Sunteți pe pagina 1din 44

Publicaţie editată de DACIA REVIVAL INTERNATIONAL SOCIETY

Mihai Popescu

Tiparul executat la S.C. EUROPRINT Company S.R.L.


str. Victoriei, nr. 1, Buzău
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin

I. EDITORIAL

Dacismul ca reacţie la excesele latiniste


Prof. dr. Mihai Popescu,
Biblioteca Militară Naţională, Bucureşti
Istoricii latini şi greci din secolele care au urmat (N. Bălcescu şi August Treboniu Laurian), pregătea unirea
cuceririi Daciei, solii Bizanţului la curtea regelui Attila, istoricii tuturor românilor sub numele străvechi de Dacia. Delegaţia
bizantini din vremea lui Justinian până aproape de căderea românilor ardeleni, venită la domnitorul Alexandru Ioan
Constantinopolului, cronicarii cruciadelor, dar şi călătorii Cuza, propunea „continuarea unirii” până la realizarea „Re-
străini, veniţi din Occident sau din Orient prin ţinuturile noas- gatului Daciei”.
tre, scriau despre valahi (vlahi, blachi etc.), considerându-i Când „partida latinistă” a impus numele de Româ-
urmaşi ai dacilor, impresionaţi mai ales de portul lor, care nia şi cultul cuceritorului Traian, Alecu Russo, Cezar Bolliac,
semăna izbitor cu cel al dacilor de pe Columna lui Traian Bogdan Petriceicu Hasdeu şi chiar Alexandru Odobescu au
din Roma. simţit nevoia să-şi pună în lumină rădăcinile dacice. Emi-
Renaşterea, apariţia tiparului şi răspândirea nescu însuşi va contribui la acest curent prin creaţia literară
gravurii au favorizat tipărirea, ilustrarea şi repunerea în va- şi publicistica sa politică, spunând că în România „totul tre-
loare a textelor antice, inclusiv a paginilor greceşti şi latineşti buie dacizat”.
referitoare la strămoşii noştri geto-daci. Pentru că Academia Română şi facultăţile de isto-
Umanistul Nicolaus Olahus, nepot al domnului rie de la universităţile din Bucureşti şi Iaşi promovau lati-
Ţării Româneşti Dan al II-lea şi al lui Ioan de Hunedoara, nismul, Teohari Antonescu şi Nicolae Densuşianu au
ajuns episcop primat al Bisericii Catolice şi regent al Un- continuat să înalţe edificiul dacologiei, beneficiind de sim-
gariei, se mândrea cu originea sa românească, socotin- patia tacită a Regelui Carol I.
du-se urmaşul romanilor cuceritori ai Daciei. Unirea Ţărilor După realizarea României Mari, atât mişcările
Române sub Mihai Viteazul a reactivat amintirea Daciei în politice şi culturale de dreapta, cât şi anvangarda literară şi
conştiinţa europeană. Totuşi, cronicarul Miron Costin, cu artistică au exprimat simpatii daciste, având exponenţi în
studii în Polonia, afirma că „de la Râm ne tragem”, deşi Armata Română (generalul Nicolae Portocală) şi în Acade-
polonezul Martin Cromer recunoştea că suntem urmaşi mia Română (Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti).
ai dacilor. În Ardeal, secuii şi saşii se prezentau ei ca ur- Ocupaţia sovietică şi „glaciaţiunea comunistă” au
maşi de drept ai dacilor. Stolnicul Constantin Cantacuzino, înăbuşit orice sămânţă naţionalistă, însă „dezgheţul “ din
după ce studiase în Italia, se îndoia de afirmaţiile unor is- vremea lui Ceauşescu a dus la repunerea în circulaţie, şi
torici antici şi îşi exprima scepticismul faţă de primele man- ca o reacţie la planurile internaţionaliste de împărţire a
ifestări ale „teoriei romanizării”. României, a ideilor lui Nicolae Densuşianu şi promovarea
Unirea cu biserica Romei a provocat revolta pre- lor de către conducerea de partid şi de stat.
oţilor şi credincioşilor, condusă de Sofronie de la Chioara, După căderea comunismului, dacismul a fost bla-
şi apoi Revoluţiunea lui Horia, cel numit de adversari Horea mat şi acuzat de „nostalgii comuniste”, dar înlăturarea cen-
Rex Daciae. Derivei latiniste a Şcolii Ardelene îi răspund zurii a permis răspândirea fără precedent a dorinţei de a ne
preoţii şi cărturarii din Moldova şi Ţara Românească, încu- cunoaşte mai bine adevăraţii strămoşi, de a studia multidis-
rajaţi şi de domnitorii fanarioţi, care nu ezitau să se laude ciplinar şi transdisciplinar istoria noastră străveche, dincolo
că sunt „domni ai Daciei”. de comoditatea unor cercuri academice şi de inerţia unei
La curţile Franţei, Austriei, Prusiei, Poloniei, Rusiei, „tradiţii latiniste”.
Ungariei, ba chiar şi la Înalta Poartă, se conturau scenarii În cursul ultimelor patru secole, afirmarea virtuţilor
geopolitice pentru refacerea Daciei, bineînţeles sub con- dacice a fost o reacţie firească la exagerările latiniste. Venit
ducerea unui vlăstar dinastic propriu. Contele de Hauterive, în vizită la Densuş, Nicolae Iorga observa „daci noi, de două
secretarul francez al domnitorului Alexandru Mavrocordat, mii de ani”, care trăiau încă în „raiul pământesc al păstorimii
şi Dionisie Fotino, secretarul grec al domnitorului Ion lui Decebal”, după spulberarea vremelnicei stăpâniri romane.
Caragea, scriau deja despre istoria Daciei, la începutul se- Actuala „clasă politică” românescă a sărbătorit
colului al XIX-lea. cucerirea romană ca „intrare în Europa”. Să ne amintim ce
Generaţia de la 1848, prin publicarea Daciei lite- le spunea Eminescu unora dintre contemporanii săi: „Fiţi
rare (M. Kogălniceanu) şi a Magazinului istoric pentru Dacia voi romunculi, simt în mine dacul !”

1
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin

II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE

NOI, DACII
(IV)

LIMBA ARHAICĂ A
SPAŢIULUI CARPATO-DUNĂREAN (2)
Dr. Napoleon Săvescu

ORIGINEA – până la Urali, se întindea – presupune Kalewi


Wiik – zona intitulată de el „U”.
INDO-EUROPEANĂ: La sud de „U” şi la est de „BA” –
cuprinzând, potrivit lui Wiik, Italia, Alpii Estici, ac-
SUD-ESTUL EUROPEI tuala zonă estică a Germaniei, actualele Slova-
cia, Croaţia, Ungaria, Serbia, România, Bulgaria
Şi mai recent, învăţatul finlandez şi Grecia - se întindea „zona X”.
KALEWI WIIK a propus şi el locarea originilor
Indo-Europenilor în Sud-estul Europei.
Şi-a prezentat teoria asupra originilor
popoarelor europene în câteva articole de revistă
şi, foarte recent, în cartea sa “EUROOPPALAIS-
TEN JUURET”, care va fi curând tradusă în en-
gleză. Are de asemenea un articol semnat de el
pe WEB (“EUROPE’S OLDEST LANGUAGE”).
Wiik utilizează date lingvistice, genetice,
arheologice şi antropologice pentru a-şi susţine
teoria. El apreciază că, din 23.000 până prin
8.000 î.H., Europa a fost divizată (spontan) în trei
mari regiuni, pe care le denumeşte cu „iniţiale”:
Regiunea „BA” şi cea „U”, locuite de vânători ai
unor mari animale sălbatice, animalele
abundând în acea perioadă. Aceştia vorbeau
limbi ancestral relaţionate limbilor BASCA şi
FINO-UGRICE de astăzi. Regiunii „BA” îi
aparţinea actuala zonă cuprinzând Tările-de-Jos, Fig. 3: Răspândirea limbilor europene
Franţa şi Peninsula Iberică. la punctul maxim al perioadei glaciare
De la Nordul Mării Negre spre Mia- şi al perioadei 23.000 la 8.000 î.H.
zănoapte - cuprinzând o întinsă arie care in- (Ba = Bască, U = Uralică, X’s = limbi
cludea Moldova de Nord, actuala Polonie, necunoscute)
Peninsula Scandinavă, Ucraina, Bielorusia etc

2
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
Pe la 5.500 î.H., statutul ofertei naturale acestea au fost împânzite cu numeroase ele-
s-a schimbat dramatic. Extincţia a numeroase mente din limbile vânătorilor, devenind uneori
specii de animale mari a însemnat declinul suc- chiar predominante, ca în limba Bască şi limbile
cesului economic (de habitat) al regiunilor „BA” Fino-Ugrice.
şi „U”, capturile de vânătoare scăzând sensibil
ca număr. Pe de altă parte, locuitorii zonei „X” au
adoptat calea „Neolitică” de supravieţuire, con-
stând în combinarea agriculturii cu creşterea
vitelor; astfel, ei au devenit economic avantajaţi
şi, în consecinţă, prin creşterea nivelului de trai,
au crescut ca număr de locuitori.
Acesta este momentul, spune Wiik, în
care extinderea agricultorilor – originari din Bal-
cani şi Grecia – a dat naştere etniei şi limbii Indo-
Europene, limba lor servind ca „limbă francă”
(limba de comunicare) a locuitorilor din Zona X ,
treptat aceştia renunţând la idiomurile lor vechi,
convertind chiar o mare parte a neproductivilor
vânători din regiunile „Ba” şi „U”.

Fig. 5: Răspândirea limbii europene


între 5.500 - 3.000 î.H.: limba Indo-Euro-
peană a început să se răspândească spre
nordul Europei. (B = Baltic, C = Celtic, FU
= Fino-Ugrian, G = Germanic, I = Iberian,
IE = Indo-European, S = Slavic)

Către anul 3.000 î.H., Nord-Estul euro-


pean (Scandinavic şi Pre-Uralic) aparţinea idi-
omurilor Fino-Ugrice; la Sudul acestora se
situau: în actualul Nord-germanic, olandez şi
baltic – idiomul Germanic; în zona actualei
Fig. 4: Pe la 5.500 î.H., apare în centrul Polonii – idiomul Baltic, înspre actuala Ucraină –
şi partea sudică a Europei limba cel Slavic, în vreme ce Vestul european
Indo-Europeană. (Ba = Basque, aparţinea idiomurilor Celtic şi Iberic. Din Nordul
IE = Indo-European, U = Uralic) actualei Franţe – cuprinzând sudul actualei Ger-
manii, coborând „pe linia Dunării” şi pătrunzând
(actuala Serbie, Macedonie şi Grecie) până în
După circa 5.500 î.H., acest proces a sudul continentului (la Nord ocupând şi nordul
continuat neîntrerupt. Limbile „balcanice” şi-au Mării Negre, iar la Sud înteriorul Anatoliei) – se
format fiecare un caracter propriu, deoarece ele întindea, potrivit schemei imaginate de Wiik,
au absorbit elemente anterioare din multele idi- Indo-Europeana propriu-zisă (iniţială).
omuri mici ale regiunii X; aceste elemente chiar Până la urmă, cea mai mare parte a Eu-
au persistat pentru un timp, colaborând apoi pen- ropei a fost „indo-europenizată”, până şi vânătorii
tru profilul diferit al limbilor ulterioare. La periferia din zonele (largi!) Basco şi Fino-Ugrice adoptând
expansiunii Indo-Europene s-au format limbile „limbi Indo-Europene”.
Germanice, Baltice, Slave, Celtice şi Iberice;

3
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
Doar la periferia continentului, în Penin- termeni înlocuiesc pe cei vechi; şi astfel, zona de
sula Iberică şi în Nord-Estul european au mai „întrepătrundere” (zona izogloselor) din vocabu-
rămas puternice nuclee de „vânători”, care, larele limbilor respective se reduce. Acest prin-
aparent, au adoptat agricultura şi creşterea cipiu poate fi utilizat pentru a determina modelul
vitelor fără să accepte o convertire lingvistică. de „ramuri” din cadrul familiei de limbi, ca şi pen-
Astfel, vorbitorii actualelor limbi BASCĂ şi FIN- tru a fixa în timp variatele despărţiri în noi „ra-
LANDEZĂ sunt „supravieţuitori” ai vorbitorilor nu- muri”. Autorii au reuşit să varieze „parametrii de
meroaselor idiomuri locale, asupra cărora limbile absorbţie”, aceştia luând în calcul – într-o
„urcate” dinspre Sudul şi Estul european au manieră sistematică – numeroasele necunos-
câştigat, în toate celelalte zone, o certă cute ale dificilei probleme examinate. Rezultatele
prevalenţă. analizei, independent de presupunerile iniţiale,
se dovedesc foarte solide:
„Am testat două teorii privind originea
Indo-Europenei: cea a „expansiunii culturii Kur-
gan” (de origine estică, n.n.) şi ipoteza „agricul-
turii anatoliene”. Teoria „Kurgan” se axează pe
posibile evidenţe arheologice ale unei expansiuni
în Europa şi în Orientul Apropiat a călăreţilor din
Cultura Kurgan, cu şase milenii în urmă (so-
cotind de astăzi). Spre deosebire de aceasta,
teoria Anatoliană pretinde că limbile Indo-Eu-
ropene s-au extins o dată cu răspândirea agri-
culturii, dinspre Anatolia, cu aproximativ 8.000 –
9.500 de ani în urmă.
În şocanta potrivire cu ipoteza Anato-
liană, analiza noastră efectuată pe un set de 87
de limbi – cu un număr de 2.449 elemente lexi-
cale – indică o marjă pentru iniţiala „despărţire”
Indo-Europeană, între 7.800 şi 9.800 ani în
Fig. 5: Răspândirea limbilor europene urmă. Aceste rezultate produc solide schimbări
până în zilele noastre (Ba = Bască, în procedurile de clasificare, de calibrare (a lim-
C = Celtică, FU = Finno-Ugrică, bilor), de dezvoltare a „arborelui lingvistic” şi
G = Germanică, R = Romanică, impun priorităţi în analiza interferenţelor.”
S = Slavică) Modelul „ramurilor” este, de asemenea,
confirmat printr-o analiză lingvistică indepen-
* dentă a limbilor Indo-Europene (Rexova, K.,
Teoria originilor Indo-Europenei în Sud- Frinta & Zrzavy,”Cladistic analysis of languages:
estul Europei, provenind dintr-o şi mai veche Indo-European classification based on lexicosta-
sursă (Anatoliană), a primit, recent, noi confir- tistical data”, CLADISTICS 19, nr.127, 2003).
mări. Utilizând o metodologie similară celei uti- Perioadele estimate astfel confirmă şo-
lizate în biologia evoluţionară, cercetătorii GRAY cant teoria dispersiei încă din Neolitic, indicând
şi ATKINSON (”Language-tree divergence provenienţa limbilor Indo-Europene dintr-un
times support the Anatolian Theory of Indo- idiom Anatolian (cu o ramură independentă a
European origin”, NATURE, 426, pg. 435-439) misterioasei limbi Tocharice, care s-a răspândit
au studiat comparativ 95 de limbi actuale (şi spre Est) şi cu descendenţa tuturor celorlalte
chiar unele astăzi dispărute), aparţinând familiei limbi (Indo-Europene) din ceea ce este aproape
Indo-Europene. Studiul a fost efectuat pe baza sigur o vatră iniţială (adică o patrie) Balcanică.
unei liste de 200 de termeni de bază, identificaţi Potrivit schemei „arborelui lingvistic Indo-
în fiecare din aceste limbi. European”, rezultat din studiul Gray/Atkinson:
Ideea inovativă a acestei proceduri este Din „Proto-Indo-Europeana Carpato-Balcanică”
aceea că limbile care derivă dintr-o sursă co- s-au desprins, cu circa 7.300 de ani în urmă,
mună au tendinţa iniţială de a avea aceleaşi vo- două ramuri: una „sudică”, aceasta generând în
cabulare, dar, pe măsură ce trece timpul, noi timp idiomurile „Greceşti” şi cel „Armenian”, şi

4
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
cea de a doua, „nordică”, generând dezvoltarea În ce mă priveşte, am susţinut de peste
„Europeană” propriu-zisă. Din aceasta, cu aprox- două decenii – cu fiecare prilej – ipoteza că,
imativ 6.900 de ani în urmă s-a desprins ramura potrivit cunoscutei teorii a „Culturilor preantice în-
„Indo-Irano-Albaneză” (cuprinzând în final 23 de florite pe cursul marilor fluvii”, Valea Dunării (res-
limbi), iar cealaltă ramură – cu aproximativ 6.500 pectiv cursul ei central şi inferior, până la Marea
de ani în urmă s-a divizat în patru mari grupe – Neagră) a fost o zonă de mare productivitate
cuprinzând astăzi un număr de 54 de limbi şi „di- agrară, vegetală şi cinegetică, unde dezvoltarea
alecte independente” – grupele fiind: cea Balto- prodigioasă a unor nuclee sociale primitiv-eu-
Slavă, cea Germanică, cea Italică şi cea ropene a condus la o creştere atât de impresio-
Galo-Celtică. nantă a populaţiei, încât era necesară o emigrare
* periodică a unei părţi de populaţie, excedentară,
în grupuri capabile să ducă cu ele noile de-
TIMOTEI URSU: Vatra Indo-Europenilor prinderi (agricole, de creştere a vitelor, sociale şi
a fost... Dunărea? militare) şi să creeze, în noi teritorii, nuclee „Indo-
(Comentariu pe marginea Europene”.
articolului publicat de Dienekes Pontikos) În sprijinul acestei teorii vin nu numai
Am tradus (TIMOTEI URSU, n.r.) ex- stratigrafiile geologice care demonstrează aluvi-
punerea (Internet) lui Dienekes Pontikos, primită uni de soluri foarte productive în jurul cursului
de la preşedintele Dacia Revival International central şi inferior al Dunării, dar şi studiul istorico-
Society of New York, dr. Napoleon Săvescu, hidrografic, care demonstrează, tocmai pentru
deoarece are meritul important de a pune în evi- această zonă, pe de o parte, o abundenţă de-
denţă unele cercetări recente în acest domeniu osebită a precipitaţiilor în mileniile pre-antice şi
– şi am propus includerea articolului în arhiva antice, iar, pe de altă parte, frecvente – probabil
www.dacia.org din două motive: pe de o parte, anuale – revărsări largi ale fluviului şi pe cursurile
aceste noi cercetări atestă ipoteza pe care Soci- inferioare ale numeroşilor afluenţi dunăreni.
etatea „Dacia Revival” şi o serie de cercetători Aceste revărsări se datorau, logic, atât precipi-
pluridisciplinari români o susţin de ani şi ani, taţiilor ample, cât şi topirii progresive, în cele
aceea că spaţiul „daco-getic” (pe care, într-o cinci sisteme muntoase înconjurătoare, a gheţa-
apreciere excesiv limitativă, dar intrată în uz, îl rilor „rămaşi” în căldările marilor înălţimi de pe
putem numi şi „Carpato-Balcanic” sau „Istro-Pon- vremea ultimei glaciaţiuni. Aceste revărsări peri-
tic”!) prezintă toate datele de referinţă pentru a fi odice lăsau în urmă, cu siguranţă, terenuri ex-
luat în considerare drept probabil Leagăn al et- trem de productive pentru cultura agricolă şi
niilor Indo-Europene; pe de altă parte, aceste păşunat. Chiar sursele istorice scrise ne con-
cercetări recente, care infirmă teorii mai vechi firmă că acest debit al celui mai mare fluviu eu-
(socotite în România mult prea multă vreme ropean – denumit în istoriografia grecească
drept… „bătute-n cuie”!), pun în valoare dreptul antică, nu întâmplător, Fluviul-MARE, era cu mult
la noi analize în domeniul istoriei vechi şi în cel mai mare decât astăzi. Să ne reamintim şi insis-
al lingvisticii comparative, cu ample repercusiuni tenţa cu care documentele antice ne asigură că
asupra conceptului de Istorie a Românilor şi a Dunărea pe atunci se vărsa în Marea Neagră, nu
Limbii Române. cu trei, ci cu… de la cinci până la şapte braţe!.
Ne aflăm astăzi, la început de nou mile- Pe de altă parte, că acest spaţiu de referinţă era
niu, într-o perioadă ştiinţifică revoluţionară, care deosebit de populat o demonstrează nu numai
marchează apusul tradiţionalei legende a „venirii afirmaţia fermă a lui Herodot („Tracii sunt nea-
Indo-Europenilor dinspre Asia” şi, în subsidiar, a mul cel mai numeros din Lume, după Inzi”), dar
o serie de „axiome istorice” cu trimitere lingvistică şi urmele – impresionante ca număr – ale unor
fantezistă, ce au aburit – până la ceaţă! – ori- extrem de solide culturi primitive şi pre-antice:
zontul cercetărilor româneşti tradiţionale, mai Cris-Starcevo, Tisa I şi II, Schela Cladovei,
toate gata să dea grâul pe neghină şi adevărul Hamangia, Vincea-Turdaş, Boian, Cucuteni, Tei,
istoric naţional pe „descendenţa” din te-miri-ce Coslogeni etc. Nu fără serioase motive econo-
vecini, mai mult sau mai puţin apropiaţi: iniţial, în mice au construit navigatorii greci, încă din se-
intenţia de a câştiga simpatii cu revers social şi colele VIII-VII î.H., o salbă de „cetăţi-colonii” pe
geopolitic, iar cu timpul… dintr-un penibil (şi prin litoralul vestic şi nordic al Mării Negre, aşezări a
nimic justificat!) complex de inferioritate. căror funcţie era exclusiv comercială şi destinată
schimburilor cu o populaţie a cărei densitate jus-

5
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
tifica un astfel de efort constructiv! nivel social istoriceşte mai avansat!) Este o
Cum tocmai zona foarte rodnicei Văi chestiune de logică elementară să admitem că
Dunărene, străjuită de protecţia naturală a Alpilor apariţia agriculturii se datorează ofertei naturale
Estici, a Munţilor Dinarici, a Carpaţilor şi a Bal- şi nu invers; dacă cineva, ignorând distanţele
canilor, se identifică cu zona de habitat a etniei enorme – (pentru populaţiile primitive ale
Geto-Dace, semnalarea unui „leagăn lingvistic epocilor la care ne referim: practic insur-
Indo-European” - demonstrat acum a se fi aflat montabile!) – ar propune drept „sursă a agricul-
în aceeaşi zonă (!) – conduce sensibil la confir- turii” Valea Gangelui, Valea Tigrului şi Eufratului
marea „derivării” idiomurilor Indo-Europene – şi, sau Valea Nilului, am putea să-i dăm, fie şi
prin urmare, şi a celor italice, incluzând cel ipotetic, crezare; dar Anatolia este – şi a fost –
Latin! - din… limba ancestrală a spaţiului departe de o asemenea productivitate. Dacă ar
Carpato-Balcanic. Aceasta nu e o concluzie fi avut-o, populaţia Proto-Indo-Europeană – pe
„naiv-protocronistă”, ea este – cum rezultă din atunci cu siguranţă mai puţin numeroasă – n-ar
cercetările prezentate de Dienekes Pontikos – o fi… părăsit-o pentru a se infiltra, etnic, în… „Zona
rezultantă logică a unor dovezi istorice şi lingvis- X” a lui Kalewi Wiik, zonă aparţinând ca habitat
tice din ce în ce mai limpezi. unor alte triburi, native, pe care avem tot dreptul
Faptul că cercetătorii indicaţi mai sus, să le socotim primitive, dar nu lipsite de senti-
poate jenaţi de o contestare mult prea radicală a mentul proprietăţii teritoriale. Dimpotrivă, există
antecesorilor sau pur şi simplu dintr-o inerţie for- serioase temeiuri – inclusiv arheologice – să se
mativă, mai atârnă „copacul” lingvistic de o enig- postuleze că Anatolia putea fi unul din „pămân-
matică – şi neatestată ştiinţific! – rădăcină… turile noi” înspre care au pornit valuri tribale Indo-
„Anatoliană”, ar putea constitui subiectul unei Europene; asta de vreme ce, după cum se ştie,
analize, pe cât de radicale, pe atât de necesare. în proto-antichitatea la care se referă poemele
Din punct de vedere lingvistic, „ramuri homerice şi în antichitatea descrisă de Herodot,
mai vechi” Indo - Europene (Luwita, Hittita, o mare parte a Anatoliei era… tracă!
Armeana, Tocharic etc) se puteau „desprinde” Cu ce anume ar schimba teoria „copacu-
în străvechi milenii, nu neapărat din… Anatolia, lui cu ramuri lingvistice” recunoaşterea curajoasă
ci puteau emigra tot atât de bine din spaţiul Istro- a dezvoltării – în timp – a vetrei Indo-Europene
Pontic, traco-geto-dacic, mai ales dacă teoria
din înseşi densitatea şi productivitatea triburilor
„potopului” provocat prin prăbuşirea Istmului
locale? Doar cu un plus de logică şi doar cu re-
Bosfor se confirmă geologic şi arheologic: impor-
nunţarea la obsedanta, la permanenta stafie a
tante teritorii şi aşezări umane au fost înghiţite
„venirii bunurilor de altundeva”; aceeaşi idee
de apele năvălite din Mediterana şi un astfel de
lamentabilă care a capotat penibil în naiva încer-
fenomen natural a determinat cu siguranţă ma-
care de a pune pe seama Egiptului Antic con-
sive dislocări şi emigrări de populaţii. De altfel,
struirea monumentelor megalitice din Anglia, pe
migraţiile etnice sud-est europene (cum sunt:
seama navigatorilor… europeni înflorirea cul-
cea a dorienilor, cea a ionienilor, mai târziu mi-
turilor native Maya şi Inca sau, ca să ne
graţiile galică, gotică sau slavă) dovedesc o cir-
culaţie profilată perseverent de la Nord spre Sud apropiem de propriile noastre oi, pe seama
(de la „rece” la „cald”) şi niciodată invers!.. scribilor sumerieni, scrijelarea „Tăbliţelor de la
Este acum cvasi-unanim acceptat prin- Tărtăria”!…
cipiul că apariţia Indo-Europenilor, ca vatră et- Avem certitudinea că atenta examinare a
nică, se datorează dezvoltării îndeletnicirilor condiţiilor naturale perfect propice ale Văii
agricole. Pe de o parte, podişul Anatoliei nu este Dunării pentru dezvoltarea în timp a unei structuri
(şi nu a fost!) atât de „productiv” agricol, în com- sociale de maximă densitate, cu periodice valuri
paraţie cu zona cuprinsă între Munţii Carpaţi, Di- de emigrare a populaţiei excedentare, valuri care
narici şi Balcani, încât să i se atribuie justificat o au „însămânţat” Indo-Europenismul în toate cele
categorică prioritate în „inventarea şi dezvoltarea patru direcţii cardinale (inclusiv spre… Sud!),
agriculturii”. După toate probabilităţile, practicile examinare coroborată perseverent cu materialul
agricole au apărut în diferite zone geografice arheologic şi antropologic din ce în ce mai
ofertante, mai mult sau mai puţin concomitent, elocvent, va „aduce”, curând, disputata vatră a
dar spontan şi independent; (asta nu exclude ul- Proto-Indo-Europenilor la… ei acasă, pe câmpi-
terioare contacte şi preluări de priceperi, la un ile rodnice dintre Alpi, Carpaţi, Dinarici şi Balcani!

