Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Educatie Pentru Sanatate
Educatie Pentru Sanatate
Introducere
Putem considera educaţia pentru sănătate ca fiind o componentă a instrucţiei generale, o ramură a
culturii umane, una din bazele sănătăţii, cu rol în influenţarea modului de viaţă modern spre
conţinut favorabil sănătăţii, în realizarea de generaţii care să aibă un comportament sanogen şi în
formarea voinţei politice pentru acordarea de către forurile decidente a adevăratului rol ce se cuvine
sănătăţii.
1. Dimensiunile stării de sănătate:
definiţiile sănătăţii,
conceptul de sănătate, conceptul de boală,
piramida Maslow,
abordarea holistică.
Dimensiunile sănătăţii:
biologică (anatomică, fiziologică şi biochimică);
psihologică (cognitivă, emoţională, comportamentală);
socio-profesională (roluri, relaţii, aspiraţii);
spirituală (valori, religie, experienţe non-cotidiene)
intelectuala (capacitatea de a procesa informatii si de a lua decizii)
Dimensiunile sănătăţii formează un tot – fiecare are un efect asupra celorlalte
1.1.Definitii ale sanatatii
Organizația Mondială a Sănătății a propus în 1946 definiția următoare: „Sănătatea este o stare pe
deplin favorabilă atât fizic, mintal cât și social, și nu doar absența bolilor sau a infirmităților”.
Mai târziu a fost inclusă în această definiție și„capacitatea de a duce o viață productivă social și
economic”.
Aşa cum reise din definiţia OMS, modelul de abordare a sănătaţii este unul holistic, ecologic, care
are în vedere atât dimensiunile sale multiple cât şi determinismul complex.
Factorii care influenţează starea de sănătate pot fi grupaţi în patru mari categori:
• factori de mediu (apă, aer, sol, fizici, chimici, biologici, sociali)
• stilul de viaţă (comportament alimentar, sexual, abuz de substanţe, exerciţiu fizic)
• factori psihici (cogniţii, emoţii, percepţia şi răspunsul la stres)
• Factori sociali (resurse socio-economice, organizarea sistemului de îngrijire medicală şi politicile
sanitare)
• Factori biologici (imunologici, genetici, biochimici)
1
• Din punct de vedere biologic, sănătatea poate fi definită ca acea stare a unui organism neatins de
boală, în care toate organele, aparatele şi sistemele funcţionează normal (organism în
homeostazie), stare în care, cum spunea P. Valery, funcţiile necesare se îndeplinesc „insensibil sau
cu plăcere”.
Sănătatea nu este o stare pe care o ai în întregime sau o pierzi în întregime. Starea de sănătate
completă este aproape la fel de iluzorie ca şi cea a fericirii. Complexitatea stării de sănătate este
dată de dimensiunile, componentele şi gradele diferite pe care le presupune:
Componentele sănătăţii :
absenţa bolii, disfuncţiei şi dizabilităţii
rezistenţă fizică şi fiziologică
atitudinea pozitivă faţă de viaţă (a percepe scopul şi semnificaţia vieţii)
asumarea controlului propriei vieţii
acceptarea de sine
relaţionare socială pozitivă
stare subiectivă de bine
Grade ale sănătăţii:
sănătate optimă
sănătate
sănătate aparentă
sănătate precară
sănătate foarte precară
2
boală, însă, la fel ca şi starea de boală, starea de sănătate, de “fiziologic” este greu de încadrat într-o
definiţie riguros exactă.
