Sunteți pe pagina 1din 20

Curs 4

CURS 4.4.3. PLANTAREA ARBORILOR SI ARBUSTILOR IN BACURI SI JARDINIERE

Amenajarea teraselor, a gradinilor interioare sau simpla decorare a unor spaţii cu planteîn vase de
cultură se face cu specii care tolerează limitarea volumului de sol şi îşi pot menţinecapacitatea
decorativă mai mulţi ani. Cel mai indicat este ca materialului săditor sa provină din culturi
containerizate.

Substratul de cultură

Foarte adesea se impune ca substratul şi vasele să fie uşoare, pentru a nu suprasolicitarezistenţa


planşeelor (terase la etajele unor imobile).În aceste situaţii se pot folosi amestecuri de pământ
vegetal conţinând 1/3 până la ½ din volum:

În bacurile şi jardinierele fixe sau mobile folosite pe nivelul solului, se poate folosi un pământ fertil de
consistenţă normală, ameliorat cu turbă sau nisip în funcţie de cerinţele speciilor.Astfel, pentru
trandafiri se recomandă un amestec de pământ de ţelină şi pământ de frunze (3:1); pentru diferiţi
arbuşti : - un substrat din pământ de grădină, mraniţă, turbă , nisip (4:2:1:1).La conifere se poate
folosi pământul de ţelină în amestec cu pământ de frunze, turbă şi nisip(3:1:1:1).Indiferent de
substratul de cultură, la baza recipientelor se aşează un strat drenant (3-8cm)cu granulometrie mare,
peste care este bine să se pună un strat anticolmatant ( geotextil, vată desticla, fire de propilena sau
spumă de răşina organică).Stratul drenant poate fi uşor, de exemplu, din bile de argilă expandată
(430 kg/m³), carereţin şi apa (50%) sau greu, din pietriş (1 600kg/m³), care nu reţine apa.

Plantarea

Plantele containerizate permit efectuarea plantărilor pe o perioada mai largă, extinsă şi întimpul
vegetaţiei.Adesea, în acelaşi bac se plantează specii diferite, de mărimi diferite.Plantele se udă
înainte de scoaterea ambalajului cu care au fost furnizate. Grija esenţialăeste menţinerea intactă a
pământului pe rădăcini şi nu recuperarea ambalajului. Plantele se aseazăla locul lor, în gropi cu
adâncimea adecvată; ghivecele de lut se sparg prin lovire şi se scotcioburile; celelalte tipuri de
ambalaje se înlătură în funcţie de caz, prin tăiere sau demontare.Plantele livrate în ghivece de turbă
presată se plantează ca atare.Amestecul fertil se presează bine în jurul fiecărei plante, nivelul de
palntare al baloturilor de pământ fiind la limita superioară a bacurilor; după udare, prin tasarea
pământului se realizeazăadâncimea normală, care permite efectuarea udărilor ulterioare (spaţiu de
udare).Spaţiile dintre plantele mari pot fi completate apoi cu plante tapisante (subarbuşti, liane,
plante erbacee perene sau flori), în funcţie de întinderea jardinierelor sau bacurilor, sau pot
fiacoperite cu un mulci de fragmente de scoarţă.
4.4. PLANTELE ACVATICE

Atractivitatea şi farmecul peisajelor lacustre se datorează nu numai oglinzilor de apă şimalurilor


unduitoare ascunse din loc în loc de pâlcuri de sălcii, ci şi prezenţei vegetaţiei acvatice:

•mase de stuf si trestii ridicandu-i tulpinile zvelte deasupra apei,


•insule de frunze plutitoare presarate cu florile de o rară frumusete ale nuferilor,
•ierburi si flori care îmbraca terenul umed
În mod firesc, crearea peisajelor a împrumutat de la cele naturale aspecte ale îmbinăriiapelor cu
vegetaţia caracteristică acestora, selectâdu-se plantele potrivite introducerii lor încompoziţie.

produse minerale sau vegetale: vermiculit (cântăreşte 75-79kg/m³), perlit (60-100kg/m³),turbă


(80kg/m³ in stare uscată);

produse sintetice: spumă de răşini organice (30kg/ m³), fulgi expandaţi de polistiren(25kg/
m³).Aceste amestecuri sunt în acelaşi timp permeabile şi reţin suficient apa.

