Costumul în Roma antic

~curba arcului în faldul togii~

Bratiloveanu Annelise
Clasa a X-a B
Îmbrăcămintea romanilor se caracteriza înainte de toate prin simplitate: nu
necesita nici croială aproape deloc şi nici cusătură; încât intervenţia croitorului de
profesie era minimă. Veşmântul oficial al romanilor (dar care era interzis ţăranilor,
muncitorilor simpli şi sclavilor) era toga: o bucată de stofă groasă de lână albă, tăiată
în formă de elipsă sau de semicerc cu un diametru care putea ajunge până la şase
metri.

În epoca imperială se purta tot mai mult toga colorată – potrivit anumitor
norme: toga împăratului era roşie, a generalilor victorioşi era de purpură cu broderii
aurite, iar a copiilor sub 17 ani (precum şi a înalţilor magistraţi sau a unor categorii de
sacerdoţi) era tivită cu o fâşie de purpură.

Femeile purtau, direct pe piele, o cămaşă de in (iar în jurul bustului o fâşie

de pânză, drept sutien). În timpurile vechi îmbrăcau toga şi ele, la fel ca bărbaţii;
dar încă din secolele Republicii toga era rezervată numai femeilor de moravuri
uşoare. În locul ei, peste cămaşă purtau o tunică lungă până la pământ (stola), cu
mâneci scurte sau fără mâneci, încinsă cu un cordon. Peste stola, un fel de şal de
lână colorată (palla) acoperea şi înfăşura umerii; un capăt al pallei se înfăşura pe
un braţ, iar celălalt capăt cădea până la pământ, iar cu un fald al pallei femeia îşi
acoperea capul (căci o femeie romană nu ieşea niciodată în oraş cu capul
neacoperit). Aranjarea pallei pentru a forma un drapaj frumos şi elegant era o
operaţie tot atât de complicată ca cea pe care o cerea toga bărbaţilor. În epoca
Imperiului femeile au adoptat o îmbrăcăminte de mare varietate.

Încălţămintea de rigoare a bărbaţilor când purtau toga era un fel de ghete

din piele subţire, fără tocuri, fixate pe picior cu şase curele. Mult mai comode, însă,
mai practice şi mai puţin costisitoare erau sandalele. În casă, atât bărbaţii cât şi
femeile (ale căror tipuri de încălţăminte nu se deosebeau de cele ale bărbaţilor) îşi
puneau papuci de stofă, în diferite culori. Ţăranii şi soldaţii purtau saboţi.

Romanii umblau cu capul descoperit. Când ploua îşi puneau o glugă; iar

vara, pentru a se apăra de soarele prea puternic, o pălărie cu boruri largi. Evantaiul şi
umbrela de soare (purtate de sclava însoţitoare) şi poşeta erau articole indispensabile
femeii elegante.

Gama bijuteriilor romanelor bogate era de o infinită varietate. Inele pe toate

degetele, agrafe, colane, brăţări – pe braţe, la încheietura mâinii şi la glezne; şi apoi
diademe de aur, eventual cu pietre preţioase, şi – bijuteria cea mai scumpă – cerceii,
pandantivi, câteva perechi deodată, spre a atrage atenţia prin clinchetul lor.

În schimb bărbaţii aveau ca singură podoabă inelul. În perioada republicană nu era

îngăduit decât un singur inel; dar în epoca imperiului bogătaşii parveniţi îşi încărcau
degetele cu inele de o valoare enormă. Inelul bărbaţilor servea drept sigiliu, întipărirea
lui având valoarea unei semnături autografe.