6
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin

CARPAŢII,
baştina neamului emeş/sumerian
Constantin Olariu-Arimin

În anul 1961 s-au descoperit la şcoli pretinse academice, ne zicea de


Tărtăria, judeţul Alba, de către arheo- la obraz cu multă condescendenţă că
logul clujean Nicolae Vlassa, într-un tăbliţele de la Tărtăria ar fi urmele
vechi sit arheologic de pe valea unor negustori sumerieni, rătăciţi pe
Mureşului, mai multe statuete, un meleagurile noastre pline de chemări,
schelet uman, o brăţară de scoici ma- dar care şi-au păstrat obiceiurile lor
rine şi trei tăbliţe de lut cu scriere pic- din Ki-en-gi; numai că munca italia-
tografică. Datările iniţiale cu Carbon nului M. Merlini a stabilit că aceste
14 au arătat că cele trei tăbliţe de lut, tărâmuri erau locuite cu 2000 de ani
precum şi celelalte obiecte de cera- mai devreme de pretinsa vizită negus-
mică aparţin unei culturi de la mijlocul torească! Un altul spune că tăbliţele
mileniului V î.e.n. descoperite la Tărtăria ar fi chiar plăs-
Cercetările au fost reluate de către arheologul muirea descoperitorului N. Vlassa. Să te cruceşti, nu
italian Marco Merlini, care a analizat situl de la alta!
Tărtăria într-un amplu proiect al protoscrierii vechii În cartea mea Limba noastră-i o comoară,
Europe fiind publicat în lucrarea La scrittura è nata apărută în anul 2001, arătam că limba română veche
in Europa?, apărută în anul 2004, unde prin cercetarea are 1000 cuvinte identice sau asemănătoare cu cuvin-
făcută arată că vestigiile sunt din perioada 6210 ± 65 tele emegi/sumeriene şi, dezvoltând studiul, am ajuns
î.e.n., fiind vorba despre ritualul religios al unei femei în prezent să constat că sunt 3004 cuvinte comune
de 50-55 ani, care îndeplinea un rol sacru important celor două limbi şi avem comună şi terminologia so-
în cadrul comunităţii. Poate că era mare preoteasă şi cială; Emeşii (sumerienii) au plecat din teritoriul
se închina către Ma Ga, după cum scrie Eschil despre carpato-dunărean în Ki-en-gi (Sumer) în două valuri.
vechile credinţe ale frigienilor (neam plecat din nordul Primul val s-a mişcat pe la mijlocul mileniului VI
Istrului pe la mijlocul mileniului II î.e.n.), adică Maica î.e.n., când a avut loc potopul de la Marea Neagră, iar
Pământească după scrierile strămoşeşti ale geţilor valul doi a plecat la mijlocul mileniului IV î.e.n., când
(ma: mamă + ga: pământ). El susţine că primele începe şi istoria acestei civilizaţii, ce a marcat atât de
forme de scriere din istoria omenirii au apărut în puternic cultura lumii şi, în special, cultura europeană.
bazinul inferior al Dunării, cu 4000 de ani înainte Dar despre aceasta nu se vorbeşte deloc, fiindcă nu dă
de Sumer şi nu greşeşte deloc. bine la făcăturile altora, ce se ţin „moţaţii lumii”.
Întrucât scrierea pictografică de la Tărtăria Farfuria de mai sus a fost descoperită în Iraq,
este identică cu scrierea arhaică din Sumer, în anul fostul Ki-en-gi, leagănul civilizaţiei emeş/sumeriene,
1975 sumerologii ruşi au reuşit să citească una din fiind datată pentru anii 5000 î.e.n. În interior are mai
tăbliţe, folosindu-se de acest alfabet. S-a dovedit că multe simboluri religioase, care se găsesc şi în cultura
scrierea de la Tărtăria este foarte asemănătoare cu noastră veche, precum şi în simbolistica din arta po-
scrierea din cultura Vinčea, care cuprinde toată zona pulară. În centru este o zvastică, de la care spaţiul este
balcanică şi a fost răspândită în mileniile VII-V î.e.n. împărţit în patru părţi egale, amintind de semnul
Dar un năzdrăvan din zonă a tăiat-o scurt: semnele de crucii. În fiecare din cele patru şabloane se văd pe
pe tăbliţe nu sunt o formă de scriere! Aşa da, cul- marginea exterioară doi peşti, ceva mai spre centru
tură şi capacitate ştiinţifică la neamul mioritic nord- mai este un peşte însoţit de un şarpe foarte lung, iar
dunărean! Şi un altul a mai constatat că datările pe burta acestuia şi îndreptat către zvastică este un
stratigrafice ar fi eronate. Iar unul, „elev” din cele semn care seamănă cu litera V. În acelaşi loc unde este

7
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
acest semn, dar pe cealaltă parte a burţii şarpelui, se spun că relaţiile comerciale pe mare cu ţara Magan
văd simbolizate două ape curgătoare, cam cum apar s-au dezvoltat mult. Asirienii au luat aceste informaţii
şi în desene rupestre de la Coliboaia Bihor din mile- ori de pe tăbliţele emeşilor şi akkadienilor sau poate
niul 35 î.e.n. O legendă de-a noastră spune că pămân- chiar în acele timpuri, în Sumer, existau relaţii eco-
tul pluteşte pe ape datorită faptului că este purtat în nomice cu Egiptul, făcute de neamul caldeilor – vechii
spinare de doi peşti uriaşi, iar şarpele a fost animalul sumerieni –, astfel circulând pe malurile Eufratului şi
totemic în cultura şi religia geţilor pentru simbolul denumirile pentru împărţirea istorică a vechiului
înţelepciunii cereşti. Egipt. Istoria culturnicilor atotştiutori din Europa şi
Străinii sunt mult mai corecţi în aprecierea de aiurea nu a reţinut aceste informaţii atât de evidente
trecutului nostru faţă de ,,savanţii” românaşi. Indo-eu- pentru că nu dau bine la sacrele plăsmuiri, pe care
ropenismul, cu care ne omoară ei minţile de 150 de s-a clădit această cultură. Chiar toată civilizaţia emeş
ani, este bun doar pentru cei care refuză să accepte re- este ţinută premeditat într-un semiîntuneric perpetuu
alitatea probelor arheologice şi lingvistice, făcân- din aceleaşi motive criminale de ascundere a adevăru-
du-şi din minciună şi trădarea de neam şi ţară ade- lui şi a importanţei ei pentru culturile oriental-eu-
văruri de necontestat. Că lucrurile stau aşa, le servesc ropene iar, când se vorbeşte de ea, se foloseşte
latiniştilor un exemplu năucitor. Pe internet există site-ul cuvântul sumerian, evitându-se cuvântul emeş, pentru
www:proel.org, unde nişte spanioli şugubeţi de la a se menţine iluzia poporului semit, cum că ei ar fi
Universităţile din Madrid şi Leon şi de la Institutul de ziditorii neamului omenesc. Adevărul va ieşi cât de
Lingvistică din Verano spun că la începuturile lumii a curând la lumină şi va nimici pentru totdeauna în-
fost o limbă pe care ei au numit-o proto-sumeriană. tunericul şi minciuna.
Din aceasta au evoluat în timp Tărtăria, Sumer şi Diodor din Sicilia, care a scris pe la sfârşitul
proto-elamita, confirmând că otrava indo-europenis- secolului I î.e.n. cartea numită Biblioteca istorică,
mului este o făcătură la fel ca rămurica ei de aur la- repetă nişte legende ale preoţilor egipteni în Cartea I,
tinitatea, iar, pe cale de consecinţă, studiul meu XXVlll: ,,Egiptenii spun că, după întâmplările mai sus
lingvistic privind limba română veche şi emegi/sume- amintite, ar fi pornit din Egipt foarte multe colonii,
riana este o dovadă ştiinţifică de necontestat! Aceşti ducându-le prin toate ţinuturile locuite. Belos, despre
răi scriu că proto-sumeriana este substratul lingvis- care legenda spune că era feciorul lui Poseidon şi al
tic cel mai vechi al culturii europene, însă, dacă ar Libyei, ar fi dus colonişti până în Babilon (Sumer).
şti că limba română are 3004 de cuvinte identice sau Statornicindu-se pe malurile Eufratului, el a instituit
foarte apropiate cu eme-gi (sumeriana) şi peste 7450 acolo, zice-se, preoţi care, aidoma celor din Egipt,
cuvinte compuse din două sau mai multe silabe eme- erau scutiţi de plata oricărei dări şi de orice sarcină
gi, sigur ar modifica puţin lucrărica lor, care merită obştească. Babilonienii îi numesc caldei şi aceştia se
toată cinstea (!) Dacă ar trece în locul proto-sumeri- îndeletnicesc cu cercetarea astrelor, făcând acelaşi
anei Tărtăria sau Turdaş, adevărul ar fi stabilit pe lucru pe care-l fac preoţii din Egipt, adică cercetând
deplin iar limba română veche ar intra în drep- natura ori ocupându-se de astre. Mai spun egiptenii că
turile ei fireşti în cultura română şi europeană, ca şi Danaos a plecat din ţara Egiptului, ducând cu sine
păstrătoarea celei mai mari valori spirituale a Eu- o colonie pe care a statornicit-o în Elada. A fost Ar-
ropei şi lumii, vocabularul celei mai vechi limbi gosul – zice-se – cea mai veche cetate a elinilor. Şi
vorbite în lume în general şi în Europa în particu- neamul colchilor din Pont şi iudeii (trebuia tradus fi-
lar. listenii) – între Arabia şi Siria – sunt tot urmaşii unor
Tăbliţele neamului emeş din Ki-en-gi/Sumer coloni veniţi din Egipt.” Adică, antichitatea din timpul
spun că făceau comerţ pe la mijlocul mileniului III lui Diodor ştia că egiptenii, babilonieinii/sumerienii,
î.e.n. cu ţările Magan şi Meluha, de unde aduceau danaii sau ionii/pelasgii, filistenii şi colchii, care la
aur, argint, piatră pentru statui, fildeş şi alte bunuri. În mai mulţi autori, precum poetul latin Ovidiu, erau aşe-
scrierile regelui akkadian Sargon I (2350-2300 î.e.n.) zaţi în curbura răsăriteană a Carpaţilor, aveau o sin-
se spune că în portul din aproprierea oraşului Ur, erau gură rădăcină fiind înrudiţi din vechimea fără răboj.
ancorate corăbii care veneau din Dilmun, Mekkan şi Unii „istorici” turbează când citesc aşa ceva şi spun
Meluha, adică Ţara Ariminilor din Carpaţi şi cele că informaţiile sunt o aiureală şi nimic mai mult, iar
două ţinuturi de pe valea Nilului din vechiul Egipt, iar cei care le mai cred se compromit singuri.
tăbliţele sumeriene cu scriere cuneiformă din timpul După poetul Pindar, hiperboreii purtau pe cap
domniei regelui Urnamu (2065-2043 î.e.n.) din Ur coroane aurite de lauri, iar arimaspii îşi legau pletele

8
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
cu şireturi din aur şi purtau deasupra frunţii, prinse Lahmi, după izvoare egiptene. Lahamu şi Lahmu era
într-o bandă sau coroană îngustă, ornamente de flori în mitologia emeş – adică nemuţul carpatin, pripăşit
sau stele strălucitoare. Asemenea podoabe s-au des- în Ki-en-gi/Sumer – copiii primelor forme de exis-
coperit că purta şi regina Şubad din Sumer, neamul tenţă manifestată în univers, având ca părinţi pe Tia-
nostru arimin despărţit de cel carpatin pe la mijlocul mat şi Abzu. Din aceşti doi fraţi, care erau în realitate
mileniului IV î.e.n. două concepte teologice complementare, au apărut
Simbolul teozofic – cei doi şerpi înfăşuraţi pe Anşar (cerul nemărginit, lumea din ceruri) şi Kişar
un toiag/băţ - apare pe monedele de argint ale geţilor (întreg pământul). Fiind ziditorii lumilor văzute şi
cu acel caduceu pe spinarea calului sau alături de ani- nevăzute, aceste două entităţi spiritual-energetice, La-
mal, dar şi pe tăbliţele de plumb, fiind preluat de sub- hamu şi Lahmu, erau cinstite ca divinităţi ale ferti-
ţirii greci şi pus în mânuţele priceputului Hermes/ lităţii de început ale Cerului şi Pământului şi cu aceste
Sarmis, care învia, folosind caduceul său, morţii şi atribute cultice au fost descoperite de arheologi şi în
vindeca orice boală a trupului sau minţii! Dar avem Canaan, o altă patrie a roirilor carpatine, care a avut
dovezi chiar mai vechi în această direcţie din Ki-en- loc în secolul XVIII î.e.n. Venerat de canaaniţi ca
gi/Sumer. În religia timpurie a emeşilor, aşa cum o Lachma, încă de la mijlocul mileniului II î.e.n., băşti-
dovedeşte şi farfuria de mai sus, era o divinitate naşii i-au ridicat un lăcaş de cult pe dealul localităţii,
arhaică, fiind prezentată simbolistic printr-un şarpe ce azi fiind numit, după făcătura iudeo-creştină, Dealul
se încolăceşte pe un toiag/băţ şi considerată creaţia de Naşterii Domnului. Documentele antice numesc
început a lumii, prin înţelepciunea divină. Şi caduceul cetatea Beit Lachama, care înseamnă ,,Casa lui
precreştin – dar dat după istoria adevărată şi este al Lachama”, adică Templul lui Lachama, fiindcă era o
creştinilor arimini – prezintă simbolic întocmai poves- construcţie religioasă. Lahama în eme-gi înseamnă
tioara noastră, unde se văd cei doi şerpi înfăşuraţi pe „părul lung al eroului”, aşa cum era reprezentată în
un toiag, ce are un fel de strachină în capătul de sus sculptură divinitatea cu părul lung şi şase bucle speci-
iar sub aceasta sunt două aripi de o parte şi de alta. fice, iar luhumu are sensul de „nămol” sau „noroi”,
Capetele şerpilor situaţi de o parte şi de alta a toiagu- trimitere directă la miturile facerii lumii din pământul
lui se opresc sub cele două aripi desfăcute parcă pen- moale sau mâlul primordial. Alte forme ale numelui
tru zbor. divinităţii au fost Lahmi sau Lahmu. Prima referire la
Mai vin cu o dovadă ca să bage la cap toţi cei oraşul istoric Bet-Lahmi apare în scrisorile des-
care se frământă să ne arate că suntem aici aduşi de coperite la Amarna (cca. 1400 î.e.n.), când o căpetenie
vânturi şi de valuri! Termenul de boreas în limba egipteană care conducea Canaanul din Ierusalim şi
greacă are sensul de „vânt rece” sau „vânt din nord”. avea mari supărări din partea populaţiei Kabiru ce
Limba română are cuvântul boare cu sensul de „vânt trăia în acest oraş şi nu dădea ascultare lui Pir-o, care
rece” sau care răcoreşte. Mai avem cuvântul bură cu cere stăpânului Egiptului să ia cu sabia cuibul răilor
sensul de „ploaie de scurtă durată”, ce apare când pentru a-i aduce la ascultare. În tăbliţa cu pricina,
aerul este foarte cald şi răcoreşte atmosfera, negură, oraşul apare scris Bit-Lahmi. În Tora şi Talmud scriu
furtună, şi boresă cu sensul de „mireasă” (cea care ră- ei că cetatea Bethlehem este locul de naştere pentru
coreşte sufletul). În eme-gi cuvântul bu-ra are sensul David şi tot aici a fost uns rege de către Samuel. Dar
de „a uda repede”, „a înceţoşa”, „a se împrăştia”, ceea Lahmi era un nume purtat de bărbaţii filisteni din Gat
ce dovedeşte că termenul a fost preluat de greci de la sau Gitii, cum găsim scris negru pe alb în 1 Cronici
pelasgii, pe care i-au găsit în tot Peloponesul, veniţi la 20,5: ,,A mai fost o bătălie cu filistenii şi Elhanan,
în timpurile vechi din nordul Dunării, un ţinut friguros fiul lui Yair, a ucis pe fratele lui Goliat, Lahmi din Gat
pentru ei. Emeşii au numit fluviul Tigrul, Bura-nun, (dar în aramaică este scris Gittite, adică gititul sau
cu sensul de „domnul (stăpânul) negurii”. De aceea, getul, însă cuvântul ,,gititul” nu apare în textul româ-
eu am găsit, studiind limba irlandeză (vechea nesc să nu se prindă vreun mioritic de hoţie). Ma-
pelasgă), că are 985 cuvinte comune numai cu limba tusalem (mato: părinte + silim: pace), care înseamnă
română, 290 de cuvinte cu eme-gi/sumeriană şi 205 „părintele păcii divine”, l-a avut ca fiu pe Lameh, care
cuvinte sunt comune celor trei limbi. l-a rându-i l-a avut pe Noe, iar Lameh, fiul lui Ma-
Din datele istorice găsite în culturile vecine tusalem, este asemănător fonetic cu Lahme, unul din
Palestinei – egipteană, hitită, Mitanni, ugarită, dar şi copiii cuplului Tiamat şi Abzu. Ca să le fie în-
canaanită – ştim că prin secolul XV î.e.n., dar poate tunecarea deplină, dau un citat din Al. Odobescu, care
şi mai înainte, în regiune era cetatea sau oraşul Bit- a scris (Opere, Ed. Academiei 1961, vol II, p 26) de-

9
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
spre ,,colonii vlahi din Sinai” că ar putea veni din Tra- se găseşte atât în religia egipteană cu acelaşi rol, dar
cia şi zice: ,,Altă colonie de români se află stabilită pe şi în religia neamului emeş din Ki-en-gi/Sumer, pre-
poala septentrională (nordică) a Olimpului, numită azi cum şi în religia geţilor, aşa cum apare şi pe tăbliţele
Laha... Umbriţi sub piscul măreţ al Olimpului ce se de plumb, dovedind originea carpatină de unde au
înalţă la 6000 de picioare în sus, ascuns în nouri şi în migrat cele două popoare în vremuri diferite către
veci acoperit cu zăpadă, românii au întemeiat aici din acele meleaguri. După mişelia din anul 380 împotriva
vechime câteva sate...” În eme-gi, cuvântul lah sau creştinismului arimin, iudeo-creştinii au preluat acest
laha are sensul de „a scânteia”, „a străluci”, iar mu simbol numindu-l Sfântul Duh, numai că la ei chiar
sau mi înseamnă „faimă”, „familie”, „a da naştere”, duhneşte rău povestea, şi numai a pucioasă.
„a se naşte din” şi iarăşi, prin adevărul istoric des- Emeşii/sumerienii au scris cea mai veche enciclopedie
coperit, ne trage aţa la Neamul Scoborâtor din Zei, a lumii numită Harra-hulubu, cuvânt compus din
care îşi avea baştina în Ţara Sfântă. hara, pe care noi îl păstrăm încă sub forma hărău cu
Amintirea acestei divinităţi ancestrale a nea- sensul de „şoim”, şi cuvântul hulubu care este porum-
murilor carpatine o găsim şi la neamul aryas din belul. Denumirea scrierii s-ar putea tălmăci prin
India, unde Lakshmi era soţia lui Vişnu şi avea o mare şoimul păcii, ca întruchipare desăvârşită a puterii di-
sărbătoare agrară, care se ţinea în zodia Fecioarei, vine, sau şoimul iubirii, aşa cum era el văzut de către
adică sfârşitul lunii august, fiind închinată împlinirii Pir-o, ce primea puterea de la zeu, simbolizată printr-un
recoltelor de orez şi a renaşterii alteia. Totodată, ea şoim ceresc. Şoimul sfânt trăieşte în veşnicia
simboliza bogăţia, norocul şi puterea de regenerare a cerurilor, zice un text de-al lor. În tăbliţa 39, boero
naturii în toate formele ei. Bisto ne povesteşte nenorocirea pierderii fiului Dima,
În documentele japoneze vechi, neamul ainu datorată nepriceperii comandantului oştirii geţilor
apare cu numele de emişi (oameni sălbatici, păroşi), Beresio. Când Dima stătea pe carul pentru incinerare,
ezo sau yezo – nume purtat şi de insula Hokkaido boero Bisto îl numeşte uliu sau şoim pe fiul său mort,
până în urmă cu o sută de ani – emisu, emizer, enzu. ca dovadă a legăturilor cu cei plecaţi şi cinstiţi de cei
Neamul nostru plecat în Sumer îşi spunea emeşi, care rămaşi pentru faptele lor deosebite. În perioada
vorbea limba eme-gi, iar cea mai mare parte a popu- totemică a emeşilor, Şaue a stat în fruntea unui trib,
laţiei Iraqului de azi (cam 60% dintre ei) îşi spun care l-a avut ca divinitate principală, dar, în timp,
emeci. Chinezii numeau populaţia ainu, prin secolele teologia şi teozofia lor au fost amplificate prin prelu-
VIII-X ale erei noastre, kushio, kui sau kuski iar noi crări succesive iar Şaue, ca şi strămoşii din Carpaţi,
ştim că neamul kaski, kaska, gesi, geska sau muski au intrat într-un plan secundar al ancestralului. Ca zeu,
este amintit că a izbândit un regat puternic în şi el a îmbătrânit odată cu credincioşii lui şi, după
Mesopotamia în secolul XV î.e.n., care a dăinuit mai multe generaţii, a cedat rolul cultic unor divinităţi mai
bine de 150 de ani. În limba tohară, adică a neamului tinere şi mai viguroase. În limba veche, Şaue
scitic de la nordul Caucazului, care se întindea până înseamnă „vulturul divin” (şa: noroc mare, graţie di-
la graniţa cu chinezii, cuvântul kaşşi înseamnă „pro- vină + ue: şoim, vultur), iar sub aripile acestui totem
fesor”, iar muşkii sunt moska, masa sau misii din a fost înfăptuită unirea triburilor arimine din ţara lui
alte izvoare. Neamul rahmanilor şi-au pornit şatrele, Hapy pe la sfârşitul mileniului IV î.e.n.
cu două milenii înainte, din ţinuturile carpatine, Alfabetele geţilor, folosite pe tăbliţele de
ajungând până în India, dar alţii şi-au găsit adăpost la plumb descoperite la Sinaia, se trag din T1, care apre-
izvoarele Tigrului şi Eufratului în regiunea cunoscută ciez a fi turnată pe la jumătatea mileniului II î.e.n. Aici
sub numele de Aramu sau Aryanam, adică ţara ari- apar trei forme de scriere, iar unele semne sunt iden-
minilor. tice sau asemănătoare cu pictogramele de la Tărtăria
În sfertul de cerc din tăbliţa rotundă de la şi Sumer, dovedind încă o dată continuitatea civiliza-
Tărtăria sunt două grafeme foarte importante pentru ţiei neamului nostru pe aceste meleaguri. Plăcuţa are
cultura noastră cea străveche. Cel ca două vârfuri de în centru o imagine iar deasupra ei un text scris cu
săgeţi asemănătoare cu litera V, aşezate orizontal, litere care se găsesc parţial atât în alfabetul cretan
reprezintă simbolul lui Şaue sau al şoimului ceresc, liniar B, cât şi în alfabetul geţilor. La stânga imaginii
care în vechime călăuzea sufletele muritorilor, trăitori este un text scris atât cu litere comune celor două al-
în religia crucii şi a filozofiei creştine, către crengile fabete, dar şi cu unele semne pe care nu le-am înţeles.
Pomului Vieţii din înaltul cerurilor sau Cetatea lu- La dreapta imaginii, textul este scris cu alfabetul
minii, cum apare pe tăbliţe. În fapt, acest şoim ceresc geţilor, dar unele litere sunt sugerate prin puncte iar

