Etapele parcurse pentru

constituirea unei societăţi şi actele necesare pentru constituire

1. Stabilirea locului/spatiului unde societatea va avea sediul principal si, daca
este cazul, a sediilor secundare.
a).se poate face intr-un spatiu proprietatea unuia sau a mai multor asociati ori aflate
in folosinta acestora;
b).se pregatesc/obtin acte doveditoare pentru spatiu: extras de carte funciara de la
proprietari; contract de inchiriere, subinchiriere, comodat; avizul favorabil al proprietarilor
sau chiriasilor din locuintele cu care se invecineaza spatiul in cauza (pe orizontala si
verticala).
2. Se stabileste denumirea (firma) societatii si, daca este cazul, emblema
societatii.
a).firma si emblema se stabileste de asociati si trebuie sa se deosebeasca de firma si
emblema altor societati;
b).firma si emblema trebuie sa fie scrise in primul rand in limba romana;
c).firma si emblema se verifica la Oficiul Registrului Comertului din judetul unde se
stabileste sediul firmei, eliberandu-se dovada inregistrarii si rezervarii acestora pe o perioada
de 3 luni;
3. Se intocmeste actul constitutiv corespunzator formei juridice de societate pe
care asociatii au ales-o.
a).pentru intocmirea actului constitutiv asociatii pot contacta: un avocat, un notar sau
se pot adresa Biroului de consultanta din cadrul Camerelor de Comert si Industrie Judetene;
b).la intocmirea actului constitutiv sunt necesare:
-acte de identificare a asociatilor, administratorilor sau reprezentantilor persoane
fizice: pasaport, carte de identitate;
-acte de identificare a asociatilor, administratorilor sau reprezentantilor persoane
juridice: statut, certificat de inmatriculare/inregistrare fiscala, certificat de bonitate bancara;
-certificat de cazier judiciar pentru fondatorii, administratorii si reprezentantii
cetateni straini.
4. Se semneaza actul constitutiv, sub forma autentica, la un birou notarial
public.
a).semnarea se poate face direct de catre toti asociatii sau prin imputernicit cu procura
speciala autentica;
 c).cetatenii straini care nu cunosc limba romana semneaza in prezenta unui interpret
autorizat.
5. se depun aporturile in numerar, la o banca sau C.E.C. si se pregatesc actele de
proprietate pentru aporturile in natura.
6. Se achita taxa judiciara si taxa de timbru.
7. Se pregateste dosarul cu toate actele necesare si se depune la Oficiul
Registrului Comertului din judetul unde s-a stabilit sediul firmei.
8. La Oficiul Registrului Comertului are loc:
-verificarea dosarului;
-controlul legalitatii actelor si autorizarea inmatricularii societatii, de catre judecatorul
delegat de Tribunalul teritorial;
-transmiterea spre publicare in Monitorul Oficial al Romaniei a incheierii judecatorului
delegat;
-inmatricularea societatii;-eliberarea certificatului de inmatriculare si a incheierii
judecatorului delegat.
9. Inregistrarea fiscala a societatii si obtinerea codului fiscal de la Administratia
financiara teritoriala.
10. Obtinerea avizelor si autorizatiilor necesare functionarii societatii

Înfiinţarea unei firme este, pentru majoritatea antreprenorilor, primul pas în mediul de
afaceri. Cea mai răspândită formă de organizare a firmelor este SRL-ul (Societatea cu
răspundere limitată), aceasta fiind una dintre cele mai sigure variante de organizare pentru
asociaţi.
Siguranţa în cazul societăţilor tip SRL este dată de faptul că asociaţii (persoane
fizice) unei astfel de firme vor fi răspunzători în caz de insolvenţă doar cu patrimoniul firmei
şi capitalul social pe care l-au adus în firmă. Numărul de asociaţi este limitat la 50, însă este
permis ca o persoană fizică sau juridică să fie asociat unic într-un SRL.
Mai mult, versatilitatea acestui tip de formă juridică presupune existenţa unor
formule prin care statul poate acorda anumite facilităţi fiscale. Dacă SRL-ul înfiinţat
are venituri de sub 65000 euro pe an, el va fi încadrat în categoria microîntreprinderilor,
beneficiind de înlocuirea impozitului pe profit de 16% cu un impozit pe venit de 3%.
Modalitatea de deschidere a unui SRL este reglementată prin Legea 31/1990 şi se
constituie în 4 paşi obligatorii: constituirea dosarului de înfiinţare, depunerea dosarului la
Registrul Comerţului, şedinţa de judecată, ridicarea actelor firmei.
 Cu toate acestea, înaintea acestor etape, solicitantul trebuie să mai parcurgă câţiva
paşi: stabilirea obiectului de activitate al firmei, în conformitate cu clasificarea din codul
CAEN, alegerea formei juridice (SRL, SRL-D), verificarea disponibilităţii numelui dorit şi
rezervarea sa la Registrul Comerţului, stabilirea sediului social, încheierea actului
constitutiv, depunerea capitalului social la o bancă (minimum 200 lei).
Etapa 1: Constituirea dosarului de înfiinţare
Dosarul de înfiinţare cuprinde o serie de acte necesare pentru înfiinţare firmă. Acesta
va ajunge în şedinţa de judecată, prin urmare trebuie îndeplinite anumite condiţii stricte de
conţinut şi formă ale documentelor, pentru a evita respingerea sau amânarea dosarului. Este
recomandat ca o parte dintre aceste acte să fie redactate de către specialişti.
Acte necesare înfiinţare SRL:
 Copie după B.I./ C.I./ Paşaport al asociatului/ asociaţilor;
 Copie după B.I./ C.I./ Paşaport al administratorului/ administratorilor;
 Copia după contractul de spaţiu al viitorului sediu social (cu datele de
identificare ale proprietarilor) şi, dacă este cazul, al spaţiului unde va fi punctul de lucru;
 Rezervarea de denumire a firmei;
 Contractul de comodat care acordă dreptul de folosinţă al spaţiului sediului
social;
 Acordul asociaţiei de proprietari/ locatari şi acordul vecinilor ai căror pereţi se
învecinează cu sediul social, în cazul în care acesta se află într-un imobil de locuinţe
colective;
 Actul Constitutiv al firmei;
 Declaraţia de asociat sau de asociat unic, autentificată la notarul public;
 Specimenul de semnătură al asociatului/ asociaţilor;
 Dovada depunerii capitalului social, pentru care banca va întocmi un dosar
separat;
 Cererea de înfiinţare a firmei;
 Anexa privind înregistrarea fiscală a firmei;
 Declaraţia pentru obţinerea autorizaţiilor.
Etapa 2: Depunerea actelor la Registrul Comerţului
Dosarul alcătuit în prima etapă se va depune la Registrul Comerţului, în vederea
remedierii eventualelor nereguli înainte de a ajunge în faţa instanţei şi pentru a primi un bon
de înregistrare. În această etapă se vor plăti taxele de registru, eliberându-se foaia de calcul şi
chitanţa aferentă taxei. Acestea din urmă se depun la Registratură.
Etapa 3: Şedinţa de judecată
Şedinţa de judecată se desfăşoară tot la Registrul Comerţului în raza căruia se află
sediul social al firmei. Aceasta va fi programată după depunerea dosarului, iar solicitantul se
va prezenta conform bonului de înregistrare primit.
Există posibilitatea, în cazul în care există anumite complicaţii în dosar, ca
solicitantul să fie nevoit să îşi susţină cauza în faţa judecătorului. O eventuală amânare poate
dura între două şi cinci săptămâni.
Etapa 4: Ridicarea dosarului
Dosarul final va fi ridicat tot de la Registrul Comerţului, de la Biroul Eliberări. În
baza legii 31/1990, termenul de desfăşurare a procedurilor de la Registrul Comerţului este de
3-5 zile lucrătoare de la aprobarea dosarului în şedinţa de judecată.

