Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Conflictele - în accepţiunea modernă - există atunci când două părţi (persoane sau
organizaţii) aflate în interdependenţă sunt aparent incompatibile din cauza percepţiei diferite a
scopurilor, valorilor, a resurselor sau a nevoilor. Această perspectivă bazată pe interdependenţa
părţilor relevă şi necesitatea controlului asupra tipului de interacţiune psihosocială a părţilor.
Comunicare slabă. Aceasta reprezintă solul cel mai fertil pentru conflict. Cele mai multe
conflicte pot fi atribuite neînţelegerii sau percepţiei greşite a intenţiilor, sentimentelor, nevoilor
şi acţiunilor celorlalţi. Elevii nu ştiu să-şi exprime în mod pozitiv nevoile şi dorinţele, sau le este
- crearea unui climat în care elevii să fie convinşi că pot să îşi exprime opiniile şi
activităţile clasei;
- crearea unor mecanisme prin care elevii pot să ajute la buna desfăşurare a
sarcinilor;
Expresie emoţională pozitivă. Elevii sunt învăţaţi de către profesor să-şi exprime
sentimentele, în special supărarea sau nemulţumirea, în modalităţi neagresive şi nedistructive.
Conflictele din clasa de elevi sunt generate de discrepanţa dintre sistemul de valori,interesele şi
nevoile elevilor şi sistemul pe care îl reprezintă profesorul. Situaţiile conflictuale elev-profesor
pot fi împărţite în:
nevoia de recunoaştere socială, mai ales din partea colegilor. Unii elevi simt nevoia unor
întăriri periodice care să le ateste ascendenţa pe care o deţin printre cei de aceeaşi vârstă.
Acest lucru se poate realiza cel mai uşor provocând autoritatea profesorului. Pentru a
remedia acest comportament, profesorul trebuie să stabilească în mod explicit
coordonatele comportamentului elevilor în timpul predării (ex.: interdicţia de a interveni
verbal fără anunţarea prealabilă prin ridicarea mâinii şi fără a fi primit permisiunea
profesorului în acest sens).Dacă problema persistă, profesorul trebuie să apeleze mai
energic la simţul responsabilităţii individuale, utilizând, după caz, consecinţele pozitive şi
negative ale comportamentului – cele negative se referă la „timpul datorat” şi la interval
de eliminare etc.
- Extinderea volumului temelor pentru acasă care să implice mai multe persoane (elevi
mai apropiați sau chiar prieteni), care să poată fi efectuate cu mijloace domestice și care să aibă
rezultate palpabile și imediate. Efectul asupra părinților poate fi direct și benefic, în favoarea
acceptării metodelor active.
dintre profesori sunt determinate, mai ales, de lupta pentru obţinerea unor avantaje (obţinerea
gradaţiei, de exemplu), lupta pentru obţinerea unor funcţii de conducere ( şef de catedră sau de
sau pentru afirmare ( obţinerea de premii de către elevii lor care participă la diverse concursuri
şcolare, obţinerea gradului didactic I sau II etc.), lipsa spațiilor adecvate (a laboratoarelor), a
materialelor didactice.
2.Emotiile.Definitie si caracteristici.
Emotiilor primare sau afectelor, fie ca procese mai complexe legate de o motivatie secundara si
care reprezinta,dupa sistematizarea noastră:Emotiilor propriu-zise.Acestea sunt transitive dar se
dezvoltă processual si poseda un grad mai mare de interiorizare si diferențiere.In timp ce afectele
sunt mai putin numeroase si se integreaza intr-o schema,destul de simpla a instinctelor,fiind doar
reorganizate cultural.Emotiile propriu-zise sunt extrem de variate si differentiate dupa valori
superioare.Aici este locul sa vorbim despre bucurie si tristate,iubire si ura,admiratie si
dispret,simpatie si antipatie,speranta si deznadejde,satisfactie si insatisfactie sau indignare,placer
si neplacere sau dezgust etc.Fiind bine delimitate ca sens ,intrucit,asa cum arata
H.Wallon,urmeaza matritele sociale.
Emotiile prezinta totodata si modele clare de bipolaritate.Dupa cum se vede toate emotiile
sunt date in cupluri de contrarietate valorica,conformindu-se unei scheme similar logice,cea a
afirmatiei si negatiei.Totusi dialectica afectiva este mai bogata si complexa decat cea intelectiva
intrucatnu tinde sa rupa unitatea contrariilor,trairile.
