Hrana Energetica Pentru Albine: ce ar trebui sa folosim la

hranirile suplimentare?

Cand am inceput articolele din seria Apicultura de la Pasiune la Profesie, mi-am propus
sa abordez cinci teme esentiale : cresterea si selectia matcilor, nutritia albinei, bolile
albinelor, tehnici de lucru in stupina si strategii de management al familiilor, ultima tema
urmand a fi managementul economic al fermei apicole.

Motivul pentru care am gandit o asemena abordare a fost bazat pe dorinta de a incerca sa
oferim tot sprijinul de care suntem capabili colegilor apicultori care vor sa faca pasul
catre profesionism. Asa cum am mai spus-o si cu alte ocazii, sa practici apicultura
profesionist in Romania nu este usor din foarte multe cauze. Multe dintre acestea tin de
resursele materiale limitate. Totusi, va garantez ca cea mai importanta piedica in cresterea
nivelui apiculturii este lipsa informatiei de calitate si implicit imposibilitatea
implementarii unui sistem de lucru care sa asigure dezvoltarea. Doar obtinand rezultate
economice bune in fiecare etapa se poate trece la nivelul urmator.

Informatia de calitate este inlocuita de foarte multe ori de mituri si recomandari fara nici
un fundament stiintific sau practic. Se creeaza astfel o stare de confuzie greu de
manageriat de catre un apicultor aflat la inceput de drum.

Capitolele referitoare la nutritie si tratamente sunt de departe cele in care se regasesc cele
mai multe informatii contradictorii. Poate si pentru ca in studierea lor nu au fost investite
atatea resurse ca in cazul geneticii albinei. Din aceasta cauza au existat diferite curente de
opinie legate de solutii de hranire suplimentara si tratamente care de multe ori au fost in
detrimentul albinei.

Va voi prezenta in continuarea seriei Apicultura de la Pasiune la Profesie o sinteza a

informatiilor despre nutritie si tratamente la care am avut acces de-a lungul timpului si
care au fost fundamentate stiintific si practic. De asemenea, veti vedea ca foarte multe
suplimente si tratamente considerate mai putin nocive pentru simplul motiv ca sunt
naturale pot produce foarte mult rau albinelor.

Elementele nutritionale de care albina are nevoie pentru o crestere si dezvoltare normala
sunt: proteine (aminoacizi), carbohidrati (zaharuri), minerale, lipide
(grasimi), vitamine si apa.

Pentru a-si satisface aceste nevoi nutritionale albina colecteaza trei

substante : apa, nectar si polen. Atunci cand calitatea sau cantitatea uneia dintre cele trei
substante nu se potriveste cu nevoile coloniei se pot produce dezechilibre cum ar fi
reducerea masiva a populatiei, reducerea longevitatii albinei, sensibilitate la boli si chiar
moartea familiei.
Pentru ca apicultorul sa poata interveni sa ajute familia si sa evite astfel asa numitul efect
de stress nutritional, ar trebui sa poata evalua starea nutritionala a familiei si sa cunoasca
rolul fiecareia dintre cele trei substante din alimentatia albinei, precum si cele mai bune
variante ce pot fi utilizate pentru substituirea sau completarea lor. Aici trebuie facuta o
mentiune importanta: conform lui Randy Oliver, efectele unui stress nutritional — aparut
in momentul in care una dintre cele trei substante lipseste sau este de calitate slaba — la
care familia este supusa se pot observa pana la doua luni distanta de momentul in care
acest eveniment s-a petrecut. Deci cu atat mai important devine rolul apicultorului in
conditiile in care se doreste mentinerea unei familii puternice si pregatite de culesuri.
Cand se ajunge la un deficit major de polen sau nectar este extrem de dificil de redresat
situatia. Repet, nu ma refer la supravietuirea coloniei, ci la obtinerea de rezultate
maxime la culesuri.

Astazi va propun sa vedem informatiile importante si certe despre hranirea energetica a

albinei. Nectarul este sursa primara de energie si reprezinta hrana glucidica. Nectarul este
compus in principal din sucroza cu un grad de umiditate care variaza, dar contine
si enzime si minerale. Aceste enzime prezente in nectar impreuna cu cele adaugate de
albina in timpul prelucrarii sale duc la descompunerea sucrozei in glucoza si fructoza.
Umiditatea este de asemenea redusa pana la un procent care poate varia intre 12% si 21%
in functie de sursa de nectar si factorii de mediu. Mierea cu umiditate de peste 21%
fermenteaza si este extrem de nociva pentru albine. Raportul dintre glucoza si fructoza
variaza in functie de sursa de nectar. Nu exista dovezi stiintifice in acest moment care sa
arate ce impact au diferitele valori ale acestui raport asupra albinelor. Din punctul meu de
vedere din acest motiv cea mai buna varianta de hranire suplimentara a albinelor ramane
sucroza, adica zaharul. Cand nu cunosti ceva cu siguranta este mai bine sa nu risti
administrarea unor substituenti care pot prejudicia albina. Ma refer evident la situatia in
care nu se poate administra miere care a fost in prealabil capacita. Mierea cu umiditate
mare poate produce mai mult rau albinei decat siropul de zahar. Un studiu comparativ
efectuat de catre Roy J. Barker si Yolanda Lehner in cadrul laboratorului de cercetare
apicola al U.S. Departament of Agriculture din Tucson, Arizona ca hranirea albinelor
lucratoare cu sirop obtinut din miere sau sirop de fructoza din porumb nu a
prezentat nici un avantaj in fata hranirii cu sirop de zahar. Albinele hranite cu sirop
de zahar au supravietuit cel mai mult. Iata cum a decurs studiul si care au fost
rezultatele:

