Sunteți pe pagina 1din 1

Aparatul respirator (Apparatus respiratorius) sau sistemul respirator (Sistema respiratorium) constituie

totalitatea organelor care servesc la schimbul gazos între organism și mediu, asigurând organismul cu
oxigen, indispensabil vieții celulelor, și eliminând din organism dioxidul de carbon rezultat din oxidări.

La mamifere și la om aparatul respirator este format din două categorii de organe: căile respiratorii și
organele respiratorii – plămânii. Căile respiratorii (cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee și bronhii de
calibru diferit, inclusiv și bronhiolele) nu iau parte la schimbul de gaze; ele au rolul de a conduce aerul la
plămâni și de a-l purifica, a încălzi și a umezi aerul inspirat. Se deosebesc: căile respiratorii superioare
(cavitatea nazală și faringele) și căile respiratorii inferioare (laringele, traheea și bronhiile). Plămânii au rolul
cel mai important în respirație, la nivelul lor are loc respirația pulmonară, schimbul gazos între organism și
mediu realizându-se la nivelul alveolelor pulmonare.

Structura aparatului respirator este adaptată modului de viață al animalului și tipului de respirație. Ființele
unicelulare nu au un aparat respirator, ele fiind ușor pătrunse de gaze și de lichidele care le înconjură. Nu
același lucru se petrece la ființele pluricelulare, unde absorbția oxigenului de către lichidul circulant
(sângele) și eliminarea bioxidului de carbon are loc la nivelul unor organe special diferențiate, care
constituie aparatul respirator. Multe nevertebrate inferioare (spongieri, celenterate, oligochete, hirudinee,
platelminte, crustacei inferiori) nu au un aparat respirator diferențiat și schimburile gazoase au loc prin
toată suprafața corpului (respirație cutanată), dar și la animalele care îl au, există o respirație cutanată, mai
mult sau mai puțin importantă. Organele respiratorii diferențiate există la multe nevertebrate și la toate
vertebratele. La animalele acvatice, ele sunt branhiile (la echinoderme, crustaceii superiori, polichete,
majoritatea moluștelor, ciclostomi, pești); la cele terestre, ele sunt traheele (la insecte) și plămânii (la
araneide, gasteropodele pulmonate, majoritatea vertebratelor). Se pot distinge astfel trei feluri de
respirații: respirația branhială, în care schimburile gazoase au loc cu ajutorul unor expansiuni membranoase
mai mult sau mai puțin cutate și puternic vascularizate, care atârnă în apă, numite branhii (la pești);
respirația traheală, în care distribuția aerului în tot corpul animalului are loc prin tuburi ramificate, numite
trahee (la insecte); respirația pulmonară, în care aerul este introdus printr-un mecanism special în saci
membranoși, puternic vascularizați, care sunt plămânii (la vertebratele tetrapode). În raport cu mediul se
deosebesc 2 tipuri de respirație: respirația acvatică unde aparatul respirator este reprezentat prin branhii și
respirația aeriană unde aparatul respirator este alcătuit dintr-un sistem de trahee ramificate și
anastomozate (la insecte) sau din plămâni și din căile respiratorii (la vertebratele tetrapode). Respirația
privită în totalitatea ei cuprinde două etape fundamentale: respirația externă (respirația pulmonară,
branhială sau traheală), asigurată de aparatul respirator, și respirația internă (respirația tisulară) care se
realizează la nivelul celulelor din organism.