Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CONTABILITATEA CAPITALURILOR
INSTITUTIILOR PUBLICE
STUDENT,
CUPRINS
CAPITOLUL II
CONTABILITATEA STOCURILOR.......................................................................................18
2.1. Contabilitatea stocurilor destinate utilizării în procesul de producţie......................19
CAPITOLUL III
EVALUAREA CREANŢELOR ŞI DATORIILOR................................................................22
3.1. Organizarea contabilităţii relaţiilor cu terţii ............................................................22
3.2. Contabilitatea decontărilor cu personalul.................................................................24
3.3. Contabilitatea contribuţiilor la asigurări sociale, protecţia socială şi asimilate......25
CAPITOLUL IV
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................34
Scurt istoric al contabilitatii
izolate , iar mai târziu in sistemul acestora. In aceste condiţii, contabilitatea este strâns legata de
procesele economice si de raţiile de producţie , care se schimba in diferitele etape istorice ale
Pana la Luca Pacioli, folosirea cifrelor arabe nu fusese inca generalizata in contabilitate.
Lucrările de aritmetica si algebra, scrise intre anii 1202 si 1500, si chiar lucrarea lui Pacioli :
depăşesc lucrarea lui Fibonacci. Originalitatea lui Lucca Pacioli consta in introducerea unei
metode , partida dubla , veche de peste o suta de ani, intr-un manual de invatamant . Studiul
special , preoţilor. Din documentele ramase la Biblioteca din Alexandria se constata ca unul
dintre cei mai mari matematicieni a fost Euclid, autorul celebrei lucrări, intitulata Elemente.
in natura , astfel ca, prin înmulţirea acestor operaţii , s-au dezvoltat si calculele si însemnările
contabile.
La dezvoltarea însemnărilor contabile a contribuit intr-o larga măsura si întrebuinţarea ,
ca material scris , a frunzelor de papirus , planta care creştea in Egipt, pe malurile Nilului, fapt
oricărei alte ştiinţe, are ca obiect cercetarea , pe baza de documente, a originii si stadiilor de
dezvoltare , de la primele însemnări contabile pana la contabilitatea din zilele noastre. Din
orânduirea sclavagista au existat însemnări contabile, prezentate sub forma primitiva, îndeosebi
In multe oraşe italiene s-a folosit , inca din secolul al XIII-lea , contabilitatea in partida
Spre sfârşitul existentei orânduirii feudale si la începutul capitalismului care avea nevoie
contabilităţii ca ştiinţa.
CAPITOLUL I
CONTABILITATEA CAPITALURILOR
INSTITUŢIILOR PUBLICE
Capitalurile reprezintă surse permanente ale instituţiilor publice, care cuprind sursele
proprii ale acestora reprezentate de fondurile, rezultatul patrimonial (economic) care se defalcă
în rezultat reportat şi rezultatul exerciţiului, precum şi surse împrumutate pe termen mediu şi
lung, reprezentate de împrumuturile şi datoriile asimilate.
Capitalurile proprii se referă la drepturile titularului de patrimoniu asupra unei părţi din
activele acestui patrimoniu, ca urmare a aportului adus de acesta la înfiinţarea instituţiei şi pe
parcursul perioadei de funcţionare a acesteia. Spre deosebire de societăţile comerciale, unde
titularul de patrimoniu poate fi o persoană fizică sau juridică particulară, la instituţiile publice,
titularul de patrimoniu este statul, ca persoană juridică.
Capitalurile împrumutate pe termen mediu şi lung sunt considerate elemente de
capital, deoarece acestea se află în instituţie pe o perioadă mai mare de timp (peste 3 ani),
precum şi datorită faptului că scopul efectuării acestor datorii este acela de a asigura bunuri
permanente în vederea dezvoltării instituţiei. Aceste motive le conferă calitatea de capitaluri
permanente ale instituţiei publice. Conturile de capitaluri se regăsesc în clasa 1 - CONTURI DE
CAPITALURI
Din categoria capitalurilor proprii ale unei instituţii publice fac parte: fondurile, rezultatul
patrimonial (economic), rezultatul reportat şi rezervele din reevaluare.
