Inteligența emoțională și cea socială sunt legate de succesul copiilor în relații.

Încă din primii ani de viață, este important ca un copil să învețe să trimită și să
primească mesaje emoționale, folosind cunoștințe despre emoțiile și abilitățile
lor de a regla emoțiile, astfel încât să poată negocia cu succes schimburi
interpersonale, să stabilească și să mențină relații satisfăcătoare cu cei din jur.
Totodată, inteligența emoțională este corelată cu succesul școlar. Emoțiile
sunt omniprezente în școli și grădinițe iar pentru ca un elev să colaboreze cu
pedagogii și cu colegii și să faciliteze procesul de învățare, este nevoie ca el să
înțeleagă și să-și gestioneze emoțiile, să-și dezvolte autocontrolul, să-i înțeleagă
pe ceilalți și să-și sporească empatia, să rezolve conflicte și să-și dezvolte
asertivitatea.
În ultimul deceniu un număr foarte mare de instituții de învățământ din
întreaga lume au dezvoltat și implementat programe de educație socială și
emoțională. În multe țări (S.U.A., Singapore, Malaezia, Japonia, Corea, Noua
zeelandă, Marea Britanie etc.) educația socială și emoțională se referă la o serie
de programe de educare a caracterului, prevenirea violenței, a consumului de
droguri, disciplina școlară și au obiective precum: reducerea sau eliminarea
anumitor probleme de comportament ale elevilor, sporirea performanțelor
academice ale acestora, îmbunătățirea relațiilor, rezolvarea conflictelor,
gestionarea emoțiilor, prevenirea sau reducerea anumitor probleme de sănătate,
de relaționare și îmbunătățirea climatul școlar.
Încurajez pe această cale, părinții, cadrele didactice și pe toți cei care lucrează
cu copiii să acorde o mai mare atenție şi dezvoltării emoționale și sociale ale
copiilor.
Iată câteva recomandări pentru a contribui la dezvoltarea emoțională și socială
a copilului:
 stabilirea unei relații de încredere reciprocă prin evitarea criticii,
pedepsirii copilului și deschidere către comunicare și rezolvare
împreună a conflictelor sau situațiilor dificile;
 identificarea, numirea și exprimarea emoțiilor ori de câte ori este
posibil astfel încât copilul să deprindă un vocabular al emoțiilor
(fericire, furie, tristețe, frică etc.), ajutându-l să-și identifice propriile
sentimente și pe cele ale celorlalți;
 înțelegerea și acceptarea emoțiilor copiilor, diferențiind între emoții și
comportament (exemplu – acceptarea sentimentului de furie fără a
încuraja sau aproba un comportament agresiv);
  conversații cu copilul despre emoțiile fiecăruia, încurajarea copilului
să-și exprime sentimentele fără a se răni pe sine sau pe alții;
 abordarea emoțiilor prin joc, povești, desen și alte activități plăcute
copilului;
 învățarea unor modalități de relaxare/liniștire/detensionare (precum
exerciții de respirat, tehnici de relaxare, colorat etc.);
 învățarea copilului modalități de a pune limite și a se proteja în fața
unor potențiali agresori (copii sau adulți), dezvoltarea asertivităţii;
 punerea în scenă sau în joc a situațiilor conflictuale/dificile pentru
copil, ajutându-l într-o manieră ludică de a găsi soluții, rezolvări;
 încurajarea copilului să interacționeze și să stabilească relații cu alți
copii.
noncorcondanţe în comunicare. Se stabilesc aşteptările părinţilor şi
semnificaţia noţiunii de „succes” pentru fiecare. Se strâng date ce vor fi anunţate
în timp util. Se aplică unele chestionare. Părinţii vor primi un formular
cuprinzând interesele familiei, în care trebuie să bifeze, dintr-o listă, aspectele de
colaborare care le acoperă ariile de interes sau în care au posibilitatea să se
implice. Intrunirile vor fi un prilej ca educatoarea şi părinţii să discute, să
planifice şi să rezolve diferite probleme. Familiile vor fi încurajate să se implice
şi să işi ofere serviciile.
Membrii fondatori pot fi echipa de educatori şi toţi părinţii din grupă, din
grădiniţă, partenerii educaţionali. Asociaţia este activă în organizarea de
excursii, sărbătoriri diverse, colecte pentru acte de binefacere etc.
Menţinerea zilnică a contactului părinţilor cu grădiniţa se realizează
prin Afişierul grupei.Mascota grupei îi invită pe părinţi să se informeze din
diverse rubrici. Acţiunile de voluntariat iniţiate de grădiniţă , cu mare impact
social, vor beneficia întotdeauna de un aport important adus de părinţi, ce se vor
mobiliza exemplar. Acţiunile îi vor face pe copii să descopere alături de
părinţi acţiunea şi nu verbalismul. Vor avea condiţia de a săvârşi fapte bune, de
a descoperi binele şi nu doar de a vorbi despre el, de a sprijini oamenii cu nevoi
speciale. Copiii vor întelege prin participare, importanţa acţiunilor sociale şi vor
trăi satisfacţii morale.
 Gândirea reprezintă trăsătura distinctă cea mai importantă pentru
psihicul uman. Gândirea ca proes al psihicului uman într-o accepţiune
generală, reprezintă capacitatea specific umană de a introduce ordine,
raţionalitate în evenimentele lumii, ea se referă nu numai la real , ci și
la posibil, despre care se se formul
 Cuvântul „joc”, moştenit din latinescul „iocus” (glumă, soţie, distracţie), a preluat în limba
romană şi sensul substantivului latin „luduş” care desemna, deja în antichitate, o gamă
vastă de manifestări populare, începând cu scenele de amuzament din viaţa cotidiană şi
terminând cu manifestări cu caracter sportiv, militar său religios, ale unui oraş, ţinut său
imperiu.

