Sunteți pe pagina 1din 17

1.

Conceptia si definitia dreptului


Dreptul este un fenomen social, care a fost creat de stat, care este primul fenomen social
determinant in evolutia societatii romanesti. Dreptul este sistemul normelor stabilite sau
recunoscute de stat, in scopul reglementari relatiilor sociale conform vointei de stat, a caror
respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului.
Dreptul ca sistem al normelor creaza raporturi sau relatii juridice.
2. Acceptiunile dreptului
Notiunea de drept are mai multe acceptiuni: a)drept obiectiv=reprezinta totalitatea normelor
juridice(normelor de comportament) intituite in societate, altfel spus, conduita legiterata.
Dreptul obiectiv stabileste drepturile si obligatiile ce revin membrilor societatii. B)drept
subiectiv=obligatiile, aptitudinile, prelogativele impuse sau recunoscute unor persoane prin
normele de drept obiectiv, at cand invocam un drept subiectiv, cum ar fi dreptul la
invatamant, etc. C)dreptul ca stiinta=acea ramura a stiintelor sociale ce studiaza relatiile
sociale pt care se impune elaborarea de reguli de conduita.Pe langa aceste 3 notiuni de drept,
termenul de drept se utilizeaza in alte contexte, precum: om drept, masura dreapta, cuv care
vin sa simbolizeze o anumita etica a unei masuri sau comportament.
3.Normativitatea juridica =intelegem identificarea acelor relatii sociale care trebuiesc
reglementate juridic, a.i., statul sa lase cetatenilor sai o libertate de actiune in afara
contstrangerii statale. Normativitatea juridică are caracter obligatoriu, impus de nevoi
imperative. Ea stabileşte raportul dintre cum este şi cum trebuie organizată viaţa societăţii.
Toate regulile din societate sunt prin ele însele obligatorii, pentru că altfel nu ar mai fi reguli.
Diferenţa dintre regulile juridice şi celelalte reguli constă în faptul că aplicarea normelor
juridice este asigurată, la nevoie prin constrângere, iar celelalte reguli religioase, politice etc.,
nu pot fi impuse.
4.Elementele constitutive ale statului
Teritoriul de stat este spaţiul geografic alcãtuit din sol, subsol, ape precum şi din coloana
aerianã de deasupra solului şi apelor asupra cãruia un stat îşi exercitã suveranitatea sa
exclusivã şi deplinã.
Asupra întregului sãu teritoriu, statul exercitã o autoritate manifestatã sub trei aspecte
generale:a)plenitudine ;b)exclusivitate;c)opozabilitate faţã de orice alt stat sau persoanã de
drept public sau privat.
Populaţia unui stat este formatã din cetãţeni şi persoane fãrã cetãţenie. Cetãţeanul este
individul legat de stat printr-o "legãturã juridicã" denumitã "cetãţenie", care presupune un
complex de drepturi şi obligaţii între cetãţean şi stat specifice acestei calitãţi. Spre exemplu,
dreptul la vot şi dreptul de a fi ales.Elementele naţiunii sunt: rasa; limba; religia; tradiţiile
istorice; interesele materiale şi culturale, situaţia geograficã.Puterea politicã suveranã este
un alt element al Statului şi aceasta înseamnã cã Statul nu este supus nici unei autoritãţi atât
în cadrul intern cât şi pe plan extern, el deţinând în mod exclusiv puterea de stat. Unul din
atributele esenţiale ale statului îl constituie dreptul sãu inalienabil de legiferare în mod liber,
organizarea şi funcţionarea sistemului politic, raporturile societate - stat - cetãţean, raporturile
personale şi patrimoniale între indivizi etc., prin intermediul normelor juridice. Elementele
legitimitãţii puterii de stat sunt:-legalitatea instituirii puterii silegalitatea funcţionãrii
puterii; Suveranitatea puterii de stat presupune cã şi în domeniile exercitãrii puterilor
judecãtoreşti şi executive, autoritãţile publice, se supun numai legii.O putere de stat este
legitimã atunci când se exercitã în cadrul legislaţiei constituţionale adoptatã şi reactualizatã în
mod democratic potrivit constituţiei; o putere devine ilegitimã prin contestarea ei de cãtre
întreaga naţiune sau de cãtre majoritatea populaţiei, ceea ce înseamnã cã nu mai reprezintã
interesele acestora.
5. Separatia puterilor in stat.
Separarea puterilor – principiul major al democraţiei moderne, conform căruia puterea este
distribuită între cele trei ramuri ale guvernării – puterea legislativă, puterea executivă şi
puterea judecătorească. Fiecare putere este localizată într-o instituţie separată, iar cei ce o
aplică sânt selectaţi prin diferite proceduri, au diferite termene şi sânt independenţi unii faţă
de alţii.Teoria separaţiei puterilor a apărut în secolul Luminilor. Ea a fost o reacţie împotriva
monarhiei absolute, considerate de drept divin. Monarhia absolută este formă de guvernământ
în care regele concentrează în mâinele sale puterea supremă.Cel care a dat prima formulare
doctrinei moderne a separaţiei puterilor în stat a John Locke. El i-a atribuit teoriei date
valoarea unui principiu general de organizare a statului. El distinge în stat trei puteri: 1)
puterea legislativă; 2) puterea executivă; 3) puterea federativă. Între acestea, puterea supremă
este cea legislativă, deoarece adoptă norme general obligatorii. Puterea executivă are caracter
limitat şi este încredinţată monarhului. Potrivit concepţiei sale, puterea legislativă şi cea
executivă trebuie să fie separate, adică să fie încredinţate unor organe separate. Puterea
executivă şi puterea federativă trebuie să fie întrunite în aceleaşi mâini. John Locke nu
menţionează puterea judecătorească ca o putere deosebită, ci o consideră dependentă de cea
legislativă.
6.Forma de stat-forma de guvernamant; regimul politic. Notiune. Explicati
Forma de guvernamant desemnează modul în care sunt constituite şi funcţionează autorităţile
supreme. Ea se raportează la trăsăturile definitorii ale şefului statului, cum este desemnat
acesta si raporturile sale cu puterea legiuitoare.Regimul politic reprezintă ansamblul
metodelor şi mijloacelor de înfăptuire a puterii, a relaţiilor existente între autorităţile care
alcătuiesc sistemul social-politic, relevând mai ales regimul drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor. Exista 3 categorii de regimuri politice si anume: regimuri
politice democratice specifice ţărilor occidentale; regimuri politice socialist-marxiste;
regimuri politice specifice ţărilor din lumea a treia.
7. Sistemul normelor sociale
Dreptul este un ansamblu de norme sau reguli de conduită obligatorii destinate a reglementa
comportarea oamenilor în societate. Ele consfinţesc drepturi, libertăţi şi obligaţii ale
oamenilor în relaţiile lor reciproce, a căror respectare este asigurată la nevoie de către forţa
publică.Norma socială este o regulă sau standard de comportament împărtăşită de două sau
mai multe persoane cu privire la conduita ce trebuie considerată ca social acceptabilă.
Normele sociale sunt create de oameni şi stabilesc conduita umană în cele mai diverse
domenii ale vieţii sociale. Existenţa normelor sociale este obiectiv necesară, nici o societate
neputându-se lipsi de ele, o societate anomică, adică fără norme de comportare, fiind de
neînchipuit.Sistemul normelor sociale a crescut şi s-a dezvoltat pe măsura evoluţiei şi
dezvoltării societăţii, crescând deosebit de mult mai ales rolul normelor juridice în societatea
contemporană. Dar normele sociale nu li se impun oamenilor în mod mecanic, în mod
automat, ci trebuie să treacă prin conştiinţa lor, prin liberul lor arbitru.
8.Norma juridica-definitie, trasaturi, structura interna si externa
Norma juridică este o normă socială, este elementul de bază al dreptului. Dreptul nu poate fi
explicat decât prin norme juridice. Normele juridice reglementează raporturile dintre oameni.
Regulile de conduită instituite prin norme juridice sunt tipice, ele se aplică unui număr
nedeterminat de cazuri atât timp cât sunt în vigoare, stabilind sau delimitând un
comportament oricărui subiect care se găseşte în situaţia descrisă de norma juridică. În sens
analitic norma juridică este o regulă de conduită generală, impersonală şi obligatorie a cărei
aplicare şi respectare se face ca urmare a conştiinţei juridice a oamenilor. Putem defini norma
juridică ca o regulă de conduită generală, obligatorie instituită de stat, a cărei îndeplinire
se realizează voluntar, prin conştiinţa juridică a oamenilor iar la nevoie prin intervenţia
forţei de constrângere a Statului.Prin structură a normei juridice se desemnează: o structură
internă, denumită şi logică – juridică si o structură externă, denumită şi tehnică – legislativă.