Rezultatele instituţiei publice sunt de două feluri, în funcţie de perioada din care provin,
astfel:
■ rezultatul exerciţiului sau rezultat curent;
■ rezultatul reportat;
In funcţie de locul unde se determină rezultatul, acesta poate fi:
■ rezultatul instituţiilor publice;
■ rezultatul bugetului local;
■ rezultatul bugetului asigurărilor sociale;
■ rezultatul bugetului de stat;
a) Rezultatul exerciţiului instituţiilor publice este rezultatul care se determină la
sfârşitul exerciţiului curent, prin închiderea conturilor de cheltuieli şi venituri. Acest rezultat
calculat la finele anului este un rezultat patrimonial, acesta incluzând, pe lângă creanţe încasate
şi datorii achitate, şi drepturi constatate şi obligaţii neachitate în cursul exerciţiului bugetar, şi
poate fi sub forma excedentului sau deficitului patrimonial.
Excedentul patrimonial apare în cazul în care veniturile înregistrate sunt mai mari decât
cheltuielile înregistrate, iar deficitul patrimonial apare în situaţia inversă, adică atunci când
cheltuielile sunt mai mari decât veniturile înregistrate.
După efectuarea lucrărilor de închidere a exerciţiului, rezultatul sub forma excedentului
sau deficitului bugetar al exerciţiului curent se repartizează asupra rezultatului reportat, care
exprimă rezultatul patrimonial al exerciţiilor anterioare.
b) Rezultatul bugetului local este de forma excedentului sau deficitului patrimonial al
bugetului local şi se determină la finele anului prin închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli
aferente exerciţiului curent, ale bugetului local, indiferent de momentul efectuării plăţilor şi
încasărilor.
Intre excedentul/deficitul patrimonial şi excedentul/deficitul bugetar există o diferenţă
determinată de indicatorii pa baza cărora se calculează fiecare. Dacă excedentul/deficitul
patrimonial nu ţine seama dacă veniturile au fost încasate sau cheltuielile au fost plătite,
excedentul/deficitul bugetar se determină ca diferenţă între veniturile încasate şi cheltuielile
plătite. Veniturile bugetare încasate sunt evidenţiate în contabilitatea unităţilor administrativ-
teritoriale în conturile în afara bilanţului „Venituri bugetare încasate”, iar cheltuielile bugetare
sunt evidenţiate în conturile din afara bilanţului „Cheltuieli bugetare achitate”.
Excedentul/deficitul bugetar se evidenţiază în contabilitate într-un cont distinct.
In cazul existenţei excedentului bugetar al bugetului local la finele exerciţiului, acesta
se regularizează cu bugetul de stat (în limita transferurilor din buget), după care se utilizează
pentru:
■ rambursarea împrumuturilor restante şi plata dobânzilor şi comisioanelor aferente
acestora;
■ constituirea fondului de rulment;
Spre deosebire de instituţiile publice, unităţile administrativ-teritoriale, determină la
sfârşitul anului excedentul-deficitul execuţiei nebugetare al exerciţiului curent. Acest rezultat
nebugetar se determină ca diferenţă între excedent-deficitul patrimonial şi excedentul-deficitul
bugetar şi se evidenţiază în contabilitate într-un cont distinct, după care în anul următor, se
transferă la rezultatul reportat.
Aşadar, rezultatul reportat al unităţilor administrativ-teritoriale preia excedentul sau
deficitul execuţiei nebugetare, după depunerea situaţiilor financiare anuale. În cazul în care anul
se încheie cu deficit nebugetar, acesta va fi acoperit din excedentul execuţiei nebugetare realizate
în exerciţiile următoare. Instituţiile publice finanţate din bugetul local sunt obligate să depună la
unităţile administrativ-teritoriale din bugetul cărora au fost alimentate contul de execuţie care va
cuprinde plăţile efectuate şi cheltuielile efective.
c) Rezultatul bugetului asigurărilor sociale de stat se determină la finele anului prin
repartizarea cheltuielilor şi veniturilor, indiferent dacă acestea au fost plătite, respectiv încasate şi
este forma excedentului sau deficitului patrimonial.