Acte necesare
Pentru ca toata lumea vrea sa stie care sunt actele necesare pentru deschiderea unei firme o sa
le enumeram mai jos:
– cartea de identitate a persoanei care va avea calitatea de asociat in cadrul societatii;
– cartea de identitate a administratorului societatii, in cazul in care nu este aceeasi persoana cu
asociatul;
– dovada dreptului de proprietate asupra spatiului cu destinatie de sediu social, adica:
contractul de vanzare-cumparare, contractul de donatie, certificatul de mostenitor, incheierea
de intabulare, procesul verbal de receptie a lucrarii;
– dovada dreptului de folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu social, adica: contract
de comodat sau contract de inchiriere. Acestea se vor incheia intre persoana care cedeaza
dreptul de folosinta asupra spatiului respectiv si societatea, in curs de constituire;
– acordul asociatiei de locatari, in cazul in care sediul social este situat la bloc. Acesta se va
completa cu semnaturile vecinilor direct afectati (stanga, dreapta, sus, jos – in functie de
amplasarea imobilului) si cu semnatura/parafa administratorului. In situatia in care nu exista
constituita asociatie de locatari si nici vecini direct afectati, proprietarul imobilului sau dupa
caz, persoana care cedeaza dreptul de folosinta asupra spatiului respectiv va da o declaratie,
sub forma unui inscris sub semnatura privata.
– declaratii notariale de indeplinire a conditiilor privind calitatea de asociat si administrator in
societate;
– specimenul de semnatura pentru administrator;
– foaia de varsamant de la unitatea bancara unde ati depus capitalul social, de minim 200
RON;
– actul constitutiv;
– formulare specifice prevazute de ONRC.

Capitolul I
 Notiuni teoretice privind organizarea intreprinderii
Intreprinderea reprezinta o veriga de baza a economiei, in care au lo prelucrarea unor
produse, executarea unor lucrari sau prestarea unor servicii conform cerintelor pietei.
Fiecare intreprindere constituie o unitate distincta atat fata de intreprinderile
care apartin de ramuri economice diferite, cat si fata de intreprinderile care apartin aceleiasi
ramuri sau subramuri, intrucat au anumite trasaturi determinate de urmatoarele trasaturi de
baza: unitatea tehnico-productiva, unitatea organizatorico-administrativa, unitatea
economico-sociala.Intreprinderea este deci un organism independent din punct de vedere
economic, care combina factorii de productie astfel incat sa realizeze cat mai eficient bunuri
sau servicii destinate vanzarii in vederea obtinerii pofitului.
Pentru atingerea acestui obiectiv este necesar ca intreprinderea sa dispuna de
o anumita organizare interna care sa ii permita precizarea functiunilor si in cadrul acestora a
activitatilor atributiilor si sarcinilor de indeplinit, distribuirea si dimensionarea acestora pe
componentele structural organizatorice ale intreprinderii care sunt compartimentele
functionale (servicii, birouri, posturi) si de productie (sectii, ateliere, locuri de munca),
alocarea mijloacelor materiale, financiare si umane necesare, definirea relatiilor dintre
compartimentele functionale si de prductie si a relatiilor dintre acestea si mediul exterior al
intreprinderii.
Sistemul organizatoric al intreprinderii are doua componenteimportante care
se intrepatrund: organizarea formala s organizarea informala.
Organizarea formala este reglementata prin acte normative: regulamentul de
organizare si functionare, organigrama, fisele de post.
Organizarea informala este rezultatul relatiilor personale dintre salariatii
intreprinderii, stabilite in mod spontan pe baza de afinitati, interese individuale sau de grup.
Intre organizarea formala si cea informala exista o stransa interdependenta,
rolul managerilor fiind acela de a integra obiectivele celei de-a doua in obiectivele primeia.
In practica, organizarea formala a intreprinderii imbraca, in principal, doua
formeaflate in relatii deinterconditionare:organizarea procesuala si organizarea structurala.

Capitolul II
Organizarea procesuala a intreprinderii
2.1 Definirea conceptului de organizare procesuala
 In general prin organizare intelegem descompunerea unui proces, fenomen sau obiect
in elementele sale cele mai simple si analiza acestora cu scopul recompunerii lor cu un efect
de sinteza ameliorat.
Organizarea intreprinderii consta in descompuneraacesteia in elementele
componente, respectiv in factori de productie, analiza acestora, cu scopul recompunerii lor
dupa animite criterii tehnice, economice si de personal, in vederea realizarii in conditii de
eficienta sporita a obiectivelor stabilite.
Organizarea procesuala consta in stabilirea principalelor procese necesare realizarii
ansamblului de obiective ale intreprinderii.
Organizarea procesuala are un caracter general deoarece elementele sale componente
se regasesc in orice tip de intreprindere, indiferent de dimensiune, forma juridica, obiect de
activitate etc.De aceea nu este necesar sa fie realizata pentru fiecare intreprindere in parte, ci
numai pentru o categorie de unitati.
Organizarea procesuala se realizeaza pe baza a trei criterii fundamentale: criteriul
identitatii activitatilor, criteriul de complementaritate si criteriul convergentei.
Conform criteriului identitatii activitatilor, activitatile similare sunt grupate intr-o
functiune, conform criteriului de complementaritate sunt grupate activitati intre care
exustarelatii reciproce sau auxiliare iar conform criteriuluconvergentei sunt grupate activitati
diferite dar care au ca scop realizarea acelorasi obiective.
2.2 Obiectivele intreprinderii – elemente componente ale organizarii procesuale
Organizarea intreprinderii are ca scop realizarea obiectivelor ca ratiune a infiintarii si
functionari intreprinderii.De aceea continutul organizatoric si modul de manifestarea acesteia
sunt conditionate de caracteristicile obiectivelor pe termen lung, mediu si scurt ale
intreprinderii.
Obiectivele reprezinta caracterizari calitative si cantitative ale scopurilor
intreprinderii.
In functie de sfera de cuprindere si de importanta pentru intreprindere obiectivele
sunt clasificate in urmatoarele categorii: obiective fundamentale, obiective derivate de gradul
I, obiective derivate de gradul al II-lea, obiective specifice si obiective individuale.
Obiectivele fundamentale exprima scopul principal urmarit de intreprindere in
ansamblul sau. Aceste obiective se refera la perioade mari e timp, de ordinul anilor, de obicei
la intreaga perioada de activitate a intreprinderii, de la infiintare pana la dizolvare, lichidare,
faliment. Spre exemplificare, obiectivul fundamental al unei intreprinderi constructoare de
masini poate fi realizarea unei productii anuale de 15000 de autoturisme.
 Obiectivele derivate de gradul I se deduc din obiectivele fundamentale, pentru
atingerea lor fiind implicata o parte insemnata din procesele de munca desfasurate in
intreprindere. De exemplu, un obiectiv derivat de gradul I al intreprindeii constructoare de
masini este acela de a asimila in fabricatie in anul urmatordoua produse noi care sa asigure o
cifra de afaceri de 150000 RON.
Obiectivele derivate de gradul al II-lea se dedud direct din obiectivele derivate de
gradul I si sunt caracterizate prin procese de mnca restranse dar cu acelasi caracteristici
esentiale, definite mai clar, mai concret.Revenind la exemplul precedent, obiectivul derivat
de gradul al I-lea poate fi asimilarea in fabricatie a produsului “autoturism de teren” pana la
data de 10 Ianuarie, anul urmator.
Obiectivele specifice sintetizeaza utilitatea unor lucrari sau actiuni ce vor contribui la
atingerea obiectivelor fundamentale. De exemplu stabilirea consumului de materi prime
materiale sau determinarea normei de consum pentru prodsele noi pot fi obiectivespecifice.
Obiectivele individuale concretizeaza obiectivele specifice la nivelul fiecarei
persoane din intreprindere. De exemplu, un obiectiv individual este stabilirea consumurilor
de materii prime, materiale pentru produsele noi de catre angajatul Popescu Alexandru.

