MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

Universitatea Transilvania din Braşov

Şcoala Doctorală Interdisciplinară
Departament: Discipline Fundamentale, Profilactice şi Clinice

Doctorand: Andrea-Elena NECULAU

Evoluţia istorică a organizării sanitare româneşti - repere istorice

analizate prin prisma determinismului social şi politic din perioada
de la începutul secolului al XIX-lea şi până la jumătatea secolului XX

The Historical Evolution of Healthcare Organization în Romania–

historical benchmarks analyzed through the social and political
determinants from the early nineteenth century until the mid-
twentieth century

Rezumatul tezei de doctorat pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor în

domeniul fundamental Ştiinţele medicale, domeniul Medicină
- Summary of PhD thesis -

Conducător ştiinţific
Prof. univ. dr. med. Liliana ROGOZEA
 MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
Universitatea Transilvania din Braşov
Şcoala Doctorală Interdisciplinară
Departament: Discipline Fundamentale, Profilactice şi Clinice

COMPONENŢA - Comisiei de doctorat

Numită prin ordinul Rectorului Universităţii „Transilvania” din Braşov
Nr. 7155 din 18.12.2014

PREŞEDINTE 1. Prof. Univ. dr. Victoria Burtea – Universitatea

Transilvania din Braşov

COND. ŞTIINŢIFIC 2. Prof. Univ. dr. Liliana Rogozea - Universitatea

Transilvania din Braşov

REFERENŢI 3. Prof. Univ. dr. Viorela Enăchescu – Universitatea de

Medicină şi Farmacie din Craiova

4. Prof. Univ. dr. Cristina Borzan – Universitatea de

Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

5. Prof. Univ. dr. Dan Dumitraşcu - Universitatea de

Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

Data, ora şi locul susţinerii publice a tezei de doctorat: 23.01.2015, ora 12:00,
sala KP18.

Eventualele aprecieri sau observaţii asupra conţinutului lucrării vă rugăm să le

transmiteţi în timp util, pe adresa andrea.neculau@gmail.com sau r_liliana@unitbv.ro

Totodată vă invităm să luaţi parte la şedinţa publică de susţinere a tezei de

doctorat.

Vă mulţumim.
CUPRINS

1. Introducere ........................................................................................................................ 10
2. Premizele sociale şi istorice ale apariţiei sistemului sanitar românesc ........................ 14
2. 1 Evenimente istorice care au marcat perioada sfârşitului de secol XVIII şi
începutului de secol XIX în Principatele Române ........................................................ 14
2. 2. Starea socială a populaţiei în provinciile româneşti la începutul secolului XIX ....... 19
2. 3. Iluminismul medical şi rolul său în dezvoltarea principalelor curente de sănătate
publică în Europa începutului de secol XIX ................................................................. 25
3. Legislaţia sanitară ............................................................................................................ 32
3. 1. Primele legi sanitare în provinciile româneşti ........................................................... 32
3. 2. Legislaţia sanitară modernă în Principatele Române ................................................. 36
3. 2. 1. Regulamentele organice .................................................................................... 36
3. 2. 2. Legislaţia după Unirea Principatelor Române de la 1859 ................................. 39
3. 2. 3. Legea Cantacuzino din 1910 ............................................................................. 48
3. 4. Legislaţia sanitară după unirea de la 1918 ................................................................. 54
3. 4. 1. Legile sanitare în Transilvania după 1918 ........................................................ 54
3. 4. 2. Legea sanitară şi de ocrotire din 1930 prima lege sanitară a României Mari ... 57
3. 5. Istoricul asigurărilor sociale în ţara noastră - cadrul legislativ .................................. 64
3. 5. 1. Legislaţia de asigurări sociale în Vechiul Regat ............................................... 64
3. 5. 2. Legislaţia de asigurări sociale în Transilvania .................................................. 65
3. 5. 3. Legislaţia asigurărilor sociale după Unirea Principatelor ................................. 66
3. 5. 4. Mutualitatea liberă ............................................................................................ 66
3. 6. Controlul şi legiferarea farmaciilor (spiţeriilor) ........................................................ 67
3. 7. Legislaţia privind reglementarea practicii medicale .................................................. 70
3. 8. O privire de ansamblu asupra legislaţiei între 1830-1938 ......................................... 71
4. Finanţarea sistemului sanitar românesc - o evoluţie istorică ....................................... 73
4. 1. Generalităţi privind finanţarea sistemelor sanitare .................................................... 73
4. 2. Finanţarea sistemelor de sănătate din lume- perspective istorice .............................. 73
4. 3. Finanţarea sistemelor de sănătate din România-perspective istorice........................... 7
4. 4. Donaţiile caritabile - prima formă de finanţare în sănătate ....................................... 78
4. 5. Finanţarea de la bugetul statului ................................................................................ 80
4. 6. Finanţarea prin intermediul asigurărilor sociale ........................................................ 85
4. 7. Alte surse care alimentează bugetul de stat ............................................................... 88
5. Asistenţa medicală în spitale............................................................................................ 91
5. 1. Factori care au influenţat dezvoltarea asistenţei spitaliceşti ...................................... 91
5. 2. Primele spitale în lume - un recurs la istorie ............................................................. 93
5. 3 Dezvoltarea instituţiilor spitaliceşti în perioada timpurie în provinciile româneşti .... 96
5. 4. Spitale construite din iniţiativă privată în Principatele Române - evoluţie
istorică şi semnificaţie pentru dezvoltarea ştiinţelor medicale ..................................... 97
5. 5. Spitalele din Transilvania, Basarabia, Bucovina până la Unirea de la 1918 ........... 108
5. 6. Spitale construite din iniţiativa statului ................................................................... 110
5. 7 Asistenţa medicală spitalicească după 1930 ............................................................. 113
5. 8. O imagine de ansamblu asupra spitalelor la începutul secolului XX ...................... 115
5. 9. Particularităţile asistenţei medicale spitaliceşti în România în
perioada de la formarea primelor spitale până la naţionalizarea din 1949 .................. 121
6. Asistenţa medicală curativă înafara spitalelor ............................................................ 123
6. 1. Practica medicinii înafara spitalelor - imagine istorică ........................................... 123
6. 2. De le asistenţa medicală privată la cea publică........................................................ 126
6. 3. Acoperirea cu medici - oglinda accesului la servicii medicale ................................ 130
6. 4. Medicul public - de la asistenţa curativă, la cea profilactică ................................... 133
6. 5. Asistenţa medicală de specialitate în ambulator ...................................................... 135
6. 6. Practica medicală văzută prin prisma rapoartelor sanitare ...................................... 136
6. 7. O zi din viaţa unui doctor de plasă .......................................................................... 140
7. Asistenţa medicală de urgenţă ....................................................................................... 143
7. 1. Primele forme de asistenţă medicală de urgenţă ...................................................... 143
7. 2. Societatea Salvarea .................................................................................................. 143
7. 3. Asistenţa de urgenţă în spitale ................................................................................. 148
8. Organizarea asistenţei medicale preventive ................................................................. 151
8. 1. Conceptul de prevenţie în evoluţia istorică.............................................................. 151
8. 2. Carantinele ............................................................................................................... 152
8. 3. Poliţia sanitară.......................................................................................................... 155
8. 4. Acţiuni de prevenţie a îmbolnăvirilor în Vechiul Regat .......................................... 157
8. 5. Acţiuni specifice de prevenire a îmbolnăvirilor - vaccinarea .................................. 159
8. 6. Instituţii sanitare cu rol în prevenirea îmbolnăvirilor .............................................. 161
8. 7. Participarea României la procesului internaţional de apărare antiepidemică .......... 163
8. 8. Proiecte inovative în asistenţa preventivă- Plasele sanitare model,
centrele sanitare urbane ............................................................................................... 166
9. Organizarea asistenţei medico-sociale ......................................................................... 171
9. 1. Cadrul istoric al asistenţei medico-sociale............................................................... 171
9. 2. Forme timpurii de asistenţa medico-socială ............................................................ 172
9. 3. Instituţii cu caracter medico-social după unificarea administrativă
a provinciilor româneşti .............................................................................................. 175
9. 4. Asistenţa medico-socială a bolnavilor de tuberculoză ........................................... 179
9. 5. Asistenţa medico - socială a bolnavilor cu boli venerice......................................... 181
9. 6. Asistenţa medico-socială a cu dizabilităţi ................................................................ 182
9. 7. Asistenţa medico-socială a bolnavilor psihici şi cu deficienţă
mintală (alienaţilor) .................................................................................................. „183
9. 8. Asistenţa medicală în stabilimentele balneare ......................................................... 184
9. 9. Asistenţa medico-socială în reţeaua Asigurărilor Sociale. 186
10. Discuţii ........................................................................................................................... 189
11. Concluzii ........................................................................................................................ 199
Bibliografie .......................................................................................................................... 201
Anexa 1. Regulamente sanitare în perioada 1875-1905....................................................... 223
Anexa 2. Schema serviciilor medicale într-un judeţ, cf. Legii sanitare din 1930 .............. 226

Cuvinte cheie: istorie sistem sanitar, sănătate publică, finanţare, spitale, medico-social
CONTENTS

1. Introduction ...................................................................................................................... 10
2. Historical and social premises at the beginning of the Romanian healthcare system 14
2.1. Historical events that have marked the end of the XVIIIth and the beginning of
the XIXth Century .......................................................................................................... 14
2. 2. The social situation of the population from Romanian provinces at the
beginning of the XIXth Century .................................................................................... 19
2. 3. Medical enlightenment and its roles în the development of the main public
health trends in Europe at the beginning of the XIXth Century ................................... 25
3. Sanitary laws ..................................................................................................................... 32
3.1. The first sanitary laws in Romanian Provinces .......................................................... 32
3. 2. The modern sanitary laws în Wallachia and Moldavia.............................................. 36
3. 2. 1. The Organic Regulations .................................................................................. 36
3. 2. 2. Sanitary laws after the first Unification from 1859 .......................................... 39
3. 2. 3. The Cantacuzino law from 1910 ....................................................................... 48
3. 4. The sanitary laws after the 1918 Unification ............................................................ 54
3. 4. 1. The sanitary laws in Transylvania after 1918 ................................................... 54
3. 4. 2. The sanitary law from 1930-the first law of United Romania .......................... 57
3. 5. The history of Social Insurance in our country – legislative framework................... 64
3. 5. 1. Social Insurance laws in the Old Kingdom ....................................................... 64
3. 5. 2. Social Insurance laws in Transylvania .............................................................. 65
3. 5. 3. Social Insurance laws after the 1918 Unification ............................................. 66
3. 5. 4. Free mutuality .................................................................................................. 66
3. 6. Pharmacy regulations and laws.................................................................................. 67
3. 7. Medical profession regulations .................................................................................. 70
3. 8. An overview of sanitary laws from 1830-1938 ......................................................... 71
4. Healthcare system financing - a historical evolution..................................................... 73
4. 1. General aspects of healthcare financing .................................................................... 73
4. 2. Health care financing în the world - a historical perspective .................................... 73
4. 3. Health care financing in Romania- a historical perspective ...................................... 77
4. 4. Charity – the first form of financing in healthcare .................................................... 78
4. 5. State budget financing .............................................................................................. 80
4. 6. Social Insurance financing ......................................................................................... 85
 4. 7. Other sources of financing healthcare ....................................................................... 88
5. Medical Care în Hospitals................................................................................................ 91
5. 1. Factors that have influenced the development of hospital care ................................. 91
5. 2. First hospitals în the world – a historical review ....................................................... 93
5. 3 The early development of hospitals în the Romanian Provinces ................................ 96
5. 4. Hospitals built out of private initiative- historical evolution and
significance for the development of medical sciences ................................................. 97
5. 5. Hospitals from Transylvania, Bessarabia, Bucovina till the
Unification of 1918. ................................................................................................... 108
5. 6. Hospitals built from the State budget ...................................................................... 110
5. 7 Hospital care after 1930 ............................................................................................ 113
5. 8. A general view on hospitals at the beginning of the XXth Century ......................... 115
5. 9. Particular aspects of Romanian hospital care from the early times to the
nationalization from 1949. ......................................................................................... 121
6. Out of hospitals medical care ........................................................................................ 123
6. 1. The practice of out of hospitals medicine – a historical review .............................. 123
6. 2. From private to public care ...................................................................................... 126
6. 3. Coverage with medical personnel – an image about access to care ........................ 130
6. 4. The public doctor – from curative to preventive care .............................................. 133
6. 5. Out of hospitals specialist care ................................................................................ 135
6. 6. Medical practice seen through the medical reports ................................................. 136
6. 7. One day from the life of a county doctor ................................................................ 140
7. Emergency medical care ................................................................................................ 143
7. 1. First forms of emergency care ................................................................................. 143
7. 2. The „Rescue Society” .............................................................................................. 143
7. 3. Emergency care în hospitals .................................................................................... 148
8. Organisation of preventive care .................................................................................... 151
8. 1. The historical evolution of the concept of prevention ............................................. 151
8. 2. The quarantines ........................................................................................................ 152
8. 3. Sanitary police ......................................................................................................... 155
8. 4. Preventative actions in the Old Kingdom ................................................................ 157
8. 5. Specific preventative measures- immunizations...................................................... 159
8. 6. Sanitary Institutions with roles in preventive care................................................... 161
8. 7. Romanian participation to the international process of anti-epidemic defence ....... 163
 8. 8. Innovative projects in preventive care ..................................................................... 166
9. Social component of medical care organisation ........................................................... 171
9. 1. The historical framework of social care .................................................................. 171
9. 2. Early form of social care .......................................................................................... 172
9. 3. Institutions for social care after the unification of the Romanian Provinces ........... 175
9. 4. Medical and social care of tuberculosis patients ..................................................... 179
9. 5. Medical and social care of patients with venereal diseases ..................................... 181
9. 6. Medical and social care of patients with disabilities ............................................... 182
9. 7. Medical and social care of mentally ill patients ..................................................... 183
9. 8. Rehabilitation care .................................................................................................. 184
9. 9. Medical and social care în the Social Insurance System. ....................................... 186
10. Discussions..................................................................................................................... 189
11. Conclusions ................................................................................................................... 199
Bibliography ....................................................................................................................... 201
Appendix 1. Sanitary rules between 1875-1905 .................................................................. 223
Appendix 2. The scheme of medical services in a county after the sanitary law
from 1930226

