Educatie pentru sanatate ,

C1 Dimensiunile stării de sănătate...

Introducere
Putem considera educaţia pentru sănătate ca fiind o componentă a instrucţiei
generale, o ramură a culturii umane, una din bazele sănătăţii, cu rol în
influenţarea modului de viaţă modern spre conţinut favorabil sănătăţii, în
realizarea de generaţii care să aibă un comportament sanogen şi în formarea
voinţei politice pentru acordarea de către forurile decidente a adevăratului rol ce
se cuvine sănătăţii.
1. Dimensiunile stării de sănătate:
 definiţiile sănătăţii,
 conceptul de sănătate, conceptul de boală,
 piramida Maslow,
 abordarea holistică.

Dimensiunile sănătăţii:
 biologică (anatomică, fiziologică şi biochimică);
 psihologică (cognitivă, emoţională, comportamentală);
 socio-profesională (roluri, relaţii, aspiraţii);
 spirituală (valori, religie, experienţe non-cotidiene)
 intelectuala (capacitatea de a procesa informatii si de a lua decizii)
Dimensiunile sănătăţii formează un tot – fiecare are un efect asupra celorlalte
1.1.Definitii ale sanatatii
Organizația Mondială a Sănătății a propus în 1946 definiția
următoare: „Sănătatea este o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât și
social, și nu doar absența bolilor sau a infirmităților”. Mai târziu a fost inclusă în
această definiție și „capacitatea de a duce o viață productivă social și economic”.
Aşa cum reise din definiţia OMS, modelul de abordare a sănătaţii este unul
holistic, ecologic, care are în vedere atât dimensiunile sale multiple cât şi
determinismul complex.
Factorii care influenţează starea de sănătate pot fi grupaţi în patru mari
categori:
• factori de mediu (apă, aer, sol, fizici, chimici, biologici, sociali)
 • stilul de viaţă (comportament alimentar, sexual, abuz de substanţe, exerciţiu
fizic)
• factori psihici (cogniţii, emoţii, percepţia şi răspunsul la stres)
• Factori sociali (resurse socio-economice, organizarea sistemului de îngrijire
medicală şi politicile sanitare)
• Factori biologici (imunologici, genetici, biochimici)

1.2. Conceptul de sănătate

„Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate, totul este nimic.”
• „Sănătatea omului nu este numai lipsa simptomelor de boală, ci şi expresia unei
rezerve de energie care să-i permită a trece prin situaţii de boală sau criză, fără
urmări” …
• „Sănătatea este acea stare complexă de bine general fizic, mental şi social” (OMS).
• Din punct de vedere biologic, sănătatea poate fi definită ca acea stare a unui
organism neatins de boală, în care toate organele, aparatele şi sistemele
funcţionează normal (organism în homeostazie), stare în care, cum spunea P.
Valery, funcţiile necesare se îndeplinesc „insensibil sau cu plăcere”.
Sănătatea nu este o stare pe care o ai în întregime sau o pierzi în întregime.
Starea de sănătate completă este aproape la fel de iluzorie ca şi cea a fericirii.
Complexitatea stării de sănătate este dată de dimensiunile, componentele şi
gradele diferite pe care le presupune:
Componentele sănătăţii :
 absenţa bolii, disfuncţiei şi dizabilităţii
 rezistenţă fizică şi fiziologică
 atitudinea pozitivă faţă de viaţă (a percepe scopul şi semnificaţia vieţii)
 asumarea controlului propriei vieţii
 acceptarea de sine
 relaţionare socială pozitivă
 stare subiectivă de bine
Grade ale sănătăţii:
 sănătate optimă
 sănătate
 sănătate aparentă
 sănătate precară
 sănătate foarte precară
1.2.1. Conceptul de boală
Pentru limba română, termenul de boala este de origine slavonă şi semnifică în
accepţiunea curentă, laică, “o abatere de la starea de sănătate”.
 Boala este definită în mod diferit dar după Dicţionarul medical român
reprezintă: „ deviere de la starea de sănătate din cauza unor modificări ale
mediului intern sau ale acţiunii unor agenţi din mediul extern” sau „ este o
deviaţie sau o abatere de la normal cu consecinţe nedorite asupra confortului
personal şi activităţii sociale”.
 Boala acută – un episod de durată destul de scurtă la sfârşitul căreia
pacientul îşi reia activitatea normală.
 Boala cronică – o boală de lungă durată care generează incapacitatea
permanentă, parţială sau totală, este o alterare organică sau funcţională care
obligă bolnavul să-şi modifice modul său normal de viaţă şi care persistă mai
mult timp
Definirea bolii in literatura anglo-saxonă
Illness – se referă la realitatea subiectivă a bolii
Disease – se referă la realitatea biofizică a bolii
Sikness – se referă la a treia dimensiune a bolii, respectiv la realitatea
socioculturală a bolii
Boala presupune nu doar tratament medical dar şi îngrijire umană, datorită
faptului că boala (stare obiectivă) este acompaniată de cele mai multe ori şi de
suferinţă personală (stare subiectivă).
Pentru a putea delimita şi respectiv defini ştiinţific conceptul de boală ar fi
necesară definirea sau, mai exact, aprecierea corectă a conceptului de
normalitate şi diferenţierea lui faţă de conceptul de boală, însă, la fel ca şi starea
de boală, starea de sănătate, de “fiziologic” este greu de încadrat într-o definiţie
riguros exactă.
Boala, ca şi sănătatea, este definită în mai multe moduri, în funcţie de
perspectiva din care este privită:
 formă particulară de existenţă a materiei vii
 abatere de la normă
 consecinţă a unor agenţi patogeni sau traumatici
 semne, simptome, disfuncţii
 manifestarea eşecului în adaptare
Termenul de boală (ca şi condiţie obiectivată şi diagnosticată de medic) se
relaţionează cu alte concepte:
 deficienţă: orice pierdere sau deviaţie datorată unei boli sau traume în
funcţionarea fizică şi psihică optimă a individului
 dizabilitate: orice restricţie în îndeplinirea sarcinilor cotidiene şi în
abilităţile de auto-îngrijire
 handicap: orice dezavantaj social indus de deficienţă şi dizabilitate
 suferinţă: experienţă subiectivă a simptomelor

