I.

ACTUALITATEA TEMEI

" Viaţa este o funcţie chimică"

(Lazzaro Spallazani)

Orice organism viu poate fi comparat cu un complicat laborator de chimie în care se

desfășoară un număr mare de reacții chimice bine
coordinate între ele. Forma cea mai evoluată a
materiei o reprezintă organismele vii, iar din
acestea organismul uman este un sistem foarte
complex privit atât din punct de vedere chimic, dar
și biologic. În compoziția organismului uman, la Fig. 1 Elementele chimice din organism
nivel celular, se găsesc atât nemetale, sub formă de aminoacizi, proteine, lipide, vitamine, cât
și metale, sub formă de ioni pozitivi. Omul
se află într-un permanent schimb material cu mediul, preluând și evacuând agenți chimici,
încă din perioada fetală la nivelul placentei și apoi direct prin tubul digestiv, aparatul
respirator și chiar prin piele și mucoase. Preluarea substanțelor din mediu în organism
continuă la nivelul organelor și celulelor, până la cele mai profunde și îndepărtate formații ale
structurii organismului.

Componentele chimice ale mediului intră în compoziția corpului omenesc și îi

furnizează energia pe care el o consumă în procesele vieții, această a doua formă a materiei
fiind însă intim legată și de categoria elementelor fizice, dintre care multe influențează direct
organismul uman.

Substanțele chimice prezintă importanță pentru viața omului prin două aspecte
principale:

1) Preluarea directă de substanțe chimice din mediu, în scopul nevoilor bilogice;

este vorba mai ales de apă , oxigenul din aer și alimente.
2) Folosirea substanțelor chimice ( multe dobândite din scoarța terestră), pentru
producerea altor categorii de bunuri: unelte, adăpost, îmbrăcăminte, energie,
bunuri culturale etc.

3
 II. AGENȚII CHIMICI AI MEDIULUI ȘI CRITERIUL ACȚIUNII ASUPRA
ORGANISMULUI UMAN – FACTORI POZITIVI ȘI NEGATIVI

Dintre cele circa 100 elemente chimice cunoscute, aproape toate pot ajunge în
organism, iar peste 86 au fost găsite și în materia vie și chiar în om, dar numai aproximativ
20 se consideră că au un rol bilogic, sunt elemente biogene. Ele se pot grupa în câteva
categorii:

a) Prima categorie este reprezentată de 4 macroelemente: hidrogen, oxigen, carbon și

azot.
b) A doua categorie este reprezentată de alte 8 macroelemente: Na, K, Cl, Ca, P, Mg,
S, Fe, având o repartiție mai limitată, în anumite organe sau sisteme de funcționale.
c) A treia categorie este reprezentată de elemente aflate în organism în concentrații
mici: Cu, Co, Mo, Zn, I, F, Se, Mn, Cr.
d) A patra categorie constă din elemente care sunt găsite frecvent în organism, în
cantități variabile; despre ele nu se cunoaște nici cantitatea necesară, nici funcția
fiziologică. Cele mai cunoscute sunt: Al, Ag, Ba, Br, Cd, Hg, Li, Ni, Pb, Si, și Sn,
dar li se pot adăuga și altele.
e) Ultima categorie constă dintr-un număr mare de substanțe, prezente în organism în
concentrații mici ( Co, Mo, F), care însă pot produce atât prin exces, cât și prin
carență, unele boli.

Există 11 elemente chimice care alcătuiesc 99,99% din compoziția atomilor

organismului uman: O
65%

C H
18% 10%

N Ca
3% 1,5%

P K
1% 0,35%

S
Na
0,25
0,15%
Mg
Fig. 2 Unsprezece elemente care alcătuiesc compoziția Cl
0,05
0,15 %
atomilor umani. %

4
 2.1 Clasificarea agenților chimici ai mediului
1. După criteriul originii agenților chimici distingem:
 Factori chimici naturali
 Factori chimici artificiali
2. După criteriul acțiunii asupra organismului:
 Factori pozitivi (favorabili)
 Factori negativi (nocivi)
3. După criteriul naturii agenților chimici:
 Factori organici
 Factori anorganici ( minerali)
4. După criteriul cantității agenților chimici:
 Macroelemente
 Microelemente
5. După starea de agregare:
 Gaze
 Solide
 Lichide