Keywords: health care system history, public health, health financing, hospitals, social care
 REZUMAT

Capitolul 1. Introducere

Lucrarea reprezintă o trecere în revistă şi o analiză a momentelor importante care

au marcat începuturile sistemului de sănătate din România. Putem considera perioada de
circa un secol, de la apariţia Regulamentelor Organice (1831-1832) şi până în anul 1938,
anul instalării Dictaturii Regale a lui Carol al II-lea, ca fiind cea în care sistemul de îngrijiri
din România s-a format şi s-a consolidat. Acest interval a coincis, de altfel, şi cu momente
istorice importante pentru formarea statului unitar român modern. Scopul lucrării este de a
analiza într-un mod unitar numeroasele informaţii disparate privind naşterea sistemului de
îngrijiri din România, asigurând înţelegerea fenomenelor şi a mecanismelor care au dus la
formarea unui sistem de sănătate, cu toate elementele componente date de definiţiile actuale.

Pentru a răspunde obiectivului cercetării amanalizatsurse primare şi secundare din

domeniul menţionat. Sursele de informare privind începuturile sistemului medical românesc
sunt atât cele istorice cât şi cele de istoria medicinei care provin din arhiva Bibliotecii
digitale a Bucureştilor, Biblioteca de Istoria Medicinei din cadrul Institutului de Sănătate
Publică Bucureşti, Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naţionale ale statului.

Documentele analizate aparţin spaţiului locuit de români, atât cel din Ţara
Românească, Moldova şi Transilvania, cât şi, din spaţiul rezultat prin unirea din 1859,
respectiv prin marea unire din 1918, care a dus la formarea statului naţional unitar român. .

Capitolul 2. Premizele sociale şi istorice ale apariţiei sistemului sanitar

românesc

La începutul secolului al XIX-lea, în ţara noastră, nu se putea vorbi despre un

sistem de sănătate. Pentru a înţelege care au fost premizele „organizării sanitare” în ţara
noastră, am analizat momentul începutului de secol XIX din punct de vedere istoric, social,
politic, precum şi din perspectiva dezvoltării sănătăţii publice în Europa.
Evenimente istorice care au marcat perioada sfârşitului de secol XVIII şi începutului
de secol XIX în Principatele Române

Sfârşitul de secol XVIII a fost unul agitat de tendinţele marilor imperii de a cuceri
prin războaie noi pieţe economice, în special pentru asigurarea accesului la porturi maritime,
dar şi de a cuceri noi teritorii care ofereau resurse naturale importante pentru economie.
Diferitele strategii şi pacte încheiate între marile puteri au fost desfăşurate deasupra capului
statelor mici, care, pe lângă faptul că jucau rol de aliat succesiv cu una sau alta dintre
puterile beligerante, trebuiau să ducă lupta pentru dobândirea propriei independenţe, un
deziderat naţional. În acest capitol sunt prezentate domniile fanariote şi influenţa lor
negativă pentru ţara noastră, dar şi aspectele pozitive, legate de instituirea primelor forme de
asistenţă medicală publică. Sunt expuse aspectele istorice ale instaurării protectoratului
rusesc şi influenţa războaielor şi a marilor epidemii asupra stării de sănătate a populaţiei din
Principatele Române dar şi influenţa Imperiului Austro-Ungar în instituirea de măsuri
sanitare în Transilvania şi Bucovina.

Starea socială a populaţiei în provinciile româneşti la începutul secolului XIX

Acest subcapitol înfăţişează o radiografie a societăţii româneşti în jurul anului

1800. Societatea românească se caracteriza printr-o structură de tip feudal, fiind
concentratămai ales în mediul rural. Astfel la 1800, găsim în Transilvania un procent de
urbanizare de 7,1%, în Moldova de 5,8%, iar în Ţara Românească 5,7% (Murgescu, B 2010,
pag. 61). Slaba dezvoltare a industriei şi a burgheziei a constituit un element de înapoiere, o
frână în dezvoltarea societăţii, în comparaţiecu alte state europene.

Populaţia din provinciile româneştinu avea la acel moment acces la un sistem de

îngrijire a sănătăţii. Cei înstăriţi îşi permiteau să plătească medici particulari care erau aduşi
din străinătate. Populaţia săracă era nevoită să recurgă la vindecătorii locali, care nu aveau
pregătire medicală de bază. Pe teritoriul Principatelor Române nu exista nici o şcoală
medicală. Medicii străini veneau în ţara noastră fiind interesaţi în special pentru cultivarea
unei clientele private.

Medicii publici erau cei chemaţi să intervină în condiţiile declanşării de epidemii.

Principalul segment de populaţie afectat au fost cei săraci, cu o alimentaţie deficitară,
ocupaţi cu munci istovitoare, trăind în locuinţe insalubre, aglomerate, în ignoranţă şi fără
posibilitatea de acces la îngrijire medicală şi medicamente (Bolovan, I 2007, pag. 237).

Iluminismul medical şi rolul său în dezvoltarea principalelor curente de sănătate

publică în Europa începutului de secol XIX

Iluminismul medical s-a bazat pe ideile „democratice” ale lui Jean Jaques Rousseau
(Spielman, J 1980, pag. 295) care s-a opus absolutismului feudal şi inegalităţii sociale
generată de acestea. Iluminismul a lansat ideea de egalitate în drepturi a oamenilor, drepturi
cetăţeneşti, naţiune şi identitate naţională, toleranţă prin cultură şi educaţie.

Medicii iluminişti considerau că e de datoria lor să se implice în reforme sanitare.

Un fapt despre care se vorbea în perioada amintită era că dezvoltarea şi prosperitatea unei
societăţi se bazează pe favorizarea factorilor pozitivi de stimulare a creşterii demografice.
Revoluţia industrială declanşată la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în majoritatea ţărilor
Europei, începând cu Anglia, Franţa şi Germania a creat, pe lângă progresul economic
şiprobleme sociale. S-a înţeles de timpuriu în rândul medicilor, politicienilor, filozofilor,
economiştilor vremii, că bolile aveau rădăcini sociale şi că era important să se intervină în
educaţie, asigurarea de locuinţe şi sanitaţie publică. De aceea a existat o preocupare de
rezolvare a problemelor medico-sociale care de fapt au structurat şi formele incipiente de
abordare a sănătăţii publice în statele Europene.

Capitolul 3. Legislaţia sanitară

În acest capitol este analizat procesul de dezvoltare a legilor sanitare pe perioadade

aproximativ 100 de ani, pornind de la Regulamentele organice până la legea sanitară din
anul 1930 cu modificările ei. Am coborât cu demersul istoric şi în secolul al XVIII-lea
pentru a descrie premizele istorice, din punct de vedere al cadrului legislativ, cu scopul dea
înţelege care au fost condiţiile ce au precedat şi determinat evoluţia legislaţiei sanitare.
Matricea de analiză a cuprins următoarele capitole: structuri centrale şi locale de conducere,
asistenţa medicală extraspitalicească, cea spitalicească, de urgenţă, preventivă, medico-
socială, farmaceutică, modalitatea de finanţare a serviciilor.
Primele legi sanitare în provinciile româneşti

Primele normative sanitare au apărut odată cu nevoia statului de a reacţiona în faţa

a două mari probleme: sărăcia şi boala. Cele două fiind asociate prin definiţie, societatea a
reacţionat din nevoia de a se apăra şi de a elimina pericolul generat de bolile infecţioase cu
caracter epidemic. Cadrul legislativ s-a dezvoltat apoi pentru a oferi un sistem de apărare
antiepidemică, util ca formă de răspuns a statului la ameninţările marilor valuri epidemice.

În Transilvania cadrul legislativ este cel al Imperiului Austro-Ungar care încă din
1752 reglementează o reţea de sănătate publică. Prima lege sanitară cu valabilitate în
Transilvania a fost Planum regulationis in re sanitatis din 1755.

În Ţara Românească şi Moldova primele legi sanitare sunt reprezentate de către

pitacurile şi hrisoavele emise de domnitori. Începând cu secolul al XVIII-lea se remarcă o
cristalizare a primelor forme de conducere sanitară specializată.

Legislaţia sanitară modernă în Principatele Române

Regulamentele organice

Regulamentele organice au fost adoptate în cele două provincii române, la 1 iulie

1831 în Ţara Românească şi 1 ianuarie 1832 în Moldova. Ele au fost considerate precursori
ai Constituţiei moderne a ţării. Regulamentele Organice conţin doar prevederi sanitare legate
de carantine şi de practica medicinei publice. Structurile centrale de conducere sanitară au
fost încorporate în cadrul Ministerului Trebilor din Lăuntru (Negulescu, P & Alexianu, G
1944, pag. 69). Apartenenţa serviciului sanitar la Ministerul de interne era justificată de
nevoia de conlucrare strânsă între forţele de poliţie şi structurile sanitare pentru apărarea
antiepidemică a ţării.

Legislaţia după Unirea Principatelor Române de la 1859

În perioada imediat următoareRegulamentelor Organice, acestea sunt completate

printr-o serie de legi menite să reglementeze funcţionarea Eforiei Spitalelor, înfiinţarea
farmaciilor, a Comitetului carantinelor, legi menite să controleze prostituţia, lege pentru
vaccinarea contra variolei.

