Sunteți pe pagina 1din 5

Nepotul lui Mengele: Terifiantele

Experimente pe Copii ale Doctorului Fauci


De Adrian Pătrușcă 21 octombrie 2022

La doi ani și jumătate de la cea mai mare și tragică farsă din istoria modernă –
Pandemia COVID – nu există nici cel mai mic indiciu că va fi tras la răspundere cineva.

O lume întreagă întoarsă pe dos de Dictatura Terorii Medicale, milioane de morți, zeci de
milioane de vieți distruse, viitorul tinerelor generații compromis, crize peste crize – și nici un
vinovat.

Speranța unui „Nürnberg II” s-a topit. Revolta omului de rând tinde să se stingă. Abia mai
mocnește sub puzderia de griji și frici noi pe care puterea mondială are grijă să le inventeze și
să i le arunce în cârcă.

Sunt puține șanse să se facă Dreptate. Cel puțin într-un orizont de timp previzibil.

Însă nu Dreptatea este miza cea mai importantă. Ci Trezirea.

Omenirea (cel puțin în Occident) trăia într-o bulă, în care Statul Tătuc avea grijă să îi asigure
o viață decentă și relativ lipsită de griji. Să îi ofere Securitate și Liniște.

Bula s-a spart. Statul a început lupta la baionetă cu Individul. Pentru a-l transforma din
Protejat în Sclav.

Există încă o masă mare de oameni în societatea occidentală care nu pricep această
Schimbare de Paradigmă. Continuă să vadă în stat Tătucul Protector, deși acesta îi calcă în
picioare. Sau îi ucide.

Sindromul Stockholm face ravagii.


Dar Trezirea a început. Se vede peste tot în lume. Și la noi, în România. Priviți în jurul
vostru: la rude, la prieteni, la cunoscuți... Amintiți-vă câți susțineau Dictatura Medicală
și observați câți o înjură acum!

Sunt mulți.

Adevărata miză a momentului este ca Marea Trezire să se desfășoare mai rapid decât
Marea Resetare.

Treziții trebuie să devină o masă critică socială suficientă pentru a putea împiedica
Resetarea.

Cel mai mare dușman al Marii Treziri este Resemnarea: ideea că este prea târziu... că nu se
mai poate face nimic... că EI sunt prea puternici...

Fals: EI nu sunt ATÂT de puternici cum se crede. Și LOR le e FRICĂ. Chiar mai mult
decât nouă. Pentru că au MAI MULT de pierdut.

Și cel mai mult se tem de ADEVĂR. De Cuvântul care Trezește. De Cuvântul Clopot.

La fel cum, atunci când e Frig, nu trebuie să adormi, și acum Tăcerea înseamnă
Moarte.

Să vorbim deci!

Unul dintre cei mai mari Luptători pentru Trezire ai momentului este Robert F. Kennedy Jr.
Un model de tenacitate morală.

După ce a scos două cărți exponențiale – Adevăratul Anthony Fauci și Mușamalizarea


Wuhan – devenite rapid bestselleruri, RFK, el a realizat și un film documentar senzațional pe
baza dezvăluirilor din prima sa carte.

Ca un imbold de a nu accepta Resemnarea și Uitarea, și pentru a alunga Somnul, iată


mai jos un fragment terifiant din cartea Adevăratul Anthony Fauci.

Așa ceva nu trebuie uitat și nici acceptat niciodată! Mâine, vor fi copiii voștri.

În 2004, jurnalistul de investigații Liam Scheff a relatat despre experimentele secretele ale
doctorului Fauci pe sute de copii cu HIV, orfani sau aflați în îngrijire socială, la Incarnation
Children’s Center (ICC) din orașul New York City și din mai multe unități afilitate din New
York și alte șase state, între1988 și 2002.

Aceste experimente au reprezentat nucleul eforturilor definitorii pentru cariera dr. Fauci de a
dezvolta o a doua generație de medicamente profitabile împotriva SIDA, ca suplimente pe
lângă AZT.

