Numele lui Jerome Cardan nu a rămas doar în istoria mecanicii.

Acest matematician şi ASTROLOGIE - CURS 1 –

medic din secolul al XVI-lea era în egală măsură şi astrolog şi se bucura în această privinţă de o
anumită reputaţie. Viaţa lui familială şi profesională a fost presărată cu nenumărate necazuri. Cardan ISTORICUL ASTROLOGIEI ŞI ÎNSEMNĂTATEA EI
a avut probleme cu Inchiziţia fiind pedepsit cu închisoarea pentru obrăznicia de a fi îndrăznit să facă
tema astrală a lui... Isus Christos! Astrologia este o ştiinţă
În acest lung şir de savanţi care au avut o activitate în favoarea astrologiei, am putea fi necuprinsă, care a domnit peste
tentaţi să trecem sub tăcere numele lui Cosimo Ruggieri, preferatul Catherinei de Medicis. Acesta şi-a cele mai mari inteligenţe.
avut momentul de glorie graţie almanahurilor şi horoscoapelor sale, dar în primul rând magiei negre Balzac
căreia îi datorează cele mai frumoase succese. La fel de misterioase ca originea umanităţii, izvoarele astrologiei se pierd în negura
Reticenţe există ― păstrând însă cu stricteţe proporţiile ― şi faţă de Nostradamus. Calităţile vremurilor. Obiectul studiilor sale este omul, în toată complexitatea lui, precum şi viaţa acestuia cu
sale reale de astrolog nu pot fi puse la îndoială, dar el a fost mai ales un mare vizionar, cu toate că toate situaţiile favorabile şi nefavorabile pe care aceasta le implică.
Centuriile sale sunt puternic impregnate de simbolism astrologic. Astăzi (la hotarul a ceea ce tot mai mulţi numesc Epoca Vărsătorului) Astrologia a căpătat
Nostradamus menţionează în lucrarea sa două planete, Uranus şi Neptun, care pe atunci nu rezonanţe importante, mai ales datorită ultimelor descoperiri ştiinţifice, care certifică rezultatele acestei
fuseseră descoperite. El mai pomeneşte şi de planeta Vulcan, care nu a fost văzută până la ora ştiinţe milenare. Ea va deveni o modalitate prin care oamenii vor învăţa mai multe despre ei şi, poate
actuală. nu doar atât, va oferi, alături de celelalte ştiinţe, soluţii în rezolvarea problemelor vitale reuşind să
Medic şi astronom, Tycho-Brahe se numără printre marii erudiţi care au încercat să facă din contribuie la o reconsiderare a valorilor materiale, culturale şi spirituale.
astrologie o ştiinţă care să se bucure de drepturi depline. La Copenhaga, regele Frederic al II- lea îi Astrologia a fost redescoperită de foarte multe ori în cadrul ciclurilor evolutive ale dezvoltării
încredinţează catedra de astronomie. Dar protecţia regelui, adăugată altruismului lui Tycho Brahe, planetei noastre. Acesta este motivul pentru care nu putem vorbi de un început în această ştiinţă,
care îi îngrijeşte gratuit pe bolnavii nevoiaşi, îi atrag animozitatea aristocraţiei daneze. El îşi părăseşte decât în contextul redescoperirii, al continuităţii, atât cât ne permit izvoarele noastre istorice limitate de
patria şi pleacă la Praga, la invitaţia lui Rudolf, devenind astrologul oficial al acestuia. El însuşi raţional şi capacitatea de cercetare actuală.
astrolog, monarhul îl însărcinează pe Tycho-Brahe să calculeze “tabelele rudolfiene” şi îi creează Multă vreme s-a crezut că
condiţii pentru a-şi putea continua munca. Mare teoretician şi apologet al astrologiei, Tycho-Brahe astrologia s-a născut în Caldeea. Datorită
manifestă o încredere în astrologie pe atât de mare pe cât îi era dispreţul faţă de astrologi, în care nu arheologiei, acum este admis faptul că ea a
vede decât şarlatani şi paraziţi care abuzează de credulitatea omenească. Unul singur află iertare în văzut lumina zilei în Sumer, spre sfârşitul
ochii lui: Kepler, care îi era elev. celui de-al IV- lea mileniu. La Ninive, în
Când Tycho-Brahe îl iniţiază în astrologie, Johannes Kepler studiase deja matematica şi biblioteca lui Asurbanipal au fost scoase la
astronomia. La moartea profesorului său, el îi ia locul, punându-se la rândul său în slujba regelui lumina zilei texte sumeriene care includ
Ungariei şi îşi continuă studiile despre “tabelele rudolfiene”. Observaţiile lui Tycho-Brahe îi vor permite referinţe astrale. Aceasta este cea mai veche
lui Kepler să enunţe cele trei legi astronomice care îi vor purta numele. Acestea sunt legile care îi vor mărturie pe care o avem despre astrologie.
