Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu” din

Republica Moldova

Referat
Tema : Călirea organismului

Realizat: Racoviță Vasile M1922

Profesoara: Miron Svetlana

Chișinău 2019
 Călirea organismului

Plan:
1. Noţiune de călire. Efectele biologice ale călirii.
2. Principiile organizării călirii organismului.
3. Călirea cu aerul.
4. Călirea cu apa.
5. Călirea cu razele solare.
6. Călirea în practica sportivă.

1. Noţiune de călire. Efectele biologice ale călirii.

Călirea reprezintă o sistemă de măsuri igienice, folosită de către om în

vederea sporirii rezistenţei organismului la acţiunea factorilor meteorologici (frig,
căldură, insolaţie solară, presiune atmosferică redusă etc.) şi prevenirea bolilor de
răceală.
Efectul călirii organismului cu un anumit factor este specific, adică la
contactul sistematic cu frigul el devine mai rezistent la frig, iar sub influenţa
căldurii - la căldură. Concomitent cu efectele specifice se manifestă şi cele ne
specifice , exprimate prin ameliorarea stării funcţionale a sistemelor de organe,
rezistenţa la maladiile infecţioase, capacitate de muncă intelectuală şi fizică, stare
psiho-emoţională echilibrată etc.
Esenţa fiziologică a călirii constă în antrenarea sistematică a organismului,
îndeosebi a aparatului de termoreglare, la acţiunea factorilor meteorologici.
Aceasta contribuie, pe de o parte , la diminuarea pragului de sensibilitate a
termoreceptorilor pielii , iar pe de altă parte, la perfecţionarea relaţiilor reciproce
dintre organe, la formarea sistemelor funcţionale. Prezenţa acestora asigură
adaptarea organismului la modificările variate ale temperaturii mediului ambiant.
Reacţii adaptive sânt depistate în sistemele nervos, endocrin, cardiovascular,
respirator etc.
 Valorile de temperatură sub +15 grade C sânt recepţionate de termoreceptorii
pielii, care prin intermediul sistemului nervos, asigură constricţia vaselor sangvine
periferic.Ca rezultat, patul de sânge de la suprafaţa corpului se orientează spre
ţesuturile profunde, spre organele interne şi le protejează de răcire. Scade diferenţa
dintre temperatura corpului şi cea a aerului , ceea ce contribuie la micşorarea
cedării căldurii şi menţinerea constanţei temperaturii corpului. Concomitent
sporeşte şi scindarea substanţelor organice, însoţită de degajare de căldură.
La valorile de temperatură peste +20 grade C acest proces se reduce la
minimum, are loc dilatarea vaselor sangvine periferice cu cedare de căldură în
exterior.
În procesul evoluţiei omului mecanismele de adaptare a organismului la frig
s-au perfectat continuu. în adaptarea acestuia la valorile de temperatură redusă pot
fi distinse următoarele faze: prima - la contactul cu aerul rece ateriolele mucoasei
căilor respiratorii şi ale pielii se constrictă , temperatura acestora scade; în a doua -
în mod reflector, prin intermediul sistemului neuro-endocrin, sporeşte scindarea
substanţelor organice în muşchii scheletici, ficat şi alte organe interne , se
intensifică circulaţia sangvină, se resimte un flux de căldură în tot corpul; în a treia
- apare horepilaţia ("pielea de gâscă"), se încep frisoanele (tremur al întregului
corp), pielea se răceşte şi devine cianotică ("vânătă").Instalarea acestor modificări
denotă încordarea mecanismelor de adaptare a organismului la frig. în organizarea
procedeelor de călire este important să nu admitem apariţia lor.
La persoanele călite durata primei faze de adaptare la frig este scurtă,
temperatura pielii şi a mucoaselor se reduce ne esenţial, iar modificările din faza a
doua se menţin timp îndelungat.
Schimbările ce intervin în faza a doua au o influenţă benefică pentru
organism:
- în procesul de termogeneză ca sursă energetică sânt utilizate lipidele şi
glucidele, ceea ce micşorează riscul obezităţii şi diabetului zaharat;
- antrenarea sistematică a arteriolelor la acţiunea frigului şi căldurii
impune vasele să se constricte şi să se dilate în dependenţă de condiţiile mediului
extern. Această "deprindere" are o importanţă deosebită în prevenirea maladiei
hipertensive, caracterizată printr-un spasm excesiv al arteriolelor şi sporirea
tonusului pereţilor vasculari;
- sub acţiunea frigului se activează funcţia timusului, care deţine un roi
important în asigurarea imunităţii organismului, protejându-1 de bacterii patogene,
virusuri, celule canceroase, adică de maladii infecţioase, boli oncologice;
- glandele suprarenale, dirijate de hipofiză, sporesc producţia de cortizon,
care facilitează procesul de adaptare a organismului la stările de stres, intervenite
în rezultatul eforturilor fizice, situaţiilor de conflict, suprasolicitărilor intelectuale
etc.
Eficienţa călirii depinde de durata acţiunii factorului de călire (apa, aer, raze
solare); modul de utilizare (fricţiune, abluţiune, duş, înot etc), activitatea motrice în
timpul procedurii, intensitatea călirii. O importanţă deosebită în fortificarea
sănătăţii o pot avea procedurile de călire locală a căilor respiratorii, picioarelor,
trunchiului etc.

