domiciliu fortat de catre regele Carol al II-lea si acuzata ca ar fi
ajutat Miscarea Legionara in ilegalitate. Dupa inlaturarea lui
Carol al II-lea, regimul ei de viata s-a ameliorat. Au ramas numai suspiciunile privind afinitatile ei legionare,
desi nu au putut fi probate de vreun document. Totusi, dupa venirea la putere a lui Ion Antonescu, a devenit o
sustinatoare a lui. Alexandrina Cantacuzino a murit pe 12 octombrie 1944 si a fost inmormantata in Cimitirul
Bellu.