Sunteți pe pagina 1din 11

Administrarea Fiscală

Cadrul instituțional al administrării fiscal


Administrarea fiscală reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi responsabile de
asigurarea colectării depline şi la termen a impozitelor şi taxelor, a penalităţilor şi amenzilor în
bugetele de toate nivelurile, precum şi de efectuarea acţiunilor de urmărire penală în caz de
existenţă a unor circumstanţe ce atestă comiterea infracţiunilor fiscale.
1. SERVICIUL FISCAL DE STAT- autoritate publică, împuternicită să administreze impozitele,
taxele şi alte plăţi în interesul statului.
Conform articolului 132 al Codului Fiscal, sarcina de baza al Serviciului Fiscal de Stat constă în
asigurarea administrării fiscale, prin :
-crearea de condiţii contribuabililor pentru conformare la respectarea legislaţiei;
-aplicarea uniformă a politicii şi reglementărilor în domeniul fiscal.
Funcțiile de bază:
1) elaborarea strategiilor şi organizarea sistemului de management în domeniul administrării
fiscale;
2) administrarea, conform legii, a impozitelor, taxelor şi altor venituri la bugetul public naţional
date în competenţa sa, inclusiv expunerea poziţiei oficiale a Serviciului Fiscal de
Stat referitoare la aplicarea legislației fiscale;
3) acordarea de servicii pentru contribuabili;
4) prevenirea şi combaterea încălcărilor fiscale, inclusiv a evaziunii fiscale;
5) controlul fiscal;
6) executarea silită a restanţelor şi altor plăţi neachitate în termen la bugetul public naţional;
7) examinarea contestaţiilor;
8) emiterea actelor normative care reglementează aplicarea legislaţiei fiscale în limitele
competenţei acordate prin actele legislative;
9) cooperarea internaţională în domeniul administrării fiscale.
Atribuțiile:
- GENERALE:
1) contribuie la implementarea, în domeniul său de activitate, a programului de guvernare şi a
altor politici publice prin elaborarea şi aplicarea de strategii de dezvoltare pe termen mediu şi
lung, generale sau sectoriale;
2) urmăreşte organizarea unui management eficient şi coerent al administrării fiscale;
3) îndrumează şi controlează activitatea serviciilor de colectare a impozitelor şi taxelor locale;
4) implementează modelul de management al riscurilor interne şi externe ale instituţiei;
5) asigură managementul resurselor umane al instituţiei;

- ÎN DOMENIUL ADMINISTRĂRII FISCALE:


1) gestionează Registrul fiscal de stat şi dosarul contribuabilului, de asemenea efectuează
înregistrarea unor categorii de contribuabili;
2) organizează şi administrează evidenţa impozitelor, taxelor şi a altor venituri la bugetul public
național date în competenţa sa;
3) elaborează şi aplică procedurile privind evidenţa analitică pe contribuabili şi stingerea
obligaţiilor fiscale prin conformare voluntară;
- ÎN DOMENIUL PREVENIRII ŞI CONSTATĂRII CONTRAVENŢIILOR:
1) elaborează şi întreprinde măsuri de prevenire şi constatare a contravenţiilor date în
competența sa, conform legislației;
2) asigură reacţionarea promptă la sesizările şi comunicările despre contravenţii, conform
competenţei sale de examinare;
3) constată cauzele şi condiţiile ce pot genera sau contribui la săvîrşirea contravenţiilor date în
competenţa Serviciului Fiscal de Stat, cu sesizarea, în condițiile legii, a organului competent sau
a persoanei cu funcţie de răspundere cu privire la necesitatea de întreprindere a măsurilor de
înlăturare a acestor cauze şi condiţii;

- ÎN DOMENIUL CONSTATĂRII INFRACŢIUNILOR:


1) reţine făptuitorul;
2) ridică corpurile delicte;
3) solicită informaţiile şi documentele necesare pentru constatarea infracţiunilor;
4) citează persoane şi obţine de la ele declaraţii;
5) procedează la evaluarea pagubei;