Boala, ca şi sănătatea, este definită în mai multe moduri, în funcţie de perspectiva din care este
privită:
formă particulară de existenţă a materiei vii
abatere de la normă
consecinţă a unor agenţi patogeni sau traumatici
semne, simptome, disfuncţii
manifestarea eşecului în adaptare
Termenul de boală (ca şi condiţie obiectivată şi diagnosticată de medic) se relaţionează cu alte
concepte:
deficienţă: orice pierdere sau deviaţie datorată unei boli sau traume în funcţionarea fizică şi
psihică optimă a individului
dizabilitate: orice restricţie în îndeplinirea sarcinilor cotidiene şi în abilităţile de auto-
îngrijire
handicap: orice dezavantaj social indus de deficienţă şi dizabilitate
suferinţă: experienţă subiectivă a simptomelor
3
La nivelul patru sunt nevoile de stimă. Acestea cuprind atât recunoașterea venită din partea altor
indivizi (care rezulta în sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc) cât și din respectul de sine,
ce creează sentimentul de încredere, adecvare, competență. Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezulta
în descurajare, și pe termen lung în complexe de inferioritate. O nevoie pronunțată de acest fel (de
exemplu nevoia pentru admirație) are la bază nesatisfacerea unor nevoi care stau în vârful
piramidei, cele de auto-actualizare estetică.
Nevoile de auto-actualizare vin din plăcerea instinctivă a omului de a fructifica la maximum
capacitățile proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun.
Pe primele patru nivele ale piramidei sunt nevoile asa-zise "deficiente": o persoana nu simte nimic
special dacă acestea sunt satisfăcute, dar simte un disconfort când nu sunt satisfăcute. Dincolo de
aceste nevoi, următoarele mai sunt numite de "creștere". Acestea nu dispar când sunt satisfăcute, în
schimb, motivează individul în continuare.
În 1970 Maslow a publicat o revizie a piramidei din 1954, situând în vârful acesteia nevoile
cognitive (de a cunoaște, de a înțelege și de a explora) și pe cele estetice (pentru frumusețe, ordine,
simetrie). Cu toate acestea, nu toate versiunile piramidei sale includ ultimele 2 nivele. Maslow a
teoretizat că nevoile cognitive nesatisfacute se transformă în nevoi neurotice (non-productive, care
perpetuează un stil de viață nesănătos). De exemplu, copiii ale căror nevoi de siguranță nu sunt
satisfăcute adecvat pot deveni adulți care pun deoparte bani sau diferite posesiuni.
Maslow crede că singurul motiv pentru care oamenii nu se miṣca în direcția auto-actualizării este
din cauza obstacolelor puse în calea lor de societate, mai ales printr-o educație deficitară ce nu
poate schimba o persoană cu o slabă pregătire pentru viață într-o persoană cu o abordare pozitivă.
Maslow a construit ierarhia nevoilor, sugerand ca indata ce este satisfacuta o nevoie se trece la
satisfacerea alteia. Fara a fi satisfacute nevoile de bază (nivelul 1, 2, şi 3) cele superioare nu vor fi
relevante.
Medicina holistica abordeaza problema sanatatii si vindecarea bolilor intr-un mod cu totul diferit de
medicina clasica. Medicina holistica se bazeaza pe unitatea dintre trup, minte si spirit, promovand
conceptul unei minti sanatoase, intr-un corp si mediu sanatos.
Condiţiile esenţiale pentru sănătate: pace, adapost, educatie, alimentatie, venituri, ecosistem stabil,
resurse confirmate, dreptate.
2.1. Determinanţii sănătăţii
Pentru înţelegerea relaţiilor diferitelor categorii de factori cu starea de sănătate, în documentul “O
nouă perspectivă asupra sănătăţii canadienilor”(1974), cunoscut ca Raportul Lalonde (după numele
ministrului canadian al sănătăţii de la acea vreme), un nou model conceptual a propus clasificarea
determinanţilor sănătăţii în patru categorii:
comportamente,
mediu,
biologia umană şi
îngrijiri de sănătate (fig.1.1)
Modelul celor patru categorii de factori a reprezentat un evident progres în înţelegerea relaţiilor
care influenţează sănătatea şi în fundamentarea unor noi tipuri de intervenţii, medicale şi
nemedicale.
