Scheletul metalic in metalo-ceramica

Protezele partiale fixe metalo-ceramica sunt principala indicatie pentru restaurarile

edentatiilor, in special a celor laterale. Asta deoarece combina rezistenta mecanica a PPF
metalice cu estetica si biocompatibilitatea ceramicii.

Realizarea scheletului metalic

Forma pe care o va avea scheletul metalic trebuie stabilita din faza conceperii PPF. In mod
normal, un schelet metalic bine conturat poate fi realizat prin modelarea machetei PPF, dupa
care este indepartata o cantitate uniforma de ceara, reprezentand grosimea stratului de
ceramica ce urmeaza a fi aplicat. Aceasta metoda permite obtinerea unei grosimi uniforme a
ceramicii, o interfata metal-ceramica adecvata, o buna conceptie a conectorului si contacte
ocluzale plasate corect.

Scopul principal in realizarea scheletului metalic il constituie realizarea unei substructuri

care sa suporte o grosime aproximativ uniforma de ceramica, si realizarea unui conector de o
grosime si o forma adecvata, care sa asigure rezistenta legaturii dintre elementul de agrgare si
intermediari.

Scheletul metalic trebuie astfel realizat incat sa nu existe praguri la interfata dintre
componenta metalica si cea ceramica, si sa permita aplicarea masei ceramice intr-o grosime
suficienta pentru asigurarea rezistentei acesteia.

Contactele dento-dentare pot fi localizate fie la nivelul ceramicii fie la cel al metalului.
Acestea trebuie sa se realizeze la o distanta de cel putin 1,5mm de interfata ceramo-metalica,
pentru a preveni fractura ceramicii prin deformarea metalului. Daca acest lucru nu este posibil,
metalul trebuie astfel realizat incat sa ofere o sustinere adecvata ceramicii la nivelul zonei de
contact interarcadice.

Tehnica de realizare a machetei

1. Contactele proximale nu vor fi realizate la jonctiunea metal-ceramica, din cauza riscului

acumularii de placa. Pe cat posibil, punctele de contact proximale vor fi realizate la nivelul
ceramicii, dearece igiena este mult mai usor de realizat.
2. Cu un instrument ascutit se delimiteaza limita ceramica-metal
3. Se acopera machta cu praf si inchide articulorul in ocluzie, penttru a marca contactele
ocluzale, astfel incat limita ceramo-metaloca sa fie plasata la cel putin 1,5mm de acestea
4. Cu ajutorul unui instrument (cu un varf de aprox. 1x1mm) se realizeaza santuri de
ghidaj verticale si orizontale la nivelul suprafetelor ce vor fi acoperite cu ceramica.

1
 5. Se indeparteaza ceara in exces cu ajutorul instrumentelor de modelaj.
6. Suprafata cerii este finisata, pentru a obtine margini si unghiuri rotunjite. Se face
pentru reducerea timpului de prelucrare a metalului. Unghiurile ascutite reprezinta zone de
concentrare a stresului care pot duce la fractura placajului ceramic, iar rotunjirea acestora este
mai usoara in ceara decat in metal.
7. Finisarea interfetei metal-ceramica in unghi de 900 si acoperirea marginilor preparatie
cu ceara, ceea ce asigura patrunderea cerii in zonele cele mai dificile. Acoperirea marginilor
trebuie sa aiba o grosime de cel putin 0,5mm, pentru a nu fi deformata in timpul turnarii.
8. Realizarea conectorului care face legatura cu intermediarii. Daca se doreste doar
placarea partiala cu ceramica, acesta poate fi realizat asemanator cu cel pentru PPF metalice.
Daca se acopera scheletul metalic in intregime cu ceramica, trebuie avut grija ca acesta sa nu fie
plasat prea gingival, deoarece se va crea o zona foarte greu accesibila pentru igienizare.
9. Zona de contact a intermediarilor cu creata edentata este bine sa fie realizata in
ceramica, iar interfata metalo-ceramica sa nu fie reailzata la acest nivel, din motive de igiena.
10. Pentru o mai buna stabilitate a machetei, se recomanda ca reducerea cerii de la
nivelul intermediarilor sa fie realizata ultima.