 Jocul are o putere imensă în viaţa copiilor. Există o strânsă interdependenta între
evenimentele de la începuturile învăţăturii copilului şi succesele şi insuccesele din viitoarea
activitate educaţionala.

 Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi de operaţiuni care urmăresc obiective de
pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a corpului. Elementul de joc imprima acestuia
un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie
funcţională, de veselie şi de bucurie, de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi
a plictiselii, a oboselii.

 Copiii prin naştere au tendinţa de a învăţa şi a descoperi, de a şti şi de a cerceta. În
joc există libertatea spiritului care permite copilului să caute şi să descopere noi idei. Există
o tendinţă de implicare personală, de control şi dirijare. Jocul este un mod natural care
determină copilul să lucreze în grup.

 Copiii, majoritatea timpului liber şi nu numai, şi-l petrec jucându-se. Jocul reprezintă
pentru copii o modalitate de a-şi exprima propriile capacităţi. Prin joc, copilul capăta
informaţii despre lumea în care trăieşte, intra în contact cu oamenii şi cu obiectele din
mediul înconjurător şi învaţă să se orienteze în timp şi spaţiu. Putem spune că jocul este
„munca copilului”.

 O perioadă mai lungă de joc pregăteşte copilul pentru intrarea cu succes într-o lume
din ce în ce mai complexă de cuvinte şi simboluri. Că educatori ai copiilor mici, ar trebui să
îmbogăţim cunoştinţele copilului cu materiale pe care el le poate folosi jucându-se. Ar
trebui să folosim toate ocaziile pentru a dirija atenţia copilului spre obiectele şi
evenimentele naturale petrecute în mediul său, care pot stimula şi satisface curriozitatea
sa, timp în care se dezvoltă încrederea şi entuziasmul. În copilărie învăţătură este naturală
şi spontană. Copilul învaţa pentru că-i place o activitate de cunoaştere. Curiozitatea şi
gândirea care-l stimulează în joc sunt parte integrantă din plăcerea sa de a învăţa. Copilul
învaţă prin cunoaşterea lumii proprii. Prin joc copilul se aventurează în necunoscut.
Încercând să vadă cât de înalt poate să construiască un turn din cuburi, câte obiecte poate
să pună în scara înainte ca aceasta să se dezechilibreze sau ce poate modela din
plastilina, el testează şi materialul de joc, dar şi pe sine.

 Devenindu-i mai conştient şi mai familiar mediul său înconjurător, el începe să
cunoască lumea prin noi modalităţi. Îşi foloseşte imaginaţia pentru a umple golurile dintr-un
obiect, folosind obiecte simple, natural (pietre, beţe, apă) învăţând astfel să facă diferenţe
bazate pe experienţele sale. Face comparaţii, observă noi proprietăţi şi învaţă să le explice
sieşi şi altora. Analizează noile sale experienţe şi se bucura, împărtăşind şi altora şi
discutând rezultatele sale.

