Sunteți pe pagina 1din 83

HOTĂRÂRE nr.

363 din 14 aprilie 2010

privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiţii finanţate din fonduri publice
EMITENT GUVERNUL

Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 12 mai 2010

Data intrării în vigoare 12-05-2010

Formă consolidată valabilă la data 07-06-2018
Prezenta formă consolidată este valabilă începând cu data de 14-11-2012 până la data de 07-06-2018
-------------
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 14 noiembrie 2012 este realizată de către Departamentul
juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor
şi completărilor aduse de către HOTĂRÂREA nr. 717 din 14 iulie 2010; HOTĂRÂREA nr. 250 din 17 martie 2011;
HOTĂRÂREA nr. 1.061 din 30 octombrie 2012.
Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un
document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 11 lit. c) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea
şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi în conformitate cu
prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 273
/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
(1) Se aprobă Lista standardelor de cost pentru obiective de investiţii finanţate, potrivit legii, din fonduri publice,
prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Se aprobă standardele de cost, prevăzute în anexa nr. 1, al căror conţinut este prevăzut în anexele nr. 2.1-2.20.
------------
Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 250 din 17 martie 2011 , publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 25 martie 2011.
Articolul 2
Standardele de cost elaborate de ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în
coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, constituie documente de referinţă cu rol de ghidare în
promovarea obiectivelor de investiţii, finanţate din fonduri publice, similare din punct de vedere tehnic cu obiectivele
de referinţă prezentate în standardele respective.
Articolul 3
(1) Standardele de cost, aprobate potrivit prevederilor art. 1, se adresează ordonatorilor de credite, pentru:
a) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii;
b) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
c) ghidare în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii.
(2) Standardele de cost, aprobate potrivit prevederilor art. 1, se adresează şi operatorilor economici, pentru
elaborarea ofertelor în vederea contractării lucrărilor de construcţii.
Articolul 4
Standardele de cost, aprobate potrivit art. 1, se actualizează periodic sau ori de câte ori este necesar, prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în funcţie de evoluţia progresului tehnic şi
a preţurilor resurselor specifice în domeniul construcţiilor şi/sau pe baza solicitărilor fundamentate ale ministerelor şi
ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.
Articolul 5
Anexele nr. 1 şi 2.1-2.20 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
------------
Art. 5 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 250 din 17 martie 2011, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 25 martie 2011.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
---------------

Pagina 1 din 83
Ministrul dezvoltării regionale
şi turismului,
Elena Gabriela Udrea
Ministrul mediului şi pădurilor,
Borbely Laszlo
Ministrul sănătăţii,
Cseke Attila
Ministrul agriculturii
şi dezvoltării rurale,
Mihail Dumitru
p. Ministrul administraţiei
şi internelor,
Mihai Capră,
secretar de stat
Ministrul educaţiei,
cercetării, tineretului şi sportului,
Daniel Petru Funeriu
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Bucureşti, 14 aprilie 2010.
Nr. 363.
Anexa 1
LISTA
standardelor de cost

Pagina 2 din 83
*Font 9*
┌──────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────┬───────────────┐
│ Elaboratorul │ Denumirea standardului │ Indicativul │
├──┬───────────────────────┼──┬──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │1.│Sală de sport şcolară nivel competiţional │SCOST-01/MDRT │
│ │ ├──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │2.│Centru cultural │SCOST-02/MDRT │
│ │ ├──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │3.│Bloc de locuinţe pentru tineri │SCOST-03/MDRT │
│ │ ├──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │4.│Reabilitare termică anvelopă bloc de │SCOST-04/MDRT │
│ │ │ │locuinţe │ │
│1.│ Ministerul Dezvoltării├──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │Regionale şi Turismului│5.│Modernizare drum comunal clasa tehnică V │SCOST-05/MDRT │
│ │ ├──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │6.│Reabilitare drum judeţean clasa tehnică │SCOST-06/MDRT │
│ │ │ │III - V │ │
│ │ ├──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │7.│Modernizare drum judeţean clasa tehnică │SCOST-07/MDRT │
│ │ │ │III - V │ │
│ │ ├──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │8.│Sistem centralizat de alimentare cu apă în│SCOST-08/MDRT │
│ │ │ │mediul rural │ │
│ │ ├──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │9.│Modernizare drum comunal clasa tehnică IV │SCOST-09/MDRT │
├──┼───────────────────────┼──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │1.│Reabilitare drum forestier principal │SCOST-01/MMP │
│ │ ├──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│2.│ Ministerul Mediului │2.│Reabilitare drum forestier secundar │SCOST-02/MMP │
│ │ şi Pădurilor ├──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │3.│Reabilitare drum forestier magistral │SCOST-03/MMP │
│ │ ├──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │4.│Drum forestier secundar │SCOST-04/MMP │
├──┼───────────────────────┼──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │1.│Şcoală cu 8 săli de clasă │SCOST-01/MEdCTS│
│3.│ Ministerul Educaţiei, ├──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │Cercetării, Tineretului│2.│Grădiniţă cu 4 săli de grupă │SCOST-02/MEdCTS│
│ │ şi Sportului ├──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │3.│Cămin studenţesc │SCOST-03/MEdCTS│
├──┼───────────────────────┼──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │1.│Spital regional de urgenţă │SCOST-01/MS │
│4.│ Ministerul Sănătăţii ├──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │2.│Spital judeţean de urgenţă │SCOST-02/MS │
├──┼───────────────────────┼──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ │1.│Canale de irigaţii impermeabilizare │SCOST-01/MADR │
│5.│Ministerul Agriculturii├──┼──────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│ │ şi Dezvoltării Rurale │2.│Modernizare drum de exploatare agricolă - │SCOST-02/MADR │
│ │ │ │categoria I - îmbrăcăminte asfaltică │ │
└──┴───────────────────────┴──┴──────────────────────────────────────────┴───────────────┘

------------
Anexa 1 a fost înlocuită cu anexa 1 din HOTĂRÂREA nr. 250 din 17 martie 2011, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 210 din 25 martie 2011, conform pct. 3 al articolului unic din acelaşi act normativ.
Anexa 2.1
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┐
│MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE │SALĂ DE SPORT ŞCOLARĂ│ │
│ ŞI TURISMULUI │ NIVEL COMPETIŢIONAL │ Indicativ: │
│ ├─────────────────────┤ SCOST-01/MDRT │
│ │ STANDARD DE COST │ │
└─────────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┘

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere:
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2008-2009;

Pagina 3 din 83
- costul investiţiei de bază rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri la nivelul lunii
ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidarea în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală
Sală de sport şcolară cu nivel sportiv competiţional, destinată competiţiilor şcolare pentru jocuri de handbal,
baschet, volei, tenis de câmp, tenis de masă, gimnastică etc. (exclusiv jocul de fotbal).
III.2. Date tehnice:
- capacitate: 150 locuri în gradene;
- suprafaţa construită: 1.628,00 mp;
- suprafaţa construită desfăşurată: 1.780,00 mp.
Construcţia este alcătuită din 3 corpuri principale:
Sala de sport propriu-zisă
Corp central, destinat competiţiilor de nivel sportiv şcolar, caracterizat prin:
- zona gradene, dimensionată la 150 de locuri;
- structură de rezistenţă din cadre metalice (stâlpi şi ferme spaţiale);
- închideri din panouri tristrat (tablă de oţel 0,5 mm + spumă poliuretanică ignifugată + tablă de oţel 0,5 mm),
montate pe structura portantă;
- învelitoare din panouri termoizolante;
- pardoseală din covor PVC cu strat de amortizare;
- tâmplărie din profile PVC cu geam termoizolant.
Anexă public
Corp lateral sălii propriu-zise, care permite accesul direct în sala de sport prin holul de acces în zona gradenelor,
caracterizat prin:
- structura de rezistenţă constituită din cadre din beton armat;
- regimul de înălţime - parter înalt;
- închiderile perimetrale din zidărie din BCA de 25 cm grosime;
- termosistem cu grosime de 5 cm la exterior;
- învelitoarea realizată din panouri termoizolante.
Anexă sportivi
Corp lateral sălii propriu-zise, care permite accesul elevilor şi al profesorilor la vestiare, caracterizat prin:
- structura de rezistenţă constituită din cadre din beton armat;
- regim de înălţime - P+1E;
- închiderile perimetrale din zidărie din BCA de 25 cm grosime;
- termosistem cu grosime de 5 cm la exterior;
- învelitoarea realizată din panouri termoizolante.
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ Denumire │ Clasă/Nivel │
│ │de performanţă │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Caracteristica macroseismică a amplasamentului │ a(g)= 0,28 g; │
│P100-1/2006 │ T(C) = 1,6 sec.│
│Cod de proiectare seismică │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Clasa de importanţă şi expunere │ │
│P100-1/2006 │ II │

│Categoria de importanţă │ │
│Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor │ │
│regulamente privind calitatea în construcţii, cu │ C │

Pagina 4 din 83
│modificările şi completările ulterioare │ │
│Regulament privind stabilirea categoriei de importanţă │ │
│a construcţiei │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Zona climatică │ │
│C 107-2005 │ │
│Partea a III-a; anexa D; Normativ privind calculul │ III │
│termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor │ │

│Grad de rezistenţă la foc │ │
│P 118/1999 │ II │
│Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor │ │

│Clasa de performanţă energetică MC 001/3-2006 │ │
│Metodologia de calcul al performanţei energetice │ │
│a clădirilor │ B │

│Presiunea convenţională a terenului de fundare │ │
│NP 112/2004 │P(conv)= 200 kPa│
│Normativ pentru proiectarea structurilor de fundare directă │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘

III.4. Planuri şi secţiuni caracteristice

Plan parter
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 5 (a se vedea
imaginea asociată).
Secţiune transversală

IV. Cost investiţie de bază
IV.1. Cost total
Tabel IV.1 (valori informative)
┌──────┬─────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. │ │ Cost total │
│crt. │ Capitolul/Subcapitolele de cheltuieli │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├──────────┬──────────┤
│ │ │ lei │ euro*) │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │ │ │
│ din care: │ │ │
├──────┬─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1. │Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 2.646.504│ 630.120│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.1.│Arhitectură │ 1.256.295│ 299.118│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.2.│Structura de rezistenţă │ 1.094.710│ 260.645│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.3.│Instalaţii │ 295.499│ 70.357│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ 44.587│ 10.616│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale │ │ │
│ │cu montaj**) │ 67.990│ 16.188│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport │ - │ - │

│4.5. │Dotări***) │ 36.943│ 8.796│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Investiţie de bază - cost total │ 2.796.024│ 665.720│
└────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┘

---------------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
**) Lista de utilaje: aeroterme de tavan cu prize de aer proaspăt.
***) Lista de dotări: porţi de handbal, coşuri de baschet, stâlpi de volei şi tenis.
Precizare

Pagina 5 din 83
La stabilirea costului total s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariul mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
C.A.S., C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010;
pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport:
transport de materiale 10 km;
transport de pământ 10 km.
IV.2. Cost unitar
Tabel IV.2 (valori de referinţă)
┌───────────────────────────┐
│Cost unitar (exclusiv TVA) │
├────────────┬──────────────┤
│lei/mp(Acd) │euro*)/mp(Acd)│
┌──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Investiţie de bază - cost unitar, │ │ │
│ din care: │ 1.571 │ 374 │
├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 1.487 │ 354 │
└──────────────────────────────────────────────────┴────────────┴──────────────┘

-----------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5 - Alte cheltuieli;
- cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procent, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul al amplasamentului
investiţiei, precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite de caracteristicile
investiţiei de referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
investiţiei.
Anexa 2.2
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┐
│MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE │ CENTRU CULTURAL │ │
│ ŞI TURISMULUI ├─────────────────────┤ Indicativ: │
│ │STANDARD DE COST │ SCOST-02/MDRT │
└─────────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┘

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea

Pagina 6 din 83
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere:
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2008-2009;
- costul investiţiei de bază rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri la nivelul lunii
ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidarea în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală
Cămin cultural destinat localităţilor cu o populaţie mai mare de 5.000 de locuitori.
Clădirea căminului cultural este structurată pe două nivele:
PARTER:
- Zonă pentru public: sală spectacole 300 de locuri (237 mp) scenă (157 mp) buzunar scenă (62 mp) hol sală de
spectacole (103 mp) hol intrare (34 mp) sală activităţi (48 mp) sală conferinţe (68 mp) muzeu (39 mp) bibliotecă (88
mp) hol bibliotecă (8 mp) depozit bibliotecă ( 3,5 mp) informaţii (26 mp) (pază 4 mp) WC femei (18 mp) WC bărbaţi
(14,5 mp) sas (7 mp) acces principal + terasă (109 mp);
- Zona tehnică, funcţiuni complementare: casa scării, acces (27 mp) hol (21 mp) sala de mese (18 mp) - spaţiu
recepţie, încălzire mâncare (27 mp) oficiu (7 mp) spălător vase şi veselă (4 mp) vestiar (10,5 mp) WC femei (5 mp)
WC bărbaţi (5 mp) centrală termică, spaţiu tehnic (33 mp) acces recuzită actori (13 mp).
ETAJ:
- Zona pentru public: hol (68 mp) cerc 1 (21 mp) cerc 2 (21 mp) cerc 3 (16 mp) cerc 4 (15 mp) sas grup sanitar
(7,50 mp) WC femei (6 mp) WC bărbaţi (6 mp) terasa 1 (2 mp);
- Zona administrativă: birou administrator (24 mp) pod (80 mp) terasă (25 mp);
- Zona cazare: camera 1 (12 mp) camera 2 (12 mp) baie (5 mp) sas (6,50 mp);
- Zona actori: - vestiar 1 (21 mp) - vestiar 2 (20 mp).
III.2. Date tehnice:
- suprafaţa construită: 1.212 mp;
- suprafaţa desfăşurată: 1.884 mp;
- suprafaţa utilă: 1.627 mp;
- H cornişă: variabil;
- H maxim: 9,94 m;
- capacitate sală de spectacole = 300 de locuri.
Structura de rezistenţă este mixtă şi constă în cadre de beton armat rigidizate cu zidărie de cărămidă, planşee
intermediare tip dală şi şarpantă din grinzi cu zăbrele din lemn.
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ Denumire │ Clasă/Nivel │
│ │de performanţă │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Caracteristica macroseismică a amplasamentului │ a(g)= 0,32 g; │
│P100-1/2006 │ T(C) = 1,0 sec.│
│Cod de proiectare seismică │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Clasa de importanţă şi expunere │ │
│P100-1/2006 │ II │
│Cod de proiectare seismică │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Categoria de importanţă │ │
│Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor │ │
│regulamente privind calitatea în construcţii, cu │ C │
│modificările şi completările ulterioare │ │

Pagina 7 din 83
│Regulament privind stabilirea categoriei de importanţă │ │
│a construcţiei │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Zona climatică │ │
│C 107-2005 │ │
│Partea a III-a; anexa D; Normativ privind calculul │ III │
│termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Grad de rezistenţă la foc │ │
│P 118/1999 │ II │
│Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Clasa de performanţă energetică MC 001/3-2006 │ │
│Metodologia de calcul al performanţei energetice │ │
│a clădirilor │ B │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Presiunea convenţională a terenului de fundare │ │
│NP 112/2004 │P(conv)= 200 kPa│
│Normativ pentru proiectarea structurilor de fundare directă │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘

III.4. Planuri şi secţiuni caracteristice

Plan parter
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 8 (a se vedea
imaginea asociată).
Secţiune transversală
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 9 (a se vedea
imaginea asociată).
IV. Cost investiţie de bază
IV.1. Cost total
Tabel IV.1 (valori informative)
┌──────┬─────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. │ │ Cost total │
│crt. │ Capitolul/Subcapitolele de cheltuieli │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├──────────┬──────────┤
│ │ │ lei │ euro*) │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│ din care: │
├──────┬─────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│4.1. │Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 3.046.427│ 725.340│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.1.│Arhitectură │ 754.269│ 179.588│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.2.│Structura de rezistenţă │ 1.569.532│ 373.698│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.3.│Instalaţii │ 722.626│ 172.054│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ 155.801│ 37.095│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale │ │ │
│ │cu montaj**) │ 658.055│ 156.680│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.5. │Dotări***) │ 380.977│ 90.709│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Investiţie de bază - cost total │ 4.241.260│ 1.009.824│
└────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┘

------------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
**) Lista de utilaje:
- arhitectura: lift înclinat cu platformă, cortină pentru scenă;

Pagina 8 din 83
- instalaţii electrice şi automatizare: centrală telefonică 8 trunchiuri, centrală de detecţie şi semnalizare efracţie,
generator electric, baterii de condensatori;
- instalaţii sanitare: separator de hidrocarburi;
- instalaţii ventilare, climatizare, PSI: pompă de incendiu, pompă sumersibilă staţie pompare PSI, centrală de
tratare aer sistem, ventilator de acoperiş pentru desfumare, ventilator axial montat pe perete.
***) Lista de dotări:
- dotări multimedia şi sonorizare: videoproiectoare, ecran proiecţie, televizor LCD, DVD playere, amplificatoare,
mixere, boxe, microfoane, DVD sistem cu plasmă;
- dotări lumini: proiectoare, dimmeri, rack pentru dimmeri;
- dotări mobilier: deskuri, gradene amovibile, mese, scaune, scaune ergonomice, dulapuri.
Precizare
La stabilirea costului total s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariul mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
C.A.S., C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010;
pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport:
transport de materiale 25 km;
transport de pământ 10 km.
IV.2. Cost unitar
Tabel IV.2 (valori de referinţă)
┌───────────────────────────┐
│Cost unitar (exclusiv TVA) │
├────────────┬──────────────┤
│lei/mp(Acd) │euro*)/mp(Acd)│
┌──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Investiţie de bază - cost unitar, │ │ │
│ din care: │ 2.251 │ 536 │
├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 1.617 │ 385 │
└──────────────────────────────────────────────────┴────────────┴──────────────┘

----------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5 - Alte cheltuieli;
- cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul al amplasamentului
investiţiei, precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite de caracteristicile
investiţiei de referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
investiţiei.

Pagina 9 din 83
Anexa 2.3
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┐
│MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE │BLOC DE LOCUINŢE │ │
│ ŞI TURISMULUI │ PENTRU TINERI │ │
│ ├─────────────────────┤ Indicativ: │
│ │STANDARD DE COST │ SCOST-03/MDRT │
└─────────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┘

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere:
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2008-2009;
- costul investiţiei de bază rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri la nivelul lunii
ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidarea în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală
Investiţia de referinţă o constituie un bloc de locuinţe pentru tineri cu regim de înălţime de S(p)+P+3E.
III.2. Date tehnice
Arie construită desfăşurată (Acd):
- Acd amplasament = 4.552 mp;
- Acd 1 cameră = 58 mp;
- Acd 2 camere = 81 mp;
- Acd 3 camere = 102 mp.
Număr unităţi locative - 60, din care:
- 1 cameră: 28 unităţi locative;
- 2 camere: 16 unităţi locative;
- 3 camere: 16 unităţi locative.
Nr. tronsoane: 4
Structură:
- infrastructura - fundaţii continue pe pernă de balast;
- suprastructura - mixtă (cadre şi diafragme):
- planşee din beton armat prefabricat;
- acoperiş - şarpantă din lemn.
Arhitectură:
- închideri exterioare - zidărie din BCA de 30 cm grosime;
- termoizolaţie exterioară - plăci polistiren de 5 cm grosime;
- compartimentări interioare - pereţi din gips carton de 10 cm şi 12,5 cm izolaţi fonic;
- tâmplărie exterioară - PVC cu geam termopan;
- învelitoarea - tablă tip ţiglă.
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ Denumire │ Clasă/Nivel │
│ │de performanţă │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Caracteristica macroseismică a amplasamentului │ a(g)= 0,24 g; │

Pagina 10 din 83
│P100-1/2006 │ T(C) = 1,0 sec.│
│Cod de proiectare seismică │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Clasa de importanţă şi expunere │ │
│P100-1/2006 │ III │
│Cod de proiectare seismică │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Categoria de importanţă │ │
│Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor │ │
│regulamente privind calitatea în construcţii, cu │ C │
│modificările şi completările ulterioare │ │
│Regulament privind stabilirea categoriei de importanţă │ │
│a construcţiei │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Zona climatică │ │
│C 107-2005 │ │
│Partea a III-a; anexa D; Normativ privind calculul │ III │
│termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Grad de rezistenţă la foc │ │
│P 118/1999 │ III │
│Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Clasa de performanţă energetică MC 001/3-2006 │ │
│Metodologia de calcul al performanţei energetice │ │
│a clădirilor │ B │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Presiunea convenţională a terenului de fundare │ │
│NP 112/2004 │P(conv)= 100 kPa│
│Normativ pentru proiectarea structurilor de fundare directă │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘

III.4. Planuri şi secţiuni caracteristice

Faţada
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 12 (a se vedea
imaginea asociată).
IV. Cost investiţie de bază
IV.1. Cost total
Tabel IV.1.1 (valori informative)
┌──────┬─────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. │ │ Cost total │
│crt. │ Categorii de lucrări │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├──────────┬──────────┤
│ │ │ lei │ euro*) │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│ din care: │
├──────┬─────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│4.1. │Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 6.997.334│ 1.666.032│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.1.│Arhitectură │ 3.110.896│ 740.689│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.2.│Structura de rezistenţă │ 2.799.752│ 666.608│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.3.│Instalaţii │ 1.086.686│ 258.735│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale │ │ │
│ │cu montaj**) │ 267.658│ 63.728│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Investiţie de bază - cost total │ 7.264.992│ 1.729.760│
└────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┘

-----------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).

Pagina 11 din 83
**) Centrală termică.
Tabel IV.1.2 (valori informative)
┌──────────────────────────────────────────┬──────────────┬────────────────────┐
│ Unitate locativă standard │ Cost unitar │Cost total în euro*)│
│ │(exclusiv TVA)│(exclusiv TVA) │
│ │euro*)/mp(Acd)│pe unitate locativă │
├──────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────┤
│ Nr. Arie construită desfăşurată │ │ │
│ camere Acd mp/apartament │ │ │
├──────────────────────────────────────────┼──────────────┼────────────────────┤
│ 1 cameră 58 │ 380 │ 22.040 │
├──────────────────────────────────────────┤ ├────────────────────┤
│ 2 camere 81 │ │ 30.780 │
├──────────────────────────────────────────┤ ├────────────────────┤
│ 3 camere 102 │ │ 38.760 │
└──────────────────────────────────────────┴──────────────┴────────────────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Precizare
La stabilirea costului total s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariul mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
C.A.S., C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010;
pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport:
transport de materiale 10 km;
transport de pământ 10 km.
IV.2. Cost unitar
Tabel IV.2 (valori de referinţă)
┌───────────────────────────┐
│Cost unitar (exclusiv TVA) │
├────────────┬──────────────┤
│lei/mp(Acd) │euro*)/mp(Acd)│
┌──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Investiţie de bază - cost unitar, │ │ │
│ din care: │ 1.596 │ 380 │
├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Construcţii + instalaţii (C+I) │ 1.537 │ 366 │
└──────────────────────────────────────────────────┴────────────┴──────────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5 - Alte cheltuieli;
- cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.

Pagina 12 din 83
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul al amplasamentului
investiţiei, precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite de caracteristicile
investiţiei de referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
investiţiei.
Anexa 2.4
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┐
│MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE │REABILITARE TERMICĂ │Indicativ: │
│ ŞI TURISMULUI │ BLOC DE LOCUINŢE │SCOST-04/MDRT │
│ │ ├─────────────────────┤
│ │ │Versiune revizuită │
│ │ │octombrie 2012 │
│ ├─────────────────────┼─────────────────────┤
│ │STANDARD DE COST │ │
└─────────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┘

1. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe are drept scop reducerea consumurilor energetice din surse
convenţionale şi diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel încât consumul anual specific de energie
calculat pentru încălzire să scadă sub 100 kWh/m 2 arie utilă, în condiţii de eficienţă economică şi în condiţiile
păstrării valorii arhitecturale, ambientale şi de integrare cromatică în mediul urban a anvelopei blocurilor de locuinţe.
Utilizarea eficientă a energiei în clădiri şi diminuarea pierderilor energetice impun realizarea unor lucrări de
reabilitare termică atât la anvelopa clădirii, cât şi la unele componente ale sistemului de încălzire, în condiţiile
asigurării cerinţelor fundamentale de calitate în construcţii prin utilizare de produse pentru construcţii şi tehnologii
performante, conforme cu specificaţiile tehnice aplicabile.
Standardul de cost cuprinde preţuri unitare de referinţă pentru evaluarea cheltuielilor estimative cuprinse în
capitolul 4 Cheltuieli pentru investiţia de bază" din structura devizului general estimativ, al cărui conţinut-cadru este
cuprins în anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei
tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului
general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii.
Preţurile unitare se referă la lucrări de intervenţie/activităţi eligibile de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, cu
grad mare de repetabilitate şi pentru care s-au luat în considerare, în principal:
- pentru materiale, utilaje şi transport:
preţuri estimative la nivelul lunii august 2012;
- pentru manoperă:
salariul mediu brut pe ramura construcţii, comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei aferente
semestrului I 2012;
contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri: cotele în vigoare conform Legii nr.
571/2003 privind Codul fiscal , cu modificările şi completările ulterioare;
- pentru cheltuieli indirecte:
procent maxim de 10%;
- pentru profit:
procent maxim de 5%;
- pentru cursul lei/euro:
1 euro = 4,45 lei, curs valutar mediu luat în calcul la rectificarea bugetului de stat din august 2012, aprobată prin
Ordonanţa Guvernului nr. 13/2012 .
2. Referinţe
- Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru
construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Metodologia de calcul al performanţei energetice a clădirilor, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor,
construcţiilor şi turismului nr. 157/2007 , cu modificările şi completările ulterioare;
- Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor, indicativ C 107-2005, aprobat
prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.055/2005 , cu modificările şi completările
ulterioare;
- Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor, indicativ P 118-1999, aprobat prin Ordinul ministrului lucrărilor
publice şi amenajării teritoriului nr. 27/N/1999;
- Regulamentul privind clasificarea şi încadrarea produselor pentru construcţii pe baza performanţelor de
comportare la foc, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului de stat,
ministrul administraţiei şi internelor nr. 1.822/394/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Pagina 13 din 83
3. Terminologie
a) produs pentru construcţii - produs în scopul de a fi încorporat în mod permanent în construcţii sau părţi ale
acestora şi a cărui performanţă afectează performanţa aferentă cerinţelor fundamentale aplicabile construcţiilor şi
este determinată, verificată şi declarată în conformitate cu prevederile specificaţiei tehnice armonizate, standardului
naţional sau agrementului tehnic în construcţii aplicabil, după caz;
b) anvelopă - totalitatea elementelor de construcţie perimetrale prin care are loc transferul de căldură;
c) flux termic - transferul de căldură prin transmisie directă prin suprafaţa anvelopei clădirii, pentru o diferenţă de
temperatură între interior şi exterior de 1K;
d) rezistenţa termică - parametru de performanţă caracteristic fiecărui element de anvelopă, necesar pentru
evaluarea performanţei energetice a clădirilor;
e) rezistenţa termică corectată - rezistenţa termică la care se ia în consideraţie influenţa tuturor punţilor termice
asupra rezistenţelor termice în câmp curent;
f) indicele de formă al clădirii - raportul dintre aria anvelopei prin care are loc transferul de căldură şi volumul util al
clădirii.
4. Obiectiv de referinţă
Clădire cu destinaţie bloc de locuinţe, cu următoarele caracteristici:
┌────────┬─────────────────────────────────┬────┬────────────────────┐
│Nr. crt.│ Date tehnice │ UM │Valori de referinţă │
├────────┼─────────────────────────────────┼────┼────────────────────┤
│ 1.│Regim de înălţime │ - │ P+9E │
├────────┼─────────────────────────────────┼────┼────────────────────┤
│ 2.│Înălţime liberă de nivel │ m │ 2,52 │
├────────┼─────────────────────────────────┼────┼────────────────────┤
│ 3.│Tip acoperiş │ - │Terasă necirculabilă│
├────────┼─────────────────────────────────┼────┼────────────────────┤
│ 4.│A(u) - arie utilă clădire │ mp │ 2.895,30 │
├────────┼─────────────────────────────────┼────┼────────────────────┤
│ 5.│A(fo) - arie faţadă parte opacă │ mp │ 2.281,00 │
├────────┼─────────────────────────────────┼────┼────────────────────┤
│ 6.│A(fv) - arie faţadă parte vitrată│ mp │ 722,00 │
├────────┼─────────────────────────────────┼────┼────────────────────┤
│ 7.│A(ter) - arie terasă │ mp │ 268,00 │
├────────┼─────────────────────────────────┼────┼────────────────────┤
│ 8.│A(s) - arie planşeu peste subsol │ mp │ 228,00 │
├────────┼─────────────────────────────────┼────┼────────────────────┤
│ 9.│A(anv) - arie anvelopă │ mp │ 3.499,00 │
├────────┼─────────────────────────────────┼────┼────────────────────┤
│ 10.│V(u) - volum util │ mc │ 7.289 │
├────────┼─────────────────────────────────┼────┼────────────────────┤
│ 11.│ Raportul dintre aria faţadei │ │ │
│ │parte vitrată şi aria utilă a │ │ │
│ │clădirii │ - │ 0,25 │
├────────┼─────────────────────────────────┼────┼────────────────────┤
│ 12.│Indice de formă al clădirii │ - │ 0,48 │
└────────┴─────────────────────────────────┴────┴────────────────────┘

