dar şi irascibil, excentric, egoist, egocentric, încăpăţânat şi agitat.
Rezervat şi misterios el iradiază
un magnetism “lunar” oarecum capricios.
Semn prin excelenţă sensibil, emotiv, înţelegător şi compătimitor, Racul amplifică
imaginarul cu lumea lui de subiectivitate, de amintire, de vis, romanesc, fantezie şi lirism. Racul
reprezintă potenţialul inconştient al individului şi sensibilitatea sa la lumea exterioară. Esoteric, el
reprezintă poarta de intrare a sufletului în lumea manifestată.
Sub aspect caracteriologic, Racul se manifestă ca un supraemotiv subactiv. Emotivitatea
sa este deosebit de selectivă exprimându-se doar în anumite conjuncturi. Introvertit şi schizoid, el
rămâne fidel imaginilor sale. Prin contemplare, emotivitatea poate să-i
încânte viaţa dar totul se petrece în sine, în sufletul său delicat şi tăcut. Îi
este sete de o intimitate pe care ştie foarte bine să o creeze şi să o
împartă cu alţii astfel că spaţiul în care locuieşte (uneori chiar locul său de
muncă) engramează povestea vieţii lui. Adesea face dovada unei
inactivităţi care îl poate reduce la neputinţă. În lipsa unei reale motivaţii ori
a unui sentiment profund el apare ca un leneş. Însă forţa inerţiei poate lua
la el forma tenacităţii (să ne gândim la cleştele racului) iar ceea ce-l face
de temut este tocmai consecvenţa care uneori frizează încăpăţânarea.
Racul iubeşte realitatea prezentă doar în măsura în care C. Debussy
aceasta poate fi un pretext pentru construirea de iluzii. Racul îşi visează viaţa dacă nu-şi poate trăi
visul. Adeseori, chiar el este un vis pentru ceilalţi iar aceştia sunt pentru el un vis. Calitatea sa
dominantă, imaginaţia, colorează orice realitate şi vagabondează în voia dispoziţiei sale alternativ
veselă ori melancolică. Este un elegiac, un romantic care are gustul miraculosului, al fantasticului.
“Meditativ, absorbit, anxios poate, o nelinişte fără sfârşit, mai frumoasă decât un vis lung, îl mână
din întrebare în întrebare până ajunge să lupte cu problemele sacre ale vieţii. Respirând atmosfera
morţii, cu mâna în sânge, cunoaşte tainele cele mai intime ale vieţii, iar adevărurile care ţâşnesc din
mica sa cămăruţă îi orbesc pe toţi aceia care ştiu să vadă. Supraveghează universul , profund şi
neînfricat. Mari reverii îl învăluie în spiritualitate şi nobleţe” (portretul unui Rac sublimat sau Henri
Mondor despre Claude Bernard).
În tema natală, semnul Racului arată rădăcinile individului, bazele sale, domiciliul,
ereditatea şi locul unde el se simte ca acasă.
Sinteză
Atribute esenţiale: feminin, negativ, Yin (-), fecund, mut, mobil, ascuns.
Element subtil predominant (Tattva) : Apa (Apas) în aspect dinamic, cardinal, activ
(Rajas).
Planeta guvernatoare: Luna.
Simbolizează: elementul apos, maternitatea, căldura umedă, familia şi casa, generarea
şi procreerea, căminul patern, părinţii, vârsta adultă, fluctuaţia, şansa nesigură, vara.
Guvernează în plan social: masele de oameni, femeile, mulţimile, locurile publice,
monumentele publice, marea, cursurile de apă, vremea şi fluctuaţiile ei, societăţile de tot felul şi
reuniunile, recoltele.
Calităţi: interiorizare, mişcare, emoţie, mare sensibilitate şi sentimentalism; atracţie
pentru viaţa de familie şi de grup; caracter receptiv, senzitiv, simpatii materne; economie,
receptivitate,
(va urma)
ASTROLOGIE - CURS 11 –
Noţiuni fundamentale de astrologie
(continuare curs 10)
4. R A C U L (lat.cancer)
Mitologie
Regăsim în miturile clasice toate valorile Racului şi ale Lunii:
blândeţe, părăsire de sine, vis, supunere, dorinţă de maternitate, lene,
dorinţă de răzbunare, abandonare în faţa unui destin fatal, rătăcire
melancolică etc.. În fapt, principalele lecţii ale Racului decurg din chiar
arhetipurile mitice ale acestuia.
Fiică a lui Zeus şi a lui Leto, Diana-Artemis domneşte şi peste
lumea oamenilor în care veghează asupra naşterii şi dezvoltării fiinţelor. Ea
întruchipează mitul “zeiţei fecioare” bănuitoare şi vindicative, rătăcind prin
munţi precum luna. În timp ce fratele ei geamăn, Apollo, a devenit un zeu solar, Artemis-Diana-
Selene îşi leagă numele de ciclul simbolurilor fecundităţii. Ocrotitoare şi uneori înfricoşătoare ea
este în acelaşi timp călăuza de pe potecile castităţii şi leoaica de pe cele ale voluptăţii. Ura unui zeu
puternic a împiedicat-o să-şi împlinească destinul de femeie suferind perpetuu consecinţele unui
blestem ce o constrângea să vâneze aproape toate vieţuitoarele, excepţie făcând animalele tinere şi
neprihănite pe care ea le apăra considerându-le sacre. Se mai bucurau de graţia ei femeile
însărcinate precum şi femelele care aşteptau pui. Fecioară fiind, Artemis-Diana era investită ca zeiţă
a naşterilor iar configuraţia plastică ce o fixa în mitologie era aceea a unui “melancolic corn de lună,
acoperit de nori rătăcitori şi aruncând o lumină albăstruie prin tufişuri” (Andre Barbault).
Regină a nălucilor, Hecate dobândeşte puteri de temut mai ales noaptea, la lumina tulbure
a lunii cu care dealtfel se identifică. Deşi patronează apariţia stafiilor şi vrăjile fiind ades invocată de
magicieni, Hecate apare ca o zeiţă lunară al cărei mit se leagă de cultul fertilităţii. Ea prezintă două
aspecte opuse; unul este binevoitor şi binefăcător. În virtutea lui ea ocroteşte încolţirea şi naşterile
precum şi navigaţia pe mare. De asemenea, ea dăruieşte prosperitate, elocinţă, izbândă şi recolte
îmbelşugate. Totodată călăuzeşte drumul orfic al purificărilor. În schimb, celălalt aspect este
înspăimântător şi infernal: ea este zeiţa spectrelor şi a spaimelor nopţii, a stafiilor şi a monştrilor.
Potrivit legendei, Hecate a fost la rândul ei blestemată de un zeu diurn. Zeiţa îşi
domoleşte ranchiuna dând naştere unui dragon. Apariţie nocturnă, acesta aşteaptă momentul să-şi
poată răzbuna mama împotriva zeului diurn la care nu va ajunge niciodată. Sub acest aspect, zeiţa
nălucirilor nopţii ar simboliza inconştientul în care vedem zvârcolindu-se fiarele şi monştrii, infern viu
al psihismului dar şi rezervă a energiilor care se cer rânduite aşa cum haosul s-a organizat în chip
de cosmos.
În nopţile cu lună, Persefona, fiica lui Zeus şi a lui Demeter (zeiţa fecundităţii) este reţinută
în Infern fiind supusă unor chinuri groaznice. Răpitorul şi temnicerul ei fusese Hades care, puţin mai
târziu, îi va deveni soţ. Legenda ne spune că, în timp, Persefona va fi nevoită (datorită căsătoriei cu
Hades, zeul Infernului) să petreacă trei anotimpuri pe pământ şi unul sub pământ, în Infern. Mitul
zeiţei ilustrează parabola trecerii prin moarte pentru a renaşte, necesitatea trecerii prin Iad pentru a
urca la cer.
Din punct de vedere astrologic identificăm câteva din valorile fundamentale ale zodiei
Racului: supunerea în faţa unui destin fatal şi taina putinţei de a renaşte prin sublimarea energiilor
instinctuale. Merită să remarcăm, în acest context, rolul salvator a lui Mercur-Hermes. Simbolizând
inteligenţa şi înţelepciunea el poate să ridice sufletul din tenebrele unde fericirea de a se exprima
doar pe aripile visului poate să-l ţină prizonier. Legenda lui Endimion confirmă această constatare.
Năpădit de frumuseţea şi poezia clarului de lună acesta s-a cufundat într-o toropeală plină de
euforie. Selene (Luna) a venit să-şi încununeze stăpânirea asupra lui Endimion aplecându-se să-l
sărute pe frunte pe cel redus de acum la neputinţă. Tânărul a trăit asemenea delicii, încât l-a rugat
fierbinte pe Zeus-Jupiter să-i dea nemurirea păstrându-i tinereţea prin somn. Zeus, înduioşat, i-a
îndeplinit dorinţa.
Legenda care ilustrează la modul cel mai reprezentativ valorile Racului este cea legată de
numele lui Hercule şi al Hidrei.
După primele sale isprăvi, Hercule era însufleţit de o forţă menită să-i slujească dorinţa de
adevăr. Ajuns la Lerna, pe marginea uneia din intrările în Infern găseşte celebra mlaştină în care
boii, atraşi de aparenţa înşelătoare a unei păşuni se afundau căzând victime ale Hidrei cu o sută de
capete. În accepţiunea clasică, boii sunt sufletele iar Mercur este păstorul lor. Fără ajutorul său,
sufletele imaginează valuri şi se lasă înşelate de o iluzorie revenire pe ţărm. Sfârşesc însă prin a se
afunda, înghiţite de amăgitoarea mlaştină a pasiunilor. Aburii, care conform legendei pluteau
deasupra acesteia reprezintă premoniţiile instinctului vegetativ primar în faţa pericolului. Într-un
astfel de univers originar, capetele multiple ale Hidrei reflectă diversitatea plăcerilor cărora omul
ispitit crede că li se poate deda fără risc. Hercule întruchipează reacţia spirituală necesară în faţa
atracţiilor trupeşti de tot felul, mai mult sau mai puţin demonice. Primele capete ale Hidrei tăiate de
către Erou (Hercule) vor renaşte dublându-se de fiecare dată – fapt ce mitologic capătă următoarea
interpretare: abandonarea a ceea ce nu este căutat decât pe jumătate conduce spre două forme
opuse de vis. Pe de o parte cel demn de pasiune iar pe da altă parte – cel fascinant care trebuie
detestat.
