Virusul năucitor al saturaţiei spirituale (I)

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

După cum ştim, „cunoaşterea iniţiatică autentică face să se trezească în universul fiinţei umane o tainică şi teribilă
putere ce ne vaccinează – ne ajută să nu greşim şi să nu lunecăm în ispita insidioasă a stărilor de saturaţie spirituală”.
Deloc întâmplător, în folclor se menţionează că „o fiinţă umană prevenită, care devine apoi prudentă şi rămâne
vigilentă, valorează cât două fiinţe umane ignorante”.

Această expunere este o continuare a conferinţelor în care au fost dezvăluite o mulţime de aspecte esenţiale cu
privire la influenţa nefastă, vicleană, distructivă a ego-ului (AHAMKARA). Vă sfătuim, vă rugăm insistent să le ascultaţi
pe toate, căci nu veţi regreta. Veţi reuşi astfel să faceţi anumite corelaţii inteligente, pline de bun simţ, cu aspectele
importante pe care le vom prezenta în această inedită expunere referitoare la stările de saturaţie spirituală.

Problematica stărilor de saturaţie spirituală nu a prea fost abordată în spiritualitate. Am fost surprinşi să constatăm
cât de puţine informaţii există actualmente pe internet cu privire la aceste aspecte. De altfel puteţi să verificaţi cu
uşurinţă şi să vă convingeţi. Vă sfătuim de aceea să fiti foarte atenţi la aspectele deosebit de importante pe care le
vom prezenta. Ar fi foarte bine să studiaţi acest material cu multă atenţie o data la 30 de zile spre a identifica la timp
şi cu acurateţe eventualele simptome ale stărilor de saturaţie spirituală şi a lua urgent măsurile adecvate ce se impun
pentru anihilarea lor şi, de ce nu, pentru a triumfa pentru totdeauna asupra lor.

Vă rugăm, de asemenea, ca în măsura în care observaţi cu multă luciditate apariţia unor astfel de simptome la colegii
voştri, să îndrăzniţi să le atrageţi imediat atenţia cu bun simţ, cu bunăvoinţă, cu compasiune. Dacă o să observaţi că
se vor supăra chiar foarte tare şi vor nega cu vehemenţă şi încăpăţânare toate acestea, veţi putea fi siguri că le-aţi
atins şi le-aţi zgândărit astfel buba, căci adevărurile deranjante, dar obiective, dezlănţuie în majoritatea cazurilor fie
reacţii de negare furibundă, fie manifestări ale unor resentimente. Dacă veţi face aceasta cu o deplină detaşare şi cu
multă compasiune, ba chiar cu umor, veţi fi invulnerabili la reacţiile lor ce atestă că morbul stărilor de saturaţie
spirituală s-a instalat deja în ei.

De cele mai multe ori, saturaţia spirituală se instalează gradat, pe nesimţite. Ea apare pe fundalul stărilor pregnante
de mediocritate sau a stărilor călduţe, despre care se vorbeşte şi în Apocalipsă, în care unii cursanţi ai acestei şcoli se
complac deja de ani de zile. Vom analiza în premieră feluritele stări funeste, insidioase, ce sunt la început acceptate
ca atare. Ele provoacă în universul lăuntric al fiinţelor umane procese nefaste de rezonanţă ocultă care se
înrădăcinează şi devin în cele din urmă obiceiuri viclene, tiranice, nefaste. Acestea conduc din aproape în aproape la
apariţia stărilor acute de saturaţie spirituală, care la un moment dat îi pun pe butuci pe unii cursanţi care, culmea
ridicolului, se află în anii superiori şi care abandonează într-un mod lamentabil calea spirituală pe care s-au aflat.
Despre ei se poate spune că au eşuat într-o manieră jalnică, purtându-se întocmai ca o fiinţă umană ce s-a decis
cândva să prepare o delicioasă prăjitură şi, când e aproape gata să o introducă în cuptor spre a fructifica astfel toate
eforturile adecvate, susţinute şi perseverente pe care le-a realizat, e brusc cuprinsă de o aberantă sminteală şi aruncă
tava pe fereastră, decizând să încheie în mod aberant, cretin ceea ce a intenţionat să facă.

Din nefericire, când priviţi cu multă atenţie în jur, descoperiţi că pe ici, pe colo apar astfel de indivizi care în felul
acesta fac jocul viclean, crud, distructiv al demonilor şi irosesc fără să-şi dea seama, datorită rătăcirii în care se
complac, anii buni pe care i-au investit în aceste cursuri, energia, eforturile adecvate. În final, despre ei putem spune:
„A rămas timp de 20 de ani în cadrul acestei şcoli şi apoi a abandonat brusc atât aceste cursuri, cât şi calea spirituală
pe care s-a angrenat”. Într-o astfel de situaţie, orice fiinţă umană înzestrată cu o minimă inteligenţă, cu intuiţie
spirituală şi cu bun simţ se va întreba: „Oare la ce i-a folosit?”.

Dincolo de aparenţe, în toate cazurile de acest gen, transpare influenţa sinistră, plină de cruzime, distructivă,
năucitoare, smintitoare a demonilor care, atunci când le reuşesc asemenea planuri funeste, simt imensa satisfacţie
perversă că au abătut şi au făcut să se rătăcească de pe calea spirituală o fiinţă umană pe care au preluat-o, pe care
au umplut-o cu fel şi fel de îndoieli demoniace aberante, puerile, cretine şi căreia la un moment dat i-au luat minţile
şi au determinat-o să renunţe pentru totdeauna la calea spirituală.

Unii dintre aceşti sărmani oameni se întorc apoi plini de o ură cretină, furibundă, obsesivă împotriva acestei şcoli,
împotriva noastră, validând prin starea lor ceea ce Iisus a spus cândva: „Nu daţi mărgăritarele la porci, căci aceştia or
să se întoarcă plini de ură şi furie împotriva voastră spre a vă distruge”. Contemplându-le cu multă atenţie,
descoperim că astfel de fiinţe umane jalnice sunt exemple vii ale acestei cugetări pline de înţelepciune pe care Iisus a
rostit-o în urmă cu 2000 de ani, dar care, iată, este mereu valabilă.

La apariţia şi acutizarea stărilor de saturaţie spirituală contribuie întotdeauna într-o anumită măsură atât demonii
(prin îndoielile demoniace şi prin aplombul demoniac pe care le trezesc în universul lăuntric al unor asemenea
indivizi ce devin astfel de nerecunoscut), cât şi accentuarea şi exacerbarea influenţei înşelătoare a ego-ului
(AHAMKARA), creşterea importanţei de sine şi a orgoliului spiritual.

Deoarece unii dintre voi sunteţi mai mult sau mai puţin infestaţi de acest virus devastator, îndrăznim să vă sugerăm
ca această expunere să devină o conferinţă de căpătâi, ce vă va ajuta să vă vindecaţi cât mai repede şi, de ce nu,
definitiv de boala saturaţiei spirituale, pe care o vom descrie pe larg în cele ce urmează. Vă împărtăşim, ca o
confesiune, că foarte multe dintre aspectele pe care le prezentăm acum în premieră ne-au fost indirect puse la
dispoziţie de cei dintre voi care v-aţi aflat în astfel de stări, care ne-aţi urmat sfaturile şi v-aţi vindecat, v-ati salvat.
Totodată, multe dintre aceste aspecte ne-au fost furnizate pe baza exemplelor vii, cutremurătoare din punctul nostru
de vedere, pe care indirect ni le-au oferit unele sărmane fiinţe umane care, după aşa-zişi mulţi ani de frecventare a
acestor cursuri de yoga, au eşuat în felurite moduri lamentabile, ce par aproape de necrezut, însă sunt perfect
adevărate.

Probabil mulţi dintre voi aţi avut o dată, dacă nu de mai multe ori, ocazia să vă aflaţi faţă în faţă cu astfel de sărmani
indivizi în care prostia agresivă, răutatea, ticăloşia s-au accentuat pe măsură ce au căzut rând pe rând la anumite
probe spirituale majore, lunecând în ispite înfiorătoare, afundându-se din ce în ce mai mult, rămânând astfel într-o
tainică stare malefică de corespondenţă cu abisurile cumplite din Macrocosmos, în care sălăşluiesc demonii sau
spiritele satanice.

Dacă veţi reuşi să vă daţi urgent seama cu luciditate de ravagiile insidioase pe care unora dintre voi le-au provocat
sau le provoacă stările de saturaţie spirituală, veţi realiza valoarea imensă a acestei expuneri sau, în cazul în care nu
aţi fost infestaţi cu acest virus năucitor (asemănător într-o anumită măsură cu turbarea, ce poate să apară la fiinţele
umane infestate în prealabil cu virusul rabic), veţi intui rolul ei profilactic.

Ce este saturaţia?

Termenul „saturaţie” provine de la cuvântul latin „saturation” (în traducere „săturare”). În sens fizic, saturaţia este
starea unui spaţiu, a unui lichid, a unui corp, a unei structuri ce este incapabilă să asimileze, să integreze un nou
element. În domeniul chimiei, saturaţia reprezintă starea unei soluţii în care materialul dizolvat prezintă cea mai mare
concentraţie posibilă la o presiune şi la o temperatură date. Deşi uneori este cu putinţă să se producă suprasaturare
(o concentraţie ce depăşeşte valoarea de echilibru), astfel de soluţii sunt instabile şi revin spontan la starea de
saturaţie. Prin urmare, un anumit compus chimic este saturat atunci când devine imposibil să introducem în el un
nou element. Saturaţia este în chimie starea unui compus chimic care nu mai conţine valenţe libere şi nu mai poate
adiţiona alte elemente în molecula lui. Este starea unei soluţii în care nu se mai poate dizolva o nouă cantitate de
substanţă. Este starea unui sistem chimic în care o anumită mărime caracteristică a atins o valoare maximă.
Din punct de vedere spiritual, saturaţia este o stare de plictiseală, de falsă oboseală, de bizar dezgust, chiar de silă
iraţională. Datorită lipsei de asimilare prin experienţă directă a anumitor revelaţii divine sau a anumitor modalităţi
eficiente de transformare rapidă, datorită influenţelor perfide ale ego-ului (AHAMKARA), a lenei, a inerţiei şi chiar a
anumitor influenţe nefaste ale demonilor ce speculează cu viclenie astfel de fisuri, în universul lăuntric al celui care
susţine că practică YOGA apare adeseori pe nesimţite o stare insidioasă de saţietate.

Strania şi adesori inexplicabila stare de saturaţie spirituală evidenţiază o acţiune nefastă combinată ce apare pe
fondul inerţiei, al indiferenţei şi al lipsei de practică adecvată a feluritelor modalităţi de transformare spirituală
accelerată. Este starea evidentă a practicantului YOGA mediocru care se mulţumeşte să realizeze în mod superficial
HATHA YOGA doar în zilele în care frecventează acest curs.

Este posibil ca la începutul practicii YOGA să fi avut parte de reale transformări lăuntrice care să-l entuziasmeze şi să-
i confirme eficienţa sistemului HATHA YOGA, însă de-a lungul timpului el a trecut precum gâsca prin apă prin anii de
curs, fără să exerseze aproape deloc acasă ceea ce i s-a pus la dispoziţie în cadrul lecţiilor la care a asistat – iar
aceasta a condus la apariţia unei stări din ce în ce mai accentuate de saturaţie spirituală.

Datorită absenţei lucidităţii şi a mediocrităţii crase în care se complace, starea de saturaţie spirituală se instalează
gradat în universul său lăuntric, neobservată, apoi se accentuează până când, la un moment dat, ajunge să fie ca o
boală pe care o duce pe picioare, fără a-şi da seama că se află într-o etapă bizară în care realizarea chiar şi la sală a
tehnicilor şi metodelor HATHA YOGA predate şi exemplificate progresiv devine o corvoadă, o jalnică formalitate.

Fiinţele umane lucide, intuitive, care se transformă într-un ritm accelerat frecventând aceste cursuri pot sesiza cu
uşurinţă starea de saturaţie spirituală cu care se confruntă practicantul YOGA mediocru. În cazul său, survine la un
moment dat un prag maxim al acestei stări ce îl va face să concluzioneze prosteşte că, iată, s-a convins, YOGA nu
este pentru el. Astfel de aşa-zişi practicanţi YOGA cârcotaşi, ce sunt pe cale să atingă pragul maxim al stării de
saturaţie spirituală, sunt veşnic nemulţumiţi şi găsesc fel şi fel de motive pentru a nu realiza niciodată ceea ce li se
pune la dispoziţie în cadrul acestui curs. Ei pretextează în mod tembel că nu aceasta este YOGA de care au nevoie şi,
paradoxal, din bogăţia de modalităţi ce li se oferă, nu aleg niciodată absolut nimic. Preferă să se vaite cum că acest
curs ar trebui să fie cu totul altfel, uitând însă că dacă ar studia cu atenţie broşurile pline de confesiuni spirituale
semnificative, excepţionale, şi dacă ar lua aminte la feluritele exemple ce abundă în cadrul acestei şcoli, ar fi
determinaţi să-şi dea seama că părerile lor sunt aberante, superficiale, excesiv critice şi neîntemeiate.

