Sisteme Turbiditice de Apă Adâncă în Bazine Marginale

Clasificarea dată de Granulometrie și Sisteme de Alimentare

de H.G.READING și M.RICHARDS (1994)

INTRODUCERE

Sistemele depoziționale de apă adâncă au fost întotdeauna mai deosebite la succesul

clasificării și modelării decât alte sisteme depoziționale. Spre deosebire de sistemele fluviatil și
deltaic, ele nu sunt ușor de studiat și conexiunile dintre mediile sedimentare, procesele sedimentare
și faciesurile rezultate au fost dificil de stabilit. În plus, așa cum subliniază Normark (1974), există
o diferențiere semnificativă între observațiile la scară mică realizate în studiul aflorimentelor și
observațiile la scară mare prezente în mediile de apă adâncă moderne (Bouma et al., 1958a;
Shanmugam et al., 1985). Cu toate acestea, studiile din mediile moderne au fost utilizate pe scară
largă în interpretarea sistemelor vechi. Ca urmare a descoperiri în 1950 a curenților de turbiditate ca
purtători de nisip pe câmpiile abisale ale prezentului Nord-Atlantic, turbiditele vechi au fost
universal interpretate ca fiind depuse în relație cu fundul plat al bazinului. Munca inițială a lui
Menard (1960) și ulterior a lui Normark (1970) și Haner (1971), pe conurile moderne a condus la
aplicarea modelului conurilor submarine la multe turbidite vechi la sfârșitul anilor '60 și '70
(Walker, 1966a; Jacka et al., 1968; Mutti și Ricci Lucchi, 1972). O expansiune a modelelor la acea
vreme (vezi Reading, 1987) a ajuns la vârf la sfârșitul decadei cu modelul conului singular a lui
Walker (1978). Acest model "clasic" de con prevedea un sistem de alimentare printr-un singur canal
de alimentare care se împărțea în brațe distributive de curent descendente pentru a da o formă
radiară care trecea de la un con superior, caracterizat printr-un canal adânc cu umplutură
conglomeratică la un con median dominat de un lob descendent suprapus conului la un con inferior
neted.
Mulți care au muncit în acel timp aspirau la un singur model atotcuprinzător, iar companiile
petroliere aplicau aceste modele simple la interpretarea rezervoarelor bogate în petrol indiferent de
complexitatea lumii reale.
În timpul anilor '80, a existat o reacție împotriva modelului de con submarin cu o singură
sursă punctiformă, mai întâi datorită faptului că ar trebui să existe mai mult de un model de con care
să explice diferențele fundamentale dintre diferitele tipuri de conuri și în al doilea rând datorită
faptului că unele sisteme de apă adâncă au fost alimentate printr-o singură sursă punctiformă dar și
sursă multiplă sau chiar liniară.
În ceea ce privește modelul unui singur con, mai mulți autori cum ar fi Nilsen (1980) și mai
apoi Normark (1974, 1978) au împărțit conurile în două tipuri: un con fin-granular alimentat de o
delta și un con grosier-granular alimentat prin canion. Mutti și Johns (1978), Mutti (1979, 1992) și
Mutti și Ricci Lucchi (1981) dezvoltă conceptul sistemelor de con eficiente vs. ineficiente.
Sistemele de con eficiente sunt bogate în mâl, dezvoltându-se din curenți turbiditici cu volum mare
care sunt eficienți în transportul nisipului pe distanțe mari din cauza că rata impulsului pierdut este
mică. Sistemele de con ineficiente transportă nisipul ineficient ca o consecință a volumului scăzut
de material și a deficitului de mâl și astfel au o rată ridicată de pierdere a impulsului. Conurile
foarte eficiente, cum ar fi Mississippi Fan, sunt mari, alimentate printr-o deltă majoră, și au un
gradient slab. Conurile slab eficiente, așa cum ar fi Navy Fan din zona de margine a Californiei,
sunt mici, alimentate prin sisteme de plaje-canioane și au un gradient ridicat. În ciuda criticii
aplicării conceptului eficienței (Shanmugam și Moiola, 1985, 1988), această distincție este valabilă
din cauza că scoate în evidență importanța granulometriei și volumul de sedimente ca doi parametrii
importanți care influențează fundamental caracterul facial, arhitectura și scara sistemelor de apă
adâncă.
Până la mijlocul anilor '80 (Shanmugam și Moiola, 1985; Stow et al., 1985), modelele de
con au evoluat în două tipuri cu totul distincte: (1) un con alungit fin-granular, alimentat printr-o
1
deltă fluvială majoră, de cantitatea amestecului de sedimente, dar cu dominarea mâlului și siltului
(de asemenea denumit un con de bazin deschis mâlos, foarte eficient, alimentat de o deltă mare) și
(2) un con radiar grosier-granular, care s-a dezvoltat ca răspuns la aportul volumului moderat de
sedimente cu nisipul ca granulometrie dominantă (de asemenea se referă la un con nisipos, slab
eficient, cu canion de alimentare sau un con de bazin restrictiv).
Pentru aceste două tipuri de conuri, Stow (1985, 1986) a adăugat o a treia categorie pentru a
include fan-deltele sau conurile "cu delta-front aproape rotundă". Aceste sisteme sunt foarte grosier-
granulare și sunt de obicei dezvoltate în relație cu apa de adâncime mică.
Shanmugam și Moiola (1988), totuși, au respins fan-deltele din analizele lor asupra
conurilor submarine datorită faptului că ele se dezvoltă în apă de adâncime mică și din acest motiv
nu sunt conuri submarine. În opinia lor, termenul "con submarin" ar trebui să fie restrâns la
„complexele de canale și lobi (sau pânze de nisip) formate din curgeri gravitaționale de sedimente
în mediul de apă adâncă, de obicei dincolo de șelfului continental”. Există pericole în aplicarea unei
astfel de definiții restrictive la termenul de con submarin bazat pe poziția fiziografică sau pe
prezența sau absența elemente arhitecturale particulare a conului (c.f. lobi, canale). Fan-deltele
grosier-granulare în general dezvoltate într-o oarecare măsură în ape puțin adânci decât conuri mari
fin-granulare, de apă adâncă și sunt în mod normal asociate cu un sistem de alimentare subaerian și
linie de țărm. Astfel, au fost discutate ca și cum ar fi fost un sistem depozițional distinct dominat de
un unic set de procese, necaracteristice mediilor marine profunde. Fan-deltele grosiere sunt, totuși,
în parte compuse din depozite de curgere în masă reflectând produsele proceselor de curgere
gravitațională a sedimentelor care operează în apă relativ adâncă de sub baza valurilor. Absența
complexelor de canal și lobi (sau pânzelor de nisip) reflectă controlul exercitat de cantitatea de
sedimente și granulometria de pe elementele de arhitectură (construcția blocurilor) ale sistemului de
con. După cum se va discuta, complexele de canal, lobi și pânze de nisip reprezintă exemple a unei
serii de elemente de arhitectură caracteristice diferitelor tipuri de conuri. Absența acestor
caracteristici în fan-delte nu anulează cu toate acestea reprezentarea acestor sisteme ca parte a
spectrului modelelor clasice de apă adâncă. Într-adevăr, includerea lor concentrează atenția pe
continuumul modelelor care se extinde de la conuri submarine mari, alimentate deltaic, fin-
granulare, mâloase trecând prin conuri nisipoase și mâl/nisip, alimentate de canioane/șelf, mediu
granulare la conuri care sunt alimentate direct de un sistem aluvial sau de fan-deltă.
Modelele de conuri submarine se bazează pe un con provenind dintr-un singur punct sursă
care alimentează un canion sau canal care se bifurcă, divizându-se în multe și mai multe canale
distributive descendente. O alternativă la sistemul de alimentare cu un singur punct sursă a fost
propus de către Gorsline și Emery (1959) în studiul lor a bazinelor de la marginea continentală a
Californiei în care sistemul de apă adâncă era caracterizat printr-o pantă în trepte, o centură
depozițională liniară distinctă din ambele conuri submarine și mediile câmpiei bazinale. Pantele în
trepte din conurile laterale până la submarine și pot fi distinse între ele prin geometria lor marginală
liniară, absentă în curgerile turbiditice nisipoase, domină sedimentarea prin depunerea mâlului
hemipelagic din oricare din nivele nefeloide sau curenți turbiditici diluați lenți și prin procesele
curgerii în masă. Mai recent, Stow (1981) sugerează că sedimentele grosiere pot fi depuse pe pante
în trepte în timpul perioadelor nivelului scăzut al mării când sistemul de coastă a ajuns aproape de
marginea șelfului continental. În aceste condiții, nisipurile pot fi depuse pe panta bazinului sau chiar
la baza ei prin curenți turbiditici, rezultând formarea de conuri submarine la scară mică.
Deși unele interpretări timpuri ale sistemelor de apă adâncă vechi (e.g. Walker, 1966a;
Galloway și Brown, 1972) ilustrează conuri alimentate de delte prin surse multiple, Chan și Dott
(1983) contestă modelul conului de apă adâncă cu o singur punct sursă ca o interpretare pentru un
sistem vechi. Ei au susținut că formațiunea eocenă Tyee din Oregon diferă de un con de apă adâncă
normal în prezentarea unui sistem de alimentare "sursă liniară" cuprinzând multiple canale legate de
o deltă. Acest concept a fost dezvoltat ulterior pentru o seamă de formațiuni de către Heller și

2
Figura 1 – Clasificarea sistemelor turbiditice moderne în bazine marginale de apă adâncă bazate pe (1) volumul și
granulometria sedimentelor disponibile și (2) natura sistemului de alimentare (punct sursă al conului submarin, rampă
sursă multiplă sau pantă în trepte sursă liniară). Multe sisteme cad sau se închid pe limitele dintre clase. Modificat din
Reading și Orton (1991) și Reading (1991).

Dickinson (1985), care au propus un "model al rampei submarine" pentru a explica faciesurile și
arhitectura sistemului depozițional Eocen. În modelul lor, rampa cuprinde un sistem turbiditic pe
direcția curgerii în care canalul și depozitele de overbank sau intercanal au fost neclare și faciesurile
de lob au fost absente. Rampa submarină diferă de un canal de pantă alimentat de o singură sursă
punctuală sau de un canion tipic al modelului de con submarin prin prezența unor multiple surse de
alimentare.
Surlyk (1987) interpretează Formațiunea Hareelv din Groenlanda ca o "rampă submarină
controlată de falii". Aceasta este similară cu rampa submarină alimentată de deltă a lui Heller și
Dickinson (1985) dar diferă în sensul că ea este alimentată printr-un șelf controlat de falii mai
curând decât printr-o deltă.
Astfel, un spectru al sistemelor de alimentare (Reading 1991; Reading și Orton, 1991)
variază de la o singură sursă punctiformă trecând prin surse multiple, incluzând rampe submarine,
până la pante în trepte ca surse pur și simplu liniare. Înțelegerea acestor variații ale tipurilor de
alimentare cu sedimente și procesele de furnizare în bazin sunt fundamentale pentru prevederea și
evaluarea geometriei probabile și caracterului faciesurilor sistemelor siliciclastice de apă adâncă.
Această variabilitate, combinată cu variația potențialului tipurilor de sedimente disponibile în bazin,
sugerează că trebuie să ne îndepărtăm de la modelele singulare pentru mediile de apă adâncă spre o
schemă care reflectă adecvat un spectru genetic în relație cu sistemele depoziționale. Cu toate
3
Tabelul 1. Controalele care influențează dezvoltare sistemelor clastice de apă adâncă*

Rate, tipul și sursa aportului de sedimente Tipul regiunilor înalte și climatice

Sisteme de țărm, forma și tipul
Sistemul de șelf, forma și tipul
Procesele depoziționale

Tectonica regională a bazinului Tectonica locală

Marginea bazinului și geometria bazinului
Batimetria bazinului
Distribuția punctelor de intrare

Fluctuațiile nivelului mării Schimbările eustatice

Schimbările induse de tectonică
Variațiile în aportul clastic
*Controalele nu sunt exclusiv mutuale și sunt de obicei interdependente

acestea, dezvoltarea conurilor submarine implică interacțiunea complexă a unei varietăți de

controale care sunt rar exclusiv reciproce și sunt de obicei interdependente (Tabelul 1). Ca rezultat,
nici un singur model universal nu poate și nu ar trebui să fie utilizat ca un instrument pentru
înțelegerea și predicția arhitecturii conului, distribuției faciesurilor și calității rezervorului.