da mai târziu lui Newton posibilitatea de-a stabili marele principiu al gravitaţiei universale. Cea mai veche prezicere astrologică este
Kepler a fost considerat unul dintre cei mai mari astronomi din toate timpurile, un savant datată cu 2300 de ani î.Ch.. Bazată pe o
care se rătăcise în astrologie. S-a afirmat chiar că Kepler îşi recunoscuse greşelile spre sfârşitul vieţii eclipsă de Lună şi o observare a planetei
şi că renegase astrologia. Nimic mai fals. Dacă s-a ridicat împotriva necinstei şi arivismului anumitor Venus, ea vesteşte moartea regelui din
astrologi, el nu şi-a întrerupt în schimb niciodată studiile astrologice. “ Sportula genethliaca” a sa, Akkad. În secolul XXI î. Ch., un alt text
constituind complementul “tabelelor rudolfiene”, care permite calcularea mai uşoară a temelor de astrologic porneşte de la mişcările planetei
naştere şi a direcţiilor previzionale, datează cu trei ani înaintea morţii sale. Pe deasupra, Kepler nu a Jupiter. Caldeea nu a făcut deci decât să
omis niciodată să-şi elaboreze an de an tema revoluţiei solare până la moarte. urmeze tradiţia sumerienilor. Plăcuţele de
Contrar lui Tycho-Brahe, care a rămas cu încăpăţânare fidel sistemului geocentric stabilit de pământ ars descoperite în ruinele palatului lui Asurbanipal, care vorbesc despre o astrologie mai
Ptolemeu, Kepler a adoptat de la bun început teoriile coperniciene ale heliocentrismului. După părerea veche şi se referă la “tăbliţe care nu mai există” o dovedesc.
lui, aceste teorii nu dăunează cu nimic astrologiei, care interpretează conjuncturile planetare în raport În civilizaţiile antice, astrologia este în mâinile preoţilor, singurii păstrători ai tăbliţelor
cu Pământul. Contrar părerii celor ce aduc argumente înşelătoare, Kepler a scris totuşi: “Douăzeci de purtătoare ale observaţiilor planetare. Astrologia face parte dintr-o religie, cult închinat zeilor, în cadrul
ani de studiu practic mi-au convins mintea rebelă de realitatea astrologiei”. căruia planetele sunt locurile preferate ale acestora. Ea constituie în egală măsură o metodă
(va urma)
divinatorie pe care puterea sacerdotală o păstrează exclusiv spre folosul puterii efemere a regelui.
Poporul nu are acces la ea, din moment ce este reprezentat de monarhul său.
Caldeenii, care sunt şi astronomi, cunosc ciclurile planetare. Ei sunt primii care utilizează
zodiacul şi simbolismul acestuia care este cunoscut şi astăzi sub denumirea de Zodiac European.
Nu s-ar şti mare lucru despre astrologia caldeeană dacă Berose, un contemporan de al lui
Alexandru, nu s-ar fi dovedit a fi un istoric la fel de bine informat pe cât era şi un astrolog competent.
Anumite preziceri ale acestui preot caldeean au ajuns până la noi– printre altele cea a Potopului, care
se suprapune cu tradiţia biblică. Se pare că Berose s-a dus să predea astrologia în Asia, dar Grecia a
fost cea în care şi-a dat deplina măsură a talentului. Stabilit în insula Cos, el îşi împărtăşeşte ştiinţa
astrologică studenţilor la medicină veniţi să viziteze patria lui Hipocrate. În acelaşi timp, el scrie o
istorie a Caldeei, pe care o dedică regelui Antiohos I Soter. După moartea sa, atenienii i-au ridicat o
statuie cu limba aurită, în semn de omagiu pentru justeţea prezicerilor sale.