Ei pierd adesea din vedere că în primul an de curs, când lucrau şi acasă atât cât era necesar, au avut experienţe
deosebite şi şi-au putut da seama de eficienţa şi valoarea sistemului pe care îl au la dispoziţie. Datorită stării de
ignoranţă ce le acaparează, asociată cu accentuarea saturaţiei spirituale, astfel de fiinţe umane nu mai sunt capabile
să-şi dea seama că ceea ce trăiau din plin, cu o anumită vivacitate, în primele luni de curs, nu mai este experimentat
aproape deloc acum.

Starea de saturaţie spirituală este trăită ca un bizar şi aparent exces, ce provoacă în universul lăuntric al celor
mediocri, călduţi, leneşi o anumită stare de conflict (adesea neobservat) între modalităţile şi informaţiile spirituale
valoroase ce li se oferă în cadrul acestor cursuri şi vădita lor incapacitate de a se pune de acord cu cerinţele minime
pe care frecventarea acestor cursuri le implică.

Starea lor se aseamănă cu situaţia unor aşa-zişi studenţi ce se decid să se înscrie la o anumită facultate, dar care apoi
chiulesc pe rupte de la cursuri, nu participă decât formal la feluritele lucrări practice şi, la un moment dat,
concluzionează că s-au săturat şi că se vor lăsa de acea facultate, pentru că ea nu corespunde cu ce şi-ar dori să facă
în viaţă.
Pe fondul inerţiei, lenei, lipsei de entuziasm, absenţei gramelor de practică, o asemenea sărmană fiinţă umană se lasă
din ce în ce mai tentată de feluriţi stimuli perturbatori şi atinge un prag al saturaţiei spirituale care o face să se
confrunte cu o stare excesivă, aproape insuportabilă de saţietate. La scurt timp, abandonează pentru totdeauna calea
spirituală pe care cândva a ales-o, lăsându-se păcălită de acest truc viclean al ego-ului (AHAMKARA) ce a reuşit să-i
blocheze accesul la o transformare spirituală ce ar fi putut să fie fructificată din plin atât în această viaţă, cât mai ales
în existenţa ce urmează.

Când părăseşte definitiv această lume şi translatează în universul astral (aceasta în cazul în care nu urmează să
ajungă direct în infern - în această situaţie o astfel de experienţă nu mai are loc), fiinţa umană în cauză se confruntă
vrând-nevrând cu o entitate formidabilă, un înger de lumină ce-i adresează fundamentala întrebare: „Ce ai făcut cu
viaţa ta?”. Există actualmente o mulţime de mărturii zguduitoare în acest sens ce provin de la oameni care au trăit
stări excepţionale la graniţa dintre viaţă şi moarte.

Abia atunci astfel de practicanţi YOGA mediocri, ce au avut şansa să-şi descopere menirea şi să şi-o realizeze prin
practica YOGA, îşi dau seama cu tristeţe, când deja nu se mai poate face nimic, că au ratat, că nu au fructificat
această posibilitate. Ea le va mai apărea eventual într-o altă existenţă fizică, pământească, dacă şi numai dacă, prin
jocul tainic al necesităţii, vor descoperi din nou o astfel de cale spirituală, ceea ce nu se ştie niciodată cu anticipaţie.

Cei care sunteţi în continuare cursanţii acestei şcoli spirituale de yoga şi negaţi realitatea evidentă a unei astfel de
stări de fapt, dacă veţi avea o pregnantă sclipire de luciditate şi vă veţi da seama că faceţi parte din această
categorie, veţi putea remedia starea în care v-aţi cufundat cât încă nu va fi prea târziu. Dacă veţi reuşi, veţi
conştientiza că aspectele pe care vi le-am dezvăluit erau reale şi le-aţi aflat la momentul potrivit, căci conştiinţa stării
acute de mediocritate în care ne complacem poate fi o esenţială sclipire de geniu, în măsura în care facem apoi ceea
ce este necesar şi salvator.

Adeseori starea de saturaţie spirituală merge mână în mână cu exacerbarea influenţei ego-ului (AHAMKARA), se
asociază cu unele influenţe demoniace insidioase, se corelează cu lipsa motivaţiei lăuntrice şi atestă absenţa unor
idealuri sublime, universal valabile, dumnezeieşti ce ar fi de natură să impulsioneze şi să entuziasmeze fiinţa umană
în cauză.

Ce este saţietatea?

„Monstrul ce devorează chiar şi cele mai robuste relaţii amoroase este saţietatea.”

Vom defini acest termen din punctul de vedere al saţietăţii spirituale. Termenul „saţietate” provine din latinescul
„satietas”, ce prezintă rădăcina latină „satis”, care înseamnă în traducere „destul”. Starea de saţietate spirituală face să
apară şi să se accentueze o bizară, iraţională, inexplicabilă indiferenţă, mai mult sau mai puţin apropiată de dezgust,
faţă de aspecte, stări, elemente care în mod normal nu sunt de natură să provoace o astfel de reacţie. Ea evidenţiază
adesea că fiinţa umană în cauză a lunecat în mod viclean, pe nesimţite, sub influenţa anumitor entităţi demoniace
care au preluat-o, care realizează în universul ei lăuntric jocuri distructive, păcălitoare, iraţionale, perverse, bizare ce o
determină să respingă fără motiv tot şi toate cele care, dacă ar fi acceptate, puse în practică şi aprofundate în mod
perseverent, i-ar revela existenţa şi realitatea tainică a lui Dumnezeu şi ar genera în ea transformări spirituale de care
are nevoie, care ar ajuta-o să se cunoască, să-şi trezească şi să-şi dinamizeze potenţialităţile benefice, divine, latente,
impulsionând-o apoi, din aproape în aproape, să-şi descopere menirea pe care şi-a ales-o când s-a încarnat în
această existenţă.

Starea de saţietate spirituală atestă indirect că fiinţa umană în cauză se află sub influenţa vicleană, malefică,
distructivă a unor demoni, care angrenează o luptă disperată în universul ei lăuntric, făcând-o să renunţe, prin
accentuarea anumitor reacţii anarhice, aberante, la tot ceea ce este bun, constructiv şi stringent necesar pentru
transformarea ei benefică. Dincolo de aparenţe, este evident că ea a ajuns să se sature, fără a avea motive raţionale,
de tot ceea ce i-a făcut bine şi a fost într-o anumită măsură experimentat cândva, la început. În cazul ei este cât se
poate de valabil binecunoscutul proverb: „Unde-i bine nu-i de mine, unde-i rău hop şi eu”.

Definitoriu pentru majoritatea stărilor de saţietate spirituală este dezgustul accentuat şi iraţional pe care fiinţa umană
în cauză îl manifestă, însoţit de o reacţie aproape viscerală de respingere, o vădită încăpăţânare sau ură fată de
modalităţile, revelaţiile
sau aspectele care la început au fost receptate ca ceva firesc. În fiinţa respectivă apare gradat o bizară schimbare a
atitudinii, ce o conduce la un punct de maxim în care resimte faţă de tot şi toate cele autentic spirituale o accentuată
stare de dezgust, pe care este incapabilă să o explice într-un mod raţional, clar, inteligent.

Ea se manifestă precum cel care se confruntă cu o cumplită indigestie după ce a mâncat ceva în exces. Analogia are
totuşi o limită, având în vedere faptul că cel suferind a consumat în exces ceva ce nu avea nevoie. Starea de saţietate
spirituală poate fi asemănată cu respingerea organică pe care o simţim faţă de un anumit aliment care ne-a provocat
la un moment dat o indigestie ce ne-a adus suferinţă, tulburare şi disconfort. Raportându-ne la un exemplu banal, să
ne gândim ce se petrece când mâncăm multă miere în aceeaşi zi până când ne confruntăm cu o acută saţietate.

Virusul năucitor al saturaţiei spirituale (II)

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Cei doi poli ai existenţei umane

Stările de saturaţie spirituală îşi fac apariţia la scurt timp după ce o fiinţă umană angrenată pe o cale autentică se
confruntă cu unele teste spirituale pe care nu reuşeşte să le treacă, după cum era necesar, cu bine. În felul acesta
începe să regreseze. Saturaţia spirituală este urmată de scufundarea fiinţei umane în cauză în ceea ce înţelepţii
numesc stări de orbire spirituală. În fazele extreme, apar chiar stări acute şi persistente de dezgust spiritual.

Lenea, complacerea în letargie, absenţa aproape completă a practicii yoga, neputinţa de a duce măcar o dată la bun
sfârşit un anumit TAPAS adecvat sunt constantele ce contribuie la apariţia stărilor de saturaţie spirituală.

Viaţa oamenilor care urmăresc să atingă o transformare spirituală definitivă poate fi descrisă drept o stare dinamică,
ce implică existenţa a două polarităţi. Un pol este sfera spirituală, celălalt este sfera comună, banală, materială a
preocupărilor lumeşti. Sfera spirituală evocă o aspiraţie frenetică, aproape permanentă, de a realiza o reală şi
definitivă transformare spirituală majoră, ce implică dincolo de toate atingerea şi aprofundarea unei stări depline de
îndumnezeire. Polul lumii fizice ne tentează şi are tendinţa să ne atragă către întunericul egoismului, al prostiei, către
materialism.

Conştient sau nu, fiecare om există între aceşti doi poli. În esenţă, este posibil să apară două situaţii: fie magnetul
polului spiritual ne stimulează să ne înălţăm către valorile dumnezeieşti fundamentale, către aspecte elevate din ce în
ce mai profunde, către o reală transformare spirituală ce atrage după sine o anumită experienţă transfiguratoare, fie
polul comun, banal al vieţii, în care predomină materialismul, prostia, egoismul şi întunericul, ne trage în jos, către
stagnare, regres, degenerare şi chiar moarte sufletească.

În special oamenii obişnuiţi sunt în mod curent supuşi acestor două tendinţe opuse. Unii sunt atraşi cu o imensă
putere de lumina dumnezeiască, alţii se lasă tentaţi de egoism, de ignoranţă, de tertipurile ego-ului (AHAMKARA) şi
de întuneric.

Privind cu multă luciditate şi detaşare în jur, descoperim că există fiinţe umane care aleg să meargă doar într-o
singură direcţie. Fie se scufundă din ce în ce mai mult în materialismul acestei lumi, fie, însufleţite de aspiraţii divine
frenetice şi constante, renunţă aproape în totalitate la această lume şi ascensionează astfel către misterioasele culmi
spirituale, atingând, în cele din urmă, stări exemplare de îndumnezeire.

Cei ce au atins un înalt grad de transformare spirituală conferă un sens dumnezeiesc existenţei lor, reuşesc să o
transfigureze şi permit luminii înţelepciunii divine, energiei subtile sublime a iubirii, energiei subtile sublime a
compasiunii, energiei subtile sublime a altruismului, energiei subtile sublime a iertării să se manifeste din plin în şi
prin fiinţa lor. Ei trăiesc o viaţă spirituală îndumnezeită şi exprimă într-un mod exemplar măreţia, frumuseţea şi
sublimul sferei spiritului divin.

Atâta vreme cât nu şi-au descoperit încă acel tainic şi fundamental ax lăuntric, de natură să le confere o stare
autentică de înţelepciune şi un veritabil discernământ dumnezeiesc, fiinţele umane urmează, în mod ciclic, fie o cale,
fie o alta. În timp ce unii se îndreaptă şi ascensionează către lumina dumnezeiască, alţii coboară, decad şi se afundă
în întunericul ignoranţei ego-ului şi a viciilor de tot felul.

Pe ambele căi, fiinţele umane se confruntă cu felurite piedici, cu anumite dificultăţi pe care urmăresc sau încearcă să
le depăşească. Treptat ele învaţă, prin intermediul gramului de practică adecvată, că orice gen de problemă sau
dificultate cu care se confruntă în sfera materială poate fi soluţionată printr-o realizare spirituală plenar
transformatoare, prin trezirea înţelepciunii dumnezeieşti, prin descoperirea gradată a înţelepciunii tainice esenţiale a
inimii.

În cadrul demersului său spiritual (yoga integrală), marele yoghin Sri Aurobindo a exprimat cu multă înţelepciune
aceasta: „Fie că ştim, fie că nu ştim, cel mai adesea, întreaga noastră existenţă înglobează felurite forme de yoga”. Sri
Aurobindo a înţeles că aproape orice înălţare la înălţimile cele mai ameţitoare ale spiritului evocă o explorare, o
tainică şi paradoxală coborâre din ce în ce mai profundă în materie, spre a descoperi astfel prin experienţă directă
miracolul copleşitor, inexprimabil al Marelui Tot, al Macrocosmosului, al lui Dumnezeu.

O evoluţie spirituală completă ce implică atingerea unei stări de îndumnezeire se realizează în spirală,
expansionându-ne din ce în ce mai mult universul lăuntric, lărgindu-ne din ce în ce mai mult câmpul conştiinţei,
devenind tangenţi cu Nemărginirea, cu Infinitul.