Albine scuturate de pe faguri cu puiet au fost inchise in doisprezece custi mici cu

dimesiunea de 24x24x8 cm. Fiecare cusca a continut 1200 de albine si un suport pe care
au fost asezate doua baghete din lemn cu lungimea de 25 de cm la mijlocul carora s-au
lipit bucati de 2×2 cm de foita de ceara. Practic, baghetele de lemn aveau rolul leatului
superior de la rama si au fost facute mai mari decat cusca pentru a nu cadea in interiorul
acesteia, iar bucata de fundatie de ceara pentru a ajuta la inceputul constructiei ramelor.
Apoi o regina in cusca a fost atasata de o rama langa una dintre foile de ceara. Dupa 48
de ore albinele s-au asezat pe rame si au inceput sa le construiasca. In acel moment,
albinele impreuna cu cele doua rame si regina in cusca au fost mutate in custi mai mari cu
dimensiunea de 56x56x43 cm. Temperatura din incaperea unde se aflau custile a fost
mentinuta la 28 de grade cu variatie maxima de un grad, iar umiditatea la 20%. Pentru a
evita gruparea albinelor in partea de sus a custilor atunci cand se aprindeau luminile din
plafon pentru efectuarea controalelor pe parcursul studiului s-au folosit folii de aluminiu
montate pe un raft sub acestea.
Din momentul in care au aparut primele albine moarte, acestea au fost indepartate si
numarate zilnic timp de 60 de zile. De fiecare data, la aceste albine moarte a fost
verificata existenta sporilor de Nosema.

Pentru hranirea albinelor au fost utilizate urmatoarele substante :

 Sirop din porumb cu concentartie mare de fructoza

 Sirop obtinut din struguri
 Sirop de zahar
 Miere (nefiltrata, poliflora, obtinuta din flora specifica zonei Tucson,
Arizona, cu vechime mai mica de 1 an)

A fost adaugata apa pentru ca toate solutiile sa ajunga la o umiditate de 50% (masurata cu
refractometru). Cate trei custi cu albine au fost hranite cu unul dintre cele patru tipuri de
sirop. Siropurile au fost administrate din galeti cu capacul gaurit. A fost asigurata si apa
separat, insa foarte putin din aceasta a fost cosumata. Galetile cu sirop au fost schimbate
zilnic pentru a asigura prospetimea siropului si consumul a fost masurat prin cantarirea
fiecarei galeti inainte de montarea ei deasupra ramelor si apoi la ridicarea acesteia.

S-a tinut evidenta urmatoarelor date: numarul de albine moarte in fiecare zi, cantitatea
de sirop consumata in fiecare zi, cantitatea de ceara produsa, cantitatea de sirop
depozitata in faguri, numarul de celule construite, numarul de celule cu miere
capacita si dimensiunea celulelor. In cadrul studiului sunt precizate si metodele
stiintifice utilizate pentru masurarea tuturor acestor indicatori, informatii pur tehnice.
Pentru cei interesati detaliile studiului pot fi gasite aici.

Rezultatele studiului le puteti vedea in tabelul urmator :

Sirop de Sirop de
Date masurate Sucroza (zahar) Miere
porumb struguri

Durata de viata (zile) 56.3 ± 8.1 31.3 ± 2.5 37.7 ± 2.1 13.3 ± 1.2

mg consumate pe zi 59.0 ± 6.9 66.3 ± 13.7 60.1 ± 3.2 31.8 ± 8.1

mg de miere produsa pe zi 10.4 ± 1.4 13.4 ± 5.8 10.3 ± 1.2 0.6 ± 0.7

mg de ceara produsa pe zi 0.73 ± 0.10 0.73 ± 0.15 0.69 ± 0.05 0.23 ± 0.08

raport miere produsa/consum 0.177 ± 0.017 0.195 ± 0.045 0.171 ± 0.013 0.016 ± 0.016
sirop
 Sirop de Sirop de
Date masurate Sucroza (zahar) Miere
porumb struguri

raport ceara produsa/consum 0.012 ± 0.006 0.011 ± 0 0.011 ± 0.007 0.08 ± 0.007
sirop

In toate custile hranite cu sirop de struguri, albinele au facut dizenterie la scurt timp dupa
inceperea administrarii. Verificarile pentru spori de nosema au fost negative cu exceptia
catorva albine hranite cu miere. Acestea au avut insa un numar mai mic de 15
spori/albina, deci boala nu a fost o problema. Se arata inca o data deci ca dizenteria nu
este acelasi lucru cu nosemoza si ca albine care nu au diaree pot avea spori de nosema si
invers, iar albine care au diaree pot sa nu aiba spori de nosema.