OBECTIVE FUNDAMENTALE

OBIECTI
VE DERIVATE OBIECTIVE DERIVATE
DE GRADUL I DE GRADUL I
 OBIECTIVE DERIVATE
DE GRADUL AL II-LE

OBIECTIVE

SPECIFICE

OBIECTIVE
INDIVIDUALE
Figura 1. Obiectivele inteprinderii
2.3 Efectele organizarii procesuale a intreprinderii
Rezultatele organizarii procesuale a intreprinderii se concretizeaza in aparitia
functiunilor si a elementelor componente ale acestora: activitatile, atributiile si sarcinile.
Functiunea reprezinta ansamblul activitatilor omogene si/sau complementare
desfasurate de un personal specializat al intreprinderii, in scopul realizarii obiectivelor
derivate de gradul I. Functiunea este , in esenta, o grupare de activitati carereprezinta un
ansamblu complex si dinamic, aflat intr-o continua transformare. Intreprinderea poate fi
asemuita unui organism viu, a carui existenta este asigurata de indeplinirea anumitor
functiuni biologice.
Activitatea reprezintaansambluln atributiilor omogene pe care le indeplineste
un personal specializat intr-un domeniu mai restrans, cu scopul indeplinirii obectivelor
derivate de gradul al II-lea. Activitatea are o sfera de cuprindere mai redusa decat functiunea,
fiinhd caracterizata prin omogenitatea mai pronuntata a pregatirii personalului implicat in
realizarea obiectivelor.
Atributia reprezinta ansamblul sarcinilor executate periodic de un personal
foarte specializat, ce are cunostinte specifice unui domeniu restrans si care concura la
realizarea unui obiectiv specific.
Sarcina reprezinta componente de baza a unui proces de munca simplu sau
complex, desfasurata pentru realizarea unui obiectiv individual. In general sarcina este
specificaunei singure persoane.
Fiecare dintre aceste elemente reprezinta ansamblul proceselor de munca de
aceeasi natura, asemanatoare sau complementare, prin care se pot realiza obiectivele
intreprinderii:obiectivele derivate de gradul I in cazul functiunilor, obiectivele derivate de
gradul al II-lea in cazul activitatilor, obiectivele specifice in cazul atributiilor si obiectivele
individuale in cazul sarcinilor.
Pe masura trecerii de la functiuni la activitati, atributii si sarcini, gradul de
omogenitate a proceselor deb munca este mai ridicat, iar sfera de cuprindere a respectivului
element este mai redusa.
In cadrul intreprinderii, functiunile, activitatile si atributiile nu prezinta
aceeasi intensitate de manifestare in fiecare etapa de dezvoltare a acesteia.Ele au un caracter
dinamic continutul lor schimbandu-se o data cu evolutia dimensiunilor intreprinderii si cu
dezvoltarea economica.