Caracteristicile esentiale ale starii de boala

În accepţiunea actuală orice încercare de delimitare a conceptului de boală
trebuie să urmărească precizarea a cel puţin câtorva trăsături esenţiale ale
acestei categorii, valabile pentru orice stare patologică. Aceste caracteristici
trebuie să se bazeze pe analiza următoarelor elemente:
- cauzele şi condiţiile ce duc la instalarea bolii ;
- natura, caracterul şi modul de producere al modificărilor structurale şi
funcţionale ce caracterizează starea de boală ;
- modul în care aceste modificări se reflectă asupra relaţiilor dintre organism şi
ambianţă ;
- particularităţile, semnificaţia şi importanţa elementelor pozitive sau negative
restante după lichidarea bolii, ca factor de modificare ulterioră a terenului etc
1.3.Piramida (Ierarhia) Maslow
În ierarhia trebuinţelor umane, Maslow situează nevoile cele mai primitive la
baza piramidei
Deși toate nevoile sunt instinctive, nu toate sunt la fel de puternice. Astfel, nevoile
cele mai puternice au fost așezate la baza piramidei trebuințelor. Cu cât o nevoie
urca spre vârful piramidei, cu atât este mai slabă și specifică individului
respectiv. Se observă astfel că nevoile primare sunt comune atât tuturor
oamenilor cât și animalelor. Ele includ necesitățile fiziologice (cum ar fi cele
biologice ca hrana, apa, aerul, igiena), somnul, sexul și o temperatura relativ
constantă a corpului.
Odată ce individul își satisface acest nivel de necesități, se poate concentra pe
nevoile de siguranță. Acestea au de a face cu stabilitatea și consistența într-o
lume relativ haotică. Ele țin mai mult de integritatea fizică, cum ar fi securitatea
casei și a familiei. În unele cazuri, nevoia de siguranță motivează unii indivizi sa
devină religioși, religia oferindu-le confortul unei promisiuni de siguranță printr-
un loc paradisiac. Nevoile de siguranță sunt cruciale pentru copii.
Urmează apoi nevoia , de iubire și apartenență. In acest nivel se includ nevoia de
prietenie, familie, apartenență la un grup, sau de implicare într-o relație intima
non-sexuală.
La nivelul patru sunt nevoile de stimă. Acestea cuprind atât recunoașterea venită
din partea altor indivizi (care rezulta în sentimente de putere, prestigiu,
acceptare, etc) cât și din respectul de sine, ce creează sentimentul de încredere,
adecvare, competență. Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezulta în descurajare, și
pe termen lung în complexe de inferioritate. O nevoie pronunțată de acest fel (de
exemplu nevoia pentru admirație) are la bază nesatisfacerea unor nevoi care stau
în vârful piramidei, cele de auto-actualizare estetică.
Nevoile de auto-actualizare vin din plăcerea instinctivă a omului de a fructifica la
maximum capacitățile proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun.
Pe primele patru nivele ale piramidei sunt nevoile asa-zise "deficiente": o
persoana nu simte nimic special dacă acestea sunt satisfăcute, dar simte un
disconfort când nu sunt satisfăcute. Dincolo de aceste nevoi, următoarele mai
sunt numite de "creștere". Acestea nu dispar când sunt satisfăcute, în schimb,
motivează individul în continuare.
În 1970 Maslow a publicat o revizie a piramidei din 1954, situând în vârful
acesteia nevoile cognitive (de a cunoaște, de a înțelege și de a explora) și pe cele
estetice (pentru frumusețe, ordine, simetrie). Cu toate acestea, nu toate versiunile
piramidei sale includ ultimele 2 nivele. Maslow a teoretizat că nevoile cognitive
nesatisfacute se transformă în nevoi neurotice (non-productive, care perpetuează
un stil de viață nesănătos). De exemplu, copiii ale căror nevoi de siguranță nu
sunt satisfăcute adecvat pot deveni adulți care pun deoparte bani sau diferite
posesiuni.
Maslow crede că singurul motiv pentru care oamenii nu se miṣca în direcția
auto-actualizării este din cauza obstacolelor puse în calea lor de societate, mai
ales printr-o educație deficitară ce nu poate schimba o persoană cu o slabă
pregătire pentru viață într-o persoană cu o abordare pozitivă.
Maslow a construit ierarhia nevoilor, sugerand ca indata ce este satisfacuta o
nevoie se trece la satisfacerea alteia. Fara a fi satisfacute nevoile de bază (nivelul
1, 2, şi 3) cele superioare nu vor fi relevante.
1.4. Abordarea holistica
Motto: “Nu poti sa tratezi ochiul fara sa tii cont de cap, nu poti sa tratezi capul
fara sa tii cont de minte si nu poti sa tratezi mintea fara sa tii cont de sufletul si
spiritul omului.” (Zamolxe)
Medicina holistica abordeaza problema sanatatii si vindecarea bolilor intr-un
mod cu totul diferit de medicina clasica. Medicina holistica se bazeaza pe
unitatea dintre trup, minte si spirit, promovand conceptul unei minti sanatoase,
intr-un corp si mediu sanatos.
Educatie pentru sanatate , C2 Condiţiile
esenţiale pentru sănătate
2.Condiţiile esenţiale pentru sănătate
Condiţiile esenţiale pentru sănătate: pace, adapost, educatie, alimentatie, venituri,
ecosistem stabil, resurse confirmate, dreptate.
2.1. Determinanţii sănătăţii
Pentru înţelegerea relaţiilor diferitelor categorii de factori cu starea de sănătate, în
documentul “O nouă perspectivă asupra sănătăţii canadienilor”(1974), cunoscut ca
Raportul Lalonde (după numele ministrului canadian al sănătăţii de la acea vreme), un
nou model conceptual a propus clasificarea determinanţilor sănătăţii în patru categorii:
 comportamente,
 mediu,
 biologia umană şi
 îngrijiri de sănătate (fig.1.1)
Modelul celor patru categorii de factori a reprezentat un evident progres în înţelegerea
relaţiilor care influenţează sănătatea şi în fundamentarea unor noi tipuri de intervenţii,
medicale şi nemedicale.
Fig. 1.1. Modelul celor patru categorii de determinanţi ai stării de sănătate

Allan Dever, 1976, a descris modelul epidemiologic al factorilor care determină starea
de
sănătate şi o abordare modernă.

Fig. nr. 2. Modelul epidemiologic al factorilor care determină starea de sănătate

Tendinţa actuală este de a prezenta un nou model al stării de sănătate care să
sprijine identificarea priorităţilor, dar care să includă atât determinanţii stării de
sănătate cât şi alţi factori care influenţează rezultatele în sănătate.
Modelul actual grupează diferit determinanţii sănătăţii.
Se adaugă conceptul esenţial de răspuns individual (al gazdei), care include înţelesul
epidemiologic clasic, dar reprezintă mai mult decât acesta.
Comportamentul nu mai este văzut în acest model ca un factor independent, care ar
ţine doar de libera alegere a individului, caz în care individul ar putea fi blamat şi
făcut responsabil pentru alegerea unor comportamente nesănătoase.
Comportamentul este considerat un răspuns individual la factori de mediu, în
special de natură socio-economică. Presiunea grupului social din care face parte
individul sau mijloacele economice de acesta care dispune, pot condiţiona în mare
măsură “alegerile individuale” în privinţa comportamentelor. De asemenea, modelul
propune o reinterpretare a categoriei “factori biologici” ca răspuns biologic individual
la factoride mediu social şi fizic pe un anumit fond de receptivitate determinată
genetic.
Este demonstrată influenţa evenimentelor din mediul social, procesate de
sistemul nervos, asupra funcţionării sistemului imun sau endocrin, care la rândul lor
fac individul mai vulnerabil sau mai rezistent la agenţii declanşatori ai multor boli.
Acest model sugerează şi mecanismele care ar putea explica creşterea spectaculoasă a
speranţei de viaţă în unele societăţi contemporane, chiar dacă ele cheltuiesc relativ
puţin pentru servicii de sănătate (Iglehart, 1988). În cazul Japoniei de exemplu, există
un înalt nivel de autoapreciere şi încredere la nivel individual şi colectiv, bazate pe o
creştere economică susţinută, însoţită de o creştere a veniturilor individuale,
distribuite relativ echitabil marii majorităţi a membrilor societăţii, care au astfel
posibilitatea unei existenţe aducătoare de tot mai multe satisfacţii.
Factorii importanţi care influenţează sănătatea rămân: sărăcia, factorii sociali, stilul
de viaţă,
şomajul, locuinţele nesănătoase, poluarea mediului, nivelul de educaţie.
Aceşti factori necesită o abordare la nivel naţional cu intervenţii la nivelul
comunităţii, care ar trebui să dezvolte proiecte cu implicarea unor resurse publice şi
private din comunitatea respectivă.
Este util ca indivizii şi familia să-şi recunoască responsabilitatea pentru menţinerea şi
ameliorarea sănătăţii
Din experienţa altor ţări reiese că în determinarea unui anumit nivel al stării de
sănătate a populaţiei, stilul de viaţă intervine cu o pondere de 40%, mediul cu
20%, factorii biologici cu 30%, iar serviciile de sănătate intervin direct doar cu
10%.
Fig. nr.3 - Modelul integrat al stării de sănătate
Acest model integrează determinanţii stării de sănătate şi îngrijiri de sănătate în
modelele de evaluare a rezultatelor din diferitele intervenţii aplicate. Rezultatele pot
merge de la îmbunătăţirea stării de sănătate, reducerea mortalităţii,
morbidităţii/incapacităţii, la vindecare sau modificări în calitatea vieţii. Un rol
important îl are cercetarea şi educaţia, precum şi un cadru de lucru în condiţii de etică.
Concluzie: corelarea indicilor care caracterizează starea de sănătate a populaţiei cu
factorii complecşi ai mediului ambiant, cu gradul de dezvoltare al serviciilor de
sănătate şi cu eficienţa şi eficacitatea activităţii acestora asigura cunoaşterea şi
interpretarea corecta a nivelului stării de sănătate a populaţiei şi permite stabilirea de
măsuri şi soluţii care trebuie adoptate de factorii de decizie ai sistemului de asigurare
a sănătăţii publice
2.2. Grupele de determinanţi (OMS)
În 1998 OMS a clasificat determinantii starii de sanatate in 4 grupe:
 macroeconomici,
 factori de mediu,
 socio-economici si
 educationali.