PROBLEME ALE CLASIFICĂRII

Ca și în cazul tuturor sistemelor depoziționale, controalele finale asupra tipului și modelului

sistemelor depoziționale de apă adâncă sunt tectonice, climatice și schimbările nivelului mării. În
particular, sistemele depoziționale sunt consecința configurației plăcilor tectonice, stilului tectonic
local, moștenirii paleogeologice, factorilor climatici în aria sursă și pe șelful învecinat, factorilor
meteorologici pe șelf și în bazin și schimbările nivelului mării, fie eustatice sau fie tectonice.
Nici unul din acești factori nu poate fi observat direct în faciesurile sedimentare și modelele
depoziționale a unui rezervor de petrol. Trebuie să utilizăm parametrii care afectează direct sistemul
depozițional și pot fi măsurați și observați cu ușurință acceptabilă. Dintre toți parametrii,
granulometria este primul prezent care poate fi măsurat și în sistemele vechi. Granulometria poate fi
observată în teren și în carote și dedusă măsurătorile electrice din coloane. Este caracteristica
fundamentală în separarea rezervorului de ecran. În plus, organizarea sistemului depozițional
depinde de modul în care sedimentele sunt furnizate. Cel de-al doilea factor este natura sistemului
de alimentare, indiferent dacă este concentrat și dirijată printr-o singură sursă punctuală sau dacă
sedimentele sunt furnizate printr-o sursă multiplă sau chiar o sursă practic liniară.
Acest fapt a condus pe Reading și Orton (1991) la propunerea unui sistem de clasificare al
sistemelor turbiditice din bazinele marginale bazat pe (1) volumul și granulometria sedimentelor
disponibile și (2) natura sistemului de aport. Aceasta a urmat clasificării deltelor a lui Orton (1988)
și Orton și Reading (1993) în patru clase granulometrice: amestecuri de mâl și silt, nisip dominant,
pietriș și nisip și pietriș dominant. Cu toate acestea, pentru sistemele de apă adâncă, numărul de
clase se reduce la trei: dominate de mâluri, dominate de nisipuri și dominat de pietrișuri (Reading și
Orton, 1991; Reading, 1991). În timp ce acest număr de clase este satisfăcător ca o primă dezvoltare
a conceptului de granulometrie, a devenit aparent, în particular din studiile anterioare al celui de-al
doilea autor, că există diferența semnificative în modelele de facies existente în clasa de nisip
dominant între sistemele mâl/nisip și adevăratele sisteme bogate în nisip. Astfel, clasificarea pe care
autorii o propun separă aceste două clase, alcătuind patru: bogate în mâl, bogate în mâl/nisip, bogate
în nisip și bogate în pietriș, termenul "bogat" fiind de preferat termenului de "dominant" utilizat
anterior. În ceea ce privește sursa, se diferențiază conurile submarine cu surse punctuale, rampe cu
4
Figura 2 – Clasificarea sistemelor turbiditice vechi în bazine marginale de apă adâncă bazate pe (1) volumul și
granulometria sedimentelor disponibile și (2) natura sistemului de alimentare (punct sursă al conului submarin, rampă
sursă multiplă sau pantă e sursă liniară). Multe sisteme cad sau se închid pe limitele dintre clase. Modificat din Reading
și Orton (1991) și Reading (1991).

surse multiple și pante în trepte cu surse liniare pentru a introduce 12 sisteme (Figurile 1, 2).
Termenul "rampa" este reintrodus ca prescurtare pentru sistemele cu multiple surse fiind utilizat
într-un sens mai larg decât cea a lui Heller și Dickinson (1985).
Așa cum sintetizează figurile și cum va fi demonstrat în secțiunea următoare, sistemele fin-
granulare sunt în general asociate cu arii sursă foarte mari care furnizează, în mod obișnuit din
delte, volume mari de sedimente și astfel construiește sisteme depoziționale la fel de mari pe
perioade mari de timp. Gradienții pantei sunt scăzuți; și sisteme permanente, mari, cu canale-levee
meandrate trec la curenți descendenți într-un con inferior și câmpia bazinală care este caracterizată
prin nisipuri în pânze groase extinse. Pe pantele în trepte bogate în mâluri, la scară mare, sunt
relativ importante rare slump-uri. La cealaltă extremă, sistemele grosier-granulare bogate în pietriș
sunt foarte mici, cu arii sursă limitate, gradienții pantei foarte abrupți, și frecvente curgeri rezultate
din ploi torențiale și evenimente sezoniere în aria sursă. Sistemele de canale sunt nepermanente și
canalele migrează frecvent. Natura sistemului de alimentare, dacă concentrarea într-un punct sau
răspândirea peste o margine largă, guvernează stabilitatea sistemului. Sistemele de con submarin
clasice cu o singură sursă punctiformă tind să producă sisteme stabile cu curenți descendenți cu
lungime mare: lățime proporționată, secvențe depoziționale organizate și rezervoare izolate.
Sistemele cu surse multiple sunt mai puțin stabile, cu lungime mai mică: lățime proporțională și au
sisteme depoziționale slab organizate, așa cum s-a demonstrat în sistemele extreme cu surse liniare.
5
Tabelul 2 – Caracteristicile sedimentologice majore ale sistemelor de apă adâncă din bazinele marginale bazate pe granulometrie și sursa sedimentelor

Tipul sistemului de
Conuri submarine cu o singură sursă punctiformă Rampe submarine cu surse multiple Pante cu praguri și cu surse liniare
alimentare
Granulometria
dominantă Mâl Mâl/Nisip Nisip Pietriș Mâl Mâl/Nisip Nisip Pietriș Mâl Mâl/Nisip Nisip Pietriș

Dimensiunea Mare Mare moderată Moderată Mică Moderată Moderată Moderată Mică Mare Moderată Mică Foarte mică
Gradientul pantei Mic Mic-Moderat Moderat Mare Moderat Moderat Moderat Mare Moderat- Moderat-Mare Moderat-Mare Foarte mare
0,20-18 m/km 2,5-18,0 m/km 2,5-36 m/km 20-250 m/km 2,5-25 m/km 7-35 m/km > 35 m/km 20-250 m/km Mare 40-150 m/km 40-150 m/km 20-500 m/km
40-150
m/km
Forma Alungită Lobată Radial lobată Radială Lobată Lobată Centură liniară Centură liniară Centură Centură liniară Centură liniară Centură liniară
Raza/Lungimea 100-3000 km 10-450 km 10-100 km 1-50 km 50-200 km 5-75 km 1-50 km 1-10 km liniară 10-100 km 1-10 km 1-5 km
10-100 km
Aria sursă
Dimensiune Mare Moderată Moderată-Mică Mică Moderată Moderată-Mică Mică Foarte mică Mare Moderată Mică Foarte mică
Gradient Mic Moderat Moderat Înalt Scăzut Moderat Moderat Înaltă Scăzut Moderat Moderat Înalt
Distanță Distantă Moderată Închisă Închisă Distantă Moderată Închisă Închisă Moderată Moderată Închisă Închisă
Sistemul de Mare, deltă Mare, sarcină Șelf faliat sau Fan-deltă sau Mare, deltă Deltă cu sarcină Țărm/șelf Con Lat, șelf Șelf Șelf limitat Câmpie
alimentare fluvială bogată în mixtă, deltă șelf cu canioane con aluvial fluvială bogată în mixtă, linie de clastic bogat în aluvial/câmpie lipsit de relict/limitat împletită
mâl fluvială și/sau mâl țărm nisip împletită/fan- sedimente
canion deltă
descendent
Mecanismul de aport Slump-uri lipsite În special curenți Reprelucrare Frecvent Slump-uri lipsite În special curenți Reprelucrare Frecvente curgeri Slump-uri Combinații Colapsarea Frecvente
de frecvență și turbiditici cu sau acces direct curgeri în masă, de frecvență și turbiditici cu sau acces direct în masă, slump- majore și în între curenții șelfului clastic curgeri în masă
slump-uri care densitate ridicată la șelful clastic; slump-uri; slump-uri inițiind densitate scăzută la șelful clastic; uri; curenți relație cu turbiditici cu și generarea de slump-uri;
inițiază curenți sau scăzută curenți curenți de curenți turbiditici și ridicată curenți de turbiditici curenți de densitate curenți curenți de
turbiditici cu turbiditici cu turbiditate cu densitate turbiditate cu generați de râuri turbiditate ridicată și cei turbiditici cu turbiditate
densitate scăzută; eficiență generați de scăzută; curenți eficiență cu densitate cu densitate eficiență generate de
curenți de contur scăzută râuri de contur scăzută scăzută; scăzută scăzută râuri
curenți de
contur
Dimensiunea Foarte mare Moderată Moderată-Mică Mică Mare Moderată Moderată-mică Mică Mare Moderată Mică Mică
curgerilor
Sistemul de canal Mare, permanent; Scară moderată; Împletit până la Împletit, cu Dimensiuni Multiple, canale Multiple, Mici, canioane Nu, Multiple, Multiple Mici canioane
sistem meandrat sisteme slab sinuos cu canioane mici moderate; rambleiate cu canale migrând nepermanente canioane canale canioane și nepermanente
până la drept cu meandrate până canale și instabile sisteme de canal- platforme lateral împletite faliate rambleiate canale slab
levee stabile, la împletite canioane levee meandrate până la până la slab dominante meandrate până dezvoltate
bine dezvoltate migrând lateral instabile; cu drepte sinuoase la drepte nepermanente
cu levee migrare laterală
rapidă
Panta Curgeri Curgeri de Curgeri de Curgeri de Curgeri subțiri Curgeri de curenți Curgeri de Curgeri de Slump-uri și Curgeri rare de Curgeri de Curgeri de
distală/Sedimentele asemănătoare curenți turbiditici curenți curent turbiditic asemănătoare turbiditici cu curenți curenți turbiditici debris-flow- curenți curenți de curenți
conului inferior pânzelor, subțiri, cu sarcină mixtă, turbiditici diluat, subțiri pânzelor, sarcină mixtă turbiditici diluați, subțiri uri dominate turbiditici turbiditate turbiditici
formând formând lobi și bogați în nisip, formând formând formând lobi cu bogați în nisip formând turbidite în principal nisipoși și bogați în nisip diluați
interstratificări nisipuri și mâluri formând lobi cu turbidite distale interstratificări interstratificații de formând lobi cu distale subțiri de mâluri slump-uri nepersistenți depunând
de nisipuri, silturi interstratificate relief scăzut și subțiri de nisipuri, silturi nisipuri și mâluri relief scăzut și cantități mari
și mâluri; pânze de nisip și mâluri pânze de nisip de mâl și
intervale grosiere ocazional de
formând pânze nisip
clastice subțiri
Depozitele principale Turbidite > Hemipelagite > Hemipelagite Hemipelagite Turbidite > Hemipelagite > Hemipelagite Curgeri Hemipelagite Hemipelagite Hemipelagite
de câmpie bazinală Hemipelagite Turbidite Hemipelagite mâloase cu
densitate
mare

