METODE FOLOSITE ÎN RECUNOAŞTEREA ŞI EXPERTIZAREA

FALSULUI DE BANCNOTE

Abstract
This work presents the two cathegories of methods that are used by authorities in order to establish
the existence of a money falsification concerning especially the bank notes. The importance of this
approach comes from the frecquency of this phenomenon in our country during several years. There
are methods that can be used by any person (organoleptical methods), but there are others applicable
only by specialized personnel (technical methods).

Falsificarea bancnotei nu poate fi totdeauna prevenită, însă plasarea bancnotelor false

poate fi prevenită. Metodele folosite pentru descoperirea falsului de bancnotă se împart în două
mari categorii:
1. metode organoleptice (bazate pe simţurile umane);
2. metode moderne, bazate pe folosirea unor mijloace tehnice.

1. METODE ORGANOLEPTICE DE DESCOPERIE

A FALSULUI DE BANCNOTĂ

1.1 Examinarea vizuală

Este cea mai complexă şi se poate face în două modalităţi:
- în lumină incidentă;
- prin transparenţă.
Examinarea în lumină incidentă este bine să se facă în condiţii normale de lumină
(lumina zilei) şi are în vedere următoarele elemente: formatul şi dimensiunile bancnotei,
ansamblul general al bancnotei (desenul), aspectul general, coloraţia, imaginea laterală,
elementul optic variabil, holograma.
În ceea ce priveşte bancnota românească, falsul poate fi mai uşor pus în evidenţă întrucât
există deosebiri esenţiale din punct de vedere al dimensiunilor, ansamblului general al coloraţiei
între bancnotele de valori diferite.
Dolarul american, însă, lasă de dorit la acest capitol, întrucât toate bancnotele, indiferent
de valoare, au aceleaşi dimensiuni şi aceeaşi coloraţie. De aceea, pentru a preveni primirea unui
dolar fals, este necesară cunoaşterea ansamblului general, efigiei şi edificiului, caracteristice
fiecărei valori a bancnotei.
Imprimarea neuniformă a desenului, îngroşarea unor linii, prezenţa unor puncte albe pe
suprafaţă bancnotei, lipsa unor elemente de detaliu, neuniformitatea culorilor sau suprapunerea
acestora, lipsa de expresivitate a efigiei, neconcordanţa între elementele componente desenului
sunt tot atâtea elemente care – fiecare în parte sau în ansamblul lor – dau posibilitatea
descoperirii falsului.
Examinarea superficială, incompletă în lumină incidentă dă rezultate slabe atunci când
este vorba de o bancnotă falsă realizată cu ajutorul copiatoarelor color, pentru că toate
elementele exterioare de ansamblu şi coloraţie ale bancnotei sunt reproduse fidel, deci înşală
privirea. Dar nu înseamnă că aceste bancnote false nu pot fi descoperite. Trebuie doar extinsă
examinarea asupra celorlalte elemente pe care emitentul le foloseşte pentru confecţionarea
bancnotei, dar care sunt puţin sau deloc cunoscute bancnote: imaginea latentă, element optic
variabil, textul în undă, holograma şi imaginea în relief.
Examinarea prin transparenţă se poate face atât la lumina naturală, cât şi artificială şi are
ca scop evidenţierea elementelor de protecţie aflate nu la suprafaţa acesteia ci în masa, în
interiorul hârtiei pe care s-a tipărit bancnota. Ea vizează în principal două elemente pe care le
conţine orice bancnotă modernă: firul de siguranţă şi filigranul. Acestea constituie cel mai serios
gir al autenticităţii bancnotei, pentru că nu pot fi realizate în nici un mod, iar încercările de
imitare - fiind posibile numai la suprafaţa hârtiei - pot fi uşor descoperite. Teoretic este posibil ca
o bancnotă contrafăcută să aibă filigranul şi firul de siguranţă autentice – atunci când se susteage
hârtia originală pe care se tipăresc bancnotele. Practic însă, ca urmare a măsurilor deosebite de
securitate pe care le ia emitentul la locul de tipărire sau de manipulare a acestei hârtii, este greu
de imaginat că s-ar putea produce sustrageri.
Cert este că nici un copiator nu poate reda firul de siguranţă şi nici filigranul, pentru că
multiplicarea se bazează pe reflectarea elementelor aflate la suprafaţa hârtiei şi nu în masa
acesteia.
Examinarea prin transparenţă are în vedere nu numai prezenţa filigranului, ci şi forma şi
amplasarea acestuia, fineţea cu care este realizat.
Elementul de suprapunere utilizat pentru confecţionarea unor bancnote moderne este
sesizabil, de asemenea, la examinarea prin transparenţă a bancnotei.
În legătură cu examinarea vizuală în cazul “falsificării”, trebuie avut în vedere că, întrucât
pentru realizarea falsului se acţionează asupra unei bancnote autentice cu valoare mică, hârtia
bancnotei este autentică, deci prevăzută cu un fir de siguranţă şi filigran autentice. Aceasta nu
înseamnă că în situaţiile respective examinarea vizuală ar fi fără efect. Este adevărat că
examinarea prin transparenţă nu numai că ar duce la convingerea că bancnota este autentică, dar
– şi aici este marele pericol – încrederea exclusiv în aceste două elemente determină renunţarea
la celelalte măsuri preventive care pot fi luate tot prin examinare vizuală, dar în incidenţă.