Lacurile, iazurile şi în unele cazuri bazinele de apă pot fi decorate cu nuferi (Nymphaea, Nuphar ),
stânjenei de baltă (Iris kaempferi si Iris pseudacorus), iar malurile umede ale lacurilor,râurilor şi
pâraielor pot fi plantate cu specii ca Lythrum salicaria(răchitan), Juncus effusu(pipirig), Caltha
palustris (calcea calului),Mentha aquatica (menta de apă),Trollius europaeus (bulbuci), Myosotis
palustris(nu-mă-uita), Phalaris arundinacea (iarba albă), specii de Primulas.a. Ele ornamenteaza prin
formele deosebite ale frunzelor, prin habitus, prin alcătuirea şiculorile diverse ale florilor şi
inflorescenţelor.Alegerea speciilor se face nu numai în funcţie de însuşirile decorative, ci şi de
cerinţelelor diferite faţă de factorul apă (fig. 92). Pentru malurile umede şi cu strat subţire de apă (5-
10cm - zona A din fig. 92) sunt indicate specii ca:

Iris kaempferi, Menyanthes trifoliata, Caltha palustris, Myosotis palustris, Ranunculus lingua,
Lythrum salicaria. Pentru plantele de apă propriu-zise o condiţie importantă este nivelul apei (sau
adâncimea de creştere a părţii submerse). De exemplu, pentru Alisma plantago, Acorus calamus , Iris
pseudacorus şi Butomus umbellatus este indicată o adâncime a apei de 15-25 cm (zona B din fig.92),
pentru nuferi (Nuphar luteum, Nymphaea alba) 50-60 cm şi pentru săgeata apei (Sagitaria sagitifolia)
o adâncime de 30-60 cm (zona C din fig. 92).

Aceste adâncimi se realizează în cazul bazinelor fie prin modul de construcţie al acestora,fie prin
folosirea de bacuri submerse în care sunt cultivate speciile acvatice (fig. 93).

Uneori se adoptă limitarea spaţiului de cultură cu roci sau cultivarea în strat de sol aşezat pe fundul
înclinat al bazinului (fig. 94).

În general, cu excepţia lacurilor mari, nu este indicat să se folosească specii ca papura,trestia, stuful
care au o mare putere invadantă.Suprafeţele ocupate de plantele acvatice sunt interesante şi plăcute
vederii dacă luciulliber al apei este dominant. Plantele flotante, ca şi cele cu creşteri erecte, ieşind
deasupra apei,formează accente ce, prin contrast, pun în valoare oglinda fluidă.Pe malurile umede,
speciile perene iubitoare de umiditate vor fi, de asemenea, dispuse înzone discontinue, bine
alese.Specii floricole pentru terenuri umede pot fi din genurile:

Ajuga (Ajuga reptans) Astilbe(Astilbe simplicifolia), Iris (I. sibirica, I. kaempheri, I. ochroleuca),
Myosotis (M. palustris), Lysimachia (L. numullaria), Poligonum (P. affine), Primula (P. rosea), Carex (C.
stricta),Trolius (T.europaeus), Euphorbia (E. palustris), Phalaris (P. arundinacea), Fritillaria
(F.meleagris).a.