Climatul grecesc se pretează admirabil propagării astrologiei. Conceptul astrologic se iveşte
pretutindeni în Banchetul, în care Platon pune sexele sub influenţa astrelor. La fel, teoria lui Thales
este mai mult decât înrudită cu tradiţia caldeeană. Plotin se bizuie pe alchimie: “Ceea ce este sus, în
cer e la fel cu ceea ce este jos, pe lumea aceasta”. Din aceasta, el deduce că “nici o fiinţă nu poate
trăi ca şi cum ar fi singură. Din moment ce este o parte a universului, ea nu-şi are sfârşitul în ea
însăşi, ci în tot, din care reprezintă o parte”.
Sămânţa aruncată de Berose îşi arată roadele. Sub impulsul filosofilor şi al astronomilor,
astrologia are acum drepturi depline în Grecia.
Descoperirea precesiunii echinoxiurilor este atribuită lui Hiparc. Acest fenomen, conform căruia
constelaţiile nu sunt fixe, ci se deplasează din zodiac în zodiac, din semn în semn, aruncă atunci
germenul discordiei în lumea astrologilor. Chiar şi astăzi există astrologi care transformă acest
subiect, după exemplul lui Voltaire, în subiect de ironii. Claude Ptolomeu îi împacă pe toţi stabilind
într-un mod limpede şi exact existenţa unei diferenţe între semnele zodiacului şi constelaţiile cu
acelaşi nume — mai exact, între zodiacul stelar, care este mobil şi imuabilul zodiac tropic. (Acest
subiect va fi dezbătut mai pe larg în cadrul cursului nostru).
În domeniul descoperirii, sau mai degrabă al observaţiei, Aristac din Samos propune o teorie
tulburătoare. El are îndrăzneala să pretindă că planetele nu se învârt în jurul Pământului, ci al
Soarelui! Postulatul său contrazice prea multe interdicţii religioase. Indignaţi de faptul că s-a îndrăznit
punerea la îndoială a sistemului geocentric, şi, în consecinţă, tulburarea zeilor, apărătorii tradiţiei
înăbuşă glasul progresului.
Arheologia permite astăzi datarea astrologiei egiptene. Multă vreme s-a crezut că Egiptul
este părintele astrologiei, precum Caldeea, dar metodele moderne de investigaţie au putut demonstra,
de exemplu, că zodiacul de la Danderah ― aflat actualmente la Luvru, la Paris ― despre care se
credea că are o vârstă de câteva mii de ani, datează în realitate din anul 17 după Christos. Pare deci
mai probabil că astrologia să fi fost importată în Egipt în jurul aceleiaşi perioade ca şi în Grecia.
Indiferent de originile sale, astrologia egipteană va fi prima care să strălucească din plin. Şi
aici, ea se află tot în mâinile preoţilor. Numele unuia dintre ei a rămas în istorie: este vorba de
Manethon, marele preot şi istoric din Heliopolis. Egiptenii sunt cei care inventează sistemul decanilor,
această diviziune a fiecărui semn zodiacal în trei părţi egale.
Venit ă din G re cia , a st ro lo g ia fa ce î n scu rt t imp f u ro ri la Ro ma . Ea est e
ap re cia tă î nd e o se b i ca me t od ă d e divin a ţ ie. Da r, d a că ast ro log ia e ste
med ia t iza tă , e a pă t run d e de op o t rivă ce le ma i î na lt e sf e re a le int e lig en ţ e şi
pu te rii. Toţ i ce za rii î şi au a st ro lo gu l lo r pe rson a l. Tib e riu se in iţ ia ză ch ia r în
ast ro lo g ie p rin int e rme d iu l ma t e mat icia n u lu i- a st ro lo g Tra sylliu s. Dup ă a f irma ţ ia
lu i Dio s Ca ssu s, e l a r f i fo lo sit - o î n mo d n eg at iv, din mo me n t ce pu ne a să f ie
e limin aţ i siste ma t ic t oţ i ce i p e ca re a st re le î i d ese mn au d re p t su cce so ri virt ua li.
