Tolerante si erori de masurare

M4 / S18
7.1. Noţiuni generale
Orice măsurare constă în compararea cantitativă a mărimii demăsurat (măsurandul) cu o altă
mărime considerată convenţional caunitate, sau ca mărime de referinţă, având o precizie
mai mare decâtcea a mărimii de măsurat.Determinarea şi exprimarea numerică a valorii
mărimii de
măsurat poate fi realizată numai cu un anumit grad de incertitudine. Diferenţădintre
rezultatul măsurării şi valoarea adevărată a mărimii exprimateastfel se numeşte eroare de
măsurare.Valoarea adevărată a unei mărimi este o noţiune idealizată şi îngeneral nu poate fi
determinată. O valoare măsurată cu o incertitudinesuficient de mică poate înlocui valoarea
adevărată purtând în acest caznumele de valoare convenţională adevărată.
7.2. Sursele erorilor de măsurare
Principalele surse din care pot proveni erorile de măsurare sunt:
- obiectul sau fenomenul supus măsurării;

- sistemul de măsurare,

- interacţiunea obiect – sistem de măsurare,

- influenţe exterioare

ERORI DE MĂSURARE. INCERTITUDINEA MĂSURĂRII

112

Fig. 7.1.
Sursele erorilor de măsurarea. Erorile datorate obiectului supus măsurării sunt denumite
eroride model, fiind o consecinţă a idealizării acestuia. De exemplu: lamăsurarea grosimii
unei piese având o dimensiune neuniformă, segenerează o eroare de model, deoarece
printr-o singură măsurare s-aadoptat rezultatul măsurării unei piese ideale, a unui model
(fig.7.2).

Fig. 7.2.
Erori datorate obiectului supus măsurării b. Erorile sistemului de măsurare se numesc erori
instrumentale.În condiţii obişnuite acestea sunt cunoscute, fiind specificate de producătorul
mijlocului de măsurare folosit. Erorile instrumentale suntconsemnate implicit în clasa
de precizie a mijlocului de măsurare.c. Erorile cauzate de interacţiunea obiect – mijloc de
măsuraresunt numite erori de interacţiune. Ele se datorează modificării stăriifenomenului
sau obiectului prin acţiunea perturbatoare pe care oexercită sistemul de măsurare.
Modificare stării antrenează o abatere a
valorii măsurandului. De exemplu: un debitmetru cu turbină sau roţidinţate preia o parte din
energia fluidului, realizând o micşorare avitezei de curgere a acestuia prin secţiunea de
măsură. Debitul măsuratastfel este mai mic decât cel adevărat, realizat în lipsa sistemului
demăsurare. Un alt exemplu este eroarea apărută la măsurarea unei piesecu pereţi subţiri sau
realizată din materiale moi sub acţiunea forţei palpatorului mijlocului de măsurare (fig.
7.3.).
Fig. 7.3.
Eroare de interacţiuned. Erorile datorate influenţelor exterioare, numite şi erori deinfluenţă
sunt cauzate de factorii de mediu cum sunt: temperatura,umiditatea, presiunea aerului,
câmpuri electromagnetice, radiaţii,vibraţii mecanice, etc.Pe lângă sursele de erori
menţionate mai sus mai pot apărea eroridatorate operatorului, de obicei, exceptând greşelile,
acestea sunt eroriale procedeului de reglare, ale calelor plan-paralele, ale
şabloanelor, pieselor etalon etc.Erorile de măsurare pot fi clasificate şi după modul în care
semanifestă la măsurări repetate. Măsurând succesiv acelaşi măsurand, înaceleaşi condiţii,
îşi fac simţită prezenţa trei tipuri de erori:

- erorile aleatoare

- erorile sistematicec.

- erorile grosolane (greşelile).

Erorile aleatoare, sau întâmplătoare, sunt acele erori la caremărimea şi semnul lor variază
imprevizibil într-un şir de valorimăsurate cu acelaşi grad de încredere. Cauzele apariţiei lor
sunt:variaţia forţei de măsurare, frecările şi deformaţiile componentelor mijlocului de
măsurare, eroarea de paralaxa, aşezarea diferită a pieseila fiecare măsurare. Erorile aleatoare
nu pot fi eliminate din rezultatelemăsurărilor, ele determinând precizia metodei de măsurare
sau amijlocului de măsurare.
Eroarea de paralaxa este eroarea de citire ce apare la citireadupă o direcţie înclinată în raport
cu scara gradată (fig. 7.4)
Fig. 7.4.
Eroarea de paralaxăErorile sistematice sunt acele erori care nu variază semnificativ
larepetarea măsurării în aceleaşi condiţii, sau variază într-un moddeterminabil la schimbarea
acestora. Cauzele de apariţie pot ficunoscute sau necunoscute. Dintre cele cunoscute se pot
aminti:imperfecţiuni ale mijloacelor de măsurare, ale metodelor de măsurare,influenţe ale
operatorului sau ale mediului ambiant. Erorile sistematice pot fi:

- constante

- variabile.