6
Tabelul 3 – Subsuprafețele majore și atributele rezervoarelor din sistemele de apă adâncă din bazinele marginale bazate pe granulometrie și sursa sedimentelor*
Tipul sistemului
Conuri submarine cu o singură sursă punctiformă Rampe submarine cu surse multiple Pante în trepte și cu surse liniare
de alimentare
Granulometria
Mâl Mâl/Nisip Nisip Pietriș Mâl Mâl/Nisip Nisip Pietriș Mâl Mâl/Nisip Nisip Pietriș
dominantă
Principalele elemente
arhitectura
Aria proximală Canale levee Canale levee Canale Prisme Canale levee Canale levee Canale Prisme Slump-uri Alunecări Canale Prisme
Aria distală Pânze distale Lobi Lobi canalizați Pânze distale Pânze distale Lobi Lobi canalizați Pânze distale Alunecări Lobi ramificați Slump-uri Debris-flow-uri
Arhitectura seismică Canale levee; Canale levee și Construcționale Prisme Canale levee Canale levee și Construcționale, Prisme Movile haotice Movile haotice Movile Prisme
reflectori distali movile movile cu relief și reflectori movile movile cu relief
paraleli scăzut distali paraleli scăzut
Procentele de nisip ≤ 30 % nisip ≥ 30 - ≤ 70 % ≥ 70 % nisip Variabil 5-50 % ≤ 30 % nisip ≥ 30 - ≤ 70 % ≥ 70 % nisip Variabil 5-50 % Foarte variabil Foarte variabil Foarte Foarte variabil
nisip (> 50 % pietriș) nisip (> 50 % pietriș) 0-20 % variabil
Geometria corpurilor Mare, canale Canale Corpuri de nisip Pietrișuri Corpuri de nisip Corpuri de nisip Corpuri de nisip Pietrișuri Nisip cu Extindere laterală; Corpuri de Extindere
de nisip lenticulare cu lenticulare lobate, late, cu neregulate cu dimensiuni sub formă de asemănătoare interconectate dezvoltare separate prin nisip lobate laterală; distal
umpluturi dominate de geometria interconectate; moderate sub canale lenticulare, pânzelor, largi până neregulate; arii limitată; de silturi și mâluri dominate de limitate
multiple la scări umpluturi de asemănătoare cu ariile proximale formă de canale deplasate la lobate cu relief proximale obicei izolate unități
variabile de nisip sau mâl; pânze până la dominate de mari în îngrămădit limitate scăzut dominate dominate de până la alunecări interconectat
nisip, silt și mâl; lobi descendenți relief scăzut conglomerate și totalitate; de material fin; intern de unități de conglomerate și abrupte și slump- e canalizate
grade ridicate de formând dominate intern brecii; nisipuri nisipuri de levee-le trec în gresii canalizate brecii; nisipuri uri generate slab
eterogenitate; interstratificate prin unități dominante în obicei izolate partea inferioară în dominante în
con distal și alternanțe de canalizate părțile mediană atât în direcția corpuri de nisip părțile mediană
dominat de nisipuri, silturi grezoase și distală ale părții inferioare lobate deplasate și distală a
pânze subțiri de și mâluri sistemului cât și în direcția îngrămădit formate sistemului
nisip, silt și mâl părții superioare din gresii și argilite
Faciesul turbiditic A, B, E, F C, D B, C A, B, F A, B, E, F C, D B, C A, B, E, F F D, F D, E A, B, F
Eterogenitatea Înaltă Înalte-Moderată Scăzută Înaltă Înaltă Înaltă-Moderată Scăzută Înaltă Înaltă Înaltă-Moderată Scăzută Înaltă
rezervorului
Comunicarea
corpului de nisip
Vertical Slabă Moderată Bună Bună Slabă- Moderată Bună Bună Slabă Moderată Foarte bună Bună
Moderată
Lateral Slabă Slabă Bună Slabă Moderată Moderată Bună Moderată Slabă Moderată Foarte bună Foarte bună
Tipul comun de Stratigrafică Stratigrafică Structurală Structurală Stratigrafică Stratigrafică Structurală Structurală Stratigrafică Stratigrafică Structurală Structurală
capcană a
rezervorului
Conceptele (1) Captare (1) Captare (1) Limita (1) Captare (1) Captare (1) Capcană Capcane combinate (1) Captare Captare Captare Capcane Terminare
comportamentale stratigrafică în stratigrafică a superioară stratigrafică a stratigrafică în combinată structurale și structurală a stratigrafică a stratigrafică a combinate structurală a
lobii terminali canalului și efilată a gresiei conului lobii terminali structural- stratigrafice a conurilor slump-urilor slump-urilor structurale și conurilor
(2) Captare depozitelor de canalului conglomeratic (2) Captare stratigrafică în rampelor de gresii conglomeratice clastice detașate clastice detașate stratigrafice conglomeratice
stratigrafică în lob; conului interior adiacent stratigrafică a canale de rampă și grezoase peste derivate din derivate din aranjate în și grezoase
canale levee și (2) Captarea (2) Captare compartimentului canelor proximală compartimentul sisteme deltaice sisteme deltaice turbiditele peste
depozite splay nisipului în stratigrafică a ridicat al taluzului levee/splay de (2) Partea ridicat abrupt superioare active superioare active grezoase a compartimentul
canioane din lobului canalizat (2) captare nisip superioară a (2) Terminare sau relicte sau relicte pantelor cu ridicat abrupt
panta faliată și stratigrafică a canalului efilată structurală a praguri
curgerea gresiei și/sau lobi rampă gresiilor
dizolvarea mediane/distale de nisip mediane/distale
Riscurile în explorare Prezența Prezența Capcana Calitatea Calitatea Definirea Capcana necesită Calitatea Prezența Prezența Capcana Calitatea
rezervorului și rezervorului; necesită o rezervorului și rezervorului; rezervorului, componente rezervorului și rezervorului și rezervorului și necesită rezervorului și
capcanei; extindere și componentă integritatea prezența conturarea și structurale; integritatea capcanei; capcanei; componente integritatea
extinderea și identificare; structurală; ecranului capcanei; calitatea; integritatea ecranului extinderea și extinderea și structurale; ecranului
identificarea integritatea integritatea extinderea și integritatea ecranului identificare; identificare; integritatea
ecranului ecranului identificarea ecranului integritatea integritatea ecranului
ecranului ecranului
Importanța și poziția Important Potențial Neimportant Neimportant Important Potențial Neimportant; nivel Important; nivel Importanță mare; Importanță Importanță Importanță
în ciclul relativ al Nivelul inferior important Nivel inferior important; nivel superior și inferior; superior și nivelul superior scăzută; creșterea scăzută; scăzută;
nivelului mării Nivelul superior superior și evenimente majore inferior și creșterea și scăderea scăderea scăderea
și inferior inferior de inundație nivelului de bază nivelului de bază nivelului de nivelului de
bază bază
*Terminologia faciesurilor turbiditice după Mutti și Ricci Lucchi (1972)

7
 Tabel 4 – Dimensiunea și gradienții pantei ale sistemelor de apă adâncă moderne a bazinelor
marginale selectate

Gradientul
Lungime Lățime Aria Volum
Nume pantei Clasa
(km) (km) (km2) (km3)
(m/km)

Conuri submarine cu surse punctiforme

Amazon > 700 250-700 330.000 700.000 8,5-2,1 bogat în mâl
Astoria > 250 130 32.000 27.000 18,0-3,0 bogat în mâl
Bengal 2800 1100 3.000.000 4.000.000 2,4-0,74 bogat în mâl
Indus 1500 960 1.100.000 1.000.000 5,0 bogat în mâl
Laurențian 500-1500 200-400 18.000-42.000 100.000 10,7-0,26 bogat în mâl
Magdalena 230 ‒ 53.000 40.000 17,0-4,0 bogat în mâl
Mississippi 540 570 300.000 290.000 18,0-1,0 bogat în mâl
Monterey 400 250 75.000 50.000 14,0-2,5 bogat în mâl
Nil (Rosetta) 280 500 70.000 140.000 25,0-5,0 bogat în mâl
Ron 440 210 70.000 40.000 36,0-8,0 bogat în mâl/nisip
Delgada > 350 280 44.000 40.000 15,0-1,3 bogat în mâl/nisip
La Jolla 40 50 1200 1175 17,0-8,0 bogat în mâl/nisip
Navy 40 12 560 75 18,0-6,0 bogat în mâl/nisip
Bear Bay 2,5 3,5 9 ‒ 500-25 bogat în pietriș
Golful Corintului 2,0-4,0 1,0-3,0 2,0-10,0 ‒ 470-90 bogat în pietriș
Noeick 2,5 1 2,5 ‒ 115-25 bogat în pietriș

Rampe submarine cu surse multiple

Cap Ferret 75 ‒ 1600 1300 25,0-8,0 bogat în mâl
Crati 16 4,0-5,0 70 0,9 52,0-10,0 bogat în mâl/nisip
Nitinat 260 80 2300 9000 10,0-2,5 bogat în mâl
Ebro 50 100 5000 2000 35,0-7,0 bogat în mâl/nisip
San Lucas 60 70 6000 3000 22,0-6,0 bogat în mâl/nisip
*Datele de bază din tabel au fost compilate după Barnes și Normark (1985) și lista referințelor din Figura 1, cu
modificări din Wetzel (1993). ‒ = fără informații

Încercările de clasificare nu sunt niciodată ușoare din cauză că ele sunt selective,
supraestimând unele caracteristici pe seama altora. Clasificările simplifică și omit multe elemente
care ar trebui, de asemenea, să joace un rol în interpretarea sistemelor actuale. Nicio clasificare nu
este finală și complet corectă, dar orice clasificare ar trebui să sporească înțelegerea noastră și să ne
permită să facem previziuni mai bune. Toate clasificările conțin un pericol al categorisirii, cu
desenarea de linii rigide în jurul sistemelor ca și cum fiecare ar avea un caracter unic. Este prin
urmare, esențial să subliniem că un continuum este întotdeauna prezent, Reading și Orton (1991) nu
au trasat în mod deliberat granițe între sisteme, astfel încât ar putea fi subliniată natura lor