Pentru a dobândi o asemenea cunoaştere plină de înţelepciune, totalizantă este necesar întâi să ne înălţăm către
lumina dumnezeiască esenţială, către spirit, pentru ca apoi să fie cu putinţă să coborâm, spre a explora în mod
eficient şi fără pericole, adâncimile pline de enigme ale materiei. O astfel de cale nu este deloc uşoară. Cei ce
încearcă superficial să facă dintr-o cale spirituală un banal divertisment sau cei care consideră că alegerea unei căi
spirituale este o modalitate de a-şi etala snobismul, urmărind de fapt să-şi conserve întreaga viaţă obişnuinţele
nefaste pe care le aveau, vechile comodităţi, prejudecăţile şi limitările cretine, aberante, se confruntă apoi cu felurite
stări de saturaţie spirituală.

Lecţiile fundamentale ale vieţii

Chiar dacă puţini îşi dau seama, unul dintre sensurile fundamentale ale existenţei noastre aici pe Pământ este
realizarea unei comuniuni din ce în ce mai profunde, din ce în ce mai conştiente cu energiile şi forţele dumnezeieşti
ale naturii, atrăgând astfel în universul lăuntric felurite energii subtile sublime ce corespund anumitor atribute
dumnezeieşti: al iubirii, al altruismului, al erosului pur, al înţelepciunii, al compasiunii etc. Toate aceste atribute
dumnezeieşti ne ajută să-L descoperim şi să-L simţim din plin în universul lăuntric pe Dumnezeu Tatăl.

Pe calea ce vizează atingerea stării de îndumnezeire, descoperim din aproape în aproape că noi, fiinţele umane
create la începutul tuturor începuturilor după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, suntem aici, în această lume,
pentru a-i ajuta cu entuziasm, cu abnegaţie, cu altruism, cu iubire pe cei care merită, spre a face să apară şi să devină
din ce în ce mai pregnantă o stare de unitate exemplară, dumnezeiască a umanităţii. Suntem aici pentru a
transforma, prin energia subtilă sublimă a atributelor dumnezeieşti pe care o atragem şi o acumulăm din abundenţă
în universul lăuntric, întreaga viaţă pe această planetă, transfigurând-o, înnobilând-o cu însăşi lumina înţelepciunii
divine pe care o lăsăm să se manifeste din plin în şi prin noi.

Chiar dacă trăim, constrânşi datorită ignoranţei şi a egoismului în care ne complacem, în limitele pe care materia ni
le impune în aparenţă, cei care ne transformăm profund şi durabil din punct de vedere spiritual şi atragem în
universul lăuntric energiile subtile sublime ale atributelor dumnezeieşti, devenim apoi capabili să controlăm, cu
ajutorul lui Dumnezeu, atât energia subtilă a timpului, cât şi energia subtilă a spaţiului.

Pentru noi devine astfel cu putinţă să transmutăm biologic, la temperatura trupului, potenţialul sexual creator în
energii uriaşe care pot fi apoi direcţionate, sublimate, acumulate în etajele superioare ale fiinţei, contribuind astfel la
trezirea şi dinamizarea potenţialităţilor noastre benefice latente. În acest mod iniţiem şi amplificăm în microcosmosul
fiinţei noastre procese de rezonanţă ocultă cu anumite energii divine fundamentale din Macrocosmos.

Doar cei ce au atins un înalt grad de înţelepciune şi de îndumnezeire sunt conştienţi că noi, oamenii, existăm pe
această planetă spre a face să fie atrasă şi să irumpă în valuri energia subtilă sublimă a iubirii din inimile noastre.
Iubirea este un agent dumnezeiesc universal ce face cu putinţă o mulţime de metamorfoze şi transformări benefice.

Dincolo de aparenţe, cei care am început să facem primii paşi pe calea desăvârşirii suntem aici spre a descoperi
valoarea dumnezeiască a vieţii, cât de însemnată devine, când este integrată în armonia firii, chiar şi cea mai mică
dintre făpturile din jurul nostru, căci în realitate astfel de făpturi comunică într-o manieră tăcută, în modul lor
specific, cu întregul Macrocosmos, cu Fiinţa tainică a lui Dumnezeu Tatăl. Suntem aici spre a descoperi, prin
experienţe spirituale fundamentale, cum să simţim din plin natura tainică a lui Dumnezeu, accesând în mod conştient
cele mai înalte sfere ale creaţiei dumnezeieşti.

Acestea sunt câteva dintre lecţiile noastre principale. Dacă nu vom reuşi cu adevărat să le învăţăm prin intermediul
gramului de practică, vom continua să ne încarnăm din nou şi din nou în universul fizic, suferind eventual, după cum
merităm, din nou şi din nou în anumite tărâmuri subtile purgatoriale sau infernale din universul astral în care vrând
nevrând vom fi obligaţi să rămânem în intervalul distinct dintre două existenţe terestre.

Semne evidente ce atestă apariţia stărilor de saturaţie spirituală

La întrebarea simplă şi directă: „Ce este saturaţia?” se poate răspunde: Este un fenomen specific interesant, a cărui
manifestare o descoperim nu doar în lumea fizică, ci şi în sfera eterică, în cea psihică, în cea mentală şi chiar în cea
supramentală. Când, spre exemplu, un burete nu mai poate absorbi o cantitate suplimentară de apă, afirmăm despre
el că este saturat. Ceva similar se petrece în anumite condiţii şi cu structura psihică sau cu învelişul mental al unei
fiinţe umane. În strânsă legătură cu disponibilităţile sale specifice, fiinţa umană nu mai este capabilă să absoarbă şi
să acumuleze fie cunoaşterea, fie înţelepciunea, la modul general, orice formă de energie subtilă ce există în focarele
nesfârşite, gigantice de forţă din Macrocosmos.

Dincolo de aparenţe, stările de saturaţie spirituală pot fi recunoscute prin observarea cu multă atenţie şi luciditate a
anumitor semne, aşa-zis simptome evidente şi caracteristice. Chiar şi apariţia unui singur semn ce începe să se
manifeste din ce în ce mai des şi cu putere poate fi pe bună dreptate considerată un motiv serios de îngrijorare.
Când astfel de simptome cresc, ne conduc într-un ritm incredibil pe panta periculoasă a inerţiei, a lenei, a
indiferenţei, a delăsării, a prostiei, a îndoielilor demoniace şi chiar a răutăţii.

În cele ce urmează vom trece în revistă anumite semne sau aşa-zise simptome ce însoţesc apariţia stărilor de
saturaţie spirituală.
1. Lipsa bucuriei de a trăi

Imensa majoritate a fiinţelor umane care se confruntă cu asemenea stări îşi pierd gradat bucuria de a trăi. În ele se
diminuează încântarea aspiraţiilor sublime dumnezeieşti şi se estompează ţelurile ce vizau anterior anumite realizări
spirituale dumnezeieşti extraordinare. Astfel îşi încetinesc din ce în ce mai mult creşterea lăuntrică; transformarea lor
spirituală este înfrânată şi, la un moment dat, ajung să se oprească, stagnează, chiar dacă urmează în mod formal
calea spirituală pe care s-au angrenat cândva.

Bucuria dumnezeiască este un semn sigur al înfloririi vitalităţii, al creşterii divin integrate, al expansivităţii de la finit
către nesfârşit, al îndumnezeirii. Când bucuria dispare, fiinţa umană în cauză se retrage, chiar fără să fie conştientă,
întro stare de izolare vitală, trupească, psihică şi mentală. Începe să se simtă singură şi deprimată. Alunecă în stări
stranii de apatie. Astfel de situaţii pot fi observate dacă privim în jurul nostru cu multă atenţie şi luciditate, urmărind
să facem să intre din plin în acţiune intuiţia spirituală.

Iată, de exemplu, cazul unui bărbat angrenat într-o discuţie ce tratează subiecte mai mult sau mai puţin importante,
care este brusc surprins de iubita sa ce vine spre el pentru a-l îmbrăţişa cu multă iubire. El îi răspunde atunci doar de
complezenţă, printr-o îmbrăţişare formală, fără a fi capabil să trăiască starea pregnantă de iubire şi de fuziune
afectivă generatoare de fericire. Aceasta arată că acel bărbat şi-a pierdut reacţia spontană firească faţă de un gest
jucăuş şi plin de afecţiune. Reacţia stranie, mecanică pe care o are arată că îi lipseşte acea tainică şi exuberantă
vibraţie interioară, ce face ca totul să fie pentru el plin de sensuri multiple.

Există felurite semne de acest gen pe care le putem observa când începe să se manifeste starea de saturaţie
spirituală. Lipsa vădită a bucuriei intense, copleşitoare de a trăi este unul dintre acestea.

Atunci când îşi pierde toate aspiraţiile sublime, frumoase, toate speranţele îndreptăţite şi nu mai hrăneşte idealuri
dumnezeieşti, universal valabile, ce implică entuziasm şi o mare cutezanţă, fiinţa umană devine irascibilă, posacă,
evident negativistă şi respinge adesea cu încăpăţânare orice tendinţă de transformare spirituală, de evoluţie şi de
progres benefic.

Bucuria dumnezeiască intensă, predominantă, îmbătătoare este pentru sfera psihică ceea ce este uleiul pentru un
anumit mecanism fizic foarte fin. Când bucuria lipseşte, se poate spune că structura psihică se usucă şi nu mai este
capabilă să funcţioneze în mod optim la capacitatea maximă. Prin intermediul stărilor predominante de bucurie pură,
dumnezeiască, îmbătătoare devine cu putinţă să ne păstrăm plini de viaţă divină şi nu vom fi niciodată ameninţaţi de
bizara saturaţie spirituală.

În absenţa uleiului paradiziac al bucuriei, ce exprimă o stare indescriptibilă, plenară de libertate interioară, de
spontaneitate, de candoare, ne uscăm şi ne pierdem extraordinara abilitate de a ne expansiona în nemărginirea
dumnezeiască, în Macrocosmos, de a ascensiona prin manifestarea unei iubiri constante şi fără măsură, pe nivelurile
net superioare ale conştiinţei.

Virusul năucitor al saturaţiei spirituale (III)

de profesor yoga Gregorian Bivolaru
După cum am precizat în a doua parte a acestui articol, stările de saturaţie spirituală pot fi recunoscute prin
observarea cu multă atenţie şi luciditate a anumitor semne evidente şi caracteristice. Primul simptom, prezentat
anterior, este lipsa bucuriei de a trăi. Continuăm acum trecerea în revistă a acestor semne ce însoţesc apariţia stărilor
de saturaţie spirituală.

2. Confuzia psihomentală, inerţia, apatia surdă şi depresia

Un alt semn-simptom al apariţiei stărilor de saturaţie spirituală este confuzia psihomentală, inerţia evidentă, apatia
surdă exacerbată şi, mai ales, stările din ce în ce mai puternice, acaparatoare, de depresie. Fiinţele umane care se
confruntă cu aceste trăiri ajung la un moment dat să hrănească şi chiar să se complacă în tendinţe suicidare. Multe îşi
fac foarte mult rău prin atitudinile lor autodestructive, prin modul lor pervers şi bizar de a gândi. Ele provoacă astfel
indirect mult rău şi celor apropiaţi.

Yoghinii avansaţi ai Indiei şi marii înţelepţi au indicat ca astfel de fiinţe umane să înceapă neîntârziat să pună în mod
atent şi sistematic în acţiune în existenţa lor de zi cu zi Legea dumnezeiască fundamentală a dăruirii oculte. Lor le
sunt întotdeauna binevenite acţiunile realizate trup şi suflet, ce implică realizarea altruistă, plină de abnegaţie a
metodelor specifice sistemului KARMA YOGA.

Le sunt stringente ca aerul relaţiile amoroase bazate pe iubire reciprocă, pe continenţă sexuală deplină, pe
transfigurare şi pe sublimarea în etajele superioare ale fiinţei a energiilor subtile imense ce rezultă în felul acesta.
Este bine ca aceste energii să fie ascensionate, focalizate şi acumulate fie (în special) la nivelul centrului subtil
fundamental de forţă SAHASRARA, fie la nivelul centrului subtil de forţă ANAHATA CHAKRA, fie la nivelul centrului
subtil de forţă AJNA CHAKRA (spre a face să crească stăpânirea de sine şi a arde eventuala karma nefastă din
existenţele anterioare).

În cazul unor asemenea fiinţe umane sunt binevenite TAPAS-urile angrenate perseverent şi sistematic pentru
trezirea, dinamizarea şi echilibrarea centrilor subtili de forţă sus-menţionaţi. Lor le sunt indicate tratamentele cu
plante de leac ce vizează trezirea şi dinamizarea unor stări euforice, echilibrarea psiho-mentală, trezirea şi
aprofundarea gradată a comuniunii cu Dumnezeu şi chiar binecunoscutul amestec Humoricus. Este necesar ca toate
acestea să fie realizate atent, sistematic, perseverent pentru o perioadă de minim 3 ani.

Pentru astfel de fiinţe umane sunt întotdeauna adecvate şi chiar binevenite TAPAS-urile realizate pe un interval de
120 de zile ce vizează trezirea şi dinamizarea armonioasă a centrului subtil de forţă AJNA CHAKRA. Astfel se trezeşte
şi se amplifică gradat capacitatea de control. Se poate utiliza chiar tehnica de LAYA YOGA cu BIJA MANTRA AUM.