Fiecare grup include determinanti directi si indirecti.

Determinantii directi de importanta majora sunt:
 stilul de viata (fumat, tip de alimentatie, alcool, utilizarea de droguri),
 conditii de mediu fizic si social (accesul la apa potabila, sanitatia, habitatul),
 comportamente de grup social (violenta in mediul familial, accesul la serviciile
de sanatate).
Determinantii indirecti sunt reprezentati de:
 produsul intern brut
 saracia
 poluarea
 modificarile de clima
 migratia
 modificari socio-demografice in structura populatiei
 situatiile de criza (dezastrele naturale, conflictele armate, etc.)

2.3. Consecinţele problemelor de sănătate, stilul de viaţă, modul de viaţă

Definiţii:
1. Stilurile de viata sunt modele conform carora oamenii aleg sa traiasca.
Ele sunt rezultatul unui total de forte economice, culturale si sociale care
contribuie la dezvoltarea calitatilor indivizilor. Stilul de viata este confundat de
cele mai multe ori cu alte concepte inrudite precum "mod de viata", "clasa
sociala", "cultura/subcultura".

Stebbins (2004: 65) defineşte stilul de viaţă ca fiind „un set de comportamente care
este determinat de un set coerent de interese sau condiţii sociale, fiind explicat şi
justificat de un set de valori, atitudini şi orientări interdependente şi care, în anumite
condiţii, devine baza identităţii sociale comune a celor care îl execută”
Stilul de viata defineste individul privit ca un intreg, in interactiune cu mediul
sau specific. Se poate spune ca stilul de viata poate reprezenta tiparul vietii
individului ce se exprima prin interese, opinii, atitudini.
Stilul de viata este modalitatea prin care individul alege sa isi traiasca viata si acesta
se formeaza in timp, odata cu dezvoltarea sa personala. De-a lungul vietii trecem prin
mai multe stiluri de viata care se formeaza sau se adopta in functie de diferitele stagii
ale vietii: copilarie, adolescenta, maturitate.

Modul de viata, face referire la felul in care isi desfasoara viata anumite grupuri
sociale, ce atitudini si comportamente adopta acele grupuri sociale la un anumit
moment dat.
Stilul de viata este mai degraba un indicator al optiunii individuale, facand referire
la strategiile de viata, atitudinile si comportamentele individului.
Spre deosebire de valori care sunt destul de stabile, stilurile de viata sunt intr-o
continua schimbare pe parcursul vietii. Nu se poate spune ca unui om ii este
specific un anumit stil de viata permanent. Acesta isi poate modifica felul in care
alege sa isi traiasca viata conform anumitor factori ce au un grad de diversificare
foarte ridicat.
Componentele stilului de viaţă sunt:
 stilul de lucru,
 stilul de recreere,
 stilul de distracţie,
 stilul de comunicare,
 stilul de relaţionare,
 stilul de cunoaştere,
 stilul de consum,
 stilul de alimentaţie şi
 stilul de ecologie.
Stilul de viaţă este un factor ce poate fi controlat, deci in procent mare rezulta că ne
putem controla sănătatea.
În timp ce ereditatea şi mediul joacă un rol deosebit în statutul sănătăţii
noastre, alegerile pe care le facem în ceea ce priveşte stilul de viaţă ne afectează şi ne
determină starea de sănătate într-o mai mare măsură.
 Deşi nu toate componentele stilului de viaţă se situează sub controlul
individului, toţi oamenii abordează tipuri de stiluri de viaţă care le afecetază în mod
direct sănătatea şi bunăstarea.
Rolul factorilor comportamentali în etiologia, evoluţia şi recuperarea din boală este
astăzi tot mai clar precizat şi înţeles. Peste 50% din cauzele de mortalitate din ţările
dezvoltate (inclusivEuropa centrală şi de est) se datorează factorilor comportamentali
(vezi tabelul 1.)
Tabel 1. Cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate
Cauză Procent din total

Stil de viaţă 50

Factori biologici 25

Factori de mediu 15

Sistem medical 10

Factorii comportamentali ai stilului de viaţă se pot constitui în:

 factori de risc pentru îmbolnăviri, răniri şi morţi premature (ex: fumat,
conducerea autovehiculelor cu viteză excesivă şi/sau fără centuri de siguranţă, relaţii
sexuale neprotejateetc.);
 factori protectori ai stării de sănătate (ex: practicarea regulată a exerciţiilor
fizice,alimentaţie raţională, suport social etc.)

Pentru a ajunge la o stare de sănătate optimă, este necesar să fim conştienţi de factorii
de risc şi de cei de protecţie; să avem informaţii corecte şi cunoştinţe adecvate
despre aceştia; să avem o atitudine pozitivă faţă de factorii de protecţie şi una
negativă faţă de cei de risc; să practicăm comportamentele sănătoase şi să le evităm
pe cele nocive.

Factorii comportamentali ai stilului de viaţă:

1. Uzul de substanţe
! nicotina (fumat activ, pasiv, orice tip de ţigaretă, pipă)
! consum de alcool (depăşirea consumului ocazional)
! medicamente, droguri (non-aderenţa, automedicaţia, autoinjectarea drogurilor)
2. Comportament alimentar
! balanţă calorică(aport-necesitate)
! balanţa dietei (proteine, glucide, lipide, vitamine, minerale)
! regularitatea meselor (3 mese/zi)
! preferinţe culinare (carne albă vs. roşie, vegetale, fructe vs. dulciuri, condimente)
! metode de preparare şi conservare (fierbere vs. prăjire, îngheţare vs. proaspete)
3. Activitate fizică
! tip de mişcare aerobic (flexibilitate, vigoare)
! frecvenţa (3-5/săptămână)
! intensitate (60-90% din capacitatea cardiacă maximă)
! durată (20-60 minute)
4. Somn, relaxare
! 7-8 ore de somn zilnic
! hobiuri
! exerciţii de relaxare, meditaţie
! echilibru muncă/recreaţie
5. Alte comportamente preventive
! imunizări/vaccinări
! verificări medicale periodice
! autoexaminări (ex: palparea sânilor, testiculelor)
! comportament sexual (evitarea sarcinilor nedorite, a avorturilor septice, a
bolilor cu transmisie sexuală prin utilizarea prezervativelor sau partener stabil)
! comportament la volan (utilizarea centurilor de siguranţă, viteză redusă, etc.)
! evitarea expunerii excesive şi neprotejate a pielii la soare
! evitarea accidentelor domestice şi ocupaţionale
Educatie pentru sanatate
C3 Relaţia dintre educaţia pentru sănătate
si promovarea sănătăţii
3. Relaţia dintre educaţia pentru sănătate si promovarea sănătăţii