8
granulometrică. În această lucrare, totuși, autorii desenează limite arbitrare să separe un număr de
tipuri individuale, fiecare cu propriile caracteristici particulare și elemente arhitecturale (Tabelul 2).
Experiența a arătat că fiecare tip au propriile lor arhitecturi ale rezervoarelor, conectivitatea și
productivitatea (Tabelul 3); totuși, trebuie subliniat că va exista, inevitabil, să fie exemple
tranziționale, care se încadrează între două tipuri sau chiar într-un comportament pe un criteriu și un
alt comportament pe un alt criteriu.
Caracteristicile care sunt stabilite ca schimbări de la un capăt la altul al spectrului trebuie să
fie să fie tendințe mai degrabă decât certitudini. În unele cazuri, toate schimbările apar ca
însoțitoare; în alte cazuri nu apar. Un punct suplimentar este faptul că sistemele de pietriș pot fi
rareori derivate dintr-o arie sursă foarte mare sau au volume foarte mari de sedimente la dispoziție
pentru procesele de curgere în masă pentru a fi redistribuite. Cu toate acestea, în timp ce sisteme
mâloase tind să fie derivate din arii sursă mari și au volume mari de sedimente, ele pot fi derivate și
din unele arii sursă relativ mici și cu gradient ridicat unde mâlul este ușor disponibil, în special în
regiunile tropicale.
Compararea sistemelor moderne cu cele vechi trebuie făcută cu circumstanțe. În termenii
timpului geologic, sistemele moderne pot fi considerate ca modele depoziționale statice și sunt în
esență un instantaneu. Om formațiune cuprinde în general un interval de timp semnificativ și
vechile sisteme pot fi considerate într-un sens mai dinamice deoarece ele captează evoluția și
produsele depoziționale ale unui sau a mai multor sisteme moderne.
De exemplu, dacă Figurile 1 și 2 sunt comparate, exemplele moderne tind să se grupeze
limitat în jurul unei singure surse punctiforme a spectrului și cele mai multe exemple vechi par să
aibă o multitudine de surse, în special cele care au fost bazate pe o cartare detaliată regională și date
din subteran decât pe o interpretare conceptuală. Mississippi Fan oferă o explicație. Astăzi are o
singură sursă punctiformă; dar în ultimii 35.000 de ani el a avut 17 surse (Weimer, 1990) care au
fost extinse pe o distanță laterală de 250 km ca canale migratoare. În timp ce Mississippi Fan
demonstrează că în orice moment a avut o sursă punctiformă, de-a lungul a milioane de ani ar părea
că ar fi avut surse multiple. Conceptul evoluției sistemelor depoziționale este deosebit de important
în analiza subsolului. Rezervoarele clastice de apă adâncă rareori cuprind un singur tip de con sau
sistem. Timpul stratigrafic care face schimbări în stilul și tipul conului sau sistemelor depoziționale
conexe poate afecta fundamental distribuția, conectivitatea, continuitatea și caracterul faciesurilor
secțiunii rezervorului. Nu numai elementele arhitecturale componente ale unui singur con trebuie să
fie determinate, dar de asemenea schimbările la scară mare în eterogenitatea și arhitectura care
reflectă evoluția sistemelor de-a lungul timpului. La nivel formațional, cele mai multe "conuri" sunt
în realitate complexe de conuri formate în timpul perioadelor de sedimentare prin suprapuneri
reciproce discrete. Conurile complexe pot fi compuse dintr-un număr de sisteme, conuri bogate în
mâl/nisip, bogate în nisip și chiar din pante în trepte, precum și rampe cu surse multiple care au
evoluat așa sub controlul factorilor ale nivelului mării, alimentării, climatici și schimbărilor
tectonice. Astfel, trebuie să luăm în considerare intervalul de timp pe care putem examina un sistem
depozițional vechi.
O altă problemă a modelelor și clasificărilor este scala spațială. Prea adesea un model este
dezvoltat din fenomenele unei singure scări și aplicat la o scară de 10, 100 sau 1000 mai mare sau
mai mică. Ariile depoziționale (Tabelul 4) variază de la 1.000.000 km2 pentru marile conuri de apă
adâncă, de peste 1000 km2 pentru conurile moderate până la 0,1 km2 pentru unele conuri bogate în
pietriș. Volumele au o variație similară. Ratele depoziționale (i.e., volumul de sedimente depuse pe
unitatea de timp) ale celor mai multe conuri formate pe câmpiile abisale nelimitate se corelează
direct cu lungimea conurilor deoarece dimensiunea conurilor de apă adâncă este controlată pe
termen lung de cantitatea de material terestru (Wetzel, 1993). Gradienții pantei variază de la 10-1
m/km la peste 2,5-40 m/km conurile cu dimensiuni medii până la 500-40 m/km pentru unele fan-
delte. Adâncimea canalelor variază de la 100 până la 1000 m, la peste 10 până la 100 m, până la 1
până la 10 m. Aceste diferențe fac ca să fie periculos să aplici aceleași procese, mecanisme de
alimentare și faciesuri, în special secvențe interpretative, la aceste scări diferite ale sistemelor.
Această lucrare subliniază, prin urmare, scări, figuri ale razelor, arii, volume și gradienții pantelor.

9
 În final, trebuie subliniat că pe o scară locală faciesurile caracteristice și distribuția lor este
guvernată de adâncimea apei, salinitatea bazinului, alimentarea cu materie organică, producția de
gaz în sediment, caracteristicile erozionale și depoziționale ale sedimentelor, sin-sedimentarea
tectonică și mișcarea diapirică, în special mișcările sării și compactarea diferențiată. În plus, câmpia
bazinală și sistemele de conturite nu sunt cuprinse în această lucrare. În principal autorii acestei
lucrări s-au ocupat de sistemele turbiditice din bazinele marginale.

SISTEMELE DEPOZIȚIONALE DE APĂ ADÂNCĂ

Conurile submarine cu o sursă punctiformă

Conurile submarine bogate în mâl

Sistemele moderne de conuri submarine bogate în mâl (Figura 3) include toate conurile de
apă adâncă majore, mari, alungite, cu eficiență ridicată prezente în oceane. Toate, cu excepția
Laurențian Fan, care este în cea mai mare parte este alimentat prin till-uri glaciare și sedimente
glaciomarine, sunt alimentate printr-o deltă majoră. Razele lor variază de la 100 km până la aproape
3000 km. Aria lor variază de la 3.000.000 km2 pentru Bengal Fan, trece prin Indus Fan (1.000.000
km2), conurile Amazon și Mississippi (330.000 și respectiv 300.000 km2) până la cele mai mici cum
ar fi Magdalena Fan (53.000 km2) și Astoria Fan (32.000 km2), care sunt doar o zecime din
dimensiunea Mississippi Fan, el însuși este o zecime din Bengal Fan. Volumul estimat de sedimente
este proporțional cu aria, variind de la aproximativ 4.000.000 km3 în Bengal Fan, trecând peste
Mississippi Fan cu 290.000 km3, până la Astoria Fan cu 27.000 km3.
Gradienții pantelor sunt toți relativ scăzuți. Din cauza adâncimii câmpiilor abisale nu pot
ajunge niciodată decât la cel mult aproximativ 4 km, cu cât este mai mare conul, cu atât este mai
mic gradientul. Gradienții pantelor în aceste sisteme cu toate acestea variază de la 2,4 până la 0,74
m/km în Bengal Fan, trecând peste Indus Fan (5,0 m/km) și Amazon Fan (8,5-2,1 m/km) până la
Mississippi Fan (18-1 m/km) și Astoria Fan (18-3 m/km).

Figura 3 – Model depozițional pentru un con submarin cu o sursă punctiformă bogat în mâl
10
Figura 4 – Arhitectura rezervorului a sistemelor cu o singură sau multiple surse bogate în mâl (A) în cadrul sistemelor
canal-levee și (B) în partea distală a sistemului. N/G = net până la global.

Din această cauză aceste sisteme sunt de obicei enorme, ele fiind alimentate "eficient" de
volume mari, aduse de departe, de către curenți turbiditici cu densitate scăzută care au fost generați
de evenimente majore, probabil slump-uri inițiate în frontul deltelor mari, cele mai multe prin văi
mari de con așa ca, de exemplu, Mississippi Fan. Conul superior este caracterizat printr-o vale mare
de con care conține multe canale mici și care sunt umpluți în general de slump-uri din pereți văii
(Goodwin și Prior, 1988). Conul median este creat de sisteme canal-levee mari, permanente,
meandrate, limitate prin levee înalte, care sunt datorate naturii mâloase a curgerilor turbiditice. În
Bengal Fan, sistemul de canal-levee este de 50 km lățime, cu canale mai mari de 10 km lățime și
100 până la 200 m adâncime, raportul lățime:adâncime crește în josul conului. Spre baza conului
raportul nisip:șist argilos în general crește, ca volum foarte mare, curenți turbiditici eficienți
extinzându-se în afara canalelor largi, limitate. Deoarece sarcina sedimentară dominată cuprinde
mâl și numai o mică cantitate de nisip, lobul terminal cuprinde stratificații subțiri de gresii, siltite și
argilite conform cu variația în timp a volumului și capacității inerțiale și de transport a curenților
turbiditici individuali. În plus, în Mississippi Fan strate haotice de silt pot cuprinde mai mult de 50
% din litologia fan-lobului exterior (Nelson et al., 1992).
Deși conurile bogate în mâl sunt dominate de sedimente fine (< 30 % conținut de nisip în
întregul con), faciesurile rezervorului potențial pot apărea ca areale restrictive, canale de nisip
11
eterogene care nu pot avea un ecran bun în top, nisipuri subțiri, dar larg răspândite în levee-le
marginale și extinse lateral în conul inferior și turbidite bazinale subțiri stratificate (Weimer, 1990)
(Figura 4).
Aceste conuri sunt de departe cele mai voluminoase astăzi și fără îndoială sunt principalele
ținte în multe margini continentale din oceane; cu toate acestea, dimensiunea lor absolută le face
dificil de recunoscut în vechile bazine.

Conuri submarine bogate în mâl/nisip

Sistemele de con submarin bogate în mâl/nisip (Figura 5) sunt reprezentate prin multe
conuri submarine clasice în bazinele de apă adâncă ale Californiei (Normark, 1970; Piper și
Normark, 1983) și se aseamănă foarte mult cu modelul de con a lui Walker (1978). Ele includ un
spectru al tipurilor de la foarte mult mâl până la foarte mult nisip, cu un nisip caracteristic cu un
procentaj de la 30 până la 70 % pe întreg sistemul de con. Sistemele sunt cu dimensiuni medii, cu
arii tipice variind de la 44.000 km2 (Delgada Fan) trecând peste 1200 km2 (La Jolla Fan) până la
560 km2 pentru Navy Fan și au volume de sedimente de la 3000 km3 până la 75 km3. Razele lor sunt
între 450 și 10 km și forma lor lobată mai degrabă decât alungită. Sistemele sunt alimentate fie
dintr-o deltă de dimensiuni medii cu sarcină mixtă, de coastă sau fie un șelf activ bogat în sedimente
tăiat de un canion. Frecvența curenților de turbiditate este probabil de câțiva zeci de ani. Gradienții
pantelor variază de la 18 până la 6 m/km, similari cu cei ai conurilor mici bogate în mâl.
Dimensiunea conurilor variază în funcție de natura ariei de captare și volumelor de
sedimente disponibile. Dacă șelful este îngust, activ seismic și caracterizat printr-un transport scurt
de-a lungul țărmului, razele conurilor sunt limitate de către volumul de sedimente disponibil să fie
transportat în bazin (e.g. Navy Fan). În contrast, sistemele de con mari se pot dezvolta când
canionul din capul conului se retrage, posibil datorită dislocării șelfului în timpul transgresiunii,
permițând accesul la șelful relict și nisipul deltaic sau unde puterea celulelor de deplasare de-a
lungul țărmului pot transporta volume mari de nisip lateral dintr-o deltă majoră.
În conul superior, un singur canal de alimentare este strâns demarcat dintr-o levee limitată și

Figura 5 – Modelul depozițional pentru un con submarin bogat în mâl/nisip cu o sursă punctiformă
12
Figura 6 – Arhitectura rezervorului a sistemului bogat în mâl/nisip cu o sigură sursă și cu surse multiple în (A) sistemul
canal-levee și (B) lobii depoziționali.