Este indicat ca aceste fiinţe umane să postească în fiecare duminică timp de minim 7 ani. În timpul somnului, le sunt
binevenite şedinţele de cromoterapie ce alternează lumina galbenă, cea verde şi cea violet. Este important ca ele să
se angreneze necondiţionat, însufleţite de o exemplară dăruire, în acţiuni ce vizează ajutorarea copiilor orfani sau
activităţile benevole fie într-o grădină, fie într-un cadru natural cu multă verdeaţă. Aceste fiinţe umane vor evita să
repete erorile ce le-au caracterizat.

Vor urmări să nu mai experimenteze nu contează ce fel de eşecuri pe calea spirituală. Pentru aceasta, se vor angrena
pline de abnegaţie, urmărind să facă din ce în ce mai mult bine, implorându-L pe Dumnezeu să le ajute să devină
canale prin care El îşi manifestă pentru ceilalţi oameni Atribute Dumnezeieşti cum ar fi: iubirea, compasiunea,
bunăvoinţa, iertarea, blândeţea etc. Procedând astfel, vor anihila în universul lor lăuntric stările de saturaţie spirituală
şi se vor purifica din ce în ce mai mult, spre a deveni instrumente divine în şi prin care se manifestă forţa tainică a
focului spiritual dumnezeiesc care se va trezi din ce în ce mai mult în fiinţa lor.

3. Pierderea creativităţii; dispreţuirea talentelor înnăscute

Un alt semn-simptom al saturaţiei spirituale arată că fiinţa umană în cauză se îndepărtează fie treptat, fie
surprinzător de repede de orice activitate care era anterior considerată a fi divin integrată şi eminamente creatoare.
La început îşi pierde creativitatea, focul pasiunilor ei elevate se stinge sau abia mai pâlpâie şi efervescenţa
copleşitoare, inspiratoare care cândva o însufleţea se estompează. Ţelurile pure, nobile se risipesc şi sunt înlocuite de
rutină.
Entuziasmul ei dispare cu desăvârşire. Aproape totul devine pentru ea o banală modalitate de a câştiga bani sau de a
dobândi faimă. Scopul existenţei sale este satisfacerea feluritelor dorinţe materiale. Foamea de bani şi dorinţa
aproape obsesivă de afirmare personală trec pe locul întâi. În cele din urmă, o asemenea fiinţă umană ajunge să-şi
nege, să-şi desconsidere sau chiar să-şi urască talentele cu care a venit în această existenţă şi să-şi dispreţuiască
creativitatea.

Dacă a fost nativ înzestrată cu unele haruri sau dacă a simţit aspiraţia imperioasă de a se exprima şi de a se
transforma prin intermediul emoţiilor elevate arhetipale, artistice, va constata că, pe măsură ce alege acest mod de
viaţă ce o face să se scufunde în stări de saturaţie spirituală, toate aceste talente sunt înnăbuşite, par că se
îndepărtează pentru totdeauna de ea, rămân undeva departe şi îi apar ca o nostalgică amintire pe care urmăreşte să
şi-o reprime.

Să presupunem că atunci, cândva, la începuturi, o astfel de fiinţă umană picta cu mult talent, cu entuziasm, însufleţită
de aspiraţia altruistă, sinceră de a crea ceva arhetipal, ideal, frumos, sublim. Asta o făcea să aibă stări împlinitoare,
elevate. O ajuta să-şi exprime în felurite moduri (ce evidenţiau susţinerea divină) viziunile, multe dintre ele spirituale.
Avea atunci destul de clar în conştiinţă şi în suflet sentimentul îmbătător că în felul acesta, acţionând cu abnegaţie şi
spontaneitate, dăruieşte celorlalţi ceva pur ce o făcea să intuiască şi să simtă că viaţa ei avea un ţel.

Când se confruntă cu stări acaparatoare de saturaţie spirituală, o asemenea fiinţă umană îşi pierde atât entuziasmul,
cât şi viziunea pregnant iluminatoare, divină, inspiratoare. Ea ajunge apoi pe nesimţite să-şi pună întreaga activitate
creatoare, altruistă în slujba unor scopuri meschine în care ego-ul domneşte întotdeauna precum un rege tiranic.
Asemenea fiinţe umane îşi prostituează talentul şi îl subordonează cerinţelor banale ale celor materialişti, sceptici şi
obtuzi. Ele ajung să considere că trebuie să facă de fiecare dată totul doar pentru scopuri egoiste, financiare,
comerciale.

La un moment dat devine evident că, de fapt, creativitatea lor originară se converteşte într-o afacere. Ele se
îndepărtează de ţelurile pure, sublime şi ajung să piardă din vedere că au intenţionat cândva să exprime în mod
spontan şi altruist pura, arhetipala şi dumnezeiasca frumuseţe care le trezea stări pregnante de transfigurare.
În cazul lor creativitatea este pervertită şi dobândeşte o caracteristică schiloditoare eminamente banală, practică,
aproape complet lipsită de valenţele spirituale ce existau cândva, la începuturi.

Dat fiind că la începuturi conştiinţa lor a atins unele niveluri sublime, arhetipale, ideale sau geniale, astfel de fiinţe
umane ajung ca din când în când să aibă vagi sclipiri de luciditate, ce le fac să sesizeze starea de confuzie, de
alienare şi de rigidizare în care se complac. O astfel de priză de conştiinţă poate însă dezlănţui, mai ales când ele au
devenit foarte închistate şi pervertite sufleteşte, o paradoxală stare de ură faţă de creativitatea pe care o aveau
cândva. Datorită acestui conflict ce se instalează într-un mod viclean, ele ajung să renunţe adeseori cu obidă la acea
stare creatoare şi se cufundă pentru o lungă perioadă de timp în negare sau chiar în manifestări aşa-zis artistice, prin
care urmăresc să compenseze fără succes puritatea şi autenticitatea pe care au avut-o cândva, dar care de fapt sunt
snoabe, excentrice şi în mod vădit aberante.

În acest sens copilul genial din fiinţa lor, îngerul lor inspirator dispare. Până la urmă, astfel de fiinţe umane devin
mecanice, se cufundă în rutină şi au tendinţa să se comporte întocmai ca o maşinărie automatică. Un exemplu
semnificativ este viaţa multor compozitori care aveau cândva un talent extraordinar, erau capabili de creaţii divin
inspirate, geniale, dar au degenerat treptat de îndată ce au început să se ocupe într-un mod silnic, extravagant, snob
de genuri de muzică precum metalic, rock, rap, cu toate că în rarele momente de luciditate deveneau conştienţi că
ceea ce fac nu este bine şi chiar simţeau în adâncul inimii că nu sunt mulţumiţi de ceea ce fac. Din nefericire, ei nu au
putut înţelege ca atare aceste momente de luciditate şi nu s-au oprit, nu au făcut eforturile binefăcătoare adecvate
ce ar fi putut să-i ajute să-şi redobândească entuziasmul, talentul primordial, inventivitatea genială pe care le-au avut
cândva.
Dacă nu-şi dau seama că de fapt conştientizarea stării cumplite de mediocritate în care se află este o sclipire de
geniu de natură să amorseze neîntârziat un proces de regenerare, de revenire la acel moment al începutului, astfel
de fiinţe umane se cufundă din ce în ce mai adânc într-o stare cumplită de rigidizare, de osificare, de împietrire
psiho-mentală. Cu privire la acest aspect, genialul sculptor român, ce a fost şi un practicant YOGA, Constantin
Brâncuşi a spus: „în momentul în care încetăm să mai fim copii, chiar dacă apoi continuăm să trăim, suntem de fapt
morţi”.

4. Egolatria

Un alt semn-simptom al saturaţiei spirituale este faptul că fiinţa umană în cauză se retrage din ce în ce mai mult în
găoacea micuţă, ridicolă în fond, a propriilor interese meschine. În felul acesta, îşi pierde senzitivitatea elevată,
receptivitatea sublimă, pură ce o făcea să intuiască şi să simtă nevoile divin integrate, aspiraţiile sublime, dar şi
eventualele suferinţe ale celorlalţi. O astfel de fiinţă umană face eforturi disperate, preponderent egotice, adeseori
tiranice şi caută să-şi organizeze viaţa cu o excesivă scrupulozitate. Procedează apoi cu o mare abilitate, într-un mod
manipulativ, viclean, astfel încât toţi ceilalţi, dacă se poate tot restul lumii, să nu facă altceva decât să-i servească la
nesfârşit propriile interese egotice.

În felul acesta lunecă într-o stare exacerbată de egolatrie. Saturaţia spirituală în care se complace şi se afundă îi
amplifică din ce în ce mai mult ego-ul (AHAMKARA). O asemenea fiinţă umană face cu abilitate şi viclenie eforturi
spre a folosi tot ce are la dispoziţie pentru a-şi satisface în toate modurile posibile exacerbarea aproape
monstruoasă a unei individualităţi egotice, tiranice, plină de fiţe şi limitată.

Când este privită cu atenţie şi luciditate din perspectiva sublimă, pură, înălţătoare a spiritualităţii indiene, apare cât se
poate de clar că ego-ul unei astfel de fiinţe umane s-a exacerbat, devenind, în viziunea ei, centrul lumii. Pentru că se
complace cu o bizară fervoare într-o astfel de situaţie, ea acţionează astfel încât ca întreaga viaţă să-i depindă în
mod fantasmagoric de ceva utopic, iluzoriu, care în ultimă instanţă nu are niciun fel de realitate.

În cazul ei, ego-ul (AHAMKARA) realizează o stranie simbioză cu intelectul care, cu toate că poate să devină puternic,
dacă este analizat într-un mod atent, apare ca ceva distorsionat, care nu mai reflectă aproape deloc înţelepciunea
dumnezeiască. Intelectul interferează cu organul expansionat al ego-ului (AHAMKARA), făcând să apară drept nişte
măreţe realizări propriile proiecţii iluzorii, efemere, amăgitoare.

Ego-ul unei asemenea fiinţe umane creşte şi devine un ego monstruos. Transcenderea unui astfel de ego
(AHAMKARA) nu este uşor de realizat, dacă avem în vedere că tocmai fiinţa umană în cauză a făcut astfel încât acest
sărman pitic pipernicit să devină un uriaş. Prin datul său specific, ego-ul (AHAMKARA) este doar un pitic. Chiar dacă
este un gigant, natura sa caracteristică este întotdeauna cea a unui pitic. Un ego exacerbat apare, în toată hidoşenia
sa, întocmai ca un sărman pitic supradimensionat.

O asemenea fiinţă umană va trebui să facă, până la urmă, un efort imens de lungă durată şi aproape supraomenesc
spre a-şi transcende şi a-şi anihila ego-ul supradimensionat care, chiar dacă pare a fi un uriaş, este în realitate un
greţos pitic.

5. Fanatismul

Un alt semn-simptom al saturaţiei spirituale este că fiinţa umană în cauză este caracterizată de o cumplită rigidizare
a gândirii. Aceasta o face să îmbrăţişeze (sau chiar să creeze ea însăşi) anumite dogme penibile, osificate şi unele
doctrine utopice care, în viziunea sa aberantă, prezintă un caracter absolut. Poate ajunge chiar la stări exacerbate de
fanatism. O asemenea fiinţă umană este în pericol să-şi piardă spontaneitatea şi libertatea interioară. Adeseori, ea
nici măcar nu simte că se îndepărtează din ce în ce mai mult de înţelepciunea şi lumina dumnezeiască.
Pe măsură ce stările de saturaţie spirituală se accentuează, ea renunţă aproape oripilată la idealurile divine pline de
înţelepciune pe care le-a avut cândva şi ajunge să se simtă ruşinată sau stingherită de principiile veritabile pe care în
trecut le-a considerat a fi ţelul vieţii ei. Se teme în mod aberant şi nejustificat că propria existenţă nu va mai putea fi
o dovadă vie şi concludentă a căii pe care o urmează sau pe care a urmat-o cândva şi pe care a abjurat-o.

O asemenea fiinţă umană face eforturi lipsite de fundament spre a demonstra, zice-se practic, valorile care în
realitate sunt utopii, pe care le afirmă ostentativ. Caută cu o furibundă încrâncenare un refugiu fie în dogmatism, fie
în cel mai ridicol fanatism. Se apără apoi cu o turbată încăpăţânare când dogmele ei îngheţate îi sunt atacate.

Ea consideră, datorită prostiei în care se complace, că o fiinţă umană fanatică este cu totul dăruită ţelurilor sau
lucrurilor în care crede cu îndârjire. Aceasta nu este adevărat. Căci, dincolo de aparenţe, o fiinţă umană fanatică
acţionează aproape întotdeauna cu o vădită teamă, încercând în felul acesta să mai salveze, dacă se poate, corabia
ce navighează haotic pe apele oceanului şi despre care ea ştie totuşi instinctiv că pluteşte în derivă.

