Suprafaţa pieselor obţinute prin prelucrare mecanică are o structură

complexă, alcătuită din straturi succesive aşa cum este prezentat în figura 3.1;
stratul exterior I (grosime 2…3 Å) este constituit din molecule de gaz adsorbite şi
nu poate fi îndepărtat chiar dacă se aplică metode speciale de curăţire şi degazare;
stratul II (grosime 10…50 Å) este format din particule slab legate între ele (oxizi,
nitruri, impurităţi) a căror compoziţie şi structură depind de metoda de prelucrare,
temperatură, fenomene superficiale care au loc în timpul prelucrării; stratul III
(grosime 1…50 µm) este format din materialul de bază ecruisat în procesul de
îndepărtare a aşchiei prin deformare plastică la rece; gradul de ecruisare este maxim
spre exterior (unde pe o adâncime mică structura cristalină poate fi distrusă − “strat
de curgere”) şi scade treptat spre interior, până se ajunge la materialul de bază
neafectat de procesul de prelucrare mecanică.
Calitatea suprafeţelor pieselor este o caracteristică importantă pentru
comportarea acestora în exploatare şi poate fi apreciată prin două categorii de criterii:
- criterii geometrice − macroneregularităţi, ondulaţii şi rugozitate;
macroneregularităţile şi ondulaţiile se încadrează în limitele preciziei dimensionale;
rugozitatea se apreciază prin parametrii uzuali (abaterea medie aritmetică a
profilului Ra şi înălţimea medie a microneregularităţilor Rz) şi depinde de operaţia
finală de prelucrare mecanică;

45
TEHNOLOGII DE FABRICATIE 2

Fig. 3.1. Structura stratului superficial

- criterii fizico-mecanice − structură, duritate şi tensiuni reziduale;
acţiunile mecanică şi termică generate de procesul de aşchiere conduc la apariţia
zonei III în care structura diferă de cea a materialului de bază şi în care sunt prezente
tensiuni reziduale iar duritatea este mai mare decât în materialul de bază.

3.2. Influenţa calităţii suprafeţelor asupra comportării în

exploatare a pieselor
Influenţa calităţii suprafeţelor se manifestă în principal asupra următoarelor
caracteristici de exploatare: rezistenţa la uzare a pieselor, rezistenţa la oboseală ,
rezistenţa la coroziune şi caracterul ajustajului.

3.2.1. Influenţa calităţii suprafeţei asupra rezistenţei la uzare.

Rezistenţa la uzare depinde în principal de duritatea şi de rugozitatea

suprafeţei; deşi aparent ar trebui ca rezistenţa maximă la uzare să se obţină pentru
valori cât mai ridicate ale durităţii şi valori cât mai reduse ale rugozităţii, pentru
ambele criterii există valori optime ce conduc la o uzură minimă, aşa cum rezultă
din figura 3.2.
Dacă stratul are duritate mai mare decât cea optimă, fragilitatea ridicată

46
 Capitolul 3 Calitatea suprafeţelor obţinute prin prelucrare mecanică

favorizează desprinderile din strat şi datorită variaţiei durităţii pe adâncimea

stratului se ajunge la valoarea optimă pentru duritate.

Fig. 3.2. Influenţa rugozităţii şi durităţii suprafeţei asupra comportării la uzare

Dacă suprafaţa are rugozitate mai mică decât cea optimă, vor avea loc
fenomene de aderenţă şi deprinderi de particule, astfel că rugozitatea creşte şi se
ajunge la valoarea optimă pentru rugozitate. Pentru creşterea rezistenţei la uzare,
microneregularităţile suprafeţei trebuie să aibă o anumită formă şi orientare ceea ce
asigură o aderenţă bună a lubrifiantului împiedicându-se realizarea contactului
metalic direct. Uzarea este un fenomen complex care este influenţat şi de alte
caracteristici cum ar fi natura fazelor componente ale suprafeţelor în contact, de
procesele termice, de compuşii chimici care se formează etc. Pentru creşterea
rezistenţei la uzare după prelucrarea mecanică se aplică operaţii tehnologice
speciale (sablare, oxidare, fosfatare, tratamente termice termochimice etc.)