Excedentul-deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat se determină la finele anului ca
diferenţă între veniturile încasate şi cheltuielile plătite, care sunt evidenţiate în conturile în afara
bilanţului „Venituri bugetare încasate” şi „Cheltuieli bugetare achitate”, după care se evidenţiază
în contabilitate într-un cont distinct.
Spre deosebire de celelalte bugete, în cazul bugetului asigurărilor sociale de stat, legea
prevede ca din veniturile bugetare să se preleve o cotă, anual, pentru constituirea fondului de
rezervă, care este utilizat pentru acoperirea prestaţiilor de asigurări sociale şi a altor cheltuieli
ale sistemului public de pensii.
În cazul în care la finele anului rezultatul bugetar este de forma excedentului, acesta este
utilizat în anul următor potrivit destinaţiilor prevăzute de lege, după ce în prealabil s-au restituit
transferurile primite de la bugetul de stat, din contul general al trezoreriei statului. în situaţia în
care, la finele anului, bugetul asigurărilor sociale de sănătate se încheie cu deficit, acesta se
acoperă din rezultatul reportat provenit din anii anteriori sau din fondul de rezervă.
La fel ca la bugetele locale, la finele anului, după depunerea situaţiilor financiare, se
determină excedentul/deficitul execuţiei nebugetare, ca diferenţă între excedentul/deficitul
patrimonial şi excedentul/deficitul bugetar, care se transferă la rezultatul reportat. în cazul în care
rezultatul reportat este sub forma deficitului, acesta se va acoperi din excedentele execuţiei
nebugetare realizate în exerciţiile ulterioare.
Contabilitatea rezultatului instituţiilor publice se realizează cu ajutorul conturilor din
grupa 11 „Rezultat reportat” şi 12 „Rezultatul patrimonial”, conturile corespunzătoare fiind 121
„Rezultatul patrimonial” şi 117 „Rezultat reportat”.
Contul 121 „Rezultatul patrimonial” este cont bifuncţional, care preia în debit
cheltuielile angajate (clasificate după natura sau destinaţia lor) ale instituţiei publice, iar în
credit veniturile realizate (grupate după natura şi sursa lor) ale instituţiei. Soldul creditor
reflectă excedentul exerciţiului, iar soldul debitor reflectă deficitul exerciţiului.
Contul 117 „Rezultatul reportat” este un cont bifunţional, care are rol principal
preluarea excedentului-deficitului bugetar aferent exerciţiului anterior. Tot în creditul acestui
cont se mai înregistrează acţiunile deţinute în capitalul SC, răscumpărate şi scăzute din evidenţă,
materialele de natura obiectelor de inventar degradate precum şi creanţele insolvabile.
Fondurile cu destinaţie specială sunt fonduri constituite la nivelul unor instituţii publice
în vederea asigurării surselor de finanţare în cazuri speciale. Conturile care reflectă fondurile cu
destinaţie specială se regăsesc în grupa 13 „Fonduri cu destinaţie specială”.
a) Fondul de rulment este un fond constituit la nivelul unităţilor teritoriale ale
trezoreriei statului din excedentul anual al bugetului local, care poate fi utilizat astfel:
■ pentru acoperirea unor goluri de casă provenite din decalajele dintre veniturile şi
cheltuielile exerciţiului curent;
■ pentru acoperirea deficitului bugetar rezultat la finele exerciţiului bugetar;
■ pentru finanţarea unor investiţii ce intră în competenţa administraţiei publice locale;
■ pentru dezvoltarea serviciilor publice necesare comunităţii;
Pentru utilizarea fondului de rulment este necesară aprobarea consiliului local judeţean
sau al Municipiului Bucureşti, după caz.