5. Standard de cost
┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ REABILITARE TERMICĂ BLOC DE LOCUINŢE │
└─────────┬───────────────────────────────────┬───────────────────────────────┘
v v
┌────────────────────────────┐ ┌───────────────────────────────────────┐
│REABILITARE TERMICĂ ANVELOPĂ│ │REABILITARE TERMICĂ SISTEM DE ÎNCĂLZIRE│
└─────────┬──────────────────┘ └──────────────────┬────────────────────┘
v v
┌─────────┬────────┬─────────┐ ┌───────────────────────┐
v v v v v v
┌──────┐ ┌───────┐ ┌───────┐ ┌───────┐ ┌───────────────┐ ┌─────────────────┐
│ 5.1 │ │ 5.2 │ │ 5.3 │ │ 5.4 │ │ 5.5 │ │ 5.6 │
│FAŢADĂ│ │TERMO- │ │PLANŞEU│ │FAŢADĂ │ │INSTALAŢIE DE │ │CENTRALĂ TERMICĂ │
│PARTE │ │HIDRO- │ │ PESTE │ │ PARTE │ │DISTRIBUŢIE ÎN │ │DE BLOC/TRONSON/ │
│OPACĂ │ │IZOLARE│ │SUBSOL │ │VITRATĂ│ │ SUBSOL ŞI │ │ SCARĂ │
└──────┘ │TERASĂ │ └───────┘ └───────┘ │ ECHILIBRARE │ └─────────────────┘
└───────┘ │TERMOHIDRAULICĂ│
└───────────────┘

5.1. Reabilitare termică anvelopă - faţadă parte opacă

5.1.1. Lucrări de intervenţie/Activităţi eligibile
A. Standardul de cost cuprinde, în principal:
- curăţarea prin periere, spălarea stratului suport şi controlul tehnic de calitate;

Pagina 14 din 83
- izolare termică suprafaţă exterioară faţadă, cu produse de construcţii compatibile tehnic, inclusiv termoizolarea
conturului golurilor (şpaleţi, buiandrugi, glafuri);
- termoizolarea soclului (h(med) = 0,6 m);
- montarea-demontarea şi transportul schelei;
- utilizarea schelei aferente unei perioade de închiriere de 1,5 luni calendaristice;
- transportul materialelor şi molozului la o distanţă de 10 km.
B. Standardul de cost nu cuprinde:
- reparaţii la tencuieli exterioare;
- consolidarea/demolarea şi refacerea unor elemente structurale/nestructurale a căror necesitate este stabilită, în
condiţiile legii, prin raport de expertiză tehnică;
- repararea/consolidarea parapeţilor la balcoane/logii, a aticelor şi a altor elemente de faţadă cu potenţial risc de
desprindere/prăbuşire;
- demontarea-remontarea echipamentelor pe faţadă.
Precizări
1. Izolarea termică a suprafeţei exterioare a faţadei blocului de locuinţe se poate realiza luându-se în considerare
de către proiectant:
a) sisteme compozite de izolare termică - în structură compactă sau cu strat de aer ventilat -, însoţite de
documente de atestare a conformităţii - certificat de conformitate/declaraţie de performanţă - întocmite pe baza
unui referenţial - standard/agrement tehnic - aplicabil;
b) produse de construcţii, compatibile tehnic pentru destinaţia preconizată de reabilitare termică bloc de locuinţe şi
ale căror caracteristici tehnice, clase şi niveluri de performanţă stabilite de proiectant în documentaţia tehnică
respectă reglementările tehnice aplicabile, iar sistemul de izolare termică nou-creat respectă cerinţele
fundamentale de calitate în construcţii.
2. Sistemul compozit de izolare termică cuprinde, în principal:
- aplicarea adezivului pentru lipirea izolaţiei termice pe stratul suport;
- material termoizolant;
- pozarea şi fixarea mecanică a materialului termoizolant;
- aplicarea masei de şpaclu armată cu plasă din fibră de sticlă;
- realizarea stratului de finisare cu tencuială decorativă.
Se pot adopta şi alte sisteme de izolare termică, standardizate/agrementate tehnic sau realizate din produse de
construcţii compatibile tehnic, care îndeplinesc caracteristicile tehnice, clasele şi nivelurile de performanţă
prevăzute de reglementările tehnice în vigoare aplicabile şi care întrunesc cumulativ următoarele condiţii:
- se realizează în baza unui referenţial - standard/ agrement tehnic - aplicabil;
- se încadrează în clasa de reacţie la foc prevăzută de prezentul standard de cost corespunzător regimului de
înălţime al blocului de locuinţe pentru care se propune aplicarea sistemului de izolare termică;
- produsele de construcţii utilizate sunt compatibile tehnic, iar caracteristicile tehnice, clasele şi nivelurile de
performanţă se încadrează în prevederile reglementărilor tehnice aplicabile;
- preţul unitar se încadrează în preţul unitar de referinţă prevăzut în prezentul standard de cost.
3. Principale caracteristici tehnice ale unor materiale termoizolante utilizabile:
a) polistiren expandat ignifugat (EPS):
┌─────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐
│Efortul de compresiune a plăcilor la o deformaţie│minimum 80 kPa │
│de 10% - CS(10) │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│Rezistenţa la tracţiune perpendiculară pe feţe - │minimum 120 kPa│
│TR │ │
└─────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘

b) vată minerală bazaltică (MW):

┌─────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐
│Rezistenţa la compresiune sau efortul la compre- │minimum 30 kPa │
│siune a plăcilor la o deformaţie de 10% - │ │
│CS(10/Y) │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│Rezistenţa la tracţiune perpendiculară pe feţe - │minimum 10 kPa │
│TR │ │
└─────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘

c) spumă poliuretanică rigidă ignifugată (PUR):

┌─────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐
│Rezistenţa la compresiune sau efortul la compre- │minimum 140 kPa│
│siune a plăcilor la o deformaţie de 10% - │ │
│CS(10/Y) │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤
│Rezistenţa la tracţiune perpendiculară pe feţe - │minimum 200 kPa│

Pagina 15 din 83
│TR │ │
└─────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘

4. Caracteristicile tehnice, clasele şi nivelurile de performanţă, precum şi grosimea materialului termoizolant se

stabilesc cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare aplicabile.
5.1.2. Caracteristici tehnice; clase şi niveluri de performanţă
┌──────────────────────────────┬────────────────────────────────────┐
│ Caracteristici tehnice │ Clase/Niveluri de performanţă │
│ ├──────────────────┬─────────────────┤
│ │H(bloc) ≤ P+11 E*)│H(bloc) > P+11 E │
├──────────────────────────────┼──────────────────┼─────────────────┤
│Rezistenţa termică minimă │R'(min)≥ 1,8 mpK/W│R'(min)≥1,8 mpK/W│
│corectată a peretelui exterior│ │ │
│reabilitat termic │ │ │
├──────────────────────────────┼──────────────────┼────┬────────────┤
│Clasa de reacţie la foc ***) a│ │ │ │
│sistemului compozit de izolare│ │ │ │
│termică în structură compactă │B - s2, d0**) │ A1 │A2 - s1, d0 │
└──────────────────────────────┴──────────────────┴────┴────────────┘

───────
*) Inclusiv blocurile de locuinţe la care deasupra nivelului-limită se află un singur nivel construit ce ocupă maximum
50% din aria construită a blocului şi cuprinde numai spaţii tehnice, circulaţii funcţionale sau spaţii-anexă (spălătorii,
călcătorii etc.).
**) Se realizează bordarea golurilor (ferestre şi uşi) pe toate laturile exterioare cu materiale termoizolante din clasa
de reacţie la foc A1 sau A2 - s1, d0 cu lăţimea de minimum 0,30 m şi cu aceeaşi grosime cu a materialului
termoizolant al faţadei; varianta alternativă: bordarea cu fâşii orizontale continue de material termoizolant cu clasa
de reacţie la foc A1 sau A2 - s1, d0 dispuse în dreptul tuturor planşeelor clădirii cu lăţimea de minimum 0,30 m şi
cu aceeaşi grosime cu a materialului termoizolant B - s2, d0 utilizat la termoizolarea faţadei.
***) Pentru sisteme compozite de izolare termică cu strat de aer ventilat, clasa de reacţie la foc a materialului
termoizolant este A1 sau A2 - s1, d0.
5.1.3. Unitate de măsură: mp faţadă parte opacă reabilitată termic
5.1.4. Preţ unitar de referinţă
┌─────────────────────────────────┬───────────────────┬───────────────────┐
│Reabilitare termică - │H(bloc)≤P+11 E*) │H(bloc) > P+11 E │
│faţadă parte opacă ├─────────┬─────────┼─────────┬─────────┤
│ │ Lei/mp │Euro/mp │ Lei/mp │ Euro/mp │
│ │(exclusiv│(exclusiv│(exclusiv│(exclusiv│
│ │ TVA) │ TVA) │ TVA) │ TVA) │
├──────────────────────┬──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│ Grosime**) material │ 10 cm │ 152 │ 34 │ 179 │ 40 │
│termoizolant │ │ │ │ │ │
└──────────────────────┴──────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┘

───────────
*) Inclusiv blocurile de locuinţe la care deasupra nivelului-limită se află un singur nivel construit ce ocupă maximum
50% din aria construită a blocului şi cuprinde numai spaţii-tehnice, circulaţii funcţionale sau spaţii-anexă (spălătorii,
călcătorii etc.).
**) Caracteristicile tehnice, clasele şi nivelurile de performanţă, precum şi grosimea materialului termoizolant se
stabilesc cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare aplicabile.
5.2. Reabilitare termică anvelopă - termo-hidroizolare terasă
5.2.1. Lucrări de intervenţie/Activităţi eligibile
A. Standardul de cost cuprinde, în principal:
- curăţarea stratului suport şi controlul tehnic de calitate;
- termohidroizolarea terasei (suprafaţa orizontală şi atic - h(med) = 0,40 m) cu produse de construcţii compatibile
tehnic;
- înlocuirea copertinei la atic;
- recondiţionarea/înlocuirea pieselor deteriorate (parafrunzare, guri de scurgere, guri de aerisire);
- proba de inundare a terasei în vederea recepţionării lucrărilor;
- transportul materialelor şi molozului la 10 km.
B. Standardul de cost nu cuprinde:
- îndepărtarea stratului de protecţie de nisip şi dale;
- desfacerea hidroizolaţiei existente şi repararea termoizolaţiei existente, activităţi a căror necesitate este stabilită,
în condiţiile legii, prin raport de expertiză tehnică;
- demontarea-remontarea echipamentelor pe terasă;
- supraînălţarea aticelor şi realizarea balustrăzii de protecţie la atic.
Precizări

Pagina 16 din 83
1. Termohidroizolarea terasei blocului de locuinţe se poate realiza luându-se în considerare de către proiectant:
a) sistemele compozite de izolare termică - însoţite de documente de atestare a conformităţii - certificat de
conformitate/declaraţie de performanţă - întocmite pe baza unui referenţial - standard/agrement tehnic - aplicabil;
b) produsele de construcţii, compatibile tehnic pentru destinaţia preconizată de reabilitarea termică a terasei
blocului de locuinţe şi ale căror caracteristici tehnice, clase şi niveluri de performanţă stabilite de proiectant în
documentaţia tehnică respectă reglementările tehnice aplicabile, iar sistemul de termohidroizolare termică nou-
creat respectă cerinţele fundamentale de calitate în construcţii.
2. Sistemul de termohidroizolare cuprinde, în principal:
- strat difuzie şi barieră contra vaporilor;
- material termoizolant;
- şapă armată cu plasă sudată;
- material hidroizolant cu autoprotecţie.
Se pot adopta şi alte sisteme de termohidroizolare, standardizate/agrementate tehnic sau realizate din produse de
construcţii compatibile tehnic, care îndeplinesc caracteristicile tehnice, clasele şi nivelurile de performanţă
prevăzute de reglementările tehnice în vigoare aplicabile.
3. Principale caracteristici tehnice ale unor materiale termoizolante utilizabile:
a) polistiren expandat ignifugat (EPS):
┌──────────────────────────────────────┬───────────────────┐
│Efortul de compresiune a plăcilor la │minimum 120 kPa │
│o deformaţie de 10% - CS (10) │ │
├──────────────────────────────────────┼───────────────────┤
│Rezistenţa la tracţiune perpendiculară│minimum 150 kPa │
│pe feţe - TR │ │
└──────────────────────────────────────┴───────────────────┘

b) polistiren extrudat ignifugat (XPS):

┌──────────────────────────────────────┬───────────────────┐
│Efortul de compresiune a plăcilor la o│ │
│deformaţie de 10% - CS (10/Y) │minimum 200kPa │
├──────────────────────────────────────┼───────────────────┤
│Rezistenţa la tracţiune perpendiculară│ │
│pe feţe - TR │minimum 200 kPa │
└──────────────────────────────────────┴───────────────────┘

c) vată minerală bazaltică (MW):

┌──────────────────────────────────────┬───────────────────┐
│Rezistenţa la compresiune sau efortul │ │
│la compresiune a plăcilor la o │ │
│deformaţie de 10% - CS (10/Y) │minimum 50 kPa │
├──────────────────────────────────────┼───────────────────┤
│Rezistenţa la tracţiune perpendiculară│ │
│pe feţe - TR │minimum 10 kPa │
└──────────────────────────────────────┴───────────────────┘

d) spumă poliuretanică rigidă ignifugată (PUR):

┌──────────────────────────────────────┬───────────────────┐
│Rezistenţa la compresiune sau efortul │ │
│la compresiune a plăcilor la o │ │
│deformaţie de 10% - CS (10/Y) │minimum 140 kPa │
└──────────────────────────────────────┴───────────────────┘

4. Principale caracteristici tehnice ale unor materiale hidroizolante utilizabile:

- membrană bituminoasă exterioară cu autoprotecţie
┌────────────────────────────┬─────────────────────────────┐
│Forţa de rupere la tracţiune│ │
│ longitudinal │ ≥ 450 N/5cm │
│ transversal │ ≥ 400 N/5cm │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│Stabilitatea la cald │ minimum 120°C │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│Flexibilitatea la rece │ - 12°C │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│Rezistenţa la perforare │ │
│statică │ ≥ 15 kg │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│Impermeabilitate │ ≥ 60 kPa │
├────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│Grosime (fără strat de │ │
│autoprotecţie) │ ≥ 4,0 mm │
└────────────────────────────┴─────────────────────────────┘

5. Caracteristicile tehnice, clasele şi nivelurile de performanţă, precum şi grosimea materialului termoizolant se

stabilesc cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare aplicabile.

Pagina 17 din 83
5.2.2. Caracteristici tehnice; clase şi niveluri de performanţă
┌──────────────────────────────┬───────────────────────────────────┐
│ Caracteristici tehnice │ Clase/Niveluri de performanţă │
│ ├──────────────────┬────────────────┤
│ │H(bloc) ≤ P+11 E*)│H(bloc) > P+11 E│
├──────────────────────────────┼──────────────────┴────────────────┤
│Rezistenţa termică minimă │ │
│corectată a planşeului peste │R'(min) ≥5 mp K/W │
│ultimul nivel reabilitat │ │
│termic │ │
├──────────────────────────────┼────────┬────────┬─────┬───────────┤
│Clasa de reacţie la foc a │ │ │ │ │
│materialului termoizolant │C-s2, d0│B-s2, d0│ A1│ A2-s1, d0 │
└──────────────────────────────┴────────┴────────┴─────┴───────────┘

Notă
──────────
*) Inclusiv blocurile de locuinţe la care deasupra nivelului-limită se află un singur nivel construit ce ocupă maximum
50% din aria construită a blocului şi cuprinde numai spaţii tehnice, circulaţii funcţionale sau spaţii-anexă (spălătorii,
călcătorii etc.)
5.2.3. Unitate de măsură: mp de terasă termohidroizolată
5.2.4. Preţ unitar de referinţă
┌─────────────────────────────────┬───────────────────┬───────────────────┐
│Reabilitare termică - │H(bloc)≤P+11 E*) │H(bloc) > P+11 E │
│termohidroizolare terasă ├─────────┬─────────┼─────────┬─────────┤
│ │ Lei/mp │Euro/mp │ Lei/mp │ Euro/mp │
│ │(exclusiv│(exclusiv│(exclusiv│(exclusiv│
│ │ TVA) │ TVA) │ TVA) │ TVA) │
├──────────────────────┬──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│ Grosime**) material │ 16 cm │ 183 │ 41 │ 214 │ 48 │
│termoizolant │ │ │ │ │ │
└──────────────────────┴──────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┘

───────────
*) Inclusiv blocurile de locuinţe la care deasupra nivelului-limită se află un singur nivel construit ce ocupă maximum
50% din aria construită a blocului şi cuprinde numai spaţii tehnice, circulaţii funcţionale sau spaţii-anexă (spălătorii,
călcătorii etc.)
**) Caracteristicile tehnice, clasele şi nivelurile de performanţă, precum şi grosimea materialului termoizolant se
stabilesc cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare aplicabile.
5.3. Reabilitare termică anvelopă - planşeu peste subsol
5.3.1. Lucrări de intervenţie/Activităţi eligibile
A. Standardul de cost cuprinde, în principal:
- curăţare prin periere, spălarea stratului suport şi controlul tehnic de calitate;
- izolarea termică a planşeului peste subsol cu produse de construcţii compatibile tehnic;
- transportul materialelor şi molozului la 10 km.
B. Standardul de cost nu cuprinde:
- repararea şi igienizarea elementelor de construcţie din subsol;
- demontarea-remontarea echipamentelor în subsol.
Precizări
1. Izolarea termică a planşeului peste subsolul blocului de locuinţe (intradosul plăcii) se poate realiza luându-se în
considerare de către proiectant:
a) sistemele compozite de izolare termică - însoţite de documente de atestare a conformităţii - certificat de
conformitate/declaraţie de performanţă - întocmite pe baza unui referenţial - standard/agrement tehnic - aplicabil;
b) produsele de construcţii, compatibile tehnic pentru destinaţia preconizată de reabilitare termică a terasei
blocului de locuinţe şi ale căror caracteristici tehnice, clase şi niveluri de performanţă stabilite de proiectant în
documentaţia tehnică respectă reglementările tehnice aplicabile, iar sistemul de izolare termică nou-creat respectă
cerinţele fundamentale de calitate în construcţii.
2. Sistemul compozit de izolare termică cuprinde, în principal:
- aplicarea materialului termoizolant pe intradosul planşeului peste subsol;
- fixarea stratului termoizolant;
- executarea stratului de protecţie al termoizolaţiei cu tencuială subţire cu mortar adeziv armat cu plasă din fibră de
sticlă;
- zugrăveală simplă cu lapte de var.
Se pot adopta şi alte sisteme de termoizolare, standardizate/agrementate tehnic sau realizate din produse de
construcţii compatibile tehnic, care îndeplinesc caracteristicile tehnice, clasele şi nivelurile de performanţă
prevăzute de reglementările tehnice în vigoare aplicabile.

Pagina 18 din 83
3. Materiale termoizolante utilizabile:
a) polistiren expandat ignifugat (EPS):
┌──────────────────────────────────────┬───────────────────┐
│Efortul de compresiune a plăcilor la │minimum 70 kPa │
│o deformaţie de 10% - CS (10) │ │
└──────────────────────────────────────┴───────────────────┘

b) spumă poliuretanică rigidă ignifugată (PUR):

┌──────────────────────────────────────┬───────────────────┐
│Rezistenţa la compresiune sau efortul │ │
│la compresiune a plăcilor la o │ │
│deformaţie de 10% - CS (10/Y) │minimum 140 kPa │
└──────────────────────────────────────┴───────────────────┘

4. Caracteristicile tehnice, clasele şi nivelurile de performanţă, precum şi grosimea materialului termoizolant se

stabilesc cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare aplicabile.
5.3.2. Caracteristici tehnice; clase şi niveluri de performanţă
┌─────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────┐
│ Caracteristici tehnice │Clase/Niveluri de performanţă│
├─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│Rezistenţa termică minimă corectată a │ │
│planşeului peste subsol reabilitat termic│ R'(min) ≥ 2,9 mp K/W │
├─────────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│Clasa de reacţie la foc*) a sistemului │ │
│compozit de izolare termică │ B-s2, d0 │
└─────────────────────────────────────────┴─────────────────────────────┘

────────────────
*) Clasa de reacţie la foc a sistemului compozit de izolare termică a planşeului peste subsolul destinat parcajelor
subterane va fi A2 - s1, d0.
5.3.3. Unitate de măsură: m 2 planşeu peste subsol reabilitat termic.
5.3.4. Preţ unitar de referinţă
┌──────────────────────────────────────────┬──────────────┬───────────────┐
│Reabilitare termică - planşeu peste subsol│ Lei/mp │ Euro/mp │
│ │(exclusiv TVA)│ (exclusiv TVA)│
├───────────────────────────────┬──────────┼──────────────┼───────────────┤
│Grosime*) material termoizolant│ 8 cm │ 54 │ 12 │
└───────────────────────────────┴──────────┴──────────────┴───────────────┘

Notă
──────────
*) Caracteristicile tehnice, clasele şi nivelurile de performanţă, precum şi grosimea materialului termoizolant se
stabilesc cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare aplicabile.
5.4. Reabilitare termică anvelopă - faţadă parte vitrată
5.4.1. Lucrări de intervenţie/Activităţi eligibile
A. Standardul de cost cuprinde, în principal:
- demontarea tâmplăriei exterioare existente;
- montarea tâmplăriei exterioare termoizolante cu glaf exterior;
- transportul materialelor şi deşeurilor rezultate din demontare la 10 km.
B. Standardul de cost nu cuprinde:
- elementele de închidere la balcoane/logii (stâlpi de colţ, stâlpi unghi variabil, profile de compensare, profile de
dilatare).
Precizări
Principale caracteristici ale tâmplăriei exterioare termoizolante:
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐
│Comportarea la încovoiere din vânt │ clasa B2 │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Rezistenţa la deschidere-închidere │ferestre: minimum 10.000 de cicluri │
│repetată │uşi: minimum 100.000 de cicluri │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Etanşeitatea la apă │minimum clasa 5A │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Permeabilitatea la aer │minimum clasa 3 │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Numărul minim de schimburi de aer │0,5 schimburi/oră │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Izolarea la zgomot aerian │în funcţie de categoria străzii - │
│ │minimum 25 dB │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘

Cerinţe constructive pentru tâmplărie exterioară termoizolantă din profile PVC cu glaf exterior:
- profil cu 5 camere, culoare albă;

Pagina 19 din 83
- clasa A;
- armătură oţel zincat;
- grilă de ventilaţie mecanică;
- geam termoizolant dublu 4-16-4, low-E;
- feronerie oscilobatantă cu închideri multipunct;
- glaf exterior.
5.4.2. Caracteristici tehnice; clase şi niveluri de performanţă
┌──────────────────────────────┬───────────────────────────────────┐
│ Caracteristici tehnice │ Clase/Niveluri de performanţă │
│ ├──────────────────┬────────────────┤
│ │H(bloc) ≤ P+11 E*)│H(bloc) > P+11 E│
├──────────────────────────────┼──────────────────┴────────────────┤
│Rezistenţa termică minimă │ │
│corectată a tâmplăriei │R'(min) ≥ 0,77 mp K/W │
│exterioare termoizolante │ │
├──────────────────────────────┼─────────────────┬─────────────────┤
│Clasa de reacţie la foc a │ │ │
│tâmplăriei exterioare │ min. C-s2, d0 │A1 sau A2-s1, d0 │
│termoizolante │ │ │
└──────────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────┘

─────────────
*) Inclusiv blocurile de locuinţe la care deasupra nivelului-limită se află un singur nivel construit ce ocupă maximum
50% din aria construită a blocului şi cuprinde numai spaţii tehnice, circulaţii funcţionale sau spaţii-anexă (spălătorii,
călcătorii etc.).
5.4.3. Unitate de măsură: m 2 tâmplărie exterioară termoizolantă
5.4.4. Preţ unitar de referinţă
┌─────────────────────────────────┬───────────────────┬───────────────────┐
│Reabilitare termică - │H(bloc)≤P+11 E*) │H(bloc) > P+11 E │
│faţadă parte vitrată ├─────────┬─────────┼─────────┬─────────┤
│ │ Lei/mp │Euro/mp │ Lei/mp │ Euro/mp │
│ │(exclusiv│(exclusiv│(exclusiv│(exclusiv│
│ │ TVA) │ TVA) │ TVA) │ TVA) │
├─────────────────────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│ Tâmplărie exterioară │ 423 │ 95 │ 512 │ 115 │
│termoizolantă │ │ │ │ │
└─────────────────────────────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┘