INTREPRINDEREA
 FUNCTIUNE
FUNCTIUNE

ACTIVITATE ACTIVITATE ACTIVITATE ACTIVITATE

ATRIBUTIE

SARCINA
Figura 2. Efectele organizarii procesuale
2.4 Sistemul organizarii procesuale a intreprinderii
In vederea realizarii obiectivelor propuse, intreprinderea trebuie sa
indeplineasca anumite functiuni, fiind necesar ca fiecare dintre acesteasa se afle in
subordinea unui centru de decizie care sa o gestioneze.
 In practica intreprinderilor se constata existenta unei interdependente intre
functiunile scesteia, care se intrepatrund si se completeaza, formand sistemul organizarii
procesuale a intreprinderii.
In literatura de specialitate se intalnesc opinii diferite cu privire la functiunile
existente in cadrul intreprinderii.
Initiatorul conceptului “functiune” a fost Henry Fayol, care a realizat o
analiza a intregului complex de activitati din cadrul unei intreprinderi si o grupare rationala a
acestuia in sase functiuni: functiunea tehnica, ce cuprinde activitatile de productie si
proiectare, functiunea comerciala, care cuprinde cumpararile si vanzarile, functiunea
financiara, care cuprinde gasirea surselor de capital si gestionarea acestora, functiunea de
securitate, care cuprinde activitatile de protejare a bunurilor si persoanelor, functiunea de
contabilitate, care cuprinde activitatile privind inventarierea, intocmirea bilantului si
evidentierea costurilor de productie si functiunea administrativa, care cuprinde conducerea.
Ulterior, acest concept a constituit domeniul a numeroase studii si cercetari,
suferind repetate modificari.
E. Dale considera urmatoarele functiuni: administratie generala, productie,
cercetare si proiectare, cumparare, personal, comerciala, transport si control (care cuprinde si
contabilitatea).
B. Evgrafoff evidentieaza patru mari categorii de functiuni: functiunea de
conducere, care cuprinde activitati legate de administrarea intreprinderii, functiunea de
distributie, care cuprinde activitatile aferenta punerii la dispozitia clientilor a bunurilor sau
serviciilor realizatede intreprindere, functiunea de productie, care cuprinde activitatile de
creare a bunurilor sau serviciilor pe care intreprindereale-a ales ca sa le vanda pe piata si
functiunea logistica, ce grupeaza activitatile al caror rol este de a asigura toate mijloacele
necesare functionarii intreprinderii.
Evolutia conceptului de functiune a fost influentata in principal de doi factori:
progresul tehnic, ca factor de baza al determinarii structurii si complexitatii activitatii
intreprinderilor si sistemul socio-economic, in cadrul caruia a fost definit si aplicat
conceptul.
Progresul tehnic a influentat, pe de o parte, ponderea si continutul difeitelor functiuni
ale intreprinderii, iar pe de alta parte, a influentat chiar aparitia unor functiuni noi, cum ar fi,
de exemplu, functiunea de cercetare- dezvoltare in cadrul intreprinderii, ca urmarea cresterii
volumului activitatii de cercetare in cadrul acesteia la inceputul secolului XX.
 In tara noastra, pe baza realitatilor referitoare la nivelul de dezvoltare a
intreprinderilor si a particularitatilor acestora, au fost stabilite urmatoarele functiuni in cadrul
carora se grupeaza activitatile intreprinderilor:
a) Functiunea de cercetare-dezvoltare
b) Functiunea de productie
c) Functiunea comerciala (de marketing)
d) Functiunea financiar-contabila
e) Functiunea de resurse umane
Functiunea de cercetare-dezvoltare reprezinta ansamblul activitatilor desfasurate in
intreprindere in scopul descoperirii de noi adevaruri stiintifice, a unor noi cunostinte, prin
care se concepe si implementeaza progresul tehnico-stiintific.
Cercetarea poate avea doua forme de manifestare: cercetarea fundamentala si
cercetarea aplicativa.
Dezvoltarea reprezinta ansamblul activitatilor intreprinse in scopul transformarii si
realizarii, la scala macroeconomica, a cunostintelor acumulate, ca urmare a muncii de
cercetare.
La nivelul intreprinderii, functiunea de cercetare-dezvultare cuprinde in principal
urmatoarele tipuri de activitati: activitati de cercetare stiintifica si inginerie tehnologica cum
sunt cercetarea si proiectarea produselor, asimilarea de noi produse in fabricatie,
modernizarea produselor existente si activitati de investitii care cuprind activitati referitoare
la crearea de noi capacitati de productie sau dezvoltarea celor existente.
Functiunea de cercetare-dezvoltare are ca atributii si sarcini elaborarea de planuri si
prognoze, de studii, cercetari, documentatii, informarea si documentarea tehnico-stiintifica in
firma, colaborarea cu consultanti in management in perfectionarea organizarii firmei.
Pentru rezolvarea unor teme complexe, ce necesita un volum mare de activitate, care
depasesc capacitatile compartimentelor de cercetare-dezvoltare din intreprindere, activitatea
economoca se desfasoara in institutii specializate in domeniu.
Functiunea de productie cuprinde totalitatea activitatilor legate nemijlocit de
realizarea productiei.Prin functiunea de productie se coreleaza activitatile legate de miscarile
si transformarile necesare ale obiectelor muncii pana la obtinerea produsului finit.
Din perspectiva etapelor necesre fabricarii produselor, activitatile incluse in
functiunea de productie sunt: activitati de pregatire4 a productiei si activitati de executare
propriu-zisa a productiei.Activitatea de pregatire este influentata de gradul de noutate a
produsului ce urmeaza a fi fabricat (produs nou asimilat, produs modernizat sau produs a
carui fabricatie se repeta).Din acest considerent aceasta activitate este direct legata de
activitatea de cercetare, fiind de cele mai multe ori o continuare a unor actiuni intreprinse in
cadrul functiuii de cercetare dezvoltare. Executarea propriu-zisa a produselor cuprinde
totalitatea activitatilor intreprinse in scopul indeplinirii sarcinilor de fabricatie a produselor.
Un alt mod de clasificare a activitatilor functiunii de productie este clasificarea in
activitati de baza, auxiliare si de servire. Activitatile de baza sunt cele prin care sunt create
produsele si serviciile in care este specializate intreprinderea. Activitatile auxiliare asigura
conditiile tehnico-materiale necesare desfasurarii fabricatiei, ca de exemplu: intretinerea
masinilor si utilajelor, asigurarea cu energie termica, electrica necesare, executarea,
intretinerea si repararea sculelor, dispozitivelor necesare. Activitatea de servire asigura
desfasurarea in bune conditii a activitatilor de baza si auxiliare prin aprovizionarea locurilor
de munca cu cele necesare procesului de fabricatie, transportul materiilor prime,
materialelor, semifabricatelor, produselor finite.
Volumul activitatilor functiunii de productie este influentat de anumiti factori, si
anume: profilul intreprinderii, inzestrarea tehnica a acesteia, caracteristicil materiilor prime
si a materialelor utilizate, complexitatea produselor fabricate, etc.
Functiunea comerciala incude activitatile de marketing, aprovizionare tehnico-
materiala, comercializare a produselor realizate de intreprindere, comert exterior si cooperare
economica internationala.aceasta functiune asigura alinierea intreprindereii la cerintele
mediului exterior, valorificarea avantajelor oferite de catre acesta, stabilirea celor mai
eficiente legaturiin vederea desfacerii produselor si serviciilor sale, a procurarii mijloacelor
necesare realizarii lor.
Cele trei activitati specifice functiunii comerciale sunt: marketingul,vanzarile
(comecializarea) si aprovizionarea tehnico-materiala. Marketingul, ca domeniu distinct al
functiunii comerciale, este prioritar in activitatea unei intreprinderi moderne, deoarece
unitatea respectiva obtine informatii privind tendintele pietei, comportarea produselor sale pe
piata, situatia concurentilor, etc. Comercializarea se realizeaza pe baza asigurarii livrarilor
produselor si serviciilor, incheierii de contracte de vanzare-cumparare cat mai favorabhile in
conditiile respectarii legislatiei in vigoare, elaborarii strategiei in domeniul vanzarilor de
produse si prestarilor de servicii – integrate in strategia generala.Aprovizionarea tehnico-
materiala prezinta o importanta deosebita pentru buna desfasurare a intregului procs de
pructie si influenteaza direct calitatea produselor fabricate. Activitatea de aprovizionare se
realizeaza pe baza asigurarii in mod complet, complex si la termenele prvazute in programul
de fabricatie a necesarului de materii prime, materiale, combustibili, energie, piese de
schimb, pe baza contactarii furnizorilor care sa asigure aprovizionarea in conditii de
