Robu Alina Elena, grupa 31, seria III, an VI

HIDROXIDUL DE CALCIU IN
ENDODONTIE
Materialele si agentii terapeutici ce contin hidroxid de calciu au o arie extisa de utilizare,
in diverse modalitati de tratament endodontic si traumatologie dentara, datorita numeroaselor
calitati ale hidroxidului de calciu, precum: puternic bactericid fiind folosit ca si antiseptic
endodontic datorita capacitatii ionilor de OH ce pot difuza in canaliculele dentinare infectate, dar
si in spatial periodontal; actiune antitoxica; capacitatea de a dizolva detritusurile organice
infectate si necrozate din canalele radiculare, ce pot reprezenta un substrat favorabil pentru
microflora endodontica; capacitatea de a oprii secretiile persistente in canale; favorizeaza
procesul de vindecare al leziunilor osteitice periapicale; prezinta avantajul resorbtiei rapide in
cazul de depasire a foramenului apical; efect hemostatic oferit de prezenta ionilor de calciu si a
factorilor coagularii ce il fac superior in fata altor pansamente endodontice; favorizeaza
inchiderea defectelor prin neoformatie de tesut dur.

Utilizarea hidroxidului de calciu in stomatologie este precizata inca din anul 1920
(Hermann). In ziua de astazi ramane in continuare unul dintre cele mai utilizate materiale folosite
in acest domeniu. Hidroxidul de calciu are o solubilitate scazuta in apa, fapt ce il face mai
benefic, deoarece cand este pus in contact cu tesuturile vitale, este necesara o perioada mai lunga
de timp inainte de a devenii solubil in fluidele tisulare. De asemenea hidroxidul de calciu este
insolubil si in alcool.

Pasta de hidroxid de calciu are un puternic pH bazic (12.5-12.8), cu efect bactericid la

contactul direct cu microorganismele prezente in spatiul endodontic, datorita eliberarii si
difuzarii ionilor hidroxil ce creaza un mediu foarte alcalin, care nu favorizeaza supravietuirea
microorganismelor. Difuzia ionilor hidroxil este lenta, datorita capacitatii de tampon exercitata
de dentina. Deoarece hidroxidul de calciu ucide bacteriile prin efectele ionilor de OH,
eficacitatea acestuia depide in mare masura de disponibilitatea acestor ioni in solutie, care la
radul ei depinde vehiculul in care este transportat hidroxidul de calciu.

Rolul ionilor de calciu in stimularea celulara, migrarea, proliferarea si mineralizare este

bine cunoscut. Hidroxidul de calciu, de asemenea inactiveaza LPS si, astfel poate ajuta la
repararea tesutului periapical. Efectele letale ale hidroxidului de calciu asupra microflorei
endodontice se datoreaza actiunii combinate a mai multor mecanisme:
Robu Alina Elena, grupa 31, seria III, an VI

a. Actiune chimica prin: deteriorarea membranei citoplasmatice microbiene prin actiunea

directa a ionilor de hidroxil; prin suprimarea activitatii enzimatice si prin intreruperea
metabolismului celular; prin inhibarea replicarii ADN.

b. Actiune fizica: actioneaza ca o bariera, care umple canalul si impiedica patrunderea

bacteriilor in sistemul canalului radicular; prin uciderea microorganismelor ramase prin retinerea
unui substrat de tesut neindepartat, impiedicand cresterea acestora prin limitarea spatiului in care
acestea ar putea sa se multiplice.

Proprietatile biologice ale hidroxidului de calciu includ: Biocompatibilitatea (datorita

solubilitatii scazute in apa si difuziei limitate); Capacitatea de a incuraja vindecarea tesutului
periapical in jurul dintilor cu canale infectate; Inhibarea resorbtiei radacinii; Stimularea
vindecarii periapicale dupa trauma.

Eficacitatea limitata a utilizarii pe termen scurt a hidroxidului de calciu in dezinfectarea

tubulilor dentinari se datoreaza mai multor factori: inhibarea prin tamponarea exercitata de
proteinele dentinei , in special ceea ce priveste capacitatea ionilor de hidroxil de a ajunge in
treimea apicala pentru a isi exercita efectul bactericid; solubilitatea si difuziunea scazuta a
hidroxidului de calciu pot face dificila o crestere rapida a pH-ului necesar eliminarii sau
distrugerii bacteriilor din tubulii dentinari; biofilmele dense de bacterii localizate in tubulii
dentinari pot proteja bacteriile localizate profund in acesti tubuli; tesutul necrotic din ramificatii,
istmurile si neregularitatile pot proteja bacteriile de actiunea hidroxidului de calciu.

Ca o alta limitare a utilizarii hidroxidului de calciu putem preciza ineficienta acestuia

asupra E. Faecalis. Alte dezavantaje ale hidroxidului de calciu sunt reprezentate de dificultatile
asociate indepartarii acestuia de pe peretii canalului radicular si efectul acestuia asupra
cimenturilor pe baza de oxid de zinc, prin scaderea timpului de fixare.

