Conceptul de "emancipare a femeii" a stârnit mereu o serie nesfârsita de argumente

pro si contra si un val de nemultumire din partea barbatilor. Confundat adesea cu

feminismul extrem, el a reprezentat aproape instantaneu baza de plecare a ideii de
"familie moderna". Rolul traditional al femeii era acela de sotie. Ca sotie, ea trebuia
sa se ocupe de cresterea si educatia copiilor, de bunul mers al gospodariei
(curatenie, mâncare) si, de asemenea, de bunastarea sotului sau. Probabil ca
aceste îndatoriri nu suna atât de rau, însa ele erau doar simple responsabilitati
înglobate în obligatia suprema: supunere totala. În anumite societati, femeia era
fortata chiar sa îsi venereze sotul, un exemplu cutremurator fiind ritualul pe care
trebuia sa îl urmeze orice nevasta din vechile societati hinduse, care consta în
sinuciderea de bunavoie prin ardere pe rug în cadrul slujbei de înmormântare a
sotului ei. Într-o lume a barbatilor care ocupau posturile cele mai importante,
remunerate pe masura, femeile se multumeau cu joburile care extindeau,
bineînteles, rolul de a 848d35i casa: doica, croitoreasa, femeie de serviciu, etc.,
neoferindu-li-se ocazia de a îsi dezvolta si fructifica aptitudinile ascunse. De-a
lungul timpului, destinul femeii a fost conditionat de istoria proprietatii private.
Barbatul, ca proprietar al pamântului îsi însusea prada capturata în lupta, astfel s-a
conturat rolul sau în economie si dreptul ereditar la mostenire. În societatile
patriarhale, casatoria nu semnifica decât trecerea femeii din proprietatea tatalui în
cea a sotului. Astfel, chiar si în societatile emancipate cum era cea ateniana, femeia
traia ferecata în gineceu, alaturi de sclave si copii, iar în anumite societati din
Egiptul antic, ideea de femeie ca proprietate si simplu obiect era dusa atât de
departe încât atunci când sotul murea, femeia era îngropata de vie alaturi de el
pentru ca acesta sa poata fi îngrijit de ea si pe lumea cealalta. Miscarea de
emancipare a femeii a demarat abia în secolul al XVIII-lea, în cadrul curentului
iluminist, în ciuda ideilor care sustineau ca femeia trebuie sa fie la dispozitia
barbatului si a copiilor, ca ea ar fi capabila sa creeze numai la nivelul legilor naturii,
adica aducând pe lume copii.. În acele timpuri, femeia maritata era lipsita total de
drepturi, ea intra în patrimoniul de bunuri al sotului, odata cu zestrea si îi datora
acestuia "supunere oarba si fidelitate absoluta, în caz contrar sotul, care avea drept
la adulter, putea sa-i administreze orice pedeapsa, chiar si moartea." (Sima,Tudora,
2004, p. 19). Accesul la învatamântul superior le-a fost permis femeilor abia în cea
de-a doua jumatate a secolului XIX. În România, miscarea pasoptista propune un
program de modernizare a societatii românesti, cu influente asupra întregului
proces de dezvoltare economica, politica si sociala si pune mare accent pe
emanciparea femeii prin cererea de drepturi egale pentru ambele sexe, în acelasi an
miscarile pentru drepturile femeii au capatat amploare în mai multe tari, chiar si în
Statele Unite, astfel lupta pentru egalitate devenind un fenomen global. Nicolae
Balcescu "îsi exprima speranta ca emanciparea femeii va deschide portile unei noi
civilizatii" (Zamfir, Elena; Zamfir, Catalin., 2002, p. 14 ). Însusi Auguste Comte
este de acord cu ierarhia sexelor, între care acesta este de parere ca exista
"diferente radicale, în acelasi timp fizice si morale, care, la toate speciile animale si
mai cu seama în interiorul rasei umane, le separa profund". Din pacate, chiar si cei
mai mari scriitori din literatura universala încurajau discriminarea femeii si
pastrarea acesteia într-o supunere totala. Totusi cel care a fondat feminismul este
chiar un barbat, Leon Richer, care a creat în 1869 "Drepturile femeii" si a organizat
"Congresul international al dreptului femeilor" în anul 1878.

Dar oare numai emanciparea femeii a schimbat modelul traditional familial sau
progresul tehnologic si progresul în general le-a determinat pe femei sa fie în pas
cu vremurile si, practic, sa se adapteze noilor cerinte? Oare nu cumva societatea a
cerut si a încurajat aceasta emancipare a femeii, iesirea ei din "rolul" de baza din
cauza ca se ajunsese undeva la o rascruce, la plafonare din punct de vedere
profesional, iar implicarea femeii în viata economica a dat un nou sens evolutiei pe
plan profesional? Acest aspect va ramâne mereu incert: daca femeia a dobândit
drepturile ei profesionale ca o urmare logica a noii identitati sociale sau pur si
simplu pentru ca societatea a cunoscut o lipsa de forta de munca ce nu putea fi
compensata decât prin angajarea lor. Este posibil ca raspunsul sa nu fie aflat
niciodata, mai ales pentru ca cel mai probabil motivul concret pentru care femeile
au fost acceptate în tot mai multe posturi si domenii de lucru a fost o combinatie a
celor doua cauze.