eficienta a tuturor factorilor materiali de productie necesari realizarii obiectivelor
intreprinderii si pe baza elaborarii strategiei in domeniul asigurarii si gestiunii resurselor
materiale.
Functiunea financiar-contabila reprezinta ansamblul activitatilor prin care se asigura
si gestioneaza resursele financiare necesare atingerii obiectivelor precum si evidenta valorica
a proceselor, activitatilor din intreprindere. In cadrul acestei functiuni se pot enumera cateva
activitati principale si atributiile aferenta realizarii lor, precum activitatea financiara,
activitatea contabila, controlul financiar de gestiune si evidenta avtionarilor. Activitatea
financiara se refera la obtinerea si folosirea rationala a mijloacelor financiare neesare
intreprinderii. Se realizeaza pe baza elaborari obiectivelor financiare, fundamentarii politicii
financiare a intreprinderii, elaborarii bugetului de venituri si chltuieli, efectuarii de studii si
analize cu privire lacifra de afaceri, profitul obtenabil, urmaririi desfasurarii operatiunilor de
decontare cu furnizorii si clientii intreprinderii, contactarii bancilor pentru incasarea in
termen a produselor livrate / serviciilor prestate, asigurarii livrarii la termen a sumelor
datorate bugetului de stat etc.
Contabilitatea vizeaza inregistrarea si evidenta contabila, in expresie valorica a
fenomenelor si proceselor economice in cadrul intreprinderii. Activitatea contabila urmareste
organizarea si functionarea contabilitatii patrimoniale, a ansamblului inregistrarilo si
videntelor valorice ale resurselor, elaborarea bilantului contabil, a situatiei indicatorilor
economico-financiari si a analizei pe baza de bilant, asigurarea evidentei analitice si sintetice
a materiilor prime,l materialelor, pieselor de schimb, semifabricatelor, produselor finite,
planificarea, urmarirea si analiza costurilor de productie.
Controlul financiar de gestiune presupune stabilirea politicii in domeniul controlului
gestiunii, organizarea si executarea controlului financiar preventiv, organizarea controlului
gestionar de fond.
Evidenta actionarilor permite asigurarea actualizari actionarilor si a actiunilor
detinute, participarea la fundamentarea strategii generale a intreprinderii, calcularea
drepturilor banesti ale actionarilor
Functiunea de resurse umane cuprinde ansamblul activitatilor intreprinderii in
domeniul asigurarii, dezvoltarii siprotectiei potentialului uman necesar. Principalele activitati
cuprinse in cadrul functiunii de resurse umane sunt recrutarea, selectia, incadrarea, formarea,
evaluarea, motivarea, pregatirea, perfectionarea, promovarea si salarizarea personalului,
precum si protectia muncii si protectia sociala, relatiile cu publicul, secretariatul, protocolul
si administrarea intreprinderii. Totodata, corespunzator strategiei generale a intreprinderii, in
cadrul acestei functiuni exista activitatile de previzionare a necesarului de personal, de
eloaborare a strategiei de personal si integrarea acesteia is strategia generala.
Intre functiunile intreprinderii exista o stransa interdependenta in scopul realizarii
obiectivelor generale ale acesteia.
In prezent, corespunzator economiei de piata, este prioritara functiunea comerciala
urmata de cea de cercetare-dezvoltare prin care se asigura in permanenta alinierea la
cerintele pietei, aflate intr-o continua modificare, printr-o tehnologie corespunzatoare si un
management performant. Functiunile de productie, perdonal si financiar-contabila trebuie de
asemenea permanent modernizate, adaptate noului, astfel incat sa se alinieze cerintelor unei
econimii moderne.
2.5 Modalitati de organizare procesuala
Cele cinci functiuni se pot regasii in toate intreprinderile, indiferent de ramura
de activitate (industrie, transport, agricultura, circulatia marfurilor, finante-banci, asigurari,
cercetare-proiectare, prestare
de servicii), dar numarul si
amploarea lor sunt diferite in functie de natura si volumul activitatilor. Astfel, de exemplu,
intr-o intreprindere de desfacere a marfurilor, functiunea de productie este inexistenta, iar in
intreprinderile de dimensiune mici nu exista functiunea de cercetare-dezvoltare.In concluzie,
modul de organizare procesuala adoptat de fiecare intreprindere va cuprinde numai acele
functiuni care se justifica pri natura activitatii, prin dimensiunea intreprinderii, astfel incat
obiectivele generale avute in vedere sa se realizeze in cele mai bune conditii de eficienta.
In practica, in unele cazuri, anumite functiuni este mai eficient sa se realizeze in afara
intreprinderii. Astfel, intreprinderile sunt interesate sa isi “externalizeze” la alti agenti
economici ulnele activitati si chiar functiuni care nu se mai dovedesc a fi rentabile inh
conditiile existentei lor prin mijloace proprii. In acest sens, in vederea asigurarii unei alocari
optime a capitalurilor, se procedeaza la o fractionare a procesului de productie, prin care
intreprinderile, pe de o parte isi asigura controlul global asupra intregului flux de fabricatie
pri pastrarea anumitor segmente ale acestuia, iar pe de alta parte cedeaza altor intreprinderi
alteoperatii tehnologice, asupra carora nu se mai implica direct, in vederea executarii in
special a unor parti ale produsului (repere, susansamble).
Are loc astfel o orientare a organizarii intreprinderii in jurul activitatilor de creatie-
cercetare si comercializare si fragmentarea activitatii de fabricatie prin recurgerea la
cooperarea in productie.
 Practica tarilor dezvoltate a evidentiat faptul ca cele mai externalizate activitati ale
intreprinderilor, in totalitate, sau in cea mai mare parte, sunt cele referitoare la contabilitate,
intretinere-reparatii, informatica, consiliere juridica.
Capitolul III
Organizarea structurala a intreprinderii
3.1 Definirea conceptului de organizare structurala
Cea de-a doua componenta a organizarii formale a intreprinderii o reprezinta
organizarea structurala, prin care se asigura configurarea organizarii procesuale in cadrul
unor subdiviziuni organizatorice ale intreprinderii, astfel constituite, incat sa permita
realizarea obiectivelor acesteia in cele mai bune conditii.
Structura organizatorica reprezinta totalitatea persoanelor, compartimentelor de
munca, a verrigilor de productie si conceptie, modul in care acestea sunt distribuite in timp si
spatiu, precum si relatiile ce se stabilesc intre ele in vederea realizarii obiectivelor de baza
ale intreprinderii.
Aprecierea structuri organizatorice a unei intreprinderi are la baza un pruces de
cunoastere, intelegere si explicare a situatiei existente pri analiza detaliata a factorilor care
influenteaza starea acesteia: strategia dezvoltarii intreprinderii, tipul si complexitatea
productiei, dimensiunea si statutul intreprinderii, calitatea resurselor umane utilizate.
In cadrul structurii organizatorice se4 deosebesc doua componente principale:
structura organizatorica a conducerii intreprinderii si structura de productie si conceptie.
3.2 Structura organizatorica a conducerii intreprinderii – notiuni, elemente
componente
Prin structura organizatorica a conducerii intreprinderii se intelege ansamblul format
din totalitatea personalului de conducere si a compartimentelor functionale, modul de
constituire si organizare a lor, precum si relatiile ce se stabilesc intre acestea in vederea
realizarii obiectivelor intreprinderii.
Crearea si rationalizarea structurii organizatorice constituie o forma de exercitare
directa a functiei de organizare a conducerii. Realizarea acestei functii la un nivel superior
trebuie sa asigure determinarea si gruparea diferitelor activitati necesare realizarii
obiectivelor de baza ale unitatii si stabilirea masurilor ce se impun, utilizand rational
resursele umane, materiale si financiare disponibile.
3.2.1 Elementele de baza ale structurii organizatorice
 Elaborarea unei stricturi organizatorice rationale necesita stabilirea elementelor sale
de baza si anume: postul, functia, ponderea ierarhica, compartimentul de munca, legaturile
dintre compartimente si treptele (nivelurile) ierarhice.
Postul reprezinta subdiviziunea primara sub raport organizatoric si se defineste prin
totalitatea sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor ce revin permanent si in mod
organizat unui membru al colectivului de salarizare dintr-o intreprindere, la un loc de munca.
Corelarea judicioasa a sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor asigura manifestarea
“triunghiului de aur” al organizarii.