Obligațiile:
1) să acţioneze în strictă conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, cu prezentul cod, cu
alte acte normative, precum şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;
2) să trateze cu respect şi corectitudine contribuabilul, reprezentantul lui, alţi participanţi la
raporturile fiscale;
3) să popularizeze legislaţia fiscală;
4) să informeze contribuabilul, în cazurile prevăzute de legislaţia fiscală sau la solicitarea
acestuia, despre drepturile şi obligaţiile lui;
5) să informeze contribuabilul, la cerere, despre impozitele şi taxele în vigoare, despre modul şi
termenele lor de achitare şi despre actele normative corespunzătoare;

Drepturile:
1) să efectueze controale asupra modului în care contribuabilii, serviciile de colectare a
impozitelor şi taxelor locale, alte persoane respectă legislaţia fiscală;
2) să efectueze vizite fiscale conform prevederilor prezentului cod;
3) să controleze autenticitatea datelor din documentele de evidenţă şi din dările de seamă
fiscale ale contribuabilului;
4) să constate încălcările legislaţiei fiscale şi să aplice măsurile de asigurare, de executare silită a
stingerii obligaţiei fiscale şi de răspundere prevăzute de legislaţie;
2. ORGANELE VAMALE- este o instituţie din sistemul organelor de drept şi de securitate a
statului avînd misiunea de a asigura securitatea economică a ţării prin colectarea eficientă a
taxelor şi impozitelor, combaterea fraudelor vamale, facilitarea comerţului internaţional şi
protejarea societăţii, aplicînd uniform şi imparţial legislaţia vamală.
Funcții:
a) implementarea politicii vamale a statului prin aplicarea uniformă și imparțială a legislației
vamale;
b) facilitarea comerțului;
c) asigurarea respectării reglementărilor vamale și a legislației fiscale la trecerea mărfurilor și
a mijloacelor de transport peste frontiera vamală;
d) perceperea drepturilor de import și a drepturilor de export;
e) efectuarea vămuirii;
f) efectuarea controlului și a supravegherii vamale, inclusiv prevenirea, depistarea și
combaterea contrabandei și a eschivării de la achitarea drepturilor de import/export și a altor
plăți;
Atribuțiile:
Pentru realizarea funcţiilor de bază ce îi revin, Serviciul Vamal:
a) asigură respectarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanei în cadrul activității
vamale;
b) apără interesele economice ale statului;
c) creează condiții pentru accelerarea traficului de mărfuri peste frontiera vamală; asigură
menținerea unui echilibru adecvat între controalele vamale și facilitarea comerțului, conform
legislației în vigoare;
d) gestionează sistemul de certificare a originii, în cazurile stabilite de către Guvern, inclusiv
certifică originea mărfurilor și eliberează certificate de origine la exportul mărfurilor;
e) constată și sancționează contravenții în conformitate cu legislația în vigoare;
f) constată infracțiunile ce țin de competența sa;
g) desfășoară activitatea operativă de investigații în scopul depistării persoanelor culpabile de
pregătirea și comiterea unor contravenții vamale, de contrabandă și de alte infracțiuni ce țin de
competența organului de urmărire penală al Serviciului Vamal;
h) prelevă mostre și probe;
i) aplică acțiuni de executare silită;
j) aplică procedeele vamale de reglementare a relațiilor economice și comerciale;
k) dispune de mărfurile confiscate și abandonate în favoarea statului;
l) desfășoară activitățile necesare pentru administrarea riscurilor;
m) colaborează cu alte autorități publice, instituții și cu organe de ocrotire a normelor de drept
care au obligația să-i acorde asistență;
Drepturile:
a) să exercite controlul asupra legalităţii introducerii/scoaterii mărfurilor şi a mijloacelor de
transport în/din teritoriul vamal al statului;
b) să emită, în limita competenţelor sale, acte normative, inclusiv acte normative care
reglementează activitatea de întreprinzător pentru plătitorii vamali;
c) să solicite şi să primească de la persoanele fizice şi juridice informațiile şi documentele
necesare pentru scopuri vamale;
d) să prezinte Ministerului Finanțelor propuneri pentru modificarea și completarea legislației
vamale;
e) să prezinte Ministerului Finanțelor propuneri privind crearea, în modul stabilit, a
laboratoarelor vamale, a instituțiilor de învățămînt, a centrelor de calcul și a altor subdiviziuni
ce vor activa conform principiului de autogestiune și vor contribui la îndeplinirea funcţiilor
Serviciului Vamal;
Obligațiile:
a) să respecte şi să asigure respectarea Constituţiei Republicii Moldova, a legilor şi a altor acte
normative, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
b) să respecte jurămîntul depus, să cunoască și să respecte regulamentele de ordine
interioară şi Codul de etică și conduită al funcționarului vamal, precum și cerinţele fişei
postului;
c) să fie disciplinat şi vigilent, să manifeste iniţiativă şi perseverenţă, să îndeplinească
conştiincios îndatoririle de serviciu prevăzute de lege;
d) să execute instrucţiunile de serviciu, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor
ierarhic superiori;
e) să-şi perfecţioneze continuu pregătirea profesională;
f) să păstreze informaţia oficială cu accesibilitate limitată şi să nu divulge informaţia care i-a
devenit cunoscută în exerciţiul funcţiunii;