de sedimente de tip overbank care trec lateral într-o pantă în trepte. Canalul de alimentare este
umplut de către nisipuri care leagă largul țărmului cu linia de țărm, nisipuri de șelf sau deltaice. În
partea superioară a conului median canalul principal se împarte în distributive care se agradează
pentru a forma un supracon proeminent. În partea inferioară a conului median și în conul inferior,
canalele avansează în cursul progradării lobilor (Piper și Normark, 1983). Sistemele canal-levee
bine dezvoltate și permanente conduc la bancuri stabile și canale liniare discrete, neconectate și lobi
depoziționali în sensul lui Mutti și Normark (1991), mai degrabă decât Shanmugam și Moiola
(1991) (Figura 6A). Elementele succesive ale lobului sunt generate în timpul avulsiei periodice a
limitelor superioare a canalelor conului superior și median. O creștere a conținutului de nisip în con
duce la o descreștere în levee stabile, cresc schimbările de direcție a canalului și potențialul mai
mare pentru conectivitatea lobului (Figura 6B). în conul inferior și câmpia bazinală, predomină
sedimentele hemipelagice peste pânzele de nisipuri ale conurilor submarine bogate în mâl din cauză
că curenții turbiditici nisipoși rareori ajung atât de departe. Cu toate acestea, lobi canaliformi foarte
mici pot fi uneori găsiți.
Cele mai mari și bine descrise exemple de aflorimente ale acestor sisteme aflate la capătul
mâlos al spectrului sunt din formațiunea precambriană Kongsfjord (Pickering, 1981). Extinderea sa
13
laterală nu poate fi determinată, dar are o grosime de 3200 m, cu sisteme de canal-levee estimate la
aproximativ 30 km lățime și în care pot fi văzute canale de 30 m adâncime. Formațiunea trece
ascendent într-un sistem de pante bazinale și deltaic cu o grosime de 2500-3000 m și se consideră
că a fost alimentat de o deltă mare.
În adâncime, Stevens Fan-ul miocen din California (Macpherson, 1978; Scott și Tillman,
1981), cu o rază de 25 km, o arie de 250 km2 și un volum de 250 km3, cuprinde un con complex
dominat de sisteme de mâl și nisip unde rezervoarele de petrol sunt localizate atât în canal, cât și în
elementele lobilor depoziționali ale conurilor succesive (Webb, 1981).
În mod ideal forma acestor sisteme poate fi radiară din cauză că ele se dezvoltă în principal
în bazine mici, limitate, active tectonic, ele tinzând să ia forma topografiei bazinului și să fie
sindepoziționale cu mișcarea tectonică. De exemplu, Stevens Fan care a fost prezentat (Scott și
Tillman, 1981) fie pentru a suprapune peste înălțimile structurale când structura granulară este
normală la direcția de transport a sedimentelor sau fie pentru a fi depusă în sinclinale limitate pentru
a da geometrii asemănătoare canalelor când structura granulară se desfășoară paralel cu direcția de
curgere a sedimentelor. În Marea Nordului în câmpurile Gannet (Amstrong et al., 1987), forma
conului este guvernată de diapirismul sării și crestele pot produce deflecțiunea curenților turbiditici
în jurul lor conducând la o mărire a adâncimii de 60 m, alungire, calea de transport a umpluturii
nisipoase lățindu-se la 2-5 km. Acest studiu de asemenea, evidențiază variația în raportul
nisip:șisturi argiloase în sistemele bogate în mâl/nisip. Amstrong et al. (1987) au înregistrat rapoarte
nisip:șisturi argiloase care depășesc 60:40 în nucleul lobilor canalizați în Gannet, în timp ce
marginile lor prezentau repoarte semnificativ mai mici (10-20 %). Această reducere generală a
conținutului de nisip și a calității rezervorului contrastează cu adevăratele conuri bogate în nisip
descrise în continuare, unde raportul nisip:șisturi argiloase rămâne relativ constant pe întreg
sistemul de con.

Conuri submarine bogate în nisip

Raportul nisip:șisturi argiloase în sistemele de con submarin bogate în nisip (Figura 7) este
mai mare de 70:30 și această dominare a nisipului, chiar în comparație cu sistemele bogate în
pietriș, afectează toate caracteristicile acestora. Conurile submarine bogate în nisip sunt cu
dimensiuni moderate, cu raze de 5 până la 10 km și tind să fie cu formă radiară, mai degrabă decât
lobată. Nisipul este furnizat de către șelful bogat în nisip învecinat și sistemul costier și transportat
în bazin prin canioane prin una din cele două metode. În primul rând, o incizare majoră sau faliere a
unui șelf relict bogat în nisip și a unei pante formată de sistemele deltaice anterioare pot elibera
volume foarte mari de sedimente pe sistemul de con, în particular în timpul ridicării nivelului mării
sau nivelului cel mai ridicat. În al doilea rând, ele pot fi accesate direct pe direcția de deplasare a
sedimentului litoral colateral. În ultimul caz, volumele de sedimente disponibile pe con depind clar
de dimensiunea și tectonica bazinului, împreună cu lățimea șelfului. În bazinele marginale tipice de
decroșare din California, volumele de sedimente sunt mici și numai sistemele de con mici așa cum
este Redondo (Haner, 1971) se pot dezvolta. În contrast, lungimea și lățimea șelfului pe marginile
pasive, de tip Atlantic, împreună cu dimensiunea sistemului de alimentare final, pot fi considerabile,
conducând la un volum mare de sedimente acumulate. Acest lucru este demonstrat în Golful Benin
unde un milion de metri cubi de sedimente se acumulează în fiecare an în capetele ambelor
canioane submarine Avon și Calabar (Burke, 1972), suficient pentru a determina formarea unui
nivel de 1 m grosime pe o arie de 1000 km2 la fiecare 1000 de ani.
Curenții de turbiditate cu eficiență scăzută nu pot să se deplaseze departe în bazin. În
schimb, ele depun cu grosime mare, masiv, nisipurile care agradează ascensional pentru a forma un
supracon. Absența levee-lor bine dezvoltate conduce la formarea a unei sinuozități slabe până la
sisteme împletite ale canalelor libere care trec constant peste suprafața conului. Această lipsă de
limitare a canalelor duce la formarea a lobilor la scară mare dominați de faciesuri turbiditice
canalizate (cf. lobi canalizați). Nepermanența sistemelor de canal în plus inhibă formarea lobilor
depoziționali în conul exterior.

14
Figura 7 – Model depozițional al unui con submarin bogat în nisip cu o sursă punctiformă

Exemplele de aflorimente ale acestor sisteme includ gresia eocenă Rocks (Link și Nilsen,
1980), clasicul bogat în nisip Grès d'Annot din sud-estul Franței (Stanley et al., 1978), care acoperă
un areal de cel puțin 5000 km2 și mult mai micul sistem Cengio din nord-vestul Italiei (Cazzola et
al., 1985), care are o rază de 6,4 km, o lățime de 4,8 km și un gradient estimat de 43-90 m/km.
Studiul detaliilor arhitecturale ale acestui sistem sunt limitate. În orice caz, Kleverlaan (1989) o
oportunitate de neegalat pentru a revizui caracterul facial, geometria și modelul arhitectural a unui
canal bogat în nisip și a unui sistem de lob canalizat din Bazinul Tabernas, Spania. Sisteme similare
sunt bine în secțiunile terțiare și jurasice în Marea Nordului. Natura bogată în nisip, nivel scăzut al
eterogenității rezervorului și gradul ridicat a conectivității laterale și verticale a rezervorului ale
acestor tipuri de sisteme sunt bine ilustrate prin conurile jurasice Magnus și Miller (De'Ath și
Schuyleman, 1981; Garland, 1993). Ambele exemple de rezervor demonstrează un raport
nisip:șisturi argiloase ridicat și o lipsă a clasificării stratigrafice caracteristice a rezervoarelor
conului bogat în nisipuri (Figura 8). Similar arhitecturile corpurilor de nisip, atributele rezervorului
și faciesurile caracteristice sunt observate în conurile Frigg din Eocen și Cod din Paleocen din
Marea Nordului (Heritier et al., 1979; Kessler et al., 1980; McGovney și Radovich, 1985).
Rezervoarele dezvoltate în conurile bogate în nisipuri cuprinde, în general, capcane combinate
structurale și stratigrafice în care componenta stratigrafică în mare măsură dependentă de
abandonarea completă a sistemului de con pentru a menține integritate capcanei.

15
Figura 8 – Arhitectura rezervorului a unui sistem bogat în nisip cu o singură sură și cu multiple în (A) canalele
proximale și (B) lobi canalizați

Conuri submarine bogate în pietriș

Conurile submarine bogate în pietriș (Figura 9), cuprind porțiunile subacvatice ale fan-
deltele grosiere, au fost studiate în amănunțime în ultimi 10 ani urmărind neglijarea lor anterioară
relativă (vezi articolele în compilațiile lui Nemec și Steel, 1988; Collela și Prior, 1990). Majoritatea
conurilor submarine cu granulație grosieră au o rază de 1 până la 5 km sau cel mult 10 km, dar
unele mai mari se pot dezvolta în mari bazine cu tectonică activă. Areal variază de la 1 până la 20
km2 și gradienții pantelor de la 250 (14º) până la 20 n/km (1-2º), cu unele conuri abisale care au
local gradienți de 450 m/km (27º).
Conurile de apă adâncă au fost studiate în Marea Egee, în particular în grabenul Golfului
Corint (Ferentinos et al., 1988; Piper et al., 1990), unde s-au clădit fan-deltele ruditice la adâncimi
ale apei de 300 până la 800 m cu gradienții pantelor de 270-840 m/km. În orice caz, cea mai
amănunțită descriere a morfologiei apei adânci, a proceselor sedimentare și a faciesurilor conurilor
moderne provine din fiordurile nord-americane, în special din British Columbia (Prior și Bornhold,
16
1988; Syvitski și Farrow, 1989; Prior și Bornhold, 1989, 1990). Procesele includ debris-avalanșe,
curgeri inerțiale și turbiditice și variate procese de instabilitate a pantei.
În plus, nisipul fin-granular, siltul și argila se depun din penele de suprafață hipopicnale
flotante (Prior și Bornhold, 1990).
Sedimentarea pe conurile subacvatice este o consecință a furtunilor, inundațiilor anuale sau
evenimentelor de amploare mare legate de ghețari sau evenimente de rupere a barajelor naturale.
Astfel, pentru sistemele bogate în pietriș, în contrast cu conurile submarine fin-granulare, variațiile
în debitul de sedimente și volumele de apă direct pe țărm sau imediat afectate de conul de apă
adâncă însăși.
Conurile submarine bogate în pietriș vechi nu par să fie comune, deoarece cele mai multe
exemple grosier-granulare au fost descrise ca având o sursă multiplă. Dabrio (1990) sintetizează
modelele sedimentologice și tectonice ale unei serii de fan-delte neogene și cuaternare din
Cordiliera Betică din Spania, dintre care unele au o componentă substanțială de apă adâncă. El a
separat fan-delte "izolate" din fan-delte "întrepătrunse" (i.e. surse multiple). Conurile au raze de
aproximativ 10 km și gradienții pantelor calculați de aproximativ 100 m/km. Secvențele variază
până la 1000 m, cu faciesuri grosiere care ajung la aproximativ 5 km în bazin. Brecia de taluz,
include o megabrecie, lobi turbiditici și slump-uri care domină conurile cu o rată de subsidență
mare. Conurile cu rate de subsidență oarecum scăzute, dar încă ridicată în comparație cu acestea că
progradarea în ape de mică adâncime au format slump-uri, debris-flow-uri și canale submarine
(jgheaburi) alimentând lobii grosieri-granulari. Lobii trec distal în lobi turbiditici fin-granulari
alimentați prin canale turbiditice asemănătoare cu jgheaburile din fiordurile din British Columbia.
Conurile de apă adâncă bogate în pietriș apar în mod obișnuit în bazine de rift sau de
decroșare pe pereții înclinați al faliilor. Sistemele de alimentare și locul sedimentării sunt
susceptibile să fie controlată prin zone de transfer și alte falii transversale minore pe axa bazinului,
care pot persista pentru perioade lungi. În aceste condiții conul cu o singură sursă poate de
asemenea persista. Faciesurile grosier-granulare trec rapid atât distal cât și lateral în șisturi argiloase
izolante, cu cele mai bune rezervoare de nisip apar în partea mediană a conului unde turbiditice
nisipoase sunt concentrate mai degrabă decât în partea superioară unde predomină debris-flow-uri și
taluzurile conurilor (Figura 10).

Figura 9 – Model depozițional pentru un con submarin bogat în pietriș cu o sursă punctiformă
17
Figura 10 – Arhitectura rezervorului a unui sistem bogat în pietriș cu o singură sursă și cu multiple din marginile
proximale până la fie marginile distale sau fie până la marginile laterale.