Fanatismul nu exprimă decât o stare de criză prelungită în care fiinţa umană în cauză se întoarce exact într-o direcţie
opusă celei reprezentate de primele sale căutări ale Adevărului, atunci când era animată de o credinţă puternică,
pură, ce o determina să se comporte întocmai ca un copil plin de candoare. În cazul său, dezagregarea credinţei pure
a început cândva, pe nesimţite, cu mult timp înainte, şi a continuat în inima sa, aşa cum un aisberg se topeşte în apa
oceanului pe măsură ce se încălzeşte. În cazul unei asemenea fiinţe umane, expresia ultimă a dogmatismului este cel
mai adesea un apogeu al unei mari tensiuni lăuntrice nefaste.

6. Lipsa aspiraţiei spirituale

Un alt semn-simptom al saturaţiei spirituale este că fiinţa umană în cauză îşi pierde în întregime atât aspiraţia, cât şi
interesul pentru autoperfecţionarea spirituală. Aceasta se petrece deoarece ea nu mai năzuieşte să-şi expansioneze
conştiinţa în nemărginire spre a deveni astfel tangentă cu Infinitul. Îşi pierde complet interesul de a-şi purifica inima,
de a-şi lumina conştiinţa prin intermediul înţelepciunii dumnezeieşti, de a-şi vindeca şi de a-şi trata cu multă
bunăvoinţă trupul, de a-şi armoniza şi de a-şi perfecţiona relaţiile divin integrate cu semenii, cu întreaga natură şi
mai ales cu Macrocosmosul – trupul tainic al lui Dumnezeu Tatăl.

O asemenea fiinţă umană îşi orientează din ce în ce mai mult atenţia către felurite aspecte şi detalii ce sunt, dincolo
de aparenţe, superficiale şi lipsite de o reală valoare.

De cele mai multe ori, după o anumită perioadă de timp, ea trăieşte stări accentuate de confuzie ce o fac să se
confrunte cu felurite conflicte lăuntrice, unele sfâşietoare, apoi alunecă în stări depresive şi, în cele din urmă, se
confruntă cu riscul sinuciderii.

Starea din ce în ce mai accentuată de rigidizare, de osificare ce survine la asemenea indivizi care s-au angrenat
cândva pe calea spirituală este, din nefericire, un fenomen straniu adeseori întâlnit. În marele labirint al vieţii de pe
această planetă există mult mai multe fiinţe umane decât ne-am putea imagina ce se învârt într-un astfel de labirint
fără noimă şi sens. Acest fenomen tainic este numit de marii iniţiaţi procesul indescriptibil al stingerii focului.

Când flacăra abia mai licăreşte în universul nostru lăuntric, trebuie să aspirăm să o facem să crească, să devină mai
mare, mai puternică şi, mai mult decât atât, trebuie să realizăm eforturi susţinute adecvate spre a ne cuceri şi depăşi
limitările, conştientizând cu multă luciditate şi detaşare ceea ce este esenţial să conştientizăm, controlând şi
surmontând greşelile, erorile, obişnuinţele nefaste, penibile, şi viciile. Când reuşim aceasta, constatăm în mod direct,
practic, exemplar că focul cel pur dumnezeiesc din noi ajunge să strălucească din ce în ce mai mult cu o mare
intensitate. El devine plin de efervescenţă, exemplar, purificator.
Stările de saturaţie spirituală nu pot surveni la o fiinţă umană ce aspiră în mod sincer şi frenetic să dobândească
realizarea ultimă de Sine, revelarea Sinelui suprem nemuritor ATMAN, care se dăruieşte total şi necondiţionat în
aceste eforturi susţinute şi adecvate ce vizează nu numai cucerirea, ci şi transcenderea deplină a ego-ului
(AHAMKARA), ce ne limitează şi ne paralizează, făcându-ne să ne complacem într-o stare net inferioară, larvară.

Virusul năucitor al saturaţiei spirituale (IV)

de profesor yoga Gregorian Bivolaru
7. Lipsa practicii spirituale

Un al semn - simptom al saturaţiei spirituale este faptul că fiinţa umană în cauză îşi pierde aproape în totalitate
interesul în realizarea tehnicilor de HATHA YOGA şi a practicii spirituale zilnice (SADHANA) de care are stringent
nevoie pentru a se transforma din punct de vedere spiritual şi pentru a fi într-o formă adecvată ce o va ajuta să-şi
reveleze cu uşurinţă Sinele suprem nemuritor ATMAN.

Cel mai adesea fiinţele umane ce se cufundă în stări de saturaţie spirituală pretind, spre a salva aparenţele şi spre a
se autopăcăli, cum că meditează abitir şi că au o mare eficienţă în această direcţie şi tocmai de aceea nu mai au
nevoie de alte tehnici sau procedee ale sistemului HATHA YOGA. De fapt, ele maimuţăresc o aşa-zisă meditaţie ce se
reduce la o stare de somnolenţă sau de banală angrenare adesea haotică a imaginaţiei lor dezlănţuite. Este evident
că ele nu meditează deloc, deoarece atunci când deschid ochii şi ies din asemenea fantasmagorice meditaţii,
observăm cu uşurinţă că în universul lor lăuntric nu s-a produs nicio transformare profundă, extraordinară, gradată,
majoră.

De fapt, astfel de fiinţe umane stau pur şi simplu într-o poziţie cât mai comodă şi se autopăcălesc la nesfârşit cum că
ele meditează şi tot meditează, dar cu toate acestea în cazul lor rezultatele nu se văd deloc.

E ca şi cum am avea un măr ce este convins utopic că el are fructe şi că în el cresc o mulţime de mere, dar de fapt şi
de drept în el niciodată nu apare nici măcar o jumătate de măr. O astfel de jumătate de măr ar putea fi adusă de la
piaţă şi ar putea fi legată şi atârnată de o ramură a sa, spre a salva în felul acesta comic aparenţele. Iată, acest măr
complet neroditor are astfel pe ramurile sale o jumătate de măr care, de fapt, nu provine de la el, ci de la un alt măr
care este roditor şi în care cresc o mulţime de mere.

Ceea ce demască, ceea ce dă de gol o asemenea fiinţă umană care, datorită imaginaţiei ei dezlănţuite, se păcăleşte
că meditează zilnic de mulţi ani şi crede în propriile fantasmagorii sunt stările banale, insipide ce o caracterizează. În
Biblie se spune: „Pomul se cunoaşte după roade, omul se cunoaşte după fapte”. La toate acestea, am adăugat
suplimentar şi semnificativ: „Yoghinul veritabil şi extraordinar se cunoaşte întotdeauna după stările spirituale,
profunde, copleşitoare pe care le trăieşte din ce în ce mai des”.

Stările pe care le trăiesc nu au nimic în comun cu stările spirituale extraordinare ce ar fi cazul să apară la astfel de
aşa-zişi yoghini de mare calibru, care se consideră a fi excepţionali. Din contră, în cazul lor se constată că egoismul
se exacerbează, meschinăria este chiar mai accentuată decât la fiinţele umane comune, resentimentele, invidiile,
intoleranţa, mândria spirituală, vedetismul, orgoliile furibunde sunt evidente. Toate acestea îi demască pe asemenea
yoghini ce sunt de fapt nişte caricaturi pline de fumuri şi mai nimic altceva.

Sperăm că în urma acestei analize lucide, obiective şi necruţătoare unii se vor recunoaşte ca atare şi, chiar dacă nu
vor striga în gura mare: „M-am recunoscut, ai dreptate!”, măcar vor începe să se transforme, până când nu va fi mult
prea târziu. Teatralitatea şi făţărnicia unor astfel de fiinţe umane este foarte mare; totuşi, ele se ascund după o mască
şi se complac în jocul aparenţelor ce înşeală.
Este evident că ele nu mai doresc, datorită stărilor de saturaţie spirituală în care deja s-au afundat, să se mai supună
unei veritabile discipline lăuntrice şi să realizeze anumite tehnici foarte puternice de HATHA YOGA, cum ar fi
MAHAMUDRA, ce ar face posibilă transformarea lor, le-ar impulsiona să realizeze salturi spirituale şi ar face cu
putinţă o expansiune pregnantă, sistematică şi suficient de clar controlabilă a conştiinţei.

Ele se satură, mai precis se plictisesc, de acest joc steril şi brusc părăsesc cursurile acestei şcoli, găsindu-şi cele mai
cretine motivaţii şi pretextând că, iată, până la urmă şi-au dat seama că aceasta nu este calea lor. Îşi îndreaptă paşii
către o pseudo-cărare, cum ar fi şamanismul, uitând că dincolo de toate cele şamanismul nu este o cale spirituală
autentică. Chiar dacă vor căuta cu o mie de lumânări imense, fie de botez, fie de nuntă, nu vor reuşi vreodată să
găsească pe această planetă un singur şaman care a reuşit să atingă starea supremă de eliberare spirituală.

Astfel de sărmane fiinţe umane care după 20 de ani de curs de YOGA îmbrăţişează apoi şamanismul, uită că de fapt
şamanismul se reduce la nişte banale tehnici de vrăjitorie care de multe ori îi face să vireze pe cei naivi, superficiali şi
prostuţi în tehnici de magie neagră. De altfel, dacă asemenea fiinţe umane sfertodocte ar fi catadicsit să citească cu
atenţie cărţile lui Mircea Eliade, ar fi descoperit cu tristeţe că şamanismul (sau vrăjitoria, căci de fapt asta este în
esenţa sa lipsită de esenţă, o aceeaşi Mărie vrăjitoare cu altă pălărie) este asociat în mod lucid şi pertinent de Mircea
Eliade cu nişte banale tehnici arhaice care au tangenţe pe ici pe colo cu unele religii, dar care, de fapt şi de drept nu
a fost şi nu va putea fi niciodată considerat o religie şi nici o cale spirituală sistematică, unitară şi eficientă.

Din nefericire, am aflat că unii cursanţi au ales pseudo-calea şamanismului, pentru că le permite să se îndoape
nestingheriţi cu felurite ciuperci halucinogene sau cu anumite ingrediente bizare. Este evident că astfel de fiinţe
umane şi-au pierdut bunul simţ, dacă l-au avut cândva. Iată că de la moară au ajuns undeva unde nici măcar nu este
vorba de o râşniţă.

Suntem siguri că dacă atunci când aţi citit cărţi despre viaţa marilor yoghini ai Indiei, cum ar fi Ramana Maharishi,
Ramakrishna, Swami Shivananda, Swami Vivekananda, aţi fi aflat, prin reducere la absurd, că unul dintre aceştia au
renunţat când se aflau la jumătatea acestei căi la practica YOGA spre a trece la şamanism, aţi fi râs în hohote şi apoi
aţi fi spus: „A luat-o razna săracul yoghin: din yoghin s-a reciclat într- un vajnic şaman, într-un vrăjitor”.

Sărmanele fiinţe umane care au renunţat la practica YOGA spre a se recicla în şamani au mare noroc că ridicolul
(chiar exacerbat) nu doare şi nu omoară pe nimeni niciodată. Ceea ce ei însă nu ştiu este că la ora actuală se cunosc
mai mulţi şamani care şi-au dat seama de sărăcia acestei pseudo-căi spirituale şi au trecut la practica YOGA,
devenind yoghini pentru totdeauna.

Aparent paradoxal, când procesul de saturaţie spirituală se acutizează, fiinţa umană în cauză devine mult mai activă
în domeniul propagării teoretice a cunoştinţelor legate de calea spirituală, de YOGA. Ajunge să se ocupe într-atât de
mult de aceasta, încât nu mai are deloc nici timpul şi nici energia necesare pentru a practica ea însăşi într-un ritm
susţinut, pentru a se perfecţiona ea însăşi prin feluritele tehnici ale sistemului YOGA, pliindu-se la o autodisciplină
atentă, sistematică şi perseverentă şi chiar la studiul suficient de profund de care are nevoie.

Astfel de fiinţe umane evită să realizeze de fiecare dată la sală practica lui MAHAMUDRA, pretextând la nesfârşit că
nu le-a ieşit consacrarea sau vin cu mâncare în sala de curs şi încep să se înfrupte cu o mare poftă, susţinând că dacă
nu ar fi procedat aşa ar fi leşinat de foame chiar acolo.

Mai sunt şi alte pretexte chixo-comice pe care astfel de pseudo-yoghini le utilizează, având senzaţia că reuşesc să-şi
păcălească instructorul, dar din nefericire nu-şi dau seama că în realitate se păcălesc pe ei înşişi.

Cei care mai au o firimitură de luciditate şi o sămâncioară de bun simţ ar fi necesar să-şi dea seama că acestea sunt
de fapt şi de drept nişte tendinţe înşelătoare foarte alunecoase. Astfel de căi rătăcitoare sunt supranumite
semnificativ căi de garaj – în care aşezăm maşina pe patru butuci, apoi pornim motorul şi mânăm chiar cu 160
km/oră; chiar dacă roţile maşinii se învârtesc şi benzina este consumată în rezervor, în realitate noi rămânem mereu,
mereu, mereu în interiorul garajului şi nu facem decât să ne pierdem timpul şi să consumăm cu sârg întreaga
benzină din rezervor.