SARCINI
COMPETENTE
OBIECTIVE
INDIVIDUALE

RESPONSABILITATI
Figura 3. Triunghiul de aur

Prezentarea in detaliu a tuturor elementelor caracteristice unui post este

cuprinsa intr-un document intitulat “Fisa postului”, in care se precizeaza descrierea si
cerintele postului. Descrierea postului cuprinde functia, serviciul si directia unde este
incadrata persoana, relatiile ierarhice – cui ii este subordonat si pe cine are in subordine,
relatiile functionale-interne si externe, descriere sarcinilor ce ii revin, responsabilitatile,
limitele de competenta. Cerintele postului se refera la studiile necesare – pregatirea de baza,
specializarea, perfectionarea, vechimea necesara, calitati personale – capacitate, aptitudini.
Functia se defineste prin totalitatea posturilor care au sarcini si atributii
omogene din punct de vedere al naturii si complexitatii lor si care sunt in subordinea unei
persoane din structura organizatorica a unitatii. In general, prin denumirea de functie se
exprima competentele, autoritatea, responsabilitatile stabilite pentru persoana care o va
exercita. In raport cu continutul lor se deosebesc doua tipuri principale de functii: de
conducere si de executie. Functiile de conducere se caracterizeaza prin faptul ca ele cuprind
sarcini si atributii de coordonare a activitatii persoanelor subordonate, avand astfel un grad
mare de responsabilitate si autoritate. Principalele functii de conducere sunt: director,
director adjunct tehnic, inginer-sef, director adjunct comercial, contabil-sef, sef serviciu, sef
de sectie etc. Functiile de executie cuprind sarcini de executare a unor lucrari sau de
rezolvare a unor probleme, fara sa le revina si sarcini de coordonare. Functiile de executie de
specialitate sunt: functii de executie cu caracter general (inginer principal, economist
principal, inginer, economist), functii cu sarcini de revizie contabila (revizor contabil
principal, revizor contail), si functii pentru activitatea de personal-invatamant.
Ponderea ierarhica se defineste prin numarul de persoane conduse in mod
direct de un cadru de conducere. Deoarece, pe de o parte, activitatea de coordonare
presupune stabilirea unor relatii intre conducatori si subordonati pe baza carora se stabilesc
actiunile de realizat, iar pe de alta parte, capacitatea oamenilor de a receptiona, prelucra si
interpreta informatiile intr-un interval de timp dat are un caracter limitat, rezulta ca eficienta
activitatii de conducere este direct influentata de stabilirea unei ponderi ierarhice optime.
Marimea ponderii ierarhice pentru un manager se stabileste in functie de o serie de factori
cum ar fi: natura activitatii colectivului subordonat, gradul de independenta a sarcinilor ce
revin executantilor, nivelul de pregatire si capacitatea organizatorica a conducatorului si
subordonatilor, dispersia teritoriala a postului ce intra in subordinea conducatorului. Tinand
cont
de acesti factori, se apreciaza ca ponderea ierarhica optima a cadrelor de la nivelurile
superioare ale conducerii este de 4-8 subalterni, iar la nivelurile de baza aceasta creste in
raport de paticularitatile activitatilor respective.
Compartimentul de munca reprezinta o grupare de persoane cu atributii si
sarcini relativ stabile, subordonate unei autoritati unice. Persoanele ce formeaza
compartimentul de munca se grupeaza in functie de structura activitatilor de indeplinit, care
pot fi omogene sau complementare.Structura organizatorica cuprinde compartimente de
munca reprezentate de birouri, servicii.Biroul se constituie pentru activitati omogene, de
regula, ce necesita o organizare distincta, atunci cand volumul de munca necesita un numar
de minim cinci persoane. Serviciul se organizeaza pentru realizarea unor activitati omogene
cu un volum mare de munca sau pentru activitati complementare care necesita o conducere
unitara, atunci cans volumul de activitate necesita minim opt persoane. Daca serviciul
necesita peste zece persoane, atunci se organizeaza o directie.
 In functie de structura interna si de modul de distribuiere a autoritatii ierarhice
se intalnesc compartimente de baza si compartimente de ansamblu. Compartimentul de baza
reprezinta o grupare simpla de persoane asupra carora isi exercita autoritatea numai seful
respectiv, subalternii avand in exclusivitate sarcine de executie. Compartimentul de
ansamblu reprezinta o grupare de persoane din care o parte poate fi subordonata direct
sefului de ompartiment, iar o alta parte indirect, prin intermediul sefului unui compartiment
de baza.
Dupa natura autoritatii pe care o exercita prin delegare, compartimentele de
munca se impart in compartimente ierarhice, functionale si de stat major. In cazul
compartimentelor functionale, conducatorii acestora dispun de autpritate functionala in
raport cu alte ompartimente, avand astfel posibilitatea de a da indrumari, instructiuni in
domeniul in care sunt specializati. In cazul compartimentelor functionale, conducatorii
acestora dispun de autoritate ierarhica asupra conducatorilor compartimentelor situate pe o
treapta inferioara si astfel au dreptul de a da ordine, dispozitii si sa fie informati in legatura
cu modul in care se transpun in practica dispozitiile date. Rezulta deci, ca acelasi
compartiment poate fi ierarhic fata de anumite ompartimente si functiunal fata de conducerea
altora. Compartimentele de stat major au rolul de a acorda asistenta de specialitate
conducerii unitatii elaborand studii, analize, informari care sa ajute la pregatirea deciziilor
(de exemplu compartimentul de marketing).
Legaturile dintre compartimente sau relatiile organizatorice reprezinta relatiile
structurale ce se stabilesc intre diferite verigi organizatorice datorita necesitatii unui schimb
permanent de informatii. Datorita marii varietati de legaturi structurale se impune
clasificarea acestora dupa diferite criterii.
Din punct de vedere juridic se intalnesc legaturi formale si informale.
Legaturile formale sunt stabilite prin regulamentul de organizare si functionare a unitatii si
sunt reprezentate grafic prin diagramele de relatii. Legaturile informale nu sunt prevazute in
regulamente sau alte acte normative si se stabilesc datorita unor criterii subiective.
Cunoasterea acestor legaturi poate contribui la cresterea eficientei pricesului de conducere,
deoarece ele apar ca urmare a unor necesitati reale.
Dupa cuntinutul informatiilor transmise, legaturile dintre compartimente pot
fi: ierarhice,functionale de cooperare, de stat major si de reprezentare. Legaturile ierarhice se
stabilesc intre doua compartimente si decurg din delegarea de autoritate pe care un
ompartiment o are fata de celalalt.Aceste legaturi sunt concretizate in dispozitii, directive,
decizii din partea conducatorilor compartimentelor ierarhice si raspunsuri, raportari din
partea conducatorilor compartimentelor subordonate. Legaturile functionale se stabilesc intre
doua compartimente intre care exista autoritate functionala, acestea asigurand conducerea
unitara a activitatii de ansamblu. Acesta legaturi sunt complementare celor ierarhice.
Legaturile de cooperare nu sunt reglomentate in mod formal, au un caracter facultativ si se
manifesta in general pe orizontala intre compartimente aflate pe acelasi nivel ierarhic, in
scopul unei informari suplimentare in vederea clarificarii unor probleme ce apar in
activitatea curenta. Legaturile de stat major se intalnesc ntre compartimentele de stat major si
restul compartimentelor, urmaind transmiterea de informatii sau recomandari de specialitate,
fara ca acestea sa aiba un caracter obligatoriu. Legaturile de reprezentare se stabilesc intre
compartimente si persoane de pe niveluri ierarhice diferite si reprezentantii unor organe de
conducere olectiva, a unor organizatii de masa sau obstesti, avand rolul de a contribui la
fundamentarea si luarea operativa a unor decizii de conducere.
Nivelul ierarhic se defineste prin totalitatea compartimentelor de munca ce se afla pe
diferite linii ierarhice, dar la aceeasi distanta fata de organul ierarhic superior. Fiecarui nivel
ierarhic ii este specifica o anumita autoritate si responsabilitate necesare indeplinirii
corespunzatoare a sarcinilor.
Totalitatea treptelor ierarhice si a legaturilor structurale dintre compartimentele de
munca aflate pe diferite niveluri ierarhice formeaza piramida ierarhica. Orice piramida
ierarhica se caracterizeaza prin doua elemente: inaltimea si baza structurii organizatorice.
Inaltimea piramidei ierarhice defineste numarul de niveluri ierarhice ale structurii
organizatorice iar marimea bazei este influentata direct de numarul formatiilor de munca din
unitate. Marimea piramidei ierarhice depinde de o serie de factori si anume: marimea
societatii comerciale, numarul compartimentelor de munca si al verigilor de productie si
conceptie etc. In raport de acesti factori, piramida ierarhica poate avea un numar mai mare
sau mai mic de niveluri ierarhice, ceea ce determina o aparitie a doua tipuri de piramide:
piramida inalta si piramida aplatizata. Piramida ierarhica inalta este specifica in general
unitatilor mari in timp ce unitatile mijlocii si mici au o piramida aplatizata. Piramida inalta
permite o informare si documentare riguroasa in legatura cu diferitele probleme ce apar,
posibilitatea luarii unor decizi multilateral fundamentate, soecializarea compartimentelor pe
functiunile unitatii. Din randul dezavantajelor fac parte prelungirea circuitelor informationale
si astfel incetinirea procesului decizional, numarul ridicat de personal administrativ-
functionaresc, cheltuielile ridicate cu salariile personalului de conducere. Piramuda
aplatizata are o serie de avantaje si anume: operativitate in luarea deciziilor, apropierea
conducerii de locul de actiune, cheltuieli mai reduse cu salarizarea personalului de
conducere. Ca dezavantaje se intalnesc incarcarea excesiva in unele cazuri a personalului de
conducere, aparitia unor elemente subiective in adoptarea deciziilor.

