Sunteți pe pagina 1din 3

Evaluarea relatiei dintre nivelul de stres si comportamentele dezadaptative –

600 ron / 60 pg

Abstract Introducere: Scopul studiului este acela de a identifica relaţia dintre nivelul de stres
şi comportamentele dezadaptive la anumite grupuri de angajaţi din sistemul public de
învăţământ, elevi precum şi la persoanele vârstnice marginalizate, beneficiare de venitul minim
garantat răspunzând la întrebarea: În ce măsură nivelul de stres poate fi asociat cu
comportamentul dezadaptiv? Partea aplicativă a lucrării are în vedere identificarea
comportamentelor dezadaptive la persoanele aflate sub stres ridicat (preşcolari, şcolari mici,
şcolari mari, adolescenţi, adulţi, din sistemul public de învăţământ şi persoanele vârstnice
marginalizate). Obiective: Obiectivul general al cercetării îl reprezintă sensibilizarea
specialiştilor cu privire la efectele periculoase ale stresului asupra sănătăţii fizice şi psihice ale
elevilor, cadrelor didactice şi persoanele marginalizate social. Obiectivele specifice ce derivă din
obiectivul general, se referă la evaluarea nivelului de stres din sistemul public de învăţământ şi a
persoanelor marginalizate, precum şi evidenţierea diferenţelor de la nivelul stresului resimţit
între cadrele didactice şi persoanele marginalizate social . Ipotezele propuse derivă din
obiectivele specifice în vederea demonstrării lor, astfel: Ip.1. Prezum că adolescenţii
înregistrează un nivel mai crescut al stresului decât preşcolarii ; Ip.2. Presupun că există o relație
semnificativă între nivelul stresului comportamentele dezadaptive ale elevilor; Ip.3. Presupun ca
persoanele vârstnice vor înregistra un nivel un nivel mai crescut semnificativ al stresului decat
cadrele didactice. Lot de subiecți: 40 de elevi din cadrul Şcolii Gimnaziale, nr.1 Pantelimon,
judeţul Constanţa,10 cadre didactice și 10 persoane marginalizate social aflate în evidenţa
Primăriei comunei Pantelimon, judeţulConstanţa Instrumente de cercetare: Metodologia și
aparatul statistic: Rezultate preconizate: Preconizez confirmarea ipotezelor care să evidențieze:
nivelul de stres la subiecții introduși în cercetare; sursele de stres cu nivelul cel mai ridicat;
relația dintre nivelul stresului și comportamentele dezadaptive; diferențele dintre loturile de
subiecți privind nivelul stresului. Key words: stres, adolescenţă, comportamente dezadaptive,
persoane marginalizate, adulţi. Evaluarea relatiei dintre nivelul de stres si comportamentele
dezadaptative Abstract Introducere: Scopul studiului este acela de a identifica relaţia dintre
nivelul de stres şi comportamentele dezadaptive la anumite grupuri de angajaţi din sistemul
public de învăţământ, elevi precum şi la persoanele vârstnice marginalizate, beneficiare de
venitul minim garantat răspunzând la întrebarea: În ce măsură nivelul de stres poate fi asociat cu
comportamentul dezadaptiv? Partea aplicativă a lucrării are în vedere identificarea
comportamentelor dezadaptive la persoanele aflate sub stres ridicat (preşcolari, şcolari mici,
şcolari mari, adolescenţi, adulţi, din sistemul public de învăţământ şi persoanele vârstnice
marginalizate). Obiective: Obiectivul general al cercetării îl reprezintă sensibilizarea
specialiştilor cu privire la efectele periculoase ale stresului asupra sănătăţii fizice şi psihice ale
elevilor, cadrelor didactice şi persoanele marginalizate social. Obiectivele specifice ce derivă din
obiectivul general, se referă la evaluarea nivelului de stres din sistemul public de învăţământ şi a
persoanelor marginalizate, precum şi evidenţierea diferenţelor de la nivelul stresului resimţit
între cadrele didactice şi persoanele marginalizate social . Ipotezele propuse derivă din
obiectivele specifice în vederea demonstrării lor, astfel: Ip.1. Prezum că adolescenţii
înregistrează un nivel mai crescut al stresului decât preşcolarii ; Ip.2. Presupun că există o relație
semnificativă între nivelul stresului comportamentele dezadaptive ale elevilor; Ip.3. Presupun ca
persoanele vârstnice vor înregistra un nivel un nivel mai crescut semnificativ al stresului decat
cadrele didactice. Lot de subiecți: 40 de elevi din cadrul Şcolii Gimnaziale, nr.1 Pantelimon,
judeţul Constanţa,10 cadre didactice și 10 persoane marginalizate social aflate în evidenţa
Primăriei comunei Pantelimon, judeţulConstanţa Instrumente de cercetare: Metodologia și
aparatul statistic: Rezultate preconizate: Preconizez confirmarea ipotezelor care să evidențieze:
nivelul de stres la subiecții introduși în cercetare; sursele de stres cu nivelul cel mai ridicat;
relația dintre nivelul stresului și comportamentele dezadaptive; diferențele dintre loturile de
subiecți privind nivelul stresului. Key words: stres, adolescenţă, comportamente dezadaptive,
persoane marginalizate, adulţi.

Lucrarea nu trebuie sa depaseasca 3 capitole in partea teoretica, un capitol despre stres, un


capitol despre comportamente si un capitol despre relatia dintre cele doua.

Asta a zis

Dar azi a spus sa nu mai tin cont de ce a scris ea si sa iau de la zero


Asta prima imi trebuie primele 20 pagini cat mai repede

Iti pot da azi banii

2.Organizarea si exercitarea misiunilor de audit al bugetului unui proiect din


domeniul turismului rural. (Delta Dunarii,cu bazin).

3. Organizarea si exercitarea misiunilor de audit al bugetului unu proiect din


domeniul turismului montan. (Pensiune in Brasov,cu teren de sport). Ultimele
doua teme fiind la disciplina: Buget si contabilitate bugetara si audit financiar.
Si la acestea doua ne trebuiesc facute niste calcule,bazandu-se pe buget si
audit.

S-ar putea să vă placă și