Romania in al Doilea Razboi Mondial

Perioada interbelică desemnează intervalul de 21 de ani între cele două războaie

mondiale (1918-1939).A fost o perioadă zbuciumată în care, în ciuda păcii aparente,
conflictele erau în stare latentă. Acum se concretizează cele două ideologii opuse care au
schimbat fața lumii: fascismul, nazismul în special și comunismul. Aceste două ideologii
câștigă tot mai mult teren pe fondul unei apatii generale din partea democrațiilor
europene.Anii de după război au fost deosebit de grei pentru fostele Puteri Centrale, care
pierduseră războiul, în special pentru Austro-Ungaria care se va destrăma și
pentru Germania care va suferi din cauza obligației de a plăti daune de război.
Evoluţia societăţii româneşti după primul război mondial a fost caracterizată de o
alternanţă a perioadelor de stabilitate şi criză. Viaţa oamenilor obişnuiţi era ordonată de
accesul la resurse. Spre exemplu, oraşul dispunea de o impartire socială reprezentată de trei
cercuri: oamenii foarte saraci- aşezati la marginea orasului , funcţionarii, contabilii,
profesorii, inginerii pe linia de mijloc si oamenii de afaceri, industriaşii şi proprietarii de
pământuri, în centrul oraşului.
Romania a fost in perioada interbelica o tara mediu dezvoltata, o tara in care ramura
de baza era agricultura iar industria era in ascensiune. Realizarea unirii celei mari la 1
decembrie 1918 a facut din Romania una din mariletari ale Europei. Suprafata ei a crescut de
la 137.000 kmp la 295.049 kmp, fiind a noua taraca suprafata in Europa. Populatia tarii a
ajuns la aproximativ 18 mil. locuitori, din carecirca 72% erau romani, iar 28% minoritati :
maghiari, germani, evrei, urcrainieni, sarbi,croati, tigani.
Dezordinea politică din România anilor 1928-1938 s-a exprimat prin schimbarea a 25
de guverne într-un deceniu. Constituția din 1923 îi dădea regelui posibilitatea de a dizolva
parlamentul și de a organiza alegeri anticipate.
Dictatura regală a lui Carol al II-lea a fost instaurată ca o reacție în fața acestor
tulburări, la 11 februarie 1938, prin instalarea unui guvern condus de patriarhul Miron
Cristea. Constituția a fost abrogată și înlocuită cu una nouă prin care toate puterile erau
concentrate în mâna regelui, iar parlamentul avea doar rolul de instituție auxiliară legislativă.
Declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial la 1 septembrie 1939 a creat o situaţie
deosebit de gravă României, prinsă în cleştele acordului dintre Germania şi Uniunea
Sovietică, încheiat la 23 august 1939, prin care cele două mari puteri totalitare îşi împărţeau
sferele de influenţă în zona ponto-baltic. Sistemul său de securitate, clădit cu migală în
perioada anterioară şi care generase mari speranţe în privinţa trăiniciei lui, fusese puternic
afectat de noul curs al evenimentelor, astfel că statul român dispunea doar de forţa sa
militară pentru a supravieţui marilor încercări ale momentului.
O dată cu prăbușirea Franței, care garantase frontierele României prin convenția de
la 23 august 1939, integritatea regatului României era pusă în primejdie din exterior de
revendicările sovietice, ungare și bulgare, susținute de Germania și Italia, și din interior de
mișcările minorităților conlocuitoare. În iunie 1940, ca urmare a ultimatumului dat de
Uniunea Sovietică, România a fost nevoită să evacueze și să cedeze, fără luptă, Basarabia și
Bucovina de Nord. la 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, puterile Axei au forțat
România să cedeze Ungariei jumătate din Transilvania. Zona respectivă a fost cunoscută de
atunci drept „Transilvania de Nord”, pentru a fi deosebită de „Transilvania de Sud”, care a
rămas sub guvernarea românească. Pe 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova,
„Cadrilaterul” (partea sudică a Dobrogei) a fost cedată Bulgariei.
 În septembrie 1940, Ion Antonescu a fost numit prin Decret Regal de Carol al II-lea
prim-ministru, însărcinat cu formarea unui guvern de uniune națională. Generalul Antonescu
le-a propus țărăniștilor și liberalilor să colaboreze la guvernare, însă aceștia au refuzat.
Pe 22 iunie 1941, unități ale armatelor germană și română au început campania din
est împotriva Uniunii Sovietice, prima operațiune numindu-se „Operațiunea München”, de
recucerire a Basarabiei și Bucovinei. Armata Română a început lupta împotriva forțelor
sovietice în dimineața zilei de 22 iunie 1941, pe un front cuprins între munții Bucovinei și
Marea Neagră. Înaintarea a fost, însă, inegală și cu mult în urma succeselor armatelor
germane pe alte fronturi.