Eforia Spitalelor Civile a luat fiinţă în urma unei decizii a Generalului Kisseleff din
2 aprilie 1832, prin reunirea Fundaţiunilor Colţea, Pantelimon şi Iubirea de Oameni-
Filantropia. Eforia Spitalelor Civile a reprezentat o instituţie de binefacere care s-a constituit
cu scopul acordării de asistenţă medicală gratuită tuturor bolnavilor „fără distincţie de
naţionalitate şi religie” (Găleşescu, Al 1900, pag. 5).

Unirea administraţiilor sanitare din cele două principate române s-a produs prin
Decretul Domnesc de la 25 August 1862, care înfiinţează Direcţiunea generală a serviciului
sanitar, coordonată de Carol Davila în calitate de Inspector General (Bordea, I 1924, pag.
40). Alături de Carol Davila, în calitate de viceinspector al serviciului sanitar, a fost numit
doctorul Iacob Felix (1832 - 1905).

Legea sanitară din anul 1874 este considerată prima lege sanitară din Principatele
Române. Legea reglementa activitatea structurilor centrale şi locale cu atribuţii de inspecţie
sanitară şi este clar specificat în textul ei, care sunt nivelurile la care se implică administraţia
centrală şi cele la care administraţia locală este responsabilă.

Legea Cantacuzino din 1910

Unul din cele mai importante momente în dezvoltarea legislaţiei sanitare din România
îl reprezintă anul 1910, când a fost promulgată legea care poartă numele doctorului Ioan
Cantacuzino (1863 - 1934). Legea prevedea o mai bună împărţire teritorială a activităţii sanitare
prin înfiinţarea circumscripţiilor sanitare prevăzute cu dispensare. Activitatea spitalelor, igiena
publică sunt şi ele reglementate. Maniera de gestiune a fondurilor era centralizată.

Legislaţia sanitară după unirea de la 1918

Administrarea centralizată a tuturor resurselor sanitare după Unire a fost dificilă, în

special în condiţiile de după primului război mondial. Provinciile nou alipite, Transilvania,
Bucovina, Basarabia au rămas o perioadă sub coordonarea unor Inspectorate sanitare a căror
funcţionare era reglementată de acte normative ale Austriei şi Ungariei.

Anul 1921 este de fapt cel care aduce prevederea reglementară de supunere unitară
a tuturor structurilor sanitare la legislaţia din Vechiul Regat prin Legea sanitară emisă la 22
iunie 1921, privind trecerea la Ministerul de Interne a spitalelor, ospiciilor, azilelor şi tuturor
aşezămintelor sanitare din teritoriile alipite (Modificare la legea sanitară, 1921).

Anul 1922 este cel care aduce modificarea structurilor centrale sanitare prin
înfiinţarea Ministerului Sănătăţii Publice a Muncii şi Ocrotirilor Sociale.

Legea sanitară şi de ocrotire din 1930 prima lege sanitară a României Mari

Legea sanitară din 1930 (Monitorul Oficial nr. 154, 1930) vine să împlinească ideile
progresiste ale igienei sociale aduse în special de şcoala medicală de la Cluj prin
personalitatea profesorului Iuliu Moldovan (1882-1966) (Lupu, O 1981, pag. 527).
Elaborarea legii, sprijinită de doctorii Dumitru Mezincescu (1880-1961) şi Iacob Iacobovici
(1879-1959) se încadra într-un plan mai vast prin care statul să-şi poată îndeplini obiectivele
de ocrotire a sănătăţii populaţiei. Legea sanitară din 1930, complexă şi cuprinzătoare,
considerată de înaintaşii noştri ca fiind imposibil de aplicat la momentul respectiv, constituie
un exemplu de modernism demn de luat în consideraţie şi în ziua de azi.
Perioada care a urmat legii din 1930 a fost una agitată, o perioadă caracterizată de
revenirea lentă din criza economică precum şi de pregătirile pentru creşterea capacităţii de
apărarea ţării înainte de război. Climatul de instabilitate politică este sugerat de numărul
mare de miniştri care se succedă la conducerea sistemului sanitar.
Lipsa de continuitate în politica sanitară era deplânsă în acea perioadă. Se vorbea
despre necesitatea unei politici de perspectivă care să asigure stabilitatea şi creşterea
sistemului sanitar. Acest lucru nu a putut fi însă realizat datorită izbucnirii celui de-al doilea
război mondial. Legea sanitară din 1930 cu modificările ei ulterioare a rămas în vigoare
până la abrogare, fiind înlocuită delegea 189 din anul 1943.

Istoricul asigurărilor sociale în ţara noastră - cadrul legislativ

Legislaţia de asigurări sociale în Vechiul Regat

În paralel cu eforturile de dezvoltare ale asistenţei medicale publice în România, a

apărut domeniul protecţiei sociale şi medicale a lucrătorilor din industrie. România, fiind o
ţară predominant agrară, asigurările sociale s-au structurat mai târziu decât în alte ţări
europene.

În anul 1912 este adoptată Legea pentru organizarea meseriilor, creditului şi

asigurărilor muncitoreşti cunoscută drept legea Neniţescu, după numele ministrului Dimitrie
Neniţescu (1861-1930) al comerţului şi industriilor de atunci. Această lege este considerată
punctul de pornire pentru sistemul social de asigurare din România.
Legislaţia de asigurări sociale în Transilvania

În Transilvania asigurările sociale au funcţionat pe baza legii maghiare XIX din

anul 1907 „pentru asigurarea salariaţilor industriali şi comerciali în caz de boală şi accident
(Darea de seamă asupra activităţii Casei Centrale a Asigurărilor Sociale pe anii 1912-1934,
1935, pag. 8). Legea prevedea obligativitatea şi uniformitatea cotizaţiilor. Organul central
era Casa Regnicolară care avea ca structuri locale Casele cercuale. Reprezentarea în
structurile de conducere era paritară, atât patronii cât şi muncitorii fiind reprezentaţi în mod
egal, Statul având doar rol de mediere.

În Bucovina funcţionau legile austriece din 1887 privind asigurarea lucrărilor

contra accidentelor şi cea din 1888 pentru asigurarea în caz de boală a lucrătorilor. În
Bucovina au existat mai multe Institute de Asigurare independente care se reasigurau la un
fond comun de asigurare. În anul 1919, după unire, s-a înfiinţat Institutul Provizoriu de la
Cernăuţi cu scopul asigurării perioadei intermediare până la armonizarea legislaţiei cu cea a
întregii ţări.

Legislaţia asigurărilor sociale după Unirea Principatelor

După Unirea din 1918 legislaţia asigurărilor sociale s-a armonizat prin asimilarea
prevederilor existente în Vechiul Regat.

În anul 1933, legea Ioaniţescu aduce noi reglementări în domeniul asigurărilor

sociale. Numită şi „Legea pentru unificare a asigurărilor sociale” a avut ca scop
uniformizarea aplicării regimului asigurărilor sociale în România. Ea prevedea principiul
contributivităţii şi cel al solidarităţii pentru asigurările sociale. Fondul comun al asigurărilor
era format din cotizaţii, contribuţii suplimentare şi din subvenţii de la stat (Darea de seamă
asupra activităţii Casei Centrale a Asigurărilor Sociale pe anii 1912-1934, 1935, pag. 62).

Controlul şi legiferarea farmaciilor

La începutul secolului al XVIII-lea nu existau reglementări specifice pentru

practica farmaceutică. De abia în a doua jumătate a acestui secol, odată cu reforma generală
a organizării şi legislaţiei sanitare, a devenit o necesitate (Izsak, S 1979, pag. 204) normarea
artei preparării leacurilor şi a vânzării acestora. Legislaţia sanitară a prevăzut pe rând
modalitatea de înfiinţare a farmaciilor, pregătirea superioară a farmaciştilor, legi menite să
raţionalizeze consumul de medicamente, reglementarea preţului de vânzare al
medicamentelor.

Legislaţia privind reglementarea practicii medicale

Legislaţia referitoare la profesia medicală a fost în atenţia statului încă de la

începuturile practicii medicale. În secolul XVIII, în Moldova, găsim însemnări prin care se
atribuia sarcina de verificare a autenticităţii formării profesionale, Arhiatrosului, prin
eliberarea „Cărţii la mână”. Odată cu legea sanitară din anul 1874 vorbim de obţinerea
dreptului de liberă practică. Legile sanitare au prevăzut şi regulamente de ocupare a
posturilor publice prin concurs, pregătirea continuă a medicilor (1910) şi înfiinţarea
Colegiului Medicilor, în 1930.

O privire de ansamblu asupra legislaţiei între 1830-1938

Legislaţia sanitară modernă a apărut odată cu organizarea statală şi a încercat să

răspundă astfel marilor provocări ale modernizării societăţii şi nevoilor medicale crescânde.
Deşi au evoluat cu sisteme legislative diferite, provinciile româneşti au parcurs etape de
unificare legislativă pentru armonizarea cadrului de desfăşurare a asistenţei medicale.

Legislaţia sanitară în evoluţia ei, a permis crearea cadrului general conducător pentru
dezvoltarea sistemului sanitar. Legile s-au „maturizat” pe măsură ce înţelegerea
problematicii organizării sanitare a evoluat. Ele au prevăzut înfiinţarea unei reţelele de
instituţii medicale care au pătruns, în timp, până în teritoriile cele mai defavorizate ale ţării
pentru a acoperi nevoile de asistenţă medicală ale populaţiei. Legile au constituitinstrumente
metodologice pentru aplicarea de măsuri antiepidemice şi de igienă publică dar de multe
orierau şi documente ştiinţifice din care forul medical avea de învăţat.
 Imaginea 25. Timeline evenimente istorice

Capitolul 4. Finanţarea sistemului sanitar românesc- o evoluţie istorică

În acest capitol este prezentată o analiză a modalităţilor de finanţare ale sistemului

sanitar românesc. Această analiză ne-a arătat că a existat o tendinţă a mecanismelor de a se
suprapune şi de a se completa. Finanţarea privată, cu origini străvechi, s-a concretizat în
ridicarea de spitale şi de aşezăminte medico-sociale. Finanţarea de stat a apărut odată cu
implicarea statului în apărarea antiepidemică şi asistenţa săracilor. Ulterior, cele două forme
s-au completat reciproc. Întâlnim astfel spitale finanţate în mod privat de către Eforia
Spitalelor cărora statul le-a acordat subvenţii pentru asistenţa săracilor. De asemenea, statul
a sprijinit atât spitale cât şi aşezăminte medico-sociale înfiinţate de către organizaţii şi
asociaţii particulare, cum ar fi cele pentru combaterea tuberculozei. Pe de altă parte, spitale
construite de stat au primit sprijin din partea Eforiei în situaţia în care administrarea lor era
defectuoasă (vezi spitalul din Craiova).

Finanţarea prin asigurări sociale, a apărut mai târziu şi nu a cuprins decât o mică
parte din populaţie. Casa de asigurări a finanţat prin mecanisme diferite accidentele de
muncă, bolile şi bătrâneţea. Ulterior aceste fonduri s-au contopit, iar asigurările, s-au extins
treptat la tot mai multe categorii sociale, fără ca ele să ocupe locul pe care acest sistem de
finanţare îl ocupa în celelalte ţări europene.

Marea problemă a sistemul sanitar a fost însă subfinanţarea sa. După cum am arătat
şi în situaţia bugetelor din perioada regulamentară, dar şi ulterior, subfinanţarea determina
dificultăţi în aprovizionarea cu medicamente, în plata medicilor, dar şi în capacitatea de a
construi noi structuri sanitare şi de a le dota modern. Aşa se explică de ce coexistenţa
iniţiativei particulare în finanţare sanitară a avut un rol foarte important pe care merită să-l
evidenţiem.

Capitolul 5. Asistenţa medicală în spitale

Apariţia spitalelor trebuie analizată din perspectiva spectrului mai larg al condiţiilor
socio-economice în care au apărut, a cadrului general oferit de sistemul sanitar precum şi a
locului fiecărui spital în cadrul sistemului spitalicesc.