Educaţia pentru sănătate este cea mai eficientă modalitate de prevenire a

îmbolnăvirilor, de îmbunătăţire şi de menţinere a stării de sănătate
1. Trecerea de la educaţia pentru sănătate la promovarea
sănătăţii
Educaţia pentru sănătate implică mai multe etape :
1. Conştientizare (a faptului că anumite comportamente reprezintă un risc
pentrusănătate)
2. Cunoştinţe (oferirea de informaţii despre comportamentele de risc)
3. Atitudine (schimbarea atitudini de acceptare a comportamentelor de risc)
4. Persuasiune (informaţii şi mesaje pe diferite canale şi în momente diferite pentru a
menţine atitudinea de respingere a comportamentelor de risc şi de adoptare a
măsurilor de schimbare de comportament)
5. Comportament (practicarea comportamentelor sanogene)
6. Menţinere (a comportamentelor sanogene)
7. Prozelitism (zel in convingerea altor persoane de beneficiile adoptării
comportamentelor sanogene)
3.1. Promovarea sănătăţii si prevenirea imbolnăvirilor:
Promovarea sănătăţii este procesul care oferă individului şi colectivităţilor
posibilitatea de a-şi creşte controlul asupra determinanţilor sănătăţii şi, prin aceasta,
de a-şi îmbunătăţi starea de sănătate. Reprezintă un concept unificator pentru cei care
recunosc nevoia fundamentală de schimbare atât a stilului de viaţă, cât şi a condiţiilor
de trai.
Promovarea sănătăţii reprezintă o strategie de mediere între individ şi
mediu, combinând alegerea personală cu responsabilitatea socială şi având drept
scop asigurarea în viitor a unei mai bune stări de sănătate (WHO-EURO, Health
Promotion Glossary, 1989).
Promovarea sănătăţii este un termen care presupune o abordare multidimensională de
îmbunătăţire a stării de sănătate, care includeactivităţi de educaţie, activităţi de
promovare a unor schimbări comportamentale şi de stil de viaţă, politici şi
măsuri legislative.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) subliniază (1986) că sănătatea este mult prea
importantă pentru a fi lăsată numai practicienilor din domeniul sanitar; educaţia şi
elaborarea de politici trebuie să fie centrale pentru dezvoltarea sănătăţii la nivel
individual, comunitar şi naţional.
La Conferinţa de promovare a sănătăţii care a avut loc la Ottawa în anul 1986,
principiile enunţate anterior au fost dezvoltate, elaborându-se “Charta de la Ottawa de
promovare a sănătăţii”. Acest document subliniază, în special, necesitatea ca
promovarea sănătăţii să realizeze următoarele:
I.Elaborarea unor politici publice care favorizează sănătatea.
II.Crearea unor medii favorabile.
III.Întărirea acţiunii comunitare
IV.Dezvoltarea (îmbunătăţirea) abilităţilor individuale
V.Reorientarea serviciilor medicale

În cadrul celei de-a 4 a Conferinţe Internaţionale de Promovare a Sănătăţii de la

Jakarta s-au identificat priorităţile în acest domeniu pentru secolul XXI (OMS, 1997):

1. Promovarea responsabilităţii sociale pentru sănătate

2. Creşterea investiţiilor pentru îmbunătăţirea stării de sănătate
3. Consolidarea şi extinderea parteneriatelor pentru sănătate
4. Creşterea capacităţii comunitare şi împuternicirea individului
5. Asigurarea unei infrastructuri de promovare a sănătăţii

Există mai multe modalităţi de abordare practică a priorităţilor din promovarea

sănătăţii:
 cea axată pe probleme/subiecte/boli,
 cea axată pe factori de risc şi
 cea axată pe grupuri ţintă.

Abordarea clasică este cea a realizării unor programe specifice fiecărei

probleme/subiect de promovare a sănătăţii; în fapt, acestea se referă la abordarea unor
boli sau obiceiuri dăunătoare sănătăţii. Astfel, se elaborează programe antifumat,
anticancer, antialcool etc. (Naidoo, 1998).
Fiecare din aceste programe încearcă să influenţeze populaţia prin mass-media şi
printr-o varietate de medii şi sectoare – şcoala, locul de muncă, mediul sanitar, mediul
comunitar şi sectorul voluntar.

“Promovarea sănatăţii este ştiinta şi arta de a ajuta oamenii sa-şi schimbe stilul
de viaţă în vederea atingerii unei stări optime de sănătate. Starea optimă de
sănătate este un echilibru al organismului din punct de vedere fizic, emoţional,
social, spiritual şi intelectual.” (American Journal of Health Promotion)
Promovarea Sănătăţii este Ştiinţa şi Arta de a-i ajuta pe Oameni să-şi schimbe Stilul
de Viaţă pentru a obţine o Sănătate Optimă restabilind Armonia la fiecare din Nivelele
Existenţei Umane
 Fizic (Planul Fizic sau Corpul Uman) Prin Exerciţii Fizice, Nutriţie
Echilibrată, Autoîngrijire Medicală, Evitarea Consumului în Exces şi a
Dependenţelor de Substanţe Dăunătoare Organismului;
 Emoţional (Planul Emoţional): Prin Managementul Stresului şi
Asistenţă pe timpul Crizelor Emoţionale;
 Social (Planul Emoţional): Prin realizarea şi Întreţinerea permanentă a
Reţelei de Suport din Familie, Prieteni, Colegi de Serviciu şi Comunitate;
 Intelectual (Planul Mental Concret): Prin Educaţie Generală, Pregătire
şi Evoluţie Profesională Continuă împreună cu Definirea, Realizarea şi
Dezvoltarea continuă a Carierei Profesionale;
 Intuitiv şi Creativ (Planul Mental Intuitiv) propus de R-OM-SERV srl:
Prin Restabilirea şi Dezvoltarea continuă a Intuiţiei, Creativităţii şi Capacităţii
de Anticipare a Evenimentelor;
 Sufletesc (Planul Realităţii Interioare): Prin Recâştigarea şi Dezvoltarea
continuă a Încrederii în Propria Persoană şi prin care avem capacitatea de a
Visa şi Transpune în Practică Visele, Proiectele sau dorinţele noastre întru
Binele Universal (pentru noi şi pentru ceilalţi);
 Spiritual ( Planurile Trezire Spirituală şi Conştiinţă Transcendentă
Expandată): Prin Sentimentele de Dragoste, Apreciere şi Speranţă alături de
Acţiunile Caritabile destinate Ajutorării celor din Jurul nostru.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că la temelia promovării
sănătăţii stau cinci principii care au în vedere următoarele:
1. implicarea populaţiei ca un întreg, în contextul vieţii ei de zi cu
zi, concen-trându-se mai puţin asupra populaţiei cu risc crescut de apariţie a
unei anumite boli, de unde necesitatea informării adecvate în vederea luării
deciziei;
2. orientarea asupra determinanţilor sănătăţii: factori de mediu,
comportamente, servicii de sănătate, biologie umană, promovarea sănătăţii
fiind îndreptată spre acţiune;
3. utilizarea de metode, abordări diferite, complementare, incluzând
comunicarea, educaţia, legislaţia, măsurile fiscale, schimbarea
organizaţională, dezvoltarea comunităţii şi activităţile locale spontane
împotriva riscurilor asupra sănătăţii, sectorul sanitar, singur, neputând realiza
menţinerea şi promovarea sănătăţii;
4. urmăreşte asigurarea participării publice şi transformarea conoştinţelor
dobândite în comportamente, prin participarea concretă şi eficientă a
publicului;
5. promovarea sănătăţii reprezintă o activitate comună în domeniul
social şi medical, implicarea personalului medico-sanitar în creşterea
nivelului de educaţie pentru sănătate a întregii populaţii având un rol important
în răspândirea şi susţinerea promovării sănătăţii.
Valorile care sunt componente esenţiale ale sănătăţii trebuie inoculate
populaţiei pentru creşterea autonomiei individuale.Activităţile de promovare a
sănătăţii au un caracter neutru, nefiind supuse influenţelor politice sau de altă
natură.
În orice comunitate există o serie de valori care trebuie clarificate iar rolul
promovării sănătăţii este tocmai de a ajuta persoanele sau grupurile de
persoane să descopere care le sunt, cu adevărat, aceste valori.

