RENASTEREA – ILUMINISMUL

Caracterizat prin profunde schimbari in structura societatii, determinate de

ascensiunea burgheziei care se afirma in numele unei noi conceptii despre lume, natura si
societate, ca si prin efervescenta de idei produsa de cercetarile din domeniul matematicii si
fizicii, secolul al XVIII-lea pune in cele mai multe tari europene nazuinta puterica de innoire,
existenta pe toate planurile culturii.
In multe tari europene, secolul al XVIII-lea a fost numit secolul luminilor, pentru a se
defini specificul unei epoci in care s-a pus accentul deosebit pe dezvoltare si raspandirea
cunostiintelor culturale, pe ideea "luminarii maselor".
Iluminismul sau luminismul este un curent de gandire, cu multiple consecinte pe plan
politic, istoric si artistic, care tinde sa emancipeze omul din pozitia rigida in care il fixase
filozofia traditionala, pentru a-l face obiectul propriei sale activitati: prin munca si cultura,
omul este perfectibil ca si societatea pe care el o construieste. Inlocuind conceptia statica
despre om cu una dinamica, iluminismul e sustinut de ideologii claselor dinamice ale
societatii, de burghezie in primul rand. De aceea a aparut in tarile in care burghezia a aparut
mai repede (Anglia si Franta) si s-a configurat mai tarziu acolo unde fortele feudale erau mai
puternice, iar cele burgheze inca foarte reduse (de ex. in S-E-ul Europei). De asemenea a
existat si in America de N si S. Lupta de emancipare a acestei clase revolutionare s-a
sprijinit pe un numar de idei orientate in intregime pe o directie antifeudala. Inca din 1688, in
cadrul Revolutiei burgheze din Anglia, cand parlamentul a votat "Declaratia Drepturilor",
proclamand suveranitatea poporului, incepe sa fie pus sub semnul intrebarii tot ceea ce era
specific epocii feudale. Treptat se cristalizeaza o ideologie iluminista care va pregati Marea
Revolutie Franceza din 1789.
Iluminismul a avut cateva trasaturi specifice:
- Are un caracter antifeudal si antidespotic.Toate institutiile feudale erau supuse
unei critici severe: monarhia absoluta bazata pe ideea dreptului divin, biserica,
justitia, scoala. Ganditorii iluministi cer anularea privilegiilor feudale, limitarea
puterii monarhului si acordarea de libertati sociale si politice intregului popor.
Argumentele pentru justificarea acestor revendicari se bazau pe principiile de
egalitate si libertate, de suveranitate a poporului, pe ideea dreptului natural si a
contractului social, conform carora oamenii se nasc cu aceste drepturi si traiesc
pe baza unei intelegeri cu monarhul, pe care pot sa nu-l mai accepte daca nu este
un om "luminat".
- Spiritul sau rationalist materialist si laic. In secolul XVIII s-a afirmat ratiunea,
fenomenele vietii au cunoscut o interpretare materialista iar problemele culturii si
ale stiintei au inceput sa se separe de cele ale religiei, combatand fanatismul si
misticismul. Declinul autoritatii ecleziastice asupra vietii publice nu a atras si
revalorificarea mentalitatii magice. De asta data, practicile oculte nu au mai fost
satanizate (si condamnate juridic), ci au inceput sa fie depreciate rational (si luate
in deradere). Magul nu mai este vazut ca un pactant cu diavolul, ci ca un sarlatan
abuzind de credulitatea publicului. Visul si magia au suferit o radicala
psihologizare, fiind deconspirate ca modalitati de iluzionare si autoiluzionare.
- Militeaza pentru emanciparea poporului prin cultura.
- Incurajeaza tratarea problemelor sociale in literatura.
- Genereaza o literatura cu caracter moralist.

1
 ILUMINISMUL ROMANESC, se identifica in mare masura cu Scoala
Ardeleana si cu reverberatiile ei transcarpatine. Acest iluminism a stat in serviciul
idealului national, la a carui fundamentare a contribuit hotaritor, prin demersul la
istorie, la istoria limbii si a poporului. Iluminismul romanesc va recurge, la rindul sau,
la argumentele istorice in favorea unor revendicari politice.
Scoala Ardeleana a fost, dupa cum se stie, un amplu proces de afirmare
nationala si culturala a romanilor din Transilvania in a doua jumatate a
secolului al XVIII-lea si la inceputul secolului al XIX -lea. Carturarii acestei scoli
au adus argumente stiintifice, pentru apararea drepturilor romanilor din
Transilvania. Activitatea lor stiintifica s-a manifestat pe mai multe planuri:
istoric, lingvistic, filozofic, literar.
Scoala Ardeleana cunoaste doua directii importante:
1.Prima are un pronuntat caracter iluminist urmarind emanciparea poporului,
mai ales a taranilor. S-au infiintat numeroase scoli in limba romana (Gh. Sincai
a infiintat aprox. 300 scoli), s-au scris abecedare,aritmetici, catehisme, carti,
manuale de economie, etc.
2.A 2-a directie e erudita si cuprinde tratate de filologie si istorie. Prin studiile
istorice si filologice, reprezentantii miscarii au urmarit in primul rind dovedirea
originii romane a poporului roman, a continuitatii lui in Ardeal si a unitatii sale
etnice.
Progresul miscarii nationale poate fi urmarit in incercarea de reunire a celor
doua beserici, in 1789. In general se remarca un proces general de afirmare a
ideii de natiune romana si in provinciile din afara Ardealului incluse in Ungaria.
Treptat, incepind cu ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, afirmarea
constiintei nationale in partile vestice ale spatiului romanesc alimenteaza un
program politic cuprinzator, incluzind scoala, biserica, aspectele general-
culturale si, in primul rind, cultivarea limbii.