Structura internă sau logică a normei juridice relevă elementele intrinseci (de logică) care
compun norma respectiv: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea. În ipoteză sunt descrise condiţiile,
împrejurările şi faptele în prezenţa cărora se aplică dispoziţia normei şi categoria de persoane
la care se opreşte prevederile dispoziţiei. Dispoziţia este elementul esenţial, fundamental al
normei juridice, fără de care un text de lege nu poate constitui, de sine stătător o normă
juridică. Sancţiunile sunt consecinţa încălcării normelor juridice, o reacţie a societăţii,
reprezentată prin Stat, împotriva individului. Normele juridice în vigoare trebuie
sistematizate, aranjate după o anumită logică, pentru a putea fi înţelese de către toţi cei cărora
li se adresează. Este ceea ce se numeşte structura exterioară a normelor juridice pe care
autoritatea emitentă trebuie să o utilizeze în aşa măsură încât forma de exprimare a noilor
norme juridice să se armonizeze cu normele juridice existente şi să poată fi utilizată şi ulterior
de către autorităţile ce vor emite alte noi norme juridice.

9. Actiunea normelor juridice in timp, spatiu si asupra persoanelor


Orice norma juridica este creata cu scopul de a produce efecte juridice pt viitor. Pt a intra in
vigoare, orice norma juridica trebuie adusa la cunostiinta celor vizati, operatiune care se
numeste publicitate si se realizeaza prin intermediul Monitorului Oficial, in care se publica
actele autoritatii publice centrale. Din momentul in care intra in vigoare, norma juridica va
ramane pana la scoaterea din uz prin diferite moduri.
10. Notiunea de sistem al dreptului. Diviziunile dreptului-drept public si privat
Prin notiunea de sistem intelegem un ansamblu de elemente legate intre ele prin ceea ce au in
comun, care le armonizeaza si se constituie intr-un tot unitar. Cat priveste sist. dreptului,
trebuie pornit de la realitatea ca relatiile sociale, reglementate prin norme juridice, contribuie
la realizarea unei anumite ordini sociale, ordine care foloseste si este creata pt intreaga
societate. Nu pot exista norme juridice ca parti ale dreptului obiectiv care sa nu se armonizeze
in ansamblul reglementarii juridice. Normele juridice constituie elem de baza al sist dreptului.
Ele se grupeaza pe institutii si ramuri, in asa mod incat sa avem o armonie a ordinii juridice,
sa nu existe 2 sau mai multe reglementari cu privire la o anumita relatie sociala sau cu privire
la competentele unei autoritati ori instit publice. Normele juridice se constituie pe inst juridice
care reglementeaza relatii sociale: inst divortului, casatoriei, adoptiei, etc. Mai multe instit
juridice formeaza o ramura de drept. In orice sist de drept, intalnim un nr mai mare sau
restrans de drepturi. Acestea la randul lor se impart in 2 mari subdiviziuni ale sistemului:
public si privat. Din categ subdiviziunii dreptului public fac parte urm tipuri de drepturi:
constitutional, penal, administrativ, financiar fiscal, international public. Din subdiviunea
dreptului privat fac parte urm tipuri de drept: civil, international privat, familiei, muncii,
profesionistilor.
11. Raportul juridic- def, premise, trasaturi
Un raport juridic poate fi definit ca o relatie sociala ce ia nastere pe baza unei norme juridice.
Nu toate relatiile sociale sunt reglementate juridic, drept ptr care nu orice relatie interumana
care se consuma la un momentdat poate fi considerata un raport juridic.
Premisele raportului juridic. Pentru crearea unor raporturi juridice, este necesara existenta
unor factori, a unor premise: normele juridice, subiectele raportului juridic, faptele
juridice.Normele juridice si subiectele raportului juridic, sunt denumite premise generale iar
faptele premise concrete. Majoritatea covirsitoare a raporturilor juridice reprezinta realizarea
dispozitiei normei juridice.
Trasaturi: a. Raporturile juridice sunt raporturi sociale.Fiind raporturi dintre oameni, care se
manifesta ca indivizi (persoane fizice) fie ca societati sau organizatii colective. Raporturile
juridice pot exista intre oameni si/sau intre oameni si lucruri. b.Raporturile juridice au caracter
volitional ca expresie a vointei de stat. Sunt rezultatul reglementarilor sociale. Iau nastetre si
se desfasoara potrivit vointei de stat. In lipsa normei juridice nu se pot crea raporturi juridice.
Raportul juridic va lua nastere numai prin producerea unor acte de vointa ale subiectilor de
drept. c.Raporturile juridice cuprind o varietate larga de relatii sociale. Acestea sunt relatii de
proprietate, relatii de schimb si alte relatii economice; relatii sociale cum ar fi: relatii de
munca, de familie, relatii politice de organizare stat.
12. Subiectele raportului juridic
În cadrul unui raport juridic civil pot participa două categorii de subiecte de
drept: persoanele fizice şi persoanele juridice.
Calitatea de persoană fizică o are orice fiinţă umană. Pe lângă acestea, subiecte ale raportului
juridic civil pot fi şi colectivităţile de indivizi, adică persoanele juridice (persoanele morale).
Pentru ca o colectivitate de oameni să aibă calitatea de persoană juridică, trebuie să
îndeplinească în mod cumulativ următoarele trei condiţii:a. să aibă o organizare proprie,
adică să i se precizeze structura internă, modul de alcătuire a organelor de conducere, de
administrare şi de control, precum şi atribuţiile acestora, modul în care ia fiinţă şi în care
poate fi desfiinţată ca subiect de drept;b. să aibă un patrimoniu propriu, distinct de al
persoanelor fizice ce compun persoana juridică. Patrimoniul persoanei juridice este folosit în
vederea realizării scopului ei (obiectului ei de activitate), astfel încât aceasta să poată participa
la raporturile juridice civile ca subiect distinct, titular de drepturi şi obligaţii civile.c. să aibă
un scop determinat, în acord cu interesul general, care corespunde obiectului de activitate al
persoanei juridice.
13. Notiunea de drept constitutional si institutii publice
Normele de drept constitutional au pondere f importanta in definirea si fundamentarea sist
juridic al Romaniei, in ceea ce priveste statul de drept, regimul politic, forma de guvernamant,
libertatea, cetatenia si toate celelalte domenii ale vietii sociale, drept pt care ramura de drept
constit mai e numita in doctrina si ramura de drept conducatoare. Ca orice ramura a dreptului
si notiunea de drept const poate sa defineasca si altceva decat ceea ce numim in mod curent
drept pozitiv sau obiectiv si anume aceea de drept subiectiv pt ca normele de drept const
creeaza drepturi pt toti cetatenii. Drept constit ca ramura de drept, ca denumire si ca materie
de studiu, apare pt prima data in Romania dupa unirea de la 1859, cand sunt adoptate si
primele legi fundamentale, numite constitutii. Primul act normativ cu pretentii de constitutii
creat de autoritatile romane este considerat statutul dezvoltator al conventiei de la Paris, care
impreuna cu legea electorala, ambele din 2 mai 1864 a reprezentat inceputul vietii
constitutionale in Romania, nasterea ramurii de drept constit, iar in anii urmatori vor aparea
cursuri de drept constit cu denumirea de drept constitutional(public). Dreptul constit poate fi
definit ca ramura a dreptului unitar roman, care cuprinde acele norme juridice esentiale, ce
reglementeaza relatiile sociale care iau nastere in activitatea de instaurare, exercitare si
mentinere a puterii de stat la un moment dat. Sursa principala a dreptului constit o reprezinta
constitutia, dar pe langa aceasta mai exista si alte acte normative.
14. Specificul normelor de drept constitutional
Normele de drept constitutional sunt acele norme care reglementeaza relatiile sociale
privitoare la instaurarea, exercitarea si mentinerea puterii si alte relatii care se nasc in legatura
cu exercitarea puterii de stat cum ar fi: cetatenia, organizarea sist electoral, drepturile si
libertatile fundamentale, etc. Normele de drept constit in marea lor majoritate si in principal
cele prevazute in constitutii sunt norme, principii pt ca reglementeaza la nivele de principiu
diferite relatii sociale. Urmeaza ca aceste norme din constitutii sa stea la baza legiferarii
diferitelor relatii sociale. Aceste norme principii de rehula nu prevad sanctiuni, ceea ce
inseamna ca revine legiutorului sa reglementeze in detaliu o serie de relatii sociale pe baza
normelor si sa stabileasca sanctiuni.
15. Subiectele raporturilor de drept constitutional
Participanţii ale raporturilor de drept constituţional, nu pot fi decât oamenii priviţi ca persoane
fizice sau organizaţi în diferite asociaţii ca persoane juridice. Poporul. Noţiunea de popor
cuprinde totalitatea oamenilor pe teritoriul statului. Poporul este titularul puterii. Poporul
participă în mod direct, ca titular al puterii la crearea cadrului constituţional în stat prin
aprobarea Constituţiei prin referendum şi se manifestă cu ocazia alegerilor generale
parlamentare şi pentru desemnarea şefului statului.Statul. Din punct de vedere al structurii de
putere statele sunt unitare sau federale. În statele federale, statul federal apare ca subiect de
drept constituţional în raport cu statele federate, ce formează federaţia. Statele unitare sunt la
rândul lor subiecte ale raporturilor de drept constituţional. Statul ca întreg, se manifestă de
regulă prin autorităţile şi instituţiile publice. România ca stat unitar este reprezentat în relaţiile
externe de către Preşedintele României.
