Între propagandă și realitate

Perioada ceaușistă
1965-1989

Gala Jura, XI C
 Cenzura
Sub regimul comunist român al lui Ceaușescu,
materialul propagandist era singura informație
disponibilă publicului din toată țara și chiar și acest
material propagandist (răspândit mai ales prin
intermediul televiziunii naționale și al ziarelor
partidului) era controlat de regim prin metodele sale
de sancționare. Întrucât mobilizarea populației prin
materiale scrise era aproape imposibilă, informațiile
neoficiale circulau prin viu grai. Multe filme, muzică și
cărți străine au fost, de asemenea, interzise.
 Teroare psihică
În același timp, Nicolae Ceaușescu a terorizat
populația obligând-o să vadă portretizarea lui și
a soției sale peste tot. „De la sălile de clasă de la
grădiniță până la birourile oficiale, zidurile
fiecărei instituții din fiecare colț al țării trebuiau
împodobite cu fotografii ale cuplului”. Ceaușescu
a distrus intenționat intimitatea individuală.
Afișe originale
 Secretul sumbru al regimului Ceauşescu.
Ce practică barbară a cauzat epidemii de HIV la bebeluşi

Copil într-un spital din România, în 1990

 Zeci de copii mureau după ce s-au infectat
„Bebeluşii, aproximativ 60 dintre ei, se află la etajul al treilea al spitalului de
un cenuşiu sumbru, singura clinică SIDA din România. În unele camere, sunt
câte doi bebeluşi la un pătuţ. Într-un mic compartiment, patru sugari,
aproape de moarte, zac înşiruiţi sub o singură pătură. În mijlocul gemetelor şi
scâncetelor încete ale copiilor, asistentele se grăbesc cu flacoane, seringi şi
cârpe umede. Dar se pare că nu pot ţine pasul. Mulţi dintre bebeluşi zac în
haine umede. Cei cu feţe stafidite şi zbârcite mor fără ca nimeni să observe.
Dintre toate moştenirile groaznice ale epocii Nicolae Ceauşescu, aceasta
poate fi cea mai cutremurătoare. Conform statisticilor adunate de virologii
români şi confirmate de medicii francezi, România este ameninţată de o
neobişnuită epidemie pediatrică de SIDA, concentrată în orfelinate şi clinici
aglomerate, răspândită de o practică de modă veche de a da transfuzii de
sânge nou-născuţilor”, relata jurnalista în „The New York Times”.
 Cauza principală
O practică veche de a injecta transfuzii de sânge în
cordonul ombilical, pentru a stimula creşterea
copiilor mici este acum văzută ca un motiv pentru
răspândirea rapidă a SIDA în rândul copiilor.
Deoarece practica necesită doar o doză mică de
sânge, un pint de sânge contaminat cu SIDA ar putea
fi folosit de multe ori. Multe ţări mai puţin
dezvoltate nu aveau seringi de unică folosinţă, iar
sterilizarea era slabă, sau mai degrabă lipsea.
 Descoperirea alarmantă
Regimul comunist a ascuns situaţia infecţiilor cu HIV, iar până la
înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu nu a existat nicio recunoaştere
oficială că SIDA există în România, ceea ce însemna că orice
date despre răspândirea bolii erau un secret de stat, afirma
corespondentul publicaţiei americane.
Donatorii de sânge, deja abia controlaţi împotriva hepatitei B, o
problemă de sănătate recunoscută în România, nu erau examinaţi
pentru SIDA.
Spre surprinderea medicilor, primul lor pacient, o fetiţă de 12 ani,
s-a dovedit a avea SIDA. Pe măsură ce testau în continuare,
rezultatele au devenit mai uluitoare. Din 150 de copii, 31 au dat
rezultate pozitive la virusul HIV. Dar ceea ce a fost cel mai
alarmant a fost vârsta celor infectaţi: 29 din 31 aveau sub 3 ani,
informa jurnalista.