Emotiile fiind real biunivoce,mai mult sau mai putin ambigue si avandu-si nucleul
dominantsituat undeva pe scara valorilor intre extremele positive si negative,emotia complexa
fiind intotdeauna gradata gradată şi pluritonală. În fapt, într-o împrejurare de viaţă,omul încearcă
concomitent maimulte feluri de emotia în legătură cu constelaţia motivațională şi complexitatea
relaţiilor subiectiv-obieclive. In timp ce afectele se exprimă foarte puternic în comportament,
uneori consumîndu-se în expresii şi getică, emotiile complexe sunt, de regulă, exprimate, într-un
mod mai rafinat şi urmand tipare sau convenienţe socioculturale. Deosebirea este ca între râs şi
zâmbet sau între plâns şi mimică a suferinţei morale este că emotiile complexe beneficiază de un
grad mai mare de conştientizare şi intelectualizare. G. Dumas face deosebirea între tristeţea
pasivă, ce este însoţită de un sentiment de descurajare şi slăbiciune şi tristeţea active în care
subiectul se revoltă împotriva privaţiunii ce îi este impusă, protestează., strigă, se lamentează.
Tot aşa se distinge bucuria pasivă, discretă şi calmă şi bucuria activă care este exuberantă
mergînd până la exaltare.
J. Delay şi Pichot tratează foarte sugestiv trecerea de la afect la emotie., care, în terminologia lor,
Un exemplu tipic este cel al răspunsului secundar ce succeed fricii. în cursul catastrofelor
colective, după răspunsul emoţional primar, care este comun tuturor, unii subiecţi dezvoltă rapid
un comportament adaptat circumstanţelor, alţii prezintă, pentru o scurtă perioadă, o agitaţie
agresivă, iar alţii par,dimpotrivă, cufundaţi într-o profundă apatie. Stările de frică şi mânie
intensă necesită o mobilizare a fortelor organismuluisi de aceea nu pot fi sustinute un timp
mai îndelungat. În acest caz răspunsul secundar exprimă perioada de recuperare si este, in
genere, marcat prin stări de deosebită apatie şi depresiune.
În genere, deosebirea dintre afect şi emotie se explică prin aceea că in timp ce afectele se supun
cu greu învăţării, fiind refractare la aceasta, dar totuşi influenţate de învăţare. Emotiile complexe
sunt întru totul achiziţii ale învăţarii şi educaţiei, asemenea motivelor care le întreţin. La adult,
domină stimuli de ordin social, modele de conduită, limbaj, relaţii interpersonale, în constituirea
stării de emotie.,
aceşti factori jucând un rol declanşator. Prin mecanisme asociative, arată J. Delay şi Pichot,sunt
evocate situaţii anterioare cu valoare emoţională. Se constituie astfel un montaj emotional prin
cumularea stimulaţiilor anterioare, în fiecare împrejurare aceste montaje intervin într-un anumit
mod. învăţarea afectivă se referă desigur, în primul rînd,la motivaţia secundară dar nu se reduce
la aceasta întrucît priveşte şi maniera de desfăşurare a proceselor emotionale. În acest sens se
vorbeşte despre cultura afectivă.
Specificul trăirilor emoțiilor constă şi în marea lor mobilitate, în aceste condiţii semnalîndu-se şi
refăcîndu-se mereu echilibrul dinamic cu împrejurările concrete,ceea ce permite ca prin
succesive reechilibrări personalitatea cu tot sistemul ei de cerinţe să evolueze.
Pentru emoții motivele sunt surse interne de aferentație sau cum le spune A. Storr, „resorturi
lăuntrice". V. Pavelcu, arătând că motivele se alimentează din propriile lor efecte", subliniază
influenţa retroactivă a trăirii emoției asupra surselor ei. îndeplinindu-şi rolul de reglaj
circumstanţial prin alertă, activare selectivă şi reechilibrare, emoția parcurge în existenţa umană
o traiectorie asemănătoare cu cea a unei rachete ce e lansată dintr-un punct şi cade în altul,
născându-se, desfăşurându-şi evantaiul mai mult sau mai puţin vertiginos şi apoi dispărând. După
fiecare emoție, intervin restructurări şi noi acumulări de pulsiuni modelate.
Bibliografie
Ulrich, Cătălina , 2000, Managementul clasei de elevi – învăţarea prin cooperare, Ed. Corint,
Bucureşti.