Autorităţile şi instituţiile publice. Cuprind- Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul,
dar şi unele organe şi instituţii publice. Fiecare „autoritate” are o anumită putere încredinţată,
o competenţă şi poate fi subiect al raporturilor de drept constituţional în mod limitat.
Din această categorie fac parte partidele politice, organizaţiile cetăţenilor, alianţele politice
etc.Cetăţenii români. Ca persoane fizice, cetăţenii pot apărea în raporturile de drept
constituţional când urmăresc realizarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.Străinii şi
apatrizii.

16. Izvoarele dreptului constitutionalNotiunea de izvor are 2 intelesuri: de izvor material si


izvor formal. Izvoarele materiale desemneaza conditiile economice, politice din societate la
momentul adoptarii unei legi. Notiunea de izvor formal reprezinta forma de exprimare a
normelor juridice (legi, ordonante, hotarari etc). Principalele izvoare ale dreptului constit sunt:
Constitutia-cel mai important act normativ ce poate exista in stat. Ea reflecta raportul dintre
fortele politice de la momentul adoptarii ei, chiar daca in final, constit este supusa unui
referendum pt aprobare.Legea- are 2 acceptiuni-legea ca act juridic al parlamentului si legea
ca act normativ, utilizandu-se in vorbirea curenta ca o pers a incalcat legea. Potrivit
constitutiei, parlamentul adopta categorii de legi: constitutionale(prin acestea se aduc
modificari unei constit), organice(sunt legile prin care se reglementeaza cele mai importante
relatii sociale, inclusiv organizarea, functionarea unor autoritati publice, drept urmare art 7 din
constit stabileste o buna parte din domeniile prin care se reglementeaza prin legea organica),
ordinare(legi care reglementeaza celelalte domenii de activitate din societate, care nu sunt
date spre reglementare prin legi organice).Regulamentele parlamentului-sunt acte normative,
adoptate de fiecare camera in parte, prin care se stabileste modul de organizare si functionare
al camerei respective.
Ordonantele guvernului-guvernul adopta 2 tipuri de ordonante: 1)pe baza unei legi de abilitare
din partea parlamentului pt perioada in care parlamentul nu se afla in sesiune si 2)de urgenta-
pt situatii extraordinare.
Tratate internationale- sunt acte normative, incheiate de 2 sau mai multe state, cu posibilitatea
de aderare ulterior si a altor state, daca nu e un tratat sistem inchis.
17.Suprematia Constitutiei
Acestor norme „constituţionale” li se recunoaste valoarea juridică cea mai mare în stat.
Constituţia cuprinde normele care reglementează modul „legal şi democratic” de instituire a
puterii, de exercitare şi de menţinere a acesteia. Apariţia Constituţiei a fost fundamentată pe
construcţia politico-juridică a unui act normativ de bază în raport cu care să se adopte celelalte
acte normative. Supremaţia se manifestă prin faptul că normele cuprinse în Constituţie nu
urmăresc o reglementare în detaliu a vieţii societăţii sau a comportamentului uman căruia i se
adresează normele juridice ci, faptul de a crea un edificiu, pe care trebuie să il respecte mai
întâi instituţiile publice prin adoptarea unor legi sau acte normative conforme cu Constituţia.
Ca lege fundamentală, Constituţia trebuie să se situeze deasupra celorlalte legi al căror
conţinut este obligatoriu subsumat ei. Constituţia obligă autoritatea supremă de legiferare să
adopte legi conforme conţinutului său.
18. Dezvoltarea Constitutionala a statului roman pana la 1937
Tarile Romane, desi despartite d.p.d.v. politic si administrativ au avut stranse legaturi in
planul dezv politice, ceea ce a condus la adoptarea sau proiectia unor acte normative cu
caracter constit la nivelul fiecareia dintre cele 3 tari. In 1740, C-tin Mavrocordat a emis o lege
„asezamantul pt Muntenia”, un act normativ important pe care presa l-a denumit „Constit lui
Mavrocordat”. Un alt document important a fost „memoriul boierilor munteni” din 10 mai
1791, care a fost considerat ca a avut caracter constitutional ce prevedea: alegerea domnului
de catre dregatorii autohtoni, provenind din cele 3 stari sociale ale tarii.
La inceputul sec XIX se continua preocuparea de creare a unui cadru constitutional in
conditiile in care, atat Moldova cat si Muntenia se gaseau sub aspectul domniilor fanariote.
Cu toate acestea, reprez poporului incearca prin diferite mijloace sa impuna anumite reguli pe
baza carora sa se dezvolte dpdv juridic si politic Tarile Romane. Sfarsitul domniilor fanariote
la inceputul deceniului III, al sec XIX este evidentiat de asa numita constitutie a carvunarilor.
Trebuie avut in vedere si faptul ca fusese adoptata prima constitutie din lume: constit
Franceza-Poloneza. Practic inceputul sec XIX evidentiaza o revolutionare la nivelul gandirii
politice si juridice. Regulamentele organice au reprezentat ptr Muntenia si Moldova primele
acte normative cu elem de constitutionalism recunoscut pe plan intern si extern si inceputul
coagularii ideilor comune de unificare a celor 2 tari romane. Regul organice au fost redactate
de comisii formate din romani, dar sub supravegherea reprezentantului tarului Rusiei.
20. Specificul constitutiei de la 1938
Constitutia din 1938 aduce o serie de restrangeri cu caracter daunator statului de drept,
separatiei puterilor, cresterea puterii regelui si restrangerea atributiilor. In baza acestei
constitutii se desfiinteaza partidele politice, regele are puterea de a emite decrete cu putere de
lege substituindu-se astfel parlamentului. Sunt restranse drepturile fundamentale, iar adunarea
nationala similara unui parlament era formata din senat si adunarea deputatilor, insa
nemaiexistand partide politice, s-au desfiintat bazele socio-profesionale.
21.Organizarea constitutionala a Romaniei in perioada septembrie 1940-august 1944
Dupa pierderea unor parti importante ale terit in vara anului 1940, regele Carol al II-lea
apeleaza la generalul Ion Antonescu pt a forma guvernul Romaniei. Acesta din urma a pus
cateva conditii: restrangerea prelogativelor regelui si transformarea acestora catre presedinte,
devine conducatorul statului, dar inainte de aceasta, Carol al II-lea a suspendat constit din
1938.
22.Constitutiile socialiste: 1948, 1952, 1965
La 30 dec 1947, seful de stat, regele este inlocuit cu un organism colectiv, format din 5
persoane, in frunte cu Constantin Pahat. Prima constit socialista va fi adoptata la 13 aprilie
1948 ca o constit parlamentara. In continutul acesteia, institutia sefului statului este
modificata cu denumirea din prezidul republicii in prezidul MAN. Sunt recunoscute aproape
toate drepturile fundamentale.In 1952 este adoptată o nouă constituţie care consacră rolul
fundamental al partidului unic, impune în organizarea administrativă a teritoriului sistemul
sovietic al regiunilor şi raioanelor, etc.Această Constituţie consacră formal o serie de drepturi
şi libertăţi fundamentale. Spre exemplu, dreptul de asociere al cetăţenilor era recunoscut dacă
scopul pe care-l urmareau nu era îndreptat în contra ordinii democratice stabilite prin
Constituţie. Orice asociaţie cu caracter antidemocratic este pedepsită prin lege. Nu statul era
cel considerat ca fiind în pericol, ci ordinea internă, clasa conducătoare, partidul
unic.Constitutia din 1965 vine cu o noua schimbare, fata de cele 2 anterioare si anume, li se
dă posibilitatea cetăţenilor să se plângă autorităţilor de justiţie împotriva actelor abuzive ale
organelor statului. A fost adoptată Legea nr. 1/1967 care s-a dovedit neeficientă, pentru că nu
răspundea cerinţelor art. 35 şi nici art. 103 din Constituţie. Prezidiul Marii Adunări Naţionale
s-a menţinut până în 1961 când s-a transformat

23. Adoptarea, suspendarea si abrogarea Constitutiei


Adoptarea unei constitutii poate fi cauzata de un eveniment politic major în viaţa societăţii. In
functie de situatia care determina adoptarea unei constitutii, se poate stabili ce autoritate este
competenta sa o adopte. În cazul existenţei Constituţiei în vigoare, şi a Parlamentului, se vor
stabili condiţiile elaborării Proiectului de Constituţie, cine îl va elabora, tezele pe baza cărora
va fi elaborat proiectul. După ce s-a elaborat Proiectul de Constituţie şi s-a adoptat de către
Adunarea Constituantă desemnată, se pune şi problema modului de intrare în vigoare a
acesteia – numai prin promulgare de către şeful statului ori prin intermediul unui referendum
sau plebiscit. Constituţia din 1938 – a fost supusa aprobării prin plebiscit, Constituţiile din
1866 şi din 1923 au fost „sancţionate” de şeful statului; Constituţiile socialiste numai prin
promulgare; Constituţia României din 1991 a fost adoptată de Adunarea constituantă şi
supusă aprobării prin referendum.Suspendarea- unele Constituţii conţin dispoziţii care interzic
suspendarea acestora sau a unor norme din conţinutul lor, adica oprirea efectelor Constituţiei
poate interveni numai prin abrogare.În practica constituţională,suspendarea legii
fundamentale este generată de crize politice majore ce impun autorităţilor statului luarea unor
măsuri dure, ce pot duce la suspendarea unor drepturile politice fundamentale. Crizele politice
pot conduce la declararea stării de asediu, a stării de urgenţă, lovitură de stat etc., când şeful
statului sau al Guvernului guvernează prin Decrete-legi.Abrogarea are drept consecinţă
încetarea efectelor juridice ale unui act normativ. Ea poate fi expresă sau tacită potrivit
doctrinei şi reglementărilor uzuale. Cum constituţia reprezintă un ansamblu juridic armonios
structurat, este necesar ca abrogarea să se realizeze expres printr-o altă Constituţie sau printr-o
lege constituţională de revizuire a Constituţiei. In sistemul juridic românesc actual, abrogarea
trebuie să fie una expresă, lucru greu de realizat întotdeauna din motive de ordin practic, drept
pentru care se fac trimiteri de natura „potrivit legii”.