3. Serviciul de colectare a impozitelor și taxelor locale


Serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor (SCITL), conform
prevederilor Legii pentru punerea în aplicare a titlului VI al Codului fiscal, calculează impozitul
pe bunurile imobiliare ale persoanelor fizice (cetățeni) și impozitul funciar ale persoanelor fizice
(cetățeni) și gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), pentru bunurile imobiliare neevaluate de către
organele cadastrale teritoriale în scopul impozitării - manual, în modul stabilit prin Instrucţiunea
privind modul de calculare, evidenţă şi achitare a impozitelor şi taxelor locale administrate de
serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriei, aprobată prin anexa nr.
2 la Hotărârea Guvernului nr. 998 din 20 august 2003.
Drepturile:
-să efectueze controale asupra modului în care contribuabilul respectă legislaţia fiscală;
-să ceară explicaţiile şi informaţiile de rigoare asupra problemelor identificate în timpul
controlului;
-să încaseze în numerar impozite, taxe, majorări de întîrziere (penalităţi) şi/sau amenzi;
-să solicite în procesul controalelor fiscale şi să obţină gratuit de la orice persoană informaţii,
date, documente, necesare în executarea atribuţiilor sale, cu excepţia informaţiilor care
constituie secret de stat, precum şi copii de pe ele, dacă acestea se anexează la actul de
control;
-esă deschidă şi să examineze, să sigileze, după caz, indiferent de locul aflării lor, încăperile de
producţie, depozitele, spaţiile comerciale şi alte locuri, cu excepţia domiciliului şi reşedinţei,
folosite pentru obţinerea de venituri sau pentru întreţinerea obiectelor impozabile, altor
obiecte şi documentelor;
-să controleze autenticitatea datelor din documentele de evidenţă şi din dările de seamă fiscale
ale contribuabilului;
-să aibă acces la sistemul electronic de evidenţă contabilă al contribuabilului;
-să utilizeze dări de seamă fiscale, date cuprinse în corespondenţa cu contribuabilii şi informaţii
ale autorităţilor administraţiei publice pe suporţi electronici şi de alt fel, perfectaţi şi protejaţi
conform legislaţiei în domeniu;
Obligațiile:
-să acţioneze în strictă conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, Codul fiscal şi alte acte
normative;
-să trateze cu respect şi corect contribuabilul, reprezentantul acestuia, alţi participanţi la
raporturile fiscale;
-să popularizeze legislaţia fiscală;
-să informeze contribuabilul, în cazurile prevăzute de legislaţia fiscală sau la solicitarea
acestuia, despre drepturile şi obligaţiile lui;
-să informeze contribuabilul, la cerere, despre impozitele şi taxele în vigoare, despre modul şi
termenele lor de achitare şi despre actele normative respective;
-să primească şi să înregistreze cereri, comunicări şi alte informaţii despre încălcările fiscale şi
să le verifice, după caz;
-să examineze petiţiile, cererile şi reclamaţiile, în modul stabilit de legislaţie;
-să efectueze controale fiscale şi să întocmească actele de rigoare;
să verifice, în timpul controalelor fiscale, documentele de evidenţă şi dările de seamă fiscale ale
contribuabilului;
la cererea scrisă a contribuabilului, în care se indică destinaţia certificatului, să elibereze
certificate ce atestă lipsa sau existenţa restanţelor faţă de buget la plăţile administrate;
-să ţină evidenţa contribuabililor ale căror obligaţii fiscale sînt calculate de SCITL, precum şi
evidenţa acestor obligaţii fiscale, inclusiv a restanţelor, să transfere la buget sumele încasate ca
impozite, taxe, majorări de întîrziere (penalităţi), amenzi, conform legislaţiei fiscale şi în
modul stabilit de Guvern;
-să întocmească, cu concursul organului fiscal, avizele de plată a obligaţiilor fiscale, să distribuie
gratuit contribuabililor formularele tipizate de dări de seamă fiscale;
-să remită contribuabililor, conform legislaţiei fiscale, avizele de plată a obligaţiilor fiscale,
precum şi deciziile emise;
-să efectueze, la cererea contribuabilului, compensarea sau perfectarea materialelor pentru
restituirea sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi
restituite;
-în cazul depistării unei încălcări fiscale şi neîndeplinirii cerinţelor legale ale funcţionarului fiscal
şi/sau perceptorului fiscal, să emită decizii privind aplicarea de sancţiuni;

