Ați observat cât de ușor este să distrugi un adevăr și cât de greu sau chiar

imposibil este să îl restabilești?

Ați observat cât de ușor este să răspândești o minciună și cât de dificil sau
imposibil este să o combați?

Ați observat că răul este extraordinar de ușor de făcut? Că știrile negative se

răspândesc de la sine, iar cele pozitive nici cu eforturi?

Am făcut un experiment: am intrat pe un topic al unor ”revoluționari moderni” și am

făcut un comentariu. Logic și fără insulte.

Pe parcursul a patru replici am ajuns de la ”dumneavoastră” la ”dumneata”, la ”tu”

și la ”băi, idiotule”. Fără să fac nimic altceva decât să aduc argumente logice în
susținerea celor afirmate de mine.

Desigur că știam la ce să mă aștept. Indivizii de genul celor ce frecventează

astfel de discuții reacționează la logică ca taurii de coridă când văd pânza roșie.
Am avut curajul să fac experimentul acesta deoarece eram pe Facebook. Dacă eram
față în față, nu am nici un fel de îndoială că ajungeam la spital.

Am avut un cățel. O corcitură de teckel cu pechinez, luat de la adăpost. Fusese

bătut rău, lovit inclusiv în cap. Era un câine normal în majoritatea timpului. Dar,
câteodată, fără motiv, începea să se enerveze din ce în ce mai rău. Orice încercare
de a-l calma îl enerva și mai rău. Până la urmă mă mușca, dar nu în glumă, ci până
la sânge. Cel mai interesant însă era că după ce mă mușca, la un minut după aceea
devenea același câine cuminte și jucăuș, fără nici o amintire a ceea ce făcuse.

De ce am amintit de acel câine? Pentru că, ați ghicit, acești indivizi pe care îi
vedeți reacționând brutal pe străzi, cu elan ”revoluționar”, par normali în
majoritatea timpului. Dar la anumiți stimuli, pe care nu-i știe nimeni, devin
sălbatici. Atât de sălbatici încât uită orice fărâmă de civilizație care s-ar fi
lipit vreodată de ei, și aruncă cu pietre de pavaj în jandarmi, devastează clădiri,
atacă trecători nevinovați. Sunt aceiași indivizi care se duc la meciuri de fotbal
doar pentru bătaia dintre galerii și care, auzit de mine, sunt dezamăgiți când ”nu
a ieșit cu bătaie”. Și nu pot fi calmați cu vorbe. Iar când se termină nebunia, nu
au nici o amintire că au făcut ceva rău. Remușcări ar fi prea mult să aștepți de la
ei. Dar încep să urle după ajutor, că sunt agresați, că sunt victime. Și alții ca
ei se grăbesc să-i compătimească și să protesteze contra legii, ca să-i apere.

Îi vedem printre noi, zi de zi. Par normali. Par raționali. Par oameni. E greu de
știut a cui e vina că sunt astfel. Genetica defectuoasă? O familie destrămată?
Anturaje greșite? Educația din ce în ce mai precară? Important este că se
înmulțesc. Prin contagiune sau ca metodă de autoprotecție. Fii ca ei ca să nu fii
dușmanul lor. De ce nu face societatea ceva pentru reabilitarea lor? Păi,
societatea este formată majoritar din ei. În fapt, societatea face mai mult rău în
privința asta.

Ei sunt împotriva conducerii statului. Nu pentru că ar înțelege ceva, ci pentru că

le justifică pornirile animalice de distrugere. Nu vor să dărâme ceva pentru a pune
altceva în loc, ci doar de dragul dărâmării. Inconștient, ei sunt autorii morali ai
abuzurilor din politică, pentru că și politicienii provin din același aluat. Ei vor
să-i dea jos pe cei aflați la putere, ca să-i înlocuiască cu ”ai lor”. Nu
realizează că și cei care sunt acum la putere sunt tot ”ai lor”.

Am avut o revoluție. Am schimbat un regim comunist cu unul capitalist. Nu am

schimbat populația. Metehnele au rămas aceleași, dar acum se pot manifesta liber.

O să mă întrebați de ce mă mai chinui atunci?

Pentru că dacă îi lași să își perpetueze ura fără a fi combătuți, vor considera că
au învins. V-ați întrebat de ce în conflictul dintre un cetățean obișnuit și un
golan, golanul câștigă? Pentru că cetățeanul se va feri să riposteze violent, de
teama legii. Pentru că legea îl apără, culmea, mai mult pe golan. Și golanul știe
asta. Iar golanul nu înțelege alt limbaj în afara violenței, așa cum spuneam.

Dar atâta timp cât încă mai văd oameni care iau atitudine împotriva lor, continui
să sper că nu e totul pierdut. Și de asta continui să mă fac auzit, pentru ca cei
care mai cred că se mai poate repara ceva, să știe că nu sunt singuri.