Soldati romani in al Doilea Razboi Mondial

Odată Basarabia eliberată, opoziția din România, reprezentată de Iuliu Maniu, s-a
declarat împotriva înaintării armatei române dincolo de Nistru. În scrisoarea adresată de
Iuliu Maniu generalului Ion Antonescu, el felicita armata română pentru eliberarea
Basarabiei și a Nordului Bucovinei, considerând ca o înaintare dincolo de Nistru înseamna
agresiune.
La 27 iulie 1941, Hitler îi trimite lui Antonescu un mesaj de felicitare pentru eliberarea
Basarabiei și Bucovinei și îi cere să treacă Nistrul și să ia sub supraveghere teritoriul dintre
Nistru și Bug. Antonescu a hotărât să treacă Nistrul cu speranța că Hitler va face dreptate
românilor în problema Ardealului.
Bătălia de la Odesa a fost sângeroasă și prelungită de neputința trupelor românești
de a sparge cercul de apărare al orașului. Între 6 august și 16 octombrie 1941 românii au
pierdut multi soldati . În anii 1941 și 1942, unitățile române, operând sub comandament
general german, au luat parte la bătăliile din Crimeea, Caucaz, la Cotul Donului și Stalingrad.
În anii regimului lui Antonescu, România a alimentat economia de război a Germaniei
cu petrol, cereale, precum și produse industriale. România a devenit o țintă a
bombardamentului aliat, mai ales pe 1 august 1943, când au fost atacate câmpurile
petroliere și rafinăriile de la Ploiești .

Regele Mihai alături de Ion Antonescu pe frontul din Basarabia

Deși și România și Ungaria erau aliate ale Germaniei, regimul Antonescu și-a
continuat ostilitatea diplomatică față de Ungaria din cauza problemei Transilvaniei. La 23
august 1944 Regele Mihai și-a dat acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului
Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistițiului cu Națiunile Unite. În urma refuzului
net al lui lui Antonescu , Regele Mihai l-a destituit și l-a arestat. În ciuda actului de la 23
august 1944, România a constituit, în ochii URSS, o pradă de război, iar în ochii aliaților
apuseni, un stat dușman învins. Începând din aceeaşi seară, Armata Română a trecut la lupta
antifascistă. În perioada 23-28 august, lupte grele s-au dat pe Valea Prahovei, în porturile
dunărene, în Dobrogea, Muntenia şi Oltenia. Capitala a fost teatrul unor puternice lupte
între forţele germane şi trupele române.
Participarea României la războiul antifascist s-a desfăşurat până la 12 mai 1945,
perioadă în care ostaşii români au luptat pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi a unor
zone din Austria.
Prin Tratatul de Pace de la Paris din anii 1946-1947, României i s-au impus condiții
grele de natură politică, economică și militară din partea marilor puteri ale Națiunilor Unite.
Prin aceste acte internaționale, se consfințeau pierderile suferite de către țara noastră în est
și sud-est, dar i se accepta, cu unele rezerve exprimate din partea puterilor anglo-saxone,
revenirea nord-estului Transilvaniei în cadrul granițelor sale, fapt realizat în martie 1945.