Organizarea și funcționarea:
Organizarea şi funcţionarea SCITL sînt stabilite printr-un regulament, aprobat de consiliul local.
Regulamentul se elaborează în baza prezentului Regulament-tip. În termen de 30 de zile după
publicarea prezentului Regulament-tip, autorităţile executive ale satelor (comunelor), oraşelor
şi municipiilor vor elabora proiectul regulamentului de funcţionare a SCITL şi îl vor înainta
consiliilor locale, care urmează să-l adopte în termen de 10 zile din data prezentării.
După adoptarea de către consiliul local, regulamentul se prezintă, în termen de 10
zile, subdiviziunii teritorială a Serviciului Fiscal de Stat.
SCITL este o structură publică locală condusă de primarul localităţii respective.
Perceptorul fiscal activează în baza contractului de răspundere materială şi este încadrat în
SCITL de primarul localităţii respective, în conformitate cu legislaţia în vigoare. În cazul
încadrării în bază de concurs, în cadrul comisiei de concurs participă, în mod obligatoriu, un
reprezentant al subdiviziunii teritorială a Serviciului Fiscal de Stat, iar în cazul încadrării prin alte
modalităţi prevăzute de lege – numirea se face după obţinerea avizului favorabil din partea
subdiviziunii teritorială a Serviciului Fiscal de Stat.
Subdiviziunea teritorială a Serviciului Fiscal de Stat este obligat să asigure testarea
perceptorului fiscal pînă la angajare, cu excepţia situaţiei în care se organizează concurs de
recrutare, să asigure instruirea lui şi să-i acorde asistenţă în exercitarea atribuţiilor.
Evaluarea performanţelor profesionale a perceptorilor fiscali se efectuează potrivit
prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public.
SCITL, în procesul exercitării atribuţiilor sale, conlucrează cu celelalte organe cu atribuţii
de administrare fiscală şi colaborează cu alte autorităţi ale administraţiei publice. El are dreptul
să colaboreze cu organe competente din alte ţări şi să fie membru al organizaţiilor
internaţionale de specialitate în baza acordurilor (convenţiilor) internaţionale. În cazul
desfăşurării unor acţiuni în baza înţelegerilor reciproce cu alte organe de administrare fiscală,
SCITL informează şi este informat despre măsurile întreprinse şi rezultatele lor, face schimb de
informaţii în scopul exercitării atribuţiilor ce îi revin.
Atribuțiile:
-asigură evidenţa integrală şi conformă a contribuabililor ale căror obligaţii fiscale sînt calculate
de SCITL şi evidenţa acestor obligaţii, cu excepţia celor administrate de alte organe;
-întreprinde măsuri pentru asigurarea stingerii obligaţiilor fiscale;