Iluminismul in diferite domenii:

Gandirea filosofica din epoca luminilor are un puternic caracter analitic si o amprenta
criticista. Ganditorul din secolul XVIII se configureaza ca un spirit militant preocupat de viata
imediata, de emanciparea oamenilor prin cultura, de asezarea lumii pe baze mai drepte si
rationale si de crearea unor noi instrumente de cunoastere a mediului si de adaptare la un
anumit climat de viata.

Filosofia teoretica din epoca luminilor este dublata de filosifia practica cu caracter social-
politic. In operele din acest domeniu sunt abordate probleme de drept natural, chestiuni
privitoare la suveranitatea popoarelor, egalitatea indivizilor sau modul de guvernare. Cele
mai reprezentative lucrari sunt: "Spiritul legilor" a lui Montesquieu, "Contractul Social" a lui
Rousseau, "Tiganiada" a lui nIon Budai Deleanu, "Dictionarul filozofic" a lui Voltaire, etc.

Pivita in ansmblu, epoca luminilor nu are o arta poetica proprie, ea constituindu-se ca o

perioada de tranzitie intre clasicism si romantism. De aceea peisajul gandirii estetice este
foarte eterogen. Imitarea naturii s-ar parea ca ramane un obiectiv comun atat clasicilor cat si
romanticilor, dar in timp ce clasicii recomanda doar imitarea naturii frumoase, ceea ce duce
la o stilizare a realitatii, romanticii pledeaza pentru reprezentarea vietii si naturii in totalitatea
ei.

Cel mai caracteristic fenomen literar al epocii luminilor este inlocuirea unor specii literare de
2
prestigiu in secolele trecute cu altele. In epoca luminilor, tragedia la fel ca si epopeea intra in
declin, locul ei fiind luat de drama burgheza si de comedia larmoianta cu eroi sensibili.
Poezia continua sa ramana in impas, in timp ce proza iese din criza o data cu
preromantismul. Poemul epic este in vizor si in epoca luminilor. Specia literara care se
afirma pe parcursul epocii luminilor este romanul. Atentia scriitorilor este indreptata spre
comportamentul exemplificator al individului, aceasta rezultand din titlurile operelor: "Zadig"
de Voltaire, "Pamela" de Richardson etc. Mesajul operelor ajunge sa fie transmis pe mai
multe cai: de la sensul reliefat de naratiune, se ajunge la romanul alegoric sau parabolic.
Preocuparea dominanta a scriitorilor este pentru universul real al epocii din care pot fi
extrase adeseori lectii cu caracter moralizator.

Proza picareasca constituie o preocupare dominanta in epoca luminilor in Franta, chiar daca
modelele ei originare raman in Spania. Picarul este omul de la marginea societatii, el
neavand un statut social sau moral uniform. Intriga prozei picaresti e conceputa intr-o lume
eterogena cu moravuri si aspecte variate, populata de oameni ciudati, picarul fiind prietenul
sau dusmanul acestora.

Romanul realist de moravuri se deplaseaza spre investigarea unor caractere care au

capatat o anumita autonomie fata de intamplarile cu care sunt confruntate.

Dramaturgia trece si ea printr-un proces complex de transformare. Exponentul cel mai

cunoscut al tragediei de factura clasica din epoca luminilor ramane Voltaire.

Enuntand cateva dintre domeniile care au suferit amprenta iluminismului, putem spune ca
acest secol reclama curajul renuntarii la clisee, o noua viziune, sau mai curand noi
metodologii.

Bibliografie:
1.Munteanu, Romul (1998), Iluminismul si romantismul european, Bucuresti, Editura Odeon
2.Teodor, Pompiliu (1984), Interferente iluministe europene, Cluj-Napoca, Editura Dacia
3.Corcea, Ana (2000), Dictionar de termeni literari pentru bacalaureat, Timisoara, editura
Mirton