10
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin

Vârful Omu, Bucegi

altele au forma obişnuită. Să mai arăt că pe tăbliţa ro- Meru, centrul lumii în brahmanism şi budism, se află
tundă de la Tărtăria sub despărţirea pe orizontală, în un lac creat de gândirea lui Budha. El se înalţă la polul
partea stângă sunt două semne, care vorbesc de divini- nord iar pe verticala lui se găseşte steaua polară. Dar
tatea Şaue, cunoscută mai târziu cu numele de Suen aceleaşi informaţii le-au lăsat scriitorii romani din se-
sau Zoin la strămoşii noştri şi Suen sau Sin la emeşi. colul I al erei noastre cu privire la ţinutul de la nordul
În religia cartaginezilor era zeiţa Tanith, o di- Istrului locuit de geţi. Brahmanii şi budiştii socotesc
vinitate a lunii, care aducea fertilitatea şi renaşterea că cele patru faţete ale muntelui sunt colorate în alb-
naturii, atribute identice cu cele ale lui Zoin de la estul, roşu-sudul, galben-vestul, negru-nordul.
geţi. Mai avea ca simboluri porumbelul şi peştele, Locuitorii lui, fiind primii oameni zidiţi de Dum-
ambele fiind cu acelaşi rol şi în religia geţilor! Sim- nezeu, au fost feriţi de apele potopului. Budiştii folo-
bolul ei grafic este identic cu cel de la Tărtăria! sesc pentru muntele Sumeru sau Meru şi apelativul de
Tată. Pe tăbliţa dreptunghiulară de la Tărtăria apare
Dar noi păstrăm numele vechii divinităţi
Pomul Vieţii cu nouă ramuri pe care este urcat un ţap,
carpatine în numele Şaue, cum îşi numesc satul local-
la fel cum s-a descoperit în Sumer o statuetă din aur,
nicii din Şieu, comuna Rozavlea, jud. Maramureş, şi
care imită imaginea din situl de pe valea Mureşului
Şaulia, localitate din judeţul Mureş. La emeşi, divini-
de la noi. Asta dovedeşte că strămoşii noştri au prac-
tatea destinului şi a renaşterii vieţii din moarte se ticat sigur două calendare, unul cu o săptămână de
numea Suen, ca duh al lunii. şapte zile şi unul cu o săptămână de nouă zile! În
Platon ne spune că în regatul lui Atlas, care emegi/sumeriană, limba pe care a vorbit-o populaţia
domnise peste hiperboreenii din nordul Traciei, adică ce a plecat din Carpaţi în Sumer pe la mijlocul mile-
geţii sau Neamul Scoborâtor din Zei după înţelegerea niului IV î.e.n., cuvântul meru are sensul de şarpe
adevărată, au existat cele mai vechi legi de origine di- înfăşurat pe un toiag, aşa cum s-a păstrat şi în mi-
vină, scrise cu litere pe o coloană de aramă. Tot aşa, tologia noastră privitor la osia Pământului, pe care era
emeşii din Ur au primit legile divine de la Inanna, pe încolăcit un balaur şi înseamnă polul getic sau axis
nişte table de aramă! În mitologia veche greacă se mundi. Hermes Trismegistul avea un caduceu, format
spune despre Hermes că a scris mai multe cărţi după dintr-un toiag pe care erau înfăşuraţi doi şerpi, iar
care să se conducă muritorii şi să aibă informaţii de- toiagul lui Mercur de la romani era identic cu acesta.
spre religie, fizică, geografie, astronomie, morală şi Un asemenea caduceu avea Sarmis, Mântuitorul Nea-
altele. mului Scoborâtor din Zei, şi mai au mitropoliţii
Vârful Omu din Bucegi este situat în masivul românilor, dar care nu mai vor să ştie cine le-a făcut
M(or)aru, iar unele legende mioritice spun că Apa acest dar miraculos.
Vie izvorăşte de sub Măru Roşu, care este alt nume Pe o hartă ce se află la Vatican, care a fost în-
pentru Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului sau Pomul tocmită pe la anul 1453, centrul lumii este pus în
Vieţii. În India şi Tibetul lamaist, axul lumii, după care Carpaţi, aşa cum spun şi miturile noastre, pe care nu
se roteşte pământul, este în muntele Meru, un munte se osteneşte nimeni să le ia în seamă. Iar centrul ge-
sfânt, dar toată antichitatea europeană ştia că axis ografic al Europei este undeva în Maramureşul istoric,
mundi, osia Pământului, Măru Roşu sau axa lumii era aflat acum în Ucraina!!
în Kogaionul geţilor sau Carpaţii noştri. Pe muntele - va urma -

11
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin

DACII ŞI SECUII
Gheorghe Şeitan

l Cetatea zânelor dacice de la Covasna l Dovezi de locuire încă din preistorie


în zona curburii Carpaţilor l Toponimia, hidronimia şi antroponimia dacică pe terito-
riul judeţelor Harghita şi Covasna l B.P.Hasdeu şi maghiarul Kezai despre runele
dacice păstrate la secui l Cum prinţul Charles al Marii Britanii a renovat o gospodărie
dacică autentică l Ce înţeleg istoricii prin fenomenul de „bodogăire” l Zăbala sau
câinele lui Yama l Secuii loiali lui Mihai Viteazu şi Ştefan cel Mare erau de fapt daci
l Câţi dintre secui îşi cunosc adevărata origine ?

Pe harta descoperirilor arheologice de prove- în partea superioară a unei văi, numită Valea Zânelor.
nienţă dacică, judeţul Harghita reprezintă zona cu cea Cercetătorii, care s-au ocupat de această cetate şi în
mai mare concentrare de cetăţi, după cea regală a primul rând trebuie să-l menţionăm pe eminentul sa-
munţilor Orăştiei. Vestigii dacice extrem de impor- vant maghiar, care a fost arheologul Istvan Ferencz
tante şi cu rădăcini în preistorie se găsesc, de aseme- (1921 – 2000), o descriu ca pe ,,un sit neobişnuit” prin
nea, în judeţul alăturat, Covasna. Spre exemplu, în poziţionarea în vârf de munte şi construcţia cu terase
perioada neolitică, teritoriul Covasnei a făcut parte din realizate de daci, fiecare terasă fiind înconjurată de
aria de întindere a culturii Cucuteni, numită în lite- ziduri groase, până la o înălţime de doi metri care
ratura de specialitate şi Ariuşd-Cucuteni, localitatea s-au păstrat. Se apreciază că locuirea în această cetate
covăsneană Aruişd fiind una din limitele de extindere este mai sporadică în epoca bronzului şi mai intensă
ale acestei culturi. în epoca fierului când s-au făcut amenajări specifice
Luate împreună, în judeţele Harghita şi Co- perioadei. Cetatea – cel mai mare for dacic din zona
vasna au fost descoperite 13 cetăţi dacice şi 10 castre Carpaţilor de curbură – a avut o intensă viaţă econo-
romane, dar această zonă situată în interiorul curburii mică şi schimburi comerciale cu cetăţile greceşti si-
Carpaţilor este mult mai bogată în vestigii decât se tuate la mare distanţă, dar şi cu lumea romană. Cu o
constată la o privire sumară. Să enumerăm cetăţile lungime totală a zidurilor de 800 m şi o suprafaţă con-
dacice descoperite în localităţile Covasna, Bicsadul struită de 20.000 m.p. este una dintre cele mai impor-
Oltului, Zetea, Jigodin, Porumbenii Mari, Odorheiul tante monumente geto-dacice de pe teritoriul
Secuiesc, Racu, Topliţa, aşezarea dacică întărită de la României şi unul dintre centrele politice, economice
Cuşmed, aşezările dacice de la Mereşti, Vîlcele şi şi militare ale statului dac. După cum arată artefactele
Ciceu, precum şi castrele romane de la Breţcu (Au- descoperite, Cetatea Zânelor Dacice, de lângă locali-
gustia), Boroşneu Mare, Comolău - Reci, Inlăceni, tatea Covasna, a cunoscut o perioadă de apogeu la
Târnava Mică, Odorheiul Secuiesc, Sanpaul, care sunt mijlocul sec.I î.H. în timpul domniei lui Burebista.
o dovadă în plus că viaţa şi civilizaţia dacică a con- În perioada de maximă înflorire a civilizaţiei
tinuat pe aceste pământuri şi după războaiele de dacice, adică secolele II î.H. şi sec.I d.H., în teritoriul
cucerire duse de Imperiul Roman. Alte aşezări din de la curbura interioară a Carpaţilor, a existat un sis-
timpul stăpânirii romane au fost descoperite la Atid- tem de cetăţi geto-dacice, care controlau punctele
Harghita şi Ariuşd, Arcuş şi Angheluş în judeţul Co- strategice, una dintre regulile urmate pentru am-
vasna. plasarea lor fiind legătura vizuală. Spre exemplu,
Una dintre cele mai puternice cetăţi dacice cetatea de la Păuleni se putea observa foarte bine de
din zona amintită este cea situată în apropiere de pe vârful montan Şumuleu, de unde, mai departe se
oraşul Covasna, supranumită ,,Cuibul de Vulturi” sau, vede cetatea de la Jigodin şi aşa mai departe, făcând
şi mai bine, „Cetatea Zânelor”, prin faptul că se află posibilă o comunicare prin semnale la mare distanţă.

12
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
Descoperit întâmplător în 1953, tezaurul dacice, după cum vom arăta în cele ce urmează.
geto-dacic la Sâcrăieni, judeţul Harghita, conţine mai Masivul muntos Harghita, de la care judeţul
multe obiecte de argint, în greutate totală de 3,650 kg, îşi împrumută numele, nu are o explicaţie etimologică
din care 13 sunt cupe cu picior, care se diferenţiază certă, ci doar una probabilă şi, după părerea noastră,
prin formă şi mai ales ornamentică de obiectele de artă neverosimilă: de la „har”, care înseamnă „munte” în
antică ieşite din atelierele situate în mediul geografic limbile semitice şi turcice. Greutatea rezolvării acestei
şi etnic greco-roman, celtic sau sarmato-persan. În enigme etimologice constă în ignorarea unei realităţi:
schimb, se pot găsi similitudini cu motivele geome- avem de-a face cu un toponim dacic – Archita, căruia
trice sau vegetale din cadrul altor artefacte geto - da- i s-a adăugat în faţă vocala „h”, rezultată din pronunţia
cice, precum cuiele - discuri de la Grădiştea maghiară specifică. Savantul în lingvistică comparată,
Muncelului, pe unele fragmente de vase de lut, dar care a fost I.I.Russu, a arătat că forma populară
ceea ce este şi mai interesant, şirurile de frunzuliţe se românească localnică şi deci cea autentică este nu
îmbină asemănător modului de suprapunere a şindrilei Harghita, ci Arghita sau Archita, la care vrem să
de pe casele ţărăneşti ale românilor, toate aceste detalii aducem unele completări (1). Rădăcina lingvistică
şi altele contribuind la datarea lui aproximativă, sec- „arka”, folosită pentru a forma toponime, este dacică
olul I Î.H. şi cu certitudine ca aparţinând unui rege antică şi o putem vedea în mai multe zone ale ţării:
local ori unui templu religios zalmoxian. Archita – s.c. Vânători, j. Mureş; Arcuş – s.c. Valea
Ca peste tot în Dacia, şi în teritoriul Crişului, j. Covasna; Archia – s.m. Deva, j. Hune-
Carpaţilor de curbură, stăpânirea romană nu a putut şi doara; Archid – s.c. Coşeiu, j. Sălaj; Archiş – c., j.
nici nu şi-a dorit, pentru că nu era în interesul său, o Arad; Archiud – s.c. Teaca, j. Bistriţa-Năsăud; Arcalia
încetare a vieţii economice şi spirituale dacice. Urme – s.c. Şieu – Măgheruş, j. Bistriţa-Năsud; Arcani – c.
certe de locuire dacică, post-romană s-au descopeit la j. Gorj; Arcanu – s.c. Scutelnici, j. Buzău; Arceşti –
Olteni – judeţul Covasna în punctul „Cariera de s.c. Pleşoiu, j. Olt.
nisip”; tot din epoca post-romană (sec. III-IV) datează Arcanu este şi numele unui vârf (1760m) din
descoperirile din satul Dejunţiu, com. Mugeni, judeţul masivul Vulcan. Toate aceste ,,arke” derivă din
Harghita. Mai multe aşezări, aparţinând culturii Sân- aceeaşi manta lingvistică din care au ieşit numele
tana de Mureş-Cerneahov (sec. 4 d.H), care arată con- cetăţilor dacice Arcudava şi Arkobadava (2). Ele au ca
tinuitatea de locuire a populaţiei dacice, s-au explicaţie substantivul sanskrit ,,Arka” – un alt nume
descoperit în bazinul Ciucului dintre care amintim: o al Soarelui ( 3).
necropolă în satul Rugăşeşti, com. Şimoneşti, şi o Râul Negru, care se varsă în Olt pe teritoriul
aşezare în comuna Mugeni, ambele în judeţul j.Covasna, izvorăşte din muntele Şandru Mare. Şan-
Harghita, precum şi aşezarea descoperită în munici- dru este nume de familie românesc şi se consideră
piul Sf.Gheorghe, judeţul Covasna. greşit că provine din maghiarul Sandor (unei astfel de
Atunci când se discută de continuitatea dacică capcane i-a căzut victimă şi lingvistul Iorgu Iordan).
şi de supravieţuirea elementului autohton dacic în Şandru este un toponim şi antroponim dacic impor-
judeţele Harghita şi Covasna trebuie avut în vedere, tant, întrucât rezultă din pronunţia în grai moldove-
în primul rând, cadrul natural mult mai favorabil, nesc a teonimului Chandra – zeul şi stăpânul vedic al
comparativ cu alte zone ale ţării, populaţiei care se Lunii. Deosebit de răspândit în restul ţării: Şendreni
confrunta cu diverse valuri de migratori. Masivele – s.c. Frumuşica, j. Botoşani ; c.j. Galaţi; s.c. Victoria,
muntoase au oferit populaţiei locale posibilitatea de j. Iaşi; Şendreşti – s.c. Matoşeni, j. Bacău; Şendriceni
refugiu în caz de primejdie şi unde putea practica păs- – c. j. Botoşani; Şendroaia – s.c. Târlişua, j. Bistriţa-
toritul, exploatarea lemnului, vânătoarea şi chiar, pe Năsăud; Şendruleşti – s.c. Cepari, j. Argeş. Şandru,
anumite platouri montane, o agricultură de subzis- Şendroiu sunt antroponime româneşti. Şandru este şi
tenţă. Pe această bază, se poate afirma că, după re- un un erou din cântecele bătrâneşti ale românilor.
tragerea romană, dacii din Ardeal au rezistat valurilor Zeul Chandra apare mai aproape de forma sa
de popoare migratoare precum hunii, avarii, vizigoţii, vedică în numele muntelui Cindrel din Carpaţii
ostrogoţii, gepizii, slavii, pecenegii, cumanii, tătarii, Meridionali.
ungurii şi altele. Nordul judeţului Harghita este străjuit de ma-
Toponimia, hidronimia şi antroponimia din sivul muntos Călimani, denumire formată din teo-
judeţele Harghita şi Covasna au fost şi rămân şi astăzi nimul Kali – zeiţa neagră teribilă, care distruge răul

13
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
şi consoarta lui Shiva, sub aspectul distrugător. Mi- şi ,,namra”- curbură
larepa – un mistic tibetan a cărui viaţă a fost studiată Un toponim dacic extrem de interesant este
de Constantin Brâncuşi, o adora şi o numea ,,Mama cel de Bodogaia, localitate în judeţul Harghita, unde
Kali”. Căliman este un nume de familie românesc şi fenomenul de maghiarizare forţată a populaţiei
toponim extrem de răspândit sub diferite forme, în româneşti a fost atât de amplă şi brutală încât a dus la
diferite zone ale ţării: Căleşti, Călieni, Călimăneasa, formarea unui atributiv pentru a-l defini –
Călimănel, Călimăneşti, Călineşti, Călini. ,,bodogăire”.
Ineu, sat al comunei Cârţa, j.Harghita, este un Arătăm aici că Bodogaia, mai précis Bodh–
toponim ce are ca rădăcină sanskritul „ina” – capabil, Gaya, are o semnificaţie religioasă mistică, desem-
puternic, voinic, brav, energic, domn, rege ( 4). În ţară nând locul unde se produce revelaţia unui mare sfânt.
mai avem o comună Ineu în j. Bihor, un oraş Ineu în j. Bodogaia din Harghita are ca echivalent celebrul loc
Arad, un Inău – sat al oraşului Târgul Lăpuş, j. Mara- de pelerinaj Bodhi-Gaya din India, unde se consideră
mureş şi un alt Inău – s.c. Someş-Odorhei în j. Sălaj. că Buddha a atins iluminarea sau cu alte cuvinte a de-
Cârţa, care este centrul de comună al Ineului venit un Trezit. Nu este singurul element comun între
din j. Harghita, se poate explica la rândul său prin Buddhism şi civilizaţia dacică, mai sunt destule pentru
saskritul ,,kîrtti”, adică ,,glorie”, ceea ce ne arată o a forma noi ipoteze de lucru cu privire la interfe-
zonă care cândva trebuie să fi fost reşedinţă fie ad- renţele spirituale între moşismul getic, reprezentat
ministrativă-domnească, fie un centru religios ( 5). To- prin Zalmoxis, şi buddhismul Indian, reprezentat
ponime cu aceeaşi rădăcină în ţară: Cârţa – c.j. Sibiu; pri Buddha.
Cârţibaşi – s. c. Bogdăniţa, j. Vaslui; Cârţişoara – s.c. - Daia – ,,Satul Moştenitorilor””(scrt.dăya =
Avram Iancu, j. Alba. moştenire, parte). Probabil că există o legătură cu pro-
Alte toponime dacice explicabile prin limba prietăţile celor care au înfiinţat satul şi ideea de
sanskrită, din cele două judeţe, de la curbura interioară moştenire.
a Carpaţilor: - Zălan – ,,Străpungerea” sau ,,Lăncierii”
-Pava – „Loc al aerului pur” (scrt „pava” = (scrt.zal/sal = străpungere, lance. Conform şi cu nu-
briză, vânt, aer pur, cântec de laudă) mele propriu Zalya / Salya, adică cel cu lancea din
- Goagiu – „Muntele vacilor” (scrt. go = vacă; Mahabharata (8). În 1900, în gazeta maghiară ,,Szi-
aga = munte) lagysag”, nr. 15, dr.Petho S., cercetând originea nu-
- Zabala – Câinele lui Yama (Zabala / Sabala melui Zalău ajunge la concluzia că este dacic, dar pe
este unul dintre cei doi câini ai lui Yama) altă cale (zilaj-brâu, prin analogie cu Zilaj – un munte
- Adorjana – „Cei buni” (scr. durjana = rău, în Muntenegro), care rămâne ca o variantă de lucru.
răutăcios; aici avem un aoristic) Întrucât Zalăul constituie spaţiul de trecere dinspre
- Comalău – „Satul dulce” (scrt. komala = Europa de vest către inima Transilvaniei, ideea de
dulce, agreabil, plăcut) ,,străpungere” ni se pare mai adecvată. Sanskritul
- Saciova – „Satul consilierului regal” (scrt. ,,zal” mai înseamnă şi vârf ascuţit, vărf de săgeată sau
saciva = consilierul regelui, ministru) lance, ceea ce străpunge. Valea Zălanului poate că este
- Turia – „Al patrulea” (scrt. turiya = chiar o ,,străpungere” în geografia locală. În Valea
înseamnă literalmente ,,al patrulea” şi desemnează Zălanului, cândva cu populaţie majoritar românească,
Sinele transcedental, Realitatea supremă). Este cea de prinţul Charls al M.Britanii a renovat o autentică
a patra stare, dincolo de stările de veghe, de vis şi de gospodărie dacică, transformând-o în reşedinţă
somn. ( 6). regească de vacanţă.
- Moacşa – ,,Eliberatul” (scrt. moksha - eli- - Aita – ,,Cei liberi” (scrt. ,,ayata” = de necon-
berare, libertate spirituală, descătuşare, ţelul final al trolat, fără constrângere )
vieţii omeneşti prin ieşirea din ciclul karmic al reîn- - Jigodin – ,,Cei păcătoşi” (scrt. ,,jaghanya”=
trupărilor repetate (7). Din aceleaşi considerente arătăm om al clasei de jos; de la această formă s-a ajuns la
că este foarte posibil ca numele de familie secuiesc atributivul de azi, ,,jigodie” – om fără valoare)
Maksai să fie la origine dacică.) Dintre hidronime, râul Olt, care brăzdează
- Niraj – ,,Cel imaculat” (scrt.niranjana = judeţele Harghita şi Covasna, este râul sacru al
,,Imaculatul”, un epitet al zeului Shiva) dacilor, având o amplă încărcătură religioasă. El se
- Nemira – conform cu scrt. ,,nemi” – obadă explică prin latinul ,,alte” cu înţelesul de ,,sus” (9), în-