Hercules omorându-l pe Nessus.
Amforă protoatică, sec. VII î. (Atena, Muzeul Naţional)
Cheia eliberării şi a victoriei este pusă la dispoziţia
lui Hercule de către un muritor (Mercur). Conducător de care
fiind, el este deprins să sublimeze forţele. Scena cauterizării
(arderii) rănilor eroului (Hercule) cu trunchiuri de copac
reprezintă imaginea plastică a sacrificiului necesar. În cele
din urmă, eroul astfel vindecat, triumfă. În acest moment
surprindem sentimentul matern al Herei (mama lui Hercule şi
soţia lui Zeus) care deleagă, drept avertisment, un crab (rac)
pentru a-l răni pe erou la picior. Departe de a se feri el, el
calcă crabul în picioare, acceptând durerea pentru a-şi continua drumul.
Între aceste două extreme, semnul poate să marcheze fie o fugă în plăcerile
inconştientului pentru a scăpa de realităţile obiective, fie, dimpotrivă, o luptă eroică împotriva
influenţelor instinctuale. Alegerea finală este una individuală în funcţie de motivaţia şi de
determinismul temei originare (astrogramei natale) a fiecăruia.
În legendă, echilibrul se restabileşte prin acţiunea lui Hercules de a bloca sub o stâncă
singurul cap nemuritor al Hidrei. Neputând însă să-i anihileze veninul îi va cădea la rândul său
victimă prin tunica lui Nessus impregnată tocmai cu sângele veninos al acesteia.
Racul (22 iunie – 22 iulie)
Ideograma semnului simbolizează schimbarea de
sens a mişcării solare, care devine acum descendentă
sugerând schematic valurile vieţii. Forma ei spiralată
semnifică retragerea spre sine, sensibilitatea, emotivitatea,
tenacitatea.
Zodia Racului realizează trecerea spre prima fază
a anotimpului verii. Semn de apă, cardinal, fecund, feminin
el cuprinde porţiunea din zodiac ce începe de la solstiţiul de
vară (moment când Soarele atinge un punct culminant în
ciclul anual înregistrând maximum de declinaţie nordică) şi se întinde pe primele 30 de grade de la
acest solstiţiu spre echinocţiul de toamnă.
Racul este cel dintâi semn de apă al zodiacului şi simbolizează perioada în care apar
fructele şi se formează seminţele iar seva vegetală aflată în apogeu îmbibă ţesuturile vieţii şi ale
naturii astfel încât germenul fecundat se maturizează în contextul unui elan vital de nestăpânit.
Caracteristice zodiei Racului sunt, de aceea, forţele generatoare materne, concepţia, gestaţia,
maternitatea – toate într-un context alimentar, digestiv, de formare.
Semnul este reprezentat de un rac sau un crab. Să nu uităm însă că crustaceele sunt
prolifice chiar dacă trăiesc sub o carapace protectoare. Dealtfel toate prefigurările vieţii care renaşte
(germeni, ouă, foetuşi, muguri …) sunt înconjurate de cochilii, matrice, scoarţe ori învelişuri ce
adăpostesc forţa misterioasă a naşterii.
După Carl G. Jung acest al patrulea semn al zodiacului reflectă arhetipul matern şi
desemnează tot ceea ce este mare şi învăluie, adăposteşte, conservă, hrăneşte, protejează şi
încălzeşte ceea ce este mic. Asociem astfel imaginea Racului precum şi profilul său existenţial cu
tot ceea ce înseamnă vatră, mamă, familie, popor, ţară. Metafora cea mai potrivită pentru el este
cea a apei originare, a apei matrice de tipul izvorului sau a pârâului care ţâşneşte.
Racul reflectă principul matricial şi hrănitor care se regăseşte de la uter şi până la
pământul matern cu tot ceea ce presupune el: adâncime, abis, puţ, grotă, peşteră, buzunar, vas,
adăpost, casă, oraş.
Luna reprezintă simbolul planetar al acestui principiu matricial. Ea semnifică psihismul
inconştient, lumina vegetativă crepusculară, pulsiunea vitală neasumată încă de raţiune. În
concertul zodiacal, partitura Racului se asimilează unui murmur melodic de penumbră sau unui
cântec visător în clarobscur. Luna, regina nopţii, simbolul feminităţii şi al fecundităţii are o mare
influenţă asupra nativilor Rac şi diferitele ei faze le determină stări sufleteşti schimbătoare. Se poate
spune că, până la un punct, valorile Racului cu valorile Lunii coincid întrucât ambele simbolizează
fecunditatea, gestaţia, naşterea, creşterea, alimentaţia. Puternica influenţă a Lunii se resimte în
natura contradictorie a Racului care poate fi deopotrivă sensibil, emotiv, sentimental, impresionabil