În cazul existenţei deficitului bugetar anual al bugetului local, acesta se va acoperi din
fondul de rulment constituit în anii precedenţi.
b) Fondul de rezervă al bugetului asigurărilor sociale de stat se constituie anual dintr-
o cotă de până la 3% din veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat. Acesta se utilizează
pentru acoperirea prestaţiilor de asigurări sociale în situaţii temeinic motivate sau a altor
cheltuieli ale sistemului public, aprobate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Fondul
de rezervă se reportează în anul următor şi se completează potrivit legii.
Eventualul deficit curent al bugetului asigurărilor sociale de stat se acoperă din
disponibilităţile bugetului asigurărilor sociale de stat din anii precedenţi şi, în continuare, din
fondul de rezervă.
c) Fondul de rezervă pentru sănătate - se constituie în cota de 1 % din sumele
constituite la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Bugetul fondului se aprobă ca
anexă la legea bugetului de stat. Utilizarea fondului se stabileşte prin legi bugetare anuale.
Fondul de rezervă rămas neutilizat la finele anului se reportează în anul următor cu aceeaşi
destinaţie.
d) Fondul amortizării activelor fixe deţinute de serviciile publice de interes local.
Serviciile publice de interes local care desfăşoară activităţi de natură economică au obligaţia
calculării, înregistrării şi recuperării uzurii fizice şi morale a activelor fixe aferente acestor
activităţi, prin tarif sau preţ potrivit legii. Aceste sume se utilizează pentru realizarea de investiţii
în domeniul respectiv şi se evidenţiază distinct în programul de investiţii, ca surse de finanţare.
e) Fondul de risc se constituie pentru:
■ garanţii locale la împrumuturi interne;
■ garanţii la împrumuturi externe.
Aceste fonduri sunt utilizate pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din
garantarea de către autorităţile administraţiei publice locale a împrumuturilor contractate de
agenţii economici şi serviciile publice de subordonare locala. Fondul de risc se constituie din:
■ sumele încasate sub formă de comisioane de la beneficiarii împrumuturilor garantate;
■ dobânzile acordate de unităţile trezoreriei statului la disponibilităţile fondului;
■ dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru neplata în termen de către beneficiarii
împrumuturilor;
■ în completare de la bugetul local.
f) Fondul pentru construcţii de locuinţe se constituie în completarea depozitelor
speciale constituite pentru construcţii de locuinţe. Acest fond se păstrează într-un cont distinct
deschis la trezoreria statului, pe seama unităţilor administrativ-teritoriale.
g) Taxele speciale sunt constituite pentru funcţionarea unor servicii publice create pentru
deservirea persoanelor fizice şi juridice. Aceste taxe sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor
pentru înfiinţarea acestora.
CONTABILITATEA STOCURILOR
Stocurile fac parte din marea categorie a activelor circulante sau, aşa cum mai sunt
cunoscute, a activelor curente.
Un activ este clasificat drept activ curent atunci când:
■ este achiziţionat sau produs pentru consumul propriu sau în scopul comercializării şi se
aşteaptă să fie realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului;
■ este reprezentat de creanţe aferente ciclului de exploatare;
■ este reprezentat de trezorerie sau echivalente de trezorerie a căror utilizare nu este
restricţionată.
Contabilitatea stocurilor din instituţiile publice face obiectul IPSAS 12 „Stocuri”, ale
cărui obiective constau în stabilirea tratamentelor contabile la nivelul sistemului costului istoric.
Acest standard defineşte stocurile ca fiind:
a) active în formă materială, destinate consumului în cadrul procesului de producţie;
b) active în formă materială, destinate a fi consumate pentru efectuarea de servicii;
c) destinate vânzării sau distribuite în cursul normal al operaţiilor.
Normele naţionale definesc stocurile ca fiind active circulante:
a) „deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;
b) în curs de producţie în vederea vânzării;
c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul
de producţie sau pentru prestarea de servicii”.