14
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
trucât, precum în mitologia hindusă Gangele curge din cu scrierea runică secuiască, dar uită să menţioneze
cer, tot astfel în mitologia traco-geto-dacică Oltul este că le-au luat de la vlahi, adică de la daci. Ne-ar lua
un râu ceresc, prin urmare vine de ,,Sus” şi prin ur- prea mult, aici, să dezvoltăm subiectul runelor dacice
mare primeşte atributivul de ,,Alt”. Altiţa – ornamen- transmise secuilor, de aceea facem trimitere la scrie-
tul din ,,partea de sus” a mânecilor unei ii, rile lui B.P. Hasdeu, V. Pârvan şi altor istorici, precum
demonstrează acelaşi mod de formare a hidronimului în zilele noastre dr. Ioan Lăcătuşu, care vede aici o
dacic sacru Olt. continuare, peste milenii, a scrisului de la Tărtăria.
Nu am enumerat toponimele cert româneşti, Dar oare numai scrisul l-au împrumutat secuii
precum Vlahiţa, Căpâlniţa, Racu, Plăieşii, Corbu, de la daci ? Un studiu de Ioana Cristache-Panait, inti-
Crişeni, Călugăreni, Porumbeni, care sunt cu sutele şi tulat „Alte mărturii ale originii entice româneşti a
care nu mai necesită nici o explicaţie în plus. Mai aşezărilor din Sud-Estul Transilvaniei”(11), subliniază
mult, în privinţa toponimelor minore, desemnând văi, nenumărate elemente etnografice româneşti în unele
mici pâraie, dealuri, costişe, păduri, ele sunt într-o sate secuieşti: casele cu târnaţ şi stâlpi sculptaţi,
mare proporţie româneşti. Este un adevăr ştiinţific porţile mari din lemn cu decoraţiuni florale şi geome-
demonstrat că dacii au rămas în Transilvania şi după trice, morile, obiectele de uz casnic şi de mobilier. În
retragerea romană şi au supravieţuit în ciuda atâtor spatele acestei realităţi se află fenomenul de
valuri de migratori care au trecut pe aici – vizigoţii, maghiarizare care durează de 800 de ani şi care şi-a
gepizii, slavii, maghiarii, cumanii, pecenegii, tătarii şi pus amprenta asupra configuraţiei etnice a populaţiei
mulţi alţii. în defavoarea românilor. Hunfavy Pal (1810-1891),
În sec. XII – XIII zona interioară a Carpaţilor un istoriograf maghiar, recunoaşte acest adevăr: ,,În
de curbură a fost colonizată cu secui, o populaţie de- general considerăm neîndoielnic faptul că între secuii
spre a cărei origine au existat mai multe dispute. În de astăzi o parte este de obârşie românească” (12).
decursul timpului, secuii au fost consideraţi pe rând: Maghiarizaţi, românii din judeţele Harghita şi Co-
maghiari, sciţi, huni, avari, bulgari de pe Volga, vasna şi-au pierdut credinţa, portul obiceiurile şi, ceea
onoguri, kavari sau din kabardino-balkari din Caucaz. ce este mai grav, limba strămoşească şi conştiinţa et-
Ceea ce ne interesează pe noi este faptul că la sosirea nică. În studiul intitulat ,,Antroponime româneşti în
lor în curbura interioară a Carpaţilor au găsit aici o limba secuilor şi maghiarilor”, savantul român
populaţie românească sedentară, urmaşii dacilor, nu- I.I.Russu arată că sunt extrem de multe exemple de
miţi de cronicarii maghiari vlahi. Nu o spunem noi, ci antroponime aşa-zis secuieşti, dar care, de fapt, sunt
Simon Kezai, autorul unei cronici maghiare dedicate româneşti maghiarizate. Fenomenul înstrăinării
regelui Ladislav al III-lea (1272-1290): ,,Sacuii sunt românilor de neamul lor s-a produs de-a lungul se-
resturile hunilor. Aflând despre reîntoarcerea un- colelor de dominaţie maghiară fie prin acordarea de
gurilor în Panonia, ei le-au ieşit înainte la hotarele titluri nobiliare, fie prin privilegii ori posturi în ad-
Galiţiei şi dimpreună cu dânşii au cucerit Panonia, din ministraţie dar, mai ales, prin discriminare, care obliga
care au şi căpătat o parte, nu însă pe şes, ci la munte populaţia autohtonă să accepte maghiarizarea prin
învecinaţi şi amestecaţi cu vlahii, de unde se vede că modificarea numelui şi schimbarea confesiunii reli-
au şi adoptat literele vlahice” (10). gioase:
Din cronica lui Kezai rezultă cel puţin două Raduly – Radu, Ficsor – Fecior, Boyer –
lucruri: în primul rând că de la începutul venirii lor în Boier, Borbat – Bărbat, Draculja – Drăculea, Bottyan
Carpaţii de curbură, în urmă cu 800 de ani, secuii au – Botian, Opra – Oprea, Bogacs – Bogaciu, Bokor –
fost nevoiţi să se amestece cu populaţia locală, Bucur, Petrasko – Petraşcu, Falka –Falcă, Muzka –
românii, singurii care stăpâneau aceste ţinuturi; în al Muscă, Chortan –Ciortan, Dragiczy – Drăghci, Myr-
doilea rând, vlahii aveau o civilizaţie superioară celor cze – Mircea, Kolczar – Colcer, Bosarad – Basarab,
veniţi, întrucât stăpâneau scrisul. Korbuly – Corbul, Sorbany – Şerban, Nyaguly –
B.Hasdeu, care a scris pe această temă studiul Neagul, Maga – Moga, Plotzkar – Ploscarul, Szelec-
intitulat „Alfabetul dacic al lui Dekeneu”, arată că sanu – Sălăjanu, Barna – Bârnă, Tsokan – Ciocan,
acesta a fost o scriere runică şi că literele dacice au Cretzuli – Creţu, Kapata – Capotă, Kiritza – Chiriţă,
putut să supravieţuiască cu atâta puritate la români şi Oltyan – Oltean, Boile – Boilă, Sztankuj – Stăncui,
apoi la secui, întrucât se scria foarte puţin iar carac- Vojkully –Voicilă, Muntyan – Muntean, Manya –
terele trebuiau încrestate. Astăzi, secuii se mândresc Manea, Albo – Albu, Algya – Aldea, Vajna – Voinea,

15
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
Csabany – Ciobanu, Endre – Indrea, Frenco – Frâncu, până astăzi, în neamul lor s-au topit trei sferturi din
Ganya – Ganea, Grancsa – Grancea, Kalborân – Cal- populaţia dacică din zonă. Aşa se explică loialitatea
boreanu, Kelemen – Căliman, Kornya – Cornea, Ko- secuilor faţă de Mihai Viteazul şi Ştefan Cel Mare.
zocsa – Cojocea, Kurka – Curcă, Krizsan – Crişan, Secuii nu sunt maghiari, dar ei şi-au pierdut conştiinţa
Kozan – Cazan, Mocok – Moţoc, Kurtyan – Curtean, etnică, declarându-se maghiari, pentru că li s-a ino-
Matya – Matei, Mokany – Mocanu, Nyika – Noica, culat această idee falsă timp de secole. Aceleaşi
Nyagrus – Negruş, Parkalab – Pârcălabu, Pasko – metode care s-au aplicat în cazul maghiarizării
Pascu, Tomucza – Tomuţă, Sztupar – Stuparu, Szarak românilor au funcţionat şi în ceea ce priveşte
– Săracu, Olah – Valah, Vakar – Văcaru ( 13). maghiarizarea secuilor: acordarea de privilegii, funcţii
Cităm din comentariul făcut de I.I. Russu: în administraţie, titluri nobiliare, apartanenţa la o
„Atare „mutaţie antroponimică” este alt factor impor- naţionalitate decidentă în imperiul austro-ungar.
tant care a făcut ca în ansamblu să apară între secui Scriem aceste rânduri pentru a înţelege
atât de ,,puţini”românii, care dispăreau aproape total faptele trecutului, fără părtinire, ci doar de pe poziţii
după ce nu se mai declarau români şi nu mai purtau strict ştiinţifice cu scopul că, înţelegând istoria ţinu-
antroponime de acest tip, nici confesiunea românească tului de la curbura interioară a Carpaţilor, putem
nu o mai cunoşteau – acoperiţi de trei „etichete”: înţelege mai bine ceea ce se întâmplă în prezent. După
limba maghiară, numele personale ungureşti şi religia cum arăta Nicolae Iorga, cu maghiarii am avut şi
(romano- catolică, calvină-reformată, unitariană). Cu avem o vecinătate, cu secuii o convieţuire. Într-o vi-
atare stigmate profunde, mai greu ar fi putut (după 2- itoare Dacie renăscută, secuii pot şi trebuie să con-
3 generaţii sau veacuri) foştii români să-şi cunoască vieţuiască în bună pace şi armonie cu populaţia
şi recunoască adevărata lor obârşie” (14). Începând cu autohtonă.
sec. XIX-lea, acţiunea de înlocuire a numelor gentilice
s-a făcut sistematic, operându-se în registrele reli-
gioase ori civile, în cancelarii, unde operau funcţionari Note
lipsiţi de scrupule şi care prin ajustări ori falsuri slu- 1. Ion.I.Russu, Românii şi secuii, Ed. Ştiinţifică, 1990,
jeau pe o scară largă ideii politice de ,,naţiune unitară” pg.39
în cadrul monarhiei austro-ungare. 2. Ariton Vraciu, Limba geţilor, Ed. Facla, 1980, pg. 174
Cercetările istorice şi filologice demonstrează 3. Monier-Williams, Sanskrit English Dictionary, New
o deznaţionalizare masivă a românilor în secuime iar Delhi, 2008, pg. 89
acest aspect este confirmat şi de cercetările făcute de 4. La Vocativ şi Acuzativ, forma duală devine prin declinare
dr. P.Râmneţeanu asupra originii etnice a populaţiei ,,inau”.
din sud-estul Transilvaniei pe baza compoziţiei 5. Heinrich Zimmer, Mituri şi simboluri în civilizaţia indi
serologie a sângelui. Dr. P. Râmneţeanu, în baza a mii 173, apelativul ,,kirtti-mukha”- Faţa Gloriei
de analize de sânge, a stabilit că media indicelui bi- 6. Paul Deussen, Filozofia upanishadelor, Ed.Tehnică,
ologic al secuilor este mai apropiat de indicele 1994, pg.222
românsc decât de cel unguresc(15). În baza acestor 7. John Grimes, Dicţionar de filozofie indiană, Ed. Huma-
date furnizate de ştiinţă, specialiştii din perioada in- nitas, 1999, pg.160
terbelică au ajuns la concluzia că „majoritatea popu- 8. Prin declinare ,,zal” devine la N., V., A., dual – ,,Zalau”.
laţiei din Secuime este de origine etnică românească 9. Gh. Guţu, Dicţionar latin - român, Ed. Ştiinţifică, 1966,
(adică dacică –n.n.), indiferent dacă mai vorbeşte sau pg. 19, conform Dicţionarului etimologic al limbii române,
nu limba română, dacă mai aparţine sau nu credinţei de dr. Mihai Vinereanu, ed. Alcor, 2008, pg. 594, Olt ar
noastre, dacă a mai păstrat sau nu amintirea legăturii proveni dintr-o proto-traco-dacică.
fireşti cu neamul românesc”. 10. B.P.Hasdeu, Istoria critică a românilor, Ed. Minerva,
Nu doar românii, ci şi secuii au suferit proce- Bucureşti, 1984, pg. 545-563).
sul de deznaţionalizare prin maghiarizare. La ultimul 11. Ion I. Russu, Românii şi secuii, Ed. Ştiinţifică, 1990,
recensământ, cel din 2002 s-au declarat secui doar 476 pg.145-206
persoane. De la începuturile lor, secuii, aşa cum scrie 12. I.I.Russu, op.cit., pg. 85
cronica lui S.Kezai, au fost în Panonia, dintr-un alt 13. I.I.Russu, op.cit., pg.206- 246.).
aluat decât cel al ungurilor. Apoi prin aşezarea lor în 14. I.I.Russu, op.cit., pg. 241
partea interioară a curburii Carpaţilor, din sec. XIII şi 15.I.I.Russu, op.cit., pg. 114

16
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin

INSULA ŞERPILOR –
un ostrov românesc furat
- din vol. Istorii neelucidate* -
Silviu N. Dragomir
Departe de gurile Dunării, la peste 20 de mile
marine de Sulina, se află în larg singura insulă im-
portantă din Marea Neagră: Insula Şerpilor. Un pla-
tou stâncos, pleşuv, ros veşnic de vânturi şi valuri,
deseori zguduit de furtuni. Natura lui calcaroasă dă
ca fiind certă legătura geologică cu munţii Beştepe
din nordul Dobrogei, ceea ce i-a făcut pe antici s-o
numească Leuké, Leuce, Peuce, Strălucitoarea, Alba,
adică Lăuta, deci Spălata… Achile (Achi-le), în popor
zis Apilă, cel cu apele, zeul apelor curgătoare, se
spune că şi-ar avea aici sălaşul de veci; ceea ce a
făcut ca Insula Leuce să fie cunoscută în întreaga An-
tichitate. Acel Achile, veşnic neastâmpărat, mereu cu
pasul avântat, aflat permanent în mijlocul luptelor ca
să-şi asigure victoria, s-a potolit pentru totdeauna tuie celor aflaţi în drept…Despre solitara insulă aflată
atunci când a fost săgetat în călcâiul ce-i era vulne- la vărsarea Dunării, deci a Istrului (v. Istros=sunt
rabil. Căzut în luptele de la Troia, el este luat apoi de cărăuş, sunt cel ce transportă), ştirile care transpar din
mama sa, Thetis – ceaţa –, şi readus pe meleagurile vechime rămân cu toatele destul de neclare, ba, uneori
copilăriei, unde a fost plâns şi de tatăl său, Peleu – contradictorii atât asupra denumirii, cât şi a amplasării
ploaia –, şi îngropat în fericitul loc din preajma sale.
vărsării lui Dun-are (adică: sacrul fluviu, de la dun Să încercăm deci, un excurs privind contro-
sau den=sacru, sfânt, iar eri=râu, fluviu) în Pontul versata insulă începând din Antichitate.
Euxin (Marea Ospitalieră). 1. Ce ştim din vechime despre insula numită:
Insula Şerpilor are astăzi o suprafaţă de 17 Leuké, Leuce, Peuce sau Albă
hectare şi dimensiunile de 440 metri pe direcţia nord- Ştirile din protoistorie nu abundă în mărturii
sud şi 414 metri est-vest. Perimetrul ei, destul de mult prea lămuritoare.
neregulat, măsoară în total 1973 de metri ce pot fi par- -Miturile apollinice, conservate doar frag-
curşi în circa 40 de minute. Înălţimea maximă atinge mentar, amintesc anterior episoadelor homerice de-
49 de metri faţă de nivelul mării. Legată nu doar ge- spre o insulă singuratică în care se afla un templu
ologic, ci cu totul organic de Dobrogea şi Delta magic – îngrijit de păsări –, dedicat zeului Apollon,
Dunării, Insula Şerpilor a aparţinut din totdeauna unde oamenii mării obişnuiau să-i aducă acestuia
României. Toate bune şi frumoase, doar că, la 28 mai ofrande. Multă vreme după ivirea zorilor istoriei,
1948, Rusia – imperiu hrăpăreţ şi apucător, veşnic grecii de prin coloniile pontice au păstrat credinţa că
trădător – în momentul când ţara noastră era prăbuşită acei corăbieri care navigau pe lângă misterioasa insulă
la pământ, a profitat de situaţia critică în care ne aflam auzeau dinspre ea, ziua, zăngănit de arme, iar noaptea,
şi respectiva insulă moştenită din străbuni ne-a fost cântece de ospăţ, precum şi clinchet de pahare.
răpită pe baza unui oarece… Proces-Verbal! Nicio Prima reprezentare a Insulei Leuce (Insula
înţelegere, protocol ori tratat nu a consfinţit de jure lui Achile) este în Tabela Peutingeriană, lucrare ac-
acel furt, acel rapt. Cât priveşte Ucraina, care a tualizată în secolul al IV-lea după „Harta lui Agrippa”,
moştenit zona asta de la defuncta URSS, trezindu-se unde apare templul.
cu procopseala-i în ogradă, ca orice ţăran hapsân şi ___________
hrăpăreţ nici nu s-a gândit cumva că ar trebui s-o resti- * Editura Lucman, Bucureşti, 2007, p. 89-90

17
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin

Amazoanele
- din vol. Titanii şi urmaşii lor geto-dacii * –
Eugen Costel Popescu

Multă lume a crezut şi


poate mai crede şi astăzi că Ama-
zoanele erau femei care s-au crezut
„bărbate” şi au pus mâna pe arme,
lucru total greşit.
În vremurile acelea, în
urmă cu 10 – 15.000 de ani şi până
aproape de zilele noastre, în unele
ţări (Albania), s-a păstrat o lege
care spunea că dreptul de propri-
etate îl au numai bărbaţii. Să luăm
un exemplu. O familie care avea
numai fete şi soţul murea în luptă
sau de o boală, atunci toate bunurile
cunoşteam adevărul despre Amazoane şi rămâneam la
treceau la unul din fraţii tatălui, iar membrii familiei re-
falsa impresie că erau „nişte femei ce se socoteau grozave
spective erau lipsiţi de posibilităţi materiale (de hrană),
şi puneau mâna pe arme” şi nu faptul că erau obligate de
devenind sclavi sau, în cel mai fericit caz, servitori.
lege să pună mâna pe arme şi să participe la luptă.
Se pare că această lege se găsea pe tot globul
O altă dovadă se găseşte în descrierea vieţii
pământesc încă din vremurile de demult, iar, ca
lui Democrit (480 – 370 î.Hr.). „Există o lege, spune
dovadă, se găseşte (în bib. 36, pag. 100) ca existentă
Antisthenes, cum că acela care şi-a risipit averea
şi în America precolumbiană; citez: „La moartea soţu-
părintească să nu fie înmormântat în patrie”. Democrit
lui, i se luau până şi copiii, totul trecând în moştenirea
era din Abdera, localitate din Balcani şi unde cândva
fraţilor celui defunct”.
trăiau amazoanele. Iată că după mult timp se mai păs-
Ca să-şi păstreze proprietăţile, trebuia ca una
tra asemenea lege, conform căreia, dacă nu aveai
din persoanele de sex feminin să treacă în rândul băr-
bunuri materiale, nu puteai nici cel puţin să ai dreptul
baţilor, având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca toţi băr-
la înmormântare în propria patrie.
baţii, inclusiv obligaţia de a participa la războaie. Cu
Diodor spune că Prometeu, respectiv Hercule,
cât războaiele erau mai multe şi mulţi bărbaţi mureau
(nu Heracles, Hera – cloes = preoţii Herei), după vic-
în luptă, cu atât mai mult creştea numărul femeilor,
toria lui Troian (Atlas) asupra lui Zeus, în Libia, a
numite atunci Amazoane. Mai târziu şi până în zilele
omorât toate Amazoanele şi de atunci în Libia nu au
noastre, aceste Amazoane s-au numit „femeia-bărbat”.
mai fost Amazoane. În opinia mea, Hercule nu a făcut
Singurele obligaţii pe care le aveau erau să nu se căsă-
altceva decât să anuleze această lege, lege care în alte
torească şi să nu aibă copii.
zone s-a păstrat, devenind tradiţie.
Dovada se găseşte în Albania, unde şi în zilele
Legenda că Amazoanele îşi tăiau un sân ca să
noastre mai trăiesc două-trei femei, cap de familie,
poată trage cu arcul poate fi un adevăr sau nu, dar fap-
numite „femeia-bărbat”, care şed în societatea băr-
tul că dorinţa lor era să omoare toţi bărbaţii sunt
baţilor, muncesc sau au muncit ca şi bărbaţii, făcând
poveşti, deoarece nu puteau distruge societatea din
aceeaşi muncă, la câmp, în mine, pe şantiere, fumează
care făceau şi ele parte, mai ales că aveau aceleaşi
şi merg la cârciumă, iar bărbaţii le acordă aceleaşi
drepturi şi obligaţii ca toţi bărbaţii.
drepturi, le socotesc de-a lor, le socotesc bărbat. Dacă
______________
nu se păstra această tradiţie în Albania, nici acum nu * Editura Dacoromână TDC, Bucureşti, 2012, p. 88-89

18
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin

Un episcop din Galicia şi altul din Dacia:


Martin din Dumio şi Nicetas din Remesiana
– din vol. Zamolxis * –
Alexandru Busuioceanu

Un singur ecou de pe malurile dacice ale


Dunării mai întâlnim în Spania anterioară Sfân-
tului Isidor – în a doua jumătate a secolului al VI-
lea – printre suevii din Galicia, în vremea regelui
Teodomir. De rândul acesta, ecoul e de ordin
spiritual şi este adus din depărtări de un sfânt
om, care avea să fie apostolul suevilor: sfântul
Martin din Dumio.
De origine pannonică – Pannoniis geni-
tus, după propriul său epitaf1, Pannoniae ortus,
după Gregorius Turonensis2, Pannoniae ut per-
hibent, veniens e parte, după prietenul său
Venantius Fortunatus3 – Martin pornise din patria
sa împins de o voinţă divină – divinis nutibus
actus – şi, după un larg ocol prin Orient, unde
vizitase locurile sfinte, apoi prin Roma, ajungea
pe la anul 550 în Spania, la Dumio – Galliciae in
gremium4.
Făcuse drumul prin Franţa, unde vizitase
mormântul altui Martin, cel din Tours, originar tot
din Pannonia, căruia compatriotul său îi dedica
versuri săpate pe poarta mânăstirii întemeiate de
el în Galicia. Tot acolo, cunoscuse şi îşi făcuse
prieteni pe Venantius Fortunatus şi pe Gregorius
din Tours, care vor fi panegiriştii săi. Lăsase o
adâncă impresie în acel mediu galic stăpânit de
goţi şi împestriţat cu lume orientală. Regina
Radegunda şi stareţa Ines a mânăstirii sfântului
Caesarius din Arles se recomandau cu umilinţă tirea din Dumio ajunge un centru spiritual de
rugăciunilor lui la Dumio5. Fortunatus îi scria mare influenţă, unde, în legătură cu mediul galic
epistole împodobite cu lirice imagini pentru a-i ataşat lui Martin din Tours şi cu centrul constituit
lăuda înţelepciunea6; iar Gregorius din Tours, ex- de mânăstirea sfântului Caesarius din Arles,
plicând pioasele fapte ale apostolului, se declara episcopul Martin din Dumio desfăşoară o activi-
neputincios să-i arate toate virtuţile: Deficit lingua tate care se extinde deopotrivă pe plan misionar
sterilis tantas cupiens enarrare virtutes7. şi intelectual.
La Dumio, Martin completa minunile lui Ca scriitor, Martin din Dumio e, cum s-a
Martin din Tours. Moştele acestuia, aduse atunci arătat9, un moralist în stilul lui Seneca, nu străin
din Galia, întorseseră de la arianism pe regele de influenţa lui Cicero şi Vergilius, inspirat uneori
Carriaric şi familia sa. Episcopul din Dumio va şi de contemporani ca Sidonius Apollinaris. Dar
propăvădui dreapta credinţă poporului suevilor, gândirea lui teologică, formată după cât se pare
scoţându-l din eroarea în care îl târâseră ereziile încă din patria sa dunăreană, îşi are un maestru
preotului Ayax, got de origine orientală8. Mânăs- mai îndepărtat, care îl leagă deopotrivă de cer-
curile galice prietene şi de lumea lui orientală:

19
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
Nicetas din Remesiana, apostol al dacilor la care, chiar dacă fusese atinsă de creştinism, în-
sfârşitul sec. al IV-lea, prieten cu episcopul Pauli- târzia în superstiţii păgâne sau erori sectare.
nus din Nola şi, prin acesta, în legătură cu Pentru aceasta îl preţuia atât de mult episcopul
mediul galic din jurul lui Sulpicius Severus şi al Paulinus şi i-l semnala lui Sulpicius Severus ca
sfântului Martin din Tours10. pe un misionar vrednic de a fi admirat de romani:
Nicetas este de origine din Dacia Medi- „În acelaşi fel – spune el, referindu-se la Viaţa
teranea, una din cele două provincii înfiinţate în sfântului Martin scrisă de Sulpicius – te-am
Moesia Superioară după retragerea lui Aurelian dezvăluit pe tine şi venerabilului şi preaînvăţatu-
din Dacia Traiană (Dacia Mediterranea şi Ripen- lui episcop Nicetas, care a venit din Dacia, pe
sis). În privinţa aceasta nu e nicio îndoială, căci drept cuvânt vrednic de admirat de romani...”19.
episcopul Paulinus din Nola, care l-a cunoscut Iar Sulpicius, referindu-se la episcopul Paulinus
bine, spune despre Nicetas, când acesta se în- şi probabil şi la Nicetas, care răspândise în ţinu-
torcea din Italia în Dacia, că se întorcea în patria turile dunărene scrierea lui despre viaţa sfântului
sa: donec optato patriam vehatur / laetus ad Martin, spune: „...illum nostrum libellum non per
urbem şi apoi patrioque reddat / limine tutum...11. Italiam tantum, sed per totum etiam diffudit Il-
E un om de cultură latină. Vorbeşte şi scrie lyricum”20.
latineşte şi profesează – cum arată Zeiller – „o La Remesiana, Nicetas întemeiază un
teologie de structură occidentală, foarte apropi- mare centru spiritual, legat nu de Orientul gre-
ată de aceea care s-a închegat în formulele sin- cesc, ci de Occidentul latin. Mânăstiri şi biserici
odului lui Damasus din 380”12. Este prin naştere iau fiinţă după catehizarea lui, iar episcopul se
un dacoroman, explică unul din cei mai buni consacră şi unei însemnate activităţi literare, cu
cercetători ai săi, arheologul şi istoricul Vasile scopul de a explica, într-o limbă simplă şi pe înţe-
Pârvan, care dovedeşte acest lucru prin mărturi- lesul tuturor, fundamentele curate ale dogmei:
ile lui Paulinus, prin activitatea episcopului şi prin Nicetas Remesianae civitatis episcopus simplici
frecvenţa numelui Nicetas în acea epocă printre et nitido sermone competentibus ad baptismum
băştinaşii daco-romani, atât în Dacia Aureliană, instructonis libellos sex21 spune, la sfârşitul se-
cât şi la nordul Dunării, în cea Traiană13. colului al V-lea, Gennadius, alt scriitor din acel
Nicetas evanghelizează în a doua jumă- mediu galic, care formează o punte de legătură
tate a sec. IV şi la începutul secolului următor între episcopii Nicetas şi Martin din Dumio. Pe
(era episcop în 366 şi continua să fie în 414) în baza indicaţiilor lui Gennadius, critica filologică a
toate ţinuturile de la sudul şi nordul Dunării, putut reconstitui, în parte, operele acestui scriitor,
locuite pe atunci de felurite popoare: „Îţi vei purta ascunse multă vreme sub numele sfinţilor Am-
paşii – spune Paulinus – prin câmpiile de la brosiu şi Ieronim sau chiar al lui Martin din
Philippi, ale macedonenilor, prin oraşul tomitan Dumio22. Sunt tratate catehetice, ca Libelli in-
şi, ca oaspe dardan, pe la Scupi din vecinătatea structionis23 pentru candidaţii la botez, sau Libel-
patriei tale”14. E apostolul bessilor din Balcani, lus ad virginem lapsam24; tratate liturgice, ca De
dar, în acelaşi timp, şi al dacilor, al „sciţilor” şi al psalmodiae bono şi De vigiliis25; un tratat De di-
goţilor de pe ambele maluri ale Dunării. „Pe tine vinis appellationibus26; şi opera universală
te numeşte părinte întregul ţinut de la miază- cunoscută, atribuită lui Nicetas atât de vechile
noapte (plaga tota Borrae) – şi, învrăjbit cu ai săi, manuscrise, cât şi de critica modernă, imnul Te
îşi lasă din piept sălbatica pornire, avându-te pe Deum laudamus27.
tine ca maestru. Aleargă la tine şi geţii şi dacii – Nu încape îndoială că Martin din Dumio,
de un fel şi de altul – şi cel care trăieşte înlăuntrul care îşi petrecuse tinereţea în ţinuturi învecinate
pământurilor15 şi cel încuşmat16, sălăşluitor pe cu Dacia, trebuie să fi cunoscut de aproape şi să
malul cel bogat în multe vite17”. Pârvan a arătat fi admirat activitatea şi opera lui Nicetas. Trebuie
că, în vreme ce prin Getae trebuie înţeleşi goţii să fi cunoscut chiar Dacia. O dată măcar, în ver-
de pe ambele maluri ale Dunării, sciţii, „potrivit surile închinate lui Martin din Tours, numele
uzului limbii literare a vremii”, nu sunt decât dacilor vine sub condeiul său. Lăudând activi-
„locuitorii vechii Dacii dintre Tisa şi Nistru”, care tatea de apostol a acestuia, el enumera nea-
pot fi goţi sau daci18. murile „felurite şi rele” – imannes variasque
Activitatea de evanghelizator a lui Ni- gentes – pe care sfântul le adusese la creşti-
cetas se aseamănă mult cu aceea a sfântului nism28:
Martin din Tours şi cu cea de mai târziu a lui Mar- ...Alamanus, Saxo, Toringus
tin din Dumio. El propovăduieşte credinţa mai Pannonius, Rugus, Sclavus, Nara, Sarmata,
ales în mijlocul unei populaţii rurale de barbari Datus,

