Ca si definitie, Istoria medicinei se ocupă atât de evoluția medicinei ca știință,

cât și de contribuțiile diverselor personalități în acest domeniu.

Medicina nu a apărut ca știință așa cum o cunoaștem astăzi. De la arta vracilor

și șamanilor care pretindeau că alungă duhurile rele, la medicina sacerdoților
care practicau în umbra templelor, până la medicina modernă este o cale lungă.
Dacă medicul medieval și renascentist era un erudit, bun cunoscător atât al
textelor clasice, cât și al astrologiei și alchimiei, medicul modern trebuie să fie
atât savant, cât și cetățean, care să aplice știința actuală în scopul modificării
pozitive a condițiilor de mediu natural și social.

MEDICINA IUDAICA

Spre deosebire de alte popoare din Orientul Apropiat, care au lasat texte
medicale scrise (papirusuri, tablite de lut), iudeii nu au mau transmis posteritatii
nici un text „ de specialitate” din care sa se poata reconstrui arta lor medicala. In
urma lor nu au lasat decat legende, traditii, legi, multe din ele cuprinse in Biblie
sin Talmud. Dar chiar si in asemenea „scrieri sacre”, aluziile la medicina un
caracter ma mult metaforic si cel mai adesea intamplator. Cu toate acestea,
stirile, cuprinse in cele doua carti mentionate, contureaza caracterul medicinii
iudaice, precumpanitor religios si magic. Iudeii considerau ca toata viata,
sanatatea si moartea ereau in mana „Domnului”. Aceasta premisa nu exclude
insa terapeutica bazata pe empirismul natural.

Valoarea medicinii iudaice nu a stat insa in aceasta practica empirica, ci in

altceva. Poporul iudeu avea o religie monoteista, adorand un singur Dumnezeu,
acela despre care se credea ca daruia si sanatatea. Casta sacerdotala era
puterinca si spraveghea indeaproape masele. Eaa impunea masuri cu caracter
sanitar, desi nicaieri nu se arata ca sacerdotii ar fii fost si medici. Poruncile
„divine” respectate cu mare strictete, aveau indatisare religioasa, dar de multe
ori nu ereau decat niste norme folositoare de viata igienica.

Patogenia era, desigur, demonica, la fel ca si la asirobabilonieni si egipteni. Toti

credeau ca bolile sint produse de duhuri rele sau de pedepse trimise de
divinitate. Singur Dumnezeu il putea mantui de boala pe cel aflat in suferinta.
Se foloseau deci deci rugaciunile, exorcismele, conjuratiile pentru a capata
ajutor, pentru a alunga sau imbuna duhurile rele. Psalmii din Biblie sint, in buna
parte asemenea rugaciuni.

Deoarece medicina iudaica reprezinta o experienta de arta vindecatoare

acumulata timp de peste doua milenii, era firesc ca in cadrul ei sa coexiste
credinte autoctone si influente primite de la popoarele vecine. Astfel s-a
desprins o tendinta spre conceptia umolarista, de origine sumeriana, care
atribuie lichidelor organice, si in primul rand sangelui, rolul predominant, alaturi
de o tendinta spre pneumatismul egiptean. De aici, pe de o parte, oprelistile
alimentare fata de sange si de carnea animalelor considerate de ei impure(porc,
camila, iepure..), iar pe de alta parte, conceptia cum ca vietuitoarele uscatului
primesc suflarea de viata(pneuma prin narile lor.

O deosebita insemnatate pentru cunoasterea medicinei iudaice au avut-o

descoperirile facute in urma cu o jumatate de secol in pesterile de la Marea
Moarta. In manuscrisele aflate acolo sunt consemnate amanunte despre arta
vindecarii practicata de”terapeutii”, cu ajutorul plantelor sau al pietrelor
pretioase.

Lecuitorii laici, numiti „rofe” exercitau o arta medicala asupra careia stirile sunt
foarte putine. Intr-un loc se vorbeste despre „ merisoarele de mandragora”, dar
fara sa ni se arate in ce scopuri se folosea matraguna, daca era un medicament
sau un mijloc de a face farmece. Sunt amintiti „facatorii de aromate”, asadar
aromatarii, adica farmacistii de mai tarziu, dar din textul respectiv nu reiese ca
acestia preparau medicamente, ci mir pentru un ritual religios. In alta parte este
insa amintit chiar”balsamul alinator”, deci un medicament calmant. Medicii sunt
calificati uneori drept „amagitori”. Sunt mentionate si moasele. Aceste cateva
exemple, din multe ce se pot aduce, demonstreaza existenta medicilor si a
medicamentelor.

Ranile ereau pansate, ca la toate popoarele antice, cu ulei, vin si balsamuri. Se

recomandau regimuri dietetice.

Afectiunile pe care le tratau medicii ereau numeroase. Gasim mentionate boli

venerice, care par a fi exclusiv scurgerile blenoragice, apoi disenteria,
hidropisis. Dintre afectiunile psihice este amintita suferinta chinuitoare a lui
Nabucodonosor. Este interesanta relatarea unei apoplexii (sau inarct cardiac),
in urma excesului de mancare.