Inainte de ambalare trebuie urmarite urmatoarele elemente:

 Macheta trebuie sa refaca forma anatomica a dintilor, stopurile ocluzale trebuind

sa fie plasate la cel putin 1,5mm de jonctiunea metalo-ceramica.
 Unghiul dintre ceramica si metal trebuie sa fie de 900.
 Suprafata interna a zonei acoperite de ceramica trebuie sa fie neteda si rotunjita.
 Inaltimea coleretei marginale trebuie sa fie de cel putin 0,5mm
 Macheta trebuie sa fie cat mai neteda pentru a reduce manoperele de finisare a
metalului.

Particularitati privind realizarea machetei

1. Macroretenţiile sunt contraindicate
2. Suprafaţa machetei va fi cât mai netedâ, fâră denivelâri şi rugozităţi.
3. Grosimea viitorului schelet metalic va fi de aproximativ 0,3 mm (aliajele extradure pot
avea o grosime şi de 0,2 mm) şi va trebui să asigure un spaţiu uniform componentei ceramice,
de 1-1,2 mm, pentru a nu apare tensiuni în grosimea acesteia şi pentru ca aliajul sâ nu
transpară. Grosimea minimă a placajului este de 0,7mm.
4. Retenţiile care rezulta din morfologia scheletului metalic sunt contraindicate, tranziţia
de la metal la ceramică trebuie sa se faca prin suprafeţe line, convexe, iar limita metal-placaj în
unghi de 90°.

2
 5. Pentru a asigura o grosime suficientă masei ceramice, limita marginală metal-ceramică
se face in unghiuri de 90° şi nu ascuţite. Astfel, se previn fisurile, fracturile şi desprinderile
masei ceramice de pe scheletul metalic.
6. Machetele coroanelor care se aplică pe dinţii frontali nu au margine incizală, aceasta va
consta doar din masa ceramică.
7. Intre forma bontului dentar şi morfologia machetei există o strânsă interdependenţă.
8. Pentru a mări gradul de transluciditate, masele ceramice conţin foarte puţin sau nu
conţin deloc caolin. Astfel, ceramica se comportă mai mult ca o sticlă decât ca un porţelan
adevărat. Sticla rezistă foarte bine la compresiune şi foarte puţin la tracţiune. In consecinţă prin
design-ul capei sau al scheletului metalic, trebuie să asigurăm un suport eficient placajului
ceramic în zona ocluzala, incizală şi a unghiurilor meziale şi distale.
9. Componenta metalică nu va ajunge niciodată pânâ la marginea incizală, respectiv
marginea vestibulara a suprafeţei ocluzale, deoarece aceasta va transpare prin masa ceramica,
cu efecte fizionomice negative consecutive.
10. Există posibilitatea acoperirii (placării) suprafeţei orale in zona frontalâ, dar trebuie
ţinut cont de câteva situaţii, în special asigurarea unei zone de 3 mm de aliaj neplacat, care să
asigure un suport suficient masei ceramice. Plasarea joncţiunii metalo-ceramice în zona stopului
ocluzal va avea drept consecinţă fracturarea marginii incizale a componentei ceramice. La
grupul frontal superior joncţiunea se va situa la 1,5 mm spre cervical sau incizal faţă de stopul
ocluzal, în situaţia unei ocluzii psalidodonte.
11. Preparaţia tangenţiala sau în muchie de cuţit (indicata mai rar la CMMC) atrage dupa
sine o mortologie aparte a machetei:
 ceramica cervicala nesusţinuta de scheletul metalic
 plasarea incorecta a joncţiuinii la nivel incizal
 componenta metalica formeaza o colereta marginală protejând vestibular masa
ceramica.
12. In zona laterală (de sprijin) faţa ocluzală se va acoperi cu ceramică doar atunci când sunt
satisfacute următoarele condiţii:
 Ocluzia să fie normală
 Componenta metalica compensează neregularităţile bontului dentar, iar componenta
ceramica are o grosime uniforma.
 Existenţa unui spaţiu interocluzal de cel putin 1,4 mm.
 Componenta metalică să poată fi inserata pe bontul dentar fara a întâmpina o rezistenţă
deosebită.
 Stopurile ocluzale sa poata fi reproduse foarte exact. Atunci când suprafaţa ocluzala
este metalică, joncţiunea va fi plasată cu 1,5 mm catre vestibular faţa de stopul ocluzal
primar, cuspizii vestibulari ai dinţilor laterali inferiori. La o suprafaţâ ocluzala total

3
 ceramică joncţiunea se deplasează pe faţa orală la 2,5 mm de marginea ocluzala a
acestei feţe.
 Indiferent de forma bontului dentar, macheta componentei metalice trebuie sa asigure
o grosime uniformă masei ceramice.