Există trei principii care stau la baza clarificării valorilor, ca element esenţial
în promovarea sănătăţii:
1. importanţa ajutorului care trebuie acordat indivizilor în clarificarea
propriilor valori, adică ajutorul acordat pentru analiza critică a valorilor, prin
educaţie, şi abordarea unei atitudini care nu-şi propune să judece un
comportament sau o atitudine;
2. utilizarea de metode multiple, flexibile şi creative în ajutorul
acordat;
3. promovarea sănătăţii îşi desfăşoară acţiunile în cadrul unor culturi
specifice, cu propriile păreri despre modul în care viaţa trebuie trăită şi de
aceea trebuie înlăturată tendinţa ce se reflectă în activitatea promotorilor de
sănătate de a fi înclinaţi să creadă că atitudinile referitoare la viaţă şi la
valorile ei sunt fie corecte, fie greşite

MODELE DE ABORDARE A PROMOVARII SANATATII SI PREVENIRII

BOLILOR
Exista 3 modele posibile de abordare a promovarii sanatatii si prevenirii
bolilor:
1.Modelul bazat pe intelegerea etiologiei bolilor.
 2.Modelul epidemiologic.
3.Modelul etapelor vietii.

1. Modelul bazat pe intelegerea etiologiei bolilor.

Trebuie precizat ca acest demers al controlului bolilor include in factorii

etiologici si factorii de risc.
McKeown a grupat bolile in 4 grupe mari:
a.Bolile prenatale care sunt determinate la fecundare. Sunt incluse aici
defecte si afectiuni ale unei singure gene, ce produc aberatii cromozomiale,
independente de mediul ambiental si comportament. Aceste boli nu pot fi in
mod practic influentate. Desi numarul entitatilor acestor afectiuni nu este mic,
frecventa lor este insa rara, de unde faptul ca nu prezinta o preocupare
majora din punct de vedere al sanatatii publice; ele nu pot fi prevenite ci doar
interceptate.
b.Bolile determinate prenatal, dar dupa fecundare, de factori ce apar in
perioada intranatala (nidarea oului si primele faze de multiplicare) prin
interferarea acestor faze cu unii factori infectiosi, toxici, fizici (rubeola,
talidomida, iradiere, fumat, unele droguri despre care nu se stie prea mult,
carenta de iod care este tot mai frecvent citata in literatura, etc.); rezulta ca
unele afectiuni din aceasta grupa pot fi controlate.
c.Bolile determinate postnatal ca urmare a unor carente sau agresiuni a
factorilor de risc din mediu. Aici se regasesc cele mai multe afectiuni ce
domina modelul de morbiditate din tarile in curs de dezvoltare si in tarile in
care nivelul de dezvoltare socio-economic si cel al serviciilor sanitare tinde sa
ajunga la modelul tarilor dezvoltate.
Aici intra:
-bolile nutritionale-malnutritia;
-bolile infecto-parazitare;
-bolile legate de carente igienice.
Controlul se poate realiza prin:
-masuri cu caracter socio-economic;
-masuri de sanitatie.
Cele 2 categorii de masuri necesita interventia statului.
d.Boli postnatale determinate de defecte de adaptare a organismului, a
populatiei la modelul de viata nou, caracteristic tarilor dezvoltate, model de
viata determinat de tehnologia noua, cerinte sociale noi, incapacitatea
adaptarii organismului la viteza cu care societatea absoarbe tehnologii noi.
Apar modificari de comportament si bolile legate de stilul de viata.
In modelul actual al morbiditatii din tara noastra se reintilnesc toate
cele 4 grupe de boli.
2. Modelul epidemiologic

Modelul traditional este modelul epidemiologic al bolilor transmisibile

(agent cauzal-efect).
Masurile de interventie se vor adresa fie receptorului prin cresterea
rezistentei specifice si/sau nespecifice, fie vectorului, prin intreruperea cailor
de transmitere.
Acest model este valabil pentru un numar limitat de boli.
Modelul valabil pentru cea mai mare parte a bolilor care domina tabloul
morbiditatii actuale este modelul epidemiologic multifactorial.
Acesta abordare are in vedere frecventa bolilor si factorii care
conditioneaza fiecare clasa de boli (factori biologici, de mediu, stil de viata,
servicii de sanatate).
Masurile de interventie vor fi luate in functie de acesti factori. Se poate
admite ipoteza unor actiuni orientate asupra mai multor factori de risc comuni
mai multor boli.
3. Modelul etapelor vietii

Este modelul la care se face tot mai mult apel, fiind adaptat problematicii
actuale a starii de sanatate si nu celei traditionale.
Ideea de la care s-a pornit a fost urmatoarea: elementele nefavorabile apar
aleator, dar cu o probabilitate diferita in diferitele momente ale vietii, in functie
de conditiile biologice, ocupationale, medicale, etc. Aceasta abordare permite
elaborarea unor pachete de servicii preventive specifice diferitelor grupe de
virsta.
 Educatie pentru sanatate ,
C 4 Factorii care pot altera stilul de viaţă
sănătos
3. Factorii care pot altera stilul de viaţă sănătos

Sănătatea unei persoane este influenţată, alături de aspectele biologice si de factori

cum ar fi:
• statutul socio-economic al persoanei - persoanele sărace dezvoltă în special anumite tipuri
de boli, iar persoanele bogate alte tipuri de boli. De exemplu, cancerul de esofag, cel
de stomac şi de pancreas sunt mai frecvente la persoanele sărace, ele fiind denumite şi
cancerele sărăciei, în timp ce cancerul de piele şi cel de colon sunt mai frecvente la
persoanele bogate, fiind denumite cancere ale bogăţiei (Nicholas, 2000).
• cultura şi rasa cărora le aparţine persoana - există diferenţe semnificative între culturi
diferite privind incidenţa unor boli. De exemplu, rata mortalităţii datorată bolilor
cardiovasculare este în Franţa de aproximativ 80 de decese din 100.000 pe an la
bărbaţi şi 20 de decese din 100.000 pe an la femei, în timp ce în Rusia rata mortalităţii
este de 500 de decese din 100.000 pe an la bărbaţi şi 80 de decese din 100.000 pe an
la femei (Weidner, 2000). Mortalitatea datorată bolilor cardiovasculare în Rusia este
de 4 ori mai mare decât în Statele Unite ale Americii.
• nivelul de educaţie al persoanei - există diferenţe în incidenţa unor boli în funcţie de nivelul
educaţional.
• genul persoanei - există diferenţe semnificative între fete/femei şi băieţi/bărbaţi în
incidenţa unor boli.

1. Sănătatea ca si concept pozitiv

Copiii învaţă comportamentele sănătoase (de exemplu, înotul) şi comportamentele de
risc, nesănătoase (de exemplu, fumatul) de la membri ai familiei, prieteni, persoane
semnificative din jurul lor şi din mass-media (reclame TV, articole din reviste,
panouri publicitare, emisiuni radio). Atitudinea faţă de alcool se formează încă de la
vârsta de 6-7 ani. De la vârsta de 6 ani copiii înţeleg normele sociale legate de
consumul de alcool şi fumat (a consuma alcool sau a fuma sunt "comportamente de
adult"). O bună prevenire a comportamentelor de risc trebuie să înceapă de timpuriu.
Multe programe educaţionale de prevenire a comportamentelor de risc au rezultate
scăzute pentru că pornesc de la convingerea că informarea copiilor despre
comportamente nesănătoase sau de risc şi-i determină pe aceştia să le respingă. Unele
comportamente de risc cum ar fi
fumatul sau consumul de alcool sunt prezentate de companiile producătoare ca fiind
"numai pentru adulţi", lucru care determină creşterea atractivităţii lor pentru copii şi
adolescenţi.

2. Schimbarea comportamentului

Modelul stadiilor schimbării (Prochaska şi Di Clemente, 1984) descrie etapele în care

se pot situa persoanele in procesul schimbarii comportamentelor: în faza de
precontemplare, nu se ia in considerare schimbarea, deci este necesară conştientizarea
comportamentului de risc; în cea de contemplare, este necesară transmiterea de
informaţii; pregătirea pentru schimbare şi schimbarea propriu+zisă, precum şi
recăderile trebuie asistate prin metode specifice.