Rampe cu surse multiple

Rampe bogate în mâl

Sistemele depoziționale bogate în mâl cu surse multiple (Figura 11) nu sunt bine cunoscute,
dar apar într-un număr de medii. Acestea pot fi alimentate: (1) printr-o deltă dominată fluvial așa ca
Mississippi bogat în mâl sau Huanghe (Fluviul Galben) bogat în silt care progradează la marginea
șelfului și apoi se schimbă frecvent datorită fie unei supra-extensii sau fie unei avulsii în amonte;
(2) un șelf mâlos mare și o câmpie chenier, ea însăși primind sedimente prin deplasare de-a lungul
țărmului dintr-o deltă majoră dominată de mâluri cum ar fi Mississippi sau Orinoco; (3) un sistem
de canal multiplu din marginea șelfului continental așa ca Cap Ferret Fan în sud-estul Golfului
Biscaya (Cremer et al., 1985). În acest ultim exemplu sistemul este dominat de un canal lung de 60
km și lat de 4-6 km cu un gradient mediu de 25 m/km și o levee nordică dreaptă, mare, care este de
15-40 km lățime, este la 350-50 m deasupra fundului canalului și având un gradient de 24-8 m/km
care se extinde pe mai mult de 100 km.
Un exemplu de afloriment vechi foarte bine expus este la topul formațiunii precambriene
Kongsfjord din nordul Norvegiei. Aici, la 600 m a "depozitelor marginilor laterale ale conului" sunt
caracterizate printr-o proporție foarte înaltă de turbidite grezoase fin-granulare și turbidite siltice,
canale mici relativ orientate la unghiuri variate pe panta regională, lobi asociați mici canale, dike-uri
clastice și alte deformări evidente ale sedimentelor moi (Pickering, 1983, Figura sa 15). Alt
exemplu este porțiunea de apă adâncă a deltei devoniene Catskill (Woodrow și Isley, 1983;
Lundegard, et al., 1985), care era alimentată multiplu prin curenți de turbiditate care curgeau
descendent cu un gradient estimat de 2,5 m/km.
Dominarea sedimentelor fin-granulare în aceste sisteme exclude șansele de a se dezvolta
bine un rezervor de nisip calitate înaltă (Figura 4). Cu toate acestea, ca și în cazul sistemelor bogate
în mâl cu o sursă punctiformă, dimensiunea mare și abundența nisipurilor fine permite rezervoarelor
nisipoase să se dezvolte în părțile cele mai distale ale canalelor și lobilor. În rampele bogate în mâl
ale Formației Forbes din partea centrală a Bazinului Sacramento (Imperato și Nilsen, 1990),
faciesurile principale ale rezervorului apar ca areale restrictive ale canalelor și levee-lor marginale,
18
Figura 11 – Model depozițional pentru o rampă bogată în mâl cu surse multiple

nisipurile fiind prinse de șisturi argiloase hemipelagice adiacente.

Rampe bogate în mâl/nisip

Sistemele bogate în mâl/nisip cu surse multiple (Figura 12) sunt în general alimentate printr-
o deltă mixtă nisipoasă-mâloasă care se poate propaga direct peste un șelf ușor înclinat sau poate
alimenta un bazin prin mai multe văi de pantă. Sedimentarea poate să fie activă în timpul
perioadelor de creștere sau scădere a nivelului mării. Aceste sisteme sunt distinse față de sistemele
de con prin prezența mai multor surse de alimentare care sunt active mai mult sau mai puțin
simultan și din pante în trepte prin prezența unor porțiuni de pantă în trepte între sistemele discrete
de canal-lob. Sistemul depozițional de apă adâncă Ebro controlat tectonic din nord-vestul
Mediteranei (Nelson și Maldonado, 1988; Alonso și Maldonado, 1990; Field și Gardner, 1990) este
alimentat printr-o deltă de dimensiune medie și acoperă un areal de aproximativ 5000 km2. Cu o
rază de 50 km și o lățime de 100 km, sistemul este de două ori mai larg decât lung și are un model
complex al alternării complexelor canal-levee și pante bazale în trepte alături de fiecare dintre ele.
Gradienți sunt similari celor din conurile submarine bogate în mâl/nisip (35-7 m/km, cu o medie de
18 m/km). Sistemul Ebro trece descendent în jgheabul Valencia unde sedimentele sunt transportate
paralel cu marginile de-a lungul a 200 km lungime a Văii Valencia pentru a fi debușate în Valencia
Fan alungit bogat în mâl.
În Marea Nordului, Forties Fan-ul paleocen (Knox et al., 1981; Stewart, 1987; Whyatt et al.,
1991) construit la 130 km în Central Graben cu o lățime de 80 km, rezervoarele sale majore se
întâlnesc în unități de 50-100 m grosime de gresii amalgamate care s-au format în canalul de 2,5-3,0
km lățime și care sunt separate prin arii intercanale de 500 m lățime unde au fost depozitate șisturi
argiloase. Termenul final mâlos al spectrului mixt al rampei bogate în mâl/nisip poate fi ilustrat prin
câmpul Agat (Gulbrandsen, 1987), unde secțiunea rezervorului cuprinde o serie corpuri de nisip
stratificate, alungite sau lobate probabil reprezentând produse depoziționale a unui sistem cu surse

19
Figura 12 – Model depozițional pentru o rampă bogată în mâl/nisip cu surse multiple

multiple. Complexa aranjare a corpurilor de nisip în sistemul rezultat din schimbările semnificative
în raportul nisip:șisturi argiloase pe tot cuprinsul câmpului. Studii de bază recente realizate de G.
Shanmugam (1993, comunicare personală) a identificat dovezi pentru o deformare importantă a
sedimentelor moi și alunecări în rezervor. Aceste caracteristici pot sugera că rezervorul poate
cuprinde atât de la sisteme de rampă cât și de la sisteme de pante în trepte.
Principalele sarcini ale rezervorului din aceste sisteme de rampă sunt capcanele stratigrafice
dominate prin canale stratificate și corpuri de nisip lobate. Deoarece rapoartele nisip/șisturi
argiloase variază considerabil în canalele individuale și lobi, rezervoarele individuale sunt de obicei
cu nivele de potențial pentru dezvoltarea unui grad de eterogenitate ridicat al rezervorului (Figura
6).

Rampe bogate în nisip

Rampele bogate în nisip (Figura 13) nu sunt întotdeauna ușor de distins de membrii nisipoși
ai rampelor bogate în mâl/nisip. Această distincție este importantă deoarece lipsa siltului și mâlului
inhibă formarea levee-lor și canalelor discrete și conduce la formarea corpurilor de nisip asemenea
pânzelor cu o importantă continuitate și conectivitate laterală a rezervorului. Rampele bogate în
nisip sunt alimentate de-a lungul unui front larg prin delte nisipoase sau câmpii costale cu un șelf
relativ îngust. Canale multiple legate de râu și canale distributive taie panta și împart fluxul de
sedimente astfel că penetrarea în bazin este limitată. Rampa distală și câmpia bazinală recepționează
puține sedimente.
Posibil, ca unele sisteme marginale atlantice să se încadreze în această categorie fie la
stadiul timpuriu de rift imatur al dezvoltării sau fie în timpul creșterii nivelului mării când nisipurile
relicte asigură cea mai mare parte a sedimentelor. Alternativ, unde sursa este un șelf relativ îngust
între un ocean și un fundament granitoidic aproape de țărm, volume substanțiale de nisip pot fi
produse. De exemplu, Bazinul Campos din Brazilia conține un număr mare de rezervoare
productive turbiditice, cu o grosime de până la 250 m, de vârstă cretacică și terțiară (Guardado et
20
Figura 13 – Model depozițional pentru o rampă bogată în nisip cu surse multiple

al., 1989). Deși rezervoarele s-au format în într-o serie de medii de apă adâncă pe câmpii bazinale
plate, în conuri submarine și cu sisteme de surse multiple, toate au în comun o regiune sursă bogată
în nisip care a condus la o eficiență slabă a sistemelor depoziționale la limitarea extinderii
descendente (probabil 50 km). Sursa regională era un șelf îngust controlat de falii care reprelucra și
maturiza nisipuri provenite dintr-o zonă învecinată. În Oligocenul superior, un sistem complex
turbiditic moderat de mare, cu alimentări multiple, extinzându-se pe 100 km de-a lungul pantei și 50
km în bazin. Rezervoarele constau din corpuri nisipoase amalgamate formate în canale ca și pânze
grezoase distale. În largul Gabonului (Teisserenc și Willemin, 1989), gresii foarte productive
senoniene și miocene au fost formate în sisteme cu surse multiple alimentate prin canioane late de 1
km care trec în canale relativ înguste de 5 km lățime, locația fiind guvernată prin creșterea
domurilor saline.
Exemple de aflorimente vechi include Formațiunea Tyee eocenă din Oregon foarte bogată în
nisip (Chan și Dott, 1983; Heller și Dickinson, 1985), Formațiunea Matilija din California (Link și
Welton, 1982) și Formațiunea Șisturilor Argiloase Grit carboniferă din Anglia, toate acestea au fost
alimentate prin curenți de turbiditate cu densitate ridicată, curenți alimentați de delte bogate în nisip.
Acest ultim exemplu a fost primul sistem de apă adâncă descris în totalitate și interpretat ca un con
submarin (Walker, 1966a; Collinson, 1988). Sistemul conține mai mult de 60 de "canale" drepte de
mici dimensiuni (Walker, 1966a) similare ca dimensiune cu "jgheaburile" liniare a sistemelor de
fan-delte grosier din zilele noastre (Prior și Bornhold, 1988). Sistemul cratonic arhaic al bazinului
Beardmore-Geraldton conține o serie de conuri alimentate de un șelf prin multiple canioane care
primesc sedimentele din câmpii împletite de-a lungul cărora sedimentele erau transportate dintr-un
teren vulcanic activ (Barrett și Fralick, 1989).
În Marea Nordului, sistemele Claymore și Galley (Boote și Gustav, 1987) au raze de
aproximativ 20 km și o lățime de aproximativ 40 km și sunt compuse din gresii cu grosime mare, în
blocuri, cu nisip în pachete bine sortate, negranoclasate, fără structură și frecvent amalgamate.
Grupul Montrose paleogen formează o centură care se extinde pe mai mult de 350 km, dar
penetrează mai puțin de 30 km în bazin; conține un număr de rezervoare turbiditice tip "con
submarin". Cercetarea inițială a lui Rochow (1981) a recunoscut două tipuri principale de "sisteme
21
de con" în stratigrafia Paleocenului. Faza inițială a dezvoltării conului a avut loc ca rampe arcuite,
întrepătrunse datorită topografiei faliilor și alimentate prin numeroase surse punctiforme de pe
platoul înalt adiacent al Platformei Shetland de Nord-Vest. Aceste sisteme de rampă inițiale
paleocene timp îndelungat echivalente cu Formațiunea Maureen, trec într-o fază secundă majoră a
depunerilor clastice de apă adâncă înregistrată de formațiunile Andrew și Forties. Aceste sisteme
din urmă s-au dezvoltat mai departe în bazin și au fost derivate dintr-o sursă liniară chiar mai
dispersată. Studiile recente ale lui Anderton (1993) au arătat că aceste episoade depoziționale
majore reprezintă înregistrarea stratigrafică compozită a unei asociații complexe unor conuri bogate
în mâl/nisip și bogate în nisip și sisteme de rampă care s-au dezvoltat în timpul Paleocenului.