 În copilărie, copilul se familiarizează prin joc cu noţiunile de greutate, măsurare,
sunete, obiecte vii. Din experienţa căpătată prin joc, copilul dobândeşte o gândire mai
profundă, idei şi concepte abstracte de care va avea nevoie mai târziu în matematică,
istorie şi alte obiecte de învăţământ pe care le va studia.

 Copilul începe cunoaşterea cu mâinile, jocul sau cu obiectele observând diferenţe
între obiecte (mărime, grosime, formă, culoare) implicându-l în procese de clasificare,
generalizare, de formare a noţiunilor şi de rezolvare de probleme.

 Având grijă de plantele dintr-o grădină, copilul învaţa noţiuni importante referitoare la
plante, animale. Jocurile de construcţii, în care copilul lucrează pentru realizarea unui
produs final, devin din ce în ce mai elaborate pe măsură ce copilul înaintează în vârstă.

 Prin joc copilul este un iniţiator în propria sa lume. Jocul determina creşterea
încrederii în sine a copilului, cât şi dorinţa de autodepăşire lăsându-i libertatea de a-şi
folosi fantezia şi imaginaţia pentru propria sa plăcere şi a altora. Jocul îl ajută să-şi
dezvolte acuitatea observativ-motrica să-şi coordoneze mişcările.

 Prin joc, copilul îşi câştigă încrederea în sine pentru integrarea în societate, se
dezvoltă şi învaţă amuzându-se. Pentru el, nu există diferenţe între a se juca şi a învăţa.
Copilul învaţa, de asemenea, prin manevrarea obiectelor sau ideilor pe care vrea să le
cunoască. Din acest motiv, el are nevoie şi doreşte să fie activ. Inteligenţă se construieşte
plecând de la coordonarea şi de la repetarea acestor acţiuni, fizice sau mentale.

 Jocul are un rol fundamental în dezvoltarea copilului. Este dovada bunei sale sănătăţi
fizice, psihice şi intelectuale. El permite crearea unor conexiuni importante şi dezvolta
simţul umorului. Este cel mai bun mijloc pentru învăţare, căci prin joc, copilul învaţa uşor,
fără să-şi dea seama. Pe lângă plăcere, jocul îi permite copilului mic să-şi stimuleze corpul
şi organele de simţ. Îi dă ocazia să parcurgă un mare număr de informaţii şi are o
formidabilă valoare de antrenament. Prin joc, copilul învaţa să se concentreze, să-şi
respecte partenerul de joacă, să construiască, să-şi dezvolte şi să-şi structureze
imaginaţia. Părinţii trebuie să creeze o ambianţă specifică jocului, să-i favorizeze copilului
posibilitatea de a experimenta şi să petreacă împreună cu el cât mai mult timp posibil.



 Toţi copiii au o poftă nebună de a se juca şi de a învăţa, dar le place mai ales să fie
cu adulţii. Copilul îşi doreşte ca părintele său să fie interesat de el şi să-i acorde timpul şi
afecţiunea sa. Copilul progresează şi învaţă, în măsura în care i se întreţine motivaţia.
Această motivaţie va fi mult mai puternică dacă i se propun activităţi pe care le poate face,
pe care le simte la îndemână. În sens contrar, va fi pus într-o situaţie riscantă, chiar de
eşec şi rezultatele obţinute vor fi contrare celor aşteptate: copiulul se va interioriza, îşi va
pierde încrederea în el şi nu va mai vrea să înveţe cu adultul. Din contră, dacă se afla în
situaţia de reuşită, este bine să fie felicitat, să fie mândru de el, aceasta motivând şi dorinţa
de a face mai mult.

 Modul în care copilul reflectă şi percepe lumea este diferit de al adultului. Cu cât
copilul este mai mic, cu atât modul său de a gândi este mai diferit de al nostru. Crescând,
el va dobândi progresiv structurile mentale ale adultului. Pentru Piaget, gândirea copilului
este un caz particular al adaptării biologice, existând patru factori esenţiali în dezvoltarea
lor. Primul este maturizarea: copilul se naşte dotat cu anumite capacităţi, numite reflexe,
care nu trebuie să fie antrenate şi care vor dispărea la cei mai mulţi, şi cu anumite
capacităţi potenţiale, care vor apărea pe măsură ce sistemul nervos se va maturiza.
Numărul şi varietatea ocaziilor pe care le are copilul pentru a-şi exersa capacităţile sunt
cele care determină posibilitatea dezvoltării sale depline.