────────────
*) Inclusiv blocurile de locuinţe la care deasupra nivelului-limită se află un singur nivel construit ce ocupă maximum
50% din aria construită a blocului şi cuprinde numai spaţii tehnice, circulaţii funcţionale sau spaţii-anexă (spălătorii,
călcătorii etc.).
5.5. Reabilitare termică sistem de încălzire - instalaţie de distribuţie în subsol şi echilibrare termohidraulică
5.5.1. Lucrări de intervenţie/Activităţi eligibile
A. Standardul de cost cuprinde, în principal:
- repararea/refacerea instalaţiei de distribuţie a agentului termic pentru încălzire şi apă caldă menajeră, între
punctul de racord şi planşeul peste subsol, care cuprinde, în principal:
- golirea instalaţiei interioare;
- desfacerea-refacerea izolaţiei la conductele de distribuţie, în zonele de intervenţie;
- demontarea-montarea conductelor de distribuţie în zonele de intervenţie;
- repararea suporţilor de susţinere a conductelor de distribuţie;
- realizarea protecţiei anticorozive la conducte şi suporţi;
- echilibrarea termohidraulică a instalaţiei interioare de încălzire, care cuprinde, în principal:
- demontarea robinetelor de pe conductele de distribuţie;
- montarea robinetelor de echilibrare termohidraulică la baza coloanelor, în subsolul blocului;
- demontarea robinetelor radiatoare şi montarea robinetelor cu cap termostatic şi robinete de aerisire;
- spălarea instalaţiei interioare de încălzire;
- transportul materialelor şi molozului la 10 km.
B. Standardul de cost nu cuprinde:
- probe la rece, la cald şi de circulaţie;
- reparaţii majore la sistemul de încălzire, a căror necesitate este stabilită, în condiţiile legii, prin raport de expertiză
tehnică a instalaţiei.
5.5.2. Caracteristici tehnice; clase şi niveluri de performanţă:
- conductivitatea termică a izolaţiei conductelor:
lambda(max.) = 0,05 W/m K;
- grosimea termoizolaţiei conductelor:

Pagina 20 din 83
d(min.) = 20 mm.
5.5.3. Unitate de măsură: m 2 arie utilă bloc de locuinţe
5.5.4. Preţ unitar de referinţă
┌──────────────────────────────────────────┬──────────────┬───────────────┐
│ Denumirea lucrării │ Lei/mp │ Euro/mp │
│ │(exclusiv TVA)│ (exclusiv TVA)│
├──────────────────────────────────────────┼──────────────┼───────────────┤
│Reabilitare termică - instalaţie distribu-│ │ │
│ţie subsol şi echilibrarea hidraulică │ 32 │ 7 │
└──────────────────────────────────────────┴──────────────┴───────────────┘

5.6. Reabilitare termică sistem de încălzire - centrală termică de bloc/tronson/scară

5.6.1. Lucrări de intervenţie/Activităţi eligibile
A. Standardul de cost cuprinde, în principal:
- golirea instalaţiei;
- demontarea cazanului/arzătorului, inclusiv legăturile aferente acestuia;
- repararea/înlocuirea cazanului/arzătorului;
- protecţia anticorozivă şi izolarea termică la conductele şi piesele de legătură aferente;
- spălarea instalaţiei;
- curăţarea coşului de fum;
- proba la rece a cazanului;
- transportul materialului şimolozului la 10 km.
B. Standardul de cost nu cuprinde:
- lucrări de amenajări interioare, inclusiv realizarea legăturilor la instalaţia din centrala termică;
- probe cazan (la cald, de punere în funcţiune);
- dotări;
- schimbarea tipului de combustibil utilizat pentru producerea energiei termice.
5.6.2. Caracteristici tehnice; clase şi niveluri de performanţă:
- randament cazan:
eta(min.) = 91%;
- conductivitatea termică a izolaţiei conductelor:
lambda(max.) = 0,05 W/m K;
- grosimea termoizolaţiei conductelor:
d(min.) = 20 mm.
5.6.3. Unitate de măsură: m 2 arie utilă bloc de locuinţe
5.6.4. Preţ unitar de referinţă
┌──────────────────────────────────────────┬──────────────┬───────────────┐
│ Denumirea lucrării │ Lei/mp │ Euro/mp │
│ │(exclusiv TVA)│ (exclusiv TVA)│
├──────────────────────────────────────────┼──────────────┼───────────────┤
│Reabilitare termică - instalaţie distribu-│ │ │
│ţie subsol şi echilibrarea hidraulică │ 36 │ 8 │
└──────────────────────────────────────────┴──────────────┴───────────────┘

--------------
Anexa 2.4 a fost înlocuită cu anexa din HOTĂRÂREA nr. 1.061 din 30 octombrie 2012, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 765 din 14 noiembrie 2012, potrivit art. I din acelaşi act normativ.
Anexa 2.5
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┐
│MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE │MODERNIZARE DRUM │ │
│ ŞI TURISMULUI │COMUNAL CLASA │ Indicativ: │
│ │ TEHNICĂ V │ SCOST-05/MDRT │
│ ├─────────────────────┤ │
│ │STANDARD DE COST │ │
└─────────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┘

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere:
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2008-2009;

Pagina 21 din 83
- costul investiţiei de bază rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri la nivelul lunii
ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidarea în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală: "Modernizare drum comunal - lungime tronson: 5,25 km"
Scop:
- asigurarea conexiunii la reţeaua naţională şi judeţeană;
- asigurarea accesibilităţii unor zone cu potenţial la nivel de regiune unde condiţiile economice au împiedicat
dezvoltarea zonei;
- economisirea timpului şi a carburanţilor;
- reducerea costurilor de operare a autovehiculelor;
- îmbunătăţirea capacităţii portante.
III.2. Date tehnice
Traseul nemodernizat are două benzi de circulaţie, prezentând degradări accentuate.
Situaţia proiectată urmăreşte:
- îmbunătăţirea elementelor geometrice şi a căilor de rulare;
- aducerea structurilor rutiere la parametrii tehnici corespunzători categoriei drumului;
- realizarea unui profil transversal cu elemente geometrice care să se încadreze în prevederile legale;
- suprapunerea traseului peste traseul existent;
- asigurarea vitezei de deplasare: 20-40 km/h;
- încadrarea drumului în clasa tehnică V, categoria de importanţă C.
Situaţia proiectată nu cuprinde: lucrări de artă, poduri şi podeţe.
Pentru drumuri de clasa tehnică V vor fi asigurate:
- lăţime parte carosabilă 2 x 2,50 m;
- lăţime acostament 2 x 0,50 m;
- pantă transversală carosabil 2,5%;
- pantă transversală acostament 4%.
Sistem rutier propus:
- 4 cm uzura din BA16;
- 4 cm strat de legătură BAD 25;
- 10 cm macadam;
- 15 cm balast pentru reprofilare (grosime medie);
- acostamentele amenajate (balastate);
- asigurarea scurgerii apelor: rigole, şanţuri trapezoidale în afara localităţilor.
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌──────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐
│ Denumire │ Clasă/Nivel de performanţă │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│Caracteristica macroseismică a amplasamentului│ │
│P100-1/2006 │a(g) = 0,08 g; T(c) = 0,7 sec. │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│Clasa tehnică │ V │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│Categoria de importanţă │ "C" - NORMALĂ │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│Zona climatică │ │
│STAS 1709/1-90 │ III │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│Adâncimea de îngheţ │ │
│STAS 6054-77 │ 70... 80 cm │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│Presiunea convenţională a terenului de fundare│ │
│NP 112/2004 │ P(conv) = 260 kPa │

Pagina 22 din 83
└──────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘

III.4. Planuri şi secţiuni

Secţiune transversală
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 18 (a se vedea
imaginea asociată).
IV. Cost investiţie de bază
IV.1. Cost total
Tabel IV.1 (valori informative)
┌──────┬─────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. │ │ Cost total │
│crt. │ Capitolul/Subcapitolele de cheltuieli │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├──────────┬──────────┤
│ │ │ lei │ euro*) │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│ din care: │
├──────┬─────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│4.1. │Lucrări de drumuri │ 3.641.316│ 866.980│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.1.│Sistemul rutier │ 3.409.707│ 811.835│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.2.│Şanţuri │ 231.609│ 55.145│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale │ │ │
│ │cu montaj │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Investiţie de bază - cost total │ 3.641.316│ 866.980│
└────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Precizare
La stabilirea costului total s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariul mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
C.A.S., C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010;
pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport: transport materiale 25 km.
IV.2. Cost unitar
Tabel IV.2 (valori de referinţă)
┌───────────────────────────┐
│Cost unitar (exclusiv TVA) │
├────────────┬──────────────┤
│ lei/km │ euro*)/km │
┌──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Investiţie de bază - cost unitar, │ │ │
│ din care: │ 693.584 │ 165.139 │
├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Lucrări de drumuri │ 693.584 │ 165.139 │
└──────────────────────────────────────────────────┴────────────┴──────────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:

Pagina 23 din 83
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5 - Alte cheltuieli;
- cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procent, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul al amplasamentului
investiţiei, precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite de caracteristicile
investiţiei de referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
investiţiei.
Anexa 2.6
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┐
│MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR │REABILITARE DRUM │ │
│ │FORESTIER PRINCIPAL │ Indicativ: │
│ ├─────────────────────┤ SCOST-01/MMP │
│ │STANDARD DE COST │ │
└─────────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┘

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii. La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere:
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2008-2009;
- costul investiţiei de bază rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri la nivelul lunii
ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidarea în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală
Traseul drumului forestier se desfăşoară în întregime în fondul forestier naţional, ocupând cu aproximaţie, definitiv
sau temporar, următoarele suprafeţe:
- suprafaţa ocupată definitiv - cca 1,0-1,2 ha/km
Suprafaţa ocupată definitiv este formată din platforma şi şanţul drumurilor. Această suprafaţă rămâne în continuare
în fond forestier, schimbându-se folosinţa în "instalaţii de transport forestier-drumuri", şi reprezintă 0,5% din
suprafaţa deservită de drumurile nou-construite. Lucrările de refacere a drumurilor forestiere existente nu ocupă
suprafeţe noi din fondul forestier.
Drum forestier axial - trafic 30-50.000 mc:

Pagina 24 din 83
- lăţimea platformei drumurilor în aliniament: 5,00 m;
- lăţimea părţii carosabile în aliniament: 4,00 m;
- raza minimă de racordare în plan orizontal: 20,00 m;
- raza minimă de racordare în serpentină: 15,00 m;
- declivitatea maximă la transportul în gol: 9%;
- declivitatea maximă la transportul în plin: 6%.
III.2. Date tehnice:
- platforma 5,0 m;
- suprastructura 25-35 cm macadam;
- 10-15 cm balast pentru reprofilare;
- acostamentele amenajate balastate;
- asigurarea scurgerii apelor: rigole, şanţuri de pământ sau dalate;
- lucrări de artă - ziduri de sprijin la apă sau la versant;
- poduri şi podeţe tubulare.
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌────────────────────────┬─────────────────┬───────────────────┬───────────────┐
│Caracteristica esenţială│Categoria de drum│Clasa de importanţă│ Act normativ │
├────────────────────────┼─────────────────┼───────────────────┼───────────────┤
│Dimensionare: │Drum tehnologic*)│A10 - S30 │PD 67/80 - │
│convoi de calcul │ │ │reactualizat │
│ │ │ │ 1998 │
├────────────────────────┼─────────────────┼───────────────────┼───────────────┤
│Zona climatică │ │ Zona III │ │
└────────────────────────┴─────────────────┴───────────────────┴───────────────┘

--------
*) Conform Codului silvic.
III.4. Planuri şi secţiuni caracteristice
Secţiune transversală
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 20 (a se vedea
imaginea asociată).
III.5. Caracteristicile tehnice ale terenului de amplasament
În funcţie de substratul litologic şi de structura orografică, la nivelul ţării se disting 3 mari zone:
- zona I - partea estică a Carpaţilor Orientali, constituită din roci sedimentare;
- zona II - munţii Apuseni şi partea vestică şi de nord a Carpaţilor Occidentali, constituită din roci magmatice;
- zona III - Carpaţii Meridionali, Munţii Banatului, constituiţi din roci metamorfice.
Avându-se în vedere amplasarea acestor drumuri auto forestiere, ele se pot împărţi în funcţie de zona geografică
în care sunt situate, astfel:
- drumuri de şes-colinare; altitudine sub 300 m;
- drumuri de dealuri înalte; altitudine între 300 şi 700 m;
- drumuri de munte; altitudine peste 700 m.
În primele două categorii caracteristicile geotehnice sunt în general de formaţiuni geologice de vârstă recentă,
alcătuite din argile nisipoase sau argile prăfoase de origine deluvială. În aceste zone relieful este domol, cu pante
transversale şi longitudinale relativ mici, iar cursurile de apă au un caracter permanent, cu albii stabile.
În cea de a treia zonă de munte caracteristicile fizico-mecanice ale formaţiunilor diferă în funcţie de natura rocilor
de bază. Aceste formaţiuni sunt acoperite de argile nisipoase cu fragmente de rocă cu grosimi variabile, în funcţie
de panta transversală. Astfel, deluviul are grosimi mari în zona I şi scade către zonele II şi III.
Pantele longitudinale şi transversale ale versanţilor sunt în general accentuate.
Regimul hidrologic de tip torenţial al apelor de suprafaţă este pus în evidenţă atât de prezenţa albiilor în formă de
V, cât şi de numeroasele conuri de dejecţie ce se găsesc la baza pantelor. Din cauza pantelor accentuate şi a
cantităţilor mari de precipitaţii, în zonele montane sunt mult mai frecvente alunecările de teren. Datorită reţelei
hidrografice dese şi alunecărilor de teren, în această zonă se impune executarea unui număr mai mare de lucrări
de artă şi consolidare, comparativ cu zonele de şes şi de coline.
Sistemele rutiere se realizează preponderent cu materiale locale extrase, piatră spartă din derocările din traseu sau
balast din albiile pâraielor din zonă.
IV. Cost investiţie de bază
Cost unitar
IV.1. Zona I - partea estică a Carpaţilor Orientali - sedimentar
Tabel nr. IV.1
*Font 9*

Pagina 25 din 83
┌──────┬──────────────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────────┐
│Nr. │ │Costuri unitare - munte│Costuri unitare - deal înalt│
│crt. │Categorii de lucrări │ (exclusiv TVA) │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├────────────┬──────────┼──────────────┬─────────────┤
│ │ │ lei/km │euro*)/km │ lei/km │ euro*)/km │
├──────┴──────────────────────────────┴────────────┴──────────┴──────────────┴─────────────┤
│4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, din care: │
├──────┬──────────────────────────────┬────────────┬──────────┬──────────────┬─────────────┤
│4.1. │Lucrări drum │ 474.999│ 113.095│ 410.004│ 97.620│
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.1.1.│Sistemul rutier │ │ │ │ │

│4.1.2.│Lucrări de artă │ │ │ │ │

│4.1.3.│Poduri, podeţe │ │ │ │ │

│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │ - │ - │

│4.3. │Utilaje, echipamente tehnolo- │ │ │ │ │
│ │gice şi funcţionale cu montaj │ - │ - │ - │ - │

│4.4. │Utilaje fără montaj şi │ │ │ │ │
│ │echipamente de transport │ - │ - │ - │ - │

│4.5. │Dotări │ - │ - │ - │ - │

│4.6. │Active necorporale │ - │ - │ - │ - │
├──────┴──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│Investiţie de bază - cost unitar │ 474.999│ 113.095│ 410.004│ 97.620│
└─────────────────────────────────────┴────────────┴──────────┴──────────────┴─────────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
IV.2. Zona II - partea vestică a Carpaţilor Occidentali şi munţii Apuseni - predominant magmatic
Tabel nr. IV.2
*Font 9*
┌──────┬──────────────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────────┐
│Nr. │ │Costuri unitare - munte│Costuri unitare - deal înalt│
│crt. │ Categorii de lucrări │ (exclusiv TVA) │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├────────────┬──────────┼──────────────┬─────────────┤
│ │ │ lei/km │euro*)/km │ lei/km │ euro*)/km │
├──────┴──────────────────────────────┴────────────┴──────────┴──────────────┴─────────────┤
│4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, din care: │
├──────┬──────────────────────────────┬────────────┬──────────┬──────────────┬─────────────┤
│4.1. │Lucrări drum │ 465.024│ 110.720│ 390.579│ 92.995│
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.1.1.│Sistemul rutier │ │ │ │ │
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.1.2.│Lucrări de artă │ │ │ │ │
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.1.3.│Poduri, podeţe │ │ │ │ │
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │ - │ - │
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnolo- │ │ │ │ │
│ │gice şi funcţionale cu montaj │ - │ - │ - │ - │
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi │ │ │ │ │
│ │echipamente de transport │ - │ - │ - │ - │
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │ - │ - │
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │ - │ - │
├──────┴──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│Investiţie de bază - cost unitar │ 465.024│ 110.720│ 390.579│ 92.995│
└─────────────────────────────────────┴────────────┴──────────┴──────────────┴─────────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
IV.3. Zona III - Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului - roci metamorfice
Tabel nr. IV.3
*Font 9*
┌──────┬──────────────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────────┐
│Nr. │ │Costuri unitare - munte│Costuri unitare - deal înalt│
│crt. │ Categorii de lucrări │ (exclusiv TVA) │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├────────────┬──────────┼──────────────┬─────────────┤
│ │ │ lei/km │euro*)/km │ lei/km │ euro*)/km │

Pagina 26 din 83
├──────┴──────────────────────────────┴────────────┴──────────┴──────────────┴─────────────┤
│4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, din care: │
├──────┬──────────────────────────────┬────────────┬──────────┬──────────────┬─────────────┤
│4.1. │Lucrări drum │ 457.779│ 108.995│ 374.997│ 89.285│
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.1.1.│Sistemul rutier │ │ │ │ │
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.1.2.│Lucrări de artă │ │ │ │ │
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.1.3.│Poduri, podeţe │ │ │ │ │
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │ - │ - │
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnolo- │ │ │ │ │
│ │gice şi funcţionale cu montaj │ - │ - │ - │ - │
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi │ │ │ │ │
│ │echipamente de transport │ - │ - │ - │ - │
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │ - │ - │
├──────┼──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │ - │ - │
├──────┴──────────────────────────────┼────────────┼──────────┼──────────────┼─────────────┤
│Investiţie de bază - cost unitar │ 457.779│ 108.995│ 374.997│ 89.285│
└─────────────────────────────────────┴────────────┴──────────┴──────────────┴─────────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Precizare
La stabilirea costului s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariul mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
C.A.S., C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010;
pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport:
transport de materiale cca 25-30 km.
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5 - Alte cheltuieli;
- cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul al amplasamentului
investiţiei, precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite de caracteristicile
investiţiei de referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
investiţiei.
Anexa 2.7
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┐

Pagina 27 din 83
│MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR │REABILITARE DRUM │ │
│ │FORESTIER SECUNDAR │ Indicativ: │
│ ├─────────────────────┤ SCOST-02/MMP │
│ │STANDARD DE COST │ │
└─────────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┘

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere:
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2008-2009;
- costul investiţiei de bază rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri la nivelul lunii
ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidarea în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală
Traseul drumului forestier se desfăşoară în întregime în fondul forestier naţional, ocupând cu aproximaţie, definitiv
sau temporar, următoarele suprafeţe:
- suprafaţa ocupată definitiv - cca 1,0-1,2 ha/km
Suprafaţa ocupată definitiv este formată din platforma şi şanţul drumurilor. Această suprafaţă rămâne în continuare
în fond forestier, schimbându-se folosinţa în "instalaţii de transport forestier-drumuri", şi reprezintă 0,5% din
suprafaţa deservită de drumurile nou-construite.
Lucrările de refacere a drumurilor forestiere existente nu ocupă suprafeţe noi din fondul forestier.
Drum forestier colector - trafic variabil:
- lăţimea platformei drumurilor în aliniament: 3,50 m;
- lăţimea părţii carosabile în aliniament: 2,50 m;
- raza minimă de racordare în plan orizontal: 15 m;
- raza minimă de racordare în serpentină: 13 m;
- declivitatea maximă la transportul în gol: 12%;
- declivitatea maximă la transportul în plin: 9%;
- sistemul rutier, împietruire simplă în unul sau două straturi în grosimi medii de 20-40 cm după compactare,
alcătuit din balast sau piatră spartă;
- lucrările de artă cu caracter definitiv, dimensionate la convoiul de calcul A10-S30 şi cu verificarea la convoiul
ATF25.
Sistemele rutiere se realizează preponderent cu materiale locale extrase, piatră spartă din derocările din traseu sau
balast din albiile pâraielor din zonă.
III.2. Date tehnice:
- platforma 3,5 m;
- suprastructura 20-30 cm împietruire simplă;
- 10-15 cm balast pentru reprofilare;
- acostamentele amenajate balastate;
- asigurarea scurgerii apelor: rigole, şanţuri de pământ sau dalate;
- lucrări de artă - ziduri de sprijin la apă sau la versant;
- poduri şi podeţe tubulare.
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌────────────────────────┬─────────────────┬───────────────────┬───────────────┐

Pagina 28 din 83
│Caracteristica esenţială│Categoria de drum│Clasa de importanţă│ Act normativ │
├────────────────────────┼─────────────────┼───────────────────┼───────────────┤
│Dimensionare: │Drum tehnologic*)│ A10 - S30 │PD 67/80 - │
│convoi de calcul │ │ │reactualizat │
│ │ │ │ 1998 │
├────────────────────────┼─────────────────┼───────────────────┼───────────────┤
│Zona climatică │ │ Zona III │ │
└────────────────────────┴─────────────────┴───────────────────┴───────────────┘

*) Conform Codului silvic.

III.4. Planuri şi secţiuni caracteristice
Secţiune transversală
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 24 (a se vedea
imaginea asociată).
III.5. Caracteristicile tehnice ale terenului de amplasament
În funcţie de substratul litologic şi structura orografică, la nivelul ţării se disting 3 mari zone:
- zona I - partea estică a Carpaţilor Orientali, constituită din roci sedimentare;
- zona II - munţii Apuseni şi partea vestică şi de nord a Carpaţilor Occidentali, constituită din roci magmatice;
- zona III - Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului, constituiţi din roci metamorfice.
Având în vedere amplasarea acestor drumuri auto forestiere, ele se pot împărţi în funcţie de zona geografică în
care sunt situate, astfel:
- drumuri de şes-colinare; altitudine sub 300 m;
- drumuri de dealuri înalte; altitudine între 300 şi 700 m;
- drumuri de munte; altitudine peste 700 m.
În primele două categorii caracteristicile geotehnice sunt în general de formaţiuni geologice de vârstă recentă,
alcătuite din argile nisipoase sau argile prăfoase de origine deluvială. În aceste zone relieful este domol, cu pante
transversale şi longitudinale relativ mici, iar cursurile de apă au un caracter permanent, cu albii stabile.
În cea de a treia zonă de munte caracteristicile fizico-mecanice ale formaţiunilor diferă în funcţie de natura rocilor
de bază. Aceste formaţiuni sunt acoperite de argile nisipoase cu fragmente de rocă cu grosimi variabile, în funcţie
de panta transversală. Astfel, deluviul are grosimi mari în zona I şi scade către zonele II şi III.
Pantele longitudinale şi transversale ale versanţilor sunt în general accentuate.
Regimul hidrologic de tip torenţial al apelor de suprafaţă este pus în evidenţă atât de prezenţa albiilor în formă de
V, cât şi de numeroasele conuri de dejecţie ce se găsesc la baza pantelor. Din cauza pantelor accentuate şi a
cantităţilor mari de precipitaţii, în zonele montane sunt mult mai frecvente alunecările de teren. Datorită reţelei
hidrografice dese şi alunecărilor de teren, în această zonă se impune executarea unui număr mai mare de lucrări
de artă şi consolidare.
IV. Cost investiţie de bază
Cost unitar
IV.1. Zona I - partea estică a Carpaţilor Orientali - sedimentar
Tabel nr. IV.1
*Font 9*
┌──────┬───────────────────────────┬──────────────────┬─────────────────┬─────────────────┐
│Nr. │ │ Costuri unitare -│Costuri unitare -│Costuri unitare -│
│crt. │ Categorii de lucrări │ munte │ deal înalt │ şes colinar │
│ │ │ (exclusiv TVA) │ (exclusiv TVA) │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├────────┬─────────┼───────┬─────────┼───────┬─────────┤
│ │ │ lei/km │euro*)/km│lei/km │euro*)/km│lei/km │euro*)/km│
├──────┴───────────────────────────┴────────┴─────────┴───────┴─────────┴───────┴─────────┤
│4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│din care: │
├──────┬───────────────────────────┬────────┬─────────┬───────┬─────────┬───────┬─────────┤
│4.1. │Lucrări drum │ 285.999│ 68.095│231.000│ 55.000│189.000│ 45.000│
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.1.1.│Sistemul rutier │ │ │ │ │ │ │

│4.1.2.│Lucrări de artă │ │ │ │ │ │ │

│4.1.3.│Poduri, podeţe │ │ │ │ │ │ │

│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │ - │ - │ - │ - │

│4.3. │Utilaje, echipamente │ │ │ │ │ │ │
│ │tehnologice şi funcţionale │ │ │ │ │ │ │
│ │cu montaj │ - │ - │ - │ - │ - │ - │

Pagina 29 din 83
│4.4. │Utilaje fără montaj şi │ │ │ │ │ │ │
│ │echipamente de transport │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │ - │ - │ - │ - │

│4.6. │Active necorporale │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┴───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│Investiţie de bază - cost unitar │ 285.999│ 68.095│231.000│ 55.000│189.000│ 45.000│
└──────────────────────────────────┴────────┴─────────┴───────┴─────────┴───────┴─────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
IV.2. Zona II - partea vestică a Carpaţilor Occidentali şi munţii Apuseni - predominant magmatic
Tabel nr. IV.2
*Font 9*
┌──────┬───────────────────────────┬──────────────────┬─────────────────┬─────────────────┐
│Nr. │ │ Costuri unitare -│Costuri unitare -│Costuri unitare -│
│crt. │ Categorii de lucrări │ munte │ deal înalt │ şes colinar │
│ │ │ (exclusiv TVA) │ (exclusiv TVA) │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├────────┬─────────┼───────┬─────────┼───────┬─────────┤
│ │ │ lei/km │euro*)/km│lei/km │euro*)/km│lei/km │euro*)/km│
├──────┴───────────────────────────┴────────┴─────────┴───────┴─────────┴───────┴─────────┤
│4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│din care: │
├──────┬───────────────────────────┬────────┬─────────┬───────┬─────────┬───────┬─────────┤
│4.1. │Lucrări drum │ 319.914│ 76.170│273.000│ 65.000│214.998│ 51.190│
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.1.1.│Sistemul rutier │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.1.2.│Lucrări de artă │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.1.3.│Poduri, podeţe │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente │ │ │ │ │ │ │
│ │tehnologice şi funcţionale │ │ │ │ │ │ │
│ │cu montaj │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi │ │ │ │ │ │ │
│ │echipamente de transport │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┴───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│Investiţie de bază - cost unitar │ 319.914│ 76.170│273.000│ 65.000│214.998│ 51.190│
└──────────────────────────────────┴────────┴─────────┴───────┴─────────┴───────┴─────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
IV.3. Zona III - Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului - roci metamorfice
Tabel nr. IV.3
*Font 9*
┌──────┬───────────────────────────┬──────────────────┬─────────────────┬─────────────────┐
│Nr. │ │ Costuri unitare -│Costuri unitare -│Costuri unitare -│
│crt. │ Categorii de lucrări │ munte │ deal înalt │ şes colinar │
│ │ │ (exclusiv TVA) │ (exclusiv TVA) │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├────────┬─────────┼───────┬─────────┼───────┬─────────┤
│ │ │ lei/km │euro*)/km│lei/km │euro*)/km│lei/km │euro*)/km│
├──────┴───────────────────────────┴────────┴─────────┴───────┴─────────┴───────┴─────────┤
│4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│din care: │
├──────┬───────────────────────────┬────────┬─────────┬───────┬─────────┬───────┬─────────┤
│4.1. │Lucrări drum │ 300.090│ 71.450│273.000│ 65.000│224.994│ 53.570│
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.1.1.│Sistemul rutier │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.1.2.│Lucrări de artă │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.1.3.│Poduri, podeţe │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente │ │ │ │ │ │ │
│ │tehnologice şi funcţionale │ │ │ │ │ │ │
│ │ cu montaj │ - │ - │ - │ - │ - │ - │

Pagina 30 din 83
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi │ │ │ │ │ │ │
│ │echipamente de transport │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┴───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│Investiţie de bază - cost unitar │ 300.090│ 71.450│273.000│ 65.000│224.994│ 53.570│
└──────────────────────────────────┴────────┴─────────┴───────┴─────────┴───────┴─────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Precizare
La stabilirea costului s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariul mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
C.A.S., C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010;
pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport materiale cca 25-30 km.
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5 - Alte cheltuieli;
- cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul al amplasamentului
investiţiei, precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite de caracteristicile
investiţiei de referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
investiţiei.
Anexa 2.8
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┐
│ MINISTERUL MEDIULUI │REABILITARE DRUM │ │
│ │FORESTIER MAGISTRAL │ Indicativ: │
│ ├─────────────────────┤ SCOST-01/MMP │
│ │STANDARD DE COST │ │
└─────────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┘

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere:

Pagina 31 din 83
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2008-2009;
- costul investiţiei de bază rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri la nivelul lunii
ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidarea în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală
Traseul drumului forestier se desfăşoară în întregime în fondul forestier naţional, ocupând cu aproximaţie, definitiv
sau temporar, următoarele suprafeţe:
- suprafaţa ocupată definitiv cca 1,0-1,2 ha/km
Suprafaţa ocupată definitiv este formată din platforma şi şanţul drumurilor. Această suprafaţă rămâne în continuare
în fond forestier, schimbându-se folosinţa în "instalaţii de transport forestier-drumuri", şi reprezintă 0,5% din
suprafaţa deservită de drumurile nou-construite.
Lucrările de refacere a drumurilor forestiere existente nu ocupă suprafeţe noi din fondul forestier.
Drum forestier magistral - trafic < 50.000 mc:
- lăţimea platformei drumurilor în aliniament: 7,00 m;
- lăţimea părţii carosabile în aliniament: 6,00 m;
- raza minimă de racordare în plan orizontal: 25 m;
- raza minimă de racordare în serpentină: 15 m;
- declivitatea maximă la transportul în gol: 9%;
- declivitatea maximă la transportul în plin: 6%.
III.2. Date tehnice:
- platforma 7,0 m;
- suprastructura 30-40 cm macadam;
- 10-15 cm balast pentru reprofilare;
- acostamentele amenajate balastate;
- asigurarea scurgerii apelor: rigole, şanţuri de pământ sau dalate;
- lucrări de artă - ziduri de sprijin la apă sau la versant;
- poduri şi podeţe tubulare.
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌────────────────────────┬─────────────────┬───────────────────┬───────────────┐
│Caracteristica esenţială│Categoria de drum│Clasa de importanţă│ Act normativ │
├────────────────────────┼─────────────────┼───────────────────┼───────────────┤
│Dimensionare: │Drum tehnologic*)│ A10 - S30 │PD 67/80 - │
│convoi de calcul │ │ │reactualizat │
│ │ │ │ 1998 │
├────────────────────────┼─────────────────┼───────────────────┼───────────────┤
│Zona climatică │ │ Zona III │ │
└────────────────────────┴─────────────────┴───────────────────┴───────────────┘

*) Conform Codului silvic.