Rampe bogate în pietriș

Rampele bogate în pietriș (Figura 14) se formează ca răspuns la două tipuri diferite de
sisteme de alimentare, fie printr-o deltă împletită ruditică distributivă la scară mare sau fie dintr-o
serie de conuri aluviale formate de-a lungul marginilor unui bazin faliat. Faciesurile sedimentare și
procesele ale acestor două tipuri sunt similare, rezultând relații faciale proximale și distale
comparabile cu cele descrise pentru conurile submarine bogate în pietriș. În orice caz, debris-flow-
urile de taluz sunt probabil absente din sistemul de alimentare deltaic, care tinde să fie lobat.
Acestea contrastează cu cele care se formează de-a lungul unei margini de bazin faliate pentru a
produce o centură liniară a conurilor parțial întrepătrunse.
Cu toate acestea, multe exemple vechi sunt descrise. Formațiunea Brae din Marea Nordului
este cea mai bine studiată pentru rampe multiple întrepătrunse mărginite de falii sau sistemul de
pantă în trepte (Stow et al., 1982; Harris și Fowler, 1987; Turner et al., 1987; Stephenson, 1991;
Cherry, 1993). În general, acest sistem este un sistem conglomeratic și nisipos grosier, cuprinzând
pe 500 până la 1000 m lățime canale umplute separate prin șisturi argiloase care s-au ridicat pe 2

Figura 14 – Model depozițional pentru o rampă bogată în pietriș cu surse multiple

22
până la 5 km de-a lungul a 20 km de aliniament faliat și care a fost interpretat ca conuri submarine,
o pantă în trepte și o rampă cu surse multiple (Turner et al., 1987). În detaliu cuprinde câteva
câmpuri și rezervoare și multe altele care sunt posibil să fie interpretate în funcție de scara și locația
studiului (Figura 4). Exemplele de delte de alimentare includ formațiunea carboniferă Curavacas
din nordul Spaniei (Colemenero et al., 1988), formațiunea eocenă Wagwater din Jamaica (Wescott
și Etheridge, 1983) și Grupul Huriwai jurasic din Noua Zeelandă (Ballance, 1988), deși ceva mai
puțin conglomeratic. În California în marginea continentală, sistemul turbiditic miocen Blanca este
o secvență conglomeratică de 1200 m grosime (McLean și Howell, 1985) care se extinde paralel cu
sursa sa pe cel puțin 40 până la 50 km; totuși curgerea în masă conglomeratică a conului interior
formează o centură care se extinde numai pe 10 km în bazin, gresiile și conglomeratele conului
median se extind mai departe cu 15 km.
Rezervoarele din sistemele de rampă bogată în pietriș sunt de obicei bine dezvoltate în
porțiunea mediană a sistemului pe o distanță descendentă de 1 până la 5 km. În această arie,
conglomeratele proximale și breciile determină calitatea rezervorului în turbiditele bogate în nisip și
faciesurilor conexe (Figura 10). Depozitele de rampă proximale adiacente sunt cel mai probabil să
prezinte rezervoare slab calitative, datorită dominării depozitelor de debris-flow și amestecurilor
complexe de debrite provenind din avalanșe de roci și curgeri gravitaționale de sedimente bogate în
pietriș. Variabilitatea faciesurilor laterale este importantă, în timp ce secvențele verticale pot
prezenta importante legături și conectivitate a rezervorului. Ecranele și capcanele de obicei
dezvoltate după completa abandonare a aportului de sedimente clastice, cauzate de o schimbare în
climat, tectonică sau nivelul mării împreună cu o componentă structurală pentru a atinge integritatea
totală.

Pante în trepte cu surse liniare

Pante în trepte bogate în mâl

Panta în trepte bogată în mâl clasică (Figura 15) descrisă de Gorsline și Emery (1959) a fost
recent adusă într-o mare atenție de către Nardin et al. (1979), care a distins sisteme mâloase de
"pantă și de baza pantei" din sisteme nisipoase "canion de alimentare" pe baza unei surse liniare,
relativa absență a turbiditelor, lichefierilor sau depozitelor de grain-flow și prezența unui bazin
închis de tranziție de la depozite de alunecare la depozite de curgeri în masă până la depozite de
curgeri fluidale. Slump -urile sunt de asemenea o caracteristică a unor astfel de pante în trepte.
Slump-urile pot fi relative frecvente în mici bazine active tectonic cum ar fi cele de marginile
Californiei sau rare (la fiecare 10.000 ani) și foarte mari (10.000 – 100.000 km3) pe marginile
pasive ca și cele din sud-vestul și nord-vestul Africii (Dingle, 1980; Von Rad et al., 1982). În
ambele cazuri, alunecarea este un mecanism major pentru transportul unor volume mari de
sedimente pe câmpiile bazinale. Așa că Gorsline (1978) a subliniat că, conurile alimentate de
canioane sunt puțin probabil să fie capabile să furnizeze volume enorme de sedimente necesare
pentru obținerea chiar a unui turbidit de 10 cm grosime pentru acoperirea a 1000 km2 din câmpia
bazinală și totuși turbidite cu grosimi metrice sunt comune. Acest vast volum de sedimente sunt
mult mai probabil să provină din slump-uri pe pante în trepte așa ca pe Câmpia Abisală Madeira,
unde turbiditele sunt cu un volum de aproape 200 km3 și provin de pe panta în trepte, unde au fost
depuse la fiecare 40.000 până la 60.000 ani(Rothwell et al., 1992).
Extinderea pantelor în trepte este de 10 până la 100 km în bazin cu gradienți relativ mari
(40-150 m/km). Deși dimensiunile treptelor variază în funcție de dimensiunea bazinului, lungimea
lor paralelă cu direcția depozițională este în mod normal de aproximativ 10 ori distanța în bazin.
Aria sursă poate fi mare, dar pe trepte sunt lipsite de sedimentele clastice terigene grosiere, fie din
cauză că sunt prinse în capetele canionului și sunt transportate descendent în conurile marine
asociate așa ca în bazinele marginale tipice din California sau fie din cauza lipsei totale generale pe
șelf datorită unui climat arid pe continentul învecinat așa cum este cazul coastelor de nord-vest și

23
Figura 15 – Model depozițional pentru o pantă în trepte bogată în mâl cu sursă liniară

sud-est ale Africii.

Nisipurile nu apar pe o pantă în trepte bogată în mâl tipică. Cu toate acestea, nisipurile
derivate dintr-un sistem deltaic activ sau relict pot aluneca sau deforma intern descendent pe panta
în trepte. În plus, din cauză că pantele în trepte bogate în mâl sunt susceptibile să alterneze cu pante
bogate în amestec de mâl/nisip sau nisip, ele pot fi importante ecrane la rezervoarele cu surse liniare
nisipoase sau surse multiple nisipoase.

Pante în trepte bogate în mâl/nisip

Pantele în trepte bogate în mâl/nisip (Figura 16) sunt asociate cu bazine marginale cu
gradienți scăzuți care se formează fie la marginile pasive sau fie la momentele de timp relativ
inactive ale faliilor în stadiile de prerift sau postrift. Pantele în trepte bogate în mâl/nisip primesc o
cantitate moderată de nisip de la o câmpie de coastă largă care alimentează sistemul printr-un șelf
de mâl/nisip lat. În plus față de deformările interne, sistemele de canale multiple pot furniza
turbidite stratificate subțiri sau medii cu densitate ridicată sau scăzută până la o serie de lobi la
piciorul pantei. Surlyk (1987, 1989) a interpretat Formațiunea Hareelv din Groenlanda ca o "pantă
în trepte asemănătoare cu o rampă, neorganizată, cu sursă liniară spre un sistem turbiditic bazinal".
Formațiunea constă din numeroase ravene umplute cu nisip cu lățimi de câteva sute de metri, mai
mult de 5 km lungime și peste 50 m grosime care sunt tăiate într-o pantă groasă argilitică care trece
spre bazin în gresii extinse lateral. Formațiunea Hareelv era alimentată de pe un șelf constituit dintr-
un nisip bine sortat în timpul unei perioade cu nivelul mării ridicat și slabă activitate tectonică.
Dezvoltarea alunecărilor submarine și slump-urilor în sistemul în trepte poate oferi condiții
care conduc la formarea faciesurilor rezervorului. Repetarea retrogradă a deformărilor interne și
eroziunilor apei pe sistemul de pantă poate genera topografii pentru captarea nisipurilor depozitate
prin curenți turbiditici încărcați cu nisip. Aceștia pot fi generați fie din activitatea șelfului și
sistemul deltaic sau fie din exondarea unor nisipuri grosiere relicte a unor sisteme anterioare de șelf-
pantă, care reprelucrează subsecvențial și remobilizează descendent ca curenți de turbiditate bogați

24
Figura 16 – Model depozițional pentru o pantă în trepte bogată în mâl/nisip cu o sursă liniară

în nisip. Aportul de nisip pe panta în trepte poate în plus apărea în timpul perioadelor când nivelul
mării scade și nisipul poate fi transportat la marginea șelfului. Analog acestui tip de sistem poate fi
văzut în faciesurile și arhitectura rezervorului din câmpul Alba (Thomas et al., 1992; Newton și
Flanagan, 1993).

Pante în trepte bogate în nisip

Pantele în trepte bogate în nisip (Figura 17) nu sunt în prezent bine cunoscute dar pot să fie
mai comune în trecut, înainte de Devonian sau în momentele de scădere a nivelului mării. În aceste
sisteme cu surse liniare, atât de mult nisip este primit de către sistemul de apă adâncă care constă
din sisteme de con la scară mică care sunt întrepătrunse pentru a forma un complex liniar de gresii
în pânză care nu se extinde foarte mult în bazin.
Nisipurile pot fi provenite: (1) dintr-un curent de șelf longitudinal unde sedimentele sunt
astăzi prinse și expulzate într-o serie de canale apropiate ca și marginea activă tectonic a Sardiniei-
Marea Tyrheniană (Wezel et al., 1981); (2) din câmpii costale împletite nisipoase cum ar fi cele care
apar de-a lungul ridicării active a continentelor și insulelor, tipic pentru sud-estul Asiei sau Noua
Zeelandă (o scădere relativă a nivelului mării sau o schimbare în poziția faliilor și creșterea
gradientului ar putea conduce la aceste acumulări de câmpie împletită, producând mari volume de
nisip ușor de erodat care pot fi transportate în apa adâncă); (3) dintr-o margine continentală pasivă
cum ar fi cea care apare pe coasta Nova Scotia sau cea de pe coasta de est a Americii de Nord în
timpul perioadelor de nivel scăzut a mării când câmpiile costale ajung aproape de marginea actuală
a șelfului.
Un exemplu vechi este gresia Tonkawa din Pennsylvanian mediu din Oklahoma, pe care
Kumar și Slatt (1984) o interpretează ca fiind depusă pe o pantă în trepte care se extinde 200 km
paralel cu panta cu un gradient mai mic de 17 m/km (1º). Spre deosebire de sistemele de rampă
bogate în nisip nu există nici o evidență pentru tăierea și umplerea canalelor.
Aceste sisteme ar putea produce rezervoare importante extinzându-se zeci de kilometri
paralel cu direcția și 1 până la 5 km perpendiculară pe ea. Ecranele pot apărea numai după
25
Figura 17 – Model depozițional pentru o pantă în trepte bogată în nisip cu o sursă liniară

schimbări majore în aria sursă care au adus schimbări aproximativ la fel în furnizarea de sedimente
sau când crește nivelul mării.

Pante în trepte bogate în pietriș

La fel ca și în pantele în trepte bogate în nisip, pantele în trepte bogate în pietriș (Figura 18)
nu sunt bine cunoscute, parțial datorită faptului că sistemele de apă adâncă în largul insulelor active
tectonic nu au fost bine studiate. Cu toate acestea, pantele în trepte bogate în pietriș sunt probabil
rare astăzi din cauză creșterii actuale a nivelului mării care a condus la acumularea liniară de
sedimente de-a lungul marginilor controlate de falii pe câmpiile de coastă. În orice caz, sistemele
trebuie să fi fost mai importante în timpul scăderii nivelului mării sau scăderea nivelului mării când
gradienții erau abrupți și sedimentele grosiere din câmpiile împletite ruditice erau disponibile pentru
resedimentare.
Modelele ale acestor sisteme vechi au fost dezvoltate pe larg de Surlyk (1978, 1984, 1989)
pentru grupul de forland Wollaston din estul Groenlandei. Aici, o centură liniară controlată de falii
a conurilor aluviale și fan-deltelor s-a extins aproximativ 15 km în bazin, cu adâncimi ale apei
estimate la aproximativ 1000 m.
Caracteristicile generale ale rezervorului pantei în trepte bogate în pietriș pot fi în mare
măsură similare cu cele bogate în nisip, exceptând cazurile când taluzurile submarine și grohotișul
provenit din compartimentul ridicat colapsat și reprelucrat dintr-o parte importantă a sistemului. În
astfel de cazuri, distribuția faciesurilor calității rezervorului poate fi foarte variabilă.