20
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
Ostrogothus, Francus, Burgundio, DACUS, această epocă între centre teologice atât de în-
Alanus, depărtate, cum e cel din Remesiana şi cel din
Te duce nosse Deum gaudent. Tua signa Suevus Dumio. Sunt legături stabilite prin misionari
Admirans... dunăreni – Martin din Tours, Nicetas din Reme-
Era, într-un amestec fără rânduială, noua siana, Martin din Dumio – şi ale căror fire se ţes
configuraţie etnică a Europei, pe care o întâlnim prin intermediul scriitorilor galici, ca Paulinus din
şi la alţi autori ai timpului. O astfel de enumerare, Nola (gal de origine) şi cercul scriitorilor teologici
mai completă şi mai ordonată, o găsim la Sido- care înfloresc în sec. IV-VI în sudul Franţei, pe
nius Apollinaris, tot în versuri de panegiric, închi- urmele lui Martin din Tours.
nate lui Iulius Valerius Maiorianus, care purtase Uimitoare epocă, pe care o credem bar-
războiul „pe malurile îngheţate ale Dunării cu bară, când oameni ca aceşti episcopi se puteau
şapte guri” – rigidum septemplicis Istri / agmen29: ridica la o conştiinţă atât de înaltă, nu numai prin
...Bastarna, Suevus, credinţă, ci şi prin cultură. Tradiţia Imperiului,
Pannonius, Neurus, Chunus, Geta, Dacus, prezentă încă, şi comunitatea universală creată
Alanus, de creştinism îngăduiau o circulaţie neîncetată şi
Bellonothus, Rugus, Burgundio, Vesus, Alites, legături spirituale puternice pe deasupra
Bisalta, Ostrogothus, Procustes, Sarmata, Moschus, graniţelor şi a patriilor. Nicetas lua în două rân-
Post aquilas venere tuas: tibi militat omnis duri toiagul de călătorie, în 398 şi în 404, pentru
Caucasus, et Scythicae potor Tanaiticus undae. a-l vizita în Italia pe episcopul Paulinus, care îi
dedică două frumoase poeme, De adventu Ni-
Fără vreo relaţie geografică reală, Martin cetae episcopi de Dacia, qui ad Natalem Domini
din Dumio îi amintea pe daci între alanii Sciţiei şi Felici occurrerat şi De reditu Nicetae episcopi in
burgunzii din Apus. Nu ne putem îndoi însă că el Daciam35, şi îi informează prin epistole pe pri-
i-a cunoscut de aproape, dacă nu pe cei de la etenii din Gallia despre activitatea misionară şi
nordul Dunării, măcar pe cei din Dacia lui Ni- marea învăţătură a episcopului dac. În mijlocul
cetas. Remesiana30, situată la răsărit de Naissus suevilor barbari, episcopul din Dumio scria cu
(Niş în Serbia), se găsea pe drumul cel mare de aceeaşi libertate de conştiinţă cunoscutele cu-
la Sirmium (capitala Panoniei) la Byzantium, vinte care sunt ca o mărturie a acelui spirit uni-
adică drumul pe care trebuie să-l fi străbătut Mar- versal: Non es in patria tua? Patria tua est
tin din Pannonia în Orient. La acea epocă Reme- ubicunque bene es: illud enim per quod bene es
siana era distrusă de huni31, dar Martin putea non est in loco, sed in homine. Nihil magnum nisi
culege din acele regiuni tradiţii în legătură cu Nic- magno animo despicias36. Cu un secol şi jumă-
etas, care trebuie să fi fost cunoscut şi în Pan- tate mai înainte, Orosius, fugit din Spania în
nonia. Nu e desigur o întâmplare cultul lui pentru Africa de teama goţilor, exprimase un gând
sf. Martin din Tours, omonimul său, ale cărui asemănător: Oriunde ajung, n-am a mă teme;
fapte erau cunoscute, cum am văzut, în întregul „sunt roman printre romani, creştin prin creştini,
Illyricum prin filiera episcopului Paulinus din Nola om între oameni”. Egalitatea în privinţa legilor, a
şi a lui Nicetas. Cu asemenea amintiri avea să credinţelor şi a naşterii mă apără şi pretutindeni
plece mai târziu Martin în Occident şi cu exem- îmi găsesc patria37. Şi unul şi altul aveau poate
plul viu al episcopului din Remesiana, ale cărui în minte cuvintele lui Seneca, care puteau fi şi
opere – cum presupune Dom Justo Perez de ale unui creştin: „Să străbatem orice ţinuturi: nu
Urbei – se vor fi aflat în bagajele sale când a de- vom putea afla nici un loc de exil; căci nimic ce
barcat pe ţărmurile gallege32. se găseşte pe lume nu-i este străin omului. De
Critica modernă a recunoscut în scrierile oriunde, privirea noastră se ridică deopotrivă
lui Martin din Dumio urmele acestei strânse relaţii către cer; aceeaşi depărtare desparte lucrurile di-
a misionarului din Occident cu opera episcopului vine şi cele omeneşti... Cât timp mă aflu laolaltă
dac. În tratatul său De correctione rusticorum33, cu acestea şi pătrund, atât cât îi este îngăduit
atât de interesant pentru cunoaşterea omului, printre cele cereşti, câtă vreme sunt cu
moravurilor lumii barbare a timpului, s-au găsit sufletul în contemplarea lucrurilor înrudite cu el,
formule, ca aceea a crezului şi a Renunţării, îm- ce-mi pasă de ceea ce am sub tălpi?”38. Perso-
prumutate de la Nicetas; iar opusculul De nalitatea lui Nicetas îi este cunoscută şi sfântului
Pascha e socotit de critici drept o reeditare a Isidor, care în Etimologiile sale citează în două
capitolului De ratione Pascae din tratatul lui Ni- rânduri versuri din poemele lui Paulinus către
cetas Libelli instructionis34. Cu drept cuvânt, is- Nicetas, pentru a explica ce fel de popoare erau
toricii subliniază raporturile ce se constată în dacii şi bessii39. Prin Paulinus din Nola şi prin

21
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
Martin din Dumio, numele episcopului dac 11. Paulinus Nolanus, Carmina, XVII, 55-56 şi 187-188 [„...până când,
ajunsese cunoscut, desigur, şi în alte cercuri din după dorinţă, va fi purtat, vesel, către oraşul care îi e patrie... să te aşeze
în siguranţă înlăuntrul pragului patriei” (cu varianta de manuscrise limiti
această epocă. Un ecou indirect al acestor relaţii, = „în hotarul” pentru limine) (N. ed.)].
care din Dacia duc până în Spania prin Italia şi 12. J. Zeiler, Les origines crétiennes dans les provinces danubiennes
sudul Franţei, îl întâlnim în sec. al VIII-lea la un de l'Empire Romain, Paris, 1918, p. 555.
13. V. Pârvan, op. ct., p. 171-172 şi n. 769
misionar spaniol emigrat în părţile Rinului, bene- 14. Paulinus, Carm., XVII, 193-196: Tu Philipeos Macedum per agros /
dictinul Pirminio sau Pimenio, apostol al alanilor per Tomitanam gradieris urbem / Ibis et Scupos patriae propinquos / Dar-
şi întemeietorul mânăstirilor faimoase de la Rei- danus hospes. [Vom menţiona varianta Stobitanam... urbem „prin oraşul
Stobi”, mai coerentă geografic; cf. FHD, II, 1970, p. 176) (N. ed.)].
chenau şi Murbach. Un tratat catehetic rămas de 15. În Dacia Mediterranea (n. ed.).
la el, De cunctis libris scripturarum scarapsus40, 16. În original pillaeatus, semn al nobleţei şi libertăţii (N. ed.).
reproduce aproape literal scrierea lui Martin din 17. Paulinus, Carm., XVII, 245-252: Te patrem dicit plaga tota Borrae, /
ad tuos Scytha mitigatur / et sui discors fera, te magistro, / pectora ponit. /
Dumio De correctione rusticorum, care reflec- Et Getae currunt et uterque Dacus, / I qui colit terrae medio, vel ille / divitis
tase, pentru întâia oară în mediul hispanic, for- multo bove pilleatus / accola ripae. În Dacia Ripensis, ambele provincii fiind
mule teologice ale episcopului de la cele care au luat fiinţă după Aurelian, în sudul Dunării (N. ed.).
18. V. Pârvan, op. cit.,p. 166 şi mai ales n. 754.
Remesiana41. 19. Paulinus, Epistulae, XXIX, 14 [Paulinus îi scrie lui Sulpicius Severus
* Editura Dacia, Bucureşti, pg. 89-98 că i-a citit lui Nicetas cărţile lui (N. ed.)]..
______________________ 20. Suplicius Severus, Dialogi, II (III), 17, 4, ap. V. Pârvan, op. cit., p. 159-
1. Florez, España sagrada, vol. XV, p. 449. În acelaşi volum se află şi 160 şi n. 729 [„...acea carte a noastră el a împrăştiat-o nu numai prin Italia,
ci şi prin tot Illiricum”; cf. Ed. C. Halm, Viena, 1966, p. 215 (n. ed.)].
textele lui Venantius Fortunatus şi ale lui Gregorius din Tours despre Sf. 21. Patrologia Latina, vol. LVIII, p. 1073 şi urm.
Martin din Dumio, precum şi operele literare ale acestuia. 22. Capitolul De ratione Pascae din Libelli instructionis este atribuit un-
2. Ibid., p. 382, după Historia Francorum a lui Gregorius din Tours (V, eori lui Martin din Dumio, j. Zeiller, op. cit., p. 553, n. 2, socoteşte
37): Hoc tempore at beatus Martinus Galliciensis episcopus obiit, mag- atribuirea cel puţin îndoielnică şi recunoaşte în text stilul lui Nicetas.
num populo illi faciens planctum. Nam hic Pantoniae ortus fuit et exinde 23. „Cărţi de instruire” (N. ed.).
ad visitanda Loca Sancta in Orientem properans in tantum de litteris im- 24. „Către către fecioara căzută în greşeală” (N. ed.).
buit, ut nulli secundus suis temporibus haberetur [„În această vreme (580 25. „Despre folosul psalmodierii” şi „Despre vegheri” (N. ed.).
d. Hr.) s-a prăpădit şi fericitul Martin, episcopul de Gallicia, făcând mare 26. „Despre denumirile divinităţii” (N.ed).
jale acelui norod. Căci el, născut în Pannonia şi grăbindu-se de acolo să 27. V., pe lângă lucrarea citată a lui E.A. Burn (cf. N. 23) şi contribuţia
viziteze Ţara Sfântă, în răsărit, într-atât a ajuns de cultivatm, încât nu era mai recentă a aceluiaşi autor, The Hym Te Deum and his Author, Lon-
socotit al doilea după nimeni în vremurile sale” (N.Ed.)]. dra, 1926 [Te Deum laudamus „Pre tine te lăudăm, Doamne” este un imn
3. Ibid., p. 379, după Venantius Fortunatus, Carmina V, 8, 21-22 (Ad Mar- celebru, intrat în ritualul marilor festivităţi triumfale catolice (N. ed.)]..
tinum Galliciensem carmen(: Pannoniae, ut perhibent, veniens e parte 28. España sagrada, vol. XV, p. 448 [„Alamanul, saxonul, turingul, pan-
Quiritis / est magis effectus Galli-Sueva salus [„Venind, pe cât se spune, nonianul, rugul, slavul, narul, sarmatul, datul, ostrogotul, francul, burgun-
drept cetăţean din părţile Pannoniei, a ajuns să fie mai degrabă mân- dul, d a c u l, alanul se bucură să-l cunoască pe Dumnezeu sub
tuirea Galliciei”; am adoptat lecţiunea lui Fr. Leo Quiritis (după manu- îndrumarea ta. Semnele tale admirându-le, suevul...” Discuţia asupra
scrise), faţă de Quennis(?) de la Flórez (N.ed.). identificării unora dintre aceste populaţii nu este încă încheiată (N. ed.)].
4. Ibid., p. 449 (în Epitaf) [„în sânul Galliciei” (N. ed)]. 29. Sidonius Apollinaris, Carmina, V. (Panegyricus), 474-479 [„Bastarnul,
5. Ibid., p. 377-378, după epistola lui Venantius Fortunatus din Carmina, suevul, pannonianul, neurul, hunul, g e t u l, d a c u l, alanul, bellonotul,
V, 1, 10 (pietati vestrae ilias et famulas Agnem et Radegundem... com- rugul, burgundul, vesul, alitul, bisaltul, estrogotul, procustul (Willamowitz
mendo) şi V, 2, 63-64 (cum Radegunde humili supplex, pie, postulat „pirustul”), sarmatul, moscul au venit după acvilele tale: pentru tine se
Agnes/ut commendatae sint tibi, sancte pater). află sub arme întregul Caucaz şi cel ce bea din Tanais (Don) unda cea
6. Ibid., p. 376 (passim în Epistola amintită la n. ant.). În manuscrisul in- scitică”. Şi aici unele lecţiuni şi identificări sunt problematice (N. ed.)].
iţial exista următorul exemplu: din epistolarul poetic: „Pe apele înspumate 30. Astăzi Bela Palanka, în R. Serbis (N. ed.).
ale Pontului a venit până la mine, desăvârşit părinte, ca un dar aducător 31. Procopius, De aedificiis, IV, 1, 4; cf. Şi IV, 4. 1 şi IV, 5,6 [fără menţi-
de adevărată dulceaţă; pe sărata mare răscolită de fiicele Oceanului am unea explicită a Remesianei (N. ed.)].
primit potolirea setei... E cel dintâi fruct care mi-a venit pe valuri; corabia 32. J. Pérez De Urbel, Los monjes... (cit. N. 22), I, p. 189..
care pe alţii poate îi scufundă în întuneric, mie, fără-ndoială, mi-a adus 33. „Despre îndreptarea ţăranilor” (N. ed.).
cu sfaturile tale lumină”. 34. J. Zeiller, op. cit., p. 553,. N. 2 şi p. 556 n. 1; J. Pérez De Urbel, loc. Cit. N. ant.
7. Ibid., p. 380, după De miraculis S. Martini, I, 11 [„Limba mea nerodnică În ordine, „Despre Paşte”, „Despre socoteala Paştilor”, „Cărţi de instruire” (N. ed.).
nu este în stare să povestească atari virtuţi” (N. ed.)]. 35. „Despre sosirea episcopului Nicetas din Dacia, care îl întâlnise pe
8. Convertirea la arianism a suevilor de curând creştinaţi (în 448) s-a pe- Felix de Crăciun” şi „Despre întoarcerea episcopului Nicetas în Dacia”
trecut în anul 465, ca urmare a unei manevre politice a lui Teodoric, care- (Titlurile poemelor sunt apocrife) (N. ed.).
l trimisese anume în acest scop pe episcopul galat Ayax. Revenirea la 36. España sagrada, vol. XV, p. 419, în De moribus („Despre moravuri”)
credinţa ortodoxă pe la 550 prin activitatea lui Martin din Dumio este [„Nu te afli în patria ta? Patria ta este oriunde ţi-e bine: căci ceea ce te
plasată de Gregorius din Tours sub domnia lui Carriaric sau Kharriaric, face să-ţi fie bine nu ţine de loc, ci de om. Să nu priveşti de sus nimic
rege menţionat astfel doar de acest autor, şi asimilat de majoritatea is- măreţ decât cu mare curaj.” Efortul de a se consola în exil străbate nu
toricilor cu Teodomir (N.ed.). numai la autorul antic, ci şi la cel modern (N. ed.)].
9. Dom Justo Pérez De Urbel, Las letras en la época visigoda, în His- 37. Orosius, Hist., V, 2 [text în majoritate parafrazat, cu excepţia unui
toria de España (ed. R. Menéndez Pidal), vol. III, Madrid, Espasa-Calpe, fragment din V, 2, 6, (N. ed.)]
1940, p. 393 şi urm.; Los monjes españoles en la Edad Media, vol. I, p. 38. Seneca, Consolatio ad Helviam, VIII, 5-6 [„înrudite cu sufletul” sunt,
188 şi urm. după filosoful antic, sferele eterice ale constelaţiilor (N. ed.)].
10. Despre Nicetas v. E.A. Burn, Nicetas of Remensiana, his Life and 39. Isidor, Etymologiae, IX, II, 90-91.
Works (cu cea mai bună ediţie a textelor sale), Cambridge, 1905; W.A. 40. „Extras cu privire la toate cărţile Scripturilor” o introducere în credinţa
Patin, Nicetas Bischof von Remesiana, als Schriftsteller und Theologe creştină scarapsus este un barbarism pentru excerptum, lucrarea lui
(Diss. Inaug.), München, 1909; V. Pârvan, Contribuţii epigrafice la istoria Pirmin fiind plină de bateri de limbă) (N. ed.).
creştinismului daco-roman, Bucureşti, 1911, în special pp. 158-178; O. 41. J. Pérez De Urbel, De Patrologia. Española: S. Pimenio, în „Boletino
Bardenhewer, Geschichte der altkirchlichen Leteratur, vol. III, Freiburg de la Academia de Historia”, LXXVII. 1920, p. 132-150 şi Los Monjes, I,
im Breisgau, 1912, p. 598 şi urm. p. 190-191 şi p. 526-527; II, p. 255-256.

22
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin

Dacii şi văzduhul
Andrei Claudiu Roibu,
elev, cl. a XI-a, Piatra Neamţ

II
Cunoştinţele de astronomie ale poporului rimii ochiului, atât dacii, cât şi romanii privesc la
nostru sunt extraordinare. Omul simplu a făcut, de-a steaua din mijloc a oiştei Carului. Acolo e aşezată o
lungul timpului, observaţii de mare profunzime asupra steluţă, care rămâne nedespărţită de cea mai mare.
stelelor şi constelaţiilor, asupra mişcării lor (aparente) Cine o poate distinge se cheamă în popor că are ochi
pe bolta cerească, vrând să le dea anumite semnifi- buni. Aceasta-i Cărăuşul.
caţii. Spiritul de observaţie şi capacitatea de re- Interesantă este şi legenda populară ce face
laţionare, concretizate deseori în legende şi formulări referire la modul de deplasare a Carului Mare. Se
moral-informative, sunt excepţionale. spune astfel: Carul mare suia dealul cerului, încărcat
În cele ce urmează, vom prelua informaţii as- cu pleavă de stele. Cărăuşul mâna pocnind din bici
trale din cartea Vânătorul şi Natura de Ionel Pop*, cele trei perechi de boi înjugaţi la povară. Boii din
unde este înfăţişată, într-un mod plăcut, unic şi in- frunte au apucat în culme. Dumnezeu, care privea din
teresant, simplu şi clar, această cultură tradiţională jilţul său această trudă, grăi: „Acuşi apuci în vârf, cu
românească, care ne spune foarte mult despre trecutul ajutorul meu”. Dar Cărăuşul, văzându-se scăpat de
nostru şi, în primul rând, despre viziunea noastră greu, aruncă semeţ: „De aici, ori o vrea, ori n-a vrea
privind lumea şi universul. Dumnezeu, eu tot ajung cu carul în deal !” S-a mâniat
„Cea mai de frunte stea dintre toate e Stâlpul. Dumnezeu pentru asemenea nelegiuită vorbă şi iată
Se găseşte uşor dacă porneşti de-a lungul osiei dinapoi ca boii din faţă n-au mai voit să tragă, au dat înapoi,
a Carului Mare şi măsori cinci lungimi de osie. au strâmbat tânjeala, au scrântit osiile şi s-a împrăştiat
Această stea e „ţâţâna” cerului. Toate celelalte stele, de-a lungul cerului încărcătura de stele, scriindu-se
se rotesc în jurul Stâlpului care stă fix în boltă, nemiş- astfel Calea Laptelui. De atunci umblă Carul Mare cu
cat. Stâlpul e Steaua Ciobanului şi nu Luceafărul de roţile dinapoi înainte, cu oiştea coadă. Se învârte şi se
seară. După el se orientează ciobanii, fiindcă e pus să roteşte în jurul Stâlpului şi nu mai apucă în culme,
stea tocmai la miazănoapte (nord). Tot de la Stâlp oricât îndeamnă Cărăuşul boii.
pornind, în funcţie de mişcarea stelelor pe cer, Sub Carul Mare sunt cinci stele luminoase.
ciobanii pot să-şi dea seama şi de momentul sau cea- Acesta este Scaunul lui Dumnezeu. Acest tron îm-
sul nopţii. părătesc, cu toate că se vede răsturnat, are loc de
şedere şi are sprijin picioarelor.

Toată lumea cunoaşte Carul Mare cu oiştea


din trei stele, strâmbă, şi cu osiile scrântite, care Balaurul îşi întinde coada până între cele
stăruie în partea de miază-noapte a cerului, în- două Care, apoi îşi încolăceşte trupul şi-şi deschide
vârtindu-se în jurul Stâlpului. Pentru încercarea age- gura drept spre Fata cea mare cu cobiliţa. Când îl vezi

23
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
pe Balaur aşa întins, parcă aştepţi să îşi încordeze
spatele solzos şi cu o vânturare a cozii să măture toate

stelele de pe un pătrar de cer. Dar el nu învie decât pe


vreme de ploi şi de viscole, când joacă deasupra no-
rilor şi înoată prin ei ca prin apă. Păcat că atunci oa-
menii nu-l văd.
Spre apus de la Carul Mare stă sprijinit în
bâtă Boarul şi îşi paşte boii, pe care îi ţine neîncetat
sub priviri. Acolo, aproape de gura Balaurului, stă găseau o încâlci-
Ciobanul cu oile. Cât de mare şi de voinic ar fi el, tură de stele. Este
n-are decât patru mioare… Mai trăgând spre Carul Calea rătăciţilor.
Mic, stă Coasa, cu cele cinci stele ale ei. Abia se ridică Vrând parcă să
dinspre zarea de la miazănoapte o stea mândră, Fata. sperie pe cei pier-
Lângă ea, sunt trei steluţe, care nu se despart nicio- duţi, se întinde spre
dată. E Capra cu iezi. Ceata de 13 stele de lângă ei, rezemată în
Cioban e Omul. Unii zic că ar sta în genunchi. zare, Scorpia, cu
Privind spre răsărit, nu prea deasupra zării, un ochi mare, cu
este o stea foarte frumoasă, numită Pajura, numită ghearele întinse.
astfel fiindcă pare că îşi întinde aripi şi coadă. Acestei Arcaşul se iveşte
stele bătrânii îi zic Fata Împăratului şi are două stele de după un deal, cu
pe umeri. Între Om şi Boar, se vede o stea albă. Toate arcul întins, gata să răpună această creatură urâtă.
cele dimprejur ard cu foc roşu, aceasta singură e albă Deasupra orizontului, se ridică apoi o conste-
ca un diamant curat. Ea face parte dintr-o salbă de laţie frumoasă, alcătuită din şapte stele mari şi vreo
şapte stele, care se alcătuiesc aproape în cerc deschis şase mai mărunte. Aceasta se numeşte Orion în lim-
spre culmea cerului. Aceasta-i Hora. Steaua cea aleasă bajul internaţional, însă străbunii îi ziceau altfel. Ast-
din Horă e Fata mare. Înăuntrul Horei sunt două fel, cele trei stele mari din mijloc, alăturate, se numesc
steluţe. Acestea sunt cei ce nu lipsesc de la nici o horă: Rariţele, fiindcă seamănă cu pluguşorul cu două
Lăutarii. brazde. Celelalte sunt Sfredelul, Toiegele, Secera.
În mijlocul cerului de miazăzi, străbunii La o vreme, se iveşte şi Steaua dracului. În

24
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
Aproape de Vânătorul ceresc, cu steaua mân-
dră Orion, aşa după cum se cuvine, stă Câinele de
vânătoare. Steaua mare din această figură a cerului se
numeşte, în limbajul astronomilor, Sirius, fiind cea
mai strălucitoare stea de pe bolta de deasupra noastră.
Ea arde cu scântei neîncetate…

Între Fata Mare şi Toacă e Crucea mică, al-


cătuită din cinci stele. Între Horă şi Fecioară zace
Calul, rezemat pe picioarele din faţă pe steaua cea mai
mare.