Scheff a relatat cum NIAID (Institutul pentru Alergii și Boli infecțioase al SUA) condus de
dr. Fauci și partenerii săi Big Pharma au transformat copiii orfani, negri și hispanici, în cobai
de laborator, supunându-i la torturi și abuzuri în cadrul unui sinistru șir de teste neaprobate
ale unor medicamente și vaccinuri:

„Această fostă mănăstire adăpostea un grup de copii care se schimbau ciclic și care
fuseseră luați din familiile lor de către Agenția pentru Serviciile Copilului (ACS). Acești
copii erau negri, hispanici și săraci. Multe dintre mamele lor aveau un trecut cu abuz de
droguri și muriseră. Odată luați la ICC, copiii deveneau subiecții experimentelor medicale
patronate de NIAID al doctorului Fauci (o divizie a Institutului Național de Sănătate) și de
NICHD (Institutul Național pentru Sănătatea Copilului și Dezvoltare umană) în
colaborare cu unele dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume –
GlaxoSmithKline, Pfizer, Genentech, Chiron/Biocine și altele.”

Partenerii Pharma ai NIAID au plătit Incarnation Children’s Center pentru că a furnizat copiii
pentru experimente.

Ca de obicei, dr. Fauci și-a plasat în consiliul de supervizare a siguranței experimentelor


investigatori principali (IP) loiali, dintre care cel mai important era dr. Stephen Nicholas, un
cercetător care beneficia de o finanțare generoasă din partea NIAID pentru medicamente anti-
SIDA.

„Stephen Nicholas nu a fost doar directorul ICC până în 2022; a făcut parte în același
timp și din Comisia pentru Consiliere Medicală Pediatrică, care ar fi trebuit să
supravegheze testele – ceea ce reprezenta un conflict grav de interese”, comentează
(supraviețuitoarea Holocaustului și investigatoarea abuzurilor medicale) Vera Sharav,
președinta Alianței pentru Protejarea Cercetării Umane, un organism de supraveghere a
industriei medicale.

Scheff a continuat:

„Substanțele care li se administrau copiilor erau toxice – cunoscute că provoacă mutații


genetice, distrugerea organelor, moartea măduvei spinării, deformații ale corpului, leziuni
cerebrale și afecțiuni letale ale pielii.”

„În cazul în care copiii refuzau medicamentele, erau imobilizați și acestea le erau
administrate cu forța. Dacă continuau să opună rezistență, erau duși la Columbia
Presbyterian Hospital, unde un chirurg pe băga un tub de plastic prin peretele abdominal
până în stomac. Astfel, medicamentele erau injectate direct în intestinele lor.

„În 2003, doi copii, cu vârstele de respectiv șase și doisprezece ani, au suferit atacuri
cerebrale din cauza toxicității medicamentelor. Copilul de șase ani a orbit. Ambii au murit
la scurt timp după aceea. Un alt copil, de paisprezece ani, a decedat recent. Un băiețel de
opt ani a suferit două intervenții chirurgicale pentru a i se se scoate din gât mari mase de
grăsime de origine medicamentoasă.

„Nu este science-fiction. Este cercetare despre SIDA.”

Chiar și copiii din centru care au supraviețuit experimentelor lui Fauci au manifestat efecte
secundare dezastruoase, mergând de la erupții cutanate și urticarie, de la grețuri și vărsături,
la scăderea puternică a reacției imunitare și febră – toate efecte adverse curente asociate
medicamentelor pe care (Fauci) dorea să le dezvolte.
În timpul unuia dintre teste cu medicamentul Dapsone, cel puțin zece copii au murit. O
investigație realizată Associated Press din mai 2005 a relatat că acești „copii au murit din
diverse cauze, din care patru de o intoxicare a sângelui”.

Cercetătorii s-au plâns că le-a fost imposibil să determine dozarea sigură și eficientă.
Bâjbâiala lor a costat viețile acelor copii.

„O descoperire neașteptată în studiul nostru”, au observat cu cruzime cercetătorii, „a fost


că mortalitatea totală la primirea medicamentului studiat a fost semnificativ mai ridicată în
grupul Dapsone administrat zilnic.”