Iniţial, spitalele au fost folosite pentru adăpostul şi izolarea pacienţilor şi doar

ulterior, în secolul al XVIII-lea au devenit instituţii strict medicale, acordând servicii de
îngrijire prin medici, chirurgi şi moaşe.

În jurul spitalelor s-a dezvoltat de timpuriu învăţământul medical. Acest lucru a făcut
ca spitalele să devină locuri unde inovaţia medicală şi noile tehnologii să pătrundă.

Treptat, în spitale s-au dezvoltat specialităţile medicale în aşa fel încât la jumătatea
secolului al XIX-lea întâlnim atât spitale cu mai multe specialităţi, cât şi spitale
monodisciplinare.

În cadrul sistemului de sănătate, spitalele au avut o poziţie prioritară. Numărul de

spitale necesare şi numărul de paturi nu a fost iniţial reglementat. Oricine avea dorinţa de sprijini
comunitatea prin construirea unui spital o putea face. Normarea spitalelor în funcţie de nevoile
societăţii apare odată cu primele iniţiative ale statului care s-au concretizat, de exemplu, în
construirea de spitale rurale (vezi Legea pentru construirea de spitale rurale din 1881).

Spitalele au fost construite, fie de către donatori privaţi, fie de către de către stat sau
de către societăţi de asigurare. Un rol în construcţia de spitale l-au avut şi asociaţiile de
caritate, cultele religioase, de cele mai multe ori din dorinţa de a proteja anumite categorii
sociale defavorizate sau membrii comunităţilor lor religioase.

Pentru ţara noastră, un caz particular îl reprezintă administrarea unită a spitalelor

sub Eforia Spitalelor Civile şi Epitropia Casei Spitalelor Sfântului Spiridon, instituţii
independente de stat, care au avut în subordinea lor un număr important de spitale. Eforia
Spitalelor Civile şi Epitropia au administrat un capital privat şi au reuşit să dezvolte asistenţa
din spitale datorită influenţei medicilor progresişti care i-au fost pe rând efori.

Un alt model de spital este spitalul public înfiinţat de către stat. Pe acest model s-au
construit spitalele judeţene şi cele rurale. De remarcat însă că, în ciuda faptului că reţeaua de
spitale de stat s-a dezvoltat numeric la începutul secolului XX, spitalele Eforiei au funcţionat
şi s-au dezvoltat ca centre medicale de referinţă care au inclus şi învăţământul universitar
medical până când au fost naţionalizate, în anul 1948.

Capitolul 6. Asistenţa medicală curativă înafara spitalelor

În acest capitol este descrisă activitatea medicilor publici în ambulator. Capitolul

identifică din punct de vedere istoric evoluţia profesiei medicale, a învăţământului medical
din ţara noastră pentru a înțelege cum s-au format resursele medicale şi care au fost
problemele legate de specializarea acestora.

Urmărim în acest capitol felul cum s-a organizat practica în ambulator, momentul
când au apărut principalele structuri de tip „dispensar” şi policlinică, rolul atribuit medicilor
publici şi acoperirea cu servicii pe acest segment, cu scopul de descrie accesibilitatea la
servicii sanitare a populaţiei în perioada studiată.

Este surprinsă dezvoltarea componentei publice a medicinei de ambulator prin

descrierea primilor medici aflaţi în slujba statului şi a rolului acestora. Formarea şi
înmulţirea numărului medicilor publici, la nivel de plase, oraşe a avut un rol pozitiv în
îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. Rolul acestor medici era de a acorda consultaţii
populaţiei, de a distribui medicamente, de a întreprinde acţiuni antiepidemice în focarele de
îmbolnăvire, de a adopta măsuri de igienă, de a întocmi acte medico-legale, de a redacta
statistici medicale.
Acoperirea cu medici - oglinda accesului la servicii medicale

Principala problemă a asistenţei medicale din ambulator era lipsa medicilor.

Alexandru D. Xenopol (1847-1920) susţine că în anul 1833, în Bucureşti erau 27 de medici,
toţi străini citând Buletinul Oficial nr. 45/ 18 sept. 1863 (Xenopol, AD 1915, pag. 25).

În anul 1859-1860 documentele vremii atestă un număr de 144 de medici, 68 de

chirurgi şi felceri, 51 spiţeri şi 121 de moaşe în urban şi 9 medici pentru rural, 16 chirurgi şi
20 de moaşe raportat la 2.400.921 de locuitori (Berindei, D 1985, pag. 295),

În anul 1863 se regăsesc în ţară 206 medici cu titlul de doctori în medicină, 21

licenţiaţi în medicină, 50 medici din şcoala bucureşteană, 61 subchirurgi, 621 agenţi sanitari
şi 212 moaşe. Raportat la populaţia de atunci revenea 1 medic la 14.224 locuitori (Bordea, I,
1924, pag. 707). În acelaşi an (1863), în Transilvania (Bologa, V 1927, pag. 19), sunt
menţionaţi 94 de doctori în medicină, 157 de chirurgi şi 561 de moaşe. Reveneau 1 medic la
21.500 de locuitori şi un chirurg la 13.000 de locuitori.

Acoperirea cu medici a populaţiei în anul 1933 se menţine deficitară. În acest an

sunt menţionaţi un număr de 234 de medici de circumscripţii urbane care corespunde
raportat la populaţia ţării la o medie de un medic la 12.482 locuitori (Banu, G 1935, pag.
290). Regiunile cu cei mai puţini medici urbani erau Dobrogea şi Basarabia (Tighina 1
medic de 31.913 locuitori), iar cele cu cei mai mulţi medici erau Banatul şi Bucovina.

Medicii de circumscripţii rurale erau şi ei prea puţini faţă de necesar. La numărul

total de 1.137 de medici se regăseşte o proporţie de 1 medic la 13.603 locuitori (Banu, G
1935, pag. 295). În ciuda limitărilor importante de acces la asistenţă medicală, mai ales în
anumite regiuni ale ţării, asistenţa medicală a progresat atât în ceea ce priveşte conţinutul
actului medical, prin acumulare de cunoştinţe despre etiologia bolilor.

Capitolul 7. Asistenţa medicală de urgenţă

Asistenţa medicală de urgenţă s-a practicat iniţial în mod nesistematizat. Vizitele la

domiciliu ale medicilor privaţi reprezentau o primă formă de răspuns la nevoile medicale cu
caracter de urgenţă ale cetăţenilor. Aceste vizite nu erau însă accesibile populaţiei sărace
motiv pentru care încă de la înfiinţarea instituţiei medicului public după jumătatea secolului
al XIX-lea se specifică şi obligaţia acestora de a răspunde solicitărilor la domiciliu ale celor
nevoiaşi. Constituirea primei forme de transport medical specializat se datorează înfiinţării
„Societăţii de Salvare” în anul 1906 de către doctorul Nicolae Minovici. Funcţionarea ei, din
fonduri private, a asigurat transportul bolnavilor şi a răniţilor pe timp de război, într-un efort
civic de o însemnătate unică pentru medicina românească.

Asistenţa de urgenţă în spitale

Recunoaşterea necesităţii unui serviciu de urgenţă care să poată face faţă cazurilor
care necesitau un ajutor imediat, a determinat, în urma eforturilor conjugate ale ministrului
Ioaniţescu, a secretarului general Constantin Deculescu (1932-1933) şi a doctorului Nicolae
Minovici directorul Societăţii Salvarea (Deculescu, C 1983, pag. 775), înfiinţarea Spitalul de
Urgenţă Bucureşti. Şi sistemul de asigurări sociale a avut un spital specializat pentru
asistenţa de urgenţă „Spitalul de Chirurgie, accidente de muncă şi mecanoterapie”.
Activitatea de urgenţă, în ţara noastră a avut un caracter de avangardă în Europa. Aşa cum
am văzut, a cuprins un sistem integrat, care a cuprins transportul victimei de la locul
accidentului până la spital.

Capitolul 8. Organizarea asistenţei medicale preventive

Asistenţa medicală preventivă a reprezentat o componentă importantă a sistemului
de sănătate. Ea s-a structurat iniţial în jurul ideii de apărare antiepidemică. Aceste măsuri au
constat în înfiinţarea de carantine atât la hotarele ţării cât şi la sursa focarului de boală.

În timp, prin observaţii clinice dar mai ales statistice, s-a făcut oabordare structurată
alegăturii cauzale între acţiunea unor factori de risc şi apariţia bolii.

Prevenţia, cu înţelesul de profilaxie, a devenit preocuparea medicilor din prima

jumătate a secolului XX. Grija pentru creşterea unor generaţii sănătoase, printr-un stil de
viaţă sănătos, o alimentaţie sănătoasă, o igienă riguroasă, a determinat dezvoltarea asistenţei
igienico-sanitare în teritoriu, coordonată metodologic de către Institutele de sănătate publică.

Legislaţia sanitară a stabilit cadrul de acţiune al medicinei preventive şi a fost

completată de numeroase regulamente care au stabilit măsurile de igienă publică, regulile de
igienă în spitale, precum şi atribuţiile medicilor igienişti în teritoriu.

România a contribuit prin reprezentanţi de seamă la combaterea bolilor infecţioase.

Proiecte inovative în asistenţa preventivă- Plasele sanitare model, centrele
sanitare urbane

Ideea de a înfiinţa dispensare rurale model a apărut din dorinţa de a identifica

mijloace de îmbunătăţire a îngrijirilor preventive în special la nivelul populaţiei din mediul
rural. Plasele sanitare model au fost gândite cu scopul de a descărca medicul de
circumscripţie de anumite atribuţii de prevenţie, să-l perfecţioneze pe el şi personalul
auxiliar în acordarea acestui tip de servicii şi prin aceasta să ofere un acces mai bun al
populaţiei la serviciile profilactice. Un accent deosebit s-a pus pe sistematizarea activităţii
personalului mediu sanitar, pe perfecţionarea instrumentelor de culegere a datelor şi de
raportare a acestora. În Bucureşti, s-au înfiinţat Centre sanitare urbane al căror obiectiv era
de a servi drept unităţi operative pe lângă Institutul de Igienă precum şi ca centre
metodologice pentru învăţământul medical de igienă.

Capitolul 9. Organizarea asistenţei medico-sociale

Încă de timpuriu a fost sesizată necesitatea acordării de sprijin unor categorii

sociale care, fie prin fragilitatea legată de vârstă, cum ar fi copiii şi vârstnicii, fie prin
invalidităţi cu caracter permanent sau prin boli care creează o stare de dependenţă prelungită
de îngrijirile medicale cum ar fi tuberculoza, cancerul sau bolile psihice, necesitau o atenţie
deosebită din partea societăţii. Acestora li se adaugă şi categoriile marginale ale societăţii
care prin obiceiurile de viaţă, prin sărăcia în care trăiau se expuneau şi deveneau vectori
pentru bolile transmisibile

Domeniul medical şi cel social au fost în strânsă corelaţie prin faptul că boala şi
sărăcia s-au asociat întotdeauna, iar intervenţia societăţii trebuia să rezolve ambele probleme
dintr-o dată. Pentru acest motiv, cele două domenii s-au dezvoltat în paralel, într-o primă
etapă într-un mod nestructurat, până în momentul când statul a preluat iniţiativa legislativă şi
le-a organizat.

În spectrul organizaţiilor medico-sociale se înscriu în cursul secolului al XIX-lea

structuri de tip orfelinate, dispensare pentru boli cronice cum ar fi tuberculoza, cancerul,
dispensare pentru boli dermatovenerice, spitale de tip azil pentru bolnavii psihici, sanatorii
pentru diferitele tipuri de bolnavi.

Instituţiile de asistenţă medico-socială au fost înfiinţate şi finanţate de către

organizaţii de caritate, de către societăţile de asigurare şi de către stat.