Spre deosebire de activele fixe care se utilizează pe parcursul mai multor cicluri
economice şi care produc beneficii economice viitoare, stocurile participă la un singur ciclu de
exploatare, consumându-se în totalitate.
Ciclul de exploatare al unei persoane juridice reprezintă perioada de timp dintre
achiziţionarea materiilor prime care intră într-un proces de transformare şi finalizarea acestora în
numerar sau sub forma unui echivalent de numerar.
În funcţie de momentul şi de locul unde apar, stocurile se împart în 3 categorii:
1. stocuri destinate procesului de producţie, din care fac parte materiile prime, materialele
consumabile, obiectele de inventar, materialele rezervă de stat etc;
2. stocuri obţinute în cadrul procesului de producţie, precum producţia în curs de execuţie,
semifabricatele, produsele finite, produsele reziduale;
3. stocuri aflate în unităţi sau activităţi de desfacere, precum mărfurile şi ambalajele.
Conturile ce stau la baza înregistrării în contabilitate a stocurilor se regăsesc în clasa 3 a
Planului de conturi pentru instituţii publice, denumită „Conturi de stocuri şi producţie în curs de
execuţie”.
Aşa cum se ştie, instituţiile publice nu sunt plătitoare de T.V.A. pentru activitatea de bază.
Astfel, pentru stocurile utilizate pentru activitatea de bază, costul de achiziţie va cuprinde preţul
de cumpărare al stocului, cheltuielile de transport, aprovizionare şi taxa pe valoare adăugată
aferentă acestora. Pentru stocurile utilizate în alte activităţi decât activitatea de bază, pentru care
instituţia este plătitoare de T.V.A., costul de achiziţie va cuprinde doar primele două elemente.
În categoria materialelor de natura obiectelor de inventar se înregistrează şi lenjeria de
pat, accesoriile de pat (saltele, cearceafuri), echipamentul şi materialul sportiv, echipamentul
salvamont, inclusiv schiurile, bocancii, echipamentul şi uniformele de serviciu care rămân în
gestiunea instituţiei, echipamentul ce se acordă elevilor, studenţilor, benzile de magnetofon care
nu se imprimă definitiv, folosite de instituţii, sculele şi instrumentele folosite în ateliere.
Materialele de natura obiectelor de inventar se înregistrează în contabilitate la aceleaşi
preţuri ca şi materiile prime şi materialele consumabile.
Evidenţa analitică se ţine pe grupe sau categorii de obiecte de inventar şi pe magazii
(gestiuni), utilizându-se una din metodele de evidenţă - cantitativ valorică, global valorică sau
operativ contabilă. Primirea prin transfer a materialelor de către ordonatorii subordonaţi de la
ordonatorii superiori se înregistrează în contabilitate pe baza Notei de transfer -restituire.
CAPITOLUL III
Pentru utilizarea muncii salariate instituţiile publice mai înregistrează datorii legate de
asigurările şi protecţia socială, datorii care constituie pentru instituţii cheltuieli curente.
I. Contribuţia de asigurări sociale
Legea nr. 19 din 27 martie 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale, cu modificările şi completările ulterioare prevede că în sistemul public sunt
contribuabili:
a) asiguraţii care datorează contribuţii individuale de asigurări sociale;
b) angajatorii;
c) Agenţia Naţională de Ocupare şi Formare Profesională care administrează bugetul
Fondului pentru plata ajutorului de şomaj.
Sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
■ persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă;
■ persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în
cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului;
■ persoanele care beneficiază de ajutor de şomaj, ajutor de integrare profesională sau
alocaţie de sprijin, ce se suportă din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj (şomeri);
■ persoanele care desfăşoară activităţi exclusiv pe bază de contracte de prestări de
servicii şi care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin 3 salarii medii
brute pe economie.
Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale în cazul
asiguraţilor o constituie:
a) salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile şi adaosurile, reglementate
prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, şi/sau veniturile asiguraţilor.
b) venitul lunar asigurat, prevăzut în declaraţia sau contractul de asigurare, care nu poate
fi mai mic de o pătrime din salariul mediu brut lunar pe economie.
Baza lunară de calcul, la care instituţia publică datorează contribuţia de asigurări
sociale, o constituie fondul total de salarii brute lunare realizate şi/sau veniturile brute lunare
realizate de angajaţi.
Aceeaşi lege stipulează că nu se datorează contribuţia de asigurări sociale asupra unor
sume care nu se iau în considerare la stabilirea cuantumului prestaţiilor de asigurări sociale,
reprezentând, de exemplu:
a) prestaţii de asigurări sociale care se suportă din fondurile asigurărilor sociale sau din
fondurile angajatorului şi care se plătesc direct de acesta;
b) drepturile plătite în cazul desfacerii contractelor individuale de muncă;
Salariaţii, ca asiguraţi ai sistemului public, mai au în afară de pensie, dreptul la:
a) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de
accidente în afara muncii, boli profesionale şi accidente de muncă;
b)prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă;
c) indemnizaţie pentru maternitate (indemnizaţia de maternitate se suportă integral din
bugetul asigurărilor sociale de stat);
d) indemnizaţie pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav;
e) ajutor de deces.
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale face parte din sistemul de
asigurări sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturi specifice prin care se asigură
protecţia socială împotriva pierderii, diminuării capacităţii de muncă şi decesului ca urmare a
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.
Organizarea sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se
realizează de către Fondul Naţional constituit ca instituţie publică de interes naţional, cu
personalitate juridică, în subordinea Guvernului, în virtutea Legii nr. 346 din 5 iunie 2002
privind asigurarea pentru accidente de munca şi boli profesionale, modificată prin OUG
107/24.10.2003. Contribuţiile se colectează de fondurile teritoriale şi se virează către Fondul
Naţional.
Baza de calcul pentru contribuţia datorată de instituţie o reprezintă fondul brut anual de
salarii realizat.
Cotele de contribuţie datorate de angajatori în funcţie de clasa de risc se situează în limita
unui procent minim de 0,5% şi a unui procent maxim de 4% aplicat asupra fondului brut de
salarii.
Contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, conform legii, nu
se aplică asupra sumelor care reprezintă:
a) prestaţii de asigurări sociale care se suportă din fondurile asigurărilor sociale sau din
fondurile angajatorului şi care se plătesc direct de către acesta;
b) drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale în cazul desfacerii contractelor individuale
de muncă, al încetării calităţii de funcţionar public sau de membru cooperator;
c) diurnele de deplasare, detaşare şi indemnizaţiile de transfer şi drepturile de autor;
d) sumele obţinute în baza unei convenţii de prestări de servicii sau executări de lucrări
de către persoanele care au încheiat contracte individuale de muncă;
e) premii şi alte drepturi exceptate prin legi speciale.
Termenele de plată a contribuţiilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale sunt reprezentate de:
a) data stabilită pentru plata drepturilor salariale pentru luna în curs, în cazul instituţiilor
care efectuează plata drepturilor salariale lunar;
b) până la sfârşitul lunii pentru luna în curs, în cazul altor categorii de asiguraţi.
In conformitate cu legea nr. 76/16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru
şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu completările şi modificările ulterioare, în
sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt asigurate prin efectul legii:
a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau pe
bază de contract de muncă temporară, în condiţiile legii, cu excepţia persoanelor care au calitatea
de pensionari;
b) funcţionarii publici şi alte persoane care desfăşoară activităţi pe baza actului de
numire;
c) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în
cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului;
d) militarii angajaţi pe bază de contract;
e) persoanele care au raport de muncă în calitate de membru cooperator;
3.3.4. Creanţe şi datorii fiscale
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată instituţiile publice a căror cifră de afaceri
anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 2 miliarde lei.