Cercetătorii de la NIAID au considerat decesele ca pe niște mistere: „Această descoperire


rămâne neexplicată”.

Vera Sharav a făcut timp de ani de zile investigații în legătură cu camerele de tortură ale
doctorului Fauci, ca parte a misiunii pe care și-a asumat-o de a pune capăt experimentelor
medicale pe copii.

Sharav mi-a spus:

„Fauci a băgat toate acele morți de copii sub preș. Reprezentau doar daune colaterale
pentru ambițiile sale de a face carieră. Erau copii de unică folosință.”

Sharav afirmă că cel puțin 80 de copii au murit în lagărul de concentrare al doctorului Fauci
din Manhattan și a acuzat NIAID și partenerii acestuia că i-au pus pe copiii morți în gropi
comune.

Documentarul devastator al BBC din 2004, „Guinea Pig Kids” („Copiii cobai”), relatează
despre barbaria proiectelor științifice ale doctorului Fauci din perspectiva copiilor afectați.

În acel an, BBC a angajat-o pe ziarista de investigații Celia Farber pentru a face cercetări pe
teren pentru documentarul care expune dedesubturile întunecate ale grabei Big Pharma de a
dezvolta noi remedii profitabile împotriva SIDA.

„Am găsit groapa comună la cimitirul Gate of Heaven din Hawthorne, New York”, mi-a
spus ea. „Nu îmi puteam crede ochilor. Era o cavitate foarte mare acoperită cu un covor de
iarbă sintetică și care de fapt se putea ridica. Sub el, se puteau vedea zeci de coșciuge din
lemn brut, aruncate la întâmplare. Este posibil să fi fost în jur de 100. Am aflat și că erau
mai mulți copii într-un coșciug. În jurul gropii se afla un semicerc mare cu pietre funerare
pe care erau gravate numele a peste o mie de copii. Am notat fiecare nume. Încă mă întreb
cine erau CEILALȚI copii. Din câte știu, nimeni nu i-a pus vreodată doctorului Fauci
această întrebare înfiorătoare.”

„Îmi amintesc grămada de ursuleți și inimioare de pluș din jurul gropii și faptul că muștele
băzâiau în jur. Efortul de a nota fiecare nume mi-a luat o zi întreagă. NIAID, New York și
toate clinicile IP ne băgau bețe în roate. Nu am putut obține o estimare precisă a
numărului de copii care au murit în experimentele NIAID, nici cine erau aceștia. Am
început să verific numele de pe pietrele funerare în funcție de certificatele de deces de la
Departamentul pentru Sănătate din New York, era tot ce se putea face la acel moment.
BBC voia să stabilească legătura dintre aceste coșciuge și numele copiilor despre care se
știa că au trecut pe la ICC. Era o muncă foarte lentă și dificilă, cu o rezistență uriașă din
partea instituțiilor, dar am reușit să găsim câteva nume.

„Am aflat povestea unui tată care ieșise din închisoare și își căuta copilul. I s-a spus că fiul
lui a murit la ICC de SIDA și că nu exista nici un dosar medical, deoarece toate s-ar fi
«pierdut într-un incendiu». Era devastat. Povestea asta a ajuns la New York Post, dacă mă
credeți. Însă, unul după altul, fiecare ziar care s-a apropiat de povestea asta s-a temut.
Chiar și atunci, cartelul medical avea puterea de a bloca o asemenea poveste. Dr. Fauci și-
a construit întreaga carieră cu această atitudine. Nimeni nu îi pune întrebări. Explicația
NIAID la vremea respectivă era că acești copii erau deja condamnați, deoarece «aveau
SIDA», cum ar veni oricum urmau să moară. Când oamenii mureau în număr mare și de
morți groaznice, cercetările medicale ale NIAID le numeau «lecții învățate».”

https://www.activenews.ro/opinii/Nepotul-lui-Mengele-Terifiantele-Experimente-pe-Copii-ale-
Doctorului-Fauci-176857

S-ar putea să vă placă și