Rolul factorilor comportamentali în etiologia, evoluţia şi recuperarea din boală

este astăzi tot mai clar precizat şi înţeles. Peste 50% din cauzele de mortalitate din
ţările dezvoltate (inclusivEuropa centrală şi de est) se datorează factorilor
comportamentali (vezi tabelul 1.)
Tabel 1. Cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate
Cauză Procent din total

Stil de viaţă 50

Factori biologici 25

Factori de mediu 15

Sistem medical 10

In educatia copiilor se recomandă ca programele de educaţie pentru sănătate să

integreze perspectiva copilului asupra sănătăţii şi să prezinte atât efectele
comportamentelor de risc pe termen scurt şi pe termen lung, cât şi consecinţele sociale
relevante pentru copil.
Studiile de psihologie a sănătăţiiii arată că este semnificativ mai eficient ca
prevenţia să se focalizeze pe consecinţele pe termen scurt ale unui comportament
de risc şi mai puţin pe consecinţele pe termen lung. Copiii şi adolescenţii sunt
interesaţi în special de consecinţele unui comportament de risc asupra aspectului fizic
(de exemplu, fumatul produce un miros urât al gurii şi mâinilor şi îngălbenirea pielii)
şi de relaţiile sociale care interferează cu fumatul, şi sunt mai puţin preocupaţi de
faptul că pot dezvolta peste câţiva ani cancer pulmonar.
Ex. O campanie de prevenire a consumului de alcool care a avut un mare
succes în Statele Unite în rândul adolescentelor a fost una în care o actriţă cunoscută
şi admirată de adolescente a participat în campanie şi a promovat mesajul "Alcoolul
îngraşă!".
Comportamentele sănătoase sunt învăţate de către copii în cadrul procesului de
socializare prin observarea şi imitarea adulţilor. Alimentaţia este unul dintre
comportamentele care se învaţă în cadrul familiei. Obiceiurile alimentare sunt de cele
mai multe ori asemănătoare în cadrul aceleiaşi familii. Obişnuim să consumăm
tipurile de alimente şi să preferăm tipurile de preparare a alimentelor (prăjire, fierbere)
care sunt frecvent utilizate în familie.
COMPORTAMENTE SANATOASE COMPORTAMENTE DE RISC

exerciţiu fizic (practicat de minim 3 ori sedentarism;

pe
săptămână);
- alimentaţie sănătoasă;
- echilibru somn-veghe;
- comportament sexual protejat;
- comportamente preventive (vizite
medicale
regulate, utilizarea centurii de siguranţă,
utilizarea cremelor de protecţie solară,
utilizarea echipamentelor de protecţie).
- alimentaţie e nesănătoasă;
- fumat, consum de alcool, droguri;
- comportament sexual neprotejat;
- neutilizarea centurii de siguranţă, a
echipamentelor de protecţie, a cremelor
de protecţie solară;
- nerespectarea unui program de controale
medicale periodice.

Consumul alimentar:
 bazele pentru promovarea unei alimentaţii sănătoase
 modele de consum alimentar,
 atitudini si cunostințe individuale,
 factori care influiențează alegerea in alimentație,
 schimbările dietei - motive si bariere,
 rolul educaţiei în nutriţie,
 acţiuni de promovare a unei alimentaţii mai sănătoase: educația publică directă,
munca in asezăminte si comunități, grupuri țintă.

Principalii factorii care determină nivelul şi structura consumul

alimentar constituie variabile economice care reflectă nivelul de bunăstare al
populaţiei unei ţări, fiind condiţionate atât de politicile agroalimentare cît şi de cadrul
macroeconomic general, ca şi de o largă paletă de alţi factori
Modelul de consum alimentar al populaţiei depinde de diverse alte variabile dintre
care foarte importante sunt:
 variabilele demografice (nivelul de instruire, structura pe vârste a populaţiei şi
gradul de îmbătrânire, rata de ocupare a populaţiei feminine, fluxurile migratorii, etc.),
 variabilele sociale (gradul de urbanizare, dotarea cu infrastructură a zonei
rurale, diversificarea ocupaţională, accesul la informaţie, accesul la servicii medicale
şi de asistenţă socială, etc.),
 alte variabile (localizare geografică, apartenenţa religioasă, obiceiuri
alimentare, factori psihologici legaţi de gusturi şi preferinţe individuale).
Principalii factorii care determină nivelul consumului alimentar pot fi grupaţi în
patru categorii :
a) economici
- venitul nominale pe medii de rezidenţă
- preţurile produselor alimentare
- preţurile produselor nealimentare
- preţurile serviciilor
b) demografici
- rata de crestere a populatiei per total şi pe medii de rezidenţă;
- structura pe grupe de varsta, per total şi pe medii de rezidenţă;
- rata de imbatranire per total şi pe medii de rezidenţă;
- nivelul educational per total şi pe medii de rezidenţă;
- structura populatiei pe sexe, per total şi pe medii de rezidenţă;
c) sociali
- starea de sănătate a populaţiei, pe medii de rezidenţă şi regiuni geografice
- infrastructura (din mediul rural în special);
- accesul la servicii de asistenţă socială;
- accesul la servicii de asistenţă medicală şi informare în domeniu;
- accesul la informaţie (televiziune, presă, internet, etc.);
- diversificare ocupatională;
- accesul la servicii pentru instruire profesională.
d) alti factori
- localizare geografică;
- apartenenţa religioasă;
- obiceiuri alimentare personale, ale gospodariei, ale comunităţii;
- gusturi şi preferinţe individuale;
- dorinţa de a avea o alimentaţie sanatoasă.
Modele de consum
Un model de consum exprimă “un set integrat de comportamente specifice unei
categorii de populaţie sau de agenţi economici, în legătură cu achiziţia sau
producerea prin mijloace proprii, în scopul utilizării directe, a bunurilor şi serviciilor
necesare satisfacerii trebuinţelor de consum.”
Comportamentele de consum constau în desfăşurarea unor (seturi de) activităţi
concrete, ce atestă conştientizarea de către consumatori a
anumitor trebuinţe şi oportunităţi de consum.
Multe dintre comportamentele de consum sunt repetate la diverse intervale de timp, în
funcţie de ritmul percepţiei trebuinţelor şi despecificul oportunităţilor de satisfacere a
acestora.
Între două sau mai multe modele de consum pot să existe zone de relativă
suprapunere sau de coincidenţă.
Clasa socială şi, în general, capitalul social, nivelul de educaţie, etapa de viaţă sau
vârsta persoanei/familiei, caracteristicile psiho-sociale şi, nu în ultimul rând, capitalul
economic, constituie factorii esenţiali ce influenţează adoptarea de către consumatori
a unuia sau altuia dintre modelele de consum ce pot coexista în cadrul aceleiaşi
culturi.
Modelul de consum alimentar din mediul urban versus cel din mediul rural
Modelul de consum alimentar din urban se bazează, în special, pe consumul de
alimente cumpărate şi este mai puternic conectat la modelele de consum relativ
uniformizate din Vestul Europei, prin contribuţia marilor reţele transnaţionale care
acţionează în sfera retailului alimentar. Pentru consumatorii din mediul urban
alimental îmbracă forma de marfă iar comportamentul alimentar depinde în mare
măsură de venituri şi de preţuri. În acelaşi timp, există o tendinţă de omogenizare a
comportamentelor alimentare, datorită incidenţei reclamei agresive a marilor firme din
sfera agribussinesu-lui ( un sistem modern, functional si integrat al agriculturii cu
industriile din amonte si aval este, integreaza productia-prelucrarea-desfacerea
produselor prin unitati specializate) şi a fast-foodului(mâncarea preparată rapid și care
este servită în restaurantele de specialitate), a implicării tot mai active a femeilor în
activităţi profesionale în afara gospodăriei şi a altor factori care conduc practic spre o
internaţionalizare a modelelor de consum alimentar.
Modelul de consum din rural, bazat în mare parte pe consumul de alimente produse
în gospodăria proprie, are un caracter tradiţionalist şi chiar autarhic. În mediul rural,
nivelul consumului alimentar al membrilor unei gospodării depinde mai mult de
mărimea suprafeţelor agricole şi a producţiilor obţinute decât de nivelul veniturilor în
numerar. Şi aceasta, deoarece numai anumite produse se pot obţine în propria
gospodărie şi sunt cumpărate (zahărul, uleiul, berea, etc.).
Nici unul dintre aceste modele de consum alimentar (urban şi rural) nu există în stare
pură.
Efectul creşterii preţului alimentelor asupra consumului alimentar a creat trei categorii
omogene de consumatori:
 consumatori urbani trăind în economia de piaţă,
 producători agricoli trăind în economie mixtă şi
 ţărani fără pământ
Efectul diferenţiat al Politicii Agricole Comune (PAC) asupra consumului alimentar
în profil regional porneşte de la diferenţele socio-economice prezente la nivelul
gospodăriilor din cele opt regiuni de dezvoltare ale ţării noastre, dintre care cele mai
importante sunt diferenţele de venit. La acestea se adaugă diferenţieri ale obiceiurilor
de consum alimentar care pornesc de la factori climatici, cutume cu origine istorică
sau etnică, diverse alte influenţe