Este necesar să vă daţi seama acum, când nu este prea târziu, că de îndată ce aţi păşit pe astfel de pseudo-căi
rătăcitoare puteţi recădea pe neaşteptate undeva într-o vale de la baza muntelui. Există, de asemenea, un
binecunoscut şi penibil stadiu al limitării în evoluţia spirituală, ce poate fi etichetat prin cuvintele „căldicel” sau
„tăciunel care abia mai pâlpâie, fiind gata-gata să se stingă”.

În aceste situaţii, saturaţia spirituală care a început la un moment dat a devenit apoi imensă. Fiinţa umană în cauză
devine căldicică, apoi flacăra ei spirituală devine un tăciunel roşiatic care nici măcar nu mai are flacără şi nu mai
pâlpâie în bătaia vânturilor puternice ostile. Încetul cu încetul, pe nesimţite, starea de căldicel şi de tăciunel se
schimbă într-o tragică răceală. Răceala apare atunci când tăciunelul se stinge complet, lăsând în urma sa doar cenuşa
vag nostalgică a unor amintiri frumoase ce se referă la începutul practicii noastre spirituale, eventual la experienţele
excepţionale de neuitat ale anului 1 de la cursul de YOGA. În cele din urmă, totul se încheie cu apariţia gustului amar
şi deja inevitabil al neputinţei.

Toate acestea sunt deja pentru unii dintre voi realităţi, fapte semnificative ce ar trebui să vă dea de gândit până când
nu va fi prea târziu. De aceea am urmărit să punem punctul pe i.

8. Somnul pe laurii victoriei

Un alt semn - simptom al saturaţiei spirituale este faptul că unele fiinţe umane ce au dobândit cândva anumite
realizări lăuntrice excepţionale (cum ar fi începutul promiţător, impresionant, înălţător al realizării Sinelui suprem
nemuritor ATMAN) se culcă apoi pe laurii mirifici ai victoriei. În felul acesta, ele recad treptat sau destul de repede în
stările anterioare şi-şi reiau vechile obiceiuri şi plăceri inferioare, superficiale, care nu au nimic de-a face cu
spiritualitatea sau trezesc în universul lor lăuntric unele vicii noi, devenind sclavii acestora.

În tradiţia indiană există o povestire cu tâlc. Cândva, cineva a văzut, a admirat şi a contemplat cu nesaţ un lac micuţ,
dar extraordinar de frumos, ce se afla undeva în mijlocul munţilor, străjuit de brazi. Şapte ani mai târziu, acelaşi
martor extaziat a revenit în locul respectiv şi a constatat că lacul dispăruse. Buruienile şi ciulinii crescuseră şi aproape
umpluseră spaţiul în care cu câţiva ani înainte exista frumosul lac ce oglindea nu numai Soarele la amiază, ci şi
albastrul mirific al cerului.

Când lăsăm buruienile şi ciulinii să crească după cum vor, când permitem ca mărăcinii şi pălămida să se înmulţească
în universul nostru lăuntric, este foarte greu mai târziu să le controlăm expansiunea. Aproape întotdeauna o
asemenea acţiune ce ne apare a fi salutară şi adecvată nu se poate realiza decât cu eforturi, cu tensiuni, cu multă
muncă şi chiar cu eventualitatea apariţiei unor crize.

Tocmai de aceea este necesar ca lacul cel pur şi limpede al inimii noastre să fie protejat ca lumina ochilor, pentru a
nu fi apoi în mod insidios invadat de seminţele buruienilor, ale ciulinilor, ale pălămizii şi ale mărăcinilor. Este necesar
şi semnificativ să remarcăm că aproape întotdeauna seminţele buruienilor, ale ciulinilor, ale mărăcinilor şi ale
pălămizii caută solul cel mai fertil pentru a creşte, pentru a da roade specifice şi pentru a se înmulţi. Nu este o
întâmplare, ci o tainică necesitate, care arată că devenim ceea ce merităm în urma acţiunilor, a intenţiilor şi a faptelor
noastre.
De aceea, iată că uneori cel care în aparenţă părea a fi cel mai talentat şi cel mai promiţător aspirant angrenat pe
drumul desăvârşirii, al transformării spirituale accelerate, al îndumnezeirii poate să ajungă ţinta a tot felul de atacuri
insidioase, crude, deloc întâmplătoare, necesare şi neîndurătoare.

Fertilitatea cu totul extraordinară este un semn formidabil ce arată posibilitatea unei integrări rodnice pe o cale
spirituală. Ea exprimă aproape întotdeauna o stare privilegiată de şansă, de deschidere faţă de tot. Cu toate acestea,
ea presupune în acelaşi timp o anumită receptivitate specifică, necontrolată, ce poate fi într-o anumită măsură şi
periculoasă, deoarece buruienile, ciulinii, pălămida, mărăcinii sunt şi ele, la rândul lor, dornice să se bucure de un
asemenea sol.

De îndată ce am lăsat o singură buruiană, un singur mărăcine sau o singură pălămidă să încolţească în universul
nostru lăuntric şi să ne pătrundă natura este apoi destul de dificil şi implică mult timp, eforturi susţinute şi adecvate
pentru a-i smulge rădăcina.

Unele dintre cele mai periculoase buruieni otrăvitoare sunt: egoismul feroce, orgoliul spiritual, prostia, lenea,
larvaritatea, prejudecăţile prosteşti, orgoliul cretin al frumuseţii, îndoielile demoniace, certitudinile demoniace,
aplombul demoniac, retractilitatea demoniacă, saturaţia spirituală etc.

Este evident că fiinţele umane ce ajung să se clatine fie mai mult, fie mai puţin în credinţa, în fermitatea, în aspiraţiile,
în ţelurile, în motivaţiile lor divin integrate şi binefăcătoare devin la scurt timp victime uşoare ale acestor tentaţii.

9. Indiferenţa, cinismul, criticismul, dispreţul, batjocura, răutatea, ura

Un alt semn - simptom al saturaţiei spirituale este faptul că fiinţa umană în cauză devine din ce în ce mai indiferentă
faţă de toate valorile spirituale dumnezeieşti, cinică, excesiv de critică, ba chiar batjocoritoare şi ajunge să urască în
mod cretin şi aberant toate valorile spirituale dumnezeieşti pe care cândva, la începuturi, le-a apreciat, le-a simţit
într-o anumită măsură ca atare şi s-a bucurat din plin de existenţa lor.

Atunci se afla în momentul dumnezeiesc privilegiat al începutului. Pe măsură ce în fiinţa ei saturaţia spirituală s-a
accentuat şi a devenit din ce în ce mai puternică, au apărut tendinţele anarhice, insolenţa, batjocura, criticismul
răutăcios, cârcoteala, căutarea cu o perversă şi bizară plăcere a nodului în papură, a petelor în Soare. Astfel, iubirea
divină, bunătatea divină, bunăvoinţa divină, dreptatea divină, frumuseţea divină, puritatea divină, altruismul divin,
abnegaţia divină, candoarea divină şi libertatea divină nu mai au cu adevărat niciun sens, niciun rost pentru ea.

Atunci când acest proces distructiv şi stihinic devine şi mai acut, acea fiinţă umană ajunge să fie făţiş ostilă,
dispreţuitoare, plină de ură, răutăcioasă faţă de cei sau cele care manifestă calităţi divine, care fac eforturi adecvate şi
susţinute, care au o impresionantă aspiraţie, care urmăresc să adâncească zi de zi studiul spiritual, care urmăresc să
descopere realităţile spirituale dumnezeieşti prin intermediul gramelor de practică şi care acţionează pline de
dăruire, de abnegaţie şi de perseverenţă spre a-şi actualiza mai mereu virtuţile divine în care cred cu o tărie de
nezdruncinat.

Fiinţele umane în care stările de saturaţie spirituală au atins apogeul îi judecă în permanenţă pe toţi ceilalţi în
conformitate cu cumplita, constanta şi exacerbata lor perversitate. Asemenea indivizi cred cu o tărie cretină că toţi
ceilalţi sunt ipocriţi, dat fiind faptul că şi ei au încercat cândva să facă ceea ce şi ceilalţi fac, însă au eşuat lamentabil.
Astfel de rebuturi gândesc numai şi numai prin prisma propriei perversităţi şi uită sau ignoră, datorită prostiei şi a
orbirii spirituale în care se complac, că întotdeauna urâţenia se află înainte de toate în ochii privitorului.

Totuşi, în adâncul inimii lor, asemenea fiinţe umane simt o cumplită stare de invidie care le împinge, le dă ghes să fie
mai mereu batjocoritoare, dispreţuitoare, ironice cu toţi cei care, în decursul timpului, s-au transformat într-o
anumită măsură, au avut realizări spirituale de excepţie, s-au vindecat de boli grave faţă de care medicina clasică s-a
dovedit neputincioasă, au atins stări de extaz divin, au asistat la minuni uluitoare sau la miracole dumnezeieşti ce au
evidenţiat dincolo de aparenţe că Dumnezeu se joacă plin de iubire şi bunătate cu noi şi ne face semne, şoptindu-ne
jucăuş: „Iată, acesta este jocul Meu cu voi. Credeţi. Veniţi către Mine, dăruiţi-vă în totalitate. Consacraţi în mod total şi
necondiţionat fructele acţiunilor voastre către Mine. Atunci când simţiţi răspunsul la o astfel de consacrare, fiţi siguri că
harul Meu se revarsă în voi. Descoperiţi astfel diferenţa între o acţiune făptuită fără consacrarea roadelor către
Dumnezeu Tatăl şi o acţiune realizată cu o consacrare totală şi necondiţionată a roadelor către Dumnezeu”.

Când privim cu atenţie faptele şi atitudinile bizarelor fiinţe umane în care saturaţia spirituală a ajuns să fie maximă,
descoperim că, fie că îi consideră pe ceilalţi nişte ipocriţi, fie că îi privesc cu invidie, ele îşi amplifică ura, exprimând-o
prin comportamente bizare, abisale, neaşteptate, inexplicabile, violente şi chiar prin unele intenţii criminale.

Adeseori aceşti indivizi descoperă pretexte abracadabrante, cretine pentru a se considera nedreptăţiţi, afirmând că
ceilalţi sunt împotriva lor, pentru a-şi justifica astfel acţiunile meschine, mizerabile, ticăloase, pline de ură.

Când saturaţia spirituală devine maximă, în sărmana fiinţă umană respectivă se declanşează uneori un fenomen
straniu ce o face să manifeste o îndârjită şi neîncetată stare de ură şi răutate exact faţă de elementele care au
saturat-o şi faţă de tot ce este în legătură cu ele.

Pentru că orbirea spirituală merge mână în mână cu saturaţia spirituală, cei care deja se află în această stare şi se
complac, ba chiar se bălăcesc în această mlaştină fetidă, infernală nu mai sunt capabili să-şi dea seama câtuşi de
puţin de ceea ce se petrece cu ei. Lăsându-se manipulaţi de feluriţi demoni, realizează un pact tacit cu entităţile
demoniace şi apoi îşi consacră în mod aberant întreaga existenţă împroşcării cu noroi, cu otrăvurile din ele, calea
spirituală pe care s-au aflat cândva sau această şcoală spirituală de YOGA.

Virusul năucitor al saturației spirituale (V)

de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Care sunt cauzele apariţiei stării de saturaţie spirituală? Cauza este ceea ce determină, ceea ce provoacă apariţia unui
anumit efect. Prin urmare, fenomenul în sine al saturaţiei spirituale prezintă o origine. Atunci când dispar cauzele ce
generează starea de saturaţie spirituală, implicit dispare efectul.

În cele ce urmează vom analiza rând pe rând cauzele majore ale apariţiei stării de saturaţie spirituală.

Una dintre cauzele ce declanşează starea de saturaţie spirituală este impurificarea conştiinţei.

Nu de puţine ori impurificarea trupului fie printr-o hrană neadecvată, toxică, preponderent TAMAS-ică, fie prin
consumul predilect al cărnii, fie prin utilizarea frecventă a tutunului, a cafelei, a drogurilor sau a substanţelor
stupefiante, determină în timp apariţia unei impurificări a universului nostru lăuntric.

Impurificarea este opusul stării de puritate. Tot ceea ce este pur este lipsit de murdărie, este perfect şi este apt să
recepteze energia subtilă sublimă a Atributului dumnezeiesc al Purităţii dumnezeieşti. Dualitatea purului şi impurului
este, după cea a sacrului şi profanului, cel mai important aspect nu numai spiritual, ci şi religios. O mulţime de
practici specifice sistemului HATHA YOGA au drept finalitate dobândirea gradată a unei stări de puritate; ele implică
eliberarea de impuritate, de impurităţi.

Purul este o categorie metafizică distinctă a curatului, chiar o categorie fizică. Spre exemplu, fluviul Gange este foarte
murdar; cu toate acestea, pentru indieni, el este absolutul purităţii. Ceea ce este pur nu este nici alterat, nici viciat.

În sens moral, purul este sinonimul a ceea ce este bun, a ceea ce este perfect.
Pentru filosoful Platon, plăcerea pură este plăcerea binefăcătoare ce apare prin intermediul erosului pur sau, altfel
spus, prin intermediul energiei subtile sublime a Atributului dumnezeiesc al Erosului dumnezeiesc. În viziunea sa, o
astfel de plăcere nu este amestecată cu nicio suferinţă morală, cu nicio durere, cu nicio frământare, cu niciun
zbucium, cu niciun necaz.