Instituţii cu caracter medico-social după unificarea administrativă a

provinciilor româneşti

În anul 1920, odată cu unificarea administraţiilor sanitare, în Transilvania erau 6

maternităţi, 7 azile de copii cu coloniile respective, 3 institute de nevăzători, 2 institute de
surdo-muţi şi unul pentru înapoiaţi mintal finanţate de Stat.

După anul 1922, activitatea medico-socială este preluată de Direcţia Generală a

Asistenţei Sociale din cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi al Ocrotirilor Sociale şi
numărul acestor instituţii a crescut continuu. Acest lucru s-a datorat şi stării României după
ieşirea din primul război mondial având în vedere numărul important de soldaţi infirmi,
văduve de război şi copii orfani faţă de care Statul avea responsabilitatea pentru protejarea
lor. În anul 1936 în România erau înregistrate 288 de instituţii pentru copii şi tineri adică
aproape un sfert (22%) din totalul instituţiilor din ţară. 37,9% din bugetul de asistenţă
socială era destinat acestei categorii (Manuilă, S 1936) iar din acesta 49,2% revenea
iniţiativei particulare iar 44,9% statului. Instituţiile de asistenţă de tip închis erau cele mai
numeroase.

Asistenţa balneară, aflată la graniţa dintre medical şi social prin serviciile oferite, a
cunoscut o dezvoltarea specială în perioada de la începutul secolului XX când a început
valorificarea sistematică a potenţialului curativ al staţiunilor balneoclimaterice din România.

Capitolul 10. Discuţii

Curentele de idei care au circulat la diferite momente din istorie au pătruns în

societate şi, preluate de către elitele conducătoare, au generat sisteme legislative care au
structurat asistenţa medicală. Pornită iniţial din spiritul carităţii, asistenţa medicală a devenit
sistem de sănătate în măsura în care conceptele s-au clarificat şi nevoile medicale ale
societăţii au fost identificate.

În perioada timpurie, provinciile româneşti s-au aflat sub influenţele ideologice ale
secolului al XVIII-lea, derivate din apogeul epocii iluministe şi a Revoluţiei franceze, dar şi
sub influenţa modelului cultural „românesc”, bazat pe ceea ce exista în conştiinţa colectivă
românească şi anume biblica „iubire a aproapelui”. În viziunea acestui secol şi a celui
următor, omul devenea elementul cheie al societăţii reprezentând prin „sănătatea” sa fizică şi
morală un factor de progres. Statul a intervenit în apărarea sănătăţii indivizilor prin măsuri
directe adresate populaţiei (carantine, izolarea) dar şi prin măsuri de sanitaţie publică şi
urbanism menite să contracareze mizeria.

Din punct de vedere al influenţelor politice, putem spune că evoluţia din 1830
până în 1938 a cuprins cele mai semnificative momente istorice ale ţării de la Unire şi cele
două războaie mondiale. Climatul de instabilitate a făcut ca nici o putere politică să nu-şi
poată duce la îndeplinire ideile şi au imprimat un caracter fragmentat actului legislativ.

Cadrul legislativ în baza căruia s-a dezvoltat sistemul sanitar, a fost întotdeauna
generos şi avangardist. Dacă luăm în calcul de exemplu măsurile antiepidemice dedicate
diferitelor tipuri de boli în legile sanitare din anii 1874 şi 1910 şi regulamentele aferente
acestora, asistăm la adevărate cursuri de igienă care vin să completeze şi cunoştinţele celor
îndemnaţi să le aplice. Legile nu au fost o problemă prin ele însele, ci mai degrabă prin
decalajul atât la nivel conceptual, cât şi la nivel tehnic executiv faţă de realitatea din ţară.
Aşa cum specifică istoricul Constantin Bărbulescu în articolul „Note despre legislaţia
sanitară în Vechiul Regat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX”
(Bărbulescu, C 2010, pag 35), „legislaţia sanitară pare mai degrabă un proiect pentru
România modernă, decât o normă a cărei aplicare ar fi posibilă în momentul legiferării”,
eventual „o ficţiune pe cale să devină realitate”.

În timpul Regulamentelor Organice (1831-1832), structurile sanitare create nu au

acoperit decât apărarea antiepidemică prin carantine şi o teritorializare a activităţii medicilor
publici. Pe de altă parte, începutul reglementării asistenţei publice pe care l-au dat
Regulamentele Organice, arată asumarea obligaţiei Statului în asigurarea sănătăţii
cetăţenilor săi. Transilvania, parte a Imperiului Austro-Ungar a beneficiat mult mai de
timpuriu (sfârşit secol XVIII) de măsuri de apărare antiepidemică, ea fiind situată la graniţa
de est a Imperiului cu Imperiul Otoman şi a constituit un cordon carantinal eficient.

Legea sanitară din anul 1874 prevedea cuprinderea conducerii administraţiei sanitare
sub cea a Ministerului de interne, pentru că sănătatea era văzută ca o problemă de „ordine
internă” legată de pericolul crescut al bolilor contagioase de „import”. Particularitatea legii
sanitare din anul 1874 este dată de reglementarea măsurilor de sanitaţie publică, de
cuprinderea măsurilor de igienă a alimentaţiei, de supraveghere a industriilor insalubre,
contra bolilor venerice. Acest fapt reprezintă o reflecţie a curentelor de igienă publică din
întreaga Europă.

Legea sanitară din 1874 era puternic influenţată de situaţia actuală din Principatele
Române. Lumea medicală era pestriţă, formată din medicii nou formaţi la şcoala lui Davila,
din câţiva medici români formaţi la şcolile străine precum şi din medicii străini existenţi la
care se adăugau personalul mediu calificat cum ar fi moaşele, felcerii. Existau prin urmare
diferenţe de cunoştinţe medicale care trebuiau uniformizate. Cadrul legislativ intervine în
acest sens, prin structura sa explicativă, devenind astfel un instrument de formare
profesională. (Vezi şi regulamentele sanitare). Deşi se dorea pătrunderea asistenţei medicale
în teritoriu, acest lucru s-a realizat cu dificultate, datorită lipsei de personal.

Legea sanitară din 1893, care este o modificare a legii din 1874, precizează atribuţiile
medicilor de la fiecare nivel al sistemului sanitar descriindu-le mai clar şi mai complet. În
acelaşi timp, pentru prima dată, este reglementată activitatea în spitale. Măsurile de igienă
publică sunt detaliate şi practica medicinei şi a farmaciei sunt reglementate.

Legea sanitară din anul 1910 a definit o perioadă „centralizatoare” în sistemul

sanitar. Ea a fost dorită în acest fel de către medicii din sistem, care erau nemulţumiţi de
faptul că se aflau la discreţia aparatului administrativ, medicii militând pentru o conducere
mai coerentă a sistemului sanitar.

Perioadele de conducere centralizată în sistemul sanitar românesc au adus aparent

mai multă stabilitate profesiei medicale, au permis investiţii şi creşterea numărului de
structuri sanitare, prin aplicarea unei politici sanitare coerente, dar au înecat în birocraţie
aparatul administrativ statal. Legea sanitară din anul 1910 a urmărit şi cadrul de formare
profesională prin cuprinderea reglementărilor de ocupare a posturilor prin concurs dar şi a
celor de reglementare a practicii medicale

Din punct de vedere politic s-a întâlnit o pendulare între conducerea de tip centralizat
şi cea de tip descentralizat. Aşa cum remarca şi dr. Gheorghe Banu (1889-1957), se remarcă
o formă predominant „centralizată” de conducere a sistemului sanitar, cu scurte intervale de
descentralizare, prin efectul legii din 1874 şi al celei din anul 1930 (în total 32 de ani de
conducere descentralizată şi 62 de conducere centralizată).

Doctorul Bordea identifică în raportul său din anul 1922 una din marile deficienţe ale
organizării „centralizate” şi anume birocratizarea activităţii medicale, supraaglomerarea cu
documente de supervizat la nivelul administraţiei sanitare centrale şi incapacitatea
serviciului inspecţiei de stat de a cuprinde toate instituţiile, ceea ce scădea mult eficienţa

Legea sanitară din anul 1930 defineşte în completitudinea sa, sistemul de sănătate
românesc. Ea s-a datorat încadrării în curentele biopolitice ale vremii din care România a
preluat componenta de medicină preventivă. Medicii români au acordat o atenţie deosebită
asistenţei materno-infantile

Sub impactul măsurilor sanitare a crescut uşor speranţa de viaţă a populaţiei însă nu
putem să nu remarcăm decalajele semnificative între ţara noastră şi celelalte ţări europene.
Dacă la 1900 speranţa de viaţă în România era de 36,4 ani, acest fapt o situa la valori cu 10
ani mai puţin faţă de principalele ţări europene, iar în 1930 la o speranţă de viaţă de 42 de
ani aceasta era în medie cu 20 ani mai mică decît în Anglia, Franţa şi Germania (Gorsky, M
2011, pag 2). Acest decalaj arată desigur mai mult decât impactul măsurilor sanitare. El este
oglinda decalajelor sociale mari din ţara noastră, cu izolarea unui grup social mare în rural,
care trăia în analfabetism şi ignoranţă. În anul 1930, în ţara noastră, la grupa de vârstă 7-12
ani, gradul de analfabetism era de 27,6% iar la 20-64 de ani de 47,1%. (Manuilă, S &
Georgescu, DC 1939, pag. 48).

În anul 1930, în ţară, era un număr semnificativ de spitale publice şi private, de

dispensare, policlinici precum şi instituţii medico-sociale. Dacă analizăm cifrele, acestea ne
arată o disponibilitate mai mare pentru numărul de paturi în sistemul spitalicesc (în anul
1929 erau 1,7‰ paturi spital), faţă de disponibilitatea de medici pentru ambulator (1 medic
la 12.482 locuitori în anul 1933). Centrarea sistemului de sănătate pe asistenţa spitalicească
se datorează polarizării cercetării şi dezvoltării medicale în aceste instituţii, la care s-a
adăugat dezvoltarea unui număr tot mai mare de facilităţi cum ar fi laboratoare de analize,
aparate Roentgen.

Una din marile probleme ale sistemului sanitar românesc a fost lipsa finanţării
corespunzătoare. Doctorul Banu arată, de pildă, în lucrarea sa „Sănătatea Poporului Român”,
că suma pe cap de locuitor din bugetul statului alocată sănătăţii era de 83 lei în ţara noastră,
comparativ cu 250 lei pe cap de locuitor în Statele Unite, 216 lei în Ungaria, 261 lei în Italia
şi 170 lei în Olanda (Banu, G 1935, pag. 518).

În sistemul public acoperirea cu servicii medicale s-a înfăptuit cu dificultate, deşi la

nivel legislativ prevederile specificau, începând cu legea sanitară din anul 1874 şi pe urmă în
toate legile sanitare până la 1930, necesitatea creării unei reţele sanitare care să pătrundă
adânc până la nivelul straturilor celor mai dezavantajate ale societăţii. Realitatea din teritoriu
ne arăta o ţară cu o inerţie şi o lentoare în dezvoltarea structurilor sale administrative, fără o
maturitate civică şi fără un simţ al responsabilităţii la nivel de comunitate.

Mediul rural a rămas în continuare neatractiv pentru medici, zone întregi rămânând
neacoperite cu servicii medicale. Nici mediul urban nu era mai atractiv pentru practica în
serviciile publice, în general prost plătite, motiv pentru care medicii optau pentru practica în
privat. În anul 1933 statisticile arătau că un medic în mediul urban deservea o populaţie de
12.482 locuitori în timp ce unul în mediul rural deservea 13.603 locuitori (Banu, G 1935 pag
290). În aceeaşi perioadă, în sistemul asigurărilor, sociale întâlneam un medic la 415
asiguraţi.