Fig. 1.1. Modelul celor patru categorii de determinanţi ai stării de sănătate
Allan Dever, 1976, a descris modelul epidemiologic al factorilor care determină starea de
sănătate şi o abordare modernă.
6
Fig. nr.3 - Modelul integrat al stării de sănătate
Acest model integrează determinanţii stării de sănătate şi îngrijiri de sănătate în modelele de
evaluare a rezultatelor din diferitele intervenţii aplicate. Rezultatele pot merge de la îmbunătăţirea
stării de sănătate, reducerea mortalităţii, morbidităţii/incapacităţii, la vindecare sau modificări în
calitatea vieţii. Un rol important îl are cercetarea şi educaţia, precum şi un cadru de lucru în condiţii
de etică.
7
sănătate a populaţiei şi permite stabilirea de măsuri şi soluţii care trebuie adoptate de factorii de
decizie ai sistemului de asigurare a sănătăţii publice
1. Stilurile de viata sunt modele conform carora oamenii aleg sa traiasca. Ele sunt rezultatul
unui total de forte economice, culturale si sociale care contribuie la dezvoltarea calitatilor
indivizilor. Stilul de viata este confundat de cele mai multe ori cu alte concepte inrudite precum
"mod de viata", "clasa sociala", "cultura/subcultura".
Stebbins (2004: 65) defineşte stilul de viaţă ca fiind „un set de comportamente care este determinat
de un set coerent de interese sau condiţii sociale, fiind explicat şi justificat de un set de valori,
atitudini şi orientări interdependente şi care, în anumite condiţii, devine baza identităţii sociale
comune a celor care îl execută”
Stilul de viata defineste individul privit ca un intreg, in interactiune cu mediul sau specific. Se poate
spune ca stilul de viata poate reprezenta tiparul vietii individului ce se exprima prin interese, opinii,
atitudini.
Stilul de viata este modalitatea prin care individul alege sa isi traiasca viata si acesta se formeaza in
timp, odata cu dezvoltarea sa personala. De-a lungul vietii trecem prin mai multe stiluri de viata
8
care se formeaza sau se adopta in functie de diferitele stagii ale vietii: copilarie, adolescenta,
maturitate.
Modul de viata, face referire la felul in care isi desfasoara viata anumite grupuri sociale, ce atitudini
si comportamente adopta acele grupuri sociale la un anumit moment dat.
Stilul de viata este mai degraba un indicator al optiunii individuale, facand referire la strategiile de
viata, atitudinile si comportamentele individului.
Spre deosebire de valori care sunt destul de stabile, stilurile de viata sunt intr-o continua schimbare
pe parcursul vietii. Nu se poate spune ca unui om ii este specific un anumit stil de viata permanent.
Acesta isi poate modifica felul in care alege sa isi traiasca viata conform anumitor factori ce au un
grad de diversificare foarte ridicat.
Componentele stilului de viaţă sunt:
stilul de lucru,
stilul de recreere,
stilul de distracţie,
stilul de comunicare,
stilul de relaţionare,
stilul de cunoaştere,
stilul de consum,
stilul de alimentaţie şi
stilul de ecologie.
Stilul de viaţă este un factor ce poate fi controlat, deci in procent mare rezulta că ne putem controla
sănătatea.
În timp ce ereditatea şi mediul joacă un rol deosebit în statutul sănătăţii noastre, alegerile pe care le
facem în ceea ce priveşte stilul de viaţă ne afectează şi ne determină starea de sănătate într-o mai
mare măsură.
Deşi nu toate componentele stilului de viaţă se situează sub controlul individului, toţi oamenii
abordează tipuri de stiluri de viaţă care le afecetază în mod direct sănătatea şi bunăstarea.
Rolul factorilor comportamentali în etiologia, evoluţia şi recuperarea din boală este astăzi tot mai
clar precizat şi înţeles. Peste 50% din cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate (inclusivEuropa
centrală şi de est) se datorează factorilor comportamentali (vezi tabelul 1.)