-popularizează legislaţia fiscală şi examinează scrisorile, cererile şi reclamaţiile contribuabililor;
-efectuează controale fiscale, în limitele competenţei sale. Metodele şi operaţiunile concrete
utilizate la organizarea şi exercitarea controlului fiscal sînt determinate în baza Codului fiscal şi
instrucţiunilor cu caracter intern ale Serviciului Fiscal de Stat;
-în comun cu Serviciul Fiscal de Stat, compensează sau restituie sumele plătite în plus şi sumele
care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituite;
-contribuie la tragerea la răspundere pentru încălcări fiscale;
-exercită alte atribuţii prevăzute expres de legislaţia fiscală.
Componentele administrării fiscal
Evidența contribuabililor și a obligațiilor fiscale
Serviciul Fiscal de Stat ţine evidenţa contribuabililor, atribuindu-le coduri fiscale şi actualizînd
registrul fiscal în modul stabilit de prezentul titlu şi de instrucţiunea aprobată de Serviciul Fiscal
de Stat.
Registrul fiscal de stat este constituit şi administrat de Serviciul Fiscal de Stat, în care se înscriu
codurile fiscale atribuite în conformitate cu prezentul capitol. Serviciul Fiscal de Stat este
responsabil de actualizarea Registrului fiscal de stat. Actualizarea Registrului fiscal de stat se
efectuează la cererea contribuabilului, precum şi în temeiul materialelor de control ale
Serviciului Fiscal de Stat.
Controlul fiscal. Principiile generale:
-Controlul fiscal are drept scop verificarea modului în care contribuabilul respectă legislaţia
fiscală într-o anumită perioadă sau în cîteva perioade fiscale.
-Controlul fiscal este exercitat de Serviciul Fiscal de Stat şi/sau de un alt organ cu atribuţii de
administrare fiscală, în limitele competenţei acestora, la faţa locului şi/sau la oficiul acestora.
-Procedura controlului fiscal constă într-un ansamblu de metode şi operaţiuni de organizare şi
desfăşurare a controlului, precum şi de valorificare a rezultatelor lui.
-În cadrul controlului fiscal la faţa locului şi/sau la oficiu, organele specificate la alin.(2) sînt în
drept să solicite de la alte persoane orice informaţii şi documente privind relaţiile lor cu
contribuabilul respectiv.
-Organele cu atribuţii de administrare fiscală pot efectua controlul fiscal repetat în cazul în care
rezultatele controlului fiscal exercitat anterior sînt neconcludente, incomplete sau
nesatisfăcătoare ori dacă ulterior au fost depistate circumstanţe ce atestă existenţa unor semne
de încălcare fiscală şi, prin urmare, se impune un nou control.
-Controlul fiscal se efectuează în orele de program ale organului care exercită controlul fiscal
şi/sau cele ale contribuabilului.