24. Legea ca act juridic normativ al ParlamentuluiDupă Constituţie, ca forţă juridică, se
situează legea. Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa
majorităţii membrilor, iar Parlamentul poate sa adopte: legi constituţionale, legi organice şi
legi ordinare. Art. 73 din Constituţia României, revizuită stabileşte domeniile de
reglementare prin lege organică, şi anume: organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor
politice; organizarea şi desfăşurarea referendumului; organizarea Guvernului şi a Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării; regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi
al stării de război; regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă; infracţiunile, pedepsele şi
regimul executării acestora; contenciosul administrativ, etc. În afară de aceste domenii şi alte
texte din Constituţie stabilesc reglementări prin legi organice aşa cum este: art. 5 privitor la
cetăţenia română, art. 102 referitor la alcătuirea Guvernului, art. 125 privind Statutul
judecătorilor, etc.
25. Controlul constitutionalitatii legilor
Asa cum arata constit, aceasta este supremul act normativ, e lege fundamentala si toate
celelalte reglementari juridice trebuie sa se situeze in spiritul constit. Din acest punct de
vedere, legile, ordonantele, regulamentul parlamentului trebuie sa fie in conformitate cu
constit si asuora lor se exercita un control de constit de catre singura autoritate publica
independenta, Curtea Constitutionala. Prin instituirea controlului constitutionalitatii legilor, se
asigura garantarea suprematiei constitutiei, in conditiile in care, opozitia parlamentara are
posibilitatea legala de a sesiza Curtea Constitutionala.
26.Cetatenia romana- notiune, definitie, regim juridic si principiile acesteia
Notiunea de cetatenie se afla in stransa legatura cu o colectivitate umana, organizara statal. Ea
are 2 sensuri: un sens politic ce desemneaza apartenenta individului la o natiune si un sens
juridic care primeste drepturile si obligatiile cu caracter juridic ale cetateanului in raport cu
colectivitatea. Ea reprezinta o legatura de ordin juridic, politic, economic intre individ si stat.
In cazul cetateniei romane, aceasta legatura are la baza si alte elemente care decurg din
realitatile istorice social economice, culturale ale membrilor natiunii romane. Raportul de
cetatenie da nastere la armonie, fidelitate, patriotism, devotament fata de bienele comun si
interesul general. Cetatenia romana poate fi definita ca acea calitate a pers fizice care exprima
relatiile permanente social economice, politice si juridice dintre pers fizica si stat dovedind
apartenenta acesteia la statul roman si atribuind pers fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor
drepturilor si indatoririlor prevazute de constit si de legile tarii. Principiile cetateniei romane:
a) numai cetatenii romani sunt titularii tuturor drepturilor si obligatiilor prevazute de constit.
B)numai cetat romani sunt obligati sa indeplineasca toate indatoririle de lege. C)prin casatorie
nu se pierde si nu se dobandeste cetatenia. D)Cetatenii romani sunt egali in drepturi si
indatoriri, fara nicio deosebire, indiferent de modul cum obtin cetatenia romana. E)Cetatenia
este o masura de stat, ceea ce inseamna ca statul este in masura sa stabileasca in ce conditii se
dobandeste cetatenia romana.
27.Dobandirea cetateniei romane
Prin nastere, copilul nascut din parinti cetateni romani, indiferent de locul nasterii este
cetatean roman. Daca vreounul dintre parinti are o alta cetatenie si se aplica acelasi principiu
ca legea romana, va avea 2 cetatenii si nu are importanta cum a dobandit cetatenia romana.
Prin repatriere-acei fosti cetateni romani care in perioada regimului comunist au renuntat la
cetatenia romana sau le-au fost retrasa cetatenia romana, pot lua cerere sa redobandeasca
cetatenia romana, chiar si in situatia in care nu se repatriaza efectiv.Prin adoptie-copilul
cetatean strain (adoptat) de un cetatean roman, dobandeste cetatenia romana daca nu a
indeplinit 18 ani. Daca adoptarul cetat roman este casatorit cu o persoana care nu are cetat
romana, cei 2 soti trebuie sa decida care va fi cetatenia copilului adoptat.Prin cerere- in acest
caz avem 2 situatii. A) s-a nascut si locuieste pe terit Romaniei la data formularii cererii; b)
desi nu s-a nascut in Romania, de cel putin 8 sau 5 ani pot fi reduse pt motive tehnice de catre
Aut. Nat. Pt cetatenie. Cetatenii straini care doresc sa devina cetateni romani trebuie sa
indeplineasca urm conditii: sa aiba un comportament si o atitudine ce evidentiaza loialitatea
fata de statul roman; este cunoscut ca a avut o buna purtare; nu a fost condamnat in tara sau
in strainatate ptr o infractiune; sa cunoasca constitutia si imnul national, traditiile, obiceiurile,
etc. Dobandirea cetateniei la cerere se aproba de catre Aut Nat pt Cetatenie. Decizia
presedintelui autorit nat pt cetatenie se publica in monitorul oficial, iar cel in cauza are
obligatia de a depunde juramant de credinta intr-un termen de 6 luni, altfel se revoca de drept
decizia.
28.Pierderea cetateniei romane
Cel care s-a nascut cetatean roman, nu poate pierde cetatenia romana, decat in cazul solicitarii
lui de renuntare la cetatenia romana. Pt a se aproba renuntarea la cetatenia romana, respectiva
persoana trebuie sa faca dovada ca nu este cercetata sau inculpata in vreo cauza penala in terit
Romaniei, ca nu are vreo datorie fata de pers fizice sau juridice, ca nu are obliogatii de
intretinere fata de alte persoane sau daca are asemenea obligatii prezinta un garant care sa il
gireze. Daca are imobile pe terit Romaniei, fata de care dat impozite si taxe, trebuie sa
numeasca o persoana care sa achite aceste impozite si taxe. Peste toate acestea, trebuie sa faca
dovada ca are o alta cetatenie sau ca un alt stat ii va acorda cetatenia statului respectiv atunci
cand nu mai are cetatenie romana. Un al mod de pierdere a cetateniei romane este retragerea
acesteia. Acest mod poate sa intervina in situatia cand, aflat in strainatate savarseste fapte
deosebit de grave care il fac nedemn sa fie cetatean roman sau aflandu-se in strainatate se
inroleaza in fortele armate ale unui stat cu care Romania a rupt relatiile diplomatice sau este
in stare de razboi.
29.Definitia drepturilor si a indatoririlor fundamentale
Drepturile fundamentale reprezintă acele drepturi subiective esenţiale pentru viaţa, libertatea
şi demnitatea cetăţenilor, de neconceput pentru dezvoltarea liberă a personalităţii umane,
reglementate şi garantate prin Constituţie, legile naţionale, Tratatele şi pactele internaţionale
semnate de România sau la care acesta a aderat.Indatoririle fundamentale sunt obligaţii
esenţiale ale cetăţenilor în vederea realizării intereselor generale ale naţiunii, care sunt înscrise
în Constituţie şi a căror realizare este asigurată prin convingerea generată de conştiinţa civică
şi juridică a individului, iar la nevoie, prin intervenţia forţei de constrângere a statului.
30. Extradarea si expulzarea.
Cetăţenii români nu pot fi extrădaţi sau expulzaţi din România.
Statul român îşi apără proprii cetăţeni, care isi dobândesc cetăţenia în mod legal, exercitându-
şi astfel puterea de comandă şi decizie pe teritoriul naţional. Extrădarea, este o instituţie
juridică în care un stat poate să ceară altui stat, pe teritoriul căruia s-a refugiat unul din
cetăţenii săi ca să i-l predea. Prin urmare, cererea de extrădare este un act de asistenţă
judiciară în materie penală, şi nu este văzută ca o sancţiune. Expulzarea, permite autorităţilor
publice dintr-un stat să oblige o persoană să părăsească ţara. Aceasta este o măsură de
siguranţă si intra in competenta autoritatii judecatoresti. Expulzarea colectivă sau individuală
nu poate fi influentata de religia, rasa, culoarea sau alte elemente individuale, ci de motivele
de oportunitate pe care judecătorul nu le poate cenzura.