Figura 4. Piramida ierarhica

3.2.2 Elaborarea structurii organizatorice a conducerii intreprinderii
Structura organizatorica a conducerii intreprinderii trebuie sa fie elaborata tinand cont
de o serie de principii de baza ce trebuie adoptate particularitatilor tehnico-economice si
organizatorice ale fiecarei unitati.
a) Principiul constituirii de compartimente specializate in raport de functiunile de
baza ale unitatii
Respectarea acestui principiu presupune determinarea volumului de activitate pentru
exercitarea fiecarei functiuni si stabilirea necesarului de personal. In raport de aceste
elemente se constituie compartimente specializate pentru realizarea unor activitati omogene.
Daca volumul de munca nu justifica constituirea unor compartimente specializate, se
cumuleaza activitati complementare.
b) Principiul economiei de personal si de legaturi ierarhice
Acest principiu impune pe de o parte, dimensionarea la strictul necesar a numarului
de personal pentru fiecare compartiment, iar pe de alta parte, constituirea unei structuri cu
minimum de legaturi ierarhice astfel incat sa se reduca volumul de informatii.
c) Principiul flexibilitatii structurii
 Aplicarea acestui principiu necesita elaborarea de structuri organizatorice care sa nu
fie rigide si sa permita rationalizarea lor periodica in raport de obiectivele generale ale
unitatii.
d) Principiul apropierii conducerii de productie
Acest principiu impune ca numarul de niveluri ierarhice sa fie astfel stabilit, incat sa
permita transmiterea rapida a informatiilor si adoptarea deciziilor in conditiile unei delegari
rationale a autoritatii si responsabilitatilor.
Pornind de la respectarea acestor principii se trece la elaborarea propriu-zisa a
structurii organizatorice, prices ce necesita urmatoarele etape:
· identificarea obiectivelor intreprinderii si stabilirea activitatilor necesare
· stabilirea volumului de munca si a necesarului de personal pe grupuri de
activitati omogene
· constituirea compartimentelor de munca
· elaborarea organigramei in mai multe variante
· analiza variantelor si aplicarea variantei optime de organigrama
· elaborarea regulamentului intern de organizare si functionare a intreprinderii
Reprezentarea grafica a structurii organizatorice poarta numele de organigrama
intreprinderii. Aceasta se caracterizeaza prin componenta si raspunderea unor functii
individuale, precum si a diferitelor compartimente de munca, tipurile de relatii structurale
dintre compartimente, gradul de delegare a autoritatii, dimensiunile structurii organizatorice.
Pentru a detalia diferitele probleme pe care le implica structura organizatorica se
elaboreaza “Regulamentul de organizare si functionare” care cuprinde urmatoarele capitole:
· prevederi generale
· organizarea conduceri
· atributii si sarcini
· dispozitii finale
La capitolul “Prevederi generale” sunt evidentiate o serie de elemente privind data
infiintarii sociatatii si actul normativ respectiv, obiectul de activitate al unitatii si destinatia
produselor fabricate. Capitolul “Organizarea conducerii” prezinta structura organizatorica a
unitatii, precizand modul de desfasurare a activitatii organelor de conducere colectiva
(A.G.A., Consiliul de administratie, Comitetul de directie), functiile individuale de
conducere, compartimentele de munca, sistemul informational de circulatie a principalelor
documente, organigrama unitati. In cadrul capitolului “Atributii si sarcini” sunt enumerate
atributiile si sarcinile fiecarui compartiment, post de conducere si de executie. Deasemenea
aici se cuprind si diagramele de relatii pentru fiecare compartiment in parte. In ultimul
capitol “Dispozitii finale” sunt evidentiate unele aspecte privind data intrarii in vigoare a
regulamentului, posibilitatile de modificare a acestui document.