2. Principiile organizării călirii.

Procedurile de călire pot fi începute la orice vârstă, dar formarea acestor

deprinderi în tinereţe şi menţinerea lor în decursul vieţii mature, deschid
posibilităţi mai largi de păstrare şi întremare a sănătăţii, sporesc longevitatea.
Persoanele cu o sensibilitate sporită la factorii termici trebuie să fie mai precauţi la
selectarea factorilor şi formelor de călire, li se recomandă urmarea strictă a
indicaţiilor medicului de familie, referitoare la problema în cauză.
Investigaţiile speciale în domeniul călirii organismului, denotă ca efecte
benefice în starea sănătăţii pot fi obţinute doar în cazul organizării corecte a
procedurilor de călire, respectarea următoarelor principii:
 1. Practicarea sistematică, adică repetarea zilnică a procedurilor de călire.
Numai în aşa caz modificările funcţionale, aparente la nivel de celulă,
ţesut, organe, sisteme de organe, se pot acumula, determinând adaptabilitatea
organismului la schimbările mediului ambiant, întreruperile de 2-3 săptămâni se
soldează cu pierea acestor calităţi.
2. Trecere treptată şi succintă de la doze mici şi proceduri simple la influenţă
puternică şi complexă a factorilor meteorologici.
3. Evaluarea particularităţilor individuale ale persoanei ce urmează a se căli
(vârsta, starea sănătăţii). Reacţia biologică a diferitor persoane la procedee şi doze
analogice este diferită. Copiii, persoanele slab dezvoltate fizic, sedentare, bătrânii
sânt mai sensibili la acţiunea factorilor externi, la oscilaţiile lor.
4. Folosirea diferitor mijloace şi forme de călire asigură rezistenţa
organismului la diverşi factori meteorologici, care în condiţii reale acţionează în
complex (scăldatul, bronzarea etc).
5. Efectul asanativ al procedurilor de călire sporeşte, dacă acestea sânt
organizate într-un regim dinamic, activ. Ocupaţiile cu nataţia, atletismul, turismul,
alpinismul, patinajul sânt foarte eficiente în acest sens.
6. Asocierea procedeelor locale şi generale. Procedeele de călire generală
prevăd călirea întregului organism, cele locale - doar a anumitor sectoare. Ultimele
dispun de o acţiune mai slabă, comparativ cu cele generale, dar fiind folosite corect
sporesc rezistenţa picioarelor, gâtului la acţiunea frigului, curenţilor de aer.
7. Autocontrolul. Ca indici informativi urgenţi ai eficienţei călirii pot servi:
somnul normal, pofta de mâncare, capacitatea de muncă, dispoziţia bună.
8. Cointeresarea în rezultate semnificative ale călirii, atitudinea pozitivă faţă
de procedeele de călire.