III.4. Planuri şi secţiuni caracteristice
Secţiune transversală
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 28 (a se vedea
imaginea asociată).
III.5. Caracteristicile tehnice ale terenului de amplasament
În funcţie de substratul litologic şi structura orografică, la nivelul ţării se disting 3 mari zone:
- zona I - partea estică a Carpaţilor Orientali, constituită din roci sedimentare;
- zona II - munţii Apuseni şi partea vestică şi de nord a Carpaţilor Occidentali, constituită din roci magmatice;
- zona III - Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului, constituiţi din roci metamorfice.

Pagina 32 din 83
Având în vedere amplasarea acestor drumuri auto forestiere, ele se pot împărţi în funcţie de zona geografică în
care sunt situate, astfel:
- drumuri de şes-colinare; altitudine sub 300 m;
- drumuri de dealuri înalte; altitudine între 300 şi 700 m;
- drumuri de munte; altitudine peste 700 m.
În primele două categorii caracteristicile geotehnice sunt în general de formaţiuni geologice de vârstă recentă,
alcătuite din argile nisipoase sau argile prăfoase de origine deluvială. În aceste zone relieful este domol, cu pante
transversale şi longitudinale relativ mici, iar cursurile de apă au un caracter permanent, cu albii stabile.
În cea de-a treia zonă de munte caracteristicile fizico-mecanice ale formaţiunilor diferă în funcţie de natura rocilor
de bază. Aceste formaţiuni sunt acoperite de argile nisipoase cu fragmente de rocă cu grosimi variabile, în funcţie
de panta transversală. Astfel, deluviul are grosimi mari în zona I şi scade către zonele II şi III.
Pantele longitudinale şi transversale ale versanţilor sunt în general accentuate.
Regimul hidrologic de tip torenţial al apelor de suprafaţă este pus în evidenţă atât de prezenţa albiilor în formă de
V, cât şi de numeroasele conuri de dejecţie ce se găsesc la baza pantelor. Din cauza pantelor accentuate şi a
cantităţilor mari de precipitaţii, în zonele montane sunt mult mai frecvente alunecările de teren. Datorită reţelei
hidrografice dese şi alunecărilor de teren, în această zonă se impune executarea unui număr mai mare de lucrări
de artă şi consolidare, comparativ cu zonele de şes şi de coline.
Sistemele rutiere se realizează preponderent cu materiale locale extrase, piatră spartă din derocările din traseu sau
balast din albiile pâraielor din zonă.
IV. Cost investiţie de bază
Cost unitar
IV.1. Zona I - partea estică a Carpaţilor Orientali - sedimentar
Tabel nr. IV.1
┌──────┬───────────────────────────────────────────────┬───────────────────────┐
│Nr. │ │Costuri unitare - munte│
│crt. │ Categorii de lucrări │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├───────────┬───────────┤
│ │ │ lei/km │ euro*)/km │
├──────┴───────────────────────────────────────────────┴───────────┴───────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│ din care: │
├──────┬───────────────────────────────────────────────┬───────────┬───────────┤
│4.1. │Lucrări drum │ 594.993│ 141.665│
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.1.1.│Sistemul rutier │ │ │

│4.1.2.│Lucrări de artă │ │ │

│4.1.3.│Poduri, podeţe │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi │ │ │
│ │funcţionale cu montaj │ - │ - │

│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport│ - │ - │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │
├──────┴───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│Investiţie de bază - cost unitar │ 594.993│ 141.665│
└──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┴───────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
IV.2. Zona II - partea vestică a Carpaţilor Occidentali şi munţii Apuseni - predominant magmatic
Tabel nr. IV.2
┌──────┬───────────────────────────────────────────────┬───────────────────────┐
│Nr. │ │Costuri unitare - munte│
│crt. │ Categorii de lucrări │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├───────────┬───────────┤
│ │ │ lei/km │ euro*)/km │
├──────┴───────────────────────────────────────────────┴───────────┴───────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│ din care: │
├──────┬───────────────────────────────────────────────┬───────────┬───────────┤
│4.1. │Lucrări drum │ 584.976│ 139.280│
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.1.1.│Sistemul rutier │ │ │

Pagina 33 din 83
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.1.2.│Lucrări de artă │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.1.3.│Poduri, podeţe │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi │ │ │
│ │funcţionale cu montaj │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport│ - │ - │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │
├──────┴───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│Investiţie de bază - cost unitar │ 584.976│ 139.280│
└──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┴───────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
IV.3. Zona III - Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului - roci metamorfice
Tabel nr. IV.3
┌──────┬───────────────────────────────────────────────┬───────────────────────┐
│Nr. │ │Costuri unitare - munte│
│crt. │ Categorii de lucrări │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├───────────┬───────────┤
│ │ │ lei/km │ euro*)/km │
├──────┴───────────────────────────────────────────────┴───────────┴───────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│ din care: │
├──────┬───────────────────────────────────────────────┬───────────┬───────────┤
│4.1. │Lucrări drum │ 564.984│ 134.520│
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.1.1.│Sistemul rutier │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.1.2.│Lucrări de artă │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.1.3.│Poduri, podeţe │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi │ │ │
│ │funcţionale cu montaj │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport│ - │ - │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │
├──────┴───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│Investiţie de bază - cost unitar │ 564.984│ 134.520│
└──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┴───────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Precizare
La stabilirea costului total s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariul mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
C.A.S., C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010;
pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport:
transport de materiale cca 25-30 km.
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;

Pagina 34 din 83
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5 - Alte cheltuieli;
- cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul al amplasamentului
investiţiei, precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite de caracteristicile
investiţiei de referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
investiţiei.
Anexa 2.9
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┐
│MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR │ DRUM FORESTIER │ │
│ │ SECUNDAR │ Indicativ: │
│ ├─────────────────────┤ SCOST-04/MMP │
│ │STANDARD DE COST │ │
└─────────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┘

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere:
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2008-2009;
- costul investiţiei de bază rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri la nivelul lunii
ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidarea în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală
Traseele drumurilor forestiere propuse a se executa se desfăşoară în întregime în fondul forestier naţional,
ocupând cu aproximaţie, definitiv sau temporar, următoarele suprafeţe:
- suprafaţa ocupată definitiv cca 1,0-1,2 ha/km,
- suprafaţa ocupată temporar cca 0,4-0,6 ha/km.
Suprafaţa ocupată definitiv este formată din platforma şi şanţul drumurilor. Această suprafaţă rămâne în continuare
în fond forestier, schimbându-se folosinţa în "instalaţii de transport forestier-drumuri" şi reprezintă 0,5% din
suprafaţa deservită de drumurile nou-construite.

Pagina 35 din 83
Suprafaţa ocupată temporar este formată din suprafaţa ocupată de taluzele drumurilor şi depozitele de
terasamente.
Această suprafaţă este ocupată numai pe durata construcţiei drumului, urmând ca după terminarea execuţiei să fie
împădurită, reintrând în circuitul productiv, şi reprezintă 0,3% din suprafaţa deservită de drumurile nou-construite.
Drum forestier colector - trafic variabil:
- lăţimea platformei drumurilor în aliniament: 3,50 m;
- lăţimea părţii carosabile în aliniament: 2,50 m;
- raza minimă de racordare în plan orizontal: 15 m;
- raza minimă de racordare în serpentină: 13 m;
- declivitatea maximă la transportul în gol: 12%;
- declivitatea maximă la transportul în plin: 9%;
- sistemul rutier, împietruire simplă în unul sau două straturi în grosimi medii de 20-40 cm după compactare,
alcătuit din balast sau piatră spartă;
- lucrările de artă cu caracter definitiv, dimensionate la convoiul de calcul A10-S30 şi cu verificarea la convoiul
ATF25.
Sistemele rutiere se realizează preponderent cu materiale locale extrase, piatră spartă din derocările din traseu sau
balast din albiile pâraielor din zonă.
III.2. Date tehnice:
- platforma 3,5 m;
- suprastructura 20-30 cm împietruire simplă;
- 10-15 cm balast pentru reprofilare;
- acostamentele amenajate balastate;
- asigurarea scurgerii apelor: rigole, şanţuri de pământ sau dalate;
- lucrări de artă - ziduri de sprijin la apă sau la versant;
- poduri şi podeţe tubulare.
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌────────────────────────┬─────────────────┬───────────────────┬───────────────┐
│Caracteristica esenţială│Categoria de drum│Clasa de importanţă│ Act normativ │
├────────────────────────┼─────────────────┼───────────────────┼───────────────┤
│Dimensionare: │Drum tehnologic*)│ A10 - S30 │PD 67/80 - │
│convoi de calcul │ │ │reactualizat │
│ │ │ │ 1998 │
├────────────────────────┼─────────────────┼───────────────────┼───────────────┤
│Zona climatică │ │ Zona III │ │
└────────────────────────┴─────────────────┴───────────────────┴───────────────┘

*) Conform Codului silvic.

III.4. Planuri şi secţiuni caracteristice
Secţiune transversală
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 32 (a se vedea
imaginea asociată).
III.5. Caracteristicile tehnice ale terenului de amplasament
În funcţie de substratul litologic şi structura orografică, la nivelul ţării se disting 3 mari zone:
- zona I - partea estică a Carpaţilor Orientali, constituită din roci sedimentare;
- zona II - munţii Apuseni şi partea vestică şi de nord a Carpaţilor Occidentali, constituită din roci magmatice;
- zona III - Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului, constituiţi din roci metamorfice.
Având în vedere amplasarea acestor drumuri auto forestiere, ele se pot împărţi în funcţie de zona geografică în
care sunt situate, astfel:
- drumuri de şes-colinare; altitudine sub 300 m;
- drumuri de dealuri înalte ; altitudine între 300 şi 700 m;
- drumuri de munte; altitudine peste 700 m.
În primele două categorii caracteristicile geotehnice sunt în general de formaţiuni geologice de vârstă recentă,
alcătuite din argile nisipoase sau argile prăfoase de origine deluvială. În aceste zone relieful este domol, cu pante
transversale şi longitudinale relativ mici, iar cursurile de apă au un caracter permanent, cu albii stabile.
În cea de-a treia zonă de munte caracteristicile fizico-mecanice ale formaţiunilor diferă în funcţie de natura rocilor
de bază. Aceste formaţiuni sunt acoperite de argile nisipoase cu fragmente de rocă cu grosimi variabile, în funcţie
de panta transversală. Astfel, deluviul are grosimi mari în zona I şi scade către zonele II şi III.
Pantele longitudinale şi transversale ale versanţilor sunt în general accentuate.
Regimul hidrologic de tip torenţial al apelor de suprafaţă este pus în evidenţă atât de prezenţa albiilor în formă de
V, cât şi de numeroasele conuri de dejecţie ce se găsesc la baza pantelor. Din cauza pantelor accentuate şi a

Pagina 36 din 83
cantităţilor mari de precipitaţii, în zonele montane sunt mult mai frecvente alunecările de teren. Datorită reţelei
hidrografice dese şi alunecărilor de teren, în această zonă se impune executarea unui număr mai mare de lucrări
de artă şi consolidare.
IV. Cost investiţie de bază
Cost unitar
IV.1. Zona I - partea estică a Carpaţilor Orientali - sedimentar
Tabel nr. IV.1
*Font 9*
┌──────┬───────────────────────────┬──────────────────┬─────────────────┬─────────────────┐
│Nr. │ │ Costuri unitare -│Costuri unitare -│Costuri unitare -│
│crt. │ Categorii de lucrări │ munte │ deal înalt │ şes colinar │
│ │ │ (exclusiv TVA) │ (exclusiv TVA) │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├────────┬─────────┼───────┬─────────┼───────┬─────────┤
│ │ │ lei/km │euro*)/km│lei/km │euro*)/km│lei/km │euro*)/km│
├──────┴───────────────────────────┴────────┴─────────┴───────┴─────────┴───────┴─────────┤
│4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│din care: │
├──────┬───────────────────────────┬────────┬─────────┬───────┬─────────┬───────┬─────────┤
│4.1. │Lucrări drum │ 445.095│ 105.975│365.400│ 87.000│273.000│ 65.000│
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.1.1.│Sistemul rutier │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.1.2.│Lucrări de artă │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.1.3.│Poduri, podeţe │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente │ │ │ │ │ │ │
│ │tehnologice şi funcţionale │ │ │ │ │ │ │
│ │cu montaj │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi │ │ │ │ │ │ │
│ │echipamente de transport │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┴───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│Investiţie de bază - cost unitar │ 445.095│ 105.975│365.400│ 87.000│273.000│ 65.000│
└──────────────────────────────────┴────────┴─────────┴───────┴─────────┴───────┴─────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
IV.2. Zona II - partea vestică a Carpaţilor Orientali şi munţii Apuseni - predominant magmatic
Tabel nr. IV.2
*Font 9*
┌──────┬───────────────────────────┬──────────────────┬─────────────────┬─────────────────┐
│Nr. │ │ Costuri unitare -│Costuri unitare -│Costuri unitare -│
│crt. │ Categorii de lucrări │ munte │ deal înalt │ şes colinar │
│ │ │ (exclusiv TVA) │ (exclusiv TVA) │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├────────┬─────────┼───────┬─────────┼───────┬─────────┤
│ │ │ lei/km │euro*)/km│lei/km │euro*)/km│lei/km euro*)/km│
├──────┴───────────────────────────┴────────┴─────────┴───────┴─────────┴───────┴─────────┤
│4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│din care: │
├──────┬───────────────────────────┬────────┬─────────┬───────┬─────────┬───────┬─────────┤
│4.1. │Lucrări drum │ 424.200│ 101.000│361.200│ 86.000│248.136│ 59.080│
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.1.1.│Sistemul rutier │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.1.2.│Lucrări de artă │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.1.3.│Poduri, podeţe │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente │ │ │ │ │ │ │
│ │tehnologice şi funcţionale │ │ │ │ │ │ │
│ │cu montaj │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi │ │ │ │ │ │ │
│ │echipamente de transport │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤

Pagina 37 din 83
│4.5. │Dotări │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┴───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│Investiţie de bază - cost unitar │ 424.200│ 101.000│361.200│ 86.000│248.136│ 59.080│
└──────────────────────────────────┴────────┴─────────┴───────┴─────────┴───────┴─────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
IV.3. Zona III - Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului - roci metamorfice
Tabel nr. IV.3
*Font 9*
┌──────┬───────────────────────────┬──────────────────┬─────────────────┬─────────────────┐
│Nr. │ │ Costuri unitare -│Costuri unitare -│Costuri unitare -│
│crt. │ Categorii de lucrări │ munte │ deal înalt │ şes colinar │
│ │ │ (exclusiv TVA) │ (exclusiv TVA) │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├────────┬─────────┼───────┬─────────┼───────┬─────────┤
│ │ │ lei/km │euro*)/km│lei/km │euro*)/km│lei/km │euro*)/km│
├──────┴───────────────────────────┴────────┴─────────┴───────┴─────────┴───────┴─────────┤
│4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│din care: │
├──────┬───────────────────────────┬────────┬─────────┬───────┬─────────┬───────┬─────────┤
│4.1. │Lucrări drum │ 411.600│ 98.000│344.400│ 82.000│247.842│ 59.010│
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.1.1.│Sistemul rutier │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.1.2.│Lucrări de artă │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.1.3.│Poduri, podeţe │ │ │ │ │ │ │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente │ │ │ │ │ │ │
│ │tehnologice şi funcţionale │ │ │ │ │ │ │
│ │cu montaj │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi │ │ │ │ │ │ │
│ │echipamente de transport │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├──────┴───────────────────────────┼────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┤
│Investiţie de bază - cost unitar │ 411.600│ 98.000│344.400│ 82.000│247.842│ 59.010│
└──────────────────────────────────┴────────┴─────────┴───────┴─────────┴───────┴─────────┘

*) 1euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Precizare
La stabilirea costului s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariul mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
C.A.S., C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010;
pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidentele de muncă şi boli profesionale, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport materiale cca 25-30 km.
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5 - Alte cheltuieli;
- cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:

Pagina 38 din 83
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologia privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul al amplasamentului
investiţiei, precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare diferite de caracteristicile
investiţiei de referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
investiţiei.
Anexa 2.10
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┐
│MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII,│ŞCOALĂ CU 8 SĂLI │ │
│ TINERETULUI ŞI SPORTULUI │ DE CLASĂ │ Indicativ: │
│ ├─────────────────────┤ SCOST-01/MEdCTS │
│ │STANDARD DE COST │ │
└─────────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┘

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere:
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2008-2009;
- costul investiţiei de bază rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri la nivelul lunii
ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidarea în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală
Şcoala cu 8 săli de clasă reprezintă o clădire pentru învăţământul preuniversitar, de nivel gimnazial, cu posibilităţi
de amplasare în mediul rural sau urban, fiind dimensionată în conformitate cu normele şi standardele în vigoare din
acest domeniu.
III.2. Date tehnice:
- suprafaţa construită: 486 mp;
- suprafaţa desfăşurată: 935 mp;
- regim de înălţime: P+1E.
Funcţionalitatea şcolii este asigurată de următoarele spaţii:
- săli de clasă;
- laboratoare;
- cancelarie;
- director, secretariat;
- grupuri sanitare;
- magazie;
- centrală termică;

Pagina 39 din 83
- spaţii de circulaţie (holuri, casa scării).
Alcătuire constructivă:
- fundaţii continue, pereţi portanţi din zidărie de cărămidă dispuşi în sistem celular, rigidizaţi cu sâmburi din beton
armat; planşeu din beton armat, şarpantă din lemn cu învelitoare din tablă;
- finisaje interioare la pereţi cu vopsele lavabile în săli şi faianţă în spaţiile umede; pardoseli cu strat de uzură din
PVC trafic intens, gresie pe holuri şi spaţii umede;
- utilităţi: energie electrică şi apă prin racord de la reţeaua publică, încălzirea cu centrală termică proprie.
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌──────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┐
│ Denumire │ Clasă/Nivel de performanţă │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│Caracteristica macroseismică a amplasamentului│ │
│P100-1/2006 │a(g) = 0,20 g; T(c) = 0,7 sec. │
│Cod de proiectare seismică │ │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│Clasa de importanţă şi expunere │ │
│P100-1/2006 │ │
│Cod de proiectare seismică │ II │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│Categoria de importanţă │ │
│Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru │ │
│aprobarea unor regulamente privind calitatea │ │
│în construcţii, cu modificările şi │ C │
│completările ulterioare │ │
│Regulament privind stabilirea categoriei │ │
│de importanţă a construcţiei │ │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│Zona climatică │ │
│C 107-2005 │ │
│Partea a III-a; anexa D; Normativ privind │ │
│calculul termotehnic al elementelor de │ │
│construcţie ale clădirilor │ III │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│Grad de rezistenţă la foc │ │
│P 118/1999 │ │
│Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor │ II │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│Clasa de performanţă energetică MC 001/3-2006 │ │
│Metodologia de calcul al performanţei │ │
│energetice a clădirilor │ B │
├──────────────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤
│Presiunea convenţională a terenului de fundare│ │
│NP 112/2004 │ │
│Normativ pentru proiectarea structurilor de │ │
│fundare direct │ P(conv) = 200 kPa │
└──────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┘

III.4. Planuri şi secţiuni caracteristice*)

Plan parter
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 35 (a se vedea
imaginea asociată).
Plan etaj
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 36 (a se vedea
imaginea asociată).
Secţiune transversală
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 36 (a se vedea
imaginea asociată).
IV. Cost investiţie de bază
IV.1. Cost total
Tabel IV.1 (valori informative)
┌──────┬─────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. │ │ Cost total │
│crt. │ Capitolul/Subcapitolele de cheltuieli │ (exclusiv TVA) │

Pagina 40 din 83
│ │ ├──────────┬──────────┤
│ │ │ lei │ euro*) │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│ din care: │
├──────┬─────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│4.1. │Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 1.586.508│ 377.740│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.1.│Arhitectură │ 739.270│ 176.017│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.2.│Structura de rezistenţă │ 570.200│ 135.762│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.3.│Instalaţii │ 277.038│ 65.961│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ 6.454│ 1.536│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale │ │ │
│ │cu montaj │ 42.361│ 10.086│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.5. │Dotări │ 57.217│ 13.623│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.6. │Active necorporale │ │ │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Investiţie de bază - cost total │ 1.692.540│ 402.985│
└────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Precizare
La stabilirea costului total s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje si transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariul mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor le suportă angajatorul şi le include în costuri:
C.A.S., C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010;
pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport:
transport de materiale 25 km;
transport de pământ 10 km.
IV.2. Cost unitar
Tabel IV.2 (valori de referinţă)
┌───────────────────────────┐
│Cost unitar (exclusiv TVA) │
├────────────┬──────────────┤
│ lei/mp(Acd)│euro*)/mp(Acd)│
┌──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Investiţie de bază - cost unitar, │ │ │
│ din care: │ 1.810 │ 431 │
├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 1.697 │ 404 │
└──────────────────────────────────────────────────┴────────────┴──────────────┘

*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5 - Alte cheltuieli;
- cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;

Pagina 41 din 83
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul al amplasamentului
investiţiei, precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite de caracteristicile
investiţiei de referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
investiţiei.
Anexa 2.11
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┐
│MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII,│ GRĂDINIŢĂ CU 4 SĂLI │ │
│ TINERETULUI ŞI SPORTULUI │ DE GRUPĂ │ Indicativ: │
│ ├─────────────────────┤ SCOST-02/MEdCTS │
│ │ STANDARD DE COST │ │
└─────────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┘

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere:
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2008-2009;
- costul investiţiei de bază rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri la nivelul lunii
ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidarea în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală
Grădiniţa cu 4 săli de grupă reprezintă o clădire pentru învăţământul preşcolar ce cuprinde funcţiunile specifice şi
dotările tehnico-edilitare necesare desfăşurării în condiţii moderne a educaţiei. Construcţia poate fi amplasată în
mediul rural sau urban, fiind dimensionată în conformitate cu normele şi standardele în vigoare pentru acest
domeniu.
III.2. Date tehnice:
- suprafaţa construită = 615 mp
- suprafaţa desfăşurată = 615 mp
- regim de înălţime: parter.
Funcţionalitatea grădiniţei este asigurată de următoarele spaţii:
- filtru;
- izolator cu grup sanitar propriu;
- vestiar;
- săli de grupă;
- grupuri sanitare pentru fiecare sală de grupă, dimensionate corespunzător;
- spaţiu multifuncţional;
- cancelarie;

Pagina 42 din 83
- vestiar cu grup sanitar pentru profesori;
- centrală termică.
Alcătuire constructivă:
- fundaţii izolate sub stâlpi şi continue sub zidurile de cărămidă;
- suprastructura în cadre (stâlpi şi grinzi) din beton armat, planşeele şi grinzile ce închid parterul sunt înclinate, iar
acoperişul este tip terasă necirculabilă;
- finisaje interioare la pereţi cu vopsele lavabile în săli şi faianţă în spaţiile umede;
- pardoseli cu strat de uzura din PVC de trafic intens, gresie pe holuri şi spaţii umede;
- utilităţi: energie electrică şi apă prin racord la reţeaua publică, încălzirea cu centrală termică proprie.
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ Denumire │ Clasă/Nivel │
│ │ de performanţă │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Caracteristica macroseismică a amplasamentului │ a(g)= 0,20 g; │
│P100-1/2006 │ T(C) = 0,7 sec.│
│Cod de proiectare seismică │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Clasa de importanţă şi expunere │ │
│P100-1/2006 │ II │
│Cod de proiectare seismică │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Categoria de importanţă │ │
│Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor │ │
│regulamente privind calitatea în construcţii, cu │ C │
│modificările şi completările ulterioare │ │
│Regulament privind stabilirea categoriei de importanţă │ │
│a construcţiei │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Zona climatică │ │
│C 107-2005 │ │
│Partea a III-a; anexa D; Normativ privind calculul │ III │
│termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Grad de rezistenţă la foc │ │
│P 118/1999 │ I │
│Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Clasa de performanţă energetică MC 001/3-2006 │ │
│Metodologia de calcul al performanţei energetice │ A │
│a clădirilor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Presiunea convenţională a terenului de fundare │ │
│NP 112/2004 │P(conv)= 200 kPa│
│Normativ pentru proiectarea structurilor de fundare directă │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘

III.4. Planuri şi secţiuni caracteristice*)

Plan parter
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 39 (a se vedea
imaginea asociată).
Secţiune transversală
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 40 (a se vedea
imaginea asociată).
IV. Cost investiţie de bază
IV.1. Cost total
Tabel IV.1 (valori informative)
┌──────┬─────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. │ │ Cost total │
│crt. │ Capitolul/Subcapitolele de cheltuieli │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├──────────┬──────────┤
│ │ │ lei │ euro*) │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│ din care: │

Pagina 43 din 83
├──────┬─────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│4.1. │Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 1.020.285│ 242.925│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.1.│Arhitectură │ 489.737│ 116.604│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.2.│Structura de rezistenţă │ 357.101│ 85.024│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.3.│Instalaţii │ 173.447│ 41.297│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ 2.071│ 493│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale │ │ │
│ │cu montaj │ 11.415│ 2.718│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.5. │Dotări │ 43.340│ 10.319│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.6. │Active necorporale │ │ │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Investiţie de bază - cost total │ 1.077.111│ 256.455│
└────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┘

---------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Precizare
La stabilirea costului total s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariul mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
C.A.S., C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010;
pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport:
transport de materiale 10 km;
transport de pământ 10 km.
IV.2. Cost unitar
Tabel IV.2 (valori de referinţă)
┌───────────────────────────┐
│Cost unitar (exclusiv TVA) │
├────────────┬──────────────┤
│lei/mp(Acd) │euro*)/mp(Acd)│
┌──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Investiţie de bază - cost unitar, │ │ │
│ din care: │ 1.751 │ 417 │
├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 1.659 │ 395 │
└──────────────────────────────────────────────────┴────────────┴──────────────┘

---------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5 - Alte cheltuieli;
- cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;

Pagina 44 din 83
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul al amplasamentului
investiţiei, precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite de caracteristicile
investiţiei de referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
investiţiei.
Anexa 2.12
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┐
│MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII,│ CĂMIN STUDENŢESC │ │
│ TINERETULUI ŞI SPORTULUI │ │ Indicativ: │
│ ├─────────────────────┤ SCOST-03/MEdCTS │
│ │ STANDARD DE COST │ │
└─────────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┘

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere:
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2008-2009;
- costul investiţiei de bază rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri la nivelul lunii
ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidarea în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală
Căminul studenţesc reprezintă o construcţie destinată cazării studenţilor în perioada anului universitar sau în
perioadele de vacanţă, având funcţiunile necesare pentru asigurarea unui confort normal.
III.2. Date tehnice
Capacitate cazare: 100 locuri;
Suprafaţă construită: 410 mp;
Suprafaţă desfăşurată: 2.050 mp;
Regim de înălţime: P+4E.
Funcţionalitatea căminului este asigurată de următoarele spaţii:
- recepţie;
- birou administrator;
- camere pentru dormit cuplate cu grupuri sanitare;
- oficii;
- depozite rufe murdare/rufe curate;
- centrală termică;
- spaţii de circulaţie (holuri, casa scării).
Alcătuire constructivă:

Pagina 45 din 83
- fundaţii izolate la stâlpi şi continue pentru pereţii din zidărie;
- structură mixtă, cadre (stâlpi şi grinzi), pereţi structurali din beton armat, planşee şi scări din beton armat;
- pereţii de închidere şi compartimentare se vor realiza din cărămidă şi se vor solidariza de elementele structurale
din beton armat;
- acoperiş tip terasă necirculabilă;
- finisaje interioare la pereţi cu vopsele lavabile în camere şi faianţă în spaţiile umede;
- pardoseli cu mochetă în camere, gresie pe holuri şi spaţii umede;
- ferestre PVC cu geam termopan şi uşi tip MDF pe toc metalic, glasvanduri aluminiu cu rupere de punte termică;
- utilităţi: energie electrică şi apă prin racord de la reţeaua publică, încălzirea cu centrală termică proprie.
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ Denumire │ Clasă/Nivel │
│ │ de performanţă │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Caracteristica macroseismică a amplasamentului │ a(g)= 0,16 g; │
│P100-1/2006 │ T(C) = 0,7 sec.│
│Cod de proiectare seismică │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Clasa de importanţă şi expunere │ │
│P100-1/2006 │ III │
│Cod de proiectare seismică │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Categoria de importanţă │ │
│Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor │ │
│regulamente privind calitatea în construcţii, cu │ C │
│modificările şi completările ulterioare │ │
│Regulament privind stabilirea categoriei de importanţă │ │
│a construcţiei │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Zona climatică │ │
│C 107-2005 │ │
│Partea a III-a; anexa D; Normativ privind calculul │ I │
│termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Grad de rezistenţă la foc │ │
│P 118/1999 │ II │
│Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Clasa de performanţă energetică MC 001/3-2006 │ │
│Metodologia de calcul al performanţei energetice │ │
│a clădirilor │ B │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Presiunea convenţională a terenului de fundare │ │
│NP 112/2004 │P(conv)= 200 kPa│
│Normativ pentru proiectarea structurilor de fundare directă │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘

III.4. Planuri şi secţiuni caracteristice

Plan parter
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 43 (a se vedea
imaginea asociată).
Plan etaj
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 43 (a se vedea
imaginea asociată).
Secţiune transversală
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 44 (a se vedea
imaginea asociată).
IV. Cost investiţie de bază
IV.1. Cost total
Tabel IV.1 (valori informative)
┌──────┬─────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. │ │ Cost total │

Pagina 46 din 83
│crt. │ Capitolul/Subcapitolele de cheltuieli │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├──────────┬──────────┤
│ │ │ lei │ euro*) │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│ din care: │
├──────┬─────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│4.1. │Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 3.908.940│ 930.700│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.1.│Arhitectură │ 1.430.815│ 340.670│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.2.│Structura de rezistenţă │ 1.573.819│ 374.719│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.3.│Instalaţii │ 904.306│ 215.311│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ 137.471│ 32.731│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale │ 725.796│ 172.809│
│ │cu montaj │ │ │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport │ - │ │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.5. │Dotări │ 419.623│ 99.910│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.6. │Active necorporale │ │ │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Investiţie de bază - cost total │ 5.191.830│ 1.236.150│
└────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┘

---------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Precizare
La stabilirea costului total s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariul mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
C.A.S., C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010;
pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport:
transport de materiale 10 km;
transport de pământ 10 km.
IV.2. Cost unitar
Tabel IV.2 (valori de referinţă)
┌───────────────────────────┐
│Cost unitar (exclusiv TVA) │
├────────────┬──────────────┤
│lei/mp(Acd) │euro*)/mp(Acd)│
┌──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Investiţie de bază - cost unitar, │ │ │
│ din care: │ 2.533 │ 603 │
├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 1.907 │ 454 │
└──────────────────────────────────────────────────┴────────────┴──────────────┘

--------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5 - Alte cheltuieli;
- cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.

Pagina 47 din 83
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0 % din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0 % din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5 % din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5 %;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0 %.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul al amplasamentului
investiţiei, precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite de caracteristicile
investiţiei de referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
investiţiei.
Anexa 2.13
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┐
│ │ SPITAL REGIONAL │ │
│ MINISTERUL SĂNĂTĂŢII │ DE URGENŢĂ │ Indicativ: │
│ ├─────────────────────┤ SCOST-01/MS │
│ │ STANDARD DE COST │ │
└─────────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┘

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
Costul investiţiei de bază a rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri la nivelul lunii
ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidarea în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală
Spital regional de urgenţă cu 786 de paturi
Construcţia unui spital regional de urgenţă a fost astfel concepută încât să asigure asistenţa medicală de urgenţă
pentru orice caz de urgenţă medicală şi, în special, pentru cazurile care necesită o abordare multidisciplinară, la
nivelul calităţii serviciilor medicale acordate în Uniunea Europeană şi cu echipamente medicale de ultimă generaţie,
ca unitate de urgenţă compactă, autonomă, cu funcţionalitate integrală (investigaţii, diagnostic, tratament).
Totodată spitalul regional a fost gândit ca centru universitar, constituindu-se într-un centru de instruire pentru
studenţii universităţilor de medicină şi pentru rezidenţi.
Construcţia spitalului regional de urgenţă are la bază o arhitectură de mare actualitate, flexibilă şi care se pretează
la evoluţii. Este o construcţie modulară care susţine, pe de o parte, constituirea de centre şi unificarea domeniilor
de specialitate, iar pe de altă parte reacţionează flexibil la condiţiile din diferitele amplasamente şi terenuri. Din
motive de urbanistică, de construcţie şi organizare, se preferă în general o înălţime mică a clădirilor.
Avantajul rezidă în siguranţa la cutremur uşor de obţinut şi protecţia contra incendiilor, uşor de realizat din punct de
vedere constructiv. Implementarea ideală a acestor cerinţe se regăseşte în structura pieptene. Aceasta se
caracterizează printr-o zonă de tratament orizontală, asemănătoare pieptenelui, şi turnuri verticale de îngrijire.

Pagina 48 din 83
Avantajele sunt următoarele:
decongestionarea fluxurilor de circulaţie;
posibilitate de variaţie sporită;
domenii de funcţiuni structurate;
posibilitatea de extindere micro;
posibilitatea de extindere macro;
expunerea la lumina naturală;
concepţie statică şi de dotare tehnică simplă şi clară.
Clădirea spitalului va fi prevăzută cu heliport, construcţia-fundament necesară suprafeţei de aterizare constând din
profile I, ieşite în consolă (conform cerinţelor statice). Pentru siguranţa împotriva căderii, heliportul va fi împrejmuit
cu o plasă de oţel. Profilele I vor fi executate conic, iar la partea frontală vor fi fixate în placa de beton.
În proiectarea clădirii s-au avut în vedere următoarele principii referitoare la structura de spital:
- formarea de centre;
- gestionarea interdisciplinară a paturilor;
- orientarea spre proces a organizării;
- separarea pacienţilor planificaţi de pacienţii de urgenţă/spontani;
- chirurgia de zi/spitalizare de zi;
- spitalizare continuă.
III.2. Date tehnice
Spitalul regional de urgenţă va fi organizat funcţional în următoarele departamente şi secţii (conform Ordinului
ministrului sănătăţii publice nr. 1.764/2006 privind aprobarea criteriilor de clasificare a spitalelor de urgenţă locale,
judeţene şi regionale din punctul de vedere al competenţelor, resurselor materiale şi umane şi al capacităţii lor de a
asigura asistenţa medicală de urgenţă şi îngrijirile medicale definitive pacienţilor aflaţi în stare critică):
1. unitatea de primiri urgenţe;
2. servicii ambulatorii şi spitalizare de zi;
3. departamentul de radiologie, imagistică şi explorări funcţionale;
4. servicii tehnico-gospodăreşti: spălătorie centrală, depozit deşeuri, bucătărie centrală, depozit central materiale,
coloană ascensoare de serviciu, camera sistemului de management al clădirii (BMS), camera sistemelor şi
circuitelor I.T., centrală gaze medicale (aer comprimat, vacuum, N(2)O, CO(2)), cameră tablou electric, centrală
termică, cameră instalaţie de ventilaţie şi aer condiţionat, camere tehnice şi de întreţinere a clădirii;
5. servicii conexe specifice spitalelor: endoscopie, farmacie, laborator central, morga cu laborator de anatomie
patologică anexat, sterilizare centrală, vestiare centrale şi grupuri sanitare personale, sală de conferinţe (100 de
persoane);
6. recepţie, zona de înregistrare, aşteptare;
7. blocul operator;
8. secţia de terapie intensivă generală adulţi/copii;
9. secţii de spitalizare chirurgicală;
10. secţii de spitalizare medicale;
11. administraţie: conducere, financiar-administrativ, resurse umane, juridic, epidemiologie, tehnic, securitate şi
protecţie;
12. heliport cu un punct de aterizare.
Nr. paturi: 786 paturi
Arie desfăşurată: 108.046 mp
Arie utilă: 58.852 mp
Regim de înălţime: 2S+P+4E
Gabarit construcţie (amprenta la sol): cca 120 x 190 m
Structura constructivă
Tip construcţie: - in situ - beton armat.
Distanţe rosturi: - max. 60,0 x 60,0 m corpuri clădire cu 4 niveluri;
- max. 45,0 x 64,0 m corpuri clădire cu 2 niveluri;
- lăţime rosturi de dilataţie 10 cm.
Planşee niveluri: - planşee plate beton in situ, grosime planşeu 30 cm.
Se asigură astfel o execuţie rapidă şi rentabilă, cu maximum de flexibilitate în exploatare (adaptări la cele mai
evoluate standarde din domeniul tehnicii medicale) şi în amplasarea conductelor (datorită tehnicii de clădire şi de
domeniu medical), precum şi la adaptări şi extinderi ulterioare.
Pentru poziţionarea planşeului pe stâlpii interiori s-a prevăzut introducerea prin betonare a unor elemente perforate
(bârne de planşeu şi ciuperci de oţel tip Geilinger).
Tramă construcţie: - 7,50 x 7,50 m ca regulă;
- câmpuri margine 7,70 m;

Pagina 49 din 83
- axe intermediare (deschideri) 3,75 m.
Fundaţie: - placă de fundaţie armată cu distribuţie de sarcină, cu cavitate sub stâlpii extrem de solicitaţi, pentru
asigurarea reducerii diferenţelor de aşezare şi a garantării siguranţei maxime în caz de seism. Grosime plăci 40 cm
până la 90 cm (în funcţie de încărcare şi subsol). Grosime radier d=1/8 din deschiderea cea mai mare.
Elemente susţinere: - verticale - stâlpi din beton armat cu secţiunea de 40/40 cm.
Heliport: - suprafaţa de aterizare de 562 mp.
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ Denumire │ Clasă/Nivel │
│ │ de performanţă │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Caracteristica macroseismică a amplasamentului │ a(g)= 0,24 g; │
│P100-1/2006 │ T(C) = 1,6 sec.│
│Cod de proiectare seismică │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Clasa de importanţă şi expunere │ │
│P100-1/2006 │ I │
│Cod de proiectare seismică │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Categoria de importanţă │ │
│Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor │ │
│regulamente privind calitatea în construcţii, cu │ C │
│modificările şi completările ulterioare │ │
│Regulament privind stabilirea categoriei de importanţă │ │
│a construcţiei │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Zona climatică │ │
│C 107-2005 │ │
│Partea a III-a; anexa D; Normativ privind calculul │ IV │
│termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Grad de rezistenţă la foc │ │
│P 118/1999 │ II │
│Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Clasa de performanţă energetică MC 001/3-2006 │ │
│Metodologia de calcul al performanţei energetice │ B │
│a clădirilor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Presiunea convenţională a terenului de fundare │ │
│NP 112/2004 │P(conv)= 300 kPa│
│Normativ pentru proiectarea structurilor de fundare directă │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘

III.4. Planuri şi secţiuni caracteristice

Secţiune transversală
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 48 (a se vedea
imaginea asociată).
Faţada nord şi faţada sud
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 48 (a se vedea
imaginea asociată).
Faţada est şi faţada vest

Plan parter - 1
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 49 (a se vedea
imaginea asociată).
Plan parter - 2
--------------

Pagina 50 din 83
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 49 (a se vedea
imaginea asociată).
Plan parter - 3
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 49 (a se vedea
imaginea asociată).
IV. Cost investiţie de bază
IV.1. Cost total
Tabel IV.1 (valori informative)
┌──────┬───────────────────────────────────────────────┬───────────────────────┐
│Nr. │ │ Cost total │
│crt. │ Capitolul/Subcapitolele de cheltuieli │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├───────────┬───────────┤
│ │ │ lei │ euro*) │
├──────┴───────────────────────────────────────────────┴───────────┴───────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│ din care: │
├──────┬───────────────────────────────────────────────┬───────────┬───────────┤
│4.1. │Construcţii şi instalaţii (C+I) │402.968.362│ 95.944.848│
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.1.1.│Arhitectură │108.801.458│ 25.905.109│
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.1.2.│Structura de rezistenţă │161.187.344│ 38.377.939│
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.1.3.│Instalaţii │132.979.560│ 31.661.800│
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale│ │ │
│ │cu montaj │104.692.862│ 24.926.872│
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport│ - │ - │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.5. │Dotări │129.464.429│ 30.824.864│
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │
├──────┴───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│Investiţie de bază - cost total │637.125.653│151.696.584│
└──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┴───────────┘

----------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Precizare
La stabilirea costului total s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariul mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
C.A.S., C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010;
pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport:
transport de materiale 10 km;
transport de pământ 10 km.
IV.2. Cost unitar
Tabel IV.2 (valori de referinţă)
┌───────────────────────────┐
│Cost unitar (exclusiv TVA) │
├────────────┬──────────────┤
│lei/mp(Acd) │euro*)/mp(Acd)│
┌──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Investiţie de bază - cost unitar, │ │ │
│ din care: │ 5.897 │ 1.404 │
├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤

Pagina 51 din 83
│ Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 3.730 │ 888 │
└──────────────────────────────────────────────────┴────────────┴──────────────┘

---------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5 - Alte cheltuieli;
- cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul al amplasamentului
investiţiei, precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite de caracteristicile
investiţiei de referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
investiţiei.
Anexa 2.14
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┐
│ │ SPITAL JUDEŢEAN │ │
│ MINISTERUL SĂNĂTĂŢII │ DE URGENŢĂ │ Indicativ: │
│ ├─────────────────────┤ SCOST-01/MS │
│ │ STANDARD DE COST │ │
└─────────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┘

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
Costul investiţiei de bază a rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri la nivelul lunii
ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidarea în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală
Spital judeţean de urgenţă cu 462 de paturi
Construcţia unui spital judeţean de urgenţă reprezintă cel mai complex tip de construcţie şi a fost astfel concepută
încât să asigure asistenţa medicală de urgenţă pentru orice caz de urgenţă medicală şi în special pentru cazurile

Pagina 52 din 83
care necesită o abordare multidisciplinară, la nivelul calităţii serviciilor medicale acordate în Uniunea Europeană şi
cu echipamente medicale de ultimă generaţie, ca unitate de urgenţă compactă, autonomă, cu funcţionalitate
integrală (investigaţii, diagnostic, tratament).
Construcţia spitalului judeţean de urgenţă are la bază o arhitectură de mare actualitate, flexibilă şi care se pretează
la evoluţii, a cărei construcţie modulară susţine, pe de o parte, constituirea de centre şi unificarea domeniilor de
specialitate, iar pe de altă parte, reacţionează flexibil la condiţiile din diferitele amplasamente şi terenuri. Din motive
de urbanistică, de construcţie şi organizare, se preferă în general o înălţime mică a clădirilor.
Avantajul rezidă în siguranţa la cutremur uşor de obţinut şi protecţia contra incendiilor, uşor de realizat din punct de
vedere constructiv. Implementarea ideală a acestor cerinţe se regăseşte în structura pieptene. Aceasta se
caracterizează printr-o zonă de tratament orizontală, asemănătoare pieptenelui, şi turnuri verticale de îngrijire.
Avantajele sunt următoarele:
decongestionarea fluxurilor de circulaţie;
posibilitate de variaţie sporită;
domenii de funcţiuni structurate;
posibilitatea de extindere micro;
posibilitatea de extindere macro;
expunerea la lumină naturală;
concepţie statică şi de dotare tehnică simplă.
Clădirea spitalului este prevăzută cu heliport, construcţia-fundament necesară suprafeţei de aterizare constând din
profile I, ieşite în consolă (conform cerinţelor statice). Pentru siguranţa împotriva căderii, heliportul va fi împrejmuit
cu o plasă de oţel. Profilele I vor fi executate conic, iar la partea frontală vor fi fixate în placa de beton.
În proiectarea clădirii s-au avut în vedere următoarele principii referitoare la structura de spital:
- formarea de centre;
- gestionarea interdisciplinară a paturilor;
- orientarea spre proces a organizării;
- separarea pacienţilor planificaţi de pacienţii de urgenţă/spontani;
- chirurgia de zi/spitalizare de zi;
- spitalizare continuă.
III.2. Date tehnice
Spitalul judeţean de urgenţă va fi organizat funcţional în următoarele departamente şi secţii (conform Ordinului
ministrului sănătăţii publice nr. 1.764/2006 privind aprobarea criteriilor de clasificare a spitalelor de urgenţă locale,
judeţene şi regionale din punctul de vedere al competenţelor, resurselor materiale şi umane şi al capacităţii lor de a
asigura asistenţa medicală de urgenţă şi îngrijirile medicale definitive pacienţilor aflaţi în stare critică):
1. unitatea de primiri urgenţe;
2. servicii ambulatorii şi spitalizare de zi;
3. departamentul de radiologie, imagistică şi explorări funcţionale;
4. servicii tehnico-gospodăreşti: spălătorie centrală, depozit deşeuri, bucătărie centrală, depozit central materiale,
coloană ascensoare de serviciu, camera sistemului de management al clădirii (BMS), camera sistemelor şi
circuitelor I.T., centrală gaze medicale (aer comprimat, vacuum, N(2)O, CO(2)), cameră tablou electric, centrală
termică, cameră instalaţie de ventilaţie şi aer condiţionat, camere tehnice şi de întreţinere a clădirii;
5. servicii conexe specifice spitalelor: endoscopie, farmacie, laborator central, morga cu laborator de anatomie
patologică anexat, sterilizare centrală, vestiare centrale şi grupuri sanitare personale, sală de conferinţe (100 de
persoane);
6. recepţie, zona de înregistrare, aşteptare;
7. blocul operator;
8. secţia de terapie intensivă generală adulţi/copii;
9. secţii de spitalizare chirurgicală;
10. secţii de spitalizare medicale;
11. administraţie: conducere, financiar-administrativ, resurse umane, juridic, epidemiologie, tehnic, securitate şi
protecţie;
12. heliport cu un punct de aterizare; suprafaţa de aterizare este de 562 mp.
Nr. paturi: 462 paturi
Arie desfăşurată: 64.698 mp
Arie utilă: 31.685 mp
Regim de înălţime: 2S+P+4E
Gabarit construcţie (amprenta la sol): cca 120 x 110 m
Structura constructivă
Tip construcţie: - in situ - beton armat.
Distanţe rosturi: - max. 60,0 x 60,0 m corpuri clădire cu 4 niveluri;

Pagina 53 din 83
- max. 45,0 x 64,0 m corpuri clădire cu 2 niveluri;
- lăţime rosturi de dilataţie 10 cm.
Planşee niveluri: - planşee plate beton in situ, grosime planşeu 30 cm.
Se asigură astfel o execuţie rapidă şi rentabilă, cu maximum de flexibilitate în exploatare (adaptări la cele mai
evoluate standarde din domeniul tehnicii medicale) şi în amplasarea conductelor (datorită tehnicii de clădire şi de
domeniu medical), precum şi la adaptări şi extinderi ulterioare.
Pentru poziţionarea planşeului pe stâlpii interiori s-a prevăzut introducerea prin betonare a unor elemente perforate
(bârne de planşeu şi ciuperci de oţel tip Geilinger). La marginile libere ale planşeelor (faţadă şi curte interioară) au
fost ordonate grinzi parapet de beton armat.
Raster construcţie: - 7,50 x 7,50 m ca regulă;
- câmpuri margine 7,70 m;
- axe intermediare (deschideri) 3,75 m.
Fundaţie: - placă de fundaţie armată cu distribuţie de sarcină, cu cavitate sub stâlpii extrem de solicitaţi, pentru
asigurarea reducerii diferenţelor de aşezare şi garantarea siguranţei maxime în caz de seism. Grosime plăci 40 cm
până la 90 cm (în funcţie de încărcare şi subsol). Grosime radier d=1/8 din deschiderea cea mai mare.
Elemente susţinere: - verticale - stâlpi beton armat cu secţiunea de 40/40 cm.
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ Denumire │ Clasă/Nivel │
│ │ de performanţă │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Caracteristica macroseismică a amplasamentului │ a(g)= 0,24 g; │
│P100-1/2006 │ T(C) = 1,6 sec.│
│Cod de proiectare seismică │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Clasa de importanţă şi expunere │ │
│P100-1/2006 │ I │
│Cod de proiectare seismică │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Categoria de importanţă │ │
│Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor │ │
│regulamente privind calitatea în construcţii, cu │ C │
│modificările şi completările ulterioare │ │
│Regulament privind stabilirea categoriei de importanţă │ │
│a construcţiei │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Zona climatică │ │
│C 107-2005 │ │
│Partea a III-a; anexa D; Normativ privind calculul │ IV │
│termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Grad de rezistenţă la foc │ │
│P 118/1999 │ II │
│Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Clasa de performanţă energetică MC 001/3-2006 │ │
│Metodologia de calcul al performanţei energetice │ B │
│a clădirilor │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Presiunea convenţională a terenului de fundare │ │
│NP 112/2004 │P(conv)= 300 kPa│
│Normativ pentru proiectarea structurilor de fundare directă │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘

III.4. Planuri şi secţiuni caracteristice

Secţiuni transversale
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 53 (a se vedea
imaginea asociată).
Faţada est şi faţada vest
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 54 (a se vedea
imaginea asociată).
IV. Cost investiţie de bază
IV.1. Cost total

Pagina 54 din 83
Tabel IV.1 (valori informative)
┌──────┬───────────────────────────────────────────────┬───────────────────────┐
│Nr. │ │ Cost total │
│crt. │ Capitolul/Subcapitolele de cheltuieli │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├───────────┬───────────┤
│ │ │ lei │ euro*) │
├──────┴───────────────────────────────────────────────┴───────────┴───────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│ din care: │
├──────┬───────────────────────────────────────────────┬───────────┬───────────┤
│4.1. │Construcţii şi instalaţii (C+I) │235.591.297│ 56.093.166│
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.1.1.│Arhitectură │ 65.965.565│ 15.706.087│
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.1.2.│Structura de rezistenţă │ 94.236.517│ 22.437.266│
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.1.3.│Instalaţii │ 75.389.215│ 17.949.813│
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale│ │ │
│ │cu montaj │ 58.448.376│ 13.916.280│
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport│ - │ - │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.5. │Dotări │ 73.069.719│ 17.397.552│
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│4.6. │Active necorporale │ │ │
├──────┴───────────────────────────────────────────────┼───────────┼───────────┤
│Investiţie de bază - cost total │367.109.392│ 87.406.998│
└──────────────────────────────────────────────────────┴───────────┴───────────┘