Tabel 1. Cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate
Cauză Procent din total
Stil de viaţă 50
Factori biologici 25
Factori de mediu 15
Sistem medical 10
Pentru a ajunge la o stare de sănătate optimă, este necesar să fim conştienţi de factorii de risc şi de
cei de protecţie; să avem informaţii corecte şi cunoştinţe adecvate despre aceştia; să avem
o atitudine pozitivă faţă de factorii de protecţie şi una negativă faţă de cei de risc; să practicăm
comportamentele sănătoase şi să le evităm pe cele nocive.
1. Uzul de substanţe
! nicotina (fumat activ, pasiv, orice tip de ţigaretă, pipă)
! consum de alcool (depăşirea consumului ocazional)
! medicamente, droguri (non-aderenţa, automedicaţia, autoinjectarea drogurilor)
2. Comportament alimentar
! balanţă calorică(aport-necesitate)
! balanţa dietei (proteine, glucide, lipide, vitamine, minerale)
! regularitatea meselor (3 mese/zi)
! preferinţe culinare (carne albă vs. roşie, vegetale, fructe vs. dulciuri, condimente)
! metode de preparare şi conservare (fierbere vs. prăjire, îngheţare vs. proaspete)
3. Activitate fizică
! tip de mişcare aerobic (flexibilitate, vigoare)
! frecvenţa (3-5/săptămână)
! intensitate (60-90% din capacitatea cardiacă maximă)
! durată (20-60 minute)
4. Somn, relaxare
! 7-8 ore de somn zilnic
! hobiuri
! exerciţii de relaxare, meditaţie
! echilibru muncă/recreaţie
5. Alte comportamente preventive
! imunizări/vaccinări
! verificări medicale periodice
! autoexaminări (ex: palparea sânilor, testiculelor)
! comportament sexual (evitarea sarcinilor nedorite, a avorturilor septice, a
bolilor cu transmisie sexuală prin utilizarea prezervativelor sau partener stabil)
! comportament la volan (utilizarea centurilor de siguranţă, viteză redusă, etc.)
! evitarea expunerii excesive şi neprotejate a pielii la soare
! evitarea accidentelor domestice şi ocupaţionale
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) subliniază (1986) că sănătatea este mult prea importantă
pentru a fi lăsată numai practicienilor din domeniul sanitar; educaţia şi elaborarea de politici trebuie
să fie centrale pentru dezvoltarea sănătăţii la nivel individual, comunitar şi naţional.
La Conferinţa de promovare a sănătăţii care a avut loc la Ottawa în anul 1986, principiile enunţate
anterior au fost dezvoltate, elaborându-se “Charta de la Ottawa de promovare a sănătăţii”. Acest
document subliniază, în special, necesitatea ca promovarea sănătăţii să realizeze următoarele:
I.Elaborarea unor politici publice care favorizează sănătatea.
II.Crearea unor medii favorabile.
III.Întărirea acţiunii comunitare
IV.Dezvoltarea (îmbunătăţirea) abilităţilor individuale
V.Reorientarea serviciilor medicale
Există mai multe modalităţi de abordare practică a priorităţilor din promovarea sănătăţii:
cea axată pe probleme/subiecte/boli,
cea axată pe factori de risc şi
cea axată pe grupuri ţintă.
Abordarea clasică este cea a realizării unor programe specifice fiecărei probleme/subiect de
promovare a sănătăţii; în fapt, acestea se referă la abordarea unor boli sau obiceiuri dăunătoare
sănătăţii. Astfel, se elaborează programe antifumat, anticancer, antialcool etc. (Naidoo, 1998).
Fiecare din aceste programe încearcă să influenţeze populaţia prin mass-media şi printr-o varietate
de medii şi sectoare – şcoala, locul de muncă, mediul sanitar, mediul comunitar şi sectorul voluntar.