Consumul de substanţe potenţial nocive pentru organism

Substanţă chimică potenţial toxică - un element chimic şi compuşii săi, în stare
naturală sau obţinuţi prin orice proces de producţie, inclusiv orice aditiv necesar
pentru păstrarea stabilităţii şi orice impuritate care derivă din procesul utilizat, cu
excepţia oricărui solvent care poate fi separat fără a influenţa stabilitatea substanţei
sau fără a-i schimba compoziţia;

Registrului naţional al substanţelor/ amestecurilor chimice potenţial

toxice prezintă un sistem informaţional automatizat a bazei de date de importanţă
naţională, incluzând informaţia despre proprietăţile toxice, fizico-chimice, activitatea
biologică, transformarea în mediu, normative igienice şi ecologice la etapa producerii,
importului, exportului, transportării, şi utilizării substanţelor/amestecurilor chimice
potenţial toxice
Educatie pentru sanatate , C5 Program de
educaţie pentru sănătate
3. Program de educaţie pentru sănătate
Tipuri de educaţie pentru sănătate
Există trei tipuri de educaţie pentru sănătate: formală, nonformală şi
comportamentală:
1. educaţie pentru sănătate formală care este rezultatul unui proces
planificat de transmitere de experienţe, cunoştinţe, ce vizează toată populaţia
(socializare secundară a individului), necesită efort de predare-învăţare şi
educatori;
2. educaţia pentru sănătate nonformală vizează componentele din
conduita individului care se formează prin experienţă sau imitaţie (socializarea
primară a individului); nu necesită efort cu caracter de educaţie, de
transmitere a cunoştinţelor; este realizată de familie şi comunitate;
3. educaţie pentru sănătate comportamentală cuprinde educaţia pentru
sănătate conform normelor sociale şi educaţia pentru dezvoltarea sănătăţii
publice şi promovarea comportamentelor favorabile sănătăţii, principalele
obiective educaţionale vizând dezvoltarea cunoştinţelor, aptitudinilor,
atitudinilor şi a convingerilor ce vizează sănătatea.
Scopurile realizării educaţiei pentru sănătate
Acţiunile de educaţie pentru sănătate se realizează în scopul:
1. creşterii nivelului de cunoştinţe medicale a populaţiei în domeniul
prevenţiei bolilor, al sanogenezei, al protecţiei mediului ;
2. formării şi dezvoltării unor deprinderi corecte care să promoveze
sănătatea;
3. antrenării maselor pentru a participa activ la consolidarea sănătăţii prin
crearea unei poziţii active faţă de sănătatea individuală şi faţă de problemele
sănătăţii publice.
Principiile educaţiei pentru sănătate sunt:
1. al priorităţii: cu cât începuturile educaţiei pentru sănătate sunt mai
timpurii cu atât rezultatele în starea de sănătate a populaţiei sunt mai bune;
2. al specificităţii şi autorităţii: se consideră că educaţia făcută de
persoane specializate are impact mai mare asupra comportamentului
sanogenetic;
 3. al integrării educaţiei pentru sănătate în obiectivele politicii social-
sanitare a statului.

Mijloacele de educaţie pentru sănătate – se referă la modalităţile de transmitere a

mesajului de la comunicator la receptor.
Ele pot fi clasificate astfel:
1. După calea de transmitere:

1. mijloace auditive:
- convorbirea educativ-sanitară (individuală, în grup, în grup cu decizii), lecţia,
conferinţa, radioemisiunea.
Convorbirea constă dintr-o scurtă expunere a educatorului urmată de întrebări şi
răspunsuri asupra temei propuse, prin aceasta urmărindu-se lămurirea unor
probleme puţin cunoscute sau neclare. Ea poate fi:
 individuală – la iniţiativa educatorului sau a persoanei interesate, având ca loc
de desfăşurare cabinetul medical, cabinete cu activitate specifică de consiliere sau la
domiciliu, în cadrul vizitelor efectuate periodic sau la solicitarea pacientului;
 în cadrul grupului – educatorul dialoghează cu participanţii sau aceştia
dialoghează între ei; grupurile pot fi dintre cele mai variate: bolnavi cu aceeaşi
afecţiune, persoane cu aceleaşi preocupări la locul de muncă, tineri, vârstnici, femei,
bărbaţi, etc.

Lecţia constă în transmiterea după un plan bine stabilit a unor cunoştinţe igienico-
sanitare. Se foloseşte de preferinţă în unităţi de învăţământ (dar poate fi folosită şi
pentru alte grupuri) şi se desfăşoară după următoarea structură:
 recapitularea cunoştinţelor din lecţia precedentă (5-10 minute);
 expunerea noilor cunoştinţe (30-40 minute);
 recapitularea şi fixarea cunoştinţelor (5-10 minute).

Conferinţa – se cunosc mai multe varietăţi:

 conferinţe educativ-sanitare propriu-zise, organizate în săli publice şi axate pe
diverse teme medicale;
 cicluri de conferinţe – constau în expuneri “în serial” cu abordarea aceleaşi
probleme medicale în mai multe etape succesive;
 simpozionul educativ-sanitar în care expunerea este făcută de mai mulţi
medici;
 seara cultural-sanitară – axată pe o temă de sănătate publică, la care pot
conferenţia şi alţi specialişti (nu numai medici), finalizarea acţiunii făcându-se printr-
un program artistic sau alte manifestări culturale.

2. mijloace vizuale:
 cu rol dominant textul: lozinca, articolul, broşura, manualul, fluturaşul,
pliantul, formele beletristice;
 cu rol dominant imaginea: afişul, pliantul, planşa, diapozitivul, machete,
expoziţia.

c) mijloace audio-vizuale: filmul, emisiunea televizată, teatrul.

2. În funcţie de adresabilitate se disting:

1. mijloace individuale: sfatul medical;

2. mijloace de grup: convorbirea de grup, lecţia, instructajul (cu grupuri
omogene sau heterogene);
3. mijloace de largă informare: conferinţa, emisiunea televizată sau
radiofonică, filmul, tipăriturile.

3. După modul de transmitere:

1. mijloace directe în care mesajul educativ sanitar este transmis ca o
informaţie nemediată (convorbire, conferinţă);
2. mijloace indirecte care utilizează o cale de transmitere ce presupune o
formă artistică.
Alte mijloace sau forme de educaţie pentru sănătate:

 instructajul sanitar la angajare cu scopul de a avertiza pers

oanele nou angajate asupra eventualelor riscuri de la locul de muncă; cunoştinţele se
reîmprospătează cu ocazia instructajelor periodice;
 cursurile de sanminim, organizate pe profiluri de activităţi (pentru personalul
unităţilor de găzduire publică, piscinelor, băilor publice, unităţilor de înfrumuseţare,
unităţilor alimentare etc.) având ca scop pregătirea cursanţilor pentru păstrarea şi
promovarea sănătăţii lor şi a celor cu care intră în contact sau îi deservesc în decursul
acţiunilor pe care le desfăşoară;
 cursurile “şcoala mamei”, care se adresează atât viitoarelor mame cât şi
tinerelor mame având drept scop acumularea unui bagaj de cunoştinţe privind
regimul de viaţă, igiena femeii în perioada gravidităţii şi lăuziei, alimentaţia sugarului
şi a copilului mic, baia şi înfăşarea sugarului, tulburările de digestie ale sugarului,
afecţiuni ale nou-născutului şi ale copilului mic, importanţa controlului medical atât
al gravidei cât şi al copilului sănătos, sau la apariţia primelor semne de boală,
importanţa vaccinării etc.;
 concursurile cu scopul de informare şi educare a populaţiei prin participarea
activă a acesteia;
 cursurile diferenţiate pe categorii de bolnavi: sfatul medicului diferenţiat şi
individualizat (indicaţii privind regimul igieno-dietetic, tratamentul medicamentos,
îngrijirea corectă a bolnavului); convorbirile pe teme de dietetică; consultaţia
profilactică pe grupuri omogene de bolnavi.