----------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Precizare
La stabilirea costului total s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariul mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
C.A.S., C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010;
pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport:
transport de materiale 10 km;
transport de pământ 10 km.
IV.2. Cost unitar
Tabel IV.2 (valori de referinţă)
┌───────────────────────────┐
│Cost unitar (exclusiv TVA) │
├────────────┬──────────────┤
│lei/mp(Acd) │euro*)/mp(Acd)│
┌──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Investiţie de bază - cost unitar, │ │ │
│ din care: │ 5.674 │ 1.351 │
├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 3.641 │ 867 │
└──────────────────────────────────────────────────┴────────────┴──────────────┘

---------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;

Pagina 55 din 83
- cap. 5 - Alte cheltuieli;
- cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul al amplasamentului
investiţiei, precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite de caracteristicile
investiţiei de referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
investiţiei.
Anexa 2.15
┌─────────────────────────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┐
│ │ CANALE DE IRIGAŢII │ │
│ MINISTERUL AGRICULTURII ŞI │ IMPERMEABILIZARE │ Indicativ: │
│ DEZVOLTĂRII RURALE ├─────────────────────┤ SCOST-01/MADR │
│ │ STANDARD DE COST │ │
└─────────────────────────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┘

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere:
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2008-2009;
- costul investiţiei de bază rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri la nivelul lunii
ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidarea în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală
Obiectivul de investiţii îl constituie reabilitarea canalelor de irigaţii prin lucrări de impermeabilizare (căptuşeli).
Standardul se referă la următoarele tipuri de canale:
canal aducţiune CA;
canal distribuţie CD;
canal secundar CS.
III.2. Date tehnice
Lucrările de reabilitare care necesită impermeabilizare (căptuşeli) se realizează pe următoarele tronsoane de
canale de irigaţii:
Canal aducţiune CA
Caracteristici tehnice canal aducţiune CA

Pagina 56 din 83
Lungime (m) 702
Suprafaţă (mp) 9.828
Debit (mc/s) 7,47
Pantă fund (i la mie) 0,11
Lăţime fund, b (m) 3,5
Înălţime medie, h(med)(m) 2,05
Taluz interior 1:1,5-1:2,5
Lucrările de impermeabilizare (cu dale mari din beton armat pe suport din folie de PVC) constau în realizarea unui
pereu nou din dale prefabricate din beton armat pe suport din folie de PVC de 0,8 mm grosime.
Pe fundul canalului se aşază două rânduri de dale având dimensiunile 300 x 125 x 6 cm, la piciorul taluzelor două
rânduri de dale colţ 300 x (50+25) cm, iar pe taluze câte 5 rânduri de dale prefabricate din beton armat având
dimensiunile 300 x 100 x 6 cm.
Dalele vor fi armate cu plasă de sârmă o 4 mm sudată STM cu ochiuri 15 x 15 cm.
Canal distribuţie CD
Caracteristici tehnice canal distribuţie CD
Lungime (m) 394
Suprafaţă (mp) 3.148
Debit (mc/s) 1,15
Pantă fund (i la mie) 0,4
Lăţime fund, b (m) 1,0
Înălţime apă, h(a)(m) 0,85
Taluz interior 1:1,5
Lucrările de impermeabilizare (cu dale mici din beton simplu pe suport de folie PVC) constau în realizarea unui
pereu nou din dale din beton simplu pe taluze şi pe fundul canalului pozate pe folie de PVC de 0,8 mm grosime.
Dalele din beton simplu au dimensiunile de 50 x 50 x 6 cm şi sunt realizate din beton hidrotehnic clasa C12/15.
Canal secundar CS
Caracteristici tehnice canal secundar
Lungime (m) 1.096
Suprafaţă (mp) 8.355
Debit (mc/s) 1,0
Pantă fund (i la mie) 0,2
Lăţime fund, b (m) 0,5
Înălţime apă, h(a)(m) 1,5
Taluz interior 1:1,5
Lucrările de impermeabilizare (pereu din beton simplu hidrotehnic turnat pe loc, pe suport de folie PVC) constau în
impermeabilizarea pe toată lungimea, atât pe fund, cât şi pe taluze, cu beton turnat pe loc pe suport de folie de
PVC de 0,8 mm grosime, având ca scop eliminarea pierderilor de apă prin exfiltraţie.
Pereul realizat este din beton simplu hidrotehnic clasa C12/15 de 10 cm grosime turnat în câmpuri de 2-2,5 mp
prevăzut cu rosturi de contracţie.
În notă sunt prezentate caracteristicile unitare ale pereului din dale din beton armat şi beton simplu.
NOTĂ
┌─────────────────────────┬─────┬──────────────────────────┬─────────┬───────┐
│ │ │ Dimensiuni │ │ │
│ Denumirea │Tipul├────────┬────────┬────────┤ │ │
│ │ │Lungime │Lungime │Grosime │ Volum │ Masă │
│ │ │ L │ B │ G │ mc │ kg │
│ │ │ cm │ cm │ cm │ │ │
├─────────────────────────┼─────┼────────┼────────┼────────┼─────────┼───────┤
│Dală plană beton armat │ P2 │ 300 │ 125 │ 6 │ 0,225 │ 540 │
├─────────────────────────┼─────┼────────┼────────┼────────┼─────────┼───────┤
│Dale de colţ beton armat │ P4 │ 300 │ (50+25)│ 6,5 │ 0,147 │ 353 │
├─────────────────────────┼─────┼────────┼────────┼────────┼─────────┼───────┤
│Dală plană beton simplu │ P5 │ 50 │ 50 │ 6 │ 0,0125 │ 30 │
└─────────────────────────┴─────┴────────┴────────┴────────┴─────────┴───────┘

III.3. Caracteristici esenţiale de calcul

┌────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ Denumire │ Clasă/Nivel │
│ │ de performanţă │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Categoria de importanţă │ │
│Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor │ │
│regulamente privind calitatea în construcţii, cu │ C │
│modificările şi completările ulterioare │ │
│Regulament privind stabilirea categoriei de importanţă │ │

Pagina 57 din 83
│a construcţiei │ │
└────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘

III.4. Secţiuni caracteristice

Canal aducţiune CA
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 57 (a se vedea
imaginea asociată).
Canal distribuţie CD
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 57 (a se vedea
imaginea asociată).
Canal secundar CS
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 12 mai 2010, la pagina 58 (a se vedea
imaginea asociată).
IV. Cost investiţie de bază
IV.1. Cost total
IV.1.1. Canal de aducţiune CA
Tabel IV.1.1 (valori informative)
┌──────┬─────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. │ │ Cost total │
│crt. │ Capitolul/Subcapitolele de cheltuieli │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├──────────┬──────────┤
│ │ │ lei │ euro*) │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│ din care: │
├──────┬─────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│4.1. │Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 660.441│ 157.248│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.1.│Impermeabilizare dale mari │ 660.441│ 157.248│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale │ │ │
│ │cu montaj │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.6. │Active necorporale │ │ │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Investiţie de bază - cost total │ 660.441│ 157.248│
└────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┘

-----------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
IV.1.2. Canal distribuţie CD
Tabel IV.1.2 (valori informative)
┌──────┬─────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. │ │ Cost total │
│crt. │ Capitolul/Subcapitolele de cheltuieli │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├──────────┬──────────┤
│ │ │ lei │ euro*) │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│ din care: │
├──────┬─────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│4.1. │Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 132.216│ 31.480│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.1.│Impermeabilizare dale mici │ 132.216│ 31.480│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale │ │ │

Pagina 58 din 83
│ │cu montaj │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.6. │Active necorporale │ │ │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Investiţie de bază - cost total │ 132.216│ 31.480│
└────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┘

-----------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
IV.1.3. Canal secundar CS
Tabel IV.1.3 (valori informative)
┌──────┬─────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. │ │ Cost total │
│crt. │ Capitolul/Subcapitolele de cheltuieli │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├──────────┬──────────┤
│ │ │ lei │ euro*) │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│ din care: │
├──────┬─────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│4.1. │Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 666.729│ 158.745│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.1.│Impermeabilizare cu beton turnat pe loc │ 666.729│ 158.745│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale │ │ │
│ │cu montaj │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.6. │Active necorporale │ │ │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Investiţie de bază - cost total │ 666.729│ 158.745│
└────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┘

----------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Precizare
La stabilirea costului total s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariul mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
C.A.S., C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010;
pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport:
transport de materiale 10 km.
IV.2. Cost unitar
IV.2.1. Canal de aducţiune CA
Tabel IV.2.1 (valori de referinţă)
┌───────────────────────────┐
│Cost unitar (exclusiv TVA) │
├────────────┬──────────────┤
│lei/mp(Acd) │euro*)/mp(Acd)│
┌──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Investiţie de bază - cost unitar, │ │ │
│ din care: │ 67 │ 16 │
├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 67 │ 16 │
└──────────────────────────────────────────────────┴────────────┴──────────────┘

----------

Pagina 59 din 83
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
IV.2.2. Canal distribuţie CD
Tabel IV.2.2 (valori de referinţă)
┌───────────────────────────┐
│Cost unitar (exclusiv TVA) │
├────────────┬──────────────┤
│lei/mp(Acd) │euro*)/mp(Acd)│
┌──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Investiţie de bază - cost unitar, │ │ │
│ din care: │ 42 │ 10 │
├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 42 │ 10 │
└──────────────────────────────────────────────────┴────────────┴──────────────┘

--------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
IV.2.3. Canal secundar CS
Tabel IV.2.3 (valori de referinţă)
┌───────────────────────────┐
│Cost unitar (exclusiv TVA) │
├────────────┬──────────────┤
│lei/mp(Acd) │euro*)/mp(Acd)│
┌──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Investiţie de bază - cost unitar, │ │ │
│ din care: │ 80 │ 19 │
├──────────────────────────────────────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ Construcţii şi instalaţii (C+I) │ 80 │ 19 │
└──────────────────────────────────────────────────┴────────────┴──────────────┘

-----------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5 - Alte cheltuieli;
- cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul al amplasamentului
investiţiei, precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite de caracteristicile
investiţiei de referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
investiţiei.
Anexa 2.16
────────────────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE │REABILITARE DRUM JUDEŢEAN│ Indicativ:
ŞI TURISMULUI │ CLASA TEHNICĂ III - V │ SCOST-06/MDRT
├─────────────────────────┤
│ STANDARD DE COST │
────────────────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea

Pagina 60 din 83
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere:
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2008-2009;
- costul investiţiei de bază rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidare în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală
Prezentul standard se referă la reabilitarea unui kilometru de drum judeţean prin ranforsare.
Standardul se referă numai la lucrările care sunt continue pe lungimea unui kilometru de drum, şi anume structura
rutieră pe partea carosabilă şi pe acostamente, precum şi şanţurile de pe ambele părţi ale drumului.
Standardul nu se referă la celelalte categorii de lucrări care intră în componenţa unui drum, dar nu sunt continue pe
fiecare kilometru, de exemplu: podeţe, poduri, semnalizări, ziduri de sprijin etc.
Scopul reabilitării:
- asigurarea conexiunii cu reţeaua de drumuri naţionale şi cea de drumuri comunale sau de interes local;
- facilitarea legăturilor dintre centrele urbane din judeţ şi celelalte localităţi;
- economisirea timpului şi a carburanţilor;
- reducerea costurilor de operare a autovehiculelor;
- îmbunătăţirea capacităţii portante;
- reducerea gradului de poluare a mediului.
III.2. Date tehnice
În situaţia existentă drumul are următoarea configuraţie geometrică şi caracteristici tehnice:
- lăţime parte carosabilă: 2 x 3,0 m;
- lăţime acostament: 2 x 1,0 m;
- lăţime platformă: 8,0 m;
- structură rutieră:
5-6 cm straturi asfaltice;
20-30 cm fundaţie din material granular: piatră spartă şi balast.
Situaţia proiectată urmăreşte:
- aducerea elementelor geometrice la valorile reglementate tehnic pentru un drum de clasa tehnică III, IV sau V, în
funcţie de nivelul traficului;
- realizarea unei suprafeţe de rulare cu planeitate corespunzătoare;
- sporirea capacităţii portante pentru a corespunde nivelului de trafic;
- suprapunerea traseului peste traseul existent.
Situaţia proiectată prevede:
- lăţime parte carosabilă: 2 x 3,0 m;
- lăţime acostament: 2 x 1,0 m;
- lăţime platformă: 8,0 m;
- pantă transversală a părţii carosabile 2,5% repartizată simetric faţă de axa drumului;
- pantă transversală a acostamentelor 4%;
- clasă de trafic greu: nivel de trafic de 0,3-1,0 m.o.s. (milioane osii standard - 11.5 tone);
- structură rutieră:
frezarea stratului asfaltic pe grosime de cca. 6 cm;
completarea fundaţiei existente cu piatră spartă pe grosime medie de 20 cm;
amorsare cu emulsie bituminoasă 0,9 kg/mp;
strat de legătură din beton asfaltic deschis (binder) cu grosime de 7 cm BAD 25 plus 2 cm pentru reprofilare;
strat de uzură din beton asfaltic cu grosime de 5 cm BA 16;
- şanţuri secţiune naturală 50% şi secţiune pereată 50%.

Pagina 61 din 83
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ Denumire │ Clasă/Nivel │
│ │de performanţă │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Categoria de importanţă │ │
│Regulament privind stabilirea categoriei de importanţă │ C - normală │
│a construcţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului │ │
│nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind │ │
│calitatea în construcţii, cu modificările şi completările │ │
│ ulterioare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Clasa tehnică │ │
│Ordinul ministrului transporturilor nr. 46/1998 pentru │ III - V │
│aprobarea Normelor tehnice privind stabilirea clasei tehnice│ │
│a drumurilor publice │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Zona climatică │ │
│STAS 1079/1-90 │ II │

│Tipul de pământ │ │
│STAS 1709/1-90 │ P3 │

│Adâncime de îngheţ │ │
│STAS 1709/1-90 │ 80 cm │

│Teren de fundare │ Simbol 2 │
│STAS 2914-84 │ Calitate bună │
└────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘

III.4. Planuri şi secţiuni caracteristice

Secţiune transversală
REABILITARE PRIN RANFORSAREA STRUCTURII RUTIERE EXISTENTE
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 16 (a se vedea
imaginea asociată).
IV. Cost investiţie de bază
IV.1. Cost unitar
Tabel IV.1 (valori de referinţă)
┌──────┬─────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. │ │ Cost unitar │
│crt. │ Capitolul/Subcapitolele de cheltuieli │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├──────────┬──────────┤
│ │ │ lei/km │euro*)/km │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│ din care: │
├──────┬─────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│4.1. │Lucrări de drumuri │ 1.150.191│ 273.85│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.1.│Sistem rutier │ 927.931│ 220.936│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.2.│Şanţuri │ 222.260│ 52.919│

│4.2. │ Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale │ │ │
│ │cu montaj │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Investiţie de bază - cost total │ 1.150.191│ 273.855│
└────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┘

---------------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Precizare
La stabilirea costului s-au luat în calcul:

Pagina 62 din 83
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariu mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
- C.A.S, C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010;
- pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport:
- transport materiale 25 km;
- transport pământ 10 km.
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5 - Alte cheltuieli;
- cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) ş1i e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei climatice de calcul al amplasamentului investiţiei,
precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite faţă de caracteristicile investiţiei de
referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei.
------------
Anexa 2.16 a fost introdusă de pct. 4 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 717 din 14 iulie 2010, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 2 august 2010, având conţinutul anexei 2 din acelaşi act normativ.
Anexa 2.17
────────────────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE │MODERNIZARE DRUM JUDEŢEAN│Indicativ:
ŞI TURISMULUI │ CLASA TEHNICĂ III - V │SCOST-07/MDRT
├─────────────────────────┤
│ STANDARD DE COST │
────────────────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii si lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere:
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2008-2009;
- costul investiţiei de bază rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;

Pagina 63 din 83
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidare în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală
Prezentul standard se referă la modernizarea unui kilometru de drum judeţean prin refacerea structurii rutiere.
Standardul se referă numai la lucrările care sunt continue pe lungimea unui kilometru de drum, şi anume structura
rutieră pe partea carosabilă şi pe acostamente, precum şi şanţurile de pe ambele părţi ale drumului.
Standardul nu se referă la celelalte categorii de lucrări care intră în componenţa unui drum dar nu sunt continue pe
fiecare kilometru, de exemplu: podeţe, poduri, semnalizări, ziduri de sprijin etc.
Scopul modernizării:
- asigurarea conexiunii cu reţeaua de drumuri naţionale şi cea de drumuri comunale sau de interes local;
- facilitarea legăturilor între centrele urbane din judeţ şi celelalte localităţi;
- economisirea timpului şi a carburanţilor;
- reducerea costurilor de operare a autovehiculelor;
- îmbunătăţirea capacităţii portante;
- reducerea gradului de poluare a mediului.
III.2. Date tehnice
În situaţia existentă drumul are următoarea configuraţie geometrică şi caracteristici tehnice:
- lăţime parte carosabilă: 2 x 3,0 m;
- lăţime acostamente: 2 x 1,0 m;
- lăţime platformă: 8,0 m;
- structură rutieră:
10-20 cm împietruire din material granular: piatră spartă şi balast.
Situaţia proiectată urmăreşte:
- aducerea elementelor geometrice la valorile reglementate tehnic pentru un drum de clasa tehnică III, IV sau V, în
funcţie de nivelul traficului;
- realizarea unei suprafeţe de rulare cu planeitate corespunzătoare;
- sporirea capacităţii portante pentru a corespunde nivelului de trafic;
- suprapunerea traseului peste traseul existent.
Situaţia proiectată prevede:
- lăţime parte carosabilă: 2 x 3,0 m;
- lăţime acostamente: 2 x 1,0 m;
- lăţime platformă: 8,0 m;
- pantă transversală a părţii carosabile 2,5% repartizată simetric faţă de axa drumului;
- pantă transversală a acostamentelor 4%;
- clasă de trafic foarte greu: nivel de trafic de 1,0-3,0 m.o.s. (milioane osii standard - 11.5 tone);
- structură rutieră:
excavarea şi evacuarea împietruirii existente pe grosime de 20 cm (partea infestată cu pământ);
aşternerea unui strat separator din geotextil;
strat inferior de fundaţie din balast cu grosime de 30 cm;
strat superior de fundaţie din piatră spartă cu grosime de 25 cm;
amorsare cu emulsie bituminoasă 0,9 kg/mp;
strat de legătură din beton asfaltic deschis (binder) cu grosime de 7 cm BAD 25 plus 2 cm pentru reprofilare;
strat de uzură din beton asfaltic cu grosime de 5 cm BA 16;
- şanţuri secţiune naturală 50% şi secţiune pereată 50%.
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ Denumire │ Clasă/Nivel │
│ │de performanţă │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Categoria de importanţă │ │
│Regulament privind stabilirea categoriei de importanţă │ C - normală │
│a construcţiei, aprobat prin Hotărârea Guvernului │ │
│nr. 766/1997, cu modificările şi completările ulterioare │ │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤

Pagina 64 din 83
│Clasa tehnică │ │
│Ordinul ministrului transporturilor nr. 46/1998 │ III - V │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Zona climatică │ │
│STAS 1079/1-90 │ II │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Tipul de pământ │ │
│STAS 1709/1-90 │ P3 │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Adâncime de îngheţ │ │
│STAS 1709/1-90 │ 80 cm │
├────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│Teren de fundare │ Simbol 2 │
│STAS 2914-84 │ Calitate bună │
└────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘

III.4. Planuri şi secţiuni caracteristice

Secţiune transversală
MODERNIZAREA UNUI DRUM JUDETEAN IMPIETRUIT
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 19 (a se vedea
imaginea asociată).
IV. Cost investiţie de bază
IV.1. Cost unitar
Tabel IV.1 (valori de referinţă)
┌──────┬─────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│Nr. │ │ Cost unitar │
│crt. │ Capitolul/Subcapitolele de cheltuieli │ (exclusiv TVA) │
│ │ ├──────────┬──────────┤
│ │ │ lei/km │euro*)/km │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│ 4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, │
│ din care: │
├──────┬─────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│4.1. │Lucrări de drumuri │ 1.397.894│ 332.832│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.1.│Sistem rutier │ 1.175.634│ 279.913│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.2.│Şanţuri │ 222.260│ 52.919│
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.2. │ Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale │ │ │
│ │cu montaj │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.5. │Dotări │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.6. │Active necorporale │ - │ - │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│Investiţie de bază - cost unitar │ 1.397.894│ 332.832│
└────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┘

-----------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Precizare
La stabilirea costului s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariu mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
- C.A.S., C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii nr. 12/2010;
- pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport:
- transport materiale 25 km;
- transport pământ 10 km;
NOTE:

Pagina 65 din 83
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5 - Alte cheltuieli;
- cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei climatice de calcul al amplasamentului investiţiei,
precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite faţă de caracteristicile investiţiei de
referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei.
------------
Anexa 2.17 a fost introdusă de pct. 4 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 717 din 14 iulie 2010, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 2 august 2010, având conţinutul anexei 3 din acelaşi act normativ.
Anexa 2.18
────────────────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────
MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE │SISTEM CENTRALIZAT DE │ Indicativ:
ŞI TURISMULUI │ALIMENTARE CU APĂ ÎN │SCOST-08/MDRT
│ MEDIUL RURAL │
├─────────────────────────┤
│ STANDARD DE COST │
────────────────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" şi cap. 6
"Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar" din Metodologia privind elaborarea devizului
general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind
aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a
structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii.
La stabilirea costului investiţiei s-au avut în vedere:
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2000-2009;
- costul investiţiei rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidare în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală
Sistem centralizat de alimentare cu apă în mediul rural, cuprinzând în cadrul obiectivului de investiţii totalitatea
obiectelor, construcţiilor şi instalaţiilor care asigură alimentarea cu apă, cu respectarea tuturor cerinţelor ce privesc
calitatea apei din perspectiva aplicării normelor europene.
Proiectarea şi execuţia unui sistem de alimentare cu apă sunt condiţionate de o multitudine de condiţii:

Pagina 66 din 83
- caracteristicile geomorfologice ale terenului, formele de relief şi clima;
- structura şi capacitatea surselor de apă (caracteristicile şi debitele capabile ale apelor subterane sau ale apelor
de suprafaţă, dacă acestea constituie surse de apă) şi calitatea apei brute din punct de vedere al încărcării
bacteriologice şi fizico-chimice;
- numărul de locuitori deserviţi de sistemul de alimentare cu apă;
- gradul de dispersie sau concentrare a populaţiei din localităţile beneficiare;
- condiţiile economico-sociale de dezvoltare a localităţilor în următorii 20 de ani;
- perioada de utilizare a sistemelor de alimentare cu apă avută în vedere, în raport cu perspectiva de dezvoltare a
localităţii (30-40 de ani).
Toate aceste condiţii determină diferenţe în privinţa schemei tehnologice adoptate şi a structurii construcţiilor şi
instalaţiilor. La acestea se adaugă diversitatea materialelor, construcţiilor şi instalaţiilor, ce necesită a fi corelate cu
condiţiile concrete de amplasament. Diversitatea acestor situaţii concrete implică nu numai concepţii de proiectare
adecvate, ci şi costuri diferite.
În condiţiile de mai sus, în prezentul standard a fost preluată o schemă generală completă cuprinzând toate
componentele tehnice şi tehnologice ce pot apărea în cadrul unui sistem de alimentare cu apă în mediul rural,
detaliindu-se distinct elementele de cost pentru fiecare dintre acestea pe bază de costuri unitare, urmând ca în
aplicarea concretă să fie preluate în concepţia de proiectare numai construcţiile şi instalaţiile necesare, potrivit
condiţiilor specifice din fiecare amplasament.
III.2. Date tehnice şi costuri unitare
Un sistem de alimentare cu apă a unei localităţi rurale cuprinde următoarele componente:
- frontul de captare a apei, inclusiv instalaţiile de pompare până la staţia de clorinare;
- aducţiunea de la frontul de captare până la staţia de clorinare;
- staţia de clorinare a apei, inclusiv instalaţia hidraulică de racordare la rezervor;
- staţiile de tratare a apei (deferizare, demanganizare, denitrificare, reducere a amoniacului, desalinizare şi
mineralizare, degazeificare şi alte tratamente);
- rezervorul de înmagazinare a apei potabile;
- staţiile de pompare şi repompare între componentele tehnologice şi de la acestea în reţelele de distribuţie;
- reţelele de distribuţie;
- anexele administrative şi împrejmuirile.
Frontul de captare, aducţiunea, staţia de clorinare, rezervorul, staţiile de pompare şi repompare, reţeaua de
distribuţie a apei, anexele administrative şi împrejmuirile reprezintă componente comune şi obligatorii ale tuturor
sistemelor de alimentare cu apă proiectate în mediul rural.
Staţiile de tratare a apei sunt concludent diferenţiate în funcţie de situaţiile concrete şi se constituie componente ale
sistemelor de alimentare cu apă proiectate în mediul rural, numai în măsura în care acestea necesită corectarea
componenţei chimice a apei pentru a corespunde prevederilor legale şi normelor europene.
Într-o altă structură de sistem, cu excepţia frontului de captare, a aducţiunii şi a reţelei de distribuţie, toate celelalte
componente ale sistemelor de alimentare cu apă constituie "gospodăria de apă".
III.2.1. Front de captare
Fronturile de captare pot fi captări subterane şi captări de suprafaţă.
Funcţia tehnologică a captărilor subterane sau de suprafaţă în cadrul sistemelor de alimentare cu apă este
asigurarea debitului maxim zilnic necesar pentru sistem [Q(nec)= 1,2 Q(max zi), exprimat în l/s].
III.2.1.1. Captările subterane se realizează prin puţuri forate de mică adâncime (până la 20 m), de adâncime medie
(între 20 şi 50 m) şi de mare adâncime (peste 50 m).
Unitatea de măsură a captării subterane prin puţuri forate este metrul liniar de foraj.
La stabilirea costului unitar s-au luat în calcul următoarele cheltuieli pentru execuţia captării subterane, raportate la
unitatea de măsură:
- cheltuielile de transport, montaj, punere în operă, dezasamblare după foraj şi transport în bază a instalaţiilor de
foraj, la o distanţă medie de 50 km;
- lucrările de forare-etanşare;
- tuburile de cămăşuială a forajului;
- pompele submersibile, inclusiv instalaţiile electrice aferente;
- componentele de racorduri hidraulice până la conducta de captare a frontului;
- instalaţiile electrice aferente până la tabloul electric de separaţie;
- cabina fiecărui puţ forat, inclusiv tabloul electric de separaţie;
- racordurile, fitingurile, armăturile, debitmetrele, alte aparate de măsură şi control şi orice alte lucrări aferente
funcţionalităţii frontului de captare;
- împrejmuirile terenului de protecţie sanitară, porţi şi alei de acces.
Perimetrul frontului de captare se limitează la conducta de colectare a frontului.
Cost unitar (exclusiv TVA)