Bardă este o stea, cea din cracul din dreapta, mai


mărişoară, pe care dracul o întoarce ca pe un felinar,
cu faţa în toate părţile, cercetând după suflete rătăcite.
Lumina acestei stele când e mare, când e stinsă, după
cum răsuceşte stăpânul ei felinarul. Astronomii
numesc, în limbaj internaţional, acea stea Algol şi ea
are o planetă întunecoasă, care se roteşte în jurul ei,
ca Luna în jurul Pământului nostru. Când ajunge acel
pui între steaua luminoasă şi noi, mama ei e acoperită
şi nu o mai vedem: se stinge felinarul.

25
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
Tot aproape de Toacă, dar mai înspre Scaunul apei. Şi se pune pe sine alături de toate de deasupra şi
lui Dumnezeu se află Jgheabul. În jurul stelei mari cu din jurul lui, şi se cuprinde însuşi, părticică , în imen-
foc roşu e alcătuirea Taurului, în cap cu o îngrămădire sitatea naturii.”
de steluţe. Aceasta-i Cloşca cu pui. Este uşor de constatat uimitorul spirit de ob-
Se bucură strămoşii şi astronomul amator servaţie şi adâncimea constatărilor făcute de
când după cercetare, găseşte pe harta cerului câte o străbunii noştri, care au dat constelaţiilor denumiri
constelaţie cunoscută lui şi îşi aduce aminte şi de nu- simple, folosind aspecte din viaţa şi activitatea lor de
mele pe care îl ştia din bătrâni. Micul astronom, în zi cu zi. Găsim aici, totodată, şi o adevărată filozofie
răzleţirea gândului său, punea alături firul de iarbă cu de viaţă
molidul uriaş, vântul care cânta în lira cetinilor cu tor- - va urma -
sul monoton al glasului caprimulgului, Balaurul din ______________
nesfârşita lume a cerului cu firul de nisip din marginea *Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p. 160 şi urm.

SCRIERI VECHI
Mioara Căluşiţă-Alecu

Plăcile de plumb cu inscripţii geto-dacice


ilustrează istoria noastră milenară.
În numeroasele reprezentări ale conducăto-
rilor daci, aceştia purtau pe cap o bonetă – coif – că-
ciulă –, numită dogo pe placa de plumb nr. 119 [1, 2].
În rândurile 8-12 de pe această placă, se
specifică: când Decebal „puse pe capul său coiful
(dogo), pe care toţi geţii azi îl poartă numai de îl
generează din semnele toate” [2, p. 12]. Este probabil
că acest dogo era un simbol puternic al centrului ener-
getic din frunte, care era cunoscut şi de hinduşi şi de
vechii egipteni.
În cartea Rahonczi Codex, se arată că, în se-
colul al XI-lea, blakii (valahii) apreciau căciula (tiatia) Fragment din tăbliţa 119
ca pe un simbol respectat. În primul capitol [3, p. 2-
3] se spune: „Mergeţi vioi, juraţi pe căciulă (tiatia), torii geto-dacilor, care purtau căciula – boneta
pe puternica căciulă ”. rituală.
În cuvântarea pe care o ţine în faţa armatelor Corpul omului este străbătut de un canal de
unite – blake şi bizantine – gata de luptă împotriva energie care se ridică de la baza coloanei vertebrale
cumanilor, mitropolitul blakilor se referă des la ju- până în fruntea omului. În tradiţia hindusă, acest canal
rământul pe căciulă al blakilor [3, p. 424]. Se spune: se numeşte şarpele kundalinī şi este reprezentat tot ca
„Să juri pe căciulă (tiatia) să fiu unit! Cu căciula un şarpe pe plăcile de plumb nr. 40, 112, 118, 117,
unită, întru Domnul, folositoare, puternic să îm- 118, 119, 131... Corpul omului evoluând, s-a dezvoltat
potrivească, să sfinţească, strigăt de şoim să apere… un centru de energie în creştetul capului şi pentru in-
Să juri pe căciulă – făgăduiţi să înaintaţi, mai ales cel dicarea lui, creştinii au reprezentat oamenii sfinţi cu
ce conduce” [3, p. 240-241] sau „Dacă hotărăşti să aureolă, iar conducătorii şi-au pus coroană.
juri puternic pe căciulă, cu putere trăind” [3, p. 242- În textele din Codex apare chiar figurat un şarpe
243. [3, p. 264-265, 280-281]. Este amintirea acelui şarpe de
În textele din Codex se vede cum căciula era energie din tradiţiile hinduse şi din cele geto-dace
un simbol respectat, care arăta că purtătorii ei reprezentat pe plăci de plumb? În Codex i se spunea
blaki au putere, dar şi datorii, precum conducă- drac, draca [3, p. 1-2, 56-57, 164-165], poate pentru a
estompa vechiul centru energetic venerat anterior.

26
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
Precum odinioară deceneu şi
regii daci conduceau şi încurajau lup-
tătorii, voievodul Vlad conducea lupta
blakilor contra năvălitorilor păgâni [3].
Comparând textele din Codex
cu cele de pe plăcile de plumb, se con-
stată cum credinţa şi felul de a
acţiona în viaţă au evoluat; vechile
simboluri, ca şarpele, sunt privite ca
amintiri ale trecutului, care nu mai
reprezintă psihicul contemporan
scrierii din Codex.
Străduindu-mă să urmăresc
aceleaşi informaţii exprimate în mai
multe limbi, am intuit cum a evoluat
gândirea şi comunicarea lor în decur-
sul timpului.
În vechime, oamenii trans-
miteau informaţiile prin vorbe, care foloseau mai lui în franceză, de pildă, se constată că este la fel de
multe sunete şi alcătuiau fraze scurte. clar şi de precis, dar mai scurt, fapt care atestă
Vechii învăţaţi hinduşi, acum circa două vechimea mai mare a limbii române.
milenii, au constatat că limba vorbită de ei era adesea În trecut, în transmiterea informaţiilor prin
ambiguă. Au studiat-o şi au fixat-o după reguli gra- vorbe se foloseau mai multe sunete şi enunţuri mai
maticale, care permiteau şi crearea unor cuvinte noi. scurte.
Au numit acea limbă sama scrita (cea mai fixată, or- Limbile au evoluat prin reducerea
donată, precisă), cuvânt care a devenit ulterior san- numărului de sunete, simplificarea gramaticii şi
scrita. amplificarea (creşterea dimensiunilor) textelor.
Textele din limba sanscrită sunt mai scurte Traducerile din unele limbi vechi puţin
decât traducerea lor în limbile actuale, dar folosesc 48 cunoscute este o problemă dificilă şi am admiraţie faţă
de sunete, au în gramatică trei numere: singular, dual de curajul şi efortul lui Dan Romalo şi Viorica
şi plural şi circa 10 cazuri la declinări. Enăchiuc de a descifra astfel de texte vechi.
Limba latină, fixată gramatical, transmite in- Bibliografie
formaţiile precis, are texte mai scurte decât traducerea 1. Burnouf E., Leopold L., Dictionnaire classique sanscrit-
français, Ed. Maisonneuve, Paris, 1866.
lor în limbile moderne, dar şi o gramatică mai com-
2. Căluşiţă-Alecu Mioara, De ce dacii purtau bonete aple-
plicată decât acestea. cate spre frunte, Dacia magazin, nr. 80, p. 10-12.
Textele din Rahonczi Codex sunt mai scurte decât tra- 3. Enăchiuc Viorica, Rahonczi Codex, Descifrare, transli-
ducerea lor în română. Şi această caracteristică le ilus- terare, traducere. Ed. Alcor, Bucureşti, 2002.
trează vechimea.
Comparând un text românesc cu traducerea

ABONAMENTE «DACIA MAGAZIN»


Începând cu data de 1.01.2012,
preţul unui abonament la revista noastră
este:
semestrial: 31 lei şi anual: 62 lei

27
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin

DE LA RITUALUL VEDIC UPASANA ŞI


ARMA ZEILOR – ASTRA – LA ENERGIA PUNCTULUI
ZERO ŞI ENERGIA LIBERĂ, ALE LUMII ŞTIINŢIFICE
Eugeniu Lăzărescu

I. Considerente generale atmosfera pur raţionalistă a lumii ştiinţifice de către unele


Epopeea Mahâbhârata relatează evenimentele le- cercuri dominatoare, a permis ajungerea la concluzia că re-
gate de declanşarea şi desfăşurarea unui război atipic epo- centele descoperiri erau de fapt redescoperiri, care se prac-
cii respective, război purtat în ţinuturile supuse migraţiei ticau de milenii, cel puţin în lumea aryană, vedică. Efectele
aryene. acestor descoperiri au fost „îmbrăcate” în forma cultică.
Conform textului vedic, unele dintre particula- Aceste descoperiri au permis, în urma relaţiilor
rităţile acestui război au fost următoarele: care s-au creat pentru prima oară în istorie, cunoaşterea
1. conflagraţia a cuprins ţinuturi întinse, continente, prin revelaţie (Śruti) a Principiului Armoniei alcătuirii Univer-
având un caracter mondial; sului, a relaţiei între Bine şi Rău. Consecinţa directă a fost
2. nivelul de distrugere provocat de acest război alcătuirea unei societăţi armonice, ierarhizată pe criterii va-
atinsese un nivel comparabil cu cel provocat de către bom- lorice spirituale, aparent materiale, societate, care a durat
bardamentul de la Hiroşima; Deşi relatările sunt recunos- milenii.
cute ca având un caracter mitic, totuşi detaliile privind Ceea ce este foarte important de evidenţiat este
desfăşurarea şi urmările sale ridică o problematică rămasă accesul direct al oricărei fiinţe umane la această energie
încă în suspensie, privind răspunsul la o serie de întrebări. fără a se folosi un mijloc material, precum şi posibilitatea
3. modul de desfăşurare atipic al acestuia, cu fo- „scăpării” fiinţei umane de sub controlul autorităţii statale
losirea de mijloace de luptă, de asemenea, atipice. sau de oricare altă natură.
Încercând a face o delimitare între elementele II. Astra , arma mitică a vedicilor. Generalităţi
provenite de pe latura mitologică a evenimentelor, care apar Epopeea Mahâbhârata menţionează folosirea de
ca concrete, de cea plauzibilă, mijloacele descrise, privite către participanţii la război a unei serii de „arme” aparte,
prin prizma viziunii materialist-dialectice, apar ca depăşind arme puse la dispoziţia lor de către zei, arme numite „Astra”.
nivelul „tehnic”, specific perioadei istorice respective. Con- Armele Astra sunt considerate de către textele vedice
form descrierii din textele vedice, ele implicau şi alte planuri „arme transcendentale, supranaturale”(18-1/6).
existenţiale (recentele descoperite planuri morfogenetice), Între aceste arme sunt menţionate următoarele: Ag-
precum şi acţiuni individuale directe ale fiinţei umane cu neyastra (Agneyaastra, Agniyastra), ale zeului vedic Agni (6).
efecte radicale la nivel de masă. Conform altor surse documentare, în războiul Ma-
În general, mitologiile concentrează acţiunile lor în hâbhârata, participanţii au folosit următoarele „arme” Astra (7):
jurul unui personaj mitic, cu caracter de erou, săvârşind - Agneya Astra, de sub oblăduirea zeului vedic
fapte ieşite din comun, exagerate ca natură şi amploare. Agni, Zeul Focului. Acţiunile acestei arme sunt descrise „ca
Această epopee prezintă faptele într-o desfăşurare emiţând flăcări care care nu pot fi stinse cu mijoace nor-
logică, metodică, fundamentate pe o ideologie religioasă male”, „flăcări care pot distruge armate întregi” (18-3/6)
radicală, ideologie care nu priveşte numai eroii, ci întreaga - Vayu Astra, de sub oblăduirea zeului vedic Vayu,
masă a participanţilor la acţiune. Relaţiile între planuri sunt Zeului Vântului. Acţiunile acestei arme constau în produ-
definite prin reguli şi metodologii concrete, elemente care cerea de uragane „capabile să ridice de la pământ armate
se regăsesc în aceleaşi forme în cultul hindus actual. Acest întregi”.(18-3/6).
fapt a permis efectuarea studiului comparativ între acest - Brahmâ Astra, de sub oblăduirea zeului vedic
cult şi cel vedic relatat de către textul vedic, verificarea ve- Brahmâ Cosmocreatorul. Acţiunile acestei arme constă în
ridicităţii procedurilor şi efectelor aplicării acestora. „distrugerea instantanee a unei întregi armate”, precum şi
Scoaterea la lumină, după un secol, a unor des- „anihilarea acţiunilor altor arme Astra” (18-3/6).
coperiri, precum relaţia directă între fiinţa umană şi energia În mod similar, arma Brahmâ Astra este menţio-
universului, descoperiri care incomodau ideologic viziunea nată de către textele Sastras şi Puranas (18-4/6). Conform
materialist-dialectică implementată şi menţinută cu greu în Sastres, există 13 Astras (18-4/6):

28
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
- Arma Brâhmastra era „una dintre cele mai mor- erau suficiente” (18-2/6).
tale”. Când ea acţionează, „nici un contraatac nu o poate - „Râma, Arjuna şi Bhisma au invocat (zeităţile)
opri” (18-4/6). prin săgeţile arcurilor lor, deşi, potenţial, ei puteau folosi
- „Brâhmastra a fost creată de Brahmâ Cosmo- orice altceva” (18-2/6), precum:
creatorul în scopul sprijinirii Dharmei şi Satya” (18-4/6) (3). - „Ashwatthana a „folosit tăişul armei sale” pentru
- „Brâhmastra nu greşeşte ţinta şi ea trebuie folo- a obţine arma Astra” (18-2/6)
sită numai în scopul său specific, împotriva inamicului in- - „Pashupata, prin acţiunea sa mentală, a obţinut
dividual sau armată, astfel încât acesta este anihilat” o arma Astra cu o putere foarte mare, ea aparţinând zeului
(18-4/6). Śiva. Niciodată el nu a folosit-o împotriva luptătorilor sau in-
- Ca efect al folosirii armei Brâhmastra, „bărbaţii şi amicilor mai mici” (18-2/6).
femeile devin infertili, nu mai cad ploi, produce secetă, pă- Din citatele prezentate, rezultă următoarele constatări:
mântul se crapă. Ţinutul devine o stavilă pentru eoni (con- 1- existenţa unor moduri aparte de obţinere, prin
form DEX, energiile cosmice care fac posibilă întreţinerea ritualuri, apelând la obiecte dintre care unele nu au legătură
vieţii formelor vii). Toată viaţa ţinutului şi a celor dinprejur, directă cu scopul solicitării;
încetează să mai existe” (18-4/6). 2- conţinutul imnurilor adresat zeităţilor pentru so-
Conform textelor vedice, Brahma a creat o armă licitarea armelor Astra, generează impresia unei obligativităţi
şi mai puternică, Brâhmashira. Această armă nu a fost fo- din partea zeităţii de a le pune la dispoziţia solicitantului, în
losită în război, pe când Brâhmastra de 4 ori. Numai Arjuna scopul apărării acestuia de un inamic. Zeitatea acceptă, dar
a posedat cunoştinţele folosirii ei (18-1/3) (8). folosirea de către solicitant a acestor arme în scopuri imo-
III. Condiţiile necesare de îndeplinit, conform rale, împotriva legilor Naturii şi armoniei în Univers (Ad-
textelor vedice, de către o fiinţă umană pentru a obţine harma) era aspru pedepsită de către aceeaşi zeitate cu o
o arma Astra (18) (8) (7) putere de 3 ori mai mare decât cea a armei primite;
Textele vedice prezintă condiţiile pe care solicita- 3- abundenţa de menţionări în mitologia vedică de
torii trebuia să la îndeplinescă. Astfel: folosire a armelor Astras conduce la opinia că acestea erau
- „să fie conştienţi de ceea ce primesc” ( de la cine la îndemâna oricărei fiinţe umane, fără a necesita ca
şi în ce scop) (18-1/6). aceasta să aibă o situaţie privilegiată în societatea vedică
- „să cunoască mantrele cu care să folosească şi nu neapărat în condiţile unui conflict de proporţii.
arma şi să-i oprească acţiunea”(18-1/6). Ultimele descoperiri ale lumii ştiinţifice dovedesc
- Sub auspicile zeităţii care i-a dat arma, odată in- posibilitatea accesării directe şi folosirii de către fiinţa umană
vocată de către cel care o foloseşte pentru a fi înzestrat cu a energiei cosmice, în anumite condiţii personale ale solici-
ea, făcând aceasta, este imposibil pentru duşman să con- tantului, fără a necesita folosirea unor mijloace materiale.
ştientizeze capacităţile acesteia prin mijloacele mentale Această modalitate de solicitare şi de obţinere a
obişnuite” (18-1/6). armei, independent de dorinţa zeităţii în cauză, conduce la
- „ Se obţine prin invocări, prin expresii-cheie” (8). concluzia că aceasta este un act de tip magic, şamanic, act
- „Astra se poate obţine numai meditând asupra specific cultului vedic primar, procedeu acceptat ulterior de
lui Brahmâ”(8). către cultul vedic reformat monoteist.
-„ Se poate obţine doar odată în viaţă” (8). Notă: a. Este de menţionat că zeităţile cultului vedic, po-
Conform descrierii armei de către Sastras, invo- sesoare ale armelor Astra, sunt ipostaze ale Divinităţii Uni-
când condiţiile specifice privind folosirea diferitelor arme ce, Brahmâ Cosmocreatorul.
Astra, violarea „protocolului” de folosire al acestora încheiat b. Acceptarea de către zeitate a solicitării, cu re-
cu zeitatatea, folosirea inadecvată a acestora poate fi fatală zerva unei decizii ulterioare faţă de poziţia pe care o va
pentru cel care le foloseşte. Aceasta se datoreşte faptului adopta solicitantul, se explică prin accea, conform concep-
că puterea implicată în acţiune, cunoştinţele privind folosi- ţiei vedice, că fiinţa umană posedă Liberul Arbitru acordat
rea unei arme Astra se transmit de către un Guru discipo- de către Brahmâ, ca o cedare din partea sa a unor prero-
lului numai pe cale orală şi în secret, numai acelor discipoli gative în virtutea faptului că fiinţa umană este o creaţie a
care au anumite capacităţi şi pregătirea să le primească sa, o reflexie a sa la nivelul microcosmosului.
(18-1/6). Condiţia de a obţine arma Astra era executarea de
(Textul se referă concret la faptul că aceste arme către solicitant a ritualului vedic Upasana, ritual care se
trebuie folosite „numai în scopuri dharmice” adică în scopul practică curent şi astăzi în cultul hindus.
conservării Creaţiei săvârşite de către Brahmâ, a armoniei IV. Ritualul vedic Upasana şi arma zeilor, Astra
în Univers). a) Upasana înseamnă în sanskrită „a sta aproape”
„Anumite arme Astra au fost înmânate direct, sub (în engleză, sitting up) (13).
patronajul zeităţii înseşi; cunoştinţele şi mantrele singure nu După un alt dicţionar, termenul este tradus prin „a

29
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
pendula la nivel superior”, „a oscila la nivel înalt” sau „a vibra Brahma”). Măsura a fost luată împotriva folosirii inadecvate
la nivel superior”(în engleză, upswing) (13). Este o trimitere ca scop a armei de către Vashvamitra (8-2/3).
indirectă la conceptul de rezonanţă vibratorie între două b) Menţionarea în epopeea Râmayana a folosirii
surse. armei Brâhmastra de către Râma împotriva lui Ravana, în
b) In hinduism, termenul este folosit pentru a de- bătălia de la Lanka (8-2/3).
semna o metodă prescrisă pentru a obţine „apropierea de c) În războiul Mahâbhârata, Karna a căutat să fo-
Dumnezeu” sau a obţine „starea de a fi aproape de zeităţi”. losească Brâhmastra împotriva lui Arjuna, dar „blestemul”
Unele Upasanas sunt prescrise pentru „meditarea asupra lui Paraşurama (avatar al lui Brahmâ) a blocat-o (8-2/3).
omniprezenţei lui Brahmân în unele aspecte ale Creaţiei d) În confruntarea între Arjuna şi Ashwatthama
cum ar fi Focul, Apa, Aer” etc. Aceasta este, de asemenea, (Războiul Mahâbhârata), atunci când Arjuna a „retras” arma
o trimitere la practicarea şamanismului de către cultul vedic Brâhmastra, Ashwatthama a atacat pe fratele lui Arjuna, dar
primar. acţiunea lui „imorală” a fost blocată de către Krişna. (8-2/3).
Conform menţiunii făcută de către sursa documen- Rişi Vishamitra a oferit lui Râma armele Şastra şi
tară, exprimată într-o formă simplistă, „odată ce divinitatea Astra. Şastra este una de felul sabie, lance. (15).
este convinsă de devoţiunea adeptului, ea îi satisface do- Brahmâ Astra este cea descrisă de următorul imn
rinţele acestuia”(13). Este o formă de exprimare a rezonan- vedic:
ţei între emisia vibratorie a solicitantului (exprimată prin - „Ea conţine aer, foc, otravă, multe raze. Este ob-
formele: dorinţă, credinţă, devoţiune) cu vibraţiile emise de ţinută ca urmare a rostirii a 3 mantre între care, cea de la
către energia cosmică (numită Prâna de către vedici). mijloc, este Gayatri Mantra. Descrierea armelor Astra a fost
Privitor la starea de meditaţie, este important a se transmisă înţeleptului Narada de către Śri Śiva” (15).
releva două aspecte importante şi anume că „meditaţia ve- - „Când razele a două Brâhmastra se combină,
dică nu este o formă de concentrare obişnuită, ci una spe- toate celelalte spaţii şi întreg firmamantul planetar se aco-
cială, de concentrare interioară” şi că aceasta „abordează peră cu un mare cerc de foc” (2-1.7.30) (18).
toate căile spirituale, căi ce implică o disciplină spirituală - „Căldura creată de către izbucnirile Brâhmastrei
(Sadhana) (14). par ca focul trimis de către focul solar, ca o anihilare a tim-
În linii mari, meditaţia vedică implică parcurgerea pului cosmic”(1) (18).
de către persoană a unei serii de mai multe etape între care - „Arjuna, văzând tulburarea întregii populaţii la dis-
rostirea de mantre. Mantrele sunt rostite în mai multe trugerea planetei, el a retras ambele Brâhmastras, aşa cum
„grade”: vocală, discursivă, afectivă, a inimii („aducerea Sri Krişna a dorit” (18) (2-1.7.32).
mentalului în inimă”) (14). Este de reţinut implicarea în ritual - „Domnul spune că legile naturii lucrează sub
atât a stării intelectual-raţionale, cât şi cea a stării emoţio- oblăduirea şi supravegherea Sa. La dorinţa lui Śri Krişna,
nale. Acest gen de meditaţie se regăseşte şi în prezent în Arjuna a oprit acţiunea armelor pe care le-a primit şi le-a
cultul hindus, precum şi în isihasmul creştin ortodox. In mod înapoiat”. „Este o absurditate ca să se creadă că legile na-
similar el se folosea în cultul esenian. turii sunt cele deţinătoare ale puterii” (1) (18).
Privitor la arma Brâhmastra, sursele documentare În concluzie, conform textelor vedice, folosirea
specifică: armelor Astras era condiţionată de scopul reinstalării pre-
- „Meditând la Brahmâ că cel care doreşte să o fo- ceptelor Dharmei, a moralei. Ele se acordau, dar se şi re-
losească trebuie să aibă această dorinţă, el trebuie să aibă trăgeau, dacă adevăratul scop era cel contrar cererii iniţiale.
„o deschidere spre cele mai înalte culmi ale concentrării In multe cazuri, acţiunile acestora se îndreptau chiar împo-
mentalului pentru a obţine consiţământul, precum şi folosi- triva acelora care intrau în posesia lor şi care, prin liberul
rea armei” (18). lor arbitru, acordat de Divinitate fiinţei umane, schimbau
- „Brâhmastra este invocată printr-o mantră-cheie, destinaţia lor iniţială.
care trebuie să fie în concordanţă cu momentul în care so- În desfăşurarea timpului istoric, fondul conceptual
licitantul doreşte să o folosească. Prin rostirea şi cântarea al cultului vedic, pe fondul mentalităţii materialiste, a fost al-
mantrei, solicitatorul „accesează” arma şi o poate folosi” terat din ignoranţă sau din neadaptarea mentalităţii istorio-
(18-4/6). grafiei occidentale la cea a epocii istorice respective.
V. Evenimente în mitologia vedică legate de ar- VI. Cauze care au dus la alterarea conţinutului
mele Astras cultic vedic al textelor vedice în urma traducerii şi in-
Mitologia vedică menţionează o mulţime de eve- terpretării acestor
nimente în care s-au folosit arme Astras. Astfel: O serie de cauze au dus la alterarea fondului cultic
a) Folosirea de către Vashvamitra a armei Brâh- vedic originar. Astfel:
mastra împotriva lui Vasisha, dar ea a fost „absorbită” de a. transmiterea orală a învăţăturilor vedice pe pe-
către Brahmâ prin Brâhmadanda sa („Bastonul lui rioada istorică de mii de ani. Această formă de transmitere