- după funcţii liniareii.

- după funcţii periodiceiii.

- după funcţii oarecare

Erorile sistematice constante rămân neschimbate ca valoare şisemn la măsurări

repetate.Valorile erorilor sistematice variabile după funcţii liniare (b.i.)cresc sau descresc
proporţional cu creşterea sau descreşterea valoriimărimii măsurate. De exemplu: scara
gradată a unui micrometru la carefiecare diviziune are o eroare de 0,1 mm produce o eroare
mai mare cucât valoarea măsurată este mai mare.Valorile erorilor sistematice variabile după
funcţii periodice (b.ii.)variază când într-un sens când în altul, odată cu variaţia numai
într-unsens a valorii mărimii de măsurat. De exemplu: în cazul montării excentrice a
indicelui unui comparator cu cadran faţă de centrul geometric al scării gradate, eroarea
variază la o rotaţie cu 90 grade de la 0 la+e (fig.7.5.) apoi revine la 0, la continuarea rotaţiei
cu 90 grade, variază apoi în celălalt sens şi iar revine la 0.
Figura 7.5.
Exemplu de eroare sistematică variabilă după o funcţie periodicăValorile erorilor
sistematice variabile după funcţii oarecare seconduc după relaţii, în general determinate
experimental. Un exempluar fi diagrama erorilor de divizare a unei scări gradate.Dacă
diferenţa dintre rezultatul unei măsurări individuale şi şirulcelorlalte rezultate este prea
mare, ieşind din limitele admisibile, se poate spune că a apărut o eroare grosolană sau
o greşeală. Aceste eroriafectează de regulă în mod ireparabil rezultatele măsurărilor,
cuexcepţia cazurilor în care acestea pot fi identificate şi eliminate.
Cauzele de apariţie a erorilor grosolane sunt: erorile de citire,imprecizia dispozitivelor de
fixare, utilizarea greşită a mijloacelor demăsurare sau alte cauze exterioare.
7.4. Incertitudinea de măsurare
Deciziile asupra realizării corecte a dimensiunilor sau formeigeometrice ale unei piese sunt
luate în urma măsurării
(verificărilor) piesei reale şi comparării acestor valori cu specificaţiile (valorile prevăzute în
desenele tehnice). Atunci când deciziile legate deacceptarea sau respingerea piesei sunt
bazate pe măsurări, pe proceseînsoţite la rândul lor de erori, e bine să avem informaţii
asupra calităţii procesului de măsurare utilizat, pentru a estima încrederea pe care o putem
avea în rezultatul final al măsurării.În multe laboratoare de măsurări din lume, estimarea
capabilităţii proceselor de măsurare este o operaţie extrem de importantă, cu atâtmai mult cu
cât tot mai mulţi beneficiari solicită aceste informaţii.Exista o presiune, izvorâtă de altfel
din necesitatea certificăriirezultatelor măsurărilor, de a se introduce în laboratoarele
metrologicemăsuri de asigurare a calităţii care să asigure că mijloacele demăsurare,
metodele sau procesele de măsurare sunt capabile săfurnizeze rezultate la nivelul calităţii
cerute de beneficiar. Măsurile carestau la baza asigurării acestora sunt: aplicarea
unor metode demăsurare validate, definirea şi aplicarea unor proceduri interne decontrol,
acreditarea laboratoarelor şi stabilirea trasabilităţii măsurărilor.

Trasabilitatea
– "proprietatea unui rezultat al unei măsurări sau valori aunui standard cu ajutorul căruia
poate fi comparat cu referinţestandardizate, de obicei standarde naţionale sau internaţionale,
cuajutorul unui lanţ de comparaţii toate având incertitudini stabilite"
Incertitudinea de măsurare şi modul de estimare a acesteia
sunt probleme care preocupă specialişti din domeniul metrologiei şiorganizaţii mondiale
importante. Noţiunile legate de aceste noţiuni au fost stabilite în anul 1993 în “Ghidul
pentru estimarea incertitudinii de masurare” elaborat de ISO împreună cu alte organisme
internaţionaletehnice, care stabileşte reguli generale de evaluare şi estimare aincertitudinii
de măsurare în cazul unui spectru larg de măsurări.