REFERAT

Cultura şi interculturalitatea
– mecanisme de interpretare
a literaturii”

CUPRINS

I. Considerații generale asupra Culturii și comunicarii ca ansamblu de limbaje

simbolice…………………………………………………………………........3

II. Apariția conceptul de comunicare interculturală …….…………………….3

III. Esența, trăsăturile specifice și importanța culturii și comunicării

interculturale ………………………………………………………………...4

IV. CONVERSAŢIA EURISTICĂ- componentă esențială în dezvoltarea

competențelor de gestionare a unui discurs.................................................5

1
 Bibliografie………………………………………………………………………….8

I. Considerații generale asupra

Culturii și comunicarii ca ansamblu de limbaje simbolice.

Conexiunea profundă dintre cultură şi comunicare poate fi considerată una de natură

ontologică pentru om, întrucât de la începuturile umanității şi până astăzi omul se
singularizează în universul cunoscut prin capacitatea sa de a utiliza limbaje simbolice tot mai
complexe pentru a se raporta la realitate şi pentru a comunica şi schimba mesaje cu semenii.
Această trasătură explică, în ultima instanţă, viaţa în comun a oamenilor, caracterul lor defiin
ţe sociale şi raţionale. Comunicarea este factorul care întemeiază şi menţine societatea, ca
mediu specific de existenţă pentru om. Aşadar, comunicarea este o trăsătură definitorie a
naturii umane şi această idee a fost documentată elocvent de cercetările antropologice. Dar, în
capacitatea de a comunica prin limbaje simbolice regăsim şi mecanismul primar şi universal
al culturii.

2
III Apariția conceptul de comunicare interculturală
Atât ca sintagmă, cât şi ca disciplină, comunicarea interculturală a apărut relativ recent.
Fireşte că în toate epocile au avut loc întâlniri între oameni care aparţineau unor culturi
diferite, însă acestea au avut un caracter limitat.
Astăzi comunicarea interculturală este un fenomen generalizat, o experienţă pe care, într-
o anumită măsură, o trăieşte oricare om. Întâlnirea cu o cultură străină sau cel puţin cu
anumite manifestări ale ei se produce chiar şi pentru cel mai puţin dispus să colinde lumea. E
suficient să deschizi radioul, sa manevrezi telecomanda televizorului sau să navighezi pe
internet pentru ca lumea, cu diversitatea ei culturală, să te copleşească. Ca disciplină,
comunicarea culturală a apărut pe de o parte, din necesitatea clarificării teoretice a unei
realităţi noi, pe de o parte, şi, pe de altă parte, spre a oferi un anumit sprijin practic în vederea
unui comportament adecvat la întâlnirea cu celălalt.
Până la constituirea unei discipline sau a unui grup de discipline care să studieze cultura
și comunicarea interculturală au existat numeroase descrieri ale experienţei de a trăi pentru un
timp în cadrul unei culturi străine. Există în acest sens o literatură vastă şi fascinantă, plină de
reflecţii profunde şi de descrieri tulburătoare ale contactului cu o altă lume. Înafara acestor
scrieri, care ţin mai degrabă de literatură decât de ştiinţă, anumite aspect ale comunicării
interculturale au fost tratate, încă din secolul al IXX-lea în cadrul unor discipline precum
antropologia, etnologia, filosofia istoriei şi istoria culturii.
Tematizarea explicită a comunicării interculturale a fost făcută pentru prima dată de
etnologul și semioticiaului american T. H. Hall. Conceptul de „intercultural communication”
a apărut pentru prima dată în lucrarea sa „The Silent Language”, publicată în 1959, cunoscând
o largă răspândire.

III. Esența, trăsăturile specifice și importanța culturii și comunicării interculturale

Ca expresie, „comunicarea interculturală” este utilizată astăzi cu multiple semnificaţii.
Există, de pildă, dispute între specialişti dacă învăţarea organizată a unei limbi străine, simpla
receptare prin intermediul mass-media sau turismul intră în categoria comunicării
interculturale.
Termeni precum „intercultural”, „interculturalitate”, „transcultural” etc., desemnează
astăzi realităţi numite cu totul altfel în urmă cu mai bine de un deceniu. Oricât de diferite ar fi
definiţiile date conceptului de „comunicarea interculturală”, două elemente sunt subliniate de
majoritatea cercetătorilor: în primul rând, este vorba de un proces de comunicare care se

3
desfășoară între persoane conştiente de diferenţele lor culturale şi, în al doilea rând,
comunicarea este una interpersonală , directă, nemijlocită. „Dacă există o situaţie de
comunicare interpersonală între membri ai diferitelor grupări culturale, atunci această
interacţiune poate fi desemnată drept comunicarea interculturală .”

Pornind de la cele expuse, „comunicarea dintre două persoane din două grupuri evident
diferite este desemnată drept comunicarea interculturală ” .
Unii autori „accentueză faptul că nu contactul dintre naţiuni sau culturi constituie obiectul
de studiu al comunicării interculturale, ci contactul dintre persoane.” 15 De aceea,
comunicarea pote fi caracterizată ca interculturală dacă este atât auditivă cât şi vizuală ,
precizează un autor german.
Cercetătorul german Michael Schugk defineşte comunicarea interculturală drept
„comunicare între reprezentanţii a două (sau mai multe) culturi diferite” şi o distinge de
comunicarea internaţională : „Comunicarea interculturală poate avea loc, în principiu, şi în
cadrul unei naţiuni, şi anume între reprezentanţii diferitelor etnii, aşa cum comunicarea
internaţională poate avea loc şi în cadrul aceluiaşi spaţiu cultural.”
A defini comunicarea interculturală doar ca un raport Face-to-Face , cum se spune în
literatura de specialitate, înseamnă a conferi acestui concept o semnificaţie prea restrânsă.În
sfera sa, afirmă cei care optează pentru o semnificaţie mai largă, intră nu numai dimensiunea
comunicativă a relaţiilor interpersonale, ci şi „comunicarea intercultural mediatizată în
diferitele ei forme, căreia i se acordă o importanţă sporită în toate domeniile: aceasta
înseamnă forme de reprezentare mediatică a comunicării interculturale în film, televiziune,
radio, internet şi alte mijloace de comunicare în masă.” 18
Ca disciplină, comunicarea interculturală se încadrează în rândul ştiinţelor culturii, alături
de antropologia culturală, etnologie, etnlingvistica, etnopsihanaliză.