30
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
de la învăţător (Guru) la discipol, practic completă, era o moartea sa toate lucrările sale au fost ocultate de lumea şti-
metodă complexă şi ea nu a fost exclusă de a avea, de-a inţifică, dat fiind faptul că acestea infirmau concepţia mate-
lungul timpului, abateri de la semantica învăţăturilor origi- rialist-dialectică a lumii, concepţie care se căuta a o
nare. implementa în mentalitatea umană. Ele au fost scoase la
b. transpunerea scriptică a învăţăturilor în alfabetul lumină abia în ultimile decenii, pentru a încerca utilizarea
sanskrit. lor în scopuri militare, în scopul de a fi folosite la dominarea
Alcătuirea alfabetului sanskrit pe baza sunetelor psihicului uman.
limbii sanskrite nu a putut transmite integral conţinutul în- Conform principiului fizicii cuantice, această ener-
văţăturilor, el fiind lipsit de ceea ce transmitea învăţătorul gie influenţează toate structurile existente în univers, inclu-
direct, oral, discipolului, elemente care nu pot fi cuprinse în siv fiinţa umană la toate nivelele (fizic, psihic , spiritual).
noţiuni şi descrieri de „stări şi atmosfere”. Energia există PESTE TOT IN UNIVERS, poate fi
c. traducerea textelor sanskrite accesată DIRECT de orice fiinţă umană şi este INEPUIZA-
Traducerile din limba sanskrită, pentru aceleaşi BILĂ. Ea permite fiinţei umane dobândirea de stări ASPA-
motive de mai sus, fără aportul unei persoane îndrumă- ŢIALE ŞI ATEMPORALE. Fiinţa umană, dobândind
toare, cunoscătoare a fondului cultic al textului, au propagat asemenea posibilităţi, scăpând de sub controlul oricărei au-
mai departe procesul de degradare a conţinutului. Ceea ce torităţi, cunoaşterea şi practicarea ei au fost şi sunt strict
s-a tradus şi pus la dispoziţia cititorului, în special cel occi- restricţionate şi demonetizate de către oficialităţi.
dental şi istoriografilor, nu este decât o formă pur literară, După modul în care această energie acţionează
chiar dacă acestea fac descrieri ale aspectelor cultice. în Univers, vedicii au intuit, conform propriului model mental,
d. interpretarea unui text redactat în limba şi alfa- că undeva, în Cosmos, există o INTELIGENŢĂ SUPREMĂ
betul sanskrit pretinde, de asemenea, cunoaşterea în fond DIRIGUITOARE. Dat fiind existenţa unei legi UNICE de or-
a învăţăturilor originare ale cultului vedic, cunoaştere care, ganizare a Universului, această entitate nu poate fi decât
la rândul ei, pretinde cunoaşterea şi practicarea formelor ri- UNICĂ.
tuale vedice, elemente care nu se pot obţine decât în aşra- Vedicii au ajuns la concluzia că această fiinţă, ca
muri şi în perioade îndelungate de timp. (detalii, în Anexa A) unică realizatoare, tot ceea ce a realizat nu putea să fie or-
Aşadar, cunoaşterea, în fondul lor, a textelor ve- ganizat să funcţioneze decât numai ARMONIC (Legea
dice solicită în plus desfăşurarea unei activităţi în aşramuri, Dharma) (12-/dharma).
cu implicarea concretă în activităţile rituale hinduse, forme Vedicii au constatat că Prâna, Energia Cosmică,
care conservă pe cele ale cultului vedic reformat, făcut de influenţează caracteristicele psiho-comportamentale, fizio-
către Krişna. logice şi somatice ale fiinţei umane, modificări care se rea-
O serie de cercetători ai cultelor vechi, între care lizeau prin practicile rituale cultice. Acest fapt denotă că
Mircea Eliade în India, Ross Heaven şi Howard Charring în vedicii foloseau ceea ce lumea ştiinţifică numeşte acum
Amazon, Caittlin Mattews în lumea celtică veche, au con- Energia Punctului Zero (ZPE).
ştientizat împortanţa desfăşurarii cercetărilor în atmosfera Vedicii au descoperit Principiul bipolarităţii (Paras-
practicii cultice a acestor culte, cercetări finalizate cu rezul- parasthita) (12-/dharma), anume corpul fiinţei umane pre-
tate remarcabile. zintă, în ceea ce priveşte partea corpului subtil, două părţi
VII. Astra şi ultimele redescoperiri ale lumii şti- (Pingala-Nadi, pe partea dreaptă şi Ida-Nadi, pe partea
inţifice stângă), ele lucrând în sens opus, influenţând modul com-
Vedicii au descoperit existenţa Energiei Cosmice portamental al persoanei, făcându-o să oscileze între raţio-
(au numit-o Prâna) (10-/prana). Ei au descoperit legătura nal şi emoţional.
şi înteracţiunea care există între starea psiho-comporta- Pentru fiinţa umană starea optimă este cea de
mentală a fiinţei umane şi această energie, a legăturii aces- echilibru, propice obţinerii eficienţei maxime a Energiei Pra-
tora cu tot Universul, a Principiului Unităţii Cosmice nice şi a dobândirii de calităţi şi stări spirituale. Această
(holistice), principiu recunoscut şi de lumea ştiinţifică (5). structură lucrează ca un dipol.
Recentele descoperiri ale lumii ştiinţifice au Lumea ştiinţifică a descoperit că orice dipol în Uni-
condus la concluzia existenţei unui câmp de energie care vers creează un „cordon energetic” între dipol şi un aşa
cuprinde tot Universul, numit „Energia Punctului Zero” numit „vacuum”, „vid”, vid, care, în realitate, este un plin
(ZPE), numită şi „Energia liberă” (16) şi (17). energetic, cu trimitere la recenta descoperire a Energiei
Această energie ia toate formele posibile, interme- Punctului Zero, energie care umple tot Universul. Orice dipol
diare între cele două extreme, una dintre ele fiind materia din Univers, cu sarcinile sale pozitive şi negative (mergând
(numit Efcctul H. Casmir 1945). de la atom, baterie, magnet permanent până la două corpuri
În realitate, această energie a fost descoperită planetare), toate acesta emit unde scalare (unde cu propa-
la sfârşitul sec. XIX de către românul N.Tesla (9), iar la gare transversală), unde care umplu tot spaţiul cosmic, rea-

31
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
lizând plenul de energie a punctului zero (17). a fost redescoperită, ca existentă, în ultimile decenii, de
Astfel, vedicii, sesizând calităţile de dipol ale cor- către lumea ştiinţifică.
pului subtil, ei au abordat DIRECT potenţialul Energiei
Punctului Zero, existent în tot Cosmosul. ANEXA A
Sesizând ascendentul emoţionalului asupra raţio- Cauze care au dus la alterarea conţinutului cultic
nalului prin efectele lui asupra fiinţei umane, vedicii au atri- vedic al textelor vedice în urma traducerii şi interpretării
buit inimii ca fiind organul de rezidenţă a Spiritului (Âtman), acestora
în Chakra Anâhatha–stângă, „inima” monitorizând toate ac- O serie de cauze au dus la alterarea fondului cultic
tele pe care le săvârşeşte omul (4-pag.43-44). privind conţinuturile textelor vedice:
Lumea ştiinţifică a descoperit şi confirmat existenţa 1. - transmisia orală a învăţăturilor vedice pe o pe-
acestui raport de putere între energia dată de către inimă rioadă de mii de ani.
şi cea dată de către creier (50 la1), astfel încât ea a com- Această transmitere a înformaţilor direct, oral, de
pletat criteriul de apreciere a capacităţilor unei fiinţe umane la învăţător (Guru) la discipol, considerate de ignoranţi „ca
IQ şi cu indicele EQ, un nou indice desemnând „nivelul de fiind secrete”, de fapt erau difuzate astfel întrucât ele nu se
competenţă socială”. Aprecierea, însă, s-a limitat numai la puteau transmite şi înţelege numai pe baza de noţiuni date
nivelul activităţii sociale obişnuite. de către mental, ci şi de transmiterea şi perceperea unor
VIII. Concluzii stări de gen emoţional, stări ce pretind „contacte” de la om
1. Civilizaţia aryană vedică a cunoscut şi conştien- la om, legături de tip energo-informaţionale. Era o transmi-
tizat existenţa unei energii cosmice pe care a numit-o tere complexă de elemente ce implicau informaţii purtate
Prâna, energie existentă în tot Universul, inteligentă, ine- pe un „suport” vibraţional de către un gen anume de unde.
puizabilă, care acţionează în afara timpului şi spaţiului (in- Aceste genuri de unde abia în prezent au fost redescoperite
stantaneu şi îndiferent de distanţă). de lumea ştiinţifică (Undele scalare).
Lumea ştiinţifică a redescoperit existenţa acestei Conform concepţiei vedice (în prezent a celei hin-
energii pe care au numit-o Energia Punctului Zero (ZPE), ener- duse), era o transmitere a unei „trinităţi”(recunoscute în pre-
gie neidentificabilă prin mijloacele lumii materiale ca formă zent ca fiind de tip info-energetic), o transmitere de
practică de acţionare şi nelocalizabilă în lumea materială. elemente care erau legate de modul de recitare a unui text.
2. Vedicii au descoperit, pe baza principiului con- Procesul este complex, complexitate pe care, în ignoranţa
stituirii holistice a Universului, că această energie acţio- lor, mulţi reprezentanţi ai lumii ştiinţifice o consideră că a
nează între Macrocosmos şi Microcosmos (ex. în fiinţa fost creată în mod special de către brahmani, pentru a îm-
umană), într-o influenţă reciprocă. presiona masele.
3. Vedicii au descoperit că această energie este De ex., privitor la rostirea în cadru ritual cultic a
abordabilă şi folosibilă DIRECT de către fiinţa umană, fără unei mantre se făcea în anumite condiţii. Ea aveau trei com-
folosirea unor mijloace materiale. ponente:
Lumea ştiinţifică a descoperit existenţa acestei a. - rostirea se făcea (numai) în limba sanskrită,
energii ca o componentă a oricărei unde electro-magnetice, (numai în metrul formei ritmice poetice Nichrid Gayatri),
nedetectabilă, dar sesizabilă prin efectele ei. componentă numită Mantra Sakti. Este energia internă
Cunoscută ca existentă încă de la sfârşitul sec. emanată de către mantră. Sunetele limbii sanskrite, astfel
XIX. (românul N.Tesla), dar lezând mari interese economice rostite, formau un fond vibrator, adecvat unei rezonanţe le-
şi numai, descoperirea şi, mai ales, accesibilitatea şi posi- gate de conţinutul noţional al mantrei (Citta Vriti).
bilitatea folosirii ei de către om, utilizarea ei a fost restric- b. - rostirea se făcea în formă cântată, compo-
ţionată de către autorităţile statale. nentă care reprezintă interpretarea sonoră vocală, compo-
4. Vedicii au căutat să folosească energia cosmică nentă numită Swara-Shakti. Era o emisie de sunete ale
în războaie. Ei au putut-o folosi numai în condiţii dharmice căror înălţimi corespund cu cele specifice chakrelor sis-
(cu motivaţii morale), sub forma armelor Astra. temului subtil (bioenergetic), gen de vibraţii legat de conţi-
Energia Punctului Zero s-a căutat să fie folosită de nutul mantrei.
lumea modernă, în psihotronică, în scopuri malefice (ad- Frecvenţele sunetelor limbii sanskrite sunt foarte
harmice). Ea, însă, fiind o energie cu o inteligenţă proprie apropiate de cele ale gamei muzicale occidentale, având
şi, fără a se ţine seamă de calitatea ei de a lua decizii pro- valori foarte precise (ex. notei Sol în gama europeană, care
prii, în raport cu Legea Dharma, aceste iniţiative s-au soldat are frecvenţa de 384 hz., îi corespunde la indieni notei D,
cu reacţii punitive ale acesteia îndreptate împotriva iniţiato- care are o frecvenţă de 381,17 hz., valoare de o precizie
rilor. mare, greu de obţinut, chiar şi în vremurile moderne. Ele
În concluzie, civilizaţia aryană vedică a descoperit s-au transmis împreună cu celelalte sunete de-a lungul mi-
cu milenii în urmă existenţa Energiei Cosmice, energie care leniilor, de la un instrument la altul şi prin verificarea efi-

32
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
cienţei efectelor rezonanţei acestor sunete în chakre). Conform menţiunii făcute de către Sergiu Al.George, numai
Perceperea sunetelor gamei vedice de către om însuşirea limbii sanskrite în forma ei literară (Limbă şi gân-
declanşează în el stări emoţionale, respectiv emisii energo- dire în cultura indiană, Ed.ştinţifică şi enciclopopedică, Buc.,
informaţionale. Aceste sunete au constituit baza muzicii oc- 1976) necesită cel puţin 40 de ani.
cidentale, iniţial cu caracter cultic, ulterior cu caracter Procesul de alterare a evenimentelor istorice reale
profan. s-a produs chiar de la început, de când transmiterea nu
c. -adoptarea stării de concentrare a atenţiei în in- s-a mai făcut oral iar persoanele în cauză nu au avut nivelul
terior (Citta Nirodha), atenţie care să fie pusă pe chakre, de cunoştinţe şi capacitatea de a trăi stările similare celor
componentă numită Citta-Shakti. Era o dirijare a energiilor trăite de către cei participanţi la evenimente. În acest fel,
spre chakre. (In sanskrită , „Śakti” înseamnă „putere”, „ener- drept consecinţă, cele relatate au fost incontinuu distorsio-
gie”, iar „Citta”, înseamnă şi „Conştiinţ㔺i „Atenţie”, ultima nate. In acest caz, în transmiterea şi interpretarea lor, tex-
fiind un „vector de acţiune”). tele nu au putut reda decât numai caracterul lor literar. Este
Era un proces la care toate acţiunile au un suport ceea ce istoriografia occidentală redă în lucrările sale.
vibraţional generat de fiinţa umană, vibraţii care căutau să Pitagora, conform izvoarelor trace, „adept al
intre în rezonanţă directă cu vibraţiile Energiei Cosmice (la înţelepciunii trace”, citat de către V. Lovinescu, reco-
vedici, Prâna). Este ceea ce în prezent lumea ştiinţifică nu- manda insistent transmiterea exclusivă orală a învăţă-
meşte noua redescoperire, Energia Punctului Zero (ZPE) turilor primite de la aryeni, apoi la urmaşii lor (traco-
sau Energia Liberă. geto-daci, celţi, „germanici”). Tradiţia a fost îndelungat
2. -transpunerea învăţăturilor, în forma scriptică, transmisă şi urmaşilor lor, prin cultura populară, vala-
după anul 800 î.H., în India, prin crearea alfabetului sanskrit, hilor răspândiţi în întregul areal european.
alfabet prin care, fiecărui sunet, i s-a acordat un grafem. Aceste capacităţi se obţin în aşramuri, prin trans-
Legat de corespondenţa între sunetele limbii san- miterea numai orală a datelor, nu numai pe bază de noţiuni,
skrite şi grafemul care îl reprezintă, la transpunerea scriptică ci şi prin stări emoţionale, precum şi „trăirea” stărilor gene-
a acestora la momentul istoric respectiv, o percepţie alterată rate de către acestea prin formele rituale vedice.
a sunetelor de către scrib ar fi putut constitui, de asemenea, În cazul armelor Astra, acest deziderat nu se
o sursă de abatere de la fondul semantic al textelor. putea realiza decât numai prin ritualul Upasana. Acest ritual
3. -traducerea textelor sanskrite este practicat curent şi astăzi în hinduism.
Conform concepţiei vedice, fiecare sunet al limbii
sanscrite, în principal consoanele, reprezintă nu numai un
obiect, fiinţă, noţiune, ci concepţii complexe. Gruparea de BIBLIOGRAFIE
sunete (grafeme) reprezintă la rândul ei, concepte şi mai 1***Srila Prabhupada
complexe. 2***Srimad Bhagavatam Mahapurana
De ex., fiecare sunet dintre cele 52 de sunete ale 3.***Sanatana Dharma
4. Costian Dan, Adevărul despre Yoga, Ed.Cristophor Style,
limbii sanskrite, în unele texte vedice, cu intenţia acestora
Buc.,1993
de arăta semnificaţia acestui sunet, a fost redat sub formă
5.Talbot Michael, Universul Holografic, Ed.Cartea Daath-Publish-
de expresii sau sintagme exprimate, natural, tot în sanskrită.
ing House, Buc., 2004
Fiecărui cuvânt al acestor expresii sau sintagme, la rândul 6.http://cleandugan.com/Agni+Astra
său, tradus, îi corespunde o multitudine de semnificaţii ce 7. http://en.wikipedia.org/wiki/Astra (weapons)
desemnează stări spirituale, indescriptibile prin noţiuni, stări 8. http:// en. wikipedia .org/wiki/Brahmastra
conştientizate numai trăite în prealabil, pentru a fi apoi 9. http://en.wikipedia/wiki/nicolae-tesla
„identificate”. 10. http://en.wikipedia/wiki/prana
În acestă situaţie, în limbiile occidentale, limbi la 11. http://en.wikipedia.org/wiki/Upasana...
care fiecare termen reprezintă o noţiune, traducerile din 12. http://spokensanskrit.de/ dictionary (on-line)
sanskrită iau forme foarte diversificate, incomplete, oglin- 13. http://spokensanskrit.de/Upasana
dind doar părţile care pot fi percepute la nivelul mentalului 14. http://thaiexotictreasures.com/meditation
şi nu în spiritul textului originar. 15.http://translate.google.ro/translate?hl=ro&sl=en&u=anwers.yah
4. -interpretarea textelor sanskrite oo.com/question/ind-divineweapons.puranas.html
Interpretarea unui text în limba şi alfabetul sanscrit 16. http://usmg3.mail.yahoo.com/neo/lanch?rand=2keba6478tca
pretinde cunoaşterea temeinică şi în fond a învăţăturilor ori- 17. http://www.energia libera.net/Ce-este–vidul/energia–vidului.html
ginare ale cultului vedic. 18.http://www.indiandivine.org/330-brahmastra-other-divine-
Interpretarea textelor sanskrite exclusivă în relaţia weapons-puranas.html
sunet-obiect, noţiune, similar specificului textelor din limbile 19. http://www. urban iulian.ro/2009/10/17/cele-mainoi-mari-
europene, duce inerent la rezultate simpliste şi eronate. mistere-ale-ştiinţei

33
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin

III. RECENZII, REPORTAJE, INTERVIURI

ELEMENTE DE TOPONIMIE
– din vol. Comunitatea românească din estul Serbiei* –

Ionelia Toarcă
Studierea toponimiei a apărut ca o nece-
sitate obiectivă, ea furnizând prin vocabularul
său, informaţia transmisă de ţinutul respectiv sub
nenumărate faţete, aceasta constituindu-se ca
un martor al zonei studiate, în dimensiunile ei
spaţiale şi temporale. Numirea, denumirea, re-
numirea locurilor pot spune multe despre im-
pactul societăţii asupra învelişului forestier,
valorificarea resurselor de subsol, formarea
reţelei de aşezări, despre condiţiile şi motivele
modificărilor survenite de-a lungul istoriei în
nomenclatorul localităţilor unei ţări.1
Principalele categorii de toponime găsite
în documente provenind din cancelaria otomană,
hărţi medievale şi moderne, însemnările de călă-
torie ale unor istorici, geografi, militari sau simpli
călători străini şi români prin zonă, articole şi
monografii, scrise fie de oameni ai locului, fie de
cercetători străini, la care se adaugă şi propriile
informaţii culese în timpul deplasărilor pe teren,
efectuate în ultimii ani în aşezările româneşti din-
tre Timoc şi Morava, sunt oiconimele, morfoto-
ponimele, hidronime, hileonimele. Din punct de Occidentală – teritoriul tracilor dintre Morava şi
vedere structural, există două tipuri de toponime: Timoc);
nume simple, provenite de la un singur element, - toponime, provenite din apelative (Bor-
sau compuse din două sau, mai rar, din trei ele- deie-sat, format numai din bordeie, în timpul tur-
mente. cilor; satul Sămuni – locul lespezilor de piatră pe
Numele simple provin de obicei de la o care se dă sare la vite; Ceret – loc cu cer; Periş
trăsătură proeminentă (munţii Ştirbiţi, Măgura, – loc cu peri).
Coarna, Culme). Numele compuse sunt formate Toponimele zonei au la origine o varietate
dintr-un element adjectival şi unul topografic de limbi: o posibilă tracă, latină, română, turcă,
(Culme al mic, Cotu lui Milcu, Glămia Povâşcii, germană, slavă. Fiecare din aceste limbi a con-
Cracu lipei, Dealul Mare, Valea Cârşenilor, Între tribuit cu noi toponime şi a influenţat forma to-
văi) sau ce ţine de obiceiurile din zonă. Topo- ponimelor deja existente.
nimele simple şi compuse constituie majoritatea Toponime din perioada tracă. În trecut,
numelor de locuri din arealul moravo-timocean. zona era cunoscută sub numele de Tribalia, de-
Din punct de vedere funcţional există numire provenită de la tribali – populaţie de
două tipuri de toponime: neam tracic (după Strabon, Diodor etc.) sau iliric
- antroponime, cele care provin de la (după Ştefan din Bizanţ), atestată aici încă din
nume de oameni (satele Radujevac, Popovac) sec. VII-III î. Hr.2.
sau de la nume de triburi (de exemplu Tribalia Populaţia tracică de aici a început să fie