Pentru a putea supravieţui, proiectul social al medicinii româneşti a fost susţinut de

iniţiativa privată. Fără aceasta nu ar fi fost posibile multe dintre înfăptuirile importante în
istoria medicală românească. Asistenţa săracilor în spitalele Eforiei s-a făcut în mod gratuit
până la naţionalizarea acestora din anul 1948. Învăţământul medical s-a dezvoltat în spitalele
Eforiei, ştiinţa medicală la fel.

Aceste etape, urmate de sistemul de sănătate românesc se încheie odată cu preluarea

puterii de către comunişti care au naţionalizat instituţiile sanitare în anul 1948. Multe dintre
structuri nu au supravieţuit, fiind demolate de către regimul Ceauşescu (spitalul
Brâncovenesc), altele au rămas şi azi dovadă a istoriei trecute cum ar fi spitalele Colţea,
Filantropia. Cu toate neajunsurile la nivel de implementare, sistemul sanitar românesc a
menţinut accentul pe asistenţa publică statală, într-un efort civilizator la care mulţi medici ai
vremii au contribuit.

Capitolul 11. Concluzii

• Particularităţile de dezvoltare ale sistemului sanitar românesc îşi au originea atât în

condiţiile sociale şi istorice ale ţării dar şi în definirea unei culturi medicale proprii
rezultată din contribuţia personalităţilor medicale remarcabile pe care ţara noastră le-a
avut.

• Factorul social principal care a determinat alegerea modelului de sistem sanitar a fost
condiţia economică şi socială a populaţiei - o populaţie săracă, ocupată predominant cu
 agricultura, cu un nivel de analfabetism ridicat (47,1% în 1933 la grupa de vârstă 20-64
de ani).

• Condiţiile istorice au fost factori agravanţi ai stării sociale a populaţiei - perioada 1830-
1938 a fost caracterizată prin multiple evenimente care au determinat evoluţia ţării:
Revoluţia de la 1848, războiul de independenţă (1877), răscoală ţărănească (1907),
războiul mondial (1916-1917), criza economică (1929-1930).

• Sistemul sanitar românesc a avut o puternică componentă socială prin asigurarea

accesului gratuit a celor săraci atât la servicii spitaliceşti cât şi la asistenţă înafara
spitalelor.

• Finanţarea public-privată un model original care a permis statului să-şi realizeze

obiectivele sociale şi a dovedit un puternic simţ umanitar al burgheziei româneşti.

• Sistemul de asigurări sociale s-a dezvoltat odată cu începutul secolului XX, acesta
asigurând protecţie medicală salariaţilor în spitalele şi dispensare proprii. În 1933,
adoptarea principiului alegerii libere a medicului a permis joncţiunea cu sistemul de stat.

• Sistemul sanitar românesc a fost permanent racordat la nivel de cunoaştere ştiinţifică

prin numeroasele colaborări internaţionale ale medicilor din România.

• Existenţa unui sistem sanitar a avut impact asupra speranţei de viaţă a populaţiei. Dacă la
1900 speranţa de viaţă era de 36,4 ani în 1933 ea era 42 ani. Decalajul între indicatorii de
speranţă de viaţă din ţară şi Europa este de 20 ani pentru motivul că acoperirea cu
servicii medicale, în special înafara spitalelor nu a fost corespunzătoare, iar mijloacele
terapeutice ale medicilor de circumscripţie foarte reduse.

• Modelele de asistenţă preventivă sunt actuale şi astăzi şi ar merita regândite în contextul

actual

• Asistenţa medico-socială a depins în mod covârşitor de iniţiativa privată dar din punct de
vedere metodologic sistemul asistenţei sociale a fost bine coordonat de către stat.

• Sistemul sanitar românesc în perioada studiată nu s-a încadrat într-un tipar recunoscut
actualmente. A fost un sistem deschis, inovator care a trebuit să funcţioneze în condiţiile
unei economii nerentabile şi să-şi găsească surse inovative de finanţare şi uneori şi
modele inovative de acordare a serviciilor medicale.

• Analiza perioadei dintre 1831 și 1938 reprezintă un element important în analiza

evoluției sistemului de sănătate din România neabordat până acum în literatura de
specialitate. Folosind date iatro-istorice și analizându-le în contextul abordării
multidisciplinare a literaturii de specialitate, amplasată în context istoric național și
internațional, lucrarea pune în evidență caracterul complex al perioadei analizate,
constituindu-se totodată într-un posibil model de înțelegere a contextului în care trebuie
înțeles sistemul medical actual.
 Bibliografie selectivă

1. Andreescu, O, Neculau, A, Pantea, I & Rogozea, L 2012. ‘Iatro-historical aspects of

Genitourinary Tuberculosis reflected în the Romanian Press at the beginning of the
XXth Century’, în 5th Balkan Congress on the History of Medicine. Abstracts and
proceedings book. pp. 99-106.
2. Atanasiu, S 1933. Salvarea - 25 de ani de activitate. Atelierele Grafice Soce and Co SA.
Bucureşti
3. Babeş, V 1911. Studii critice asupra actualei organizaţiuni sanitare în ce priveşte
măsurile sanitare din comunele rurale. Rezumat din comunicare făcută de V. Babeş la
şedinţa din 13 Aprilie 1907 a Academiei Române. Analele Academiei Române. Tom
XXXIII – Mem. Secţ. ştiinţifice. Nr. 12. pp. 2-6
4. Banu, G 1935. Sănătatea poporului român. Imprimeria națională. București.
5. Banu, G 1944b. Tratat de medicină socială. Vol. IV. Tuberculoza. Bolile venerice. .
Casa şcoalelor. Bucureşti.
6. Bărbulescu, C 2009. ’Note despre legislaţia sanitară în vechiul Regat la sfârşitul
secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea’, Legislaţia sanitară în România
modernă: (1874-1910), eds. Al Șuta, OM Tămaș, A Ciupală, C Bărbulescu & V
Popovici. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, p. 35
7. Beuran, M, Duţescu, B & Duţescu-Zăvoianu, R 2014. Asistenţa urgenţelor chirurgicale
din Bucureşti. Certitudini şi speranţe. Editura Academiei Române. Bucureşti.
8. Boerescu, B 1882. Al doilea supliment la Codicele României, cuprinzînd toate legile,
decretele şi regulamentele de la 1878 până la decembrie 1881. Tipografia Academiei
Române, Bucureşti, pag. 394-395
9. Bologa, VL 1930. Începuturile medicinii ştiinţifice româneşti. Vol. III. Tipografia Foii
“Lumea şi ţara”. Cluj.
10. Bologa, VL 1927. Contribuţiuni la istoria medicinei în Ardeal. Institutul de Arte
Grafice Ardealul. Cluj, pag. 19
11. Bolovan, I 2007. Aspecte privind impactul demografic şi mental al epidemiilor în
spaţiul ardelean în secolul al XIX-lea, în Naţiune şi europenitate: studii istorice, p. 228-
241. Diponibil la: <http://dspace. bcucluj. ro/handle/123456789/47818>. [15 Noiembrie
2014]
12. Bordea, I 1935. Serviciul Sanitar al României şi Igiena publică între anii 1905-1922.
 Tipografia Cultura. Bucureşti.
13. Brătescu, G 1982. ’Mihai Ciucă’ în Personalităţile româneşti ale ştiinţelor naturii şi
tehnicii. Dicţionar. Editura ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti, pp. 104-106
14. CCAS 1935. Dare de seama asupra activităţii Casei Centrale de Asigurărilor Sociale
pe anii 1912-1934. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională,
Bucureşti.
15. De Gerando, A 1850. La Transylvanie et ses habitants. Vol. I. Sec. ed. Au comptoir des
imprimeursunis. Paris.
16. Deculescu, C 1983. ‘Cu privire la înfiinţarea Spitalului de urgenţă din Bucureşti’ în
Momente din trecutul medicinii-studii, note şi documentări. Sub red. G. Brătescu. Ed.
Medicală, Bucureşti.
17. Djuvara, N 2013. Între orient şi occident. Ţările române la începutul epocii moderne
(1800-1848), VIII-th edn, Ed. Humanitas, București
18. Eforia 1932. Eforia spitalelor civile 1832-1932. Institutul de Arte Grafice E. Marvan,
București
19. Felix, I 1887. Sur la necessite et l’instalation des Hopitaux d’isolement. VI
Internationaler Congress fur hygiene und demographie zu Wien.
20. Felix, I 1888. ’Alu VI-lea Congresu internationalu de igienă şi demografie şi
Exposiţiunea de igienă şi demografie din Viena (Septembre-Octombre 1887). Relaţiune
presentată Academiei de Doctorulu I. Felix. Membru al Academiei Române. şedinţa din
8 Novembre 1887’ în Analele Academiei Române, Seria II, Tom IX, Sect. H, Memoriile
Secţiunii ştiinţifice, Bucureşti
21. Felix, I 1889. Tractat de igienă publică şi de poliţie sanitară. Partea a doua Boalele şi
bolnavii. Tipografia Academiei Române.
22. Felix, I 1901. Istoria igienei în România în secolul al XIX-lea şi starea ei la începutul
secolului al XX-lea. Institutul de Arte Grafice Carol Gobl. București.
23. Galeşescu, AG 1900. Eforia Spitalelor Civile din Bucuresci, Tipografia G. A.
Lăzăreanu, București
24. Gherghe, R 2009. ’Rolul modernizator al Regulamentelor Organice în plan instituţional
în Ţara Românească şi Moldova’. Analele Universităţii Constantin Brâncuşi, Seria
Litere şi Ştiinţe Sociale, Nr 3/2009, pag. 77-78
25. Iorga, N 1915. Istoria Românilor din Ardeal şi Ungaria. Lecţii ținute la Universitatea
din Bucureşti de Nicolae Iorga. Bucureşti.
26. Izsak, S 1979. Farmacia de-a lungul secolelor. Ed. Științifică și Enciclopedică.
 Bucureşti.
27. Lege asistenţa sanitară a sătenilor 1906. ‘Lege pentru alcătuirea unui fond al asistenţei
sanitare a sătenilor’. Buletinul Direcției Generale a Serviciului Sanitar, anul XVIII, nr.
10, 31 mai 1906, p. 181–183.
28. Lege preluare spitale rurale de MI, 1906. ‘Lege pentru trecerea spitalelor rurale de la
judeţe sub directa administrare a Ministerului de interne’. Buletinul Direcției Generale
a Serviciului Sanitar, nr. 6, 31 martie 1906, anul XVIII, p. 102–103.
29. Legea sanitară 1874. Monitorul Oficial nr. 131, 16 iunie, pp. 835–837.
30. Legea sanitară 1910. Monitorul Oficial nr. 211, 20 decembrie 1910, pp 8505–8538
31. Legea sanitară 1930. Legea sanitară şi de ocrotire nr. 236din 1930. Monitorul Oficial
Nr. 154 din 14 iulie 1930
32. Manuilă, S & Georgescu, DC 1938. Populaţia României. Ed. Inst. Central de Statistică.
Bucureşti.
33. Murgescu, B 2010. România şi Europa - Acumularea decalajelor economice (1500-
2010). Polirom, Bucureşti.
34. Neculau A, Andreescu O & Rogozea L 2012. ’Health Care Coverage în the Early
Insurance Systems în Romania at the beginning of the XXth Century’, în 5th Balkan
Congress on the History and Ethics în Medicine. Abstract and proceedings book. ISBN
978-975-420-871-9.
35. Neculau, A & Rogozea, L 2013. ‘Benchmarks în the Development of an European
Health Care System în Romania of the XIXth Century’. Bulletin of the Transilvania
University of Brașov. Vol. 6 (55), No. 2. Series VI - Medical Sciences, ISSN 2065-
2216, pag 99-104
36. Neculau, A & Rogozea L 2014a. The Social Dimension of the Romanian Medical
System- a historical review from the end of the XIXth Century till present. Globalization
and intercultural dialogue. Multidisciplinary Perspectives. Târgu-Mureş Dditura
Arhipelag XXI, ISBN 978-606-93691-3-5. Pag 99
37. Neculau, A& Rogozea, L 2014b. From Health Education to Health Promotion în
Romania - a Historical perspective. Acta Medica Transilvanica. Vol. II, nr. 4, 2014, pp.
16-18.
38. Neculau, A & Rogozea, L 2014c. ’The Social Dimension of the Romanian Medical
System - a historical review from the end of the XIXth Century till present’ în
Globalizationand intercultural dialogue: multidisciplinary perspectives, ed. Iulian
Boldea. Arhipelag XXI, Târgu-Mures. pp. 99-107
39. Neculau, A, Mărginean, M & Rogozea, L 2015. ’Ethical aspects of mandatory
vaccinations în Romania - a historical perspective’. Revista Română de Bioetică. Iaşi.
acceptat spre publicare
40. Neculau, A, Nicolau, A, Leaşu, F & Rogozea, L 2014c. ‘Iacob Felix - istoric al sănătăţii
publice şi organizator de sistem de sănătate’. Jurnal Medical Braşovean nr 2, 2014
41. Negulescu, P & Alexianu, G 1944. Regulamentele organice ale Valahiei şi Moldovei.
Colecţiunea vechilor legiuiri administrative. Vol. 1. Nr. 1. Intreprinderile Eminescu.
Bucureşti.
42. Oberman, K et al. 2013. Oberman, K, Muller, P, Muller H, et al. German Health care
System. A concise overview. Der Ratgeber Verlag, Hamburg
43. Orleanu, CG 1912. Raport general asupra igienei, stărei sanitare precumși asupra
mersului serviciului sanitar al Capitalei, pe anul 1911. Noua tipografie profesionala
Dimitrie C. Ionesc. București
44. Proca, G 1902. Asistenţa publică şi starea sanitară a capitalei. Institutul de Arte
Grafice Carol Gobl. Bucureşti
45. Reiner, A 1981. ‘Aspecte din trecutul asistenţei medicale de urgenţă din România’ în
Trecut şi viitor în medicină. Studii şi note, sub red. Gh Brătescu. Ed. Medicală
Bucureşti. pp. 437-444
46. Rogozea, L 2010, Medicina Braşoveană – un punct de reper în dezvoltarea medicinei
româneşti, Editura Universităţii Transilvania, Braşov.
47. Samarian, PGh 1938a. Medicina şi farmacia în trecutul românesc 1775-1834. Vol. II.
Tipografia Cultura, Bucureşti.
48. Samarian, PGh 1938b. Medicina şi farmacia în trecutul românesc. Vol. III. Asistenţa
publică în trecutul românesc până la 1834. Bucovina, Bucureşti.
49. Sandru, D 1985. ‘Despre unele instituţii sanitare ale României interbelice’ în
Retrospective medicale. Studii, note şi documente, sub red. G Brătescu. Ed. Medicală,
Bucureşti.
50. Sechel, TD 2008. ’The Emergence of the Medical Profession în Transilvania (1770-
1848) ’, în Cultural dimensions of elite formation in Transylvania. Ed. V Karady & BZ
Torok. Etnocultural diversity Resource Center. Cluj-Napoca. pp. 95-114
51. Şuţă, A et al. 2009. Şuta, A, Tămaş, OM, Ciupală, A, Bărbulescu, C & Popovici, V.
Legislatia sanitară în România modernă (1874-1910). Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca.
Teza conţine:
• 228 de pagini, din care 174 pagini (76,3%) contribuţii personale.
• 82 figuri.
• 13 tabele.
• Bibliografia conţine 202 titluri.

