Franz Schubert (1797-1828)

Pleiada marilor figuri ale romantismului muzical se deschide cu un contemporan al lui

Beethoven, cu Franz Schubert (1797-1828). Deşi ambii vieţuiesc în acelaşi oraş, Viena, în
primele decenii ale veacului al XIX-lea, creaţia lor este foarte diferită. De origine modestă, ambii
muzicieni au dus o viaţă de artist liber, neînrolat în suita vreunui principe. Ambii au trăit în
mijlocul oamenilor simpli şi au manifestat dispreţ pentru elita “de sânge”. Diferenţa de concepţie
şi, implicit, de stil se datorează formaţiei lor spirituale şi structurii sufleteşti diferite.

Deşi contemporani, îi desparte o generaţie, căci în anul naşterii lui Schubert, Beethoven avea 27
de ani. Crescut în epoca răspândirii entuziaste a ideilor Revoluţiei franceze, Beethoven a rămas
mereu acelaşi luptător încrezător în împlinirea înaltelor idealuri umane. În schimb Schubert îşi
trăieşte copilăria şi adolescenţa în Viena lui Metternich. Reacţia dură a “Sfintei Alianţe”
împotriva a tot ceea ce era înaintat în viaţa politică şi culturală a Europei şi teama reînvierii
spiritului revoluţionar, au dus la înăsprirea măsurilor represive, la intensificarea cenzurii şi la
zăgăzuirea oricărei tendinţe, socotită periculoasă ordinii stabilite.

În Viena lui Metternich, hrana spirituală era oferită cu multă grijă, educaţia fiind lăsată în
mâinile clerului catolic. Se încuraja o literatură şi o artă care idiliza viaţa şi confortul mic
burghez, limitând aspiraţiile omului la o viaţă tihnită, fără larg orizont cultural, şi la măruntele
frământări zilnice. Mărginirea climatului spiritual caracterizează epoca cunoscută sub numele de
Biedermeyer, după pseudonimul unui ziarist care publica versuri dulcege despre farmecul vieţii
mic burgheze. Limitarea aspiraţiilor la obţinerea unui trai tihnit este însoţită şi de o decadenţă a
gustului artistic prin preferinţa pentru spectacole frivole, lipsite de mesaj artistic. În timp ce
aristocraţia se amuza la opera italiană, la opera comică franceză şi la teatrul melodramatic,
oamenii modeşti frecventau cu nesaţ spectacolele de circ, de iluzionişti, luptele de animale sau
panoramele cu figuri de ceară.

Franz Liszt

in cultura muzicală a Europei romantice, Franz Liszt şi-a înscris numele prin contribuţia sa la
dezvoltarea muzicii de pian şi simfonice, deschizătoare de noi perspective. Ca şi Berlioz sau
Schumann, Liszt a fost un avântat luptător romantic în domeniul criticii muzicale şi al eseisticii.
Virtuoz pianist, el a consacrat în viaţa concertistică recitalul, realizat de un singur interpret şi
redat din memorie, contrar obiceiului de a se cânta programul pe note în public. Prin
extraordinara sa virtuozitate, prin varietatea genurilor pianistice, unele dintre ele create de el, şi
prin talentul său de inegalabil improvizator reuşea să capteze în concerte interesul ascultătorilor,
fără concursul altor artişti.
Multilaterala sa activitate şi bogata sa creaţie oglindesc multiplele faţete ale personalităţii sale. El
a dominat viaţa artistică europeană prin activitatea sa artistică multiplă, de virtuoz concertist,
dirijor, pedagog, creator de înaltă concepţie, scriitor cu fin spirit de observaţie, dar şi ca generos
protector al contemporanilor săi. Legat de spiritul romantic prin inspiraţia din natură, artele
plastice şi literatura tuturor timpurilor, acest artist a avut un larg orizont, însufleţit fiind de înalte
idealuri artistice. Însăşi pregătirea sa a contribuit la constituirea concepţiei sale despre muzică şi
a rolului ei în viaţa omului. Maghiar prin naştere (mama austriacă), hrănit din cele trei mari
culturi europene – germană, franceză şi italiană – având succese concertistice pe tot continentul
european, Liszt a avut conştiinţa universalităţii sale.

Născut în 1811 la Raiding, în Ungaria, unde tatăl său era intendent al domeniului principelui
Esterhazy, micul Franz a trăit în lumea muzicii lui Haydn, Mozart şi Beethoven. De timpuriu îşi
afirmă calităţile muzicale, încât părinţii îi asigură o serioasă educaţie artistică. După succesul
obţinut la Odenburg (la 9 ani), în cadrul unui concert de binefacere, tatăl său, Adam Liszt, îl duce
la Viena, unde ia lecţii cu Czerny, renumit pedagog al pianului. Czerny îi dezvoltă înclinaţia spre
virtuozitate, asigurându-i o solidă bază tehnică. Concomitent, studiază compoziţia cu A. Salieri.
Legenda spune, că tânărul de 12 ani a fost ascultat de Beethoven, marele simfonist îmbrăţişându-
l cu căldură şi prezicându-i un frumos viitor.