“Promovarea sănatăţii este ştiinta şi arta de a ajuta oamenii sa-şi schimbe stilul de viaţă în vederea
atingerii unei stări optime de sănătate. Starea optimă de sănătate este un echilibru al organismului
din punct de vedere fizic, emoţional, social, spiritual şi intelectual.” (American Journal of Health
Promotion)
Promovarea Sănătăţii este Ştiinţa şi Arta de a-i ajuta pe Oameni să-şi schimbe Stilul de Viaţă pentru
a obţine o Sănătate Optimă restabilind Armonia la fiecare din Nivelele Existenţei Umane
Fizic (Planul Fizic sau Corpul Uman) Prin Exerciţii Fizice, Nutriţie Echilibrată,
Autoîngrijire Medicală, Evitarea Consumului în Exces şi a Dependenţelor de Substanţe Dăunătoare
Organismului;
Emoţional (Planul Emoţional): Prin Managementul Stresului şi Asistenţă pe timpul Crizelor
Emoţionale;
Social (Planul Emoţional): Prin realizarea şi Întreţinerea permanentă a Reţelei de Suport din
Familie, Prieteni, Colegi de Serviciu şi Comunitate;
Intelectual (Planul Mental Concret): Prin Educaţie Generală, Pregătire şi Evoluţie
Profesională Continuă împreună cu Definirea, Realizarea şi Dezvoltarea continuă a Carierei
Profesionale;
Intuitiv şi Creativ (Planul Mental Intuitiv) propus de R-OM-SERV srl: Prin Restabilirea şi
Dezvoltarea continuă a Intuiţiei, Creativităţii şi Capacităţii de Anticipare a Evenimentelor;
Sufletesc (Planul Realităţii Interioare): Prin Recâştigarea şi Dezvoltarea continuă a
Încrederii în Propria Persoană şi prin care avem capacitatea de a Visa şi Transpune în Practică
Visele, Proiectele sau dorinţele noastre întru Binele Universal (pentru noi şi pentru ceilalţi);
Spiritual ( Planurile Trezire Spirituală şi Conştiinţă Transcendentă Expandată): Prin
Sentimentele de Dragoste, Apreciere şi Speranţă alături de Acţiunile Caritabile destinate Ajutorării
celor din Jurul nostru.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că la temelia promovării sănătăţii stau
cinci principii care au în vedere următoarele:
12
1. implicarea populaţiei ca un întreg, în contextul vieţii ei de zi cu zi, concen-trându-se mai puţin
asupra populaţiei cu risc crescut de apariţie a unei anumite boli, de unde necesitatea informării
adecvate în vederea luării deciziei;
2. orientarea asupra determinanţilor sănătăţii: factori de mediu, comportamente, servicii de sănătate,
biologie umană, promovarea sănătăţii fiind îndreptată spre acţiune;
3. utilizarea de metode, abordări diferite, complementare, incluzând comunicarea, educaţia,
legislaţia, măsurile fiscale, schimbarea organizaţională, dezvoltarea comunităţii şi activităţile locale
spontane împotriva riscurilor asupra sănătăţii, sectorul sanitar, singur, neputând realiza menţinerea
şi promovarea sănătăţii;
4. urmăreşte asigurarea participării publice şi transformarea conoştinţelor dobândite în
comportamente, prin participarea concretă şi eficientă a publicului;
5. promovarea sănătăţii reprezintă o activitate comună în domeniul social şi medical, implicarea
personalului medico-sanitar în creşterea nivelului de educaţie pentru sănătate a întregii populaţii
având un rol important în răspândirea şi susţinerea promovării sănătăţii.
Valorile care sunt componente esenţiale ale sănătăţii trebuie inoculate populaţiei pentru creşterea
autonomiei individuale. Activităţile de promovare a sănătăţii au un caracter neutru, nefiind supuse
influenţelor politice sau de altă natură.
În orice comunitate există o serie de valori care trebuie clarificate iar rolul promovării sănătăţii este
tocmai de a ajuta persoanele sau grupurile de persoane să descopere care le sunt, cu adevărat, aceste
valori.