Contribuţii personale şi originale

1. Contribuţii cu caracter de sinteză
Pentru perioada studiată am făcut sinteze asupra:
• Evoluţia legislaţiei sanitare în perioada studiată
• Evoluţia finanţării sistemului de sănătate românesc
• Evoluţia asistenţei medicale spitaliceşti
• Evoluţia asistentei medicale extraspitraliceşti
• Evoluţia asistenţei medicale de urgenţă
• Evoluţia asistenţei medicale preventive
• Evoluţia asistenţei medico-sociale
2. Contribuţii cu caracter iatro-istoric
• Analiza şi interpretarea datelor privind dezvoltarea sistemului sanitar prin
prisma determinismului social şi istoric al perioadei istorice studiate
• Identificarea de documente cu valoare istorică de tipul: formulare de raportare
a datelor statistice de către medici, timbre cu valoare pentru asistenţa
tuberculoşilor, carnete de asigurat, cărţi poştale vechi, originale cu imagini de
spitale şi sanatorii culese din colecţii personale
3. Contribuţii cu caracter ştiinţific curricular
• Analiza stadiului actual al cercetărilor.
• Elaborarea rapoartelor de cercetare ştiinţifică din cadrul programului de
cercetare la doctorat.
• Finalizarea tezei de doctorat.
4. Noutatea tezei de doctorat
Este pentru prima dată când analiza iatro-istorică a sistemului sanitar se referă
la o perioadă atât de extinsă (1830-1938). Analiza cuprinde toate elementele
 sistemului sanitar, de la asistenţa în spitale la cea în comunitate, asistenţa de urgenţă,
preventivă şi cea medico-socială. Analiza a asigurat înţelegerea evoluţiei sistemului
medical în contextul economic şi social al vremii. Cadrul legislativ care a permis
dezvoltarea sistemului sanitar a fost descris şi interpretat într-o manieră structurată
care să permită comparaţia în evoluţie, dar şi evidenţierea caracterului de
modernitate.

Lucrarea conţine un studiu de caz original privind sistemul de asistenţă

medicală din judeţul Ilfov în anul 1930, analiza care permite identificarea nivelului
asistenței medicale la acea dată. Biografia unui medic de țară completează tabloul de
noutate al tezei, reușind să prezinte starea de fapt a medicinii românești din acele
vremuri, astfel încât să putem întelege mai bine realitatea prin ochii unui
contemporan.
5. Utilitatea rezultatelor cercetării
• Din punct de vedere ştiinţific: lucrarea aduce valoroase informaţii în legătură
cu modele de furnizare a serviciilor medicale, modele care pot fi replicate,
într-o viziune modernizată, în sistemul sanitar actual.
• Din punct de vedere didactic: instrument de formare pentru pregătirea
vocaţională a medicilor cu specialitatea sănătate publică, dar şi a studenţilor
de la studii politice şi sociale.
• Din punct de vedere aplicativ: este un instrument de formare, o sursă
sintetică de cunoaştere în domeniul istoriei medicinei
6. Valorificarea şi diseminarea rezultatelor cercetării în mediul academic
ştiinţific
• Publicarea a 9 articole în calitate de prim autor şi co-autor
• Realizarea rapoartelor de cercetare ştiinţifică din cadrul programului de
pregătire ştiinţifică.
• Finalizarea tezei de doctorat.
7. Direcţii ulterioare de cercetare
Pentru a completa analiza istorică a evoluţiei organizării sanitare, proiectul de
cercetare poate continua analiza pentru anii de după instaurarea regimului comunist
şi până la Revoluţia Română de la 1989.
Aspecte interesante desprinse din cercetarea prezentă pot determina studii
aprofundate pe tipuri particulare de asistenţă cum ar fi asistenţa medicală profilactică
de la începuturi până în prezent sau asistenţa grupurilor vulnerabile.
Listă completă lucrări publicate

 Articole publicate în extenso în reviste ISI

a. În revistă (prim autor)

Neculau A, Rogozea L. Ethical aspects of mandatory vaccinations în Romania- a

historical perspective. Revista Română de bioetică – acceptat spre publicare

 Articole publicate în extenso în reviste B+

a. Prim autor:

Neculau A, Rogozea L. Benchmarks în the Development of an European Health

Care System în Romania of the XIXth Century. Bulletin of the Transilvania University
of Brașov. vol. 6 (55), No. 2 – 2013. SeriesVI - Medical Sciences, ISSN 2065-2216,
pag 99-104

Neculau A, Rogozea L. From Health Education to Health Promotion în Romania - a

Historical perspective. Acta Medica Transilvanica. Vol. II, nr. 4, 2014, pp. 16-18.

b. Co-autor:

Andreescu O, Neculau A, Pantea I, Rogozea L: Alcohol is mandanti-Alcoholic

Social Measures în the Early Twentieth Century în Romania. Bulletin of the
Transilvania University of Brașov, vol. 5 (54), No. 2 – 2012 SeriesVI - Medical
Sciences, ISSN 2065-2216 pg 19-26

 Lucrări publicate în reviste indexate în baze de date

a. Prim autor

Neculau A, Nicolau A, Leaşu F, Rogozea L. Iacob Felix- istoric al sănătăţii publice

şi organizator de sistem de sănătate în Jurnal Medical Braşovean nr 2, 2014. ISSN:
2247 - 4706
 Lucrări publicate în extenso la conferinţe internaţionale

b. prim autor

Neculau A, Andreescu O, Rogozea L. Health Care Coverage în Insurance Systems

în Romania at the beginning of the XXth Century. 5th Balkan Congress on the History
and Ethics în Medicine. Abstract and proceedings book. ISBN 978-975-420-871-9.
2012, p. 940-944.

Neculau A, Rogozea L. The Social Dimension of the Romanian Medical System- a

historical review from the end of theXIXthCentury till present. Globalization and
intercultural dialogue. Multidisciplinary Perspectives. Târgu-Mureş, Editura
Arhipelag XXI, 2014. ISBN 978-606-93691-3-5. Pag 99-106. în curs de indexare ISI

c. co-autor

Andreescu O, Neculau A. Pantea I. Rogozea L: Iatro-historical aspects of genito-

urinary Tuberculosis reflected în the Romanian Press at the beginning of the XXth
Century. 5thBalkan Congress on the History and Ethics în Medicine. Abstracts and
proceedings book, p. 1044-1049, ISBN 978-975-420-871-9. 2012

 Lucrări publicate în rezumat la conferinţe internaţionale ale societăţilor de

profil

a. Co-autor:

Andreescu O, Neculau A, Pantea I, Rogozea L:Fight against Alcoholism at the end

of the XXth Century. 43rdCongress of the International Society for theHistory of
Medicine. Padua-Abano Terme. 12-16 Septembrie 2012, Editura Meet and Work,
Padua-AbanoTerme, Italia, Septembrie 2012, p. 59.

 Lucrări comunicate la conferinţe naţionale ale societăţii de profil

Neculau, A. Premize socio-istorice în apariţia organizării sanitare în România. A

XLI-a Reuniune Naţională de Istoria Medicinei Braşov, 2011
Neculau, A. Elemente de modernism în legislaţia sanitară de la sfârşitul secolului al
XIX-lea , începutul secolului XX. A XLI-a Reuniune Naţională de Istoria Medicinei
Braşov, 2011
 REZUMAT

Lucrarea aceasta reprezintă o trecere în revistă şi o analiză a momentelor

importante care au marcat începuturile sistemului de sănătate din România. Perioada
studiată este cuprinsă între 1830 şi 1938, două etape semnificative din istoria ţării noastre.
Prima, defineşte începutul organizării noastre ca stat, iar cea de-a doua disoluţia temporară a
statului democratic sub presiunea dictaturii lui Carol al II-lea, moment care a precedat şi
intrarea ţării noastre în al doilea război mondial.

Sistemul nostru sanitar a parcurs în dezvoltarea sa, mai multe etape, în care s-a
maturizat progresiv. Statul s-a implicat în asigurarea sănătăţii cetăţenilor săi, prin măsuri de
igienă publică, prin stimularea cadrului de formare profesională, prin înfiinţarea de instituţii
spitaliceşti şi extraspitaliceşti, prin susţinerea asistenţei preventive şi medico-sociale.

În cadrul lucrării, au fost evidenţiate atât cadrul legislativ, modelele de finanţare,

structurile cu semnificaţie pentru dezvoltarea medicinei româneşti.

Sunt identificate aspectele particulare ale sistemului de sănătate românesc, profund

orientat social, care a găsit soluţii inovative pentru a asigura serviciile necesare populaţiei.

Lucrarea are ca element de originalitate aplicarea gândirii moderne de sănătate

publică în evaluarea istorică a unui sistem de sănătate, fapt care ne-a permis să identificăm
primele momente în formarea fiecărui tip de asistenţă dar a asigurat şi o înţelegere mai bună
şi mai structurată a subiectului investigat. Lucrarea poate servi ca instrument de informare şi
de formare pentru specialiştii în sănătate publică dar şi a medicilor din orice specialitate,
pentru a înţelege mai bine cum am evoluat din punct de vedere sanitar, în perioada care a
precedat instaurarea comunismului în ţara noastră.
 ABSTRACT

This paper represents a historical review and an analysis of the important

benchmarks in the development of the Romanian health care system. The period of time that
was analysed is between 1830 and 1938, two significant moments in our history. The first
one represents the beginning of the organization of our country as a State, and the second
one, represents the temporary dissolution of the democratic state, through the Royal
Dictatorship of King Carol the Second, a moment that has also preceded our country’s
entrance into the Second World War

Our sanitary system has evolved and has become a mature and complete one at the
end of the studied period. The State was involved in assuring the health of its citizens
through the creation of healthcare facilities, through public sanitation measures, through the
support and development of preventive services and services directed to special social
categories.

The paper contains a review of the sanitary laws that have governed the Romanian
healthcare system. It contains also an analysis of health care services financing evolvement
and the medical structures that were built, with significance for the development of
Romanian medicine.

The profound social structure of the Romanian healthcare system is defended as the
main thesis of this study. An emphasis is put on the originality of the methods chosen în
delivering health services to the population.

The originality of this work is derived from the method used to analyse the evolution
of the healthcare system in Romania. Using the framework of the modern healthcare system
has made possible the identification of the roots of each type of medical components of the
system and has allowed a better understanding of the topic. The paper can serve as an
instrument of formation and information for specialists in public health or from any other
medical field, to permit a better understanding of the evolution of the health care system
from its origins to the communist period.
 Curriculum vitae
Europass

Informaţii personale
Nume / Prenume Neculau Andrea Elena
Adresă(e) Braşov, Str. Dihamului nr. 12, Cod postal 500483
Telefon(oane) 072. 897. 50. 65
Fax 0368401233
E-mail andrea. neculau@gmail. com
Website http://www. medfam. ro/neculau
Naţionalitate Română
Data naşterii 04.03.1969
Sex feminin

Experienţa profesională
Perioada
Funcţia sau postul ocupat
Activităţi şi responsabilităţi
principale
Numele şi adresa angajatorului
Tipul activităţii sau sectorul de
activitate
1.01.1999 – prezent
Medic Primar Medicina Familiei la CMI Dr. Neculau Andrea, Brașov
Asistenţa medicală de medicina familiei
Cabinet Medical Privat propriu
medicină

Perioada oct. 1998 – prezent

Funcţia sau postul ocupat
Activităţi şi responsabilităţi
principale
Numele şi adresa angajatorului
Tipul activităţii sau sectorul de
activitate
Asistent universitar Disciplina de Medicina Familiei
Departamentul de Ştiinţe Fundamentale şi Profilactice
Coordonator lucrări practice studenţi la disciplina Medicină ambulatorie şi
de familie
Universitatea Transilvania, Facultatea de Medicina, Brașov
Educație universitară - Medicina familiei

Educaţie şi formare
Perioada 2010 – prezent
Calificarea / diploma obţinută Doctorand în Medicina
Numele şi tipul instituţiei de Universitatea de medicina Brașov
învăţământ / furnizorului de
formare
 Perioada
Calificarea / diploma obţinută
Numele şi tipul instituţiei de
învăţământ / furnizorului de
formare
2006-2008
Master în sănătate publică și management sanitar
Universitatea de Medicina și Farmacie
Bucureşti

Perioada Iunie 2003

Calificarea / diploma obţinută Medic Primar de medicina familiei
Numele şi tipul instituţiei de Ministerul Sănătăţii
învăţământ / furnizorului de
formare

Perioada
Calificarea / diploma obţinută
Numele şi tipul instituţiei de
învăţământ / furnizorului de
formare
2000-2001
Formator în medicina familiei
Centrul de Politici și Servicii de Sănătate
Cluj Napoca

Perioada 1 ian 1995- 31 dec 1998

Calificarea / diploma obţinută
Numele şi tipul instituţiei de
învăţământ / furnizorului de
formare
Medic specialist de medicina familiei
Facultatea de Medicină
Brașov

Perioada 1988-1995
Calificarea / diploma obţinută Medic
Numele şi tipul instituţiei de Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila
învăţământ / furnizorului de
București
formare

Limbi străine cunoscute

Autoevaluare Înţelegere Vorbire Scriere
Nivel european (*) Ascultare Citire Participare la Discurs oral Exprimare
conversaţie
scrisă

Engleza C2 C2 C2 C2 C2
Franceza C2 C2 C2 C2 C2
Germana B1 B1 B1 A2 A2
(*) Nivelul Cadrului European Comun de Referinţă Pentru Limbi Străine
 Membru în asociatii Membru în Consiliul Director al Socieățtii Medicilor de Medicina Familiei
profesionale Brașov, afiliat Societăţii Naţionale de Medicina Familiei

Competenţe şi aptitudini de Utilizare calculator: editare texte, Word, Excel

utilizare a calculatorului tehnoredactare, tabele calcul tabelar
Căutarea informatiei medicale în baze de date specializate

Participare la proiecte • Membru al proiectului de dezvoltare a rețelei de Dispensare Santinelă -

Societatea Națională de Medicina Familiei (GP-Medinet, 2001-2003)
interne și internaţionale
• Membru în proiectul Qualy-Med , 2002-2005 – dezvoltarea a 5 ghiduri
de practică bazate pe dovezi dedicate asistenţei medicale primare - grupul
de lucru pentru Hipertensiunea arterialp (www. ghidurimedicale. ro)
• Participant la proiectul “Romanian Family Medicine going European
level”, CNSMF - introducerea instrumentului EPA (European Practice
Assessment) pentru evaluarea calității în asistența medicală primară-
colaborarea cu TOPAS Europe și experţi olandezi –(2002-2005)
• Trainer în proiectul PHARE RO 2002/000-586. 04. 11. 03 - Improving
the Capacity of Monitoring and Evaluating Heath în the framework of the
Reform of the Health Care System (2004-2005)
• Consultant și trainer în proiectul USAID pentru asistarea reformei
sistemului de santate în Romania 2006-2007 – Pilotarea modelului de
management de boli cronice în asistența medicală primară
• Consultant în proiectul ”Improving Content of the Education Courses for
the Family Doctors, Managers of the PHC Facilities and Family Doctor
Nurses în Republica Moldova ( Dec 2008-Dec 2009)”
• Consultant în proiectul UNICEF „Assistance and technical support to an
evidenced based analysis for costing primary health care services for
children and women”. (10. 2009-03. 2010)

• Consultant în proiectul UNICEF „Assistance and technical support to an

evidenced based analysis for costing primary health care services for
children and women-phase 2”. (01. 2011-03. 2012)
• Trainer în proiectul de Screening pentru cancerul de col uterin, de sân şi
de colon al Ministerului Sănătaţii – mai- noiembrie 2012

Alte competenţe şi Competenţă în sănătate publică și management (Universitatea de Medicină

aptitudini Carol Davila București)
Management de proiecte
Educaţia adultului

Informaţii suplimentare PUBLICAŢII

Neculau (Abăităncei) E. Andrea. et al - Prevenţia, diagnosticul şi
tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adult. Ed. Infomedica 2005
ISBN - 973-7912-45-4

Dr Neculau Andrea
Brașov, 30.12.2014
 Curriculum vitae
Europass

Personal information
Name/Surname Neculau Andrea Elena
Address Braşov, 12, Dihamului street, Postal Code 500483
Telephone 072.897.50.65
Fax 0368401233
E-mail andrea. neculau@gmail. com
Website http://www. medfam. ro/neculau
Nationality Romanian
Date of birth 04.03.1969
Gender female

Professional experience
Dates 1.01.1999 – till present
Ocupation or Position held Senior Family Physician at Private Medical Practice Dr. Neculau Andrea,
Brașov
Main activities and Primary care services
responsibility
Name and address of the Private medical practice under contract with the National Insurrance House
employer
Type of business or sector Medicine

Dates oct 1998 – till present

Ocupation or Position held Assistant Professor at the discipline Family Medicine
Department of Fundamental and Profilactic Sciences
Main activities and Supervisor of practical training of students at the discipline of Family
responsibility medicine and of nursing students

Name and address of Transilvania University, Facultaty of Medicine, Brașov

the employer
Type of business or University Teaching-Family Medicine
sector

Education and training

Dates October 2006 - March 2008
Title of qualification awarded Master in mamagement and Public Health
Principal subjects/skills Master degree
covered
Name and type of University of Medicine and Pharmacy
organisation Bucharest

Dates June 2003

Title of qualification Senior family physician
awarded
Principal subjects/skills medicine
covered
Name and type of Ministry of Health
organisation

Dates 2000-2001
Title of qualification Trainer in family medicine
awarded
Principal subjects/skills Teaching and training
covered
Name and type of Center for Polices and Health Services
organisation Cluj Napoca

Dates Jan 1995- Oct 1998

Title of qualification Specialist in family medicine
awarded
Principal subjects/skills medicine
covered
Name and type of University Transilvania Braşov
organisation

Dates 1988-1994
Title of qualification Medical doctor
awarded
Principal subjects/skills Medicine
covered
Name and type of University of Medicine and Pharmacy Bucharest
organisation

Foreign languages
know
Self -assesment Understanding Speaking Writing

European level (*) Listening Reading Spoken Spoken

interaction production

English C2 C2 C2 C2 C2
French C2 C2 C2 C2 C2
German B1 B1 B1 A2 A2
 (*)lCommon European Framework of Reference for Languages

Member în professional • Member in the board of the Society of Family Medicine Braşov
Associations afiliated to the National Society of Family Medicine

Participation în • Trainer in the project for the Screening of the uterine, breast and
colon cancer- Ministry of Health - May- Nov. 2012
international and national
• Consultant in the UNICEF project "Assistance and technical
projects support to an evidenced based analysis for costing primary health
care services for children and women-phase 2". (01. 2011-03.
2012)
• Consultant in the UNICEF project "Assistance and technical
support to an evidenced based analysis for costing primary health
care services for children and women". (10. 2009-03. 2010)
• Consultant in the project ” Improving Content of the Education
Courses for the Family Doctors, Managers of the PHC Facilities and
Family Doctor Nurses în Moldova ( Dec 2008-Dec 2009)”
• Consultant and trainer in the USAID project of assistance of health
care reform in Romania 2006-2007 – Piloting the model chronic care
model in primary
• Trainer in the project PHARE RO 2002/000-586. 04. 11. 03 -
Improving the Capacity of Monitoring and Evaluating Heath in the
framework of the Reform of the Health Care System (2004-2005)
• Member of the Qualy-Med project , 2002-2005 – development of 5
practice guidelines for primary care (www. ghidurimedicale. ro)
• Participant în the project “Romanian Family Medicine going
European level”, CNSMF- introducing the EPC intrument for the
evaluation of quality in primary care (2002-2005)
• Member of the project of the development of the Sentinel Network –
Romanian Society of Family Medicine (GP-Medinet, 2001-2003)

Computer skills and Computer usage, text editing, data search (Word, Excel)
competences

Supplementary Neculau (Abăităncei) E. Andrea et al - Prevention, diagnosis and

information
treatment of essential hypertension în adults. Ed. Infomedica 2005 ISBN
- 973-7912-45-4

Dr Andrea Neculau

30.12.2014