Bine descrise sunt epidemiile, cu amanunte care permit cateodata

idenntificarea lor. Lepra este deseori amintita. Ciuma este descrisa mai clar,
deoarece epidemiile rescpective sunt puse in legatura cu aparitia sobolanilor.
Molima era socotita a fi o pedeapsa dumnezeasca, precum aceea pentru
rapirea chivotului legii de care filisteni. Se insita asupra „bubelor rele” aparute
atunci, de fapt, buboanele caracteristice unei anumite forme a ciumei. Vremea
de sapte luni, cat a stat chivotul la filisteni, acestia au suferit de ciuma. Rapitorii
au fost nevoiti sa-l inapoieze impreuna cu daruri bogate, anume cu „cinci
buboaie de aur si cinci soareci de aur”. Faptul ca soarecii sunt indicati in text
drept aceia „care strica tarana! Nu pare sa miscsoreze importanta pentru
diagnostic a semnalarii impreuna a buboanelor de pesta si a rozatoarelor
propagatoare de ciuma.

O alta molima, care poate sa fi fost ciuma, a pricinuit, in tabara asirienilor

pierdere a 185.000 da oste. Dupa traditia egipteana, aceasta mare infrangere
pe care iudeii o puneau pe seam a”ingerului Domnului”, sa datora zeului
egiptean Path, care la Teba era infatisat cu un soarece in mana. Legatura
mitica a zeului cu animalul purtator al molimei vine in sprijinul ipotezei ca a fost
vorba de ciuma.

Fara a cunoaste exact rolul insectelor vectoare in raspandirea bolilor

contagioase, iudeii baniuau ca mustele, ca si alte vietuitoare, contribuia la
largirea epidemiilor.

Sacerdotii iudeiilor vegheau la sctricta indeplinire a une obligatii religioase

elementare, dar cu caracter eminamente igienico-sanitar, anume la curatenie.
Ei insusi isi spalau mainile si picioarele dimineata si seara. Oaspetilor li se
ofereau mai intai posibilitatea de a se imbaia; obiceiul exista si la egipteni.
Spalarea mainilor inainte de masa erea o prescriptie religioasa. Nimeni nu
putea sa intre in templu inainte de a fi purificat prin imbaiere. Isopul(oplanta
exotica continand uleiuri eterice, care au si propietati antiseptice) era
recomandat ca mijloc de purificare.

Femeile ereau considerate „impure”in timpul menstruatiei sau dupa nastere.

Atunci trebuiau sa se abtina de la relatiile sexuale si de la frecventarea
templelor. Purificarea se obtinea prin bai, in apa carora se turna „apa de
curatenie”, pregatite prin mijloace magice.

In cazul leprei, prescriptiile de purificare sunt aplu descrise. Sunt descrise dar
prea putin exact simptomele boli ; examenul erea repetat o data pe saptamana.

Leprosul erea izolat, trebuia sa se imbrace in zdrente, sa nu-si pieptene parul si

avea obligatia sa strige : „necurat ! necurat! „ori de cate ori intalnea pe cineva in
drum. Hainele „leproase” ereau arse, iar oasele purificate.
Dupa intoarcerea din robia babiloniana (533 i.e.n) poporul iudeu a avut, alaturi
de Biblie, inca o carte „sfanta”, un fel de enciclopedie formata din scrierile
constituind Talmudul (adica”invatatura”). Aici gasim oglindite si conceptiile
medicale ale invatatilor vremii.

Cunostintele anatomice sunt la nivelul celorlante popoare din Orientul Apropiat,

rudimentare desigur, datorita interdictiei religioase de a se obtine de la disectii.
Se mentioneaza vreo 250 de oase, care ar alcatui scheletul uman. Sediul
´sufletului ´ si al ´´inteligentei´´ s-ar fi aflat in inima, cum credeau egiptenii, iar
perceptia senzoriala ar fi asezat in rinichi.

Examinarea carnurilor destinate alimentatiei era amanuntit prescrisa pentru a

recunoaste tumorile, focarele cazeoase de tuberculoza si bolile parazitare.

In domeniul chirurgiei se pomeneste de fistule anala, de operatie cezariana

(pentru scoaterea fatului viu din cadavrul mamei) si de obisnuitele investigatii
ortopedice la luxatii si fracturi-

Dintre bolile epidemice, pare sa fie mentionata angina difterica; aceasta era atat
de temuta incat la aparitia primului caz se dadea alarma cu sunete de trambita.

Cartile declarate sfinte erau impotrica medicilor; sanatatea fiind in voia

divinitatii, cine se cauta cu medici savarsea un pacat. Consultatia medicala
aparea deci ca un fel de sfidare adusa dumnezeirii.

Valabilitatea unora din masurile igienice prescrise si-a dovedit ulterior

eficacitatea, asa cum o dovedesc reglementarile antiepidemice impotriva
raspandiri leprei sau instituirea zilei de odihna, cea de a saptea zi.
BIBLIOGRAFIE

 FERDINAND NISTOR : Istoria medicinei . Medicina iudaica ; pag. 16-20

 www.wikipedia.ro
 www.google.ro/imagini