5
 2.2 Substanțe biogene și toxice. Oxigenul. Ozonul. Azotul.
Carbonul

Oxigenul (O2) reprezinta 21% din aer și este un element esențial pentru
supraviețuirea tuturor viețuitoarelor de pe Pământ. Există totuși bacterii
care pot trai fără prezenta oxigenului (de exemplu, bacteriile
sulfuroase).
Reprezintă 65% din masa corpului. Atomii de oxigen sunt prezenţi în
apă, aceasta reprezentând 65-90% din masa fiecărei celule a corpului
uman. Oxigenul se mai regăseşte în plămâni şi în sânge fiind esenţial
respiraţiei; 20% din aerul respirat este oxigen. Un adult în repaus inhalează între 1.8 şi 2.4
grame de oxigen pe minut. Întreaga omenire în decursul unui an inhalează peste 6 miliarde de
tone de oxigen.

Din cauza excesului de oxigen, pot apărea tulburări nervoase și respiratorii. În unele
cazuri, administrarea îndelungată devine nocivă chiar la presiune normală, provocând
fenomene de scleroză pulmonară. Consumul oxigenului diferă după specie și după țesut, dar
este indispensabil de la ființele unicelulare până la mamifere și om. Intensitatea
metabolismului, producerea de energie, creșterea țesuturilor sunt direct proporționale cu
cantitatea de oxigen.

Ozonul (O3) este un gaz întâlnit în împrejurări curente, fiind prezent doar în urme în
atmosfera din apropierea solului și crescând în straturile sale înalte, unde exercită un rol
protector de filtru, cu efect de reducere a razelor ultraviolete. Ozonul se mai găseșt în
concentrații mari, toxice, atât în atmosfera industrială, în vecinătătea proceselor de sudură de
descărcare a arcurilor electrice. Concentrații nocive de O3 apar și în atmosfera marilor
localități urbane, datorită existenței în aer de hidrocarburi, radicali organici și oxizi de azot,
proveniți din eșapamentele autovehiculelor, supuse la iradierea cu raze ultraviolete.

Acțiunea nocivă a ozonului se manifestă prin următoarele:

 Alterarea concentrației celulare a ARN și ADN;

 Tulburări ale dezvoltării țesuturilor adulte și în formare;

6
  Iritația mucoaselor respiratorii, conjunctivale și creșterea frecvenței bolilor
respiratorii;
 Modificări funcționale ale aparatelor respirator și circulator ca și ale
metabolismului, cu creșterea frecvenței bolilor degenerative ale acestor
organe, favorizarea cancerului cu diferite localizări;
 Implicarea funcțiilor hormonale ale hipofizei, tiroidei și capsulei suprarenale.

Azotul (N) reprezintă 3% din masa corpului. Se regăseşte în proteine, acizi nucleici şi
în compuşi organici. Nitrogenul în formă gazoasă se regăseşte în plamâni fiind abundent în
atmosferă, 78% din aerul respirat fiind nitrogen, iar 21%, oxigen. Acizii nucleici sunt
molecule biologice esentiale vieţii, incluzând ADN-ul şi ARN-ul. În organismul uman se
găseşte într-o cantitate apreciabilă (aproximativ 1L), dizolvat în lipide sau alte lichide din
organism. Împreună cu proteinele, acizii nucleici formează cele mai importante macrocelule,
care se regăsesc din abundenţă în toate lucrurile vii, unde funcţionează în codarea,
transmiterea şi exprimarea informaţiei genetice.

Azotul atmosferic ca atare nu exercită în mod obișnuit nici o acțiune asupra

organismului uman. Efecte nocive exercită oxizii de azot îndeosebi NO și NO2 , asupra căilor
respiratorii profunde; în expunerile acute la doze mari (în mediu industrial și în accidente) se
produce edem pulmonar acut, fenomene de vasodilatație, până la asfixie și convulsii.
Nitroaminele constituie o problemă de sănătate, determinată de alimentația cu compuși
azotați, datorită rolului lor cancerigen.