3. Călirea cu aerul
 Călirea cu aerul este cel mai simplu şi mai accesibil procedeu de călire. El
poate fi organizat în mod special sau obţinut în mod involuntar, îmbrăcând haine
uşoare, ce permit circulaţia liberă a aerului sub ele.
Cele mai reuşite locuri de organizare a băilor de aer sânt parcurile, amplasate
în sectoarele "curate" ale oraşului.
Pe ploaie, ceaţă, viteză a vântului de peste 3 m /s , organizarea băilor de aer
este contraindicată.
În dependenţă de senzaţiile produse asupra pielii băile de aer se clasifică în:
- calde (t - 20-30grade C);
- răcoroase (t - 14-20grade C);
- reci ( t - mai mici de 10 grade C).
Procedeele speciale de călire a organismului pot fi începute la temperatura
aerului din încăpere de +18 +20 grade, cu descoperirea totală sau parţială a
corpului. Atât timp cât ne vom preocupa de aranjarea lenjeriei, igiena personală,
receptorii termici ai pielii se vor adapta la temperatura aerului din odaie. Obţinând
deja o rezistenţă la frig, putem aerisi încăperea, deschizând temporar ferestruica
sau uşa balconului. Vom da dovadă de bun simţ, străduindu-ne să ne activizăm
mişcările şi chiar, ceea ce e mai raţional, să practicăm gimnastica de înviorare într-
un tempo moderat, timp de 5-7 min.
Cu timpul procedeele de călire pot fi realizate la aer liber. Primele băi,
practicate de persoanele practic sănătoase la temperatura 15-20 grade, vor avea o
durată de 20-30 min. Zilnic ea poate fi mărită cu 10 min., timpul general atingând
valoarea de 2 ore.
Persoanele, care au realizat cu succes această etapă, pot trece la călirea cu aer
mai rece - de 10-15 grade, începând cu durata de 15-20 min. E raţional să îmbinăm
procedeele de călire cu lucrul în gospodărie ori gimnastica activă.
Asortimentul hainelor îl vom selecta individual, luând în vedere sensibilitatea
noastră la frig. E important să nu admitem apariţia frisoanelor, care ne reduc
dorinţa de a repeta sistematic procedura.
 Printre cele mai frecvente forme nozologice ale maladiilor sistemului
respirator, înregistrate la maturi, sînt "bolile de răceală". Ele intervin în rezultatul
acţiunii curenţilor de aer asupra unor sectoare limitate ale corpului (gât, cap, şale,
picioare). în acest caz, impulsurile nervoase aferente, transmise de la periferie
(piele, muşchi) spre sistemul nervos central, sânt insuficiente după număr şi putere,
pentru a declanşa din partea acestuia o reacţie de protecţie eficientă. Ca rezultat,
sub acţiunea frigului, vasele sangvine superficiale se constrictă (arteriolele pielii),
intervine subnutriţia ţesuturilor cu oxigen şi substanţe nutritive, are loc acumularea
acidului lactic şi altor produse de deşeu, modificarea mediului intern şi dereglarea
activităţii fermenţilor ce participă la procesele de oxidoreducere. Suferă
terminaţiile nervoase, care funcţionează "normal" doar la menţinerea constanţei
(relative ) a mediului intern al organismului.
Băile de aer răcoroase şi reci sporesc rezistenţa organismului la acţiunea
curenţilor de aer, dar ele pot fi practicate numai de către oamenii sănătoşi, ce au
trecut un control medical riguros. Pentru ultimii se recomandă călirea cu curenţi de
aer organizaţi special, care acţionează concomitent pe toată suprafaţa corpului.
Pentru persoane de toate vârstele sânt folositoare plimbările la aer liber, somn
cu ferestuica deschisă, atât timp cât temperatura aerului din exterior depăşeşte
valoarea de +10 grade C.