1.2 Examinarea auditivă

Datorită caracteristicilor sale date de procesul de fabricaţie, hârtia din care se
confecţionează bancnota are un foşnet specific, după unii chiar “plăcut”. Este adevărat că
recunoaşterea unei bancnote autentice după foşnet nu se poate face de către oricine, dar
persoanele obişnuite cu aceasta o pot face. Faptul că hârtia bancnotelor are un foşnet specific
este atestat şi de către o expresie frecvent folosită în unele medii: “nu-mi plac banii dar îmi place
foşnetul lor”.
Depistarea după foşnet a unei bancnote false este mai uşor de făcut atunci când acesta se
află alături de alte bancnote autentice, pentru că se sesizează imediat diferenţa dintre foşnete.

1.3 Examinarea tactilă

Tipărirea “în relief” a bancnotelor moderne şi imposibilitatea copiatoarelor de a reda
relieful, fac ca acest simţ să fie deosebit de eficient în descoperirea falsului.
Palparea fină a suprafeţei bancnotei poate duce la sesizarea comportamentului deosebit al
hârtiei originale în raport cu hârtia obişnuită pe care se realizează bancnotele false. De asemenea,
prin palpare, se constată deosebiri între ansamblul unei banconte şi locurile în care s-a acţionat
pentru falsificare (cupiura). Nu trebuie neglijat nici faptul că o palpare mai intensă poate duce şi
la evidenţierea colorantului fals, care, fie se şterge, fie se modifică.
Tocmai pornind de la existenţa acestor simţuri, emitentul de bancnotă a recurs la mijloace
moderne pentru a o crea în aşa fel încât falsul să fie uşor descoperit cu ajutorul simţurilor.
 Este stabilit ştiinţific că există 42 nuanţe de negru, dar câte poate să distingă ochiul
omenesc? De aceea, este necesar ca în anumite situaţii să se recurgă la “prelungirea” simţurilor,
aşa încât omul să vadă ceea ce în mod normal nu se vede. Pentru aceasta se aplelează la mijloace
şi metode curente sau create special pentru o anumită activitate.

2. METODE MODERNE DE DESCOPERIE A FALSULUI DE BANCNOTE

Aceste metode se bazează pe folosirea unor mijloace tehnice, uneori simple, alteori
deosebit de complexe, care trebuie să răspundă scopurilor în care se face examinarea. Aceste
mijloace se folosesc de către instituţiile specializate implicate în circuitul bănesc şi vizează
întreaga cantitate de masă monetară care intră în bancă, precum şi de către specialişti desemnaţi
pentru expertizarea bancnotelor presupuse a fi false.

DISPOZITIVE OPTICE:
- LUPA CU MÂNER SAU STATIV
- STEREOMICROSCOP
- MICROSCOP
MIJLOACE MIJLOACE DE MĂSURARE A DIMENSIUNILOR:
- RIGLA GRADATĂ
TEHNICE DE - ŞUBLER
EXAMINARE - MICROMETRU
MIJLOACE DE MĂSURARE A GREUTĂŢII
- BALANŢA FARMECEUTICĂ

- LUMINA NATURALĂ
SURSE DE - SURSA DE LUMINĂ ALBĂ ORIENTABILĂ
- SURSA DE RADIAŢII ULTRAVIOLETE
ILUMINARE - SURSA DE RADIAŢII INFRAROŞII

MATERIAL DE -
-
SPECIMENUL CUPIURII RESPECTIVE
COMUNICATUL DE PUNERE ÎN CIRCULAŢIE A
COMPARARE BANCNOTEI
Mijloacele tehnice de examinare pot fi utilizate separat sau încorporate în aparate