Durata cea mai mare de viata a fost inregistrata in cazul hranirii cu sirop de zahar,
iar diferentele au fost semnificative. Supravietuirea in cazul administrarii de sirop de
struguri a fost cea mai mica, iar diferenta de longevitate in cazul administrarii de miere
sau sirop din porumb au fost mici. Celelalte detalii pot fi observate in tabelul de mai sus.

Acest studiu demonstreaza in mod clar ca cea mai buna solutie de hranire a albinei
ramane sucroza, deci siropul de zahar. Sistemul digestiv al acesteia este adaptat pentru
prelucrarea acestei substante si astfel administrarea sucrozei constituie de departe
alternativa cea mai buna.

Teoria conform careia administrarea de sirop invertit ajuta la cresterea longevitatii albinei
este prin urmare falsa si nesustinuta de studii si argumente stiintifice. Mai mult, in multe
cazuri in care se foloseste invertirea termica rezulta in produsul final zaharuri toxice
pentru albina.

Apoi, se demonstreaza inca o data ca administrarea de minerale in doze mai mari

decat trebuie scurteaza viata albinei. Mierea contine cantitati mari de minerale, iar
administrarea ei in cadrul hranirilor suplimentare nu aduce beneficii. Acest fenomen
devine si mai evident in exemplul administrarii siropului din struguri. Mai mult, conform
unor studii efectuate in Germania (Horn, H., 1985: The causes of paralysis in honeybees
during a honeydew flow), valorile crescute de potasiu si fosfor au fost asociate cu aparitia
paraliziei la albinele adulte. Deci atentie cand adaugati multe suplimente care contin
vitamine si minerale in hrana albinelor intrucat acestea pot face mai mult rau decat bine.
Despre acest lucru voi vorbi pe larg in articolele urmatoare. Iata valorile medii de
minerale continute de miere (Petrov 1970):

Miere inchisa la culoare Miere deschisa la culoare

Minerale
(mg/kg) (mg/kg)

Ca 227 107
 Miere inchisa la culoare Miere deschisa la culoare
Minerale
(mg/kg) (mg/kg)

Cu 1 1

K 1241 441

Mg 132 40

Mn 10 1

Na 23 251

P 123 129

Zn 2 3

Desi este clar din punct de vedere stiintific si practic faptul ca siropul de zahar reprezinta
cea mai buna alternativa de hranire energetica suplimentara a albinei, multi apicultori
folosesc mierea sau siropul din porumb in speranta ca astfel vor ajuta albina.

Tot in urma acestui studiu, putem sa constatam indirect cat de importanta este starea de
hibernare in care albina se afla pe parcursul iernii, ceea ce conduce la un consum de
hrana mai mic si deci o uzura mai mica. Practic, atunci cand albina a fost mentinuta
activa permanent, ca in cazul studiului prezentat, chiar in conditiile in care nu a crescut
puiet, nu a supravietuit mai mult de 33 de zile in cazul hranirii cu miere. Sucroza a fost o
alternativa mai buna, dar nici in cazul ei nu s-au depasit 64 de zile. Deci hranirile pe
timpul iernii (hraniri care cresc nivelul de activitate din cadrul coloniei) nu ar trebui
facute in opinia mea decat in cazul epuizarii rezervelor de hrana, altfel nu aduc nici un
beneficiu. In mod normal sunt de evitat — ar trebui lasate rezerve de hrana suficiente. Nu
mai vorbim de situatia in care se declanseaza cresterea de puiet, caz in care familia este
supusa unui efort si mai mare. Stimularile timpurii pot fi facute numai in cazul familiilor
cu efective foarte mari care pot trece peste pierderea initiala de efective ce se petrece
pana la aparitia albinei tinere. Familiile cu efective reduse sau roiurile risca sa colapseze
pana la aparitia albinei tinere in cazul in care se forteaza cresterea de puiet.

In articolul viitor voi continua sa aduc în discutie notiuni noi despre nutritia si bolile
albinei. Ca si in cazul articolului de fata, voi incerca sa va prezint informatii bazate pe
dovezi si experimente practice. Asta pentru ca este extrem de important ca actiunile
noastre sa se bazeze pe cunoastere, iar acolo unde nu avem siguranta ca aducem un
beneficiu prin interventia noastra in viata familiei de albine, este mai bine sa nu o facem.