4. Călirea cu apa.

Călirea cu apa, de regulă, se organizează după primirea băilor de aer, care

reduc sensibilitatea organismului la frig şi asigură o adaptare mai lejeră a acestuia
la temperaturi reduse.
La călirea cu apa, modificările ce se produc în sistemele de organe sânt mai
pronunţate şi mai diverse, comparativ cu efectele băilor de aer, ceea ce necesită o
dozare atentă a agentului termic, a duratei de acţiune a acestuia. Apa dispune de o
conductibilitate termică deosebită, ce depăşeşte de 28 ori acest indiciu pentru aer.
Aceasta impune o mobilizare activă a sistemului nervos central şi a aparatului de
termoreglare în adaptarea organismului la frig, manifestată prin intensificarea
circulaţiei sangvine, sporirea termogenezei etc.
Sub acţiunea procedeelor de călire cu apa (abluţiuni, fricţiuni umede, scăldat)
pielea se îngroaşă şi devine mai rezistentă la acţiunile mecanice din exterior.
Aceste modificări sânt mai evidente la utilizarea apei maritime. Sărurile minerale,
dizolvate în ea, dubesc pielea şi o asanează.
Principalul factor de călire este temperatura apei, dar nu durata procedeului.
Din acest considerent , pentru păstrarea sănătăţii, vom respecta regula: cu cît e mai
rece apa, cu atât mai scurt va fi timpul ei de contact cu corpul.
Vara şi toamna - sânt cele mai prielnice anotimpuri pentru a începe călirea cu
apa. Temperatura aerului trebuie să varieze între 17-20 grade, iar temperatura apei
între 20-24 grade. La fiecare 3-4 zile temperatura apei se va micşora cu un grad,
astfel ca după 1,5-2 luni, în dependenţă de starea sănătăţii, să oscileze între 20-16
grade.
Recomandăm următoarele forme de călire cu apa: fricţiuni umede, abluţiuni,
duş, scăldatul.
Fricţiunile umede pot fi practicate pe parcursul întregului an. în decursul
câtorva zile corpul se va fricţiona cu un ştergar umed, burete ori cu mâna, în
următoarea succesiune: mâinile, gâtul, pieptul, abdomenul, spatele, picioarele.
Mişcările se vor efectua în direcţia circulaţiei sangvine, după ce, pielea se va
frecţiona cu un ştergar uscat până la înroşire, timp de 2-3 min.
Pentru a spori excitabilitatea receptorilor nervoşi la acţiunile externe, în apă se
poate adăuga sare (3 linguriţe la un litru de apă) ori alcool ( 2-3 linguriţe la un litru
de apă).
Abluţiunile generale se efectuează la următoarea etapă de călire. Apa din
căldări, stropitori, ceainice se toarnă pe spate la distanţa de 5-8 cm de la corp,
astfel ca ea să se scurgă treptat pe piept, abdomen, membre.
în continuare corpul se fricţionează până la înroşire cu un ştergar uscat.
Durata procedeului constituie 3-4 min.
Abluţiunile locale prevăd sporirea rezistenţei la frig a picioarelor, gâtului etc.
 Abluţiunile picioarelor se practică zilnic, înainte de somn. Temperatura
iniţială a apei 26-28 grade, reducând-o după o săptămână - două până la 12-15
grade. Procedeul se finalizează cu fricţiunea picioarelor cu un ştergar uscat până la
înroşire.
Abluţiunile contraste ale picioarelor se organizează utilizând două vase: în
unul turnăm apă fierbinte (t-35 grade, cu sporirea săptămânală a temperaturii cu 1
grad până la 38-40 grade), în altul apă rece (t-20 grade, cu reducerea săptămânală a
temperaturii cu 1 grad până la 25 grade). La început menţinem picioarele 2-3 min.
în apă fierbinte, apoi 30 s. în apă rece, repetăm mişcările de 2-3 ori. Finalizăm
procedeul cu fricţiunea picioarelor cu un ştergar uscat până la înroşire.
Abluţiunile gatului se practică zilnic, atât dimineaţa cât şi seara. Temperatura
iniţială a apei va constitui 23-25 grade C. Săptămânal o reducem cu 1-2 grade,
atingând valorile de 5-10 grade.
Duşul. în dependenţă de temperatura apei se clasifică în:
Fierbinte (+39-42 grade);
Cald (+36-37 grade); Indiferent (+34-35 grade);
Răcoritor (+20-33 grade);
Rece (mai mică de 20 grade).
Pentru călire se practică duşul sub formă de ploaie de o intensitate moderată,
cu temperatura incipientă a apei de 30-35 grade, timp de 1 min. Cu timpul,
temperatura apei se micşorează, iar durata procedeului, ce include şi fricţiunea
uscată a corpului până la înroşire, va constitui în mediu 2 min.
Atingând un anumit nivel de călire se poate practica duşul contrast care este
foarte eficient pentru sportivi. Duşul contrast este un stimulator puternic a
activităţii sistemelor nervos central şi cardiovascular. El normalizează tonusul
arteriolelor, reduce tendinţa de spasm a acestora, sporeşte pofta de mâncare şi
capacitatea de muncă.
Scăldatul. Efectul asanativ al scăldatului este recunoscut unanim. El este
eficient în dezvoltarea armonioasă a organismului, în prevenirea scoliozei,
ameliorarea stării sistemului cardiovascular.
 Acţiunea concomitentă a aerului, apei şi soarelui asigură o reacţie
semnificativă de răspuns a organismului, sporirea posibilităţilor de adaptare a
acestuia la condiţiile reale ale mediului ambiant. Din acest considerent , anume
scăldatul, mai ales în apă maritimă, este o formă optimă de călire.
Sezonul scăldatului începe la temperatura apei de 18-20 grade, iar a aerului
20-22 grade C. Se finalizează la temperatura apei de 12-13 grade, iar a aerului de
14-15 grade.
În primele zile ne vom scălda doar o singură dată, timp de 2-5 min., iar mai
apoi de 2-3 ori (câte 10-20 min.), respectând un interval de 3-4 ore. întrând în
bazinul de apă ne vom scufunda rapid de 2-3 ori şi vom înota activ, ceea ce ne va
da posibilitate să ne adaptăm mai eficient la temperatura mediului acvatic. Aflarea
în apa de +20 grade, fără mişcări, timp de 15 s., se soldează cu cheltuieli de energie
de circa 100 kcal şi menţinerea acestui regim poate conduce la apariţia bolilor de
răceală.
Fricţiunile cu zăpadă sânt procedee de mare intensitate pentru organism, din
care considerent pot fi practicate doar de oamenii sănătoşi, cu experienţă de călire
cu alţi factori, sub alte forme.
La început procedeul se efectuează în încăperi, fricţionând corpul "până la
brâu" timp de 1-2 min. cu zăpadă, iar mai apoi cu un ştergar uscat până la înroşire.
Cu timpul se poate de-1 practicat şi la aer liber.
Scăldatul de iarnă este un procedeu ce suscită o excitare extremă a sistemului
nervos central, şi a celorlalte sisteme de organe. La aflarea în apă temperatura
corpului se micşorează cu 1-3 grade, iar a pielii cu 10-15 grade, brusc se intensifică
cheltuielile energetice, sporesc tensiunea arterială şi pulsul. După procedeu toate
mecanismele de adaptare suferă o încordare maximală, compensând deficitul
căldurii. Din aceste considerente scăldatul de iarnă poate fi recomandat doar
persoanelor sănătoase cu o experienţă mare de călire.
La scăldatul în copca de gheaţă trebuie de respectat următoarele cerinţe
igienice:
- copca va fi înzestrată cu o scăriţă pentru întrare şi ieşire din apă;
 - înainte de întrare în apă temperatura corpului trebuie să fie normală;
- în vestiarul, care se află în apropiere, se vor efectua exerciţii
pregătitoare;
- durata aflării în apă pentru cei ce practică procedeul pentru prima dată va fi
de 20 s., pentru cei cu stagiu de 2 ani - 40-50s., 3 ani - 60-70s.;
- este bine de efectuat mişcări de înot cu frecvenţă 30/ min.
- nu trebuie practicate elemente competiţionale ;
- imediat după ieşirea din apă ne ştergem bine şi îmbrăcăm halatul ori
costumul sportiv;
- în vestiar se îndeplineşte un complex de exerciţii în vederea restabilirii
echilibrului termic;
- scufundările în copcă se organizează nu mai frecvent de 4 ori pe
săptămână.
Dereglările somnului, apatia, reducerea capacităţi de muncă sunt primele
semne ale călirii incorecte. în acest caz este solicitată consultaţia medicului.