26
Figura 18 – Model depozițional pentru o pantă în trepte bogată în pietriș cu o sursă liniară

DISCUȚII

Clasificarea prezentată în acest articol și generalizările prezentate în Tabelele 2 și 3 trebuie

utilizate cu prudență. Accentul a fost pus pe diferențele dintre sistemele de apă adâncă care se
dezvoltă din variațiile distincte de volum și granulometrie ale sedimentelor disponibile pentru
fiecare sistem în parte. Această abordare este în contrast cu unele încercări anterioare la limitarea
numărului de modele de con, cum ar fi modelul cu un singur con a lui Walker (1978) care a arătat
ce s-ar fi întâmplat dacă ar exista întreaga gamă de granulometrii care este disponibilă. Acesta și
alte modele atotcuprinzătoare, prezintă o diminuare clară a granulometriei descendent în sistemul de
canal deoarece materialul grosier este progresiv depus. În fapt, deși multe sisteme au o limită
superioară a granulometriei, toate au ceva material fin-granular, iar unele au întreaga gamă de
granulometrii.
Un exemplu la scară mică este conul submarin Crati din sudul Italiei (Ricci Lucchi, et al.,
1985) care este alimentat dintr-o fan-deltă grosieră mâloasă (Collela, 1988). Pietrișurile sunt toate
depuse în porțiunea subaeriană și de plajă a deltelor ca fan-delte de tip Gilbert dominate de pietriș.
Porțiunea submarină care avea o arie de aproximativ 70 km3, cu o rază de 10 până la 12 km, un
gradient al pantei de 8-50 m/km și adâncimi de 200 până la 450 m; are un sistem de canale vast cu
levee proeminente care trec distal într-un lung lob depozițional și, prin urmare, are toate
caracteristicile ale unui sistem de rampă mixtă mâl/nisip. Acest sistem nu putea fi prezis privind
numai la pietrișul sistemului de deltă aluvială subaeriană, în afară de cazul în care există notat
(Ricci Lucchi et al., 1985) că râul Crati a avut o sarcină sedimentară foarte mare, două treimi din
aceasta fiind sarcină sedimentară în suspensie. Alte exemple de sisteme de apă adâncă bogate în
mâl/nisip cu sisteme de canal-levee extinse spre bazin ale deltelor grosiere pot fi găsite în America
de Nord, în particular deltele din capul fiordurilor cum ar fi Bute Inlet (Prior și Bornhold, 1988).
27
 Un exemplu la scară mult mai mare este gresia eocenă Butano din California (Nilsen, 1985),
care este de 1500 m (posibil 3000 m) grosime, care are o lățime de 80 km și o extindere de 120-160
km descendent. Această gresie era provenită dintr-un fundament granitic care a furnizat întreaga
gamă granulometrică și a prezentat spectrul complet de tipuri faciesuri din conglomeratele de canal
de con intern cu raportul grosier:fin de 100:1 trecând prin canalele și leveele de con mijlociu cu
raportul grosier:fin de 10:1 până la 3:1 și până la faciesurile digitațiilor necanalizate din conul
extern cu raportul grosier până la fin de 5:1 până la 1:3. În timp ce Gresia de Butano, probabil, se
încadrează într-un sistem de con, foarte gros, slab expus și constrâns stratigrafic. Prin urmare,
această gresie este posibil să evolueze dintr-un con complex compus în sisteme de con, fiecare a
unui tip puțin diferit.
Evoluția de la un tip de sistem de apă adâncă la altul este ușor de demonstrat unde
combinația conurilor formează un con complex care poate fi studiat. În Bazinul Tabernas,
perioadele de timp în care reconstrucția a conurilor tortoniene (Kleverlaan, 1989) demonstrează o
distribuție complexă și o gamă largă a conurilor bogate în nisip, bogate în mâl/nisip și bogate în mâl
reflectând diferențele spațiale și temporale în mecanismul de alimentare și aria sursă. În turbiditele
eocene Hecho din partea central sudică a Pirineilor, schimbările temporale în volumul și tipul de
sedimente care alimentează bazinul par să controleze evoluția conurilor de la predominarea
amestecurilor bogate în mâl/nisip (tipul I) sistemele turbiditice sunt mai bogate în nisip (tipul II) și
sisteme bogate în mâl (tipul III) (Mutti, 1985). În mod similar, evoluția generală de la rampe
submarine bogate în pietriș la conuri bogate în nisip și mai târziu la sisteme bogate în mâl/nisip din
Jurasicul superior al umpluturii bazinului nordic și central din Marea Nordului, sunt interpretate că
reflectă o interacțiune complexă între schimbările relative ale nivelului mării, caracterul evolutiv al
liniei de țărm și sistemul de șelf și variaților temporale în volumul de sedimente și alimentarea
clastică (Partington et al., 1993).
Generalizările se pot face cu privire la ceea ce este posibil să se întâmple după o anumită
schimbare, dar deoarece aceste schimbări sunt în esență independente una față de alta și este puțin
probabil să lucreze împreună, consecințele schimbărilor sunt infinit mai complexe și nu ușor de
prevăzut. De exemplu, bazinele de rift, în stadiul timpuriu de prerift, al gradienților scăzuți pot
produce un sistem fin-granular de mâl/nisip. După ce riftul se dezvoltă, gradienții sunt în creștere și
o faleză faliată se dezvoltă și sistemul poate fi alimentat prin roci consolidate dintr-un compartiment
ridicat de falie compact, înclinat și localizat. Prin urmare, sistem bogat în pietriș la scară mică se
poate dezvolta și când acest sistem este erodat și riftingul încetează, un sistem bogat în nisip mare
se va dezvolta, de exemplu, în complexele Scapa Fan și Brae-Miller din Marea Nordului (Boote și
Gustav, 1987; Rattey și Hayward, 1993). În orice caz, dacă înălțarea ariei a primit volume mari de
sedimente deltaice neconsolidate în stadiul de prerift, ridicarea ar duce pur și simplu la eroziune și
depunerea unor volume relativ mari de nisip sau mâl/nisip. Dacă nivelul mării crește, un sistem
bogat în nisip alimentat din transgresiune se va forma un șelf relict nisipos.
O creștere a nivelului mării cel mai probabil va reduce cantitatea și granulometria
sedimentelor din sistemele de mare adâncă, precum și reducerea gradienților sistemelor fluviale și
șelfurilor și spațiului disponibil pentru sedimente este în creștere. Dimpotrivă, scăderea nivelului
mării reduce spațiul disponibil pe câmpiile de coastă și șelfuri, iar cantitatea de sedimente este
transportată mult mai eficient în sistemele de apă adâncă prin ocolirea șelfului. În particular, în
timpul scăderii nivelului mării, cantități mari de sedimente neconsolidate care anterior au agradate
pe șelf, în delte și pe câmpiile de coastă, vor fi disponibile pentru redepunere în apa adâncă. Prin
urmare, volumul cel mai mare de sedimente poate fi disponibil în timpul scăderii nivelului mării
decât când nivelul mării este jos (Nardin, 1983).
Cu toate acestea, o mulțime de dovezi ne arată că cantități mari de nisip curat poate fi
furnizat în apa adâncă în timpul perioadelor de creștere a nivelului mării. De exemplu, sedimentarea
turbiditelor nisipoase a continuat în condiții bune pe Mississippi Fan în ultimul ciclu glacio-eustatic
în perioada de mijloc și târzie a creșterii nivelului mării, de la 12.000 până la 11.000 ani (Kolla și
Perlmutter, 1993), așa că canionul Mississippi s-a extins spre țărm și a prins creșterea substanțială a
topirii ghețarilor, iar sarcina sedimentară rezultată din dezghețarea sursei regionale glaciare

28
Figura 19 – Elementele arhitecturale ale rezervorului din sistemele depoziționale de apă adâncă

anterioare. În plus, în timpul transgresiunii și a nivelului ridicat, sedimentele câmpiilor de coastă și

insulelor barieră sunt erodate pe linia de țărm și în inlet-urile tidale și o parte din este transportată de
furtuni majore pe șelf. Aceste sedimente pot fi apoi transportate în larg sau dea- lungul țărmului
prin maree sau de curenți de derivă costali de-a lungul țărmului pentru a fi prinși în orice canion
care penetrează șelful (Burke, 1972; Dingus și Galloway, 1990). Astfel, sursele punctiforme ale
conurilor nisipoase pot fi bine dezvoltate în timpul nivelelor ridicate, așa că pot fi în contrast cu
conurile bogate în mâl/nisip sau sistemele bogate în nisip cu surse multiple sau sistemele de pante în
trepte, care se dezvoltă în timpul perioadelor de nivel scăzut sau în creștere a nivelului mării.
Modelele conceptuale pentru sistemele de apă adâncă propuse și prezentate în acest articol
au fost ilustrate utilizând câmpii bazinale și sisteme de pante în trepte relativ simple și nestructurate.
Topografia bazinului exercită un control fundamental asupra geometriei sistemelor clastice de apă
adâncă așa că sistemele de con clasice bogate în mâl alungite și sistemele bogate în nisip radiare
sunt excepții mai degrabă decât regulă. Aceasta este amplu demonstrată în sinteza geometrilor
conurilor moderne și vechi alcătuită de Barnes și Normark (1985). În timp ce geometria conului este
variabilă, diferențele în principiul construirii blocurilor (lobi, canale și levee) ale fiecărei clase a
sistemelor de apă adâncă sunt menținute și dezvoltarea lor controlată de cantitatea de sedimente,
mecanismul de aport al sedimentelor și tipul punctului de intrare (Figura 19). Deși geometria și
topografia bazinului nu controlează dezvoltarea unor elemente de arhitectură specifice, ele pot
influența și afecta modelele de stratificație a canalelor, lobilor sau sistemelor de levee.
Cu toate acestea, în ciuda acestor complicații, un prim pas esențial în înțelegerea sistemelor
de apă adâncă este aceea distincție care poate fi făcută între sisteme pe baza granulometriei
predominante și naturii sistemului de alimentare din cauza diferențelor fundamentale între procesele
de transport și depoziționale, distanței pe care sedimentele pot fi transportate, gradienții pantei și
dimensiunile sistemelor și faciesurile care pot fi produse.
În sfârșit, sistemele siliciclastice de apă adâncă formează o proporție importantă din
rezervoarele majore de hidrocarburi ale lumii. Înțelegerea variabilității acestor sisteme și impactul
pe care îl au asupra predicției combinației rezervor, capcană și ecran este, prin urmare, de o
importanță critică în conducerea și dezvoltarea strategiei în provinciile de hidrocarburi de frontieră
și mature. Schema de clasificare prezentată în acest articol oferă un mecanism atotcuprinzător al
curgerilor gravitaționale din sisteme marine clastice de adâncime într-un cadru logic bazat pe natura
sistemului de alimentare, volumului și granoclasării dominante ale sedimentelor disponibile care
alimentează bazinul. Acești parametrii exercită o influență fundamentală asupra geometriei,
29
distribuției faciesurilor interne și arhitecturii corpurilor de nisip din sistemele clastice de apă
adâncă. Acuratețea prezicerii prezenței rezervorului, geometriei și integrității capcanei nu poate
proveni din aplicarea unui singur model interpretativ, dar în cele din urmă trebuie să fie bazat pe o
abordare integrată care definește controalele asupra sistemelor clastice de apă adâncă și produsele
lor depoziționale rezultate ca înregistrări explicite geologice și geofizice. Chiar și cu un model
dezvoltat, trebuie testat în mod constant și pusă la îndoială validitatea interpretării pentru obținerea
unei aprecieri mai bune a riscului și incertitudinii în exploatare. Fără această abordare, este foarte
probabil să se ignore capcanele potențiale, să se simplifice prea mult interpretarea geologică și să se
subestimeze riscurile asociate cu prezența rezervorului și integritatea capcanei.

30