Carbonul (C) reprezintă 18% din masa corpului. Carbonul se regăseşte în fiecare
moleculă organică a corpului uman, cât şi în plămânii ca un produs rezidual al respiraţiei,
dioxidul de carbon. El este de obicei ingerat din alimentele care sunt consumate. Carbonul stă
la baza formării substanței organice prin fotosinteză și este constituent al tuturor țesuturilor
vii și al altor materiale energetice intrate, formate sau ieșite din organismul uman, precum
bioxidul de carbon, aminoazii, acizii grași. Mulți compuși ai carbonului, care se găsesc în
mediu și pătrund în organism, au rol fiziologic pozitiv, plastic, energetic, informațional, în
timp ce unii rămân fără acțiune, iar alții sunt toxici. Dintre poluanții reprezentanți de compușii
C, se pot menționa următoarele categorii de substanțe:

7
  Oxizi ( monoxidul și bioxidul de carbon);
 Hidrocarburile alifatice și olefinice;
 Hidrocarburi aromatice și policiclice, dintre care fac parte și hidrocarburile
cancerigene;
 Acizii carboxilici.

Hidrocarburile pătrund în organism pe cale respiratorie sau pe cale digestivă. La

inhalarea repetată de cantități mari, se înregistrează, tulburări ale sistemului nervos,
până la convulsii, iar la concentrații mai mici se produce oboseală, cefalee, tulburări
hepatice, greață. Pe piele pot apărea iritații, dermatite, foliculite.

2.3 Macro- și Microelementele

Fosforul (P) reprezintă 1% din masa corpului. Se regăseşte în nucleul fiecărei

celule a organismului, inclusiv în celulele albe din sânge. El face parte din acizii nucleici,
compuşii de energie şi din tampoanele de fosfat. Fosforul este încorporat în oase, combinat
cu alte elemente ca fierul, potasiul, sodiul, magneziul si calciul. Este necesar funcţiei sexuale
și de reproducere, creşterii muşchiilor, de a furniza substanţe nutritive nervilor, fiind
important și în funcțiile creierului, diviziunii și multiplicării celulare, în formarea vitaminelor,
fermenților. Efectele toxice ale P se manifestă prin intermediul unei forme alotropice, fosforul
alb sau galben, care se oxidează cu ușurință rezultând diferiți compuși nocivi. Ele se întâlnesc
în mod obișnuit în industrie la fabricarea chibriturilor, a îngrășămintelor fosfatice, a
produselor chimico-farmaceutice. Efectele toxice acute se exercită atât asupra organelor
parenchimatoase- ficat, rinichi- cât și a sistemului nervos. Asupra ficatului, dozele mari
determină atrofie galbenă acută.

Calciul (Ca) l se găseşte în toate compartimentele organismului sub 2 forme în

special: în lichidele corpului şi în oase. Aportul de calciu trebuie crescut în timpul creşterii,
sarcinii sau alăptării. Cele mai bogate alimente în calciu sunt lactatele, dar se mai întâlneşte
şi-n ape minerale. Absorbţia de calciu este dependentă de complexul vitaminelor D. Pe lângă
rolul structural (dinţi, oase), calciul intervine în procese de contracţie musculară, asigurând
buna funcţionare a inimii şi a muşchilor. Participă la coagularea sângelui și contracția
mușchilor.

8
 Excesul de calciu poate duce însa la o serie de complicații, precum hipercalcemie, și
mareste riscul de afecțiuni cardiovasculare. Unul dintre efectele secundare ale excesului de
calciu este constipația . Constipația pe termen lung duce la ulcere stomacale, dureri și
balonare. Totodată, hipercalcemia este caracterizată prin vomă, oboseală, sete persistentă,
care afectează în mod negativ funcționarea rinichilor.

Sodiul (Na) reprezintă 0.15% din masa corpului. Sodiul este important pentru buna
funcţionare a nervilor şi a sistemului muscular. El este excretat prin transpiraţie. Este stocat
în pereţii stomacului, articulaţiilor şi a vezicii biliare. Ajută la prevenirea coagulării sângelui,
este important în buna funcţionare a membranei, a
impulsurilor nervoase, contracţiilor musculare, este
un cation în fluidele corporale, contribuie la
alcalinitatea limfei şi a sângelui, lucrează cu sistemul
tampon bicarbonat la nivelul tractului degestiv
pentru a preveni arderea pereţiilor stomacului de
acidul clorhidric şi ajută la reţinerea calciului si
colesterolului lichid în organism.
Fig.4 Cantitatea de substanțe chimice în organism
Excesul de sodiu are loc prin aport crescut ( prin alimentație, ingestie de apă de mare),
necompletat de aport de apă. Reținerea de sodiu are loc în boli organice severe, cum sunt:
insuficiența renală și cardiacă, hepatita avansată, boli cerebrale.