5. Călirea cu razele solare.

Radiaţia solară pe Pământ este determinată de Soare. în componenţa

spectrului solar întră:
- razele vizibile, cu lungimea de undă de 780-400 mmk ;
- razele ultraviolete, cu lungimea de undă de 400-290 mmk;
- razele infraroşii, cu lungimea de undă de 300-780 mmk.
Razele ultraviolete sunt purtătoare de energie, iar cele infraroşii - de căldură.
Radiaţia solară are o acţiune biologică pronunţată pentru organismul uman.
De ea depinde ritmul normal al vieţii, tonusul muscular, numărul eritrocitelor din
sânge, capacitatea de fagocitoză a leucocitelor, metabolismul general, ritmul
somnului etc.
Acţiunea razelor ultraviolete se foloseşte pentru călirea organismului. Sub
acţiunea acestor raze în piele se formează vitamina D, care condiţionează influenţa
anti-rahitică. Ele exercită funcţia bactericida, adică distrugerea microorganismelor
patogene de pe piele. Efectul de bronzare apare în consecinţa formării în celulele
pielii a melaninei, pigment care-i conferă corpului o culoare brună şi are rolul de
protecţie a ţesuturilor profunde de influenţa razelor ultraviolete. Sub acţiunea
razelor solare are loc dilatarea capilarelor pielii, canalelor glandelor sudoripare şi
sebacee, ameliorarea formării substanţelor histaminice, care pe cale umorală
reglează activitatea organismului.
Abuzul procedurii de bronzare poate avea consecinţe neprielnice pentru om:
apariţia cancerului pielii; dereglarea procesului de formare a fibrelor de ţesut
conjunctiv în ea, apariţia ridurilor. Cele mai acute urmări pot fi: arsurile, şocul
solar.
În călirea cu razele solare trebuie respectate o serie de reguli igienice, ce
contribuie la evitarea urmărilor negative în realizarea scopului propus:
1. Să folosim cel mai indicat timp de bronzare pentru zona noastră
climaterică -orele 8-11 dimineaţa, când razele solare cad pe suprafaţa pământului
sub un unghi de 30 grade.
2. Baia de soare se primeşte după 30-40 min. de la dejun.
3. Ne vom bronza în poziţie orizontală, cu picioarele spre soare,
acoperind capul cu o pălărioară din paie . în timpul băii vom evita somnul.
4. Pentru dozarea băilor se pot utiliza următoarele metode:
- metoda minutară, care e eficientă pentru călirea oamenilor sănătoşi. Ei încep
bronzarea de la durata de 5-10 min., sporind timpul zilnic cu 5-10 min., ajungând
până la 2-3 ore, cu intervale de 15 min. petrecute la umbră, după fiecare oră de
bronzare;
- metoda calorică, în corespundere cu care durata de bronzare depinde de
cantitatea de energie ce-i revine 1 cm pătrat de piele. Energia solară se determină
cu actinometrul. Bronzarea începe de la doza zilnică de 5 kal/cm pătrat (o doză
biologică), atingând cu timpul 100-120 kal/cm pătrat;
- metoda expunerii pe segmente, începând, de exemplu, cu expunerea
membrelor inferioare, până la genunchi, apoi a coapselor, abdomenului, spatelui,
iar după 6 zile se ajunge la expunerea întregului corp timp de 30 min. Această
metodă este indicată pentru copii şi bătrâni.
5. La începutul călirii se organizează zilnic o singură baie , apoi se
ajunge la două, cu intervale de minimum 4 ore.
6. După terminarea băii de soare se recomandă odihnă la umbră timp de
10-12 min., urmată de duş.
Călirea cu razele solare este contra indicată în următoarele cazuri:
tuberculoză, febră, flux menstrual, sarcină, supra antrenament, excitabilitate
nervoasă sporită.
La înroşirea pielii şi apariţia arsurilor de gradul 1 senzaţiile neplăcute pot
diminua la acoperirea corpului cu un cearşaf umed. La arsurile de gradul 2,
manifestate prin apariţia pustulelor cu lichid, este indicată prelucrarea acestora cu
soluţie slabă de permanganat de potasiu sau cu alcool. Utilizarea grăsimii
împiedică cedarea căldurii în exterior şi este contraindicată.

