A fost odată ca niciodată un băieŃel pe care tatăl si mama îl iubeau

nespus de mult si îl copleseau cu dovezi ale dragostei lor, care mai de care mai
drăguŃe. Nu vroia nimic : toate cărŃile, toate creioanele
colorate erau ale lui. Si scrisul a devenit prima lui dragoste: scurte
povestioare, povesti, basme, mici romane, toate foarte vesele, cu purcelusi,
îngerasi,
ursuleŃi, iar unele dintre ele erau bune, altele erau chiar foarte bune.
Prima parte a experimentului lor reusise.

În noaptea în care a împlinit sapte ani a început să aibă cosmaruri.Din

camera au început să se auda sunete de instrumente de tortura si tipetele
înnăbusite ale unui copil cu călus la gură.
Noapte de noapte. În fiecare noapte. (Mamei, cu voce de copil)Iar a doua zi
intreba : „Ce erau zgomotele alea azi noapte, mami?”
- Oh, micuŃul meu Kat, e doar minunata dar mult prea activa ta
imaginaŃie...
(voce de copil) Oh. Si toŃi copiii de vârsta mea aud noapte de noapte
asemenea zgomote?
- Nu, puiule. Doar cei extraordinar de talentati.
voce de copil) Aha. Misto. (voce normală) Si asta a fost tot.

Iar băiatul a continuat să scrie, iar părinŃii l-au încurajat si l-au susŃinut cu
multă dragoste... iar povestirile lui au devenit din ce în ce mai sumbre. Au
devenit din ce în ce mai
bune, datorită dragostei si încurajărilor părinŃilor lui, dar au devenit din ce
în ce mai sumbre, datorită zgomotelor constante a torturării
unui copil.

În ziua când a împlinit 14 ani, zi în care astepta răspuns de la un concurs

unde avea
înscrisă o povestire, un biletel a fost strecurat din camera alăturată.
... un biletel pe care scria:
„ Pe tine te-au iubit si pe mine m-au torturat timp de sapte ani încontinuu,
fără nici un motiv altul decât ca un experiment artistic, un experiment artistic
care a functionat. Nu mai scrii despre porcusori verzi, asa-i?”

BileŃelul era semnat : „Fratele tău” si era scris cu sânge.

A dat buzna în cealaltă cameră unde a găsit...

... părinŃii lui stând acolo, zâmbind, singuri scotînd zgomote cu niste
instrumente obisnuite de lucru, si i-au spus să se uite pe cealaltă parte a
biletelului. Asa că băiatul s-a uitat si a descoperit că a câstigat 50 de lire si
primul loc la concursul de povestiri de la care astepta rezultat. A doua parte a
experimentului părintilor săi functionase.
S-au mutat curând după aceea si desi zgomotele de cosmar încetaseră,
povestirile lui au rămas la fel de stranii si de sucite dar foarte bune. Apoi, ani
mai târziu, în ziua în care i-a fost publicată prima carte, a hotărât să viziteze
casa copilăriei pentru prima dată de când se mutase. A vazut instrumentele
alea si a zambit amintindu-si de metoda parintilor ... dar si-a pierdut
zâmbetul când a văzut....
.... cadavrul unui copil de paisprezece ani care fusese lăsat să putrezească
acolo, abia dacă avea un os care să nu fi fost rupt sau ars, iar în mâini Ńinea o
hârtie scrisă în sânge. Si copilul a citit povestea, o poveste ce nu putea fi scrisă
decât în cele mai groaznice situaŃii, si era cel mai dulce, cel mai drăguŃ, cel
mai suav lucru pe care îl citise vreodată în viata lui. Nu a spus o vorbă despre
ce văzuse nici părinŃilor, nici editorilor săi, nici nimănui. Partea finală a
experimentului părinŃilor săi funcŃionase si se terminase.

Povestea lui Katurian „Scriitorul si fratele scriitorului” s-a terminat aici

totusi adevaratul final, e altul. Căci după ce a citit biletelul scris în sânge si a
dat buzna în camera alăturată era, bineînŃeles....
.... fratele lui pe care l-a găsit acolo, viu, dar cu leziuni psihice
ireparabile, si că în aceeasi noapte, în timp ce părintii lui dormeau, băiatul de
paisprezece ani a tinut o pernă pe fata tatălui un pic, putin... si apoi a tinut
perna si pe fata mamei, putin, un pic.