Există trei principii care stau la baza clarificării valorilor, ca element esenţial în promovarea
sănătăţii:
1. importanţa ajutorului care trebuie acordat indivizilor în clarificarea propriilor valori, adică
ajutorul acordat pentru analiza critică a valorilor, prin educaţie, şi abordarea unei atitudini care nu-
şi propune să judece un comportament sau o atitudine;
2. utilizarea de metode multiple, flexibile şi creative în ajutorul acordat;
3. promovarea sănătăţii îşi desfăşoară acţiunile în cadrul unor culturi specifice, cu propriile păreri
despre modul în care viaţa trebuie trăită şi de aceea trebuie înlăturată tendinţa ce se reflectă în
activitatea promotorilor de sănătate de a fi înclinaţi să creadă că atitudinile referitoare la viaţă şi la
valorile ei sunt fie corecte, fie greşite
13
Trebuie precizat ca acest demers al controlului bolilor include in factorii etiologici si factorii de
risc.
a.Bolile prenatale care sunt determinate la fecundare. Sunt incluse aici defecte si afectiuni ale unei
singure gene, ce produc aberatii cromozomiale, independente de mediul ambiental si
comportament. Aceste boli nu pot fi in mod practic influentate. Desi numarul entitatilor acestor
afectiuni nu este mic, frecventa lor este insa rara, de unde faptul ca nu prezinta o preocupare majora
din punct de vedere al sanatatii publice; ele nu pot fi prevenite ci doar interceptate.
b.Bolile determinate prenatal, dar dupa fecundare, de factori ce apar in perioada intranatala
(nidarea oului si primele faze de multiplicare) prin interferarea acestor faze cu unii factori
infectiosi, toxici, fizici (rubeola, talidomida, iradiere, fumat, unele droguri despre care nu se stie
prea mult, carenta de iod care este tot mai frecvent citata in literatura, etc.); rezulta ca unele
afectiuni din aceasta grupa pot fi controlate.
c.Bolile determinate postnatal ca urmare a unor carente sau agresiuni a factorilor de risc din
mediu. Aici se regasesc cele mai multe afectiuni ce domina modelul de morbiditate din tarile in curs
de dezvoltare si in tarile in care nivelul de dezvoltare socio-economic si cel al serviciilor sanitare
tinde sa ajunga la modelul tarilor dezvoltate.
Aici intra:
-bolile nutritionale-malnutritia;
-bolile infecto-parazitare;
-bolile legate de carente igienice.
Controlul se poate realiza prin:
-masuri cu caracter socio-economic;
-masuri de sanitatie.
Cele 2 categorii de masuri necesita interventia statului.
2. Modelul epidemiologic
14
Modelul valabil pentru cea mai mare parte a bolilor care domina tabloul morbiditatii actuale
este modelul epidemiologic multifactorial.
Acesta abordare are in vedere frecventa bolilor si factorii care conditioneaza fiecare clasa de
boli (factori biologici, de mediu, stil de viata, servicii de sanatate).
Masurile de interventie vor fi luate in functie de acesti factori. Se poate admite ipoteza unor
actiuni orientate asupra mai multor factori de risc comuni mai multor boli.
Este modelul la care se face tot mai mult apel, fiind adaptat problematicii actuale a starii de
sanatate si nu celei traditionale.
Ideea de la care s-a pornit a fost urmatoarea: elementele nefavorabile apar aleator, dar cu o
probabilitate diferita in diferitele momente ale vietii, in functie de conditiile biologice,
ocupationale, medicale, etc. Aceasta abordare permite elaborarea unor pachete de servicii
preventive specifice diferitelor grupe de virsta.
Educatie pentru sanatate , C 4 Factorii care pot altera stilul de viaţă sănătos
Sănătatea unei persoane este influenţată, alături de aspectele biologice si de factori cum ar fi:
• statutul socio-economic al persoanei - persoanele sărace dezvoltă în