 Urmările „legii și ordinii”
La etajul trei al clinicii, asistentele ştiau că se ocupă de multe
cazuri fără speranţă. Două asistente medicale, Paula Efta şi Mioara
Cojan, declarau că au văzut 20 sau 25 de bebeluşi murind în
ultimele luni şi că doi sau trei copii vor urma să moară chiar în
noaptea care urma vizitei jurnalistei.
„Aceşti copii nu au părinţi, aşa că se ataşează de noi ca de nişte
mame adevărate”, relata Mioara Cojan.
Aproape două treimi dintre copiii SIDA au fost aduşi la spital din
orfelinate. Casele de copii, supraaglomerate, prost echipate şi
neîncălzite, reprezintau o altă moştenire Ceauşescu, produsul
politicilor draconice împotriva controlului naşterilor care au dus la
mii de copii nedoriţi, afirma autoarea articolului.
 Altă oroare, moștenire postcomunistă
Tom Jarriel şi echipa sa au fost primii jurnalişti occidentali care
au reuşit în 1990 să intre în orfelinatul pentru copii cu dizabilităţi
de lângă Sighetul Marmaţiei, la acea vreme o adevărată
închisoare înconjurată cu garduri de sârmă ghimpată şi cu porţile
încuiate cu lacăte. Jurnalistul l-a păcălit pe ofiţerul de pază să
descuie o poartă, iar întreaga echipă a intrat vijelios în incinta
instituţiei. „Chiar şi după tot ce văzusem până atunci, eram
nepregătiţi pentru ceea ce am găsit într-o încăpere de la etaj: aici
fete tinere, cu capetele rase, erau ţinute într-o cuşcă uriaşă, ca
animalele, iar băieţii goi, înghesuiţi într-o cameră plină de urină
şi excremente, ţipau sălbatic în timp ce loveau cu palmele
podeaua murdară. În timp ce paznicul ne-a ordonat să ieşim,
asistenţii se grăbeau să pună hainele pe câţiva dintre ei”.
 Lagăr al morții
Nu a trecut mult timp, până când jurnaliştii au găsit copii pe care
erau utilizate medicamentele: prunci de câţiva ani, sedaţi şi ţinuţi
ore în şir cu mâinile legate.
Alături, în alte paturi cu gratii, alţi copii erau lăsaţi să moară de
malnutriţie. „O imagine de lagăr al morţii”, o descria în lacrimi,
Tom Jarriel. Întrebat de ce aceşti copii nu erau internaţi în
spitalul aflat la doar câteva sute de metri die orfelinat, directorul
Leordean le explica americanilor că „sunt copiii nimănui”.
Nici înalţii oficiali guvernamentali din Bucureşti nu păreau încă
dispuşi să considere situaţia copiilor abandonaţi drept o
prioritate urgentă în acele vremuri, arătau jurnaliştii.
 Copiii nimănui
Arată copii goi, sub-alimentaţi, care stau adânciţi
până la glezne în propria urină; copii mânaţi ca
porcii să „se scalde” în jgheaburi murdare de apă
neagră; sugarii morţi de foame din cauza unor
afecţiuni tratabile, cum ar fi paralizia cerebrală şi
chiar anemia. Scandalul acestor orfelinate, unde,
după unele estimări, trăiesc 40.000 de copii, a ieşit
la iveală la începutul acestui an, puţine s-au
schimbat pentru aceşti copii la nouă luni după
răsturnarea dictatorului român executat Nicolae
Ceauşescu.
 Contrastul strigător la cer
Așadar, regimul comunist sub Ceaușescu era prezentat
ca modelul ideal de conducere, dar și de trai.
Conducătorii erau idolatrizați, inconștienți, sau, și mai
rău, indiferenți, poate chiar animați de crimele
împotriva umanității ce se petreceau concomitent.
Discrepanța dintre propagandă și realitate este la fel de
puternică precum contrastul dintre lumină și întuneric.
Manipularea care avea loc era, totuși, aproape la fel de
înfricoșătoare ca evenimentele vârâte sub preș.
“De Crăciun ne-am luat rația de libertate”
Decembrie 1989
Gala Jura, XI C