Pagina 67 din 83
Tabel III.2.1.1 (valori informative)
┌────────────────────────┬─────────────────────────┬──────────────────────────┐
│Puţuri forate de mică │ Puţuri forate de medie │ Puţuri forate de mare │
│adâncime (până la 20 m) │ adâncime (20 - 50 m) │ adâncime (peste 50 m) │
├───────────┬────────────┼────────────┬────────────┼────────────┬─────────────┤
│ lei/m.l. │ euro*)/m.l.│ lei/m.l. │ euro*)/m.l.│ lei/m.l. │ euro*)/m.l. │
│ foraj │ foraj │ foraj │ foraj │ foraj │ foraj │
├───────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼─────────────┤
│ 8.249 │ 1.964 │ 4.952 │ 1.179 │ 2.860 │ 681 │
│ până la │ până la │ până la │ până la │ până la │ până la │
│ 4.952 │ 1.179 │ 2.860 │ 681 │ 2.722 │ 648 │
└───────────┴────────────┴────────────┴────────────┴────────────┴─────────────┘

------------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
III. 2.1.2. Captările de suprafaţă pot fi captări de izvoare, drenuri laterale din cursuri de apă, captări de apă direct
din malul râurilor, captări prin chesoane.
Unitatea de măsură pentru captările de suprafaţă este debitul de 1 l/s.
La stabilirea costului unitar s-au luat în calcul toate cheltuielile pentru execuţia captării de suprafaţă, raportate la
unitatea de măsură.
Costul unitar al unei captări de suprafaţă este influenţat considerabil de condiţiile specifice ale terenului pe care se
amplasează captarea de suprafaţă, precum şi de caracteristicile cursului de apă (variaţii de debit minim şi maxim în
timpul anului, perioadele de etiaj, evoluţia gradului de turbiditate a apei în timpul anului şi a modificării încărcării
chimice în perioada anuală şi multianuală).
Cost unitar (exclusiv TVA)
Tabel III.2.1.2 (valori informative)
┌────────────────────┬─────────────────┬────────────────────────┬───────────────────┐
│Captări din izvoare │Drenuri laterale │Captări din mal de râuri│Captări prin cheson│
├─────────┬──────────┼───────┬─────────┼────────────┬───────────┼─────────┬─────────┤
│ lei/ │ euro*)/ │ lei/ │ euro*)/ │ lei/ │ euro*)/ │ lei/ │ euro*)/ │
│ 1 l/s │ 1 l/s │ 1 l/s │ 1 l/s │ 1 l/s │ 1 l/s │ 1 l/s │ 1 l/s │
├─────────┼──────────┼───────┼─────────┼────────────┼───────────┼─────────┼─────────┤
│ 41.000 │ 9.762 │ 5.099 │ 1.214 │ 29.497 │ 7.023 │ 27.300 │ 6.500 │
│ până la │ până la │până la│până la │ până la │ până la │ până la │ până la │
│ 52.000 │ 12.381 │ 6.598 │ 1.571 │ 39.102 │ 9.310 │ 33.100 │ 7.881 │
└─────────┴──────────┴───────┴─────────┴────────────┴───────────┴─────────┴─────────┘

-----------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
III.2.2. Conducte de aducţiune
Funcţia tehnologică a conductelor de aducţiune în sistemul de alimentare cu apă este transportul apei captate de la
frontul de captare la gospodăria de apă.
Unitatea de măsură pentru conductele de aducţiune este metrul liniar de conductă.
O soluţie adecvată alimentării cu apă la sate o reprezintă folosirea conductelor de PEID (polietilenă de înaltă
densitate), pentru care s-au stabilit costuri unitare, luându-se în calcul următoarele cheltuieli pentru punerea în
operă a conductei de aducţiune, raportate la unitatea de măsură:
- cheltuielile de transport şi depozitare la amplasamentul lucrărilor;
- săpăturile în teren mediu, la o adâncime medie de 1,5 m, care asigură protecţia la îngheţ;
- aşezarea unui strat de balast de 10 cm;
- montarea şi sudarea conductelor la poziţie;
- astuparea tranşeei şi aducerea terenului la starea iniţială;
- cămine de golire, cămine de aerisire, cămine de rupere a presiunii şi cămine de vane de secţionare;
- fitinguri, robineţi, ventile de aerisire şi alte accesorii;
- aparate de măsură şi control;
- probe tehnologice în perioada montării şi punerii în funcţiune.
Conductele de aducţiune se dimensionează la debitul maxim zilnic, calculat potrivit normelor în vigoare.
Cost unitar (exclusiv TVA)
Tabel III.2.2 (valori de referinţă)
*Font 9*
┌─────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Diametrul nominal│ Presiuni de serviciu │
│al conductei PEID├───────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┤
│ [mm] │ PN 6 atm │ PN 10 atm │ PN 16 atm │
│ ├──────────┬────────────┼──────────┬────────────┼───────────┬────────────┤
│ │ lei/m.l. │euro*)/m.l. │ lei/m.l. │euro*)/m.l. │ lei/ m.l. │ euro*)/m.l.│
├─────────────────┼──────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│ DN 63 │ 67 │ 16 │ 71 │ 17 │ 76 │ 18 │

Pagina 68 din 83
├─────────────────┼──────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│ DN 75 │ 80 │ 19 │ 84 │ 20 │ 92 │ 22 │
├─────────────────┼──────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│ DN 80 │ 84 │ 20 │ 88 │ 21 │ 97 │ 23 │
├─────────────────┼──────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│ DN 90 │ 101 │ 24 │ 105 │ 25 │ 109 │ 26 │
├─────────────────┼──────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│ DN 110 │ 126 │ 30 │ 130 │ 31 │ 143 │ 34 │
├─────────────────┼──────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│ DN 125 │ 139 │ 33 │ 143 │ 34 │ 162 │ 39 │
├─────────────────┼──────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│ DN 140 │ 172 │ 41 │ 185 │ 44 │ 206 │ 49 │
├─────────────────┼──────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│ DN 160 │ 197 │ 47 │ 214 │ 51 │ 239 │ 57 │
├─────────────────┼──────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│ DN 180 │ 235 │ 56 │ 256 │ 61 │ 286 │ 68 │
├─────────────────┼──────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│ DN 200 │ 252 │ 60 │ 281 │ 67 │ 323 │ 77 │
├─────────────────┼──────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│ DN 225 │ 269 │ 64 │ 311 │ 74 │ 391 │ 93 │
├─────────────────┼──────────┼────────────┼──────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│ DN 315 │ 403 │ 96 │ 487 │ 116 │ 508 │ 121 │
└─────────────────┴──────────┴────────────┴──────────┴────────────┴───────────┴────────────┘

------------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
III.2.3. Staţii de clorinare a apei
Funcţia tehnologică a staţiei de clorinare în sistemul de alimentare cu apă este asigurarea dozei de clor necesară
îndeplinirii condiţiilor de calitate a apei din punct de vedere bacteriologic, până la extremitatea reţelei de distribuţie.
Având în vedere structura asemănătoare, unitatea de măsură pentru staţia de clorinare independentă este bucata.
Costul unitar este diferenţiat pentru debite mai mici şi, respectiv, mai mari de 10 l/s.
Cost unitar (exclusiv TVA)
Tabel III.2.3 (valori informative)
┌─────────────────────────────────────┬─────────────┬──────────────────┐
│ Capacitatea staţiei de clorinare │ lei/bucată │ euro*)/bucată │
├─────────────────────────────────────┼─────────────┼──────────────────┤
│ < 10 l/s │ 142.800 │ 34.000 │
├─────────────────────────────────────┼─────────────┼──────────────────┤
│ > 10 l/s │ 171.301 │ 40.786 │
└─────────────────────────────────────┴─────────────┴──────────────────┘

------------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Staţia de clorinare se dimensionează la debitul maxim zilnic.
III.2.4. Staţii de tratare a apei
Funcţia tehnologică a staţiei de tratare este corectarea calităţii apei pentru a asigura transformarea încărcării
chimice a apei brute în apă cu condiţii de potabilitate impuse de prevederile legale şi normele europene.
Unitatea de măsură pentru staţia de tratare este 1 l/s apă tratată.
La stabilirea costului unitar s-au luat în calcul următoarele cheltuieli pentru execuţia staţiei de tratare a apei,
raportate la unitatea de măsură:
- fundaţia containerului şi legăturile electrice şi hidraulice cu celelalte componente ale sistemului;
- containerul (containerele) pentru bateriile staţiei de tratare;
- bateriile de filtrare ale staţiei de tratare, componentele tehnologice aferente;
- conductele şi instalaţiile interioare de legătură;
- instalaţiile de pompare interioare;
- aparatele de măsură şi control;
- elementele de automatizare pentru supravegherea şi controlul procesului.
Cost unitar (exclusiv TVA)
Tabel III.2.4 (valori informative)
┌───────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┐
│ Tipul staţiei de tratare │ Debitul staţiei de tratare │
│ ├────────────────────────┬────────────────────────┤
│ │ < 10 l/s │ > 10 l/s │
│ ├───────────┬────────────┼───────────┬────────────┤
│ │lei/1 l/s │euro*)/1 l/s│lei/1 l/s │euro*)/1 l/s│
│ │apă tratată│apă tratată │apă tratată│apă tratată │
├───────────────────────────┼───────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│Deferizare şi demanganizare│ 172.998 │ 41.190 │ 93.702 │ 22.310 │
│ │ până la │ până la │ până la │ până la │
│ │ 243.000 │ 57.857 │ 130.998 │ 31.190 │

Pagina 69 din 83
└───────────────────────────┴───────────┴────────────┴───────────┴────────────┘

------------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Cost unitar (exclusiv TVA)
Tabel III.2.4 (valori informative)
*Font 8*
┌───────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────┐
│ │ Debitul staţiei de tratare │
│ ├────────────────────────┬────────────────────────┤
│ Tipul staţiei de tratare │ < 10 l/s │ > 10 l/s │
│ ├───────────┬────────────┼───────────┬────────────┤
│ │ lei/1 l/s │euro*)/1 l/s│ lei/1 l/s │euro*)/1 l/s│
│ │apă tratată│apă tratată │apă tratată│apă tratată │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│Deferizare şi demanganizare │ 172.998 │ 41.190 │ 93.702 │ 22.310 │
│ │ până la │ până la │ până la │ până la │
│ │ 243.000 │ 57.857 │ 130.998 │ 31.190 │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│Denitrificare │ 85.000 │ 20.238 │ 68.700 │ 16.357 │
│ │ până la │ până la │ până la │ până la │
│ │ 118.000 │ 28.095 │ 96.000 │ 22.857 │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│Reducere a amoniacului │ 145.000 │ 34.524 │ 96.999 │ 23.095 │
│ │ până la │ până la │ până la │ până la │
│ │ 190.000 │ 45.238 │ 135.001 │ 32.143 │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│Instalaţie complexă de tratare (deferizare, │ 148.701 │ 35.405 │ 101.800 │ 24.238 │
│demanganizare şi denitrificare) a apei subterane │ până la │ până la │ până la │ până la │
│ │ 205.002 │ 48.810 │ 142.401 │ 33.905 │
├───────────────────────────────────────────────────┼───────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
│Instalaţie complexă de tratare (deferizare, │ 131.200 │ 31.238 │ 85.700 │ 20.405 │
│demanganizare şi denitrificare) a apei de suprafaţă│ până la │ până la │ până la │ până la │
│ │ 182.700 │ 43.500 │ 119.599 │ 28.476 │
└───────────────────────────────────────────────────┴───────────┴────────────┴───────────┴────────────┘

-----------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Staţia de tratare se dimensionează la debitul maxim zilnic.
În componenţa unei staţii de tratare poate intra şi staţia de clorinare, în funcţie de soluţia tehnică propusă.
III.2.5. Rezervoare de înmagazinare a apei
Funcţia tehnologică a rezervoarelor de înmagazinare a apei este compensarea diferenţelor orare care pot apărea
între debitul maxim zilnic livrat de fronturile de captare şi debitul maxim orar consumat în anumite ore de vârf,
asigurarea protecţiei în caz de incendiu, precum şi a funcţionalităţii sistemului în cazul unor defecţiuni în fronturile
de captare sau la sursele de energie.
Prezentul standard de cost se referă la utilizarea rezervoarelor din panouri termoizolante şi a rezervoarelor din tole
metalice galvanizate izolate cu polistiren extrudat, cu membrană butilică, care reduc procesele umede numai la
fundaţii şi asigură o durată scurtă de montare, prin elemente de dimensiuni mici, cu transport mai ieftin şi mai rapid.
Unitatea de măsură pentru această componentă a sistemului de alimentare cu apă o reprezintă 1 m3 capacitate.
La stabilirea costului unitar au fost luate în considerare următoarele:
- fundaţiile radiale în cazul rezervoarelor confecţionate din panouri termoizolante prefabricate sau, după caz,
fundaţiile circulare în cazul rezervoarelor din tole metalice galvanizate cu membrană butilică;
- panourile termoizolante sau, după caz, tolele metalice şi membrana butilică, inclusiv aprovizionarea şi transportul
acestora la locul de punere în operă;
- montajul elementelor prefabricate şi al instalaţiilor aferente care asigură funcţionalitatea (sistem de încălzire, vane
hidraulice şi alte instalaţii interioare);
- construcţiile şi instalaţiile de racordare a rezervorului la celelalte componente ale sistemului (inclusiv cămine,
vane de alimentare şi evacuare, aparate de măsură şi control);
- probele de etanşeitate legate nemijlocit de realizarea lucrărilor de construcţii şi montaj.
Rezervoarele de înmagazinare a apei se calculează la "volumul necesar de compensare orară", la care se adaugă
"rezerva de incendiu", "rezerva de avarie" şi "rezerva de apă intangibilă". Volumele de compensare şi rezervele de
înmagazinare se calculează potrivit normativelor în vigoare.
Cost unitar (exclusiv TVA)
Tabel III.2.5 (valori informative)
*Font 7*
┌────────────────────────┬──────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────┐
│ │ Rezervor din panouri termoizolante │ Rezervor din tole metalice galvanizate, │
│Capacitatea rezervorului│ │ cu membrană butilică │

Pagina 70 din 83
│ [mc] ├───────────────────┬──────────────────────┼───────────────────┬──────────────────────┤
│ │lei/1 mc capacitate│euro*)/1 mc capacitate│lei/1 mc capacitate│euro*)/1 mc capacitate│
├────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┤
│ 15 │ 8.072 │ 1.922 │ x │ x │
├────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┤
│ 50 │ 4.519 │ 1.076 │ x │ x │
├────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┤
│ 100 │ 3.587 │ 854 │ 2.302 │ 548 │
├────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┤
│ 150 │ 3.100 │ 738 │ 2.201 │ 524 │
├────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┤
│ 200 │ 2.617 │ 623 │ 2.100 │ 500 │
├────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┤
│ 300 │ 2.062 │ 491 │ 1.600 │ 381 │
├────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┤
│ 350 │ 1.940 │ 462 │ 1.369 │ 326 │
├────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┤
│ 400 │ 1.819 │ 433 │ 1.151 │ 274 │
├────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┤
│ 500 │ 1.562 │ 372 │ 1.100 │ 262 │
├────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┤
│ 600 │ 1.579 │ 376 │ 1.050 │ 250 │
├────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┤
│ 700 │ 1.558 │ 371 │ 949 │ 226 │
├────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┤
│ 800 │ 1.428 │ 340 │ x │ x │
├────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┤
│ 900 │ 1.525 │ 363 │ x │ x │
├────────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┼───────────────────┼──────────────────────┤
│ 1.000 │ 1.520 │ 362 │ x │ x │
└────────────────────────┴───────────────────┴──────────────────────┴───────────────────┴──────────────────────┘

------------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
III.2.6. Staţii de pompare şi repompare
Funcţia tehnologică a staţiilor de pompare şi repompare este transportul apei între componentele sistemului şi de la
aceste componente în reţeaua de distribuţie, asigurându-se presiunile de serviciu necesare.
Unitatea de măsură pentru aceste componente ale sistemului de alimentare cu apă este 1 l/s x m col. apă, întrucât
depinde de 2 parametri: debitul pompat şi înălţimea de pompare H(p) (exprimată în metri coloană apă).
La calculul costului unitar au fost luate în considerare următoarele: preţul pompelor, montajul şi instalarea acestora,
preţul containerului staţiei de pompare, inclusiv fundaţiile şi aşezarea pe fundaţii.
Cost unitar (exclusiv TVA)
Tabel III.2.6 (valori informative)
*Font 8*
┌───────────────┬────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │ │ Tipul pompei │
│Debitul staţiei│Înălţimea de pompare├─────────────────────────────┬──────────────────────────┤
│ de pompare │ [m col. apă] │ Turaţie fixă │ Turaţie variabilă │
│ [l/s] │ ├──────────────┬──────────────┼───────────┬──────────────┤
│ │ │ lei/l/s x m │euro*)/l/s x m│lei/l/s x m│euro*)/l/s x m│
│ │ │ col. apă │ col. apă │ col. apă │ col. apă │
├───────────────┼────────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤
│ < 2 l/s │ < 25 │3.570 - 4.402 │ 850 - 1.048 │ x │ x │
│ ├────────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤
│ │ 25 - 50 │2.948 - 3.671 │ 702 - 874 │ x │ x │
├───────────────┼────────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤
│ 2 - 5 l/s │ < 25 │2.369 - 3.100 │ 564 - 738 │ x │ x │
│ ├────────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤
│ │ 25 - 60 │1.760 - 2.398 │ 419 - 571 │ x │ x │
├───────────────┼────────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤
│ 5 - 10 l/s │ < 25 │1.457 - 1.949 │ 347 - 464 │ x │ x │
│ ├────────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤
│ │ 25 - 50 │1.100 - 1.512 │ 262 - 360 │ x │ x │
├───────────────┼────────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤
│ > 10 l/s │ < 25 │ 781 - 1.151 │ 186 - 274 │928 - 1.151│ 221 - 274 │
│ ├────────────────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────────┤
│ │ 25 - 100 │ 630 - 811 │ 150 - 193 │760 - 1.172│ 181 - 279 │
└───────────────┴────────────────────┴──────────────┴──────────────┴───────────┴──────────────┘

-----------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Staţiile de pompare se dimensionează, după caz, la debitul maxim zilnic sau la debitul maxim orar.
III.2.7. Reţele de distribuţie

Pagina 71 din 83
Funcţia tehnologică a reţelei de distribuţie în sistemul de alimentare cu apă este transportul apei de la gospodăria
de apă până la consumatori, cu presiunea de serviciu necesară.
Reţeaua de distribuţie cuprinde conducte principale, conducte secundare şi conducte de distribuţie cu branşamente
la consumator.
Unitatea de măsură pentru reţeaua de distribuţie este metrul liniar de conductă.
La stabilirea costului unitar s-au luat în calcul următoarele cheltuieli pentru execuţia reţelelor de distribuţie,
raportate la unitatea de măsură:
- cheltuielile de transport şi de depozitare la amplasamentul lucrărilor;
- săpăturile în teren mediu, la o adâncime medie de 1,5 m, care asigură protecţia la îngheţ;
- aşezarea unui strat de balast de 10 cm;
- montarea şi sudarea conductelor la poziţie;
- astuparea tranşeei şi aducerea terenului la starea iniţială;
- cămine de golire, cămine de aerisire, cămine de rupere a presiunii, cămine de vane de secţionare şi cămine de
trecere;
- fitinguri, robineţi, ventile de aerisire şi alte accesorii, exclusiv costul branşamentelor;
- aparate de măsură şi control;
- hidranţii de incendiu;
- probe tehnologice în perioada montării şi punerii în funcţiune.
Conductele de distribuţie se dimensionează la debitul maxim orar, calculat potrivit normelor în vigoare.
Cost unitar (exclusiv TVA)
Tabel III.2.7 (valori de referinţă)
┌─────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ │ Presiuni de serviciu │
│ ├────────────────────┬───────────────────┬───────────────────┤
│Diametrul nominal│ PN 6 atm │ PN 10 atm │ PN 16 atm │
│al conductei PEID├────────┬───────────┼────────┬──────────┼────────┬──────────┤
│ [mm] │lei/m.l.│euro*)/m.l.│lei/m.l.│euro*/m.l.│lei/m.l.│euro*)/m.l│
│ │conductă│ conductă │conductă│ conductă │conductă│ conductă │
├─────────────────┼────────┼───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────┤
│ DN 63 │ 55 │ 13 │ 55 │ 13 │ 63 │ 15 │
├─────────────────┼────────┼───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────┤
│ DN 75 │ 67 │ 16 │ 71 │ 17 │ 76 │ 18 │
├─────────────────┼────────┼───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────┤
│ DN 90 │ 88 │ 21 │ 92 │ 22 │ 97 │ 23 │
├─────────────────┼────────┼───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────┤
│ DN 110 │ 118 │ 28 │ 126 │ 30 │ 139 │ 33 │
├─────────────────┼────────┼───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────┤
│ DN 125 │ 130 │ 31 │ 139 │ 33 │ 155 │ 37 │
├─────────────────┼────────┼───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────┤
│ DN 140 │ 164 │ 39 │ 176 │ 42 │ 193 │ 46 │
├─────────────────┼────────┼───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────┤
│ DN 160 │ 185 │ 44 │ 202 │ 48 │ 231 │ 55 │
├─────────────────┼────────┼───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────┤
│ DN 200 │ 239 │ 57 │ 273 │ 65 │ 311 │ 74 │
├─────────────────┼────────┼───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────┤
│ DN 225 │ 256 │ 61 │ 298 │ 71 │ 353 │ 84 │
├─────────────────┼────────┼───────────┼────────┼──────────┼────────┼──────────┤
│ DN 315 │ 391 │ 93 │ 466 │ 111 │ 554 │ 132 │
└─────────────────┴────────┴───────────┴────────┴──────────┴────────┴──────────┘

---------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
III.2.8. Anexe administrative şi împrejmuiri
Anexele administrative şi împrejmuirile nu au funcţie tehnologică, dar reprezintă componente obligatorii ale
sistemelor de alimentare cu apă, pentru asigurarea perimetrelor de amplasament sau, după caz, a perimetrelor de
protecţie sanitară, precum şi a spaţiilor necesare pentru depozitarea unor materiale de consum, a unui birou
administrativ şi a instalaţiilor sanitare de apă-canal pentru folosinţa personalului.
Prezentul standard de cost se referă la o împrejmuire şi porţi din gard de sârmă ghimpată, susţinut de stâlpi din
beton prefabricaţi şi un container administrativ.
Unitatea de măsură pentru împrejmuire şi porţi este metrul liniar de împrejmuire. Pentru containerul administrativ,
unitatea de măsură este bucata, cu acelaşi cost unitar pentru toate sistemele.
Cost unitar (exclusiv TVA)
Tabel III.2.8 (valori informative)
┌────────────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┐
│ Împrejmuire │ Container administrativ │
├────────────────────┬───────────────────────┼────────────────┬────────────────┤
│lei/m.l. împrejmuire│euro*)/m.l. împrejmuire│ lei/buc. │ euro*)/buc. │

Pagina 72 din 83
├────────────────────┼───────────────────────┼────────────────┼────────────────┤
│ 2.360 │ 562 │ 34.100 │ 8.119 │
└────────────────────┴───────────────────────┴────────────────┴────────────────┘

------------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
IV. Cost total
IV.1. Evaluarea costului total al unui sistem de alimentare cu apă
Evaluarea costului total al unui sistem de alimentare cu apă se face însumând costurile unitare prezentate la cap.
III.2. al prezentului standard, înmulţite cu cantităţile efective rezultate din proiectare pentru toate categoriile de
lucrări, construcţii şi instalaţii componente ale sistemului de alimentare cu apă.
Precizare
La stabilirea costurilor s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariu mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
- C.A.S., C.A.S.S., ajutor şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010;
- pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport:
- transport materiale: 25 km;
- transport pământ: 10 km.
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1 - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5 - Alte cheltuieli.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologia privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei seismice şi climatice de calcul al amplasamentului
investiţiei, precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare diferite faţă de caracteristicile
investiţiei de referinţă se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai
investiţiei.
IV.2. Exemple de calcul
În prezentul standard sunt prezentate 4 exemple de calcul pentru sisteme de alimentare cu apă, rezultând faptul că
evaluarea costurilor propuse este uşor aplicabilă pentru orice structură de sistem centralizat de alimentare cu apă
în mediul rural.
IV.2.1. Sistem de alimentare cu apă nr. 1
SCHEMA TEHNOLOGICĂ
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 27, (a se
vedea imaginea asociată).
Tabel IV.2.1 (valori informative)
*Font 7*
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┬────────────────┬────────────┬──────────────┐
│Nr. │ Componentele sistemului │Cantitatea│ U.M. │Cost unitar │ Cost total │

Pagina 73 din 83
│crt.│ │ │ │- lei/U.M. -│ - lei - │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 1. │Captare subterană din 4 puţuri forate de mică adâncime, │ 4 x 12 │ m.l. foraj │ 7.900 │ 379.200│
│ │cu adâncimea de 12 m fiecare │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 2. │Conducta de aducţiune din PEID, DN 110, PN6 │ 3.850 │ m.l. conductă │ 126 │ 485.100│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 3. │Staţie de tratare cu instalaţie complexă de deferizare, │ 7 │ 1 l/s │ 179.000 │ 1.253.000│
│ │demanganizare şi denitrificare pentru un debit < 10 l/s │ │ │ │ │
│ │(Q = 7 l/s) │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 4. │Rezervor de înmagazinare din tole metalice galvanizate │ 400 │ mc capacitate │ 1.151 │ 460.400│
│ │cu membrană butilică, cu capacitatea de 400 mc │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 5. │Staţie de clorinare independentă pentru un debit │ 1 │ buc. │ 171.301 │ 171.301│
│ │< 10 l/s (Q = 11 l/s) │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 6. │Staţie de pompare cu 2 pompe pentru un debit de 11 l/s │ 11 x 30 │l/s x m col apă │ 790 │ 260.700│
│ │şi înălţimea de pompare de 30 m, cu turaţie variabilă │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 7. │Reţea de distribuţie în lungime totală de 20.780 m, din │ │ │ │ │
│ │conducte PEID, din care: │ │ │ │ │
│ │- 1.100 m DN110, PN6 │ 1.100 │ m.l. conductă │ 118 │ 129.800│
│ │- 2.300 m DN90, PN6 │ 2.300 │ │ 88 │ 202.400│
│ │- 17.380 m DN63, PN6 │ 17.380 │ │ 55 │ 955.900│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 8. │Împrejmuiri (inclusiv porţi) cu o lungime totală de 400 m│ 400 │m.l. împrejmuire│ 2.360 │ 944.000│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 9. │Container administrativ │ 1 │ buc. │ 34.100 │ 34.100│
├────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴────────────────┴────────────┼──────────────┤
│Cost total - investiţie de bază şi probe - în lei │ 5.275.901 lei│
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤
│Cost total - investiţie de bază şi probe - în euro*) │1.256.167 euro│
└───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────┘

-----------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
SECŢIUNE FORAJ
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 28, (a se
vedea imaginea asociată).
REZERVOR DIN TOLE METALICE GALVANIZATE
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 29, (a se
vedea imaginea asociată).
CONTAINER STAŢIE DE POMPARE ŞI STAŢIE DE CLORINARE
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 29, (a se
vedea imaginea asociată).
STAŢIE DE POMPARE ŞI STAŢIE DE CLORINARE
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 29, (a se
vedea imaginea asociată).
FUNDAŢIE CONTAINER DE POMPARE ŞI STAŢIE DE CLORINARE
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 30, (a se
vedea imaginea asociată).
IV.2.2. Sistem de alimentare cu apă nr. 2
SCHEMĂ TEHNOLOGICĂ
--------------
NOTĂ(CTCE)