3.2.3 Clasificarea structurilor organizatorice ale conducerii intreprinderii

Analizand structurile organizatorice de conducere ale societatilor comerciale in raport
de numarul compartimentelor functionale si in functie de tipurile de legaturi structuralese pot
intalnii urmatoarele tipuri de structuri: structura ierarhica, structura functionala si structura
ierarhic-functionala (mixta).
Structura ierarhica se caracterizeaza pri faptul ca fiecare persoana este subordonata
unui singur sef care are dreptul sa ii dea dispozitii si sa ii controleze activitatea. Acest tip de
structura se aplica la unitatile mici, fiecare conducator de compartiment trebuind sa posede
cunostinte din diferite domenii (economic, tehnic, de personal).
Structura functionala se caracterizeaza prin constituirea unor compartimente
functionale specializate pe diferite activitati: financiar, contabilitate, organizare, personal. In
aceasta situatie un executant primeste dispozitii atat din partea conducatorului sau ierarhic
cat si din partea conducatorilor unor compartimente functionale. Datorita dublei subordonari
a unui executant pot sa apara o serie de dereglari in activitatea de conducere, fapt ce face ca
acest tip de structura sa se intalneasca mai rar in practica.
Srtuctura ierarhic-functionala (mixta) imbina caracteristicle celorlalte doua tipuri de
structuri. In componenta sa sunt constituite compartimente functionale, sefii acestora
neavand insa autoritate ierarhica asupra executantilor din alte compartimente. Ca urmare a
acestui fapt, intre diferitele compartimente se stabilesc relatii de cooperare prin furnizarea de
informatii. Acest tip de structura permite atat respectarea unitatii de conducere (un executant
sa aiba un singur sef), cat si folosirea cunostintelor de specialitate din cadrul diferitelor
compartimente functionale.
3.3 Structura de productie si conceptie a intreprinderii
3.3.1 Elementele de baza ale structurii de productie si conceptie
Strutura de productie si conceptie a intreprinderii reprezinta numarul si
componenta verigilor de productie, control si cercetare, modul lor de constituire si
organizare interna, precum si legaturile de productie ce se stabilesc intre acestea.
Veriga structurala de baza a unei intreprinderi o reprezinta sectia de productie,
ca unitate determinanta sub aspect administrativ in cadrul careia se executa fie un produs sau
o parte a acestuia, fie o parte a procesului tehnologic. Pentru constituirea unei sectii este
necesar ca volumul de munca sa necesite un anumit numar de ateliere de productie sau
formatii de lucru. In functie de rolul pe care il au in procesul de fabricare a produselor
incluse in programul de productie, sectiile pot fi de baza, auxiliare si de servire. In sectiile de
baza se desfasoara procese de productie de baza, acele procese in urma carora rezulta
produsele de baza, inclue in programul de productie al intreprinderii si care dau profilul
unitatii respective. In functie de faza din procesul tehnologic pentru care sunt specializate,
sectiile de productie de baza pot fi: pregatitoare, prelucretoare, de montaj-finisaj, probe si
incercari. Sectiile auxiliare se caracterizeaza prin faptul ca I cadrul lor se executa procese de
productie auxiliare productiei de baza din societatea comerciala respectiva, procese care
ajuta insa la realizarea in bune conditii a produselor ce dau profilul unitatii. Cele mai
reprezentative sectii auziliare sunt: sectia mecano-energetica si sectia scularie. Unitatile de
servire sunt formate in principal din depozitele si magaziile societatii comerciale: de materii
prime, materiale, produse finite. In aceste unitati se desfasoara procese de productie de
servire pentru activitatile din sectiile de baza si auxiliare.
Atelierul de productie reprezinta o unitate de productie ce se poate constitui
independent sau in cadrul unei sectii de productie si reuneste mai multe locuri de munca la
care fie se executa aceeasi operatie tehnologica, fie se efectueaza toate operatiile tehnologice
necesare obtinerii unei piese sau produs. Oentru constituirea unui atelier este nacesar ca
volumul de munca sa necesite activitatea unui anumit numar de formatii de lucru conduse de
cate un maistru. In functie de profilul lor, atelierele pot fi de productie, montaj, service sau
alte activitati.
Locul de munca este veriga primara a structurii de productie si conceptie,
reprezentand o anumita suprafata de productie, dotata cu mijloace de munca si organizata
pentru realizarea unei operatii sau lucrari de catre un muncitor, in conditii de munca
precizate.
3.3.2 Tipurile de structuri de productie si conceptie
Structura de productie si conceptie de tip tehnologic se in cadrul societatilor
comerciale care au toate sectiile de baza organizate pe principiul omogenitatii procesului
tehnologic. Fiecare sectie de baza se organizeaza in vederea executarii unei etape a
procesului tehnologic – pregatirea, pelucrarea, montaj-finisaj, probe si incercari. Drept
urmare vor rezulta semifabricate din fiecare sectie de baza, semifabricate ce vor circula de la
o sectie le alta, iar produsul finit se va obtine la ultima sectie de baza. Acest tip de structura
este caracteristic societatilor cu productie individuala sau de serie mica, deci celor cu o
nomenclatura larga de fabricatie si cu volum restrans din fiecare sortiment de produs.
Avantajul principal al structurii de tip tehnologic este elasticitatea sporita in organizarea
proceselor de fabricatie a diferitelor tipuri de produse, ceea ce permite introducerea mai
rapida in fabricatie a unor produse noi sau modernizate. Dezavantajul principal al acestui tip
de structura de productie consta in dificultatea aplicarii unor solutii organizatorice moderne
pentru productia de baza.
Structura de productie si conceptie pe obiect se intalneste la societatile
comerciale la care toate sectiile de baza sunt organizate pe principiul omogenitatii obiectului
de fabricatie. Drept urmare, fiecare sectie de baza se va specializa in fabricarea unui singur
reper sau produs. Aceasta specializare pe obiect de fabricatie va necesita ca in cadrul fiecarei
sectii sa se execute toate stadiile tehnologice necesare fabricarii reperului sau produsului
respectiv. Structura de productie si conceptie pe obiect se aplica la unitatile cu productie de
masa sau serie mare, lacare nomenclatura de fabricatie este restransa, iar volumul de
productie din fiecare sortiment de produs este ridicat. Avantajele acestui tip de structura de
productie si conceptie sunt: osibilitatea utilizarii unor metode moderne de organizare a
productiei si a muncii deoarece fiecare reper sau produs se obtine dintr-o singura sectie,
folosirea in conditii eficiente a unor S.D.V.-uri specializate, crearea conditiilor pentru
cresterea productivitatii muncii. Printre dezavantajele acestui tip de structura de productie si
conceptie, pe prim plan se regaseste rigiditatea in reinnoirea productiei datorita faptului ca
locurile de munca sunt strict specializate pentru un anumit tip de produs si amplasate
conform fluzului tehnologic al produsului respectiv. De asemenea, in cazul reducerii
volumului de productie dintr-un anumit tip de produs, apar premisele utilizarii incomplete a
utilajelor si a fortei de munca din sectia unde se fabrica produsul respectiv.
Structura de productie si conceptie de tip mixt presupune ca unele sectii de
baza sa fie specializate pe principiul omogenitatii procesului tehnologic, iar alte sectii de
baza sa fie specializate pe principiul omogenitatii obiectului de fabricatie. Astfes, in general
sectiile pregatitoare sunt specializate tehnologic, iar sectiile prelucratoare, de montaj-finisaj,
probe si incercari sunt specializate pe obiect de fabricatie.