Pentru interiorul pieselor de apă se pot folosi piese erbacee din genurile:
Caltha(C.palustris), Iris (I. laevigata, I. pseudacorus), Ranunculus (R. peltatus), Sagitaria (S.
sagittifolia), Nymphaea (N. alba, N. candida), Nuphar (N. luteum), Nymphoides (N.peltata),Typha (T.
minima, T. latifolia)
Plantele de apă nu cer un mediu bogat în nutrienți care favorizează dezvoltarea algelor.
Substratul de cultură poate fi alcătuit din pământ de grădină de calitate bună, bogat în
materieorganică (humus), cu consistenă bună. Solul prea ușor (nisipos) se împrătie în apă și nu va
permite dezvoltarea unui sistem radicular sănătos, iar cel prea greu (argilos) se va compacta și va
sufoca rădăcinile. Dacă solul este foarte destructurat, se va adăuga argilă (aceasta nu trebuie
sădepăească în general 8-25%. În solul destinat creterii plantelor acvatice nu se vor adăuga
fertilizani chimici – acetia pot stimula dezvoltarea algelor și pot fi toxici pentru vieuitoarele din apă
(pești).
Când plantele devin mature i necesită divizarea tufelor, solul se poate reînnoi și primăvara se pot
administra totui fertilizani retard ca supliment nutritiv.
În ariile de plantare din jurul bazinelor pentru plantele cultivate in teren umed, solultrebuie să aibe o
structură care să permită reinerea apei. Sunt ideale composturile acvatice, dar este mai economică
ameliorarea solului de grădină – se adaugă materie organică binedescompusă înainte de plantare i în
anii succesivi. Se pot administra de asemenea și îngrășăminte chimice suplimentare, dar numai în
condiiile în care nu există legătură între malul bazinului și apa din bazin.
Containerele plantelor folosite pentru plantările acvative e recomandat să fie de tipul courilor de
material plastic de diverse forme i mărimi (adaptate formelor bazinelor) care permit apei și gazelor să
intre în contact cu solul.

Cele care au spații prea mari nu sunt recomandabile; folosirea lor necesită căptuirea cu o pânză de
sac sau folie perforată, pentru a împiedica

răspândirea solului în apă înainte ca rădăcinile plantelor să fi împânzit bolul de pământ. Mărimea
plantelor trebuie corelată cu mărimea containerelor. Reglarea adâncimii de plantare în coș se face

așezând materiale de stabilizare pe fundul bazinului (cărămizi). Amplasarea containerelor pe


cărămizi se face în funcie de mărimea plantei i lungimea tijelor peiolare sau florale astfel încât

frunzele sau florile să poată ajunge la supreafaa apei. De exemplu, pentru nuferi, la început,

plantele vor fi puse în apropierea suprafeei apei, apoi treptat, înlăturând din cărămizi se lasă pe
fundul bazinului.

Pentru plantele submerse se pot folosi ghivece din material plastic.Pregătirea pentru plantare a
plantelor destinate bazinelor sau marginilor bazinelor se facedupă acelai model – fasonare (scurtarea
rădacinilor prea lungi, înlăturarea frunzelor plate, vechi, și păstrarea celor rulate, noi) introducerea în
vasul destinat plantării (pentru cele submerse), sau îngropa destinată plantării (pentru cele de sol
umed), adăugarea pământului adecvat fiecărei speciide plante, tasarea succesivă a pământului.

Curs 5.

4.1.PLANTAREA TRANDAFIRILOR

Trandafirii sunt arbuști erecți, urcători sau târâtori, cu talia variabilă, în funcție de specie și varietate.
În decorul parcurilor și grădinilor pot fi utilizați pentru plantații în borduri, rabateși masive cu contur
neregulat (speciile de talie mică), ca plante izolate sau în grupuri (speciile botanice, trandafirii cu
trunchi, cei de talie mică), palisați pe suporturi de sprijin - porticuri, pergola, treiaje etc.- (trandafirii
agățători), plantați în vase și jardinière (trandafirii pitici).Plantările la locul definitive se execută
conform proiectului,și se recomandă a fi făcutedupă îngrășarea terenului destinat plantării cu 3-8 kg.
mraniță, 10-12 g. P2O5 și 12-15 g. K 2O /m². Solurile acide (pH 5,5-5,9) se corectează cu
amendamente calcaroase (praf de var), încantitate de 200 – 300 g /m², o dată la 3 ani.Trandafirii
preferă soluri luto-argiloase, permeabile, cu fertilitate mijlocie, cu conținut dehumus de cel puțin 1,5-
2% (Wagner,Șt., 1991), cu pH 5,5-7,5. Pentru aerisirea și mobilizarea solului, terenul se desfundă la
adâncimea de 40-45 cm. Această operație se face în timpul verii(august) pentru plantările din
toamnă, sau în la sfârșitul toamnei (noiembrie) pentru plantăriledin primăvară.
Plantarea propriu-zisă