Metodele efectuării controlului:


- verificare faptică, documentară, prin contrapunere, totală, parțială, tematică, operativă.

Controlul fiscal la oficiul Serviciului Fiscal de Stat sau la oficiul organului cu atribuţii de
administrare fiscală (denumit în continuare controlul fiscal cameral) constă în verificarea
corectitudinii întocmirii dărilor de seamă fiscale, a altor documente prezentate de contribuabil,
care servesc drept temei pentru calcularea şi achitarea impozitelor şi taxelor, a altor
documente de care dispune Serviciul Fiscal de Stat sau alt organ cu atribuţii de administrare
fiscală, precum şi în verificarea altor circumstanţe ce ţin de respectarea legislaţiei fiscale.
Controlul fiscal cameral se efectuează de către funcţionarii fiscali sau persoanele cu funcţie de
răspundere ale altor organe cu atribuţii de administrare fiscală conform obligaţiilor de serviciu,
fără adoptarea unei decizii scrise asupra obiectivului vizat.
La relevarea unor erori şi/sau contradicţii între indicii dărilor de seamă şi documentelor
prezentate, organul care a efectuat controlul este obligat să comunice despre aceasta
contribuabilului, cerîndu-i, totodată, să modifice documentele respective în termenul stabilit.
Modul de stingere a obligației fiscale: achitare, anulare, prescripție, scădere, compensare,
executare silită.
Scopul procedurii de examinare a cazului de încalcare fiscala consta în: clarificarea prompta,
multilaterala, exhaustiva si obiectiva a circumstantelor în care s-a produs, solutionarea lui în
stricta conformitate cu legislatia, asigurarea îndeplinirii deciziei, precum si stabilirea cauzelor si
conditiilor care au contribuit la comiterea încalcarii fiscale, prevenirea încalcarilor, educarea în
spiritul respectarii legilor si consolidarea legalitatii.
Procedura de examinare a cazului de încalcare fiscala nu poate fi initiata, iar procedura
initiata urmeaza a fi încheiata daca:
a) se constata ca nu a avut loc nici o încălcare fiscală;
b) persoana careia i s-a intentat procedura de examinare a cazului de încălcare fiscală a fost
lichidata sau a decedat;
c) nu există sume ale impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalitătii) si/sau amenzii
necesare de a fi încasate conform legislatiei fiscale.

Autoritatea abilitata sa examineze cauzele privind încalcarile fiscale


(1) Cauzele privind încalcarile fiscale sînt examinate de catre organele fiscale si organele
Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei.
(2) Sînt în drept sa examineze cauzele privind încalcarile fiscale si sa aplice sanctiunile fiscale, în
numele autoritatilor abilitate, conducatorii organelor fiscale sau adjunctii lor, directorul,
directorii adjuncti ai Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei, sefii
organelor lui teritoriale si adjunctii lor.
Participarea persoanei trase la raspundere pentru încalcare fiscala la examinarea cazului
(1) Cazul de încalcare fiscala se examineaza în prezenta persoanei trase la raspundere pentru
savîrsirea încalcarii. Organul fiscal o anunta în scris (prin citatie) despre locul, data si ora
examinarii cazului.
(2) Cazul de încalcare fiscala poate fi examinat în lipsa persoanei trase la raspundere pentru
savîrsirea încalcarii numai daca exista informatii ca a fost anuntata în modul stabilit despre
locul, data si ora examinarii cazului si daca de la ea nu a parvenit un demers argumentat de a fi
amînata examinarea.
(3) Contribuabilul persoana fizica îsi exercita drepturile procedurale personal, printr-un
reprezentant sau în comun cu reprezentantul, iar contribuabilul persoana juridica – prin
intermediul conducatorului sau al reprezentantului sau.

modalităţile de executare silită a obligaţiei fiscale


-încasare a mijloacelor băneşti, inclusiv în valută străină, de pe conturile bancare ale
contribuabilului, cu excepţia celor de pe conturile de credit şi provizorii
-ridicare de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar, inclusiv în valută străină
-urmărire a bunurilor contribuabilului, cu excepţia
-urmărire a datoriilor debitoare ale contribuabililor prin modalităţile prevăzute
Cînd se consideră imposibilă executarea silită a obligaţiei fiscale?
-persoana lichidată nu are succesor şi nu posedă bunuri pasibile urmăririi
-există act judecătoresc ce suspendă executarea deciziei Serviciului Fiscal de Stat asupra cazului
de încălcare fiscală sau de executare silită – pe perioada valabilităţii actului de suspendare
-există decizia Serviciului Fiscal de Stat privind suspendarea executării deciziei contestate și
efectuarea unui control repetat pe perioada valabilității actului emis
-există actul respectiv al instanţei de judecată sau al executorului judecătoresc potrivit căruia
perceperea restanţei este imposibilă sau există ordonanţă privind intentarea cauzei penale pe
faptul pseudoactivităţii de întreprinzător
-persoana se află în proces de lichidare (dizolvare) sau în procedură de insolvabilitate
3. Evaziunea fiscală
Evaziunea fiscală reprezintă sustragerea unor persoane fizice sau juridice de la plata impozitelor
sau taxelor. Evaziunea fiscală se manifestă adesea prin denaturarea informațiilor ce sunt
raportate la autorități, precum declararea unor venituri sau profituri mai mici decât în realitate,
sau mărirea artificială a cheltuielilor.
Evaziunea fiscală legală:
Acţiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinaţie neprevăzută a acesteia şi,
deci, „tolerată”. Ea nu poate fi posibilă decât datorită unei lacune a legii şi e frecventă atunci
când apar noi forme de întreprinderi, noi categorii de impozite sau modificări în legislație. Aici,
ne putem referi la: utilizarea la maximum a facilităţilor fiscale prevăzute de legislaţie; scăderea
din veniturile impozabile a cheltuielilor permise spre deducere, însă, într-un cuantum mai mare
decât cel justificat din punct de vedere economic; cota TVA cu drept de deducere la export și
restituirea TVA etc.
Evaziunea fiscală ilegală:
Orice acţiune a contribuabilului ce încalcă prevederea fiscală (comportând un caracter
intenţionat), cu scopul de se a sustrage de la plata impozitelor şi taxelor datorate la buget.
Printre principalele forme ale acesteia, se numără: întocmirea de declaraţii false; nedeclararea
materiei impozabile; declararea de venituri impozabile inferioare celor reale.
Cauzele apariției:
1. Sarcinile fiscale exagerate - adică o povară fiscală peste măsură, inechitabilă şi instabilă (în
special pentru unele categorii de contribuabili) - aceste cauze pot crea motive morale de
evaziune fiscală a contribuabilului, care tratează faptele menţionate ca o exprimare a reprimării
(dominării) din partea statului, considerându-se, în acelaşi timp, în drept de a se împotrivi şi
astfel se formează opinia generală că „a fura de la visterie nu se consideră
furt”.
2. Starea economică a contribuabilului – cu cât starea economică a contribuabilului este mai
grea cu atât tentaţia la evaziune fiscală este mai mare (în unele cazuri executarea de către
contribuabil a tuturor obligaţiilor fiscale poate agrava situaţia economică a acestuia până la
nivelul critic şi evaziunea fiscală poate deveni unica şansă de supravieţuire), iar pericolul
aplicării măsurilor de răspundere îl afectează mai puţin decât în cazul contribuabilului care se
dezvoltă dinamic şi aplicarea unor asemenea măsuri îl poate lipsi de perspective evidente;
3. Descreştere (criză) economică - se înrăutăţeşte starea materială atât a contribuabilului, cît şi
a consumatorilor de mărfuri, de lucrări şi servicii, micşorându-se astfel posibilitatea de a
transfera impozitul prin intermediul majorării preţurilor de livrare.
4. Insufucienţa măsurilor de propagandă a respectării legislaţiei fiscale (cu caracter permanent)
şi ca rezultat – insuficienţa educaţiei fiscale a contribuabililor care constituie o parte
componentă a educaţiei
civice;
5. Imperfecţiunea legislaţiei fiscale sub aspectul caracterului incomplet (unele raporturi
aferente fiscalităţii rămân în afara reglementărilor normative), impreciziilor şi ambiguităţilor –
toate acestea creând un „climat destul de favorabil” pentru contribuabili care urmăresc scopuri
evazioniste;
6. Lipsa unui control fiscal bine organizat ce ar include mijloace şi metode performante şi un
personal suficient numeric, bine instruit şi corect în acţiuni (excesul de zel al autorităţilor
fiscale, adică exagerări în procesul exercitării funcţiilor, de asemenea creează premise pentru
evaziunea fiscală ),etc. -Acestea se mai numesc şi cauze tehnice.
7)întocmirea de documente de plăți fictive;
8)întocmirea de declarații false;
9)solicitarea rambursării TVA și a altor impozite și taxe pe baza unor operațiuni și documente
fictive;
10) alcătuirea de registre contabile nereale;
11) nedeclararea materiei impozabile;
12) declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;
13) executarea de registre de evidențe duble, un exemplar real și altul fictiv;
14) diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin înregistrarea în
cheltuielile unității a unor cheltuieli neefectuate în realitate;
15)vânzările făcute fără factură, precum și emiterea de facturi fară vânzare efectivă, care
ascund operațiunile reale supuse impozitării;
16) falsificarea bilanțului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o convenție între
patron și contabilul șef, ei fiind astfel ținuți să răspundă solidar pentru fapta comisă.
Efectele:
Efecte cu caracter economic - Impozitele reprezintă una din sursele importante de
constituire a veniturilor bugetului şi, în acelaşi timp, o pârghie destul de eficientă prin
intermediul căreia statul poate stimula dezvoltarea şi desfăşurarea activităţii economice.
Efecte cu caracter social - Evaziunea fiscală reprezintă o faptă gravă, deoarece implică
micşorarea fondurilor ce constituie venituri ale bugetului, şi statul nu-şi poate îndeplini
corespunzător sarcinele ce-i revin în domeniile social-economic şi social-cultural. Aşadar,
insuficienţa în rezultatul evaziunii fiscale a mijloacelor bugetare necesare poate avea
ca efect consecinţe sociale destul de grave cum ar fi: Actiuni de protest si grave tulburări din
partea populatiei, Diminuarea standardului de viață al categoriilor sociale care sunt private de
ajutorul statului, Diminuarea standardelor de educație și sănătate a populației.
Efecte cu efect asupra formării veniturilor statului - Fenomenul de evaziune fiscală
influențează în mod negativ volumul veniturilor statului prin două mecanisme:
Direct: prin care faptele de evaziune fiscală priveaza în mod direct bugetul de stat de o parte a
veniturilor ce i se cuvin conform legislației în vigoare prin neplata obligațiilor fiscale.
Indirect: prin determinarea administrației publice centrale de a majora cotele de impozitare și
implicit de a mări presiunea fiscală.
Efecte cu caracter politic - Orice campanie electorala care are loc, în mod obligatoriu va
pune ca sarcină lupta cu corupția, economia tenebră, asigurarea principiului supremației legii.
Soluții:
-Perfecționarea legislației fiscale;
-Diminuarea răspunedrii fiscale (reducerea taxelor și impozitelor);
-Promovara transparenței fiscale;
-Finanțarea și încurajarea ÎMM-urilor prin scutirea de anumite cote de înființare;
-Stimularea învestițiilor;
-Simplificarea metodologiei de evidență primară și unificarea procedurilor de raportare;
- Solicitarea asistenţei tehnice pentru accelerarea implementării proiectelor capitale;

S-ar putea să vă placă și