Se spune adeseori că morala este necesar să fie pură, să fie independentă de dorinţe patologice, bolnăvicioase, să se
bazeze pe singura autonomie a înţelepciunii. Tot ceea ce este pur este fără pată, fără elemente străine, clar.

Putem înţelege, prin contrast, ce este impurul şi ce atrage după sine impurificarea conştiinţei. Întotdeauna starea de
impurificare a universului interior ne opreşte evoluţia, stagnează progresul lăuntric şi face să apară starea de
saturaţie spirituală.

Impurificarea gradată a conştiinţei se produce atunci când, spre exemplu, vizionăm cu o bizară plăcere perversă, ba
chiar cu aviditate, filme de groază sau care conţin scene pline de violenţă, când citim cărţi sau publicaţii în cuprinsul
cărora sunt prezentate sau încurajate crimele, în care este preaslăvit egoismul, în care sunt promovate perversitatea,
distrugerea, patimile, dorinţele de a poseda bani sau felurite bunuri. Toate preocupările de acest gen dezlănţuie în
fiinţa umană procese de rezonanţă ocultă perturbatoare, nefaste, care fac apoi să apară obişnuinţele nefavorabile,
malefice.

Înţelegând aşa cum se cuvine toate acestea, aspirantul va avea nevoie să înveţe cum să-şi păstreze nu numai
imaginaţia, ci şi conştiinţa clare şi purificate. Altfel, este cu putinţă ca el să fie împiedicat să meargă mai departe pe
calea spirituală pe care a ales-o. Progresul său lăuntric va fi la început încetinit, iar ulterior stopat. Şi întotdeauna
fiinţa umană care se află pe o cale spirituală şi încetează să mai progreseze, de fapt, regresează. Nu există excepţie
de la această situaţie de fapt.

O anumită formă de impurificare a conştiinţei ne atinge chiar şi când devenim o victimă a nu contează ce gen de
propagandă răuvoitoare, a minciunii şi a diferitelor tehnici insidioase de manipulare a maselor. Este fundamental să
ne dăm seama că dacă acceptăm cu o mare naivitate şi credulitate nu contează ce minciună, considerând-o un
adevăr, universul nostru lăuntric este astfel impurificat şi în el se declanşează procese de rezonanţă ocultă
nefavorabile care nu rămân fără urmări. În toate aceste cazuri, impurificarea conştiinţei se produce chiar şi când nu
suntem conştienţi de asta.

De aceea este necesar să ne trezim considerabil inteligenţa, puterea de pătrundere a minţii, intuiţia spirituală,
vigilenţa lăuntrică, discernământul. Atunci când ne trezim şi ne dinamizăm învelişul supramental (VIJNANAMAYA
KOSHA), în universul nostru lăuntric apare o stare superioară de luciditate, inteligenţa noastră creatoare este vie, iar
intuiţia spirituală ne slujeşte din plin. Toate acestea sunt precum stâlpii puternici ai propriei fundaţii.

Însă fiinţele umane în al căror microcosmos predomină centrul subtil de forţă SWADHISTHANA CHAKRA sunt
fluctuante, împrăştiate, superficiale, schimbătoare, uşor sugestibile în rău, năuce, uituce şi răsucite. Ele nu strălucesc
în ceea ce priveşte inteligenţa sau puterea de pătrundere a minţii. În cadrul acestei şcoli spirituale de yoga există
astfel de fiinţe umane ce pot fi descoperite cu uşurinţă după zăpăceala, după împrăştierea, după năuceala ce le
caracterizează.

Spre a înţelege cât mai bine cele de mai sus, analogic vorbind, ne putem gândi la un motor foarte bun, nou-nouţ, în
care este cu putinţă să punem, fară să ştim ce facem, dar fară a avea o intenţie rea, un anumit gen de ulei care este
necorespunzător. Chiar dacă acţiunea noastră a fost inconştientă, asta nu va împiedica distrugerea rapidă a
motorului. Este un exemplu la care merită să reflectăm adânc.
Impurificarea conştiinţei creşte, de asemenea, prin consumul excesiv de zahăr, prin curvie, prin jocurile de noroc –
toate ne fac să devenim din ce în ce mai receptivi la energiile subtile nefaste.

O altă cauză ce declanşează starea de saturaţie spirituală o reprezintă anumite experienţe mediumice, de
joasă speţă sau contactul cu unele entităţi astrale inferioare.

Spre exemplu, după ce au realizat aşa-zisa experienţă cunoscută sub numele de „Călătoria”, unele persoane ce
practicau yoga în cadrul acestei şcoli spirituale au renunţat subit să-i mai frecventeze cursurile. Astfel s-au abătut de
pe cale, stopând evoluţia spirituală pe care o începuseră. Asemenea fiinţe umane nu vor putea niciodată să
compenseze, nici dacă vor realiza de încă 200-300 de ori la rând „Călătoria”, tot ceea ce practica yoga realizată atent,
lucid, sistematic şi perseverent le rezervă aspiranţilor consecvenţi.

De asemenea, atracţia către fenomene aşa-zis paranormale, cum sunt cele ce ţin de şamanism (ce include, în
realitate, banale şi adeseori periculoase practici tangente cu vrăjitoria), încetineşte la început evoluţia spirituală, iar
apoi generează o stare acută de saturaţie spirituală.

Unii mediumi se află în legătură cu entităţi inferioare din universul astral, ce sunt adeseori acaparatoare, provoacă
stări de obsesie şi sunt interesate să manipuleze conştiinţele celor naivi şi superficiali. Influenţa lor nefastă, insidioasă
afectează cu putere viaţa fiinţelor uşor sugestibile. În multe cazuri de mediumitate spontană, astfel de influenţe
funeste fac să apară în timp regres, deviere de pe calea spirituală veritabilă şi confuzie. Există chiar situaţii în care
asemenea mediumi inferiori atrag în microcosmosul lor entităţi inferioare, care preferă să se hrănească, sugându-şi
seva subtilă din aura lor, tot aşa cum în trupul unor oameni ajung să se infiltreze şi să trăiască, de exemplu, viermii
intestinali.

Fiinţele umane naive care vin în contact cu asemenea mediumi sau care realizează împreună cu ei anumite
experienţe exotice pot deveni obsedate sau pot fi posedate de entităţile inferioare ce au fost invocate, zice-se, în
joacă, iar asta provoacă ulterior confuzie, năuceală şi apariţia unor idei fixe, bizare, care devin obişnuinţe și le
afectează întregul mod de a simţi şi de a gândi.

Înțelegând aşa cum se cuvine toate acestea, ne dăm scama că este mai înțelept să nu interacţionăm niciodată cu
feluriţi mediumi ce sunt la modă sau să ne expunem unor experiențe mediumice. Ne protejăm astfel implicit de
atacul entităţilor subtile inferioare care creează la început contradicţii evidente în modul nostru de a gândi, iar apoi
ne provoacă sentimente şi tendinţe bizare, năucitoare, în ceea ce priveşte deciziile pe care le luăm sau direcţiile către
care ne îndreptăm.

În multe cazuri de acest gen, fiinţa umană ce devine victima unor astfel de influenţe nefaste, după ce este slăbită prin
hărţuiri repetate, prin apariţia unor stări de nesomn, prin declanşarea unor stări stranii, iraţionale de agitaţie şi
angoasă, ajunge să fie posedată de asemenea entităţi inferioare (ce pot fi chiar demoni), care ajung la un moment
dat să o direcţioneze într-un mod straniu şi apoi încep să o folosească pentru a acţiona împotriva tuturor valorilor
superioare, divine, eminamente benefice, pe care le considera în trecut dumnezeieşti, esenţiale.

Atunci când vă confruntaţi în unele conjuncturi cu anumite tentaţii abile de genul „cunosc eu un medium formidabil,
hai să mergi şi tu să-l vizitezi, căci o să te ajuteˮ, nu uitaţi că aveţi în permanenţă la dispoziţie o modalitate certă,
sigură, superioară de a nu vă lăsa duşi în ispită. Înainte de a ceda unei astfel de curiozităţi infantile, realizaţi
consacrarea prealabilă a roadelor unei astfel de acţiuni lui Dumnezeu. Dacă nu veţi primi răspuns în urma unei astfel
de consacrări, abţineţi-vă şi nu vă lăsaţi duşi în ispită, căci după aceea vă veţi putea confrunta cu fenomenologia
bizară, nefastă pe care am descris-o aici, fără a intra în amănunte.
Nu pierdeţi din vedere că în multe situaţii de acest gen, de fapt, vă jucaţi cu focul, iar o astfel de joacă periculoasă va
fi urmată de consecinţe pe care, atunci când va fi prea târziu şi nu se va mai putea face mai nimic, le veţi regreta
amarnic.
Virusul năucitor al saturației spirituale (VI)
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
O altă cauză ce declanşează starea de saturaţie spirituală este tovărăşia sau chiar prietenia cu unele fiinţe
umane mai mult sau mai puţin impure, josnice, vicioase, tembele sau smintite.

Mai ales când facem primii paşi pe calea spirituală, când aspirăm să simţim din ce în ce mai amplu în universul
lăuntric frumuseţea dumnezeiască, bunătatea dumnezeiască, dreptatea dumnezeiască, fericirea dumnezeiască,
libertatea dumnezeiască, este esenţial să fim selectivi şi să ne alegem prietenii cu luare aminte, cu multă atenţie.

Influenţa tainică generată de persoanele impure, de învelişurile lor subtile, de gândurile lor, de emoţiile lor, va cauza
într-o manieră inevitabilă schimbări (în rău) în microcosmosul fiinţei noastre. Acestea vor apărea cu uşurinţă în
special atunci când încă nu dispunem de o imensă forţă spirituală care să ne înalţe frecvenţa preponderentă de
vibraţie şi să ne facă invulnerabili la asemenea influenţe inferioare, insidioase, ce se pot manifesta prin aura
persoanelor impure cu care venim adeseori în contact.

Când nu avem deocamdată puterea lăuntrică necesară spre a le evita prompt, spontan, vom ajunge, după o scurtă
perioadă de timp, să fim impactați de aceste influențe inferioare, ce vor face să apară în noi, adeseori pe nesimțite, o
stare acută de saturație spirituală.

Spre a înţelege cât mai bine acest aspect, iată un exemplu simplu şi semnificativ: Suntem în anul doi la cursurile de
yoga ale acestei şcoli. Este cu putinţă, este chiar firesc să conştientizăm plenar o stare lăuntrică de bunăstare
spirituală. Mai mult decât atât, putem simţi că suntem plini de intenţii bune. Ne întâlnim, să zicem, cu un vechi
prieten din adolescenţă cu care alegem să ne distrăm sau cu care admitem spontan să discutăm într-un mod mai
neortodox. A doua zi, însă, constatăm cu uimire că întâmpinăm serioase dificultăţi în realizarea unei tehnici de LAYA
YOGA care anterior funcţiona din plin în cazul nostru și ne făcea să ne simţim în al nouălea cer.

Este cu totul altceva atunci când găsim, în urma unei selecţii atente şi exigente, un prieten bun ce trezeşte în
universul nostru lăuntric aspiraţia frenetică spre Dumnezeu, un prieten care ne impulsionează să ne accentuăm
puritatea, ne catalizează inspiraţia într-un mod genial şi, în plus, ne susţine să facem în mod constant progrese în
ceea ce priveşte căutarea noastră spirituală.

Vom avea numai de câştigat din punct de vedere evolutiv dacă vom cultiva două sau chiar şapte astfel de relaţii de
prietenie ce se bazează pe evidente afinităţi spirituale. Să nu pierdem din vedere că „acolo unde sunt doi ce au
aspiraţii spirituale intense, puterea tainică binefăcătoare ce apare creşte în felul acesta”.

Prin urmare, atunci când ne selectăm cu multă atenţie, cu luciditate şi cu bun-simţ prietenii, nu e cazul să gândim că,
acţionând astfel, dăm dovadă de un aşa-zis elitism sau de un exclusivism dogmatic sau de o atitudine sectantă
limitatoare. Este pur şi simplu necesar să alegem cu mult discernământ, cu luciditate, cu bun simţ între aceste două
feluri de prieteni.

Un prieten plin de teamă, mânios, gelos, irascibil, devitalizat, prost, pasiv, bârfitor, egoist, meschin, materialist nu va
putea fi pentru noi un bun tovarăş pe calea spirituală pe care am ales-o. Multe fiinţe umane înzestrate cu un suflet
frumos au eşuat până la urmă şi s-au îndreptat către zonele întunecoase ale existenţei tocmai datorită unor prieteni
rău aleşi.
Oamenii foarte nervoşi manifestă şi radiază în permanenţă energii subtile perturbatoare, emoţii violente care
agresează aura celor sugestibili şi suficient de receptivi, ce se află pentru o anumită perioadă de timp în jurul lor. De
aceea, mai ales când suntem la început de drum pe calea spirituală, este înţelept şi recomandat să ne păstrăm
departe chiar şi trupeşte, nu numai sufleteşte sau mental, de astfel de persoane ce ne pot influenţa lesne în rău
învelişurile subtile, încetinindu-ne ascensiunea către Dumnezeu şi transformarea pe care am decis să o realizăm.