34
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
romanizată înaintea celei de la nord de Dunăre, ca „Diana” şi „Pontes” (de la grecescul „pontos”
romanizarea începând în ultimele decenii ale erei – „mare” sau latinescul „pontem” – „pod”). Mai
trecute şi terminând în anul 15 d. Hr. târziu, slavii vechi au fondat aici o aşezare, care
Toponime din perioada romană. În are- a fost numită Novi Grad (Ηοβu Γpaə), în timp ce
alul studiat, în categoria toponimelor de origine otomanii au construit aici o cetate numită „Fetis-
latină, mai cunoscute se înscriu hidronimele, lam”. Numele Kladovo de astăzi a fost menţionat
care sunt şi limitele acestei zone. pentru prima dată în 1596 într-un document mi-
Fluviul Dunărea se poate constitui drept litar austriac. Există mai multe teorii cu privirea
cel mai important hidronim la nivelul regiunii, la originea numelui actual al oraşului6: În confor-
cunoscut din timpuri istorice, sub numele de mitate cu o teorie (Ranka Kuic), numele oraşului
Danubius/Danuvius în perioada latină, în timp ce derivă de la cuvântul celtic „kladiff”, care
geto-dacii l-au numit Donaris. Popoarele slave înseamnă „cimitir”. Conform altei teorii (Ranko
l-au numit Dunav, fie Duna, fie Dunavis. Pornind Jakovljevic), denumirea provine de la cuvântul
însă de la terminologia latinească Danuvius, se „klad” (un dispozitiv folosit pentru închiderea oa-
consideră a fi element de provenienţă celtă dânu menilor). Conform teoriei a treia, numele este de-
(fortis), dar vechiul nume traco-getic Donaris rivat din cuvântul slav „kladenac”, care înseamnă
(reprezentând, probabil, o transformare a lui „bine” sau din cuvântul slav „klada”, care
Dunavis), care într-o perioadă mult mai târzie a înseamnă „ciot”. Există, de asemenea, o teorie
devenit Dunaris. Destul de importantă şi bine fi- care spune că numele oraşului derivă de la
xată este şi explicaţia lui D. Puşchilă, (preluată voievodul Glad, care a domnit peste această
de I. Conea şi L. Badea (2005), prin care se ar- regiune în secolul al IX-lea.
gumenta originea românească a fluviului Pentru oraşul Negotin, există teza de
Dunărea din aromânul Duna, la care adăugăm origine slavonă: proto-slavicul „něga” înseamnă
apelativul românesc „rea”. „grijă” şi sufixul „-ota/-otina” înseamnă „acţiunea
Velika Morava Mare este un alt hidronim suferită sau efectuată”, dându-i semnificaţia, de-
important, denumit de romani Margus, fiind cel numirii de Negotin „ca un loc de refugiu pentru
mai mare sistem hidrografic din Serbia. vindecare”. În sprijinul acestei ipoteze vine şi fap-
Râul Timoc este râul ce desparte Serbia tul că oraşul istoric este situat în mijlocul mlaş-
de Răsărit de vestul Bulgariei. Denumirea lui de- tinilor. Există, de asemena, ipoteza originii latine
rivă din vechea denumire latinească: Timacus3, a numelui, ca loc de negustorie (în spaniolă „Ne-
dar neputându-se traduce, sârbii au convenit să gocios”), precum şi faptul că Negotin este într-o
înlocuiască „c”-ul latin cu „k” ruso-germanic. regiune cu prezenţa unei semnificative minorităţi
Râul Pec (Pek)/Pecus poartă nume latin, vlahe (români). În cele din urmă, „Negotin” poate
ce vine de la „pecus, pecoris”, care înseamnă a fost derivat din cuvintele celtice „neges” şi „tin”,
oaie4. Din vremea aceea şi până azi, în ţinutul însemnând „cetate de război”7. Ca aşezare,
acesta, îndeletnicirea de bază a populaţiei este oraşul Negotin este menţionat pentru prima oară
aceea de creştere a oilor şi a vitelor. în 1530.
În privinţa munţilor Homolje, sunt câteva Cetatea Taliata din perioada romană a
interpretări în ceea ce priveşte originea numelui: devenit oraşul Donji Milanovat. De la înfiinţarea
numele ar proveni din limba română „omul/omu- sa, iniţial pe o insulă a Dunării, în sec. XIX, oraşul
lui”; o altă explicaţie arată că ar veni din cuvântul a fost mutat de două ori. În 1830, din cauza inun-
slav „hlm”, ce înseamnă deal, munte; pe când a daţiilor frecvente, prinţul Miloş a ordonat ca
treia ipoteză sugerează că numele ar proveni de oraşul să fie mutat pe malul drept al Dunării, ast-
la un tip de brânză de capră sau oaie, pe care fel fiind primul oraş din Serbia construit după un
slavii o produceau aici5. plan de urbanism. După construirea hidrocen-
Alte nume ale latinizării zonei se găsesc tralei Djerdap/Porţile de Fier în 1970, oraşul a
şi în denumirile aşezărilor: fost mutat din nou, în locaţia sa prezentă.
Oraşul „Kladovo” (Ƙπαəοβο) în limba Cuppae, un bastion în timpul romanilor
sârbă este cunoscut în română ca „Cladova”, iar (sec. I-VI), transformat apoi în oraşul Columbria,
în limba germană „Kladowo” sau „Kladovo”. În în latină, 554/5 AD8, a devenit peste timp, oraşul
timpul Imperiului Roman, numele oraşului a fost Golubac (Голубαц) în sârbă, în română Golum-
„Zanes”, în timp ce fortificaţiile au fost cunoscute bei sau Columbaci, în limba maghiară ca Galam-

35
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin
bóc şi în turcă ca Güvercinlik, ceea ce înseamnă Pontes – Castellum, iar în 1856 devine Costol;
„porumbar”. Numele actual este derivat din Caput Fossae – satul Techia de astăzi.
golub, cuvânt de origine sârbă pentru „porumbel” Toponime româneşti. Până în secolul
şi este, prin urmare, adesea tradus ca „oraşul de XVIII, teritoriul cuprins între râurile Timoc şi
porumbei”. Morava, abundă de denumiri româneşti, perma-
După Cristea Sandu Timoc denumirea de nenţa elementului românesc fiind susţinută şi pe
„muscă columbacă” din legenda Iovan Iorgovan baza toponomiei, chiar dacă istoricii bulgari şi
ar proveni de la numele oraşului: „legenda spune sârbi nu o admit. Unii dintre aceştia presupun o
că musca columbacă de la Galubăţ (din stânca migrare a românilor din Banat şi Ţara
Babacaia), de atunci îşi are originea”9. Românească în sec. al XV-lea, alţii în sec. al
Cetatea romană Viminacium, situată pe XVI-lea sau mai degrabă în sec. al XVII-lea şi al
teritoriul satului Stari Kostolac şi Drmno, la 13 km XVIII-lea.
de la Kostolac, a fost tabără militară romană şi În ţinutul iniţial al Cranei (teritoriul cuprins
capitala provinciei Moesia Superior. între râul Timoc, munţii Deli Iovan, Veliki Greben
Site-ul arheologic ocupă un total de 450 şi Miroci) şi kliuc (cheia), frecvenţa denumirilor
de hectare. Oraşul datează din secolul I AD şi româneşti este mult mai mare, decât înspre
conţine vestigii arheologice de temple, străzi, Valea Moravei, unde întâlnim deja un amestec
pieţe, amfiteatre, palate, hipodromuri şi băi ro- de toponime româneşti cu sârbeşti, cele din
mane. Acesta se află pe drumul roman Via mili- urmă fiind majoritare. Motivul este acela că teri-
taris. toriul dintre Valea Timocului cade în stăpânire
Gamzigrad (sârbă: Гамзиград, latină: sârbească relativ târziu (1833), faţă de teritoriul
FELIX ROMVLIANA) este un sit arheologic din cuprins între râul Pek şi Morava, care, însă, din
sec. IV A.D. şi staţiune balneară, situat în secolul al XII-lea ajunge sub stăpânirea sâr-
apropierea oraşului Zajecar şi aflat în Patrimoniul bească, chiar şi vremelnică, procesul de dez-
Mondial UNESCO10. Este locaţia unui complex naţionalizare fiind unul de durată.
de palate şi temple antice romane Felix Romu- În sec. XIV urmele vlahilor dintre Timoc şi
liana, construit de împăratul Galerius (născut în Morava se întâlnesc în mai multe acte oficiale ale
această zonă) în memoria mamei sale Romula. ţărilor sârbe.
Principalul domeniu acoperă 10 de acri (40.000 Silviu Dragomir găseşte 39 de docu-
m). Dintre cei 80 de împăraţi romani, 40 au fost mente sârbeşti ce îi menţionează pe vlahi, unul
de origine traco-iliro-dacă11. din sec. XII, un hrisov sârbesc fiind chiar din tim-
Oraşul Horreum Margi (horreum: Grânar, pul lui Stefan Nemanja 1198-119913.
Margi: Morava), însemnând „Grânarul Moravei”, În cuprinsul regiunii, Vâlsan consideră că
a fost fondat de către romani ca un fort, pe dru- ar fi existat nu mai puţin de 250 de denumiri de
mul de la Constantinopol la Roma, unde se tra- sate alcătuite din cuvântul vlah, afară de alte de-
versează râul cunoscut acum sub numele de numiri de râuri, munţi şi chiar ţinuturi întregi (Stari
Velika Morava. Acesta a servit drept bază mili- Vlah)14.
tară romană, a avut o fabrică de scuturi şi a câşti- În Karte von dem Konigreich Servien –
gat statutul de municipium înainte 224AD12. hartă militară austriacă din 1717 şi după raportul
Românii din zonă îl numesc Podu Nou, însă, sub exarhului mitropoliei din Belgrad, cu numele de
stăpânire slavă, a devenit cunoscut sub numele Maksim Radkovic, privitor la situaţia bisericilor şi
de Ravno („plat”), deoarece râul pe care este mănăstirilor dintre Morava şi Miroci, întocmit
aşezat trece printr-o vale plată. Actualmente după vizitarea lor în anul 1733, apar satele Bo-
oraşul este cunoscut sub numele de Čuprija, letin şi Colubina – Golubina.
nume ce provine de la cuvântul „köprü” din turcă Tot G. Vâlsan citează o serie de hărţi
şi înseamnă „pod”, acesta fiind dat de turci în tim- vechi din sec. XVIII, ce abundă de denumiri
pul stăpânirii lor. româneşti15. Astfel, la 1723, acesta notează
Alte aşezări de mai mică importanţă, care munţii Ştibiţi, Deli-Ion, pârâul Alb, satul Costeşti.
s-au păstrat din epoca romană sunt: satul Ram, La 1769: Bătuţa, Vâltura; la 1799: Cotu Timoc,
în apropiere de Viminacium, ce ar proveni de la Stâna, Cestuga. De asemenea, nici hărţile tomo-
numele de Roma, sătenii spun şi azi: Râm; Mu- grafice austriece 1:200.000, publicate în preajma
nicipium a devenit Calişte; Idimus – Medvegea; anului 1900, sau publicaţiile de Vârşeţ, Orşova,

36
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin

Kraguievăţ şi Zajecar nu erau lipsite de topo- Toponime din perioada otomană.


nimie românească. Iată câteva numiri extrase, Kadân Konak (Casa Cadânelor) – locul de re-
dintre care cele de munţi abundă: Tâlva Budii, laxare pentru cei mai înstăriţi, va deveni Miloşeva
Tâlva Scoruşului, Cornet, Grâpciunea, Malinicu, Kula.
Cârşu, Straja, Busur, Culme, Tâlva Făget, Cul- Originea numelui Oraşului Majdanpek,
mea al mic, Cracu Lipei, Piatra Neagră, Mas- renumit pentru minele de cupru încă din antichi-
tacăn, Curmătura, Porumba, Gorun, Tâlva lui tate, este bazat pe cuvântul majdan (din turcă –
Bălaş, Stupina, Văcari, Cornet, Faţa lui Bui, Cus- madan/mină) şi râul Pek, deci mina de pe râul
ture, Tâlva Înaltă, Dealul Mare, V. Cârşenilor, Pek. De-a lungul istoriei, minele, intens ex-
Între văi. ploatate, s-au dezvoltat, fiind în stăpânirea mai
Denumiri curat româneşti întâlneşte şi multor proprietari: cehi, belgieni, austrieci.
Giuglea: satul Văiuga, derivat din vale, numirea
fiind dată după locul unde e aşezat; satul Sănumi
___________________
– locul, lespezile de piatră de pe care se dă sare
la vite, el fiind un sălaş pe dealurile de lângă 1
Ion Nicolae, Bogdan Suditu, (2008), Toponimie
Povârşca. Ceret – loc cu cer, arţar, Periş – loc cu românească şi internaţională, Editura Meronia, Bu-
peri, care sunt presăraţi peste tot în Craina, în cureşti, p. 3
apropiere de Geanova16. 2
***, (1996), Dicţionar de istorie veche a României,
Unele denumiri româneşti de munţi (Ştir- Bucureşti, p. 584.
3
biţi, Vâscul, Deli Ion, Văile Severineşti, Costeşti, John Boardman, (1996), The Cambridge Ancient
Podişor, Casa Verde, Culmea lui Milcu), râuri History, Vol. 10, p. 579.
4
(Cotu Timoc, Pârâu Alb) şi sate (Oriştioara, După Sandu Cristea Timoc.
5
Kostic Stanko, http://homoljetourism.org/homolje/
Costeşti, Vlaşca, Clodul-Cladova, Bătuţa,
index.html
Vlaseţu, Vlaskita, Văltura, Gura Sergun, Vlaşchi 6
Statistical Office of Serbia. Municipalities of Serbia,
Dol, Drestie, Stana, Cestuga, Resestuga), care 2006
se regăsesc reproduse în hărţile austriece de la 7
Prof. Dr. Ranka Kuić of the Philology Faculty of the
începutul şi sfârşitul sec. XVIII (1769-1789), University of Belgrade „Red & White-Serbian-Celtic
lipsesc aproape total din hărţile sârbeşti de mai Parallels” (Crveno i belo – srpsko-keltske paralele,
târziu, unele fiind greşit transmise, altele falsifi- Glas srpski, Banja Luka, 2000).
8
cate în mod intenţionat, iar cele mai multe nefiind Notitia Dignitatum, the Synekdêmos and Prokopios’s
trecute deloc17. Buildings IV.v.-vii, x
9
Pentru oraşul Zaicear, există două păreri Sandu Cristea Timoc, (1967), Cântece bătrâneşti şi
doine, Editura pentru literatură, Bucureşti, p. 42.
privitoare la originea denumirii. Prima merge pe 10
http://whc.unesco.org/en/list/1253
ideea că denumirea ar fi de origine turcă. Cea 11
Iosif Constantin Drăgan le înşiră numele în „Istoria
de-a doua părere spune că numele oraşului ar fi românilor”, Bucureşti, Europa Nova, 1994, p. 46.
de origine românească, format din sintagma „Zăii 12
Arnold Hugh Martin Jones, The later Roman Em-
cer”[un sacrificiu, o ofrandă], cu alte cuvinte: „Zeii pire: a social economic and administrative survey, p.
cer”18. Locuitorii oraşului îşi cunosc şi astăzi 284-602.
13
oraşul sub numele de Zăiceri19. Silviu Dragomir, (1922), Vlahii din Serbia în sec. XII-
Ţinutul dintre râurile Timoc şi Morava, XV, Bucureşti, p. 286.
14
fiind un ţinut de margine, dar şi de legătură între George Vâlsan, op. cit., p. 17.
15
două mari unităţi geografice, este în acelaşi timp N. M. Popp, (1941), Craina – O verigă a spaţiului
etnic românesc, Bucureşti, p. 134-135.
şi un ţinut de amestec al populaţiei. 16
George Giuglea, (1911-1912), Românii din Serbia,
La sfârşitul sec. VII, dominaţia romano- Anuarul de geografie şi antropolie, anul II, Bucureşti,
bizantină cedează sub presiunea slavilor, iar la p. 48.
sfârşitul sec. XIV (1396), Imperiul Otoman îşi im- 17
Th. N. Trâpcea, op. cit., p. 125.
pune stăpânirea asupra zonei, până în sec. 18
Este vorba de o etimologie populară.
XVIII. Apar în perioada turcească toponime noi 19
Este denumirea pe care o folosesc românii din
ca: Baragim, actuala localitate Paracin, Kara zonă, în vorbirea zilnică.
Burum – Crna Reka, Gurusa, care din anul 1833
va fi transformat în Gurgusova, ca, mai apoi, în __________
Kniajevac. * Editura Semne, Bucureşti, 2012, pg. 120

37
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin

IV. DIN ACTIVITATEA SOCIETĂŢII ŞI A FILIALELOR


Brâncuşi 2012 –
sesiune de comunicări la Buzău
Ing. Eugen Ciobanu,
Buzău

Grupul de dacologie din Buzău, având concursul manifestări culturale, umanitare şi patriotice în teritoriu şi
unor instituţii judeţene de cultură, a organizat în ziua de 11 nu numai. Îl menţionăm şi ca iniţiator al proiectului în deru-
octombrie a.c. o sesiune de comunicări a zece autori bu- lare „Satul dacic de la Năieni”.
zoieni dedicată lui Constantin Brâncuşi. Lucrările, selectate şi prezentate şi la al 13-lea
Acţiunea s-a desfăşurat în frumosul hol al Bi- Congres Internaţional de Dacologie, care a avut loc în vara
bliotecii judeţene „Vasile Voiculescu”, plin de participanţi, în aceasta la Târgu Jiu ca omagiu adus lui Constantin Brân-
majoritate elevi de la colegiile din Buzău, unde profesorul cuşi la 55 de ani de la plecarea lui în tărâmul umbrelor, au
Sorin Burlacu, directorul Bibliotecii, generoasa gazdă a dezvăluit aspecte deosebite din viaţa şi creaţia „părintelui
manifestării, a rostit cuvântul de deschidere. sculpturii moderne mondiale”.
Din prezidiu au făcut parte şi profesoara Georgeta Profesorul Valeriu Şuşnea, directorul Filialei
Pâslaru, cu merite în activitatea locală de dacologie, precum Judeţene a Uniunii Artiştilor Plastici, a susţinut o interesantă
şi părintele profesor dr. Mihail Milea, preşedintele Fundaţiei prezentare a operei brâncuşiene, oferind ascultătorilor in-
„Sf. Sava de la Buzău”, scriitor şi animator de seamă al unor formaţii deosebite chiar de la salonul artistului de la Muzeul
Artei Moderne din Paris, pe care l-a vizitat de curând. Nu a
omis nici relatarea istoriei „Rugăciunii” din ansamblul rea-
lizat la Buzău de marele sculptor…
Autorii şi-au expus comunicările, răsplătite cu
aplauzele participanţilor, mulţi dintre ei chiar colegi de-ai lor,
în acordurile discrete ale unei benzi sonore potrivit alese,
iar pe ecranul sălii s-au proiectat imagini din viaţa şi opera
marelui Brâncuşi.
S-a distribuit, graţie sponsorizării ing. Gheorghe
Tuzu, şi revista „Dacia Magazin”, cuprinzând sinteza lu-
crărilor de la sus-numitul Congres, incluzând şi pe cele ale
prezentatorilor din această sesiune.
A fost o acţiune reuşită, plină de învăţăminte şi cu
adâncă reverberaţie în sufletele adolescenţilor mai ales,
căci au trăit cu toţii sentimentul de mândrie pentru înaltele
valori artistice ale trecutului nostru.

38
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin

Adresele distribuitorilor revistei «Dacia Magazin» în ţară şi în străinătate


DACIA REVIVAL INTERNATIONAL SOCIETY 11. Eugenia Semenciuc
Dr. Napoleon Săvescu Spania - Madrid
21-26 Broadway, New York 11106 USA Telefon: 00346 440 65 372
Tel. 7189321700, 0318106172 Fax. 7187287635 12. Societatea Culturală Română „Dacia”
e-mail: nsavescu@nyc.rr.com Plushckis Nicolae - preşedinte
2. Ilie Enciu, director DRIS Republica Kazahstan
str. Arbustului nr. 2B 100017, Or. Caraganda, str. Tulepova, 17-14
Bucureşti, sector 2 Telefon: 7212/42-14-85, 476848
Telefon: 021 240 1218; 0745033960 Mobil: +77012189472, +77776931280
3. Asociaţia Dacologică Barboşi – Galaţi, Telefon: +40743939727
Prof. Aurel Manole E-mail: romani_kazahstan@yahoo.com
Str. Serei Nr. 4, bl. A 14, Sc. B, et. 4, ap. 36, Galaţi , 13. Uniunea Scriitorilor din Moldova
Jud. Galaţi Mihai Cimpoi - academician, preşedinte
Tel. 0754022616 Calea Ieşilor, nr.6, Chişinău, Republica Moldova,
4. Clinica de Medicină Integrată, MD-2069, tel./fax: +373 22 211818; +373 22 211677
Dr. Corneliu Băbuţ Telefon: 00373 22 333 007
Comuna Maşloc, Jud. Timiş Mobil: 00373 69 14 78 00
5. Ing. Eugen Ciobanu E-mail: mihaicimpoi@mail.ro
B-dul Nicolae Bălcescu, bl. 2, sc. D, et. 3, ap. 65 14. Comunitatea Românilor din Serbia
Buzău, cod 210246, Tel. 0760176649 (Zajednica Rumuna U Srbiji)
6. Asociaţia Culturală Craidava, Ion Cizmaş - preşedinte
Prof. Dr. Danciu Elena Tereza str. Vasco Popa, nr. 16, cod. 26300
Str. Sergent Constantin Popescu Nr.15, Oraş: Vrsac, Serbia
Bl.42A, Sc.A, Et. 3, Ap.8 Telefon: +381 13 837 336
Craiova, Jud. Dolj Mobil: +381 63 38 22 23
Tel. 0765211880 E-mail: comunitatea@gmail.com
7. Rodica Florea www.comunitatea-romanilor.org.yu
str. Aleea Saturn, bl. 24, sc. 1, ap. 5 15. Ion Gâju - preşedinte Marisdava
Deva, jud. Hunedoara Str. Ion Buteanu nr. 14, Ap. 17
8. Gheorghe Mihăilescu Târgu Mureş, jud. Mureş
str. Pescarilor nr. 26, bl. MZ 11, ap. 12, Tel: 0721 59 48 79
cod. 900538 16. Vladimir Brilinsky -
Constanţa, jud. Constanţa preşedinte Filiala Transilvania,
9. Domniţa Raţiu Str. Carpaţi nr. 12, Bl. F, Ap. 11
str. Freziei nr. 12, bl. 10, sc. A, ap. 5 Deva, jud.. Hunedoara
Braşov, jud. Braşov Telefon: 0254 223 853
10. prof. Alexandru Stan, e-mail: malus_dacus @yahoo.com
Asociatia «Dacia-Helvetia» Case postale 78, 17. Filiala Getia Minor – Tulcea,
CH-1800 Vevey 1. Preşedinte Nicolae Nicolae
Tel. 004021 944 93 36; Str. Florilor Nr. 37, Tulcea, Cod 820035, Jud. Tulcea
E-mail: titanget@hispeed.ch Tel. 0729011003, 0752104184, 0372707308
Site: www.facebook.com/DaciaHelvetia e-mail: getiaminor@yahoo.com

39
DACIA
Nr. 83 (anul IX), noiembrie 2012 magazin

NORME DE REDACTARE A TEXTELOR PENTRU PUBLICARE

l Textele trimise la redacţie pentru publicare vor fi redactate cu mijloace moderne: fişier
word, pe o singură coloană, text cu diacritice, Times New Roman, mărime 12 pct;
l Fiecare text va avea la sfârşit numele autorului, localitatea şi telefonul fix sau mobil de con-
tact;
l Trimiterile vor fi scrise la sfârşitul materialului, evitându-se generarea lor automată ca
notă de subsol, fiind numerotate normal în text şi la final, încadrate în paranteze pătrate;
l Articolele vor fi însoţite de 1 - 3 imagini sugestive;
l Materialele mai lungi de 4-5 pagini vor fi fragmentate de autori, trimiţându-ni-le succesiv sau
toate în acelaşi grupaj;
l Pentru fondul de imagini al revistei se vor trimite fotografii, filme, precizându-se locul,
data, evenimentul, participanţii şi realizatorul imaginii;
l Materialele trimise prin mail vor avea la rubrica SUBIECT numele autorului şi titlul pe scurt;
l Corespondenţa se primeşte pe adresa: GETIA MINOR, str. Florilor, nr. 37, Tulcea,
cod poştal: 820035, jud. Tulcea, România.
l Materialele se vor trimite la următoarele adrese de mail:
revistadaciamagazintulcea@gmail.com; pozerevistadaciamagazintulcea@gmail.com

I. EDITORIAL: Mihai Popescu: Dacismul ca 1 7. Andrei Claudiu Roibu: Dacii şi văzduhul (2) 23
reacţie la exagerările latiniste 8. Mioara Căluşiţa-Alecu: Scrieri vechi 26

S 9. Eugeniu Lăzărescu: De la ritualul vedic 28


II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE upasana şi arma zeilor – astra – la energia
1. Dr. Napoleon Săvescu: Noi, Dacii (IV). Limba 2 punctului zero şi energia liberă, ale lumii ştiinţifice
U arhaică a spaţiului carpato-dunărean (2)
2. Constantin Olariu-Arimin: Carpaţii – baştina 7 III. RECENZII, REPORTAJE, INTERVIURI
1. Ionelia Toarcă: Comunitatea românească din 34
M
neamului emeş/sumerian
3. Gheorghe Şeitan: Dacii şi secuii 12 estul Serbiei
4. Silviu N. Dragomir: Insula Şerpilor – un 17

A ostrov românesc furat .


5. Eugen Costel Popescu: Amazoanele 18
IV. DIN ACTIVITATEA SOCIETĂŢII ŞI A
FILIALELOR
6. Alexandru Busuioceanu: Un episcop din 19 1. Eugen Ciobanu: Brâncuşi 2012 – sesiune 38
R Galicia şi altul din Dacia: Martin din Dumio şi
Nicetas din Remesiana
de comunicări la Buzău

IV. ADRESELE DISTRIBUITORILOR 39

40
SERVICII OFERITE DE EDITURA
editura
- Consilierea editoriala
- Corectura manuscrise
- Revizuiri
- Tehnoredactare
- Prepress
- Proiectare coperta, pregatire grafica
Www.karograf.ro - Publicare (ISBN, CIP, tiparire)
- Promovarea cartii online
Tulcea,
- Sprijin pentru autorii incepatori
Str. Slt. Gavrilov Corneliu, nr. 302, et. 1
telefon: 0240 526046 , 0741436128
Preţ: 3,50 lei
5$ pentru străinătate

S-ar putea să vă placă și