Potasiu (K) reprezintă 0.25% din masa corpului. Se regăseşte ca ioni în muşchi şi
în sistemul nervos. El este important pentru o buna funcţionare a membranei, impulsurilor
nervoase si contracţiilor musculare. Cationii de potasiu se gasesc în citoplasma celulară.
Electroliţii ajută la atragerea oxigenului si la îndepărtarea toxinelor din ţesuturi.

Intoxicația cu K este posibilă prin hiperdozare terapeutică, putând duce chiar la

exitus, scest element neavând posibilități de depozitare. Prin creștere K plasmatic, se produce
o scădere a Cl extracelular și a celui plasmatic .

Sulful (S) reprezintă 0.25% din masa corpului. Se gaseşte în mulţi aminoacizi,
în tiamină (vitamina B1) şi biotină (vitamina B7). Este necesar proceselor de dezvoltare si
neurologice, pentru sinteza colagenului, detoxifiere, creşterii circulaţiei sângelui, diminuarii

9
crampelor şi a durerilor de spate, reducerii inflamatiilor, ajutării vindecării muşchiilor, ajutării
ficatului în producerea colinei, stimulării fluxului de bilă, reglării funcţiei inimii si creierului,
lubrifierii încheieturilor, etc.

Insuficiența de sodiu se manifestă prin pierderea poftei de mâncare, a gustului, a

greutăţii, starea de greaţă şi vomă, spasmele stomacale. Excesul de sulf poate duce la reținerea
lichidului, hipertensiune, agresivitate, tremur, senzația de sete, pierderea poftei de mâncare.

Magneziu (Mg) reprezintă 0.05% din masa corpului. Este necesar activării mai multor
enzime, este vital pentru oase şi dinţi puternici, esenţial funcţionării creierului şi ficatului,
calmării nervilor, promovează creşterea celulelor şi creşte elasticitatea ţesuturilor. O dozare
inadecvată a magneziului cauzează deseori spasme musculare și este asociată cu boli
cardiovasculare, diabet,hipertensiune și osteoporoză. Deficiența acută este rară și nu este
niciodată datorată unei insuficiențe din alimentație ci urmare a unor boli specifice care sunt
în general rare. Verdețurile, ca de exemplu spanacul, furnizează magneziu pentru că molecula
de clorofilă conține acest metal. Nucile, semințele și unele cereale sunt o bună sursă de
magneziu. Deși magneziul este prezent în multe alimente, se întâlnește în general în cantități
mici. Conform părerii multor nutriționiști, necesarul zilnic de magneziu nu poate fi asimilat
dintrun singur fel de mâncare.

10
 III. C O N C L U Z I I
1. Este bine de menționat că organismul uman este un neobişnuit laborator chimic. E un
laborator viu, compus din toate elementele minerale, sub formă organică.
2. Elementele chimice prezintă o mare importanță, deoarece datorită lor se menține viața
pe pământ. Astfel, ele au rol în structura organelor, în coagularea sângelui, în procesele
de contracție a mușchilor, asigură buna fucncționare a inimii și mușchilor, asigură
echilibrul acidobazic și hidric, intră în componența oaselor, dinților.
3. Este evident că fără un aport suficient și la timp al tuturor componentelor organismului
și a surselor de energie, viața nu poate fi menținută. Atât carența, cât și excesul de
substanțe chimice în organism poate duce la apariția diferitor maladii.

11
 IV. B I B L I O G R A F I E
1) Așevschi Valentin, Crivoi Aurelia - Sanologie și ecologie umană. Chișinău:
USPEE ,, C. Stere '', 2014. (p. 429-506)
2) Tălămbuță Nina. Sanologie ( curs, tema nr.1)
3) Bălașă Daniela. Chimia organismului uman ( curs, tema nr.2)
4) viatasichimia.wordpress.com

12