Etapele planificării şi evaluării educaţiei pentru sănătate:

1. identificarea şi caracterizarea consumatorilor;
2. identificarea nevoilor şi ierarhizarea lor;
3. formularea de scopuri şi obiective strategice teoretice;
4. identificarea resurselor pentru formarea comportamentului favorabil
sănătăţii;
5. elaborarea conţinutului şi alegerea metodelor de folosit;
6. acţiunea propriu-zisă de influenţare, de formare de atitudini,
comportamente;
7. evaluarea rezultatelor procesului – continuă, imediată, de etapă,
terminală

Programele de promovare a sănătăţii vor viza reducerea comportamentelor de risc,

respectiv a fumatului, consumului de alcool şi droguri, a comportamentului alimentar
şi sexual deficitar şi vor încuraja practicarea comportamentelor protective (exerciţiul
fizic, relaxare, etc…). Programele de prevenţie trebuie să respecte anumite principii
care, totodată vor fi adaptate în funcţie de nivelul şi tipul programului de prevenţie.
Principiile programelor de prevenţie
 1. Tulburările clinice sunt determinate de relaţii complexe cu factorii de
risc
2. Expunerea la mai mulţi factori are efecte cumulative şi interactive
3. Boli/disfuncţii diferite au factori de risc similari
4. Importanţa factorilor de risc diferă în funcţie de stadiul de dezvoltare a
persoanei
5. Promovarea factorilor de protecţie diminuează efectul factorilor de risc
6. Prevenţia eficientă solicită intervenţii coordonate în domenii diferite
7. Acţiunile de combatere a factorilor de risc trebuie să fie iniţiate înaintea
instalării disfuncţiilor/bolii
8. Programele de prevenţie trebuie să încorporeze datele cercetărilor din
domeniu
9. Programele de prevenţie trebuie să vizeze în aceeaşi măsura efectele de
scurtă durată cât şi cele de lungă durată
10. Programele de prevenţie trebuie adaptate la tipul şi nivelul de
intervenţie.

Nivele de realizare a programelor de prevenţie:

 Guvernamental (măsuri legislative şi politici sanitare)
 Comunitar (măsuri la nivelul unui judeţ, oraş, cartier)
 Organizaţional (măsuri la nivelul instituţiilor, şcolilor, organizaţiilor
profesionale)
 Grup (adolescenţi, soldaţi, prizonieri, abuzatori)
 Individual
Tipuri de programe de prevenţie:
 Primară (vizează intervenţii la nivel populaţional, înainte ca orice disfuncţie
sau tulburare să se manifeste).
 Secundară (urmăreşte identificarea grupurilor, situaţiilor de risc şi acţionarea
asupra lor în scopul reducerii riscului de apariţiei a bolii).
 Terţiară (se realizează de obicei în mediul clinic, prin abordarea factorilor de
risc la persoanele bolnav, în scopul preveni recăderilor şi cronicizării bolii şi a unei
recuperări mai rapide.

Indicatori utilizaţi pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei

(speranţa de viaţă, mortalitatea, morbiditatea) si calităţii vieţii (DALY).
Indicatori propuşi de Uniunea Europeană pentru a fi utilizaţi în
monitorizarea stării de sănătate a comunităţii, 1997
A. INDICATORI AI STĂRII DE SĂNĂTATE
1. Speranţa de viaţă
- speranţa de viaţă la diferite vârste
- speranţa de viaţa în condiţii de sănătate
2. Mortalitate
- mortalitate generală
- mortalitate pe cauze de deces
- rate de supravieţuire
- mortalitate infantilă
- anii potenţiali de viaţă pierduţi (APVP sau termenul din engleză PYLL)
3. Morbiditate
- morbiditate specifică; prevalenta, incidenţa pentru unele boli
- morbiditate profesională
4. Calitatea vieţii
- DALY – ani de viaţă corectaţi după incapacitate (Disability Adjusted
Life Years)
- alţi indici – QALY – evaluare economică

B. INDICATORI AI STILULUI DE VIAŢĂ

1. Consumul de tutun
2. Consumul de alcool
3. Consumul de droguri
4. Dieta
C. INDICATORI DE CARACTERIZARE A CONDIŢIILOR DE VIAŢĂ ŞI
MUNCĂ
1. Rata de angajare/şomaj
2. Condiţii ale mediului de muncă
- proporţia persoanelor cu expunere, la substanţe cancerigene şi alte
substanţe periculoase
- frecvenţa accidentelor şi bolilor profesionale
3. Indicatori de caracterizare a condiţiilor de locuit (habitat)
4. Indicatori de caracterizare a condiţiilor de mediu înconjurător
- poluare aer
- poluare apă
- alte tipuri de poluare
- radiaţii
- expunere la substanţe cancerigene sau alte substanţe dăunătoare în
afara locului de muncă

D. PROTECŢIA SĂNĂTĂŢII
1. Surse de finanţare
2. Resurse umane
3. Cost/bolnav internat
4. Cost medicamente/bolnav internat

E. CARACTERISTICI DEMOGRAFICE ŞI SOCIALE

1.Sex
2. Vârstă
3. Starea civilă
4. Loc de rezidenţă
5. Educaţie
6. Venit
7. Subgrupuri populaţionale defavorizate

Setul de indicatori propuşi pentru evaluarea „profilului stării de sănătate

al unei comunităţi”

Caracteristici socio-demografice
1. Distribuţia populaţiei după vârstă şi grup etnic
2. Numărul şi protecţia persoanelor de peste 25 ani cu nivel educaţional
mai mic decât liceul
3. Distribuţia în funcţie de venitul mediu al gospodăriei
4. Proporţia copiilor sub 15 ani cate trăiesc în familii aflate sub pragul
sărăciei
5. Rata şomajului
6. Numărul şi proporţia familiilor monoparentale

Starea de sănătate
7. Rata mortalităţii infantile
8. Rata specifică şi rata standardizată a mortalităţii pentru toate cauzele
de deces şi separat prin boli cardio-vasculare, cancer pulmonar, cancer
de sân, accidente de trafic, accidente de muncă, sinucideri după
vârstă, sex şi grup etnic
9. Incidenţa SIDA, rujeolă, tuberculoză, sifilis după vârstă, sex şi grup
etnic
10. Proporţia naşterilor la adolescente (10-17 ani) din totalul naşterilor
11. Numărul şi rata abuzurilor confirmate în rândul copiilor
Factori de risc asociaţi sănătăţii
12. Proporţia copiilor în vârstă de 2 ani care au făcut toate vaccinurile
recomandate
13. Proporţia populaţiei fumătoare după vârstă, sex şi grup etnic
14. Proporţia populaţiei de peste 18 ani care suferă de obezitate
15. Numărul episoadelor în care s-a constatat depăşiri ale limitelor
admise pentru poluarea aerului şi tipul poluării

În România primele cauze care determină povara bolii sunt:

 bolile aparatului cardiovascular
 tumori maligne
 tulburări mentale şi de comportament
 accidente, traumatisme, otrăviri
 bolile SNC
 bolile aparatului digestiv
 bolile aparatului respirator
 bolile infecţioase
malformaţii congenitale