31. Accesul liber la justitie, dreptul la aparare.
Nici o lege nu poate să interzică accesul liber la justiţie al persoanelor (fizice şi juridice)
cărora li se recunoaşte dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen
rezonabil. Astfel, statul de drept şi democraţia nu pot fi concepute fără asigurarea liberă a
fiecărui cetăţean de a se adresa autorităţii judecătoreşti ori de câte ori consideră că i-a fost
încălcat un drept sau un interes legitim de către alţi cetăţeni sau de către autorităţile şi
instituţiile publice. Justitia are rolul de a aplica legile in cazuri concrete si de a judeca şi
stabili sancţiuni penale, contravenţionale, civile şi altele împotriva celor găsiţi vinovaţi de
nerespectarea legilor. Constituţia ocroteşte numai interesele legitime, ccea ce înseamnă că în
concepţia legiuitorului există mai multe categorii de interese, dar ocrotite sunt numai cele
legitime. Interesele oamenilor sunt tot mai pronunţate, acestea fiind legitime, adică pornesc de
la anumite reguli, existente în societate.

32. Libertatea individuala.Este una dintre cele mai importante atribute ale omului intrucat
lipsa libertatii il transforma pe om intr-un simplu obiect. De aici vine si interzicerea sclaviei
sau a orcarei alte forme restrictive de miscare. Statul are obligatia de a creea conditi pentru
siguranta persoanelor în faţa autorităţilor publice care în anumite situaţii au posibilităţi legale
de restrângere a libertăţii individuale. Legislatia Romana prevede ca restrangerea libertatii
individuale poate fi dispusa doar pentru situati de savarsire a unor fapte cu caracter penal sau
pentru protejarea interesului public. Astfel perchetitia la domicilui poate fi dispusă numai la
cererea procurorului sau judecătorului, prin încheiere motivată în cursul urmării penale, sau în
cursul judecăţii. Percheziţia corporală poate fi dispusă de organul de cercetare penală, de
procuror sau de judecător. Restrângerea libertăţilor individuale poate interveni în caz de
reţinere ori arestare.
33. Dreptul la libera circulatie si inviolabilitatea domiciliului.
Prin Dreptul la libera circulatie se asigura liberatatea de miscare a cetatenilor atat in tara cat si
in afara tarii cu respectarea legislatiei. Astfel, fiecare cetăţean îşi poate stabili domiciliul sau
reşedinţa în orice localitate si poate merge în orice loc din România. Circulatia in afara
statului Roman presupune deplasarea ca om de afaceri, ca turist, ca reprezentant al statului.
Inviolabilitatea domiciliului. Legea defineste domiciliul ca fiind locuinta permanenta a unei
persoane, desi orice persoana poate avea mai multe resedinte. In cadrul domiciliului sunt
prezentate 2 aspecte: libertatea de a alege domiciliul si ocrotirea acestuia, prin interzicerea
patrunderii in domiciliu a unei persoane fara acordul titularului. Insa, in situatii deosebite
pentru ptinderea unui inculpat se poate efecuta o perchezitie domiciliara pe baza unui ordin
judecatoresc.
34. Dreptul la proprietate privata.
Este un drept natural ce reflecta dreptul persoanelor fizice de a avea bunuri în proprietate, de a
le folosi şi dispune de ele fara nici o limita dar si de a le instraina. Statul presupune situatia in
care proprietatea este obtinuta prin cai legale. Astfel nationalitatea bunului in proprietate
privata este interzisa. Naţionalizarea reprezinta procedura politica(juridica) prin care se face
trecerea silită din proprietatea privată în proprietatea statului, numai pentru o cauza de utilitate
publica a unor bunuri, cu o dreapta despagubire. Naţionalizările au la bază criteriul etnic,
social, religios sau politic. Exista cazuri in care autorităţile publice pot folosi subsolul oricărei
proprietăţi imobiliare (instalare de conducte, cabluri, căi de comunicaţii etc.), dar cu obligaţia
plăţii unor despăgubiri către proprietarul terenului pentru daunele provocate solului,
construcţiilor etc. Despăgubirile sunt stabilite de comun acord cu proprietarul, iar în caz de
neînţelegere, instanta de judecata le va stabili, având în vedere şi reglementările
internaţionale.
35. Libertatea constiintei
Libertatea conştiinţei reprezintă libera exprimare a unei persoane, din punctul său de vedere
despre tot ceea ce ne înconjoară (fenomene, fapte economice, sociale, politice, culturale etc.).
Această libertate cuprinde: libertatea gândurilor, opiniilor şi exprimării publice a acestora, şi,
în aceeaşi măsură, libertatea credinţei religioase. Libertatea de conştiinţă presupune drepturi şi
obligaţii asa cum sunt ele reglementate prin lege. În cadrul acestei categorii de drepturi fac
parte: libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, individual sau în grup, în loc public
sau în mod privat, prin cult, învăţământ, practică. Libertatea conştiinţei este un drept complex,
strâns legat de fiinţa umană, de libertatea acesteia neîngrădită în gândire, în conştiinţă sau crez
religios, spirit şi manifestare continuă, toleranţă reciprocă, privită ca drept şi obligaţie, respect
reciproc, nediscriminare pe aceste motive etc.
36. Secretul corespondenţei si dreptul la petitionare.
Secretul corespondentei este asigurat tuturor cetatenilor, iar personalul care isi desfasoara
activitatea in cadrul institutiilor de profil este obligat sa pastreze secretul personal cat si al
serviciului chiar si dupa plecarea din institutia respectiva. Acest drept poate fi restrans prin
intermediul justitiei daca exista documente rezonabile prin care se atesta ca o anumita
persoana a savarsit sau urmeaza sa savarseasca o anumita infractiune. Astfel, deschiderea unei
scrisori sau ascultarea unui telefon, pot fi facute numai cu autorizatia judecatorului. Dreptul la
petiţionare – este reglementat de Constituţie şi poate fi exercitat fie în mod individual, fie de
un grup de cetăţeni constituit în acest sens pentru realizarea unui scop sau de către persoane
morale legal constituite. Petiţiile trebuie să privească drepturi şi interese ale celor care le
formulează şi trebuie semnate. Anonimele nu sunt luate in seama, deoarece trebuie promovat
un spirit de moralitate şi responsabilitate, nu un spirit de calomniere, de insulte la adresa unor
persoane particulare sau a autorităţilor publice. In cazul in care se constata in petitie o faptă
penală săvârşită de o anume persoană, se poate înţelege că suntem în prezenţa unui denunţ
calomnios. Autorităţile publice au obligaţia de a examina petiţia şi comunica un răspuns
petentului într-un termen stabilit de lege, de regulă de 30 de zile. Dreptul de petiţionare poate
fi înscris în rândul dreptului de acces liber la justiţie pentru că cel nemulţumit de soluţionarea
petiţiei poate promova o acţiune în justiţie.
37 Restrângerea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale
Exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale facute cu bună credinţă are în vedere că
orice abuz în această direcţie se repercutează asupra drepturilor şi a libertăţilor altor persoane,
ceea ce poate duce la măsurile sancţionatorii împotriva persoanei vinovate.
Chiar dacă drepturile şi libertăţile fundamentale sunt protejate şi garantate există şi situaţii,
când exerciţiul acestor drepturi sau libertăţi să poată fi restrâns pe o perioadă de timp limitată.
Astfel de măsură vizează doar limitele exerciţiului acestuia.
Prin Constituţia României (art. 53) se reglementează, condiţiile în care pot interveni asemenea
restrângeri ale exerciţiului drepturilor. Prin urmare măsura resnstrângerii exerciţiului
drepturilor se poate realiza numai prin lege şi numai dacă se impune, pentru apărarea
securităţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, , ale unui dezastru,
pentru prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale sau pentru desfăşurarea instrucţiei
penale. O altă condiţie legată de o asemenea măsură o reprezintă limitarea în timp a acesteia.
38. Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor români
Prin Constituţie (Titlul II, Capitolul III) se stabilesc 4 îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor.
Astfel, sunt evidentiate drepturile si libertatile cetatenilor dar si îndatoririle acestora.
1. Fidelitatea faţă de ţară este considerata sacră. Cetăţenii care au funcţii şi demnităţi publice
dar si militarii care răspund de îndeplinirea cu credinţă a functiilor ce le revin au obligaţia să
depună jurământul de credinţă. Sunt incluşi în această categorie de persoane, care au obligaţia
sa depuna jurământul de credinţă: Preşedintele României, membrii Parlamentului, membrii
Guvernului, aleşii locali – consilierii locali, consilierii judeţeni, primarii şi preşedinţii
consiliilor judeţene – cei care sunt numiţi în cadrul autorităţilor publice centrale şi locale,
magistraţii, funcţionarii publici, militarii şi alte categorii de cetăţeni prevăzute de lege. De
asemenea, străinii şi apatrizii care dobândesc cetăţenia română au obligaţia sa depuna
jurământul de credinţă.
2. Apărarea ţării: Potrivit Constituţiei(art 55), cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere
România, să îndeplinească îndatoririle militare stabilite prin lege si să participe la orice
acţiuni legale necesare apărării ţării. Apărarea patriei are o componentă complexă ce reflecta
fidelitatea faţă de poporul român, o conduită fără cusur faţă de ţară. Legea fundamentală
reglementează în principal şi situaţia stagiului militar pe care trebuie să-l satisfacă cetăţenii
români.
3. Obligaţia de a contribui la cheltuielile statului: Toţi cetăţenii au obligaţia să contribuie la
cheltuielile publice prin impozite şi taxe locale. In prezent există impozite diferenţiate pe
venituri, taxe diferite pentru deţinătorii mai multor imobile cu destinaţia de locuinţă dar şi
scutiri de taxe pentru anumite persoane sau categorii de persoane. Sunt interzise prestaţii în
afara cadrului legal existent cu excepţia situaţiilor excepţionale când pot fi dispuse prestări de
servicii, rechiziţii, acestea cu caracter temporar şi impuse de situaţia excepţională dată.
4. Buna credinţă în exercitarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale:In Constitutie se
mentioneaza ca: atât cetăţenii români cât şi străinii şi apatrizii ce se găsesc la un moment dat
sub incidenţa legii române au îndatorirea fundamentală de a-şi exercita drepturile şi libertăţile
constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea totala faţă de drepturile şi libertăţile
celorlalţi. Buna-credinţă constă în obligaţia titularului oricărui drept de a-l exercita în limitele
acestuia, în scopul în care există şi cu respectarea drepturilor celorlalţi.In Constitutie mai sunt
mentionate şi câteva drepturi, cum ar fi: accesul liber la justiţie, sau dreptul la apărare, ambele
fiind cel mai adesea supuse unei nesocotiri prin abuz de drept din partea celor care se
prevalează de exercitarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale.
39. Notiunea de putere politica si putere de stat.A se vorbi despre stat inseamna sa ne
referim la puterea: la puterea de stat sau la puterea politica. Notiunea de putere reprezinta o
relatie special caracteristica tuturor formelor de organizare sociala. Cand sunt 2 pers, se spune
ca una trebuie sa conduca, iar cealalta sa fie condusa. La nivel macrosocial puterea se exercita
de un grup de persoane sau de o persoana care isi impune vointa fata de colectivitatea
respectiva. A avea putere inseamna a putea sa decizi pt alti, ai obliga sa faca sau nu ceva.
Puterea implica reguli de ordonare a vieti oamenilor. Puterea politica este legata de aparitia
Statului. Statul este un fenomen social, complex care prezinta o importanta deosebita pt
colectivitatea nationala. Numai statul poate sa creeze premisele dezvoltari puterii politice.
Puterea politica apartine poporului si este una nationala, poporul avand drept sa se auto-
guverneze si sa incredinteze propria putere unor structuri care se constituie in stat. Puterea
politica este una obiectiva si prin exercitarea ei, respectiv direct prin vot sau indirect prin
autoritatie rezulate in urma votului se ajunge la imbinarea celor 2 forme de putere pe care le
intanlim la orice colectivitate umana organizata statal. Din puterea politica se naste puterea
publica ca urmare a manifestari poporului. Puterea publica are rolul sa organizeze viata
societati in cauza prin adoptarea de norme juridice, prin creerea de autoritati si instituti
publice in vederea realizari progresului social. Daca puterea politica este una omogena si
unitara, puterea publica sau de stat se exercita potrivit principiului separatiei functiilor
statului, adica a puteri statului pt ca fiecare functie publica a statului se materializeaza intr-o
putere de sine statatoare dar nu independenta de celelalte puteri.
40. Trasaturile generale ale puterii de stat.
Statul rep organizarea publica a puteri poporului dar si institutionalizarea acestei puteri. Ca
putere principala, intr-un stat puterea publica are caracter social pt ca aceasta a aparut si se
mentine ca urmare a unor fapte sociale. Ea este rezultatul si rezumatul manifestarii evolutiei
puterii politice. Caracterul organizational al puterii de stat: aceasta putere se exercita in mod
organizat, prin autoritate si instituti publice denumite generic structuri de putere sau organe
ale statului. Caracterul oficial de constrangere: puterea de stat se naste din suveranitate, iar
suveranitatea poporului pt a fi exercitata in interesul poporului, trebuie organizata. De aici
vine si concluzia ca puterea de stat este un oficiala, iar tot ce este oficial este si obligatoriu.
Puterea de stat este o putere unica in stat. Aceasta trasatura nu trebuie confundata cu teoria
promovata de doctrina marxista potrivit careia: daca puterea este unica in stat, toate organele
statului trebuie sa se subordoneze conform principiului piramidal.
41.Statul de drept.
Numit si stat de legalitate este acel stat in care puterea publica a fost cucerita prin mijloace
democratice libere. Exista o Constitutie care asigura egalitatea tuturor membrilor societati.
Toti cetateni au obligatia sa respecte legea, iar raspunderea juridica se angajeaza nediferentiat.
In statul de drept exista instituti politice care asigura si garanteaza drepturile si libertatile
fundamentale, suprematia constitutiei, separatia puterilor in stat, limitarea competentelor
autoritati publice. In statul de drept fiecare autoritate si institutie publica are stabilita
competente legale care sa asigure autonomia de functionare si responsabilitatea autoritati si
institutiei respective. Prin competente intelegem totalitatea atributiilor, drepturilor si
obligatiilor atribuite acelei entitati publice. De aici rezulta caracterul legal obligatoriu si
autonom al competentei fiecarei autoriti. Competenta se exercita din oficiu ccea ce presupune
ca fiecare autoritate publica ca sa-si cunoasca atributiile, drepturile si obligatiile ce-i sunt
atribuite cat si sistemul rational in care functioneaza. Competenta este de 2 feluri: materiala si
teritoriala. Competenta materiala reprezinta totalilatea atributiilor, drepturilor si obligatiilor pe
care le poate solutiona o autoritate publica, iar competenta teritoriala are in vedere aria
geografica teritoriului asupra careia se poate manifesta o autoritate publica. Exista si autoritati
si instituti regionale a caror competenta se limiteaza la o anumita regiune.
42. Notiunea de partid politic: diferite tipuri de partide politice si sisteme de partide
politice.
Apariţia partidelor politice este legată de apariţia parlamentelor, a diferitelor curente de idei
despre modul de organizare a societăţii moderne. Partidele politice sunt produsul dreptului de
asociere al cetatenilor. Ele se organizeaza ca persoane juridice de drept public, desi membri ai
acestora sunt persoane fizice care se asociaza liber cu deosebirea ca scopul partidelor politice
este acela de a participa in viata publica, de a dobandi puterea pe cai legale si de a o exercita
in interes public. De aceea prin exceptie de la celelalte forme de asociere ale cetatenilor,
partidele sunt pers juridice de drept public. Dintr-un partid politic pot face parte numai
cetatenii care au drept de vot deoarece scopul partidului politic este acela ca pe baza unui
progam politic sa se poata exprima vointa politica a cetatenilor asociati care au si isi afirma
clar si deschis vointa si aptitudinea guvernari.Tipuri de partide politice: exista partide de
stanga, de dreapta sau de centru cu ideologii intermediare. Clasificări ale partidelor politice
pot fi făcute şi după alte criterii, cum ar fi criteriul apartenenţei membrilor partidului in care
se poate vorbi despre: partide confesionale, partidele regionale, partidele de clasă, partidele
etnice si partidele naţionale. In general partidele au caracter national pentru ca exista in
anumite tari un anumit prag electoral pe care trebuie sa il atinga in cadrul alegerior generale.
Din punct de verede al existentei mai multor partide in cadrul unei tari putem intanli: pardide
unice si partide dominante. In tarile democratice exista mai multe partide, dar de cele mai
multe ori sunt 2-3 partide care pot sa acorde la putere asa numitul Bipartitism pe care il
intanlim in SUA, Marea Britanie şi parţial în Israel. Din sistemul partidelor politice mai fac
parte: Multipartitismul dar si Partidul unic.
43. Organizarea, functionarea si rolul partidelor politice.
Problemele legate de partidul public reprezinta un sistem de organizare politica in care exista
un singur partid caruia Constitutia ii confera rolul conducator. Organizarea partidelor politice
in Romania,prin legea nr 14/2003 privind partidele politice, s-a stabilit ca un partid politic se
poate crea de catre un nr de minim 25 de cetateni cu drept de vot si cu domiciliul in cel putin
18 judete, inclusiv in munnicipiul Bucuresti, dar nu mai putin de 700 de membri in fiecare
judet. Inregistrarea partidului se face numai la tribunalul Bucuresti si cererea de inregistrare
trebuie sa cuprinda: lista semnaturilor de sustinere a cel putin 25 de lideri cetateni, declaratie
autentificata a conducatorilor partidului care sa certifice semnaturile din listele sustinatorilor,
statutul partidului si progamul politic al acestuia, o declaratie autentificata prin sediul
partidului si partimoniul acestuia, dovada existentei contului bancar, procesul verbal al
adunarii generale pt constituirea partidului si adunarea care poate fi denumita congres.
Cererea se judeca de catre tribunalul Bucuresti dupa o perioada de cel putin 15 zile de la data
depuneri acesteia si a publicari intr-un ziar central al respectivei cereri. In cazul in care
cererea este admisa, noul partid se inscrie in registrul partidelor politice din Bucuresti, registru
unic si se tine doar la tribunalul Bucuresti, iar daca cererea este respinsa, cei interesati pot
declara recurs in termen de 15 zile de la pronuntarea hotarari. Potrivit legislatiei resursele
financiare ale partidelor politice se constituie din cotizatiile lunare ale membrilor de partid,
donati, venituri. Fiecare partid desemneaza o persoana cu titulatura de mandat financiara care
raspunde de bugetul de venituri si cheltuieli ale partidului. Un partid poate sa inceteze in 3
moduri: prin vointa partidului, prin dizolvare sau reorganizare.
44. Drepturile electorale ale cetatenilor romani.
Prin intermediul sistemului electoral se realizează în concret exerciţiul puterii suverane a
poporului. Sistemul electoral se bazeaza pe exercitarea a 2 drepturi fundamentale electorale:
dreptul de vot şi dreptul de a fi ales.Dreptul la vot numit si dreptul de a alege este cunoscut de
cetateni romani de peste varsta de 18 ani si care nu au o interdictie legala cu privire la
exercitarea drepturilor electorale. Atunci când votează se pronunţă pentru sau contra unei
reguli sau hotărâri in caz de vot sau referendumDreptul de a fi ales, incepe la 23 de ani pt
Camera deputatilor si a autoritati locale, 33 ani pt Senat si 35 de ani pt presedintele Romaniei
Pe langa aceste drepturi fundamentale prevazute de constitutie exista si un drept de revocare
ce poate fi exercitat in cazul autoritati locale sau in cazul Presedintelui romaniei.
45. Forme si modalitati pentru exercitarea dreptului de vot.
1. Universalitatea votuluiLegea fundamentală prevede, faptul că numai o categorie
specială, restrânsă de cetăţeni nu au drept de vot. Din această categorie fac parte: minorii,
debilii sau alienaţii mintali, cei puşi sub interdicţie şi persoanele condamnate definitiv de către
instanţele judecătoreşti la pierderea drepturilor electorale. Astfel votul poate fi: vot cenzitar
sau capacitar.
a) Votul cenzitar sau votul bazat pe avere.
b) Votul capacitar – a şti să scrii şi să citeşti pentru a înţelege Constituţia.
2. Egalitatea votului. Se bazează pe egalitatea oamenilor, pe egalitatea în drepturi a
cetăţenilor fără deosebire de rasă, naţionalitate, religie, limbă, sex, opinie sau apartenenţă
politică, etc. Prin urmare, fiecare cetăţean trebuie să-şi spună părerea asupra alegerii unei
autorităţi printr-un singur vot.
3. Votul direct şi secret. În prezent, exprimarea votului se face prin aplicarea unei
ştampile cu menţiunea „votat” în locul rezervat candidatului preferat, fără utilizarea unor
instrumente de scris asigurându-se astfel controlul secret al votului.
4. Votul liber exprimat. In unele state, votul este obligatoriu. În sistemul electoral din
ţara noastră votul este liber exprimat, astfel daca o persoana nu voteaza, nu este sanctionata.
5. Dreptul de a fi ales. este condiţionat de anumiţi factori legali – vârsta, calitatea de
cetăţean român şi interdicţia rezultată dintr-o anume calitate profesională, magistrat, poliţist,
militar de carieră şi altele.
46. Atributiile Curtii Constitutionale.
Constituţionale este stabilită prin Constituţie. Potrivit Constituţiei, Curtea este garantul
supremaţiei Constituţiei. Rolul principal al Curţii Constituţionale constă în controlul de
constituţionalitate al legilor, regulamentelor şi ordonanţelor. Aceasta are şi alte atribuţii care
nu privesc acest control asupra actelor juridice normative. Curtea constitutionala judecă
plângeri, contestaţii etc., şi este alcătuită din judecători , dar acest fapt nu o aşează în rândul
autorităţilor puterii judecătoreşti. Stabilirea naturii juridice a Curţii Constituţionale este o
operatiune greu de clarificat, deoarece nu poate fi încadrată în nici una din categoriile de
autorităţi şi instituţii aparţinând fiecăreia din cele trei puteri ale statului.
Curtea constitutionala are următoarele atribuţii în plus faţă de cele de control de
constituţionalitate:
a) constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei
de Preşedinte al României şi comunicarea celor constatate Parlamentului şi
Guvernului;
b) avizarea propunerii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României;
c) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi de
confirmare a rezultatelor referendumului:
d) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului,
e) rezolvă contestaţiile care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic;
f) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice;
g) alte atribuţii ce-i pot fi atribuite prin lege organică.
47. Functiile parlamentului.
Parlamentul se caracterizează, prin reprezentarea puterii delegate de popor. El este produsul
direct al puterii politice exercitate de popor care nu poate să-şi exercite această putere în mod
nemijlocit şi curent ci trebuie să delege puterea. Parlamentul are mai multe funcţii, cum ar fi:
a. Funcţia legislativă exclusivă. Doar Parlamentul poate adopta legi cu forţa juridică cea mai
mare şi din toate categoriile consacrate de Constituţie. Parlamentul poate delega Guvernului
puterea de a emite Ordonanţe în anumite limite şi doar în domeniile reglementării prin lege.b.
Funcţia constituantă a Parlamentului constă în faptul că Parlamentul nu mai funcţionează ca o
autoritate legislativă atunci când analizează proiectul unei Constituţii sau al unei legi de
revizuire a Constituţiei ci ca o Adunare Constituantă, după alte reguli, stabilite de el în acest
sens .c. Funcţia jurisdicţională a Parlamentului Se concretizeaza prin posibilitatea de a
analiza, cerceta şi dispune suspendarea din funcţie a Preşedintelui României sau în demiterea
Guvernului pe baza unei moţiuni de cenzură aprobată ce implică cercetarea activităţii
Guvernului sau, atunci când încuviinţează trimiterea în judecată ori cercetarea unui membru al
Guvernului în cadrul procedurii stabilite prin legea răspunderii ministeriale. d. Funcţia de
control. Parlamentul poate exercita un control asupra tuturor autorităţilor publice. Controlul
parlamentar se realizează prin mesaje, rapoarte, dări de seamă, anchete etc., direct sau prin
comisiile parlamentare permanente ori poate înfiinţa comisii speciale de anchetă, în activitate
temporară.
48. Structura Parlamentului si functionarea acestuia.
Parlamentul poate fi unicameral sau bicameral. Parlamentul bicameral este format din Senat
(Camera superioară) şi Camera Deputaţilor (Camera inferioară).
Organizarea internă a Parlamentului. Fiecare Cameră a Parlamentului este formată, din
majoritate şi din opoziţie. Membrii Parlamentului se constituie în grupuri parlamentare, care
sunt grupuri politice; pentru constituirea unui grup parlamentar este nevoie de un număr
minim de deputaţi sau senatori, stabilit prin Regulamentul fiecărei Camere.
a) Birourile Camerelor. Fiecare cameră a Parlamentului are un birou permanent. Atat atribuţii,
cat si mod de organizare şi funcţionare, sunt stabilite prin Constituţie şi prin regulamentul
Camerei.
b) Biroul permanent este format din deputaţi, respectiv senatori si se alege pe durata unei
legislaturi sau a unei sesiuni care este format din Preşedinte, vicepreşedinţi, secretari şi
chestori. Preşedintele biroului permanent este preşedintele Camerei, ceilalţi membri ai
biroului se aleg pentru o sesiune putând fi realeşi pe tot mandatul Parlamentului
c) Comisiile parlamentare. Reprezintă forme instituţionalizate de lucru care au ca atribuţii
principale pregătirea lucrărilor Camerei, avizarea proiectelor de legi, regulamente etc. Acestea
pot fi permanente sau temporare. În anumite domenii există comisii parlamentare permanente
comune ambelor Camere.
Funcţionarea parlamentului
In tara noastra, Parlamentul este ales pentru o perioadă de 4 ani. În caz de dizolvare a
Parlamentului se organizează alegeri pentru un nou mandat şi nu pentru restul mandatului.
Mandatul Parlamentului este denumit şi legislatură. Funcţionarea Parlamentului presupune o
activitate periodică, denumită sesiune. Sesiunile sunt ordinare sau extraordinare. Anual
Camerele Parlamentului se întocmesc în două sesiuni ordinare.
Prima sesiune ordinară începe în februarie şi se încheie la sfârşitul lui iunie iar a doua sesiune
începe în septembrie până la finele anului. În afara acestor perioade, Parlamentul poate fi
convocat în sesiune extraordinară. De regulă, se convoacă ambele Camere în sesiune
extraordinară. Practic, în timpul unei legislaturi au loc 8 sesiuni ordinare.
Potrivit Constituţiei cele două Camere îşi desfăşoară activitatea în şedinţe separate, ca regulă,
iar în anumite situaţii în şedinţe comune. Şedinţele Parlamentului sunt publice şi sunt legal
constituite.
49. Initiativa legislativa
Potrivit Constituţiei Române, iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, senatorilor, deputaţilor
sau cetăţenilor. Iniţiativa legislativă înseamnă dreptul sau posibilitatea de a propune proiecte
de lege sau propuneri legislative dar şi obligaţia Parlamentului, a fiecarei Camere în parte, de
a le lua spre dezbatere şi adoptare.Deputaţii şi senatorii pot avea iniţiativă legislativă. Astfel,
Guvernul dar si membrii autorităţii legiuitoare nu au nici o restricţie a domeniilor în care se
pot face propuneri de legiferare. În privinţa iniţiativei populare acordată unui număr de cel
puţin 100.000 de cetăţeni, ei nu pot propune modificarea legislaţiei ori adoptarea acesteia în
domeniul fiscal, cel al relaţiilor internaţionale pentru acordarea amnistiei şi graţierii. În afara
acestor patru domenii, iniţiativa cetăţenilor este permisă cu condiţia ca cei minim 100.000 de
cetăţeni să provină din cel puţin 11 judeţe, inclusiv din municipiul Bucureşti şi să fie cel puţin
5.000 de semnături din fiecare judet în sprijinul iniţiativei.

50. Procedura de adoptare a legilor. Rolul comisiilor parlamentare in procesul legislativ.


In Regulamentele Camerelor este prevăzut, rolul comisiilor parlamentare care ţine şi de o
anumită cutumă parlamentară. Comisiile permanente examinează proiectele de lege trimise
Camerei sesizate şi pot propune adoptarea proiectului sau respingerea acestuia. Camera
componenta este cea care decide, iar avizul comisiilor este consultativ. Consiliile
parlamentare fac o analiza a proiectului de lege si il transmite biroului permanent al Camerei
care va decide includerea sau nu a acestuia pe ordinea de zi. Odată inclus pe ordinea de zi, are
loc o dezbatere asupra proiectului, în care Camera sesizata, face propuneri de amendamente
de proiect, care se supun aprobării în plan. Cel care a formulat o propunere o poate retrage
până la momentul supunerii acesteia la votul.
După dezbaterea asupra proiectului de lege, în plenul Camerei sesizate proiectul este supus
aprobării finale prin vot. Pentru ca proiectul să poată fi supus votului, este necesar să existe o
sedinta in care prezenţa în sala sa fie cel puţin jumătate plus unu dintre membrii Camerei.
Daca aceasta conditie este indeplinita pentru ca proiectul să fie supus spre adoptare, se cere
votul favorabil a cel puţin jumătate plus unu voturi ale membrilor Camerei respective pentru
cazul adoptării unui proiect de lege organică, iar pentru adoptarea unei legi ordinare, se cere
votul favorabil al majorităţii membrilor prezenţi în sală, cu condiţia să existe cvorum.
Din proprie iniţiativă, ori la cererea Guvernului, Parlamentul poate adopta legi în procedură
de urgenţă. Normele privind procedura de urgenţă în adoptarea legilor sunt prevăzute în
Regulamentele fiecărei Camere.
51. Promulgarea, publicarea si intrarea in viguare a legilor.
Promulgarea legilor. După ce s-a obţinut votul majoritar proiectului de lege, aceasta se
consideră adoptată. Următoarea fază o reprezintă semnarea legii de către Preşedintele fiecărei
Camere. Prin grija Secretariatului General al Camerei Deputaţilor, legea se trimite
Preşedintelui României care trebuie să o promulge în termen de 10 zile de la primire
Noţiunea de promulgare este un element al procesului de legiferare pentru că fără a fi
promulgată o lege, deşi este adoptată, aceasta nu poate fi adusă la cunoştinţa publicului, iar
instanţele judecătoreşti şi autorităţile administrative nu sunt obligate să aplice o lege
nepromulgată. Prin promulgare, şeful statului este în mod direct asociat la elaborarea legii.
Şeful statului este autoritatea căreia prin Constituţie i se rezervă această operaţiune juridică.
Puterea executiva apartine sefului statului, iar între puterile statului şi autorităţile publice
există un raport de interdependenţă. Din acest raport se naşte un drept de control sau putere de
verificare dacă a fost respectată procedura de adoptare a legii.
Publicarea legilor. După ce legea a fost promulgată prin Decret al Preşedintelui României,
urmează publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României. Importanţa publicării este
imensă. Momentul publicării este important şi din punct de vedere al intrării legi în vigoare:
astfel, potrivit legislaţiei noastre, legea intră în vigoare: după 3 zile de la publicare ori la o
dată fixă stabilită prin textul legii. După intrarea în vigoare a unei legi pot apărea situaţii noi
ce impun modificarea legii sau suspendarea acesteia pe o perioadă de timp, în măsura în care
nu mai corespunde unei nevoi de reglementare a relaţiilor sociale în acel domeniu sau,
legiuitorul îşi schimbă opţiunea de legiferare şi adoptă o lege nouă abrogân-o pe cea existentă
în vigoare până atunci.Totuşi, după intrarea în vigoare legile produc efecte pe termen
nedeterminat, atât timp cât nu au fost suspendate sau abrogate.
53. Puterea judecatoreasca si autoritatile prin care acestea se realizeaza.
Activitatea de justiţie exista in orice societate, între membrii acesteia. Teoria separaţiei
puterilor evidenţiază între puterile statului şi puterea judecătorească sau de justiţie, acestea
fiind reprezentate de autorităţile publice prin care se exercită puterea judecătorească. În statul
de drept exista trei puteri care se bazează pe faptul că fiecare funcţiune are limite de putere
stabilite de constituţie, iar autorităţile şi instituţiile prin care se realizează fiecare din cele trei
puteri ale statului au obligaţia de autolimitare a puterii şi de respectare a competenţelor ce le-
au fost încredinţate.
Instanţele judecătoreşti Potrivit Legii, justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti.
Acestea sunt organizate într-un sistem in care nu există raporturi de subordonare ca în cazul
unora dintre autorităţile şi instituţiile administraţiei publice. Sistemul organelor judecătoreşti
este format din judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Al
doilea grad de jurisdicţie, constă în stabilirea competenţei tribunalelor sau Curţilor de Apel de
a verifica legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond. Gradul al treilea de jurisdicţie,
cel al recursului, este realizat de Curţile de Apel în materie penală, dar si de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie pentru majoritatea cauzelor civile, comerciale, de contencios administrativ,
după natura sau valoarea cauzei.
Ministerul public. Ministerul public este format din procurorii constituiţi în parchete pe lângă
fiecare instanţă judecătorească – judecătorii, tribunale, curţi de Apel şi pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie. Fiecare parchet este condus de un prim-procuror, iar parchetele de pe
lângă curţile de apel şi de pe lângă instanţa supremă, de câte un procuror general.
Poliţia judiciară. În dreptul public se se mentioneaza două categorii de poliţie: poliţie
administrativă sau preventivă şi poliţie judiciară.
Poliţia administrativă are rolul de a preveni dezordinea socială si de a menţine ordinea, iar
poliţia judiciară, acţionează după ce s-a încălcat legea şi urmează sa faca cercetările specifice
pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi.
Consiliul Superior al Magistraturii. Legea defineşte natura juridică a Consiliului, aceea de
garant al independenţei justiţiei. Scopul pentru care a fost creat este acela de a propune
Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor definitivi şi de a
exercita atribuţii de autoritate disciplinară pentru judecători şi procurori.
54. Raporturile dintre puterile statului.
Intre puterea executiva si cea legislativa nu exista raport de subordonare ierarhică. Insa, Unele
legi acordă puterii legislative, reprezentată de Parlament, competenţa de alegere a şefului
statului.
În alte Constituţii, puterii legislative i se atribuie si alte competenţe decât cea de bază, de
legiferare, respectiv:
-Parlamentul desemnează pe şeful guvernului şi pe membrii acestuia.
-Parlamentul acordă vot de încredere unei persoane desemnate de şeful statului, pentru a
forma Guvernul precum şi persoanele propuse de cel desemnat pentru a forma Guvernul.
Numirea efectivă a Guvernului aparţine şeful statului (cazul României).
-Parlamentul poate retrage votul de încredere acordat Guvernului care în acest mod este demis
-Parlamentul aprobă sau acceptă programul de guvernare
Delegarea legislativă. Parlamentului are dreptul să abiliteze Guvernul pentru a putea adopta
ordonanţe în domenii de reglementare. Există, insa si un controlul al legislativului asupra
Guvernului şi a celorlalte autorităţi publice.In istorie exista situaţii când între cele două puteri
– legislativă şi executivă – apar schimbări ale raporturilor prin creşterea puternică a puterii
executive în general sau invers prin ascendenţa acţiunilor executivului asupra legislativului.