 Al doilea factor este experienta fizică: aceasta înseamnă că pentru a se dezvolta
intelectual, copilul trebuie să intre în contact fizic cu mediul înconjurător, cu obiectele, cu
locurile, cu persoanele, etc. Doar manipulând obiectele copilul învaţa să descopere, să
distingă ce este normal de ceea ce este neobişnuit şi să înţeleagă care este consecinţa
acţiunilor sale.

 A treia regula este transmiterea culturală şi socială. Explorarea mediului înconjurător
nu-l învaţa pe copil să vorbească, să se joace, să se spele, micile obiceiuri din viaţa de zi
cu zi, specifice fiecărei ţări, respectiv fiecărei familii. Fiecare cultură a inventat propria sa
muzica, valorile sale, regulile de politeţe, un mediu social specific în care copilul este
crescut şi a cărui transmitere nu poate fi negijata.

 Ultima regula este autoreglarea. Copiii se nasc cu o forţă interioară care îi conduce în
direcţia unei adaptări intelectuale din ce în ce mai performante. Ei merg de la simplu la
complex, de la obiectul real la simbolul său, de la concret la abstract. Conceptul de reglare
 expica modul cum se petrece aceasta. Este vorba de un proces de echilibrare internă, care
adaptează în permanenţă cunoştinţele copilului astfel încât acesta să integreze noile sale
experienţe. Primul demers mental va consta în stabilirea unei legături între un lucru nou şi
lucruri sau categorii deja cunoscute, astfel încât să le poată preciza sau să le poată lărgi.

 Jocul este definit de psihologul elveţian drept un „exerciţiu funcţional” cu rol de
„extindere a mediului”, o modalitate de transformare a realului, prin asimilare şi de
acomodare la real, deci un mijloc de adaptare. În evoluţia jocului, Piaget delimitează trei
mari categorii de joc: jocul exerciţiu, jocul simbolic şi jocul cu reguli. Jocurile de exerciţii
domina la vârstele mici, însă apar mai târziu. Ele sunt asociate registrului senzoriomotor,
cu rol în dezvoltarea motricităţii şi interiorizarea lumii reale şi a registrului mintal, o
subcategorie de exerciţii vizând exersarea gândirii (jocuri de cuvinte, comunicări verbale).
Jocului simbolic Piaget îi recunoaşte o importanţă deosebită pentru dezvoltarea limbajului
şi imaginaţiei, dar mai ales pentru asimilarea realităţii printr-un proces de reprezentare şi
semnificare de o manieră proprie a lumii reale. Jocul cu reguli exercita o importantă funcţie
de socializare progresivă a copilului, prin interiorizarea unor norme de conduită de
relationar, impuse de regulile jocului.

 Jocul este o sursă de plăcere, deoarece el presupune eliberare de realitatea
constrângătoare şi libertate de reflectare şi transformare în maniera personală a acestuia.
Jocul începe şi se încheie, el este limitat în timp şi spaţiu, ceea ce conferă celui implicat un
sentiment de securitate. Jocul creează o ordine în realitatea dezordonată, are înclinaţia să
fie frumos şi presupune plăcerea dată de succes (HuizingaJ., 1998).

 Astfel, putem spune că jocul devine la vârsta preşcolara o condiţie importantă pentru
evoluţia sa ulterioară, iar lipsirea de joc sau de resursele necesare desfăşurării lui (timp,
spaţiu, oportunitatea de a repeta temele de joc, jucării, aprobarea şi asistenta adultului)
determină apariţia unor carenţe în dezvoltarea personalităţii, chiar dacă lipsa jocului a fost
compensata de abordarea altor forme de educaţie.

 La vârsta preşcolara, jocul este o realitate permanentă. Copilul de 3-6 ani se joacă
cea mai mare parte a timpului şi pe măsură creşterii şi dezvoltării joacă să ia forme din ce
în ce mai complexe şi diverse, influenţând şi subordonând toate celelalte acţiuni de viaţă,
interese şi preocupări. Jocul copiilor obţine astfel un caracter multiactional, activitatea
practică, învăţarea, hrănirea sau îmbrăcarea, luând forma unei acţiuni ludice. Manifestările
de joc evoluează, având un caracter dinamic.

