DE CE ESTE NECESAR GESTUL PENTRU NEVOILE/ACTUL COMUNICARII?
Nu credem că gestul este un accesoriu de care te poți lipsi fără a prejudicia efectele comuncării. El a apărut din motive temeinice, care țin de esența umanului și a comunicării. Gestul are, pentru esența umană, o întemeiere de ordin metafizic: modul de a fi al individului se bazează pe gest. Singur omul este capabil de asumarea conștientă a acestuia. Nu putem rămâne, ca ființe umane, în afara gesturilor esențiale, chiar dacă ele, poate, nu se vor actualiza niciodată. Gestualitatea este o chestiune de atitudine, de poziționare a insului în raport cu semenii, cu lumea, cu istoria. Gestul lui N .S. Hruşciov de a bate cu pantoful în masă la ONU exprimă, pe de o parte, atitudinea de dispreţ a vorbitorului faţă de normele elementare a le relaţiilor internaţionale şi, pe de altă parte, vrea să transmit auditoriului fermitatea de neclintit cu care o mare putere îşi impune punctul de vedere.
Gestualitatea are o întemeiere psihologică: ea exprimă trăirile, aspirațiile, frustrările,
bucuriile. Fundamentul psihologic întemeiază exteriorizarea personalității ca individualitatea. Dacă întemeierea metafizică a gestului ne atrage atenția că indivisul resimte nevoia de a exprima pri gest ceea ce el este ca esență, întemeierea psihologică ne avertizează că individul resimte aceeași nevoie acută de a exprima prin gest ceea ce el este ca individualitate. Aceasta (gestul lui Hrusciov) este una dintre situațiile în care gesturile individului erup dintr-o nevoie general-umană de a exprima cât mai expresiv trăririle și interesele la momentul dat. Oricât ar vrea omul să-și ascundă unele trăiri, emoții, nu va reuși în totalitatea, ceva tot răzbate la suprafață. Limbajul gestua scapă adeseori cenzurii: de multe ori ne dăm seama de adevărata intenție a oratorului numai din gest. Gesturile sunt, de cele mai multe ori, și ca o descărcare nervoasă și afectivă a individului. Întemeierea psihologică a gestului are și o conotație contextuală, gestul este interpretat ”aici și acum”.