Trandafirii fasonați și mocirliți se plantează individual, la distanțe care variază în raport cu vigoarea
plantelor: în rabate, de la 25/25cm. (trandafiri miniature) până la 70/70 cm.(trandafiri viguroși);
trandafirii urcători se plantează la minim 1,5m unul de altul.Plantarea se face respectând aceleași
reguli generale – groapa de plantare mai mare decât volumul radicular, drenaj local pe fundul gropii,
pământ nutritiv până la nivelul de așezare alrădăcinilor, pământ nutritiv așezat în straturi successive,
până la nivelul coletului. La trandafiri, punctul de altoire se află sub nivelul coletului, de aceea, în
timpul vegetației este obligatoriu săse elimine orice creștere de lăstari din portaltoi (sălbatic). După
plantare se execută un mușuroide pământ înalt de 30-40 cm.
Plantele nu se descoperă decât după ce noii lăstari au atins 5-10 cm. înălțime, apoi solulse mulcește
cu gunoi bine descompus turbă sau rumeguș. În primul an după plantare este binesă se înlăture
bobocii floriferi imediat după formare, pentru favorizarea prinderii și stimulareavigorii plantei.
Trandafirii necesită o bună aprovizionare cu macroelemente ( azot, fosfor, potasiu)și microelemente,
în special fier, bor, mangan, zinc. Azotul stimulează creșterea frunzelor și a tulpinii și amplifică
creșterea vegetativă a plantei.Fosfații stimulează dezvoltarea rădăcinilor și a tulpinilor și grăbește
înflorirea.Potasiul stimulează producerea florilor de calitate și îmbunătățește rezistența la boli și
secetă.Calciul, magneziul, fierul, borul și manganul întrețin culoarea verde a frunzelor în așa fel încât
acestea să nu se ofilească sau să se decolorize prematur. Borul previne deformareafrunzelor, iar
calciul reduce incidența uscării lujerilor. Microelementele și macroelementele aplicate efficient
contribuie la prevenirea îmbolnăvirilor și la îmbunătățirea stării generale a plantelor.În
complementaritate se recomandă administrarea anuală a 2-4 kg./m.p. mraniță (gunoide grajd de
bovine sau cabaline fermentat), încorporat prin săpătură adâncă, toamna.
În cursul unui an, fertilizarea chimică se face prin administrarea în trei reprize a îngrășămintelor
complexe N.P.K, astfel: ¼ din cantitatea totală de azot (10-12 g/m.p.) împreunăcu ½ din cantitatea
totala de fosfor ( 7-9 g/m.p.) si ½ din cantitatea totală de potasiu (14-16g/m.p.) se administrează
toamna. Din cantitatea rămasă (3/4 azot, ½ fosfor și jumatate potasiu)se administrează jumătate la
dezmugurire și jumatate înainte de înflorire.