Pagina 74 din 83
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 30, (a se
vedea imaginea asociată).
Tabel IV.2.2 (valori informative)
*Font 7*
┌────┬─────────────────────────────────────────────────┬──────────┬────────────────┬────────────┬──────────────┐
│Nr. │ Componentele sistemului │Cantitatea│ U.M. │Cost unitar │ Cost total │
│crt.│ │ │ │- lei/U.M. -│ - lei - │
├────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 1. │Captare subterană din 2 puţuri forate de mare │ 2 x 100 │ m.l. foraj │ 2.700 │ 540.000│
│ │adâncime, cu adâncimea de 100 m fiecare │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 2. │Conductă de aducţiune din PEID, DN 110, PN6 │ 450 │ m.l. conductă │ 126 │ 56.700│
├────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 3. │Staţie de tratare cu instalaţie de reducere a │ 7 │ 1 l/s │ 160.700 │ 1.124.900│
│ │amoniacului cu instalaţie de clorinare │ │ │ │ │
│ │încorporată, pentru un debit < 10 l/s (Q = 7 l/s)│ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 4. │Rezervor de înmagazinare din panouri │ 350 │ mc capacitate │ 1.940 │ 679.000│
│ │termoizolante, cu capacitatea de 350 mc │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 5. │Staţie de pompare 2 + 1 pompe pentru un debit │ 30 x 11 │l/s x m col apă │ 790 │ 260.700│
│ │de 11 l/s şi înălţimea de pompare de 30 m, cu │ │ │ │ │
│ │turaţie variabilă │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 6. │Staţie de repompare cu 2 pompe cu │ 4 x 60 │l/s x m col apă │ 2.250 │ 540.000│
│ │Q = 4 l/s H(p) = 60 m col apă │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 7. │Rezervor de înmagazinare tampon din panouri │ 15 │ m3 capacitate │ 8.072 │ 121.080│
│ │termoizolante, cu capacitatea de 15 m3 │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 8. │Reţea de distribuţie în lungime totală de │ │ │ │ │
│ │19.800 m, din conducte PEID, din care: │ │ │ │ │
│ │- 1.500 m DN160, PN10 │ 1.500 │ m.l. conductă │ 202 │ 303.000│
│ │- 2.710 m DN90, PN6 │ 2.710 │ │ 88 │ 238.480│
│ │- 15.590 m DN63, PN6 │ 15.590 │ │ 55 │ 857.450│
├────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 9. │Împrejmuiri (inclusiv porţi) cu o │ 500 │m.l. împrejmuire│ 2.360 │ 1.180.000│
│ │lungime totală de 500 m │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│10. │Container administrativ │ 1 │ buc. │ 34.100 │ 34.100│
├────┴─────────────────────────────────────────────────┴──────────┴────────────────┴────────────┼──────────────┤
│Cost total - investiţie de bază şi probe - în lei │ 5.935.410 lei│
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤
│Cost total - investiţie de bază şi probe - în euro*) │1.413.193 euro│
└───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────┘

-----------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
STAŢIE DE TRATARE PENTRU REDUCEREA AMONIULUI
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 31, (a se
vedea imaginea asociată).
REZERVOR DIN PANOURI TERMOIZOLANTE
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 32, (a se
vedea imaginea asociată).
STAŢIE DE REPOMPARE
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 32, (a se
vedea imaginea asociată).
POZARE CONDUCTĂ PRINCIPALĂ DE DISTRIBUŢIE
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 33, (a se
vedea imaginea asociată).
IV.2.3. Sistem de alimentare cu apă nr. 3

Pagina 75 din 83
SCHEMA TEHNOLOGICĂ
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 33, (a se
vedea imaginea asociată).
Tabel IV.2.3 (valori informative)
*Font 8*
┌────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┬────────────────┬────────────┬─────────────┐
│Nr. │ Componentele sistemului │Cantitatea│ U.M. │Cost unitar │ Cost total │
│crt.│ │ │ │- lei/U.M. -│ - lei - │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┤
│ 1. │Captare subterană formată dintr-un puţ forat de medie │ 31 │ m.l. foraj │ 4.100 │ 127.100│
│ │adâncime, cu adâncimea de 31 m. │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┤
│ 2. │Conducta de aducţiune din PEID, DN 80, PN6 │ 50 │ m.l. conductă │ 84 │ 4.200│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┤
│ 3. │Staţie de tratare deferizare, pentru un debit < 10 l/s │ 4 │ 1 l/s │ 190.000 │ 760.000│
│ │(Q = 4 l/s) │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┤
│ 4. │Rezervor de înmagazinare din panouri termoizolante, cu │ 150 │ mc capacitate │ 3.100 │ 465.000│
│ │capacitatea de 150 mc │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┤
│ 5. │Staţie de repompare (2+1) pompe, Q = 3 l/s, înălţimea │ 3 x 25 │l/s x m col apă │ 2.350 │ 176.250│
│ │de pompare H(p) = 25 m │ │ │ │ │
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┤
│ 6. │Reţea de distribuţie în lungime totală de 4.535 m, din │ │ │ │ │
│ │conducte PEID, din care: │ │ │ │ │
│ │- 900 m DN 90, PN6 │ 900 │ m.l. conductă │ 88 │ 79.200│
│ │- 1.100 m DN 75, PN6 │ 1.100 │ │ 67 │ 73.700│
│ │- 2.535 m DN63, PN6 │ 2.535 │ │ 55 │ 139.425│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┤
│ 7. │Împrejmuiri (inclusiv porţi) cu o lungime totală de 400 m│ 400 │m.l. împrejmuire│ 2.360 │ 944.000│
├────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼─────────────┤
│ 8. │Container administrativ │ 1 │ buc. │ 34.100 │ 34.100│
├────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴────────────────┴────────────┼─────────────┤
│Cost total - investiţie de bază şi probe - în lei │2.802.975 lei│
├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤
│Cost total - investiţie de bază şi probe - în euro*) │ 667.375 euro│
└───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘

------------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
SCHEMĂ TEHNOLOGICĂ STAŢIE DE TRATARE-DEFERIZARE
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 34, (a se
vedea imaginea asociată).
IV.2.4. Sistem de alimentare cu apă nr. 4
SCHEMĂ TEHNOLOGICĂ 4
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 35, (a se
vedea imaginea asociată).
Tabel IV.2.4 (valori informative)
*Font 7*
┌────┬──────────────────────────────────────────────────────────┬──────────┬────────────────┬────────────┬──────────────┐
│Nr. │ Componentele sistemului │Cantitatea│ U.M. │Cost unitar │ Cost total │
│crt.│ │ │ │- lei/U.M. -│ - lei - │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 1. │Captare subterană din 3 puţuri forate de mică adâncime, │ 3 x 12 │ m.l. foraj │ 7.900 │ 284.400│
│ │cu adâncimea de 12 m fiecare. │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 2. │Conducta de aducţiune din PEID, DN 160, PN10 │ 2.134 │ m.l. conductă │ 214 │ 456.676│
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 3. │Staţie de denitrificare cu schimb de ioni cu instalaţie de│ 11 │ 1 l/s │ 87.000 │ 957.000│
│ │clorinare încorporată, pentru un debit mai mare de │ │ │ │ │
│ │10 l/s (Q = 11 l/s) │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 4. │Staţie de pompare (1+1) pompe cu turaţie variabilă pentru │10,2 x 100│l/s x m col apă │ 1.150 │ 1.173.000│
│ │un debit de10.2 l/s şi înălţimea de pompare de 100 m │ │ │ │ │

Pagina 76 din 83
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 5. │Rezervor de aspiraţie din panouri termoizolante, cu │ 7 │ mc capacitate │ 7.500 │ 52.500│
│ │capacitatea de 7 mc │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 6. │Rezervor de înmagazinare din panouri termoizolante, cu │ 400 │ mc capacitate │ 1.819 │ 727.600│
│ │capacitatea de 400 mc │ │ │ │ │
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 7. │Reţea de distribuţie în lungime totală de 8.097 m, din │ │ │ │ │
│ │conducte PEID, din care: │ │ │ │ │
│ │- 1.500 m DN 160, PN6 │ 1.500 │ m.l. conductă │ 185 │ 277.500│
│ │- 2.300 m DN 110, PN6 │ 2.300 │ │ 118 │ 271.400│
│ │- 4.297 m DN 75, PN6 │ 4.297 │ │ 67 │ 287.899│
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 8. │Împrejmuiri (inclusiv porţi) cu o lungime totală de 600 m │ 600 │m.l. împrejmuire│ 2.360 │ 1.416.000│
├────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼──────────┼────────────────┼────────────┼──────────────┤
│ 9. │Container administrativ │ 1 │ buc. │ 34.100 │ 34.100│
├────┴──────────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴────────────────┴────────────┼──────────────┤
│Cost total - investiţie de bază şi probe - în lei │ 5.938.075 lei│
├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤
│Cost total - investiţie de bază şi probe - în euro*) │1.413.827 euro│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────┘

-------------
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
POZARE CONDUCTE DE ADUCŢIUNE ŞI DISTRIBUŢIE
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 36, (a se
vedea imaginea asociată).
CONTAINER CLORARE ŞI TRATARE CU SCHIMB DE IONI
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 36, (a se
vedea imaginea asociată).
SCHEMĂ TEHNOLOGICĂ STAŢIE DE TRATARE CU SCHIMBĂTOR DE IONI
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 37, (a se
vedea imaginea asociată).
STAŢIE DE TRATARE
cu schimb de ioni - Diagrama de proces
--------------
NOTĂ(CTCE)
Imaginea se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 2 august 2010, la pagina 37, (a se
vedea imaginea asociată).
------------
Anexa 2.18 a fost introdusă de pct. 4 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 717 din 14 iulie 2010, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 2 august 2010, având conţinutul anexei 4 din acelaşi act normativ.
Anexa 2.19
┌─────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┐
│ │MODERNIZARE DRUM COMUNAL │ │
│ MINISTERUL DEZVOLTĂRII │ CLASA TEHNICĂ IV │ Indicativ: │
│ REGIONALE ŞI TURISMULUI ├─────────────────────────┤ SCOST-09/MDRT │
│ │ STANDARD DE COST │ │
└─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘

I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere:
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2008-2009;

Pagina 77 din 83
- costul investiţiei de bază rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri la nivelul lunii
ianuarie 2010.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidarea în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală: "Modernizarea unui kilometru de drum comunal de clasa tehnică IV"
Scop:
- asigurarea conexiunii la reţeaua naţională şi judeţeană;
- asigurarea accesibilităţii unor zone cu potenţial la nivel de regiune unde condiţiile economice au împiedicat
dezvoltarea zonei;
- economisirea timpului şi a carburanţilor;
- reducerea costurilor de operare a autovehiculelor;
- îmbunătăţirea capacităţii portante.
III.2. Date tehnice
Traseul nemodernizat are două benzi de circulaţie, prezentând degradări accentuate.
Situaţia proiectată urmăreşte:
îmbunătăţirea elementelor geometrice şi a căilor de rulare;
aducerea structurilor rutiere la parametrii tehnici corespunzători categoriei drumului;
realizarea unui profil transversal cu elemente geometrice care să se încadreze în prevederile legale;
suprapunerea traseului peste traseul existent;
asigurarea vitezei de deplasare de 30-60 km/h;
încadrarea drumului în clasa tehnică IV, categoria de importanţă C;
clasa de trafic mediu: nivel de trafic de 0,1-0,3 m.o.s. (milioane osii standard 11,5 tone)
Situaţia proiectată nu cuprinde: lucrări de artă, poduri şi podeţe.
Pentru drumuri de clasă tehnică IV vor fi asigurate:
lăţime platformă: 8,0 m;
lăţime parte carosabilă: 2 x 3,0 m;
lăţime acostamente: 2 x 1,0 m, compuse din:
- 2 x 0,25 m benzi de încadrare; şi
- 2 x 0,75 m umplutură balast;
panta transversală carosabil: 2,5%
panta transversală acostament: 4%
Sistem rutier propus:
4 cm uzură din BA16;
5 cm strat de legătură BAD 25;
15 cm piatră spartă;
15 cm balast pentru reprofilare (grosime medie);
acostamente amenajate (balastate)
şanţuri secţiune naturală 80% şi secţiune pereată 20% din lungime, pe ambele părţi ale drumului.
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌─────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────┐
│ Denumirea │ Clasa/Nivelul de performanţă │
├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤
│Caracteristica macroseismică a amplasamen- │a(g) = = 0,08 g; Tc = 0,7 sec.│
│tului P100-1/2006 │ │

│Clasa tehnică │ IV │
├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤
│Categoria de importanţă │ "C" - normală │

│Zona climatică │ III │
│STAS 1709/1-90 │ │

Pagina 78 din 83
├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤
│Tipul de pământ │ P3 │
│STAS 1709/1 │ │
├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤
│Adâncimea de îngheţ │ 80-90 cm │
│STAS 6054-77 │ │
└─────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────┘

III.4. Planuri şi secţiuni caracteristice

Secţiune transversală
_________
NOTĂ (CTCE)
Secţiunea transversală se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2011, la pagina
6 (a se vedea imaginea asociată).
IV. Cost investiţie de bază
IV.1. Cost unitar
Tabel IV.1 (valori de referinţă)
┌──────┬─────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┐
│ │ │ COST UNITAR │
│ Nr. │ Capitolul/Subcapitolele de cheltuieli │ (exclusiv TVA) │
│ crt. │ ├─────────┬─────────┤
│ │ │ lei/km │euro*)/km│
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┴─────────┴─────────┤
│4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, din care: │
├──────┬─────────────────────────────────────────────────┬─────────┬─────────┤
│ 4.1. │Construcţii şi instalaţii │ 812.725 │ 193.506 │
│ │Lucrări de drumuri │ │ │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│4.1.1.│Sistemul rutier │ 720.085 │ 171.449 │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│4.1.2.│Şanţuri │ 92.640 │ 22.057 │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │

│ 4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale │ - │ - │
│ │cu montaj │ │ │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport │ - │ - │
├──────┼─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│ 4.5. │Dotări │ - │ - │

│ 4.6. │Active necorporale │ - │ - │
├──────┴─────────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────┤
│Investiţie de bază - cost unitar │ 812.725 │ 193.506 │
└────────────────────────────────────────────────────────┴─────────┴─────────┘

________
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
Precizare
---------
La stabilirea costului s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariul mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
C.A.S, C.A.S.S, ajutor de şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2011 nr. 287/2010;
pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, cu modificările ulterioare;
- pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport:
transport materiale - 25 km;
transport pământ - 10 km.
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1. - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2. - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;

Pagina 79 din 83
- cap. 3. - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5. - Alte cheltuieli;
- cap. 6. - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei climatice de calcul al amplasamentului investiţiei,
precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite de caracteristicile investiţiei de
referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei.
--------------
Anexa 2.19 a fost introdusă de pct. 4 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 250 din 17 martie 2011, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 25 martie 2011, având conţinutul anexei 2 din acelaşi act normativ.
Anexa 2.20
I. Preambul
┌─────────────────────────┬──────────────────────────────┬───────────────────┐
│ │MODERNIZARE DRUM DE EXPLOATARE│ │
│ MINISTERUL DEZVOLTĂRII │ AGRICOLĂ - CATEGORIA I - │ Indicativ: │
│ ŞI DEZVOLTĂRII RURALE │ ÎMBRĂCĂMINTE ASFALTICĂ │ SCOST-02/MADR │
│ ├──────────────────────────────┤ │
│ │ STANDARD DE COST │ │
└─────────────────────────┴──────────────────────────────┴───────────────────┘

Standardul de cost constituie document de referinţă, cu rol de ghidare în promovarea obiectivelor de investiţii
finanţate din fonduri publice.
Standardul de cost se referă la cheltuielile cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiţia de bază" din Metodologia
privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobată prin Hotărârea
Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de
investiţii şi lucrări de intervenţii.
La stabilirea costului investiţiei de bază s-au avut în vedere:
- analiza dispersiei costurilor unitare la obiective similare contractate în perioada 2008-2009;
- costul investiţiei de bază rezultat din rularea listelor cu cantităţi pe categorii de lucrări în preţuri la nivelul lunii
ianuarie 2010.
Tipurile de drumuri clasificate în funcţie de categoria drumului şi a tipurilor de structuri rutiere sunt prezentate în
cap. V "Tabel informativ".
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează ordonatorilor de credite pentru:
a) fundamentarea necesarului de fonduri publice pentru finanţarea programelor de investiţii în condiţii de eficienţă
economică;
b) fundamentarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă;
c) ghidarea în analiza ofertelor de către membrii comisiilor de evaluare în vederea adjudecării contractelor privind
execuţia lucrărilor de construcţii pentru realizarea obiectivelor de investiţii, similare din punct de vedere tehnic
obiectivului de referinţă.
Prezentul standard se adresează şi operatorilor economici pentru elaborarea ofertelor în vederea contractării
lucrărilor de construcţii.
III. Obiectiv de referinţă
III.1. Prezentare generală: "Modernizarea unui kilometru de drum de exploatare agricolă - categoria I -
îmbrăcăminte asfaltică" - zonă de şes
Scop:
- asigurarea conexiunii la reţeaua de drumuri comunale, judeţene sau naţionale;
- asigurarea accesibilităţii în zone în care se desfăşoară activităţi agricole;
- economisirea timpului şi a carburanţilor;

Pagina 80 din 83
- reducerea costurilor de operare a autovehiculelor;
- îmbunătăţirea capacităţii portante.
NOTĂ:
Pentru zone de deal şi de munte, costul unitar se va majora având în vedere dificultatea sporită a condiţiilor de
lucru pentru utilaje, mijloace de transport şi manoperă.
Se va aplica un spor de 15% pentru zona de deal şi 25% pentru zona de munte.
III.2. Date tehnice
Traseul nemodernizat are două benzi de circulaţie, prezentând degradări accentuate.
Situaţia proiectată urmăreşte:
- îmbunătăţirea elementelor geometrice şi a căilor de rulare;
- aducerea structurilor rutiere la parametrii tehnici corespunzători categoriei drumului;
- realizarea unui profil transversal cu elemente geometrice care să se încadreze în prevederile legale;
- suprapunerea traseului peste traseul existent;
- asigurarea vitezei de deplasare de 30-60 km/h;
- încadrarea drumului în categoria I de drumuri agricole, categoria de importanţă C.
Situaţia proiectată nu cuprinde: lucrări de artă, poduri şi podeţe.
Pentru drumuri de categoria I vor fi asigurate:
- lăţime platformă: 7,0 m;
- lăţime parte carosabilă: 2 x 2,75 m = 5,50 m;
- lăţime acostamente: 2 x 0,75 m;
- panta transversală carosabil: 2,5%;
- panta transversală acostament: 4%.
Sistem rutier propus:
- 4 cm uzură din BA16;
- 5 cm strat de legătură BAD 25;
- 15 cm piatră spartă;
- 15 cm balast;
- acostamente amenajate (balastate);
- asigurarea scurgerii apelor: rigole şi/sau şanţuri trapezoidale.
III.3. Caracteristici esenţiale de calcul
┌─────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────┐
│ Denumirea │ Clasa/Nivelul de performanţă │
├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤
│Caracteristica macroseismică a amplasamen- │a(g) = = 0,08 g; Tc = 0,7 sec.│
│tului P100-1/2006 │ │
├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤
│Categoria drumului │ I │
├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤
│Categoria de importanţă │ "C" - normală │
├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤
│Zona climatică STAS 1709/1-90 │ III │
├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤
│Tipul de pământ STAS 1709/1 │ P3 │
├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤
│Adâncimea de îngheţ STAS 6054-77 │ 80-90 cm │
└─────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────┘

III.4. Planuri şi secţiuni caracteristice

_________
NOTĂ (CTCE)
Imaginea Planurilor şi secţiunilor caracteristice se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25
martie 2011, la pagina 8 (a se vedea imaginea asociată).
IV. Cost investiţie de bază
IV.1. Cost unitar
Tabel IV.1 (valori de referinţă)
┌──────┬───────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┐
│ │ │ COST UNITAR │
│ Nr. │ Capitolul/Subcapitolele de cheltuieli │ (exclusiv TVA) │
│ crt. │ ├──────────┬──────────┤
│ │ │ lei/km │euro*)/km │
├──────┴───────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│4. Cheltuieli pentru investiţia de bază, din care: │
├──────┬───────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│ 4.1. │Construcţii şi instalaţii │ 545.475 │ 129.875 │
│ │Lucrări de drumuri │ │ │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤

Pagina 81 din 83
│4.1.1.│Sistemul rutier │ 530.955 │ 126.418 │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│4.1.2.│Şanţuri │ 14.520 │ 3.457 │
├──────┴───────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│ │
├──────┬───────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│ 4.2. │Montaj utilaje tehnologice │ - │ - │
├──────┴───────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│ │
├──────┬───────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│ 4.3. │Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale│ - │ - │
│ │cu montaj │ │ │
├──────┴───────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│ │
├──────┬───────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│ 4.4. │Utilaje fără montaj şi echipamente de transport│ - │ - │
├──────┴───────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│ │
├──────┬───────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│ 4.5. │Dotări │ - │ - │
├──────┼───────────────────────────────────────────────┼──────────┼──────────┤
│ 4.6. │Active necorporale │ - │ - │
├──────┴───────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┤
│ │
├──────────────────────────────────────────────────────┬──────────┬──────────┤
│Investiţie de bază - Cost unitar │545.475**)│129.875**)│
└──────────────────────────────────────────────────────┴──────────┴──────────┘

__________
*) 1 euro = 4,20 lei (curs luat în calcul la fundamentarea bugetului pentru anul 2010).
**) Pentru zone de deal şi de munte, costul unitar se va majora având în vedere dificultatea sporită a condiţiilor de
lucru pentru utilaje, mijloace de transport şi manoperă.
Se va aplica un spor de 15% pentru zona de deal şi 25% pentru zona de munte.
Precizare
----------
La stabilirea costului s-au luat în calcul:
- pentru materiale, utilaje şi transport: preţurile la nivelul lunii ianuarie 2010;
- pentru manoperă: salariul mediu brut pe ramură comunicat de Institutul Naţional de Statistică la nivelul mediei
anului 2009;
- pentru contribuţii asupra salariilor pe care le suportă angajatorul şi le include în costuri:
C.A.S, C.A.S.S, ajutor de şomaj, C.C.I., Fond de garantare: cotele în vigoare conform Legii bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2011 nr. 287/2010;
pentru accidentele de muncă, boli profesionale: cotele în vigoare conform Legii nr. 346/2002 privind asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, cu modificările ulterioare;
pentru cheltuieli indirecte şi profit: procentul de 10% şi, respectiv, de 5%;
- pentru distanţa de transport:
transport materiale - 25 km;
transport pământ - 10 km.
NOTE:
1. Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al
investiţiei, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
- cap. 1. - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului;
- cap. 2. - Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
- cap. 3. - Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
- cap. 5. - Alte cheltuieli;
- cap. 6. - Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar.
2. Pentru eficientizarea cheltuielilor din fonduri publice, pentru următoarele capitole/subcapitole de cheltuieli
necuprinse în standardul de cost se iau în considerare următoarele niveluri maximale de cheltuieli, exprimate în
procente, astfel:
a) proiectare şi inginerie: 3,0% din valoarea investiţiei de bază;
b) consultanţă: 1,0% din valoarea investiţiei de bază;
c) asistenţă tehnică: 1,5% din valoarea investiţiei de bază;
d) organizare de şantier: 2,5%;
e) cheltuieli diverse şi neprevăzute: 10,0%.

Pagina 82 din 83
Valoarea cheltuielilor prevăzute la lit. d) şi e) se stabileşte conform prevederilor anexei nr. 4 "Metodologie privind
elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii" la Hotărârea Guvernului nr. 28
/2008.
3. Creşterea costului unitar datorată, în principal, influenţei zonei climatice de calcul al amplasamentului investiţiei,
precum şi/sau caracteristicilor geomorfologice ale terenului de fundare, diferite faţă de caracteristicile investiţiei de
referinţă, se justifică distinct în documentaţia pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei;
V. Tabel informativ
Drumuri de exploatare agricolă
┌──────────────┬─────────────────────────────────────┬───────────────────────┐
│ │ │ Categoria drumului*) │
│ │ ├───────┬───────┬───────┤
│ │ │ I │ II │ III │
├──────────────┼─────────────────────────────────────┼───────┼───────┼───────┤
│ │ Carosabil (m) │ 5,50 │ 4,00 │ 2,75 │
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────┼───────┤
│ Date tehnice │ Acostament (m) │ 2x0,75│ 2x0,50│2x0,375│
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────┼───────┤
│ │ Lăţime totală (m) │ 7,00 │ 5,00 │ 3,50 │
├──────────────┼─────────────────────────────────────┼───────┴───────┴───────┤
│ Relief │ Tipuri de structuri rutiere │ COSTURI PE 1 KM │
│ │ │ lei/euro │
├──────────────┼─────────────────────────────────────┼───────┬───────┬───────┤
│ │ │ X**) │ X │ - │
│ │ Asfaltare ├───────┼───────┼───────┤
│ │ │ X │ X │ - │
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────┼───────┤
│ │ │ - │ X │ X │
│ Şes │ Pietruire ├───────┼───────┼───────┤
│ │ │ - │ X │ X │
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────┼───────┤
│ │ │ - │ - │ X │
│ │ Teren stabilizat ├───────┼───────┼───────┤
│ │ │ - │ - │ X │
├──────────────┼─────────────────────────────────────┼───────┼───────┼───────┤
│ │ │ X │ X │ - │
│ │ Asfaltare ├───────┼───────┼───────┤
│ │ │ X │ X │ - │
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────┼───────┤
│ │ │ - │ X │ X │
│ Deal │ Pietruire ├───────┼───────┼───────┤
│ │ │ - │ X │ X │
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────┼───────┤
│ │ │ - │ - │ X │
│ │ Teren stabilizat ├───────┼───────┼───────┤
│ │ │ - │ - │ X │
├──────────────┼─────────────────────────────────────┼───────┼───────┼───────┤
│ │ │ X │ X │ - │
│ │ Asfaltare ├───────┼───────┼───────┤
│ │ │ X │ X │ - │
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────┼───────┤
│ │ │ - │ X │ X │
│ Munte │ Pietruire ├───────┼───────┼───────┤
│ │ │ - │ X │ X │
│ ├─────────────────────────────────────┼───────┼───────┼───────┤
│ │ │ - │ - │ X │
│ │ Teren stabilizat ├───────┼───────┼───────┤
│ │ │ - │ - │ X │
└──────────────┴─────────────────────────────────────┴───────┴───────┴───────┘

________
*) Categoriile de drumuri sunt în conformitate cu Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al
ministrului administraţiei publice nr. 212/145/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice de întocmire a proiectelor de
organizare a teritoriului exploataţiilor agricole.
**) Valorile poziţiilor notate cu X din tabelul informativ se regăsesc în standardele de cost în curs de elaborare
pentru fiecare tip de drum agricol.
--------------
Anexa 2.20 a fost introdusă de pct. 4 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 250 din 17 martie 2011, publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 25 martie 2011, având conţinutul anexei 3 din acelaşi act normativ.
--------------

Pagina 83 din 83

S-ar putea să vă placă și