6. Călirea în practica sportivă.

Călirea este o parte componentă a procesului de antrenament. Sportivul călit

se îmbolnăveşte rar şi are posibilitatea de antrenare sistematică, necesară pentru
atingerea formei sportive. Rezistenţa organismului la acţiunea schimbătoare a
factorilor meteorologici î-i permite să se adapteze uşor la diferite condiţii
climaterice în care se desfăşoară competiţiile:
Călirea cu aerul. Cercetările speciale efectuate asupra sportivilor, pregătirea
cărora decurge primordial în săli închise, denotă o rezistenţă scăzută a acestora la
frig şi căldură, la variaţiile de temperatură. Luptătorilor, halterofililor, gimnaştilor,
acrobaţilor le este indicată organizarea sistematică a unor antrenamente în aer liber,
înotul, practicarea sporturilor de iarnă (patinaj, schi etc).
 Sportivii ce se antrenează în decursul anului sub cerul liber n-au nevoie de
proceduri speciale de călire cu aerul, organismul lor devenind involuntar rezistent
la acţiunile mediului ambiant.
Călirea cu apa sub diferite forme trebuie să constituie o parte componentă a
regimului zilei sportivilor. înviorarea de dimineaţă va fi urmată de o abluţiune
generală ori duş contrast, însoţite de fricţionarea pielei corpului până la înroşire.
înainte de somn se recomandă abluţiuni locale ale picioarelor, clătirea gurii cu apă
rece.
Sauna urmată de abluţiuni generale ori scufundare în bazinul cu apă rece este
o formă deosebită de călire a persoanelor cu deprinderi sistematice de călire.
Călirea cu razele ultraviolete, emise de lămpile eriteme, este indicată în
timpul iernii sportivilor ce se antrenează permanent în săli. Lămpile eriteme ( AS-

15,AO-30 ), care emit raze ultraviolete cu lungime de undă mare ( 280-380 nm.)
sporesc capacitatea de muncă a sportivilor şi rezistenţa lor la maladiile de răceală
(Laptev A.P.).
În planificarea antrenamentelor, accentul pe călirea sportivilor trebuie pus,
îndeosebi, in perioada pregătitoare. In cele precompetiţionale şi competiţionale
procedurile respective se reduc la minimum ori chiar se evită. S-a stabilit, că la
apogeul formei sportive organismul este deosebit de sensibil la variaţiile de
temperatură, dispune de o excitabilitate sporită a sistemului nervos şi imunitate
redusă. în practica sportivă sunt frecvente cazurile, când bolile de răceală i-au
împiedicat pe sportivii de performanţă să evalueze cu succes în competiţii, deşi
pregătirea acestora a durat luni şi chiar ani în şir. Din acest considerent , nu se
recomandă ca sportivii să aştepte timp îndelungat intrarea în concurs pe un teren
deschis, expus curenţilor de aer. Pentru ai proteja de frig şi boli, atât în aceste
momente, cât şi imediat după competiţie, ei vor purta costumul de antrenament.
După evaluare se vor retrage mai departe de teren, vor evita contactul cu suporterii
ori alt public numeros.
 La fine putem constata, că numai respectarea tuturor principiilor igienice de
călire poate asigura păstrarea sănătăţii şi obţinerea unor rezultate îmbucurătoare în
proba sportivă aleasă.

Chestionar de autocontrol al cunoştinţelor

l.Ce înţelegeţi prin noţiunea de "călire"?
2. Care-s principiile călirii?
3. Descrieţi modificările din organism (inclusiv din diferite sisteme de
organe) ce intervin în rezultatul călirii sistematice.
4.Descrieţi modul de călire a organismului cu aerul, cu apă, cu razele
ultraviolete.
5. Care-s particularităţile organizării călirii sportivilor?