Udările trebuie să asigure norma de 20-30 l.de apă / m.p., aplicată de regulă de două ori pe lună, la
nivelul solului. Nu se recomandă udarea prin aspersiune, deoarece favorizează bolile și depreciază
florile. În perioadele secetoase se udă obligatoriu înainte de primul și al doilea valde înflorire.Pe timp
de iarnă grupa trandafirilor mai sensibili la ger (Thea și hibrizii de Thea) se protejează obligatoriu cu
mușuroi de pământ. Cei mai rezistenți lager sunt trandafirii din grupeleFloribunda și Polyantha, însă
și ei trebuie protejați în regiunile reci. Pentru speciile care nu se pot mușuroi (cei cu coroană, cei
urcători), protejarea contra înghețului se face prin învelirea cu pânză de sac, folie perforată, sau alte
materiale de protecție (trestie, rogojini).

4.2. PLANTAREA LIANELOR

Lianele reprezintă o grupă arbuști urcători destinați decorului vertical sau îmbrăcăriidiverselor
suporturi de creștere: pergole, ziduri, garduri, coloane, treiaje ș.a. În funcție de elementul vegetal cu
care se realizează prinderea (pețiolii frunzelor – Clematis jackmanii, rădăcini adventive – Hedera
helix, ventuze adezive – Parthenocyssusquinquefolia), lianele necesită suporturi de prindere diferite
(de exemplu clematitele nu pot aderala un perete, decât dacă acesta este dublat de un treiaj pe care
pețiolii frunzelor să se poată agăța.
Lianele au nevoie de soluri revene, mijlocii spre bogate și expoziție însorită sau semiumbrită.Tecoma
(Campsis) radicans se susține pe suport cu ajutorul rădăcinilor adventive,drajoneajă puternic și este
sensibilă la ger. Plantarea trebuie făcută în expoziții însorite.Clematitele (C.montana, C. Jackmanii, C.
Tangutica) se susțin de suport prin pețiolii frunzelor, sunt mai rezistente la frig (excepție face C.
Tangutica), preferă expozițiile însoritespre semiumbrite, necesită umbrirea bazei cu plante perene și
flori de vară.
Hedera helix (H. ”Discolor”, H. ”Colchica Aurea”) este nepretențioasă la sol, rezistă lasecetă și preferă
expoziții umbrite.Lonicera japonica (L.periclymenum) rezistă bine la ger, necesită sol reavăn, mijlociu
și amplasament lumină-semiumbră.Parthenocyssus tricuspidata (P. quinquefolia) rezistă bine la ger,
preferă soluri bogate și revene, precum și expoziții însorite.Polygonum aubertii (P. baldschuanicum)
devin invadante, se adaptează la soluricalcaroase, rezistă bine la soare și semiumbră.Wisteria
sinensis (W. Floribunda) au nevoie de sol bogat și reavăn, rezistă destul de binela ger cresc bine la
lumină și semiumbră.Suporturile destinate cățărării lianelor se montează obligatoriu înainte de
momentul plantării, astfel încât să nu existe pericolul degradării plantelor prin lucrările de construcție
necesare instalării pergolelor, treiajelor, stâlpilor ș.a.
Plantarea lianelor se face la distanțe de la 0,7m până la 1,5-2m, pentru speciile foarte viguroase
(Parthenocyssus, Wisteria).Gropile de desfundare se fac cu aprox. 3 luni înainte de plantare.
Plantarea la loculdefinitiv se face în gropi de dimensiuni variabile (în funcție de specia folosită),
respectândacelea și recomandări: plantele se fasonează și se mocirlesc, se instalează drenajul local
(20-30cm.), pământ reavăn în completare, până la nivelul de amplasare al rădăcinilor, apoi
se poziționează planta în groapă și se umple progresiv cu pământ, în straturi succesive compactate.

Udarea se face cu cantități de 15-30l/buc. în funcție de vigoarea plantelor.La plantările de toamnă se


execută mușuroirea bazei plantelor ca sistem de protecție contra înghețului.
Plantele folosite pentru
decorarea pergolelor
necesită sisteme
suplimentare de dirijare a
creșterilor anuale. Pentru
aceasta, între stâlpii sau
grinzile pergolelor se
instalează rețele
rectangulare de sârmă sau
materiale de susinere:
sfoară, gută .a.