Alexandru cel Mare-Grecia Antica

După cum se consideră în prezent, moneda a fost inventată în secolele VII-VI î.Chr. în Grecia
antică şi prin natura ei, a avut destinația de valoare circulatorie, cu rol comercial.
Alexandru cel Mare (336-323 î.Chr.) a fost primul care a intuit că poate utiliza moneda şi cu alt
scop, şi anume, acela de a transmite un mesaj. El dorea sa transmită tuturor popoarelor cucerite,
ca tânărul reprezentat pe monedă este Regele Macedoniei, regele lor, cuceritorul, stăpânul celui
mai mare imperiu cucerit vreodată. Cercetătorii afirmă cu sigurantă, că efigia de pe monedele
emise de Alexandru reprezintă portretul său. A inființat multe monetării în tot imperiul său şi a
emis un număr enorm de monede având pe avers efigia sa, personificându-l pe eroul mitologic
Heracles. Erau stateri din aur sau din argint şi tetradrahme din argint (4 drahme) cu
subdiviziunile lor. Monedele au circulat în tot imperiul. Ideea sa a avut mare succes. Urmaşii săi
au continuat, încă mult timp după dispariția sa prematură, să bată monede cu aceeaşi efigie.
Monedele lui Alexandru cel Mare au circulat şi în Dacia.

Monedele Imperiului Roman – arta comunicării

Într-adevăr, rolul principal al monedei a fost întotdeauna cel comercial, dar fiind purtătoare de
informații care se propagau cu o viteză suficient de mare pentru acele timpuri, către cetățenii
imperiului, pe lângă rolul comercial, moneda constituia şi un mijloc de comunicare. Monedele
conțineau reprezentări vizuale si informații scrise în legendele de pe avers şi revers.
Civilizatia romană a înțeles importanta şi utilitatea comunicării şi a dezvoltat şi mai mult acest al
doilea rol al monedei, în epoca Imperiului. Unul din mijloacele la îndemâna conducătorilor, a
fost baterea de monede de o foarte mare diversitate. Observăm ca monedele emise de împăraţii
romani sau de Senat, ne dezvăluie o întreagă concepție care stă în spatele acestor apariţii
numismatice. Cele mai bine reprezentate perioade din timpul Imperiului, din punct de vedere
numismatic, au fost cele ale împăraților Traian (98-117 d.Chr.) şi Constantin cel Mare (307-337
d.Chr.), fapt justificat de lungile guvernări ale celor doi.
Numismatica, disciplină conexă istoriei, studiind cu atentie monedele, poate descoperi informații
interesante, elemente de natură economică, militara sau religioasă, într-un cuvânt, reflectarea
realităţii unei epoci.
Motivul pentru care romanii au dezvoltat această modalitate de comunicare şi au dus-o pâna la
rangul de artă, era caracterul circulatoriu al monedei, ceea ce permitea sa facă cunoscut întregii
lumi romane orice realizare, orice eveniment marcant din viața imperiului: proclamarea unui
Augustus sau a unui Caesar, cucerirea unui nou teritoriu, celebrarea unei victorii, evidențierea
unor legiuni, realizarea unui important edificiu
 Prin intermediul monedelor, împărații romani işi făceau cunoscute portretele şi titlurile
obținute în cariera lor politica,. Prin reprezentările de pe revers transmiteau intențiile lor de
guvernare, garanțiile de bunăstare şi justiție promise poporului roman, virtuțile împăratului și
uneori, ale soției sale.
Aceste reprezentări vizuale erau destinate sa transmită, să comunice întotdeauna ceva, să facă
propagandă împăraților Romei. Desigur că existau şi alte mijloace de comunicare, dar s-ar putea
afirma, că monedele aveau ceva din elementele mass-mediei din epoca modernă. Comparația
poate părea un pic forțată, dar în mod clar, rolul lor a fost si acela de comunicare.