Nerwich si colab. au demonstrat ca, atunci cand pansamentele de hidroxid de calciu au

fost introduse in canalele radiculare ale dintilor extrasi, ionii hidroxil difuzeaza mai rapid prin
dentina in treimea cervicala decat in treimea apicala, deoarece exista mai putini tubuli si au
diametrul mai mic in treimea apicala. Ei au aratat de asemenea ca ionii de hidroxil difuzeaza in
cateva ore in dentina adiacenta canalului radicular. Cu toate acestea, este necesara o perioada de
1-7 zile pentru ca ionii hidroxil sa ajunga la nivelul dentinei adiacente cementului radicular si 3-4
saptamani pentru a atinge nivelele de pH maxime si pentru a se stabiliza la aceste niveluri. De
notat, hidroxidul de calciu apos si hidroxidul de calciu amestecat cu monoclorfenol camforic au
eliberat mai repede ioni de hidroxil decat o forma comerciala de hidroxid de calciu (Pulpdent
Paste).
Robu Alina Elena, grupa 31, seria III, an VI

Gomes si colab. arata ca utilizarea hidroxidului de calciu a fost sugerata ca un factor care
contribuie la prezenta E. Faecalis dupa tratamentul endodontic, datorita ineficientei relative ca
agent antimicrobian asupra acestui organism. S-a dovedit ca o solutie saturata de hidroxid de
calciu este incapabila sa omoare E. Faecalis, in prezenta dentinei, hidroxiapatitei si a albuminei
serice bovine. Mediul alcalin creat de hidroxidul de calciu in dentina, poate, de asemenea sa
interfereze cu activitatea resorbtiva a dentinoclastilor. Prin urmare, hidroxidul de calciu nu poate
fi considerat un tratament intracanalar universal oricarei situatii.

Sundqvist si colab. arata ca hidroxidul de calciu a eliminat E. Faecalis cand acesta a fost
prezent in valori mici (in dinti infectati, dar fara tratament radicular anterior), dar nu putut fi
eliminat in dinti infectati, retratati, in care E. Faecalis s-a gasit in valori ridicate.

Waltimo si colab. Arata printr-un studiu in-vitro ca speciile de Candida sunt mult mai
rezistente la o solutie de hidroxid de calciu decat E. Faecalis. Toate speciile de Candida au fost
rezistente la hidroxidul de calciu apos. Majoritatea tulpinilor au supravietuit incubarii intre 1-6
ore, in timp ce E. Faecalis a fost omorat in intervalul de 10-20 minute.

Cand este utilizat ca un agent de acoperire al pulpei sau in cazurile de apexificare,

hidroxidul de calciu poate induce formarea unei bariere calcifiate (Eda 1961). Datorita pH-ului
ridicat al hidroxidului de calciu pur, un strat superficial de necroza are loc in pulpa pana la o
adancime de pana la 2mm (Estrela & Holland 2009). Dincolo de acest strat se observa un usor
raspuns inflamator si in conditiile unui camp operator steril ce a fost asigurat in momentul
plasarii materialului, se poate asigura si neoformarea de tesut dur (Estrela si colab. 1995). Totusi,
produsele comerciale ce contin hidroxid de calciu nu pot avea un pH alcalin. Gruparea hidroxil
este considerata a fi cea mai importanta componenta, prin mediul alcalin asigurat. Acest mediu
intens bazic neutralizeaza acidul lactic din osteoclaste, impiedicand astfel dizolvarea
componentelor minerale ale dentinei, dar poate activata si fosfatazele alcaline, care joaca un rol
important in formarea tesutului dur (pH-ul necesar activarii acestor enzime este intre 8,6-10,3).
Fosfataza alcalina actioneaza prin separarea fosfatazei anorganice de esterii fosfat, eliberand ioni
fosfat care reactioneaza cu ionii de calciu din fluxul sanguin, formand un precipitat, fosfat de
calciu, in matricea organica. Acest precipitat este unitatea moleculara a hidroxiapatitei.

Alte aplicatii practice ale hidroxidului de calciu:

⁕In canalele cu exudat; conform lui Weine (2004) cea mai buna cale de a oprii exudatul
se realizeaza prin uscarea canalului cu conuri de hartie sterile si adaugarea de hidroxid de calciu
pasta in canal.

⁕Fracturile radiculare orizontale; aceasta abordare este recomandata de Cvek (1974), el

aseamana canalul radicular la nivelul liniei de fractura cu foramenul apical al unui dinte imatur,
Robu Alina Elena, grupa 31, seria III, an VI

procesul de reparatie fiind similar cu cel de apexificare. Reusita tratamentului de canal cu

hidroxid de calciu se datoreaza efectului antibacterian al materialului, dar si abilitatii acestuia de
a induce formarea de tesut dur nou, fiind completat de inserarea guttapercii. Acest protocol are o
reusita de aproximativ 86%.

⁕Perforatiile; acestea pot reprezenta esecul unui tratament endodontic, care vor duce in
timp la pierderea dintelui. Printre materialele utilizate in tratamentul perforatiilor radiculare este
prezent si hidroxidul de calciu, care prezinta o manevrabilitate usoara, resorbtia rapida cand este
extins in spatial periodontal. Este indicat ca materialul sa fie reaplicat regulat, pana la obtinerea
unei vindecari corecte.

In concluzie principalele proprietati ale hidroxidului de calciu provin din disocierea

ionilor de Ca2+ si OH, si efectul lor asupra tesuturilor vitale, generand inducerea depunerii de
tesut dur si efectul sau antibacterian. Desi unele studii au confirmat eficacitatea impotriva
bacteriilor endodontice, alte studii au pus sub semnul intrebarii eficienta acestuia, eficacitatea
acestuia asupra tuturor biofilmelor bacteriene ramane incerta.

Bibliografie

1. B. Athanassiadis, PV Abbott, LJ Walsh. The use of calcium hydroxide, antibiotics and

biocides as antimicrobial medicaments in endodontics. Australian Dental Journal, 2007;
1-4.
2. Acad. Prof. dr. Andrei Iliescu. Tratat de Endodontie, vol. 2. Editura medicala, Bucuresti,
2014; 560-565.
3. Z. Mohammadi, P.M.H. Dummer. Properties and applications of calcium hydroxide in
endodontics and dental traumatology. International Endodontics Journal. 2011