Armă de temut în mâinile unui tiran sau a vreunei regine ambiţioase, astrologia devine o
plăcere rafinată pentru spiritele elevate. În Georgicele sale, Virgiliu combină într-un mod neobişnuit de
fericit poezia cu astrologia. Astronomiconul poetului Danilus este un cântec închinat gloriei cerului, şi
deci a astrologiei. Firmicus Maternus scrie opt cărţi despre astrologie şi astronomie, toate izvorâte din
tradiţia orientală, greacă şi egipteană. Seneca nu-şi ascunde credinţa în astrologie şi numeroşi filozofi,
pătrunşi de doctrina aristotelică, afirmă aidoma maestrului: “Această lume este legată în mod necesar
de lumea superioară. Orice putere din lumea noastră este guvernată de aceste mişcări ”.
Ascensiunea creştinismului frânează în oarecare măsură expansiunea astrologiei în Occident. Şi
totuşi, în sânul bisericii sunt o mulţime de astrologi iluştri! “Corpurile cereşti sunt cauza a tot ce se
produce în această lume sublunară ”, scrie sfântul Toma din Aquino. Cât despre călugărul Roger
Bacon, admirabil doctor, acesta vede în astrologie o ştiinţă experimentală.
În lumea astrologiei, Tetrabiblia lui Claude Ptolemeu continuă să se bucure de o autoritate
indiscutabilă. Până în secolul al XV- lea, singurele modificări aduse ştiinţei aştrilor vor fi făcute de
arabi, îndeosebi de Alcochoden şi Albumazer, autor al Florilor astrologiei. Pe atunci, astrologii erau
aproape cu toţi medici şi alchimişti şi îmbinau cele trei discipline pentru a trata sufletul şi trupul.
Paracelsus, părintele medicinei ermetice, îşi îngrijeşte bolnavii bizuindu-se pe simbolismul astrologic.
Datorită marelui astronom Regiomontanus, pe adevăratul său nume Jean Muller, astrologia
face un important pas înainte. Devenit astrologul oficial al regelui Ungariei, Mathias Corvin I, el
calculează şi tipăreşte efemeride valabile pentru treizeci de ani şi vesteşte Revoluţia din 1789 cu trei
secole înainte ca aceasta să aibă loc: “La o mie de ani împliniţi după ce Fecioara a născut şi după ce
alţi şapte sute de ani se vor fi scurs, cel de-al optzeci şi optulea an va fi un an foarte uimitor şi va trage
după el destine foarte triste Toate imperiile lumii vor fi zguduite şi pretutindeni va fi un mare doliu”.
Stupefiantă prezicere ― cu aproximaţie de un an ―, dacă ne gândim la repercusiunile mondiale
provocate de revoluţia franceză.
Regii Franţei îşi au aproape toţi câte un astrolog. Charles al V- lea Înţeleptul, satisfăcut de
serviciile practicianului său îi construieşte colegiul Maître- Gervais.
Situaţia unui astrolog aflat în slujba lui Ludovic al XI- lea, care pe cât era de viclean, pe atât
de superstiţios, a devenit celebră. Ca să-şi păstreze capul pe umeri, Galeoti se arată a fi la fel de
viclean ca şi stăpânul său: “Sire, îi declară el, astrele mi-au prezis că voi muri cu trei zile înaintea
Maiestăţii Voastre”.
În ciuda ereziei pe care biserica o atribuie tuturor ştiinţelor oculte, marii prelaţi se
interesează de astrologie şi se fac protectorii acesteia. Astfel patru Papi la rând ― Iuliu al II- lea, Leon
al X- lea, Clement al VII- lea şi Paul al III- lea― şi-au extins tutela binevoitoare asupra lui Luc Gauric,
profesor de matematică la Ferara. Paul al III- lea, organizatorul Conciliului de la Trente, îl ia chiar pe
Luc Gauric pe post de consilier. Numit episcop, Gauric îşi publică la Veneţia Tratatul de astrologie, un
monument al genului, în care sunt adunate la un loc temele a două sute de persoane. Nicolai
Copernic îi dedică însuşi Papei Paul al III- lea lucrarea De revolutionibus orbium celestium , în care
studiază şi demonstrează realitatea sistemului heliocentric, pe care Aristarc din Samos încercase
zadarnic să îl impună, cu două secole şi jumătate î. Ch.. Mulţi vor vedea în aceasta negarea
astrologiei, dar totuşi lucrarea a putut fi tipărită datorită unui astrolog. Într-adevăr, în timp ce
universităţile refuză să îl primească pe Copernic şi îi trec sub tăcere lucrările, Rheticus, un prieten de-
al savantului polonez, el însuşi astrolog, tipăreşte şi difuzează manuscrisul.