Anumite forme de mânie sunt rezultatul tensiunilor ce apar într-o fiinţă umană atunci când intenţiile ei, dorinţele ei,
voinţa ei iniţială sunt deviate, sunt împiedicate uneori cu violenţă de alţi oameni sau de diferite conjuncturi
exterioare ce apar în virtutea unor circumstanţe neprevăzute. Atunci când intenţiile, dorinţele, voinţa sunt supuse
presiunii unor forţe exterioare, această presiune crescândă se modifică uneori pe nesimţite şi începe să se manifeste
ca o revoltă, ce angrenează o forţă stranie distructivă, numită mânie. Ea se exprimă prin acţiuni violente, prin cuvinte
duşmănoase, prin decizii necugetate. În unele cazuri o astfel de energie face să apară boală sau generează apatie.
Întotdeauna astfel de manifestări negative sunt însoţite de o irosire ce atrage după sine vlăguire şi tulburare.

Este însă adevărat că există şi un sentiment care se naşte ca răspuns la agresiunile forţelor exterioare ce se dezlănţuie
împotriva frumuseţii dumnezeieşti, a bunătăţii dumnezeieşti, a dreptăţii dumnezeieşti, a fericirii dumnezeieşti, a
libertăţii dumnezeieşti. Un astfel de sentiment exprimă indignarea şi este mult diferit în comparaţie cu starea de
mânie. El poate fi pe deplin controlat şi se poate naşte pe un fond de detaşare. Se poate manifesta chiar cu multă
putere, însă este îndreptat în scopuri constructive sau se exercită cu fermitate pentru protecţia promptă a principiilor
şi a valorilor pure, autentice. El izvorăşte dintr-o intoleranţă faţă de ceea ce este rău şi josnic.

Atunci când survine o anumită tensiune la nivelurile superioare ale conştiinţei, aceasta nu este în fond decât rodul
unei reacţii împotriva forţelor subtile malefice sau a entităţilor rele. Acest potenţial se va manifesta în forme benefice,
constructive, prin aspiraţie binefăcătoare, prin eroism, prin sacrificiu de sine, prin creativitate genială. Aproape orice
violare a principiilor dumnezeieşti şi a valorilor superioare provoacă în universul lăuntric al celor înţelepţi o atitudine
fermă şi aproape imediată. Astfel de fiinţe umane îşi mobilizează atunci prompt energiile pentru a lupta aşa cum se
cuvine împotriva unor asemenea agresiuni. Lucrările de artă valoroase, geniale, cărţile inspirate, pline de profunzime
şi activităţile eminamente creatoare, benefice, de orice gen, pot fi tot atâtea răspunsuri ce apar faţă de provocările,
faţă de tendinţele josnice prin care cei răi, cei decăzuţi îşi propun să-i manipuleze pe oameni.

Înţelegând aceste aspecte aşa cum se cuvine, ne dăm seama că saturaţia spirituală nu-l afectează niciodată pe cel
care se angrenează într-un mod detaşat, activ şi plin de abnegaţie în apărarea valorilor reale dumnezeieşti.

Adeseori când suntem în prezenţa anumitor fiinţe umane acaparate de patimi obsedante sau în unele grupuri umane
haotice (spre exemplu, la un concert de muzică rock), ne expunem influenţelor nefaste şi viciate ale unei asemenea
ambianţe. Dacă nu suntem suficient de protejaţi de o conştiinţă proprie iluminată, de o inimă trează, care nu lasă să
treacă astfel de influenţe nefaste la nivelul aurei noastre, dacă nu suntem deloc blindaţi împotriva lor, acest gen de
energii perverse ne pot perturba destul de uşor simţul valorii, făcându-ne să ne uităm adevăratul ţel, împingându-ne,
într-o manieră insidioasă, către confuzie.

Chiar şi zonele foarte aglomerate, în care forfotesc o mulţime de fiinţe umane, au o influenţă nefastă profundă
asupra aurei noastre. Tocmai de aceea este necesar să dispunem de anumite modalităţi de protecţie, cum ar fi
generarea şi menţinerea unei aure de protecţie. Dacă deocamdată nu suntem în stare să creăm o astfel de aură este
de mii de ori mai înţelept să evităm să rămânem pentru o lungă perioadă de timp în asemenea locuri.

Putem descoperi în cadrul regnului vegetal o analogie semnificativă, de natură să ne ajute să înţelegem necesitatea
conştientizării interacţiunilor pe care le trăim, care evidenţiază, în ultimă instanţă, declanşarea unor procese de
rezonanţă ocultă în microcosmosul fiinţei noastre. Este necesar ca fiecare sămânţă să fie în prealabil izolată în
pământ, să se odihnească în tăcerea singurătăţii până când încolţeşte şi îşi dezvoltă rădăcinile, devenind apoi
suficient de puternică pentru a ieşi la suprafaţă la timpul potrivit.

În multe situaţii, gândurile, ideile, emoţiile, trăirile pe care le primim la un moment dat din exterior sunt precum nişte
materiale adezive. Atunci când sunt întrunite anumite condiţii favorizante, ele se lipesc de aura noastră şi apoi o
influenţează, de la caz la caz, fie în bine, fie în rău.

O altă cauză ce declanşează starea de saturaţie spirituală este existenţa şi persistenţa unor anumite lacune în
conştiinţa noastră ce se află în expansiune.

Astfel de lacune ciudate se creează atunci când urmăm o anumită cale spirituală autentică, dar în acelaşi timp
păstrăm în noi vii, active, unele tendinţe nefaste, dizarmonioase, cum ar fi: maliţiozitatea, bârfa, calomnia, trădarea.
Persistenţa unor astfel de tendinţe funeste, rele, formează o sui-generis amprentă subtilă în fiinţa noastră, care
generează la rândul ei o evidentă lacună în sfera propriei conştiinţe.

Pentru iniţiaţi şi pentru yoghinii avansaţi există întotdeauna semne evidente care demonstrează existenţa unor astfel
de găuri tenebroase, abisale în sfera conştiinţei. Dintre aceste semne putem enumera:
1. este afectată mai mult sau mai puţin continuitatea gândirii fluide, creatoare. În astfel de cazuri, gândirea este
fulgerător întreruptă de fel şi fel de gânduri trăznite, parazite, ce sunt aducătoare de scepticism, de neîncredere sau
chiar de îndoieli demoniace;
2. capacitatea firească de a sintetiza şi de a corela într-un mod armonios anumite idei dumnezeieşti se estompează,
apoi dispare treptat, secătuind tainicul izvor al inspiraţiei dumnezeieşti. Aceasta ne face să fim complet lipsiţi de idei
creatoare, de idei geniale care anterior existau pe tărâmul căii noastre spirituale;
3. ne pierdem memoria, ni se diminuează puterea de concentrare, scade capacitatea de observaţie lucidă;
4. creăm, menţinem şi hrănim acute situaţii conflictuale în sfera conştiinţei noastre şi ne luptăm adeseori în fel şi chip
cu noi înşine;
5. idealurile noastre pure, dumnezeieşti, aspiraţiile noastre sublime, elevate, precum şi planurile noastre înălţătoare
nu mai ajung să se concretizeze. Ele rămân precum nişte ziduri ce nu au format, nu au structurat niciodată un
edificiu. Astfel de ziduri sunt fără încetare sfărâmate de vânturi şi de ploi, fiind menite să rămână de-a pururi în ruină.

Una dintre cauzele acestor lacune ce apar şi se menţin în sfera conştiinţei noastre poate fi o motivaţie greşită, excesiv
egoistă, ce ţine de angrenarea noastră pe calea spirituală. O altă cauză a acestor lacune e ipocrizia. Ipocrizia este un
viciu ce constă în a te preface că ai o anumită virtute pe care în realitate nu o ai. Ea poate să fie spontană sau
calculată şi se manifestă întotdeauna în acelaşi sens. Tiranul simulează liberalitatea, dar liberalul nu simulează
niciodată tirania. De aceea gânditorul francez La Rochefoucauld spunea: „Ipocrizia este un omagiu pe care viciul îl
aduce virtuţii”. Ipocriţii sunt nişte fiinţe prefăcute, făţarnice, care pretind că au sentimente pe care în realitate nu le
au. Ipocrizia este recunoscută cu uşurinţă prin simularea unor sentimente de blândeţe, de pietate sau de virtute.

Din nefericire ipocrizia este evidentă şi uneori chiar acută la unii cursanţi ai acestei şcoli de yoga. Atunci când
analizăm atent şi lucid asemenea fiinţe umane, ne putem da seama cu o mare uşurinţă de starea de ipocrizie în care
se complac. Mai ales în ceea ce priveşte iubirea imensă, constantă şi veritabilă, există oameni care bat recordul prin
ipocrizia de care dau dovadă.

Când asemenea goluri sau lacune cresc şi se amplifică în sfera conştiinţei unei fiinţe umane, starea sa de aspiraţie se
estompează şi apoi dispare complet, în locul ei apărând şi instalându-se într-un mod inevitabil saturaţia spirituală.

Toate discontinuităţile de acest gen sunt comparabile cu nişte găuri de beznă ce apar în sfera conştiinţei sau cu o
evidentă stare de lapsus care ne face să uităm unele cuvinte, să nu mai fim în stare să legăm între ele idei, să fim
aproape incapabili de o gândire şi de o atitudine matură, înţeleaptă.
Atunci când se instalează starea de saturaţie spirituală apare o anumită reacţie interioară ce ne determină să negăm
toate valorile pe care cândva, mai demult, le-am apreciat şi chiar le-am îmbrăţişat cu entuziasm. Astfel de găuri ale
tenebrelor sunt precum nişte porţi stranii prin intermediul cărora entităţile întunericului, demonii, ne pot ataca fară
încetare, devenindu-le astfel posibil să ruineze ceea ce s-ar putea numi templul spiritului nostru.

Dacă astfel de găuri ale tenebrelor se măresc din ce în ce mai mult, fară a mai putea fi controlate de fiinţa umană în
cauză, atunci când se ajunge la o anumită limită survine nebunia.

O altă cauză ce declanşează starea de saturaţie spirituală este asumarea a prea multe TAPAS-uri ce sunt
realizate zi de zi sau efectuarea a prea multe meditaţii, mai ales când le facem forţat, ca atunci când ne forţăm
anapoda să ne îndopăm cu unele alimente pe care le considerăm foarte hrănitoare, dar care nu ne plac.

În astfel de cazuri, starea de saturaţie spirituală apare şi se instalează deoarece noi nu învăţăm cum să punem în
practică ideile, aspiraţiile şi viziunile cu care aceste TAPAS-uri şi meditaţii ne inspiră. Este necesar ca, în prealabil, să
ne cunoaştem limita maximă a propriei capacităţi de asimilare.

Este fundamental să ne dăm seama că, după o anumită perioadă de absorbţie şi de acumulări teoretice adecvate,
trebuie să urmeze o perioadă de punere firească în aplicare, care va face să survină o anumită expansiune.

Alternând perioadele de adecvată interiorizare, de introspecţie creatoare, de retragere în propriul univers lăuntric cu
perioadele fireşti de punere în practică, de necesară manifestare, de expansionare creatoare, facem să apară un
anumit ritm, declanşăm o armonioasă ciclicitate ce conferă conştiinţei noastre o stare euforică de prospeţime
permanentă.

Dacă, spre exemplu, alegem să realizăm prea multe meditaţii fară a ne angrena ulterior într-o activitate în mod
necesar creatoare, tangentă cu acele meditaţii, şi nu avem deocamdată un nivel de realizare spirituală lăuntrică
suficient de ridicat, ne va fi din ce în ce mai greu, iar la un moment dat chiar imposibil, să asigurăm acel dinamism
armonios al energiilor, de natură să permită declanşarea unor procese tainice de transmutaţie biologică şi de
sublimare a energiilor rezultante.

Tocmai de aceea la un moment dat, nemaiavând disponibilitatea de a asimila în mod armonios energiile spirituale,
survine o stare de saturaţie spirituală. Atunci meditaţia yoghină pe care o facem se schimbă într-o stranie stare de
letargie. În fiinţa noastră se instalează inerţia, ne confruntăm cu o stare de pasivitate, de somnolenţă. Constatăm că
experienţa pe care o trăim este lipsită de acel fior tainic al lucrului conştient, profund transformator, angrenat într-o
manieră benefică.

De aceea excesul de mâncare, excesul de băutură (ne referim la alcool), excesul de alergat spre a ne menţine, zice-se,
în formă sau excesul de muncă ce se înfăptuieşte printr-o sforţare silnică, aproape dureroasă, în general toate
excesele de acest gen ne pot afecta, tulburându-ne echilibrul lăuntric. Devine astfel cu putinţă să descoperim, prin
intermediul gramelor de practică, existenţa unei tainice legi fundamentale: Legea echilibrului, a acţiunilor şi a
tendinţelor pe care le manifestăm. Este necesar ca această lege să fie învăţată în toate detaliile ei pentru a putea apoi
să ne construim cu adevărat o temelie trainică.