3.2.2. Influenţa calităţii suprafeţei asupra rezistenţei la oboseală.

Rezistenţa la oboseală este influenţată în principal de rugozitatea suprafeţei

şi de starea de tensiuni din strat.
Microneregularităţile suprafeţei reprezintă concentratori de tensiuni, astfel
că rezistenţa la oboseală creşte dacă prin prelucrările mecanice finale se obţine o
rugozitatea redusă. Influenţa rugozităţii este mai puternică în cazul materialelor
metalice cu rezistenţă mecanică ridicată cum sunt oţelurile aliate şi/sau tratate
termic. In cazul materialelor cu plasticitate ridicată efectul de concentrare al
tensiunilor al microneregularităţilor este atenuat de deformarea plastică locală în
zona concentratorilor şi redistribuirea tensiunilor, adică materialul ‘’se apără’’ de
rupere prin deformare. La fontele cenuşii, maleabile şi nodulare întreruperea

47
TEHNOLOGII DE FABRICATIE 2

masei metalice de bază de formaţiunile de grafit din structură constituie

concentratori de tensiuni mai puternici decât microneregularităţile suprafeţei, astfel
că influenţa rugozităţii asupra rezistenţei la oboseală este redusă.
Tensiunile mecanice de compresiune din stratul superficial determină
creşterea rezistenţei la oboseală deoarece la aceleaşi solicitări exterioare tensiunile
totale de întindere (care rezultă prin însumarea cu tensiunile reziduale şi produc
iniţierea fisurilor de oboseală) au valori mai reduse. De aceea la fabricarea pieselor
solicitate la oboseală se aplică operaţii tehnologice finale cum ar fi sablarea,
deformarea plastică superficială cu role, ecruisare cu alice, călire superficială,
nitrurare etc., care asigură obţinerea tensiunilor mecanice de compresiune în strat.

3.2.3.Influenţa calităţii suprafeţei asupra rezistenţei la coroziune.

Procesele de coroziune chimică sau electrochimică au o viteză cu atât mai

mare cu cât nivelul energiei libere în suprafaţa materialului este mai ridicat. Aceasta
înseamnă că structurile metalografice în afară de echilibru, neuniformitatea
structurală, deformarea plastică, tensiunile reziduale, rugozitatea mare, prezenţa
incluziunilor nemetalice şi a impurităţilor reduc rezistenţa la coroziune. Rezultă că
suprafeţele pieselor supuse acţiunii mediilor agresive trebuie prelucrate prin
metode care asigură o rugozitate cât mai mică şi deformaţii minime ale stratului
superficial.

3.2.4. Influenţa calităţii suprafeţei asupra caracterului ajustajului.

Caracterul ajustajului (cu joc sau cu strângere) este influenţat de rugozitatea

suprafeţei deoarece prin teşirea vârfurilor microneregularităţilor se produce
micşorarea strângerii şi mărirea jocului; la proiectarea ajustajelor se vor prescrie
valori S pentru strângere şi valori J pentru joc care ţin seama de acest
fenomen după cum urmează:
S = Sc – 0,7(R1 max + R2 max) , (3.1)
J = Jc + 1,2(R1 max + R2 max) , (3.2)
în care: Sc şi Jc sunt valori teoretice calculate pentru strângere respectiv

48
 Capitolul 3 Calitatea suprafeţelor obţinute prin prelucrare mecanică

pentru joc, iar R1 max şi R2 max – rugozităţile suprafeţelor în contact.

Pe baza celor arătate rezultă că obţinerea unei comportări bune în exploatare
a pieselor este necesară realizarea unei calităţi corespunzătoare a suprafeţelor ce se
stabileşte pe baza condiţiilor concrete de exploatare.

3.3. Influenţa factorilor tehnologici asupra calităţii

suprafeţelor la prelucrarea mecanică

Din punct de vedere al prelucrărilor mecanice este important ca pe lângă

precizia dimensională să se asigure o rugozitate corespunzătoare scopului propus.
Aprecierea corectă a rugozităţii optime este importantă din punct de vedere
economic deoarece rugozităţile foarte mici impun operaţii finale de prelucrare
caracterizate de o productivitate redusă cum ar fi: lepuirea, honuirea, rodarea etc.
In cele ce urmează se va prezenta influenţa factorilor tehnologici asupra
rugozităţii, pentru ca pe această bază să se poată stabili prelucrările necesare şi
parametrii acestora.

3.3.1. Influenţa factorilor tehnologici asupra calităţii suprafeţei la

prelucrarea cu scule aşchietoare metalice.

In cazul prelucrărilor cu scule aşchietoare metalice calitatea suprafeţei este

influenţată de geometria părţii active a sculei, parametrii regimului de aşchiere,
caracteristicile mecanice ale materialului piesei, rigiditatea sistemului MUDSP,
apariţia vibraţiilor, prezenţa lichidelor de răcire; influenţa fiecărui factor enumerat
este complexă şi se manifestă în interdependenţă.
Geometria părţii active a cuţitului influenţează în special prin raza la vârf
r, unghiul de atac χ şi unghiul de degajare γ; influenţa cea mai mare o are raza la
vârf r, care conform schemei din figura 3.3a, în corelaţie cu avansul s conduce la
apariţia microneregularităţilor de înălţime Rz, cu valoarea: