În Sticlăria mea de atunci, Duminica era chiar sărbătoare,

Un ritual arhaic simplu, că după muncă vine o zi de desfătare.

Ce stele străluceau peste hotare, la patru când cocoși în bătătură,

Cântau frenetic deșteptarea. Al meu cânta din șură.

Și-l auzeam de parcă sub geam ținea concert,

Mă întrebam atuncea cu mintea-mi de băiet:

Cine începe oare dintre cocoși să cânte,

Cine e primul? Cum? Și mai ales de unde?

Afară când ieșeam c-aveam closet în curte

Un milion de stele ori poate chiar mai multe

Se prăvăleau lucinde rostogolind lumină

Peste căsuța noastră poiata și grădină

Spectacol cosmic amplu, poveste, feerie

În câte dimineți mi-ai dat tu Sticlărie

La vacă tot dădeam mâncare și-apoi dădeam și apă

Găini ori porc și vajnicul Grivei atei îmi păreau parcă

Că nu țineau Duminici cu biblicile lor rosturi

Și ne obligau pe noi creștinii să fim mereu la posturi

Fântâna, cuptiorul, în zămnic, hâj , la baltă

Până la ora nouă tot ajungeam o dată

La opt pleca bunica, pe cap avea bertuță

O bluză simplă albă și peste, flaneluță

Lua pantofii buni, și nu gumari din tindă

Cutie de chibrituri ca lumînări s-aprindă

Dar cel mai important din toate de pe listă

Avea la ea, bunica, în mînă o batistă

În ea strângea pomana, colivă cu bomboane

Colac ori cozonac ori caldele sarmale

Și nu știu cum se face că nu era prea mare

Dar încăpeau acolo atîtea de mîncare

Că eu și cu bunicul ne săturam mereu

Bunici...tu Sticlărie...Duminică mereu!

Veneau pe drum sătenii, dădeau la porți binețe

Ieșeau în sat la rude și le citeai pe fețe

Seninul unei zile bune, izbânda unei săptămâni trecute,

Cu bucurii puține și cu necazuri multe

Dar înțelepți și calmi treceau prn ziua sfântă

Fără a se plânge mult , nici bucurie multă!

Ieșeam în drum, se adunau copii, și-n colb noi ne jucam

Desculți dar îmbrăcați de suflet, ce fericiți eram

Apoi fugeam vreo doi la baie la pârâu

Chiar sub pădure în vale era acest desfrâu

Bulboana răcăroasă atât de mare atunci

Auma doar o baltă pentru îmbăiat de prunci.

Pe deal urcam apoi treceam pădurea în grabă

Și la Zbiereni opream în spornica livadă

Cercei-cireșe, și râsul de copiii

Pădurea și livada, tu Sticlărie-l știi?

Pe seară ograda universu-mi temerar

O lume în mintea mea avea acest hotar

Eram și împărat și cavaler, ori fotbalist de top

Ori cu Jules Verne în aventuri pe glob

Din nuc navetă spațială îmi construisem

Și cine știe ce atacuri extraterestre stăpânisem

La masă mă strigau bunicii, Duminica tăiau găină

Făceau un borș cu carne. Verdeață din grădină

Mâncam. A mea era și rânza și maiul ăla fiert

Ce poftă mai aveam și nici n-aveam desert.

Și seara la culcare ..mi-e dor și-acum s-aud

Cum povesteu bunicii, în sat ce s-o făcut

De Crăcănici de Maica, de pădurar de popă

De Harhată șoferul, (ceva de-o anvelopă)

De ce-or să facă mâine, cum or uda curechi

Pe toate le auzeam eram numai urechi

Și adormeam visând. Și așa visând m-am făcut mare

În Sticlăria mea de atunci, Duminica era chiar sărbătoare