 În joc, copilul transpune impresii dobândite în mediul extern, fizic şi social, apoi în
transpunerea în joc a unor elemente aale realităţii: roluri, conduite, atitudini, obiecte,
prelucrate în contexte ludice diverse. Cunoaşterea prin experienţa directă pe care o
asigură jocul presupune implicarea capacităţilor perceptive, a abilitaţilor de reacţie, de
comunicare, copiii având posibilitatea de a analiza posibilităţile de rezolvare şi de punere
în practică a soluţiilor pentru că jocul să continue. Confruntarea cu sine şi cu ceilalţi
îmbogăţeşte gamă de trăiri afective, a dobândirii capacităţii de stăpânire a emoţiilor şi
raportării la realitate.




 Prin intermediul jocului, copilul achiziţionează informaţii, noţiuni necerare înţelegerii şi
integrării lumii reale. Investigând realităţi fizice diverse, copilul manipulează, alege,
ordonează, clasifica, măsoară, se familiarizează cu proprietăţile diverselor lucruri şi
dobândeşte cunoştinţe despre greutate, duritate, înălţime, volum, textura, categorii, serii şi
familii de obiecte.

 Majoritatea tipurilor de joc, mai ales cele de cooperare, de competiţie sau de rol
presupun relaţionare, adaptare a acţiunilor proprii la acelea ale unui partener de joc,
asumare a responsabilităţii propriului comportament şi respectarea convenţiilor
comportamentale impuse de situaţie. Pe tot parcursul vârstei preşcolare, adultul are un rol
 important în contracararea tendinţelor negative: distructive, egoiste şi încurajarea
respectului pentru mediu, sine şi celălalt. Obligat de contextul jocului să se dedubleze şi să
interpreteze roluri diverse, copilul ajunge să-şi formeze un sens al identităţii proprii şi să
acumuleze elemente ale imaginii de sine.

 Copiii care se joacă par a fi inepuizabili, pierd măsură timpului, absorbiţi cu totul de
joc. Jocul deşi activitate ce nu exclude dificultăţile, apare şi că o formă de odihnă. Pentru
că presupune activizarea liberă a unor funcţiuni ce nu sunt solicitate în alte condiţii.

 Inteligenta depinde concomitent de o componentă ereditară şi de mediul înconjurător.
S-a demonstrat că experienţele multiple, stimulările variate, un mediu afectuos pot să
contribuie la dezvoltarea, în cel mai bun mod posibil, a potenţialului propriu fiecărui copil.

 Se spune destul de des că, înainte de o anumită vârstă, „totul era o joacă”. În
realitate, nimic nu este numai o joacă. Primii ani au un rol esenţial în dezvoltare şi nu
trebuie subestimat nimic din ceea ce s-ar putea face cu copilul mic în această perioadă,
care i-ar permite acestuia să-şi construiască baze solide pentru viitor.

 Dezvoltarea creierului este cu atât mai rapidă cu cât copilul este mai mic şi este
aproape completă înainte ca acesta să meargă la şcoală. Atât calitatea cât şi cantitatea
primelor experienţe stau la baza dezvoltării mentale viitoare. Nu trebuie uitat, atât în
calitate de părinţi cât şi în calitate de educatori, că prin joacă putem furniza copilului
mecanisme de gândire, de invenţie, de învăţare şi toate procesele care presupun
funcţionarea inteligenţei şi care îi sunt foarte preţioase acum, dar mai ales mai târziu, în
viaţa de zi cu zi.

Inteligența emoțională ar putea fi interpretată ca un fel de inteligență a inimii.
Spun acest lucru deoarece acesta este responsabila de stima de sine.
Inteligența emoțională ne pune în contact cu trăirile și cu nevoile noastre, cu
aspirațiile și cu predispozițiile înnăscute. Este cea care guvernează relațiile pe
care le avem cu ceilalți și nu în ultimul rând cu noi înșine. Ne permite să ne
exprimăm potențialul și capacitățile personale. Astfel, inteligența emoțională
devine puntea ce ne conectează cu universul interior. Încă de mici am fost
educați să nu ne lăsăm pradă emoțiilor. Chiar și în definiția cuvântului
”emoțional” există semnificația de ”sensibil” sau ”emotiv”, adica slab.
Reprezintă înţelegerea şi gestionarea emoţiilor pentru a crea relaţii armonioase
cu cei din jur. Datele statistice poziționează inteligența emotională ca fiind de
doua ori mai importantă în reușita profesională și socială decât abilitățile