Conform art. 2 alin. (4) din Legea 571/2003 Codul fiscal, operaţiunile impozabile pot fi:
a) operaţiuni taxabile pentru care se aplica cotele de TVA;
b) operaţiuni scutite cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea
adăugată, dar este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată datorată sau plătită pentru
bunurile sau serviciile achiziţionate (pentru exporturi sau alte operaţiuni similare şi pentru
transportul internaţional sau pentru traficul internaţional de bunuri, conform art. 19 şi art 20 din
Codul fiscal);
c) operaţiuni scutite fâră drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa pe valoarea
adăugată şi nu este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată datorată sau plătită pentru
bunurile sau serviciile achiziţionate:
1) spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare, şi operaţiunile strâns legate de
acestea, desfăşurate de spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare,
cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală şi de diagnostic, staţii de salvare şi
alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de activităţi, cantinele organizate pe lângă aceste
unităţi, serviciile funerare prestate de unităţile sanitare;
2) activitatea de învăţământ prevăzută prin Legea învăţământului nr. 84/1995,
republicată, cu modificările ulterioare, desfăşurată de unităţile autorizate, inclusiv activitatea
căminelor şi cantinelor organizate pe lângă aceste unităţi, formarea profesională a adulţilor,
precum şi prestările de servicii şi livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de către
instituţiile publice sau de către alte entităţi recunoscute, care au aceste obiective; etc
Operaţiunile impozabile, aşa cum sunt prezentate în Legea 571/2003 Codul fiscal, sunt:
1. Livrarea de bunuri -. Prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de
proprietate asupra bunurilor (energia electrică, enereia termică, gazele
naturale, agentul frigorific şi altele de aceeaşi natură sunt considerate bunuri mobile corporale)
de la proprietar către o altă .persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele
acestora.
2. Prestarea de servicii - Se consideră prestare de servicii orice operaţiune care nu
constituie livrare de bunuri (de exemplu, închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei
bunurilor în cadrul unui contract de leasing, transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor
de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare, prestările de
servicii efectuate în baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau potrivit
legii, intermedierea efectuată de comisionari care acţionează în numele şi în contul comitentului
atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii).
3. Schimburi de bunuri sau servicii - Reprezintă operaţiuni care implică o livrare de
bunuri şi/sau o prestare de servicii în schimbul unei livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii.
4. Importul de bunuri - Se consideră import de bunuri intrarea de bunuri în România
provenind dintr-un alt stat.
Faptul prin care sunt realizate condiţiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei
reprezintă faptul generator al taxei. Faptul generator al taxei intervine şi taxa devine exigibilă la
data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii. Taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă
atunci când autoritatea fiscală devine îndreptăţită în baza legii, la un moment dat, să solicite taxa
pe valoarea adăugată de la plătitorii taxei.
Taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la fiecare din datele specificate în contract
pentru plata ratelor, respectiv a chiriei, redevenţei sau arendei în cazul livrării de bunuri cu plata
în rate între persoane stabilite în ţară, a operaţiunilor de leasing intern, de închiriere, de
concesionare sau de arendare de bunuri. De asemenea, în cazul încasării de avansuri faţă de data
prevăzută în contract, taxa pe valoarea adăugată devine exigibilă la data încasării avansului.
Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care se efectuează continuu, dând loc la
decontări sau plăţi succesive - energie electrică şi termică, gaze naturale, apă, servicii telefonice
şi altele similare - exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data întocmirii
documentelor prin care furnizorii/prestatorii au stabilit cantităţile livrate şi serviciile prestate, dar
nu mai târziu de finele lunii următoare celei în care s-a efectuat livrarea/prestarea.
CAPITOLUL IV
ELABORAREA PROGRAMELOR.
Obiectivele urmarite
Fiecare obiect contine date dar si prelucrarile necesare realizarii functiunilor obiectului.
CONCLUZII