Fig. 1. Mijloace de examinare

Mijloacele tehnice de examinare pot fi utilizate separat sau încorporate în aparate

complexe cu posibilităţi multiple de examinare, cum ar fi aparatul denumit “Docubox
Projectina”.
Acest aparat are următoarele posibilităţi de examinare:
- examinarea bancnotei sub lumină albă incidentă;
- examinarea bancnotei în transparenţă;
- examinarea bancnotei sub radiaţii ultraviolete în mai multe domenii de frecvenţă;
- examinarea sub radiaţii infraroşii în opt lungimi de undă cuprinse între 750-1000 nm;
- redarea imaginii bancnotei pe un monitor cu putere de mărire variabilă;
- aparatul este asistat de un calculator cu program specializat în prelucrarea imaginii,
care permite suprapuneri, juxtapuneri, îmbucşări de imagini, diapozitivarea sau
inversarea imaginii;
- imaginile bancnotei pot fi redate pe fotograme sau prin intermediul unui videoprinter.
 2.1. Identificarea cu radiaţii ultraviolete
Situate, ca lungime de undă, în vecinătatea spectrului vizibil, radiaţiile ultraviolete au
proprietatea de a “excita” materia, provocându-i o stare de luminiscenţă, alta decât cea sesizabilă
cu ochiul liber. Pentru emitent este deci important să folosească substanţe care nu se pot vedea
cu ochiul liber, dar care, sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete, să capete o luminiscenţă puternică
(fluorescenţa substanţei). În aceste condiţii este de la sine înţeles că prin tipărirea bancnotei false
nu pot fi redate elemente fluorescente, iar copiatoarele color “lucrând” în spectrul vizibil, nu pot
pune în evidenţă fluorescenţă produsă de ultraviolete şi, ca atare, nu o pot transmite imaginii
reproduse.
Dar, folosirea unor substanţe vizibile numai în ultraviolet nu este unica modalitate de
exploatare a fluorescenţei. Emitentul de bancnotă a mers mai departe, realizând texte, desene,
linii etc. vizibile perfect cu ochiul liber într-o anumită culoare, dar care capătă o cu totul altă
culoare sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete. Spre exemplu, cu ochiul liber în condiţii normale de
lumină, se vede că seria bancnotei este înscrisă cu cifre de culoare roşu-intens, dar în ultraviolet
aceste cifre sunt albastre sau verzui. În faţa acestei situaţii, nici tiparul, nici copiatorul color nu
poate face faţă, falsul fiind evident.
În legătură cu fluorescenţa trebuie subliniat încă un aspect: compoziţia hârtiei determină
fluorescenţa sa. Ca atare, simplu fapt că pentru realizarea bancnotei autentice se foloseşte o
hârtie cu compoziţie specială, iar pentru realizarea falsului se foloseşte o hârtie obişnuită, denotă
că sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete fluorescenţa este diferită.
Sursele de radiaţii ultraviolete, folosite de mai mult timp în activitatea de expertiză a
bancnotelor, se extind şi în circulaţia bănească sub forma unor instalaţii speciale prezente
oriunde se lucrează cu o masă monetară mare.

2.2. Identificarea cu aparatură microscopică (sau cu ajutorul unor instrumente de

mărit).
Examinarea microscopică, sau cu ajutorul unor instrumente optice de mărit, este de
natură să pună în evidenţă cele mai fine detalii ale desenului bancnotei. Este de la sine înţeles că
pentru evidenţierea falsului se efectuează examenul comparativ cu o bancnotă autentică, avându-
se în vedere anumite zone ale desenului, acolo unde detaliile sunt mai fine sau se întrepătrund.
Microtextul, folosite pentru realizarea bancnotelor moderne, printre care şi unele
bancnote româneşti, ca şi textele “în undă”, nu pot fi reproduse de nici un copiator color, oricât
de perfecţionat ar fi acesta. De aceea examinarea microscopică sau cu ajutorul unor mijloace
oprice de mărit evidenţiază, în locul microtextului, fragmente de linii sau puncte difuze.
Falsificarea (modificarea culorii) nu poate scăpa nici ea examinării microscopice întrucât
se bazează pe acţionarea în locurile în care este înscrisă valoarea, urmele acţiunii fiind evidente.
Falsul realizat prin mijloace tipografice poate fi uşor pus în evidenţă cu mijloace optice de
mărit. Pentru confecţionarea bancnotei false este necesară, în acest caz, realizarea matriţelor care,
oricât de bine executate ar fi, prezintă particularităţi în raport cu bancnota autentică.
Prin examinarea microscopică se pot pune în evidenţă următoarele elemente care
demonstrează falsul:
- difernţe de grosime a liniilor de contur;
- neuniformitatea imprimării;
- difuzia în masa hârtiei a cernelurilor (tuşurilor);
- suprapunea unor detalii;
- forma diferită a haşurilor;
- scămoşarea hârtiei în locurile în care s-a acţionat etc.
Examinarea dolarului american prezintă anumite particularităţi determinate de faptul că
există mai multe bănci de emisie, fiecare având dreptul de a tipări bancnote cu aceeaşi valoare.
Cum nu pot exista două obiecte identice, este normal ca, spre exemplu între bancnota de 100
dolari emisă de statul Illinois şi bancnota de 100 dolari emisă de statul California, să fie
deosebiri. De aceea, este bine ca examenul comparativ să fie efectuat pe bancnote cu aceeaşi
valoare, emise de acelaşi stat.