Alegerea metalului
Aliajele destinate restaurarilor metalo-ceramice trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:

1. Interval de topire ridicat

 Acesta trebuie sa fie mai ridicat cu minimum 150-2000C decat temperatura de
ardere a maselor ceramice
 Intervalul de topire trebuie sa fie sub 13000C oentru a asigura o prelucrabilitate
usoara
2. Rezistenta la temperaturile inalte, astfel incat sa nu se deformeze la temperaturile
de ardere a maselor ceramice
3. Coeficientul de dilatare termica sa fie aproximativ egal cu cel al maselor ceramice.
In mod ideal, acest coeficient ar trebui sa fie mai mare decat cel al maselor
ceramice in faza plastica a acestora (500-6000C), pentru a impiedica aparitia
fortelor de forfecare sau tangentiale de la interfata in cursul fazelor de racire.
4. Variatii volumetrice bine determinate. Pentru a putea fi compensate de masele de
ambalat, dilatarea termica si contractia de racire trebuie sa fie de maximum 1,6%.
In afara acestei valori, pot aparea inexactitati care inseamna dificultati la
adaptarea pe bont si tensiuni interne care pot genera fisuri sau desprinderi ale
placajului ceramic.
5. Posibilitati de calire.
 Aliajele obisnuite isi pierd din duritate dupa aducerea in faza de incandescenta. In
cazul aliajelor care pot fi calite, incandescenta urmata de o racire brusca duce òa
cresterea rezistentei lor mecanice.
6. Prag ridicat de deformare plastica, necesar pentru ca scheletul metalic sa nu
sufere deformari plastice in timpul masticatiei.
7. Modul de elasticitate crescut, care trebuie sa fie apropiat de cel al maselor
ceramice.
8. Rezistenta la coroziune
9. Granulatia fina a componentelor metalice
10. Adeziune optima la masele ceramice.

4
 Legatura metalo-ceramica
De-a lungul anilor, pentru descrierea mecanismelor de legare a maselor ceramice la
scheletul metalic al coroanelor mixte au fost enuntate mai multe ipoteze.

1. Ipoteza legaturii mecanice

Presupune realizarea unor retentii pe suprafata scheletului metalic, in care masa ceramica
patrunde si se fixeaza in timpul arderilor. La interfata aliaj ceramica apar forte de tractiune si
compresiune care se formeaza in cursul contractiei la ardere a maselor ceramice.

2. Ipoteza legaturii fizice

Se realizeaza prin forte Van der Waals intermoleculare sau forte de asociatie care apar
intre moleculele diferitelor faze.

Fortele intermoleculare apar intre molecule care formeaza un dipol, si sunt responsabile
de umectarea suprafetei metalice in cursul arderii maselor ceramice. Stratul de oxizi creste
umectabilitatea aliajului si posibilitatea de polarizare a moleculelor.

3. Ipoteza legaturii chimice

Acestei legaturi i se datoreaza rezistenta deosebita de la interfata celor doua materiale

heterogene.

Masa ceramica realizeaza o retea cristalina constituita din ioni pozitivi si negativi, stabila
adtorita fortelor de atractie a ionilor cu sarcini diferite. Aliajul formeaza o retea cristalina,
atomii fiind legati prin legaturi metalice.

Legatura chimica intre aliaje si ceramica se realizeaza de fapt prin intermediul unui strat
de oxizi format de elementele componente ale aliajelor nenobile (Cr, Ni, etc.) sau de
alementele de adaos (In, Sn, Fe, etc.) din aliajele nobile. Aceste alemente difuzeaza spre
suprafata aliajului , iar in timpul arderii masei ceramice acesti oxizi difuzeaza in masa ceramica
topita.