2.3. Identificare prin analiză fizico – chimică a hârtiei, cernelurilor şi a unor

elemente de siguranţă
Aceasta se realizează prin:
- examinarea fizică şi mecanică: se execută pentru stabili constantele fizico-chimice ale
hârtiei ca: dimensiuni, grosime, greutate pe metru pătrat, rezistenţă la duble îndoiri, gradul de
alb, rezistenţa la plesnire, modul de încleiere, etc.; la interpretarea rezultatelor obţinute se va
avea în vedere gradul de uzură a probelor de hârtie, diversele influenţe suferite, etc.
- examinarea macroscopică în lumina naturală; se urmăreşte a se stabili culoarea şi
nuanţa culorii hârtiei, aspectul suprafeţei (luciu, porozitate, scămoşare);
- examinarea compoziţiei fibroase a hârtiei; se face fie prin decuparea unui fragment
din bancnotă, fie prin detaşarea unor fibre din diferite zone ale marginii bancnotei şi
suprapunerea acestora sub acţiunea unor reactivi specifici, urmărindu-se efectul la
microscop; fibrele din bumbac şi cele celulozice ce intră în compoziţia hârtiei
bancnotelor se colorează diferit în funcţie de reactivii utilizaţi, astfel:
- fibrele de bumbac în roşu, cu reactivii iod-clorură de zinc şi “Graff C”; în roşu brun ,
cu reactivul iod-clorură de zinc-azotat de calciu şi “Selleger”; în brun închis până la
brun deschis cu reativul iod-iodură de potasiu; în roşu sau roşu brun cu iod-iodură de
potasiu-clorură de magneziu;
- fibrele celulozice în albastru sau albastru-violet, cu reactivii iod-clorură de zinc, în
violaceu până la incolor, cu reactivul iod-clorură de zinc-azotat de calciu, în cenuşiu
până la brun, cu reactivul iod-iodură de potasiu-clorura de magneziu; în incolor sau
roz cu ape violete cu reactorul “Selleger”;
Firele hârtiei de bancnotă trebuie să prezinte caracteristicile structurale ale celor de
bumbac şi ale celulozei de răşinoase:
- examinarea spectrografică: probele obţinute de pe o suprafaţă egală de la bancnota
suspectă şi cea autentică sunt supuse, în prealabil, acţiunii de spectrografiere, iar plăcile spectrale
obţinute se compară între ele;
- întrucât compoziţia cernelurilor, tuşurilor şi coloranţilor nu se cunoaşte, la examinarea
acestora se urmăreşte a se determina unele caracteristici cum sunt: culoarea, nuanţa, rezistenţa,
aderenţa, modul de comportare sub acţiunea reactivilor chimici (solvenţi, oxidanţi, reducători);
ca reactivi pentru determinarea rezistenţei şi aderenţei se pot folosi: alcool metilic, alcool etilic,
acetona, hexan, metil-etil-cetona, soluţii de acid oxalic, acid citric, etc.; cernelurile de pe
bancnotele originale au o mare rezistenţă la acţiunea reactivilor chimici şi a agenţilor
atmosferici.

2.4. Procedura de examinare a bancnotelor suspecte (*)

Stabilirea faptul dacă bancnota este autentică sau falsă presupune o examinarea atentă şi
laborioasă care, în final, să permită tragerea unei concluzii juste cu privire la autenticitatea
bancnotei.
a) seria şi numărul:

* Expertizarea bancnotei falsificate sau contrafăcute şi raportul de constatare ca act procedural şi mijloc de
probă se realizează numai de experţi ai B.N.R. ori Poliţiei Române. În unele situaţii, simpla menţiune a băncii, cu
semnătura şi ştampila din care rezultă că o bancnotă trimisă de poliţie este falsificată ori contrafăcută este acceptată
ca mijloc de probă de cătere Parchet şi instanţa de judecată. (În acest sens există un protocol încheiat între B.R.C.E.,
D.P.M.B. şi parchetul municipiului Bucureşti încă din 1995, protocol determuinat de imensa cantitate de bancnote
străine falsificate sau contrafăcute, depistate în ultima perioadă pe raza municipiului Bucureşti).
- se identifică seria şi numărul bancnotei, iar în cazul existenţei mai multor bancnote
suspecte se verifică unicitatea seriei şi numărului la fiecare bancnotă;
b) compoziţia grafică:
- se compară identitatea compoziţiei grafice şi modul de realizare a bancnotei cu
specimenul, pe faţă şi pe verso şi descrierea din comunicatul de punere în circulaţie;
- verificarea se face vizual şi cu specimenul cupiurii respective sau prin comparaţie cu
comunicatul de punere în circulaţie.
c) calitatea hârtiei:
- se compară hârtia bancnotei cu cea a specimenului urmărindu-se culoarea, grosimea
şi comportarea la îndoire;
- verificarea se face vizual, prin palpare şi cu specimenul cupiurii respective.
d) dimensiuni:
- se măsoară bancnota şi se compară rezultatele cu dimensiunile date prin comunicatul
de punere în circulaţie;
- verificarea se face cu rigla gradată în milimetri.
e) filigran:
- se identifică când bancnota este privită contra unei surse de lumină albă şi nu este
vizibil când bancnota esre privită direct; se compară cu filigranul specimenului sau cu
descrierea din comunicatul de punere în circulaţie.
f) fir de siguranţă:
- se identifică când bancnota este privită contra unei surse de lumină albă şi nu este
vizibil când bancnota este privită direct (la unele bancnote firul este parţial vizibil pe
una din feţe având aspect de împletitură), se compară cu firul de siguranţă al
specimenului sau descrierea din comunicatul de punere în circulaţie;
- verificarea se face vizual cu ajutorul unei surse de lumină şi cu specimenul cupiurii
respective sau cu comunicatul de punere în circulaţie.
g) fibre color – fluorescente:
- se identifică pe baza descrierii din comunicatul de punere în circulaţie, prin expunerea
bancnotei la lumină ultravioletă;
- verificarea se face vizual cu ajutorul unei lămpi cu lumina ultravioletă şi cu
comunicatul de circulaţie.
h) microtext:
- se identifică pe baza decrierii din comunicatul de punere în circulaţie, prezenţa
microtextului pe toată suprafza zonei afectate acestuia şi prin comparaţie cu
specimenul;
- verificarea se face vizual cu o lupă de mărire şi cu specimenul cupiurii respective şi
cu comunicatul de punere în circulaţie.
i) text în undă sau liniar:
- se identifică pe baza descrierii din comunicatul de punere în circulaţie, prezenţa
textului pe toată suprafaţa zonei afectate acestuia şi se compară cu specimenul;
- verificarea se face vizual cu o lupă de mărire şi cu specimenul cupiurii respective sau
cu comunicatul de punere în circulaţie.
j) element de suprapunere faţă-verso:
- se identifică pe baza descrieii din comunicatul de punere în circulaţie când bancnota
este privită contra unei surse de lumină, urmărindu-se suprapunerea perfectă a celor
două desene de pe faţă şi verso şi se compară cu specimenul;
- verificarea se face vizual cu ajutorul uneu surse de lumină albă şi cu specimenul
cupiurii respective sau cu comunicatul de punere în circulaţie.
k) imprimare cu liniatură anticopiere:
- se identifică pe baza descrierii din comunicatul de punere în circulaţie prezenţa
liniaturii anticopiere şi se compară cu specimenul;
- verificara se face vizual cu ajutorul unei lupe de mărire şi cu specimenul cupiurii
respective sau cu comunicatul de punere în circulaţie.
l) imprimarea cu cerneală anticopiere:
- se identifică pe bază descrierii din comunicatul de punere în circulaţie şi se compară
cu specimenul;
- verificarea se face vizual cu ajutorul specimenului cupiurii respective sau cu
comunicatul de punere în circulaţie.
m) imprimarea cu cerneala fluorescentă:
- se identifică pe baza descrierii din comunicatul de punere în circulaţie, prin expunerea
bancnotei la lumină ultravioletă şi compararea cu specimenul;
- verificarea se face vizual cu ajutorul unei lămpi cu lumină ultravioletă şi a
specimenului cupiurii respecive sau cu comunicatul de punere în circulaţie.
n) imprimarea cu cerneală magnetică:
- se identifică pe baza descrierii din comunicatul de punere în circulaţie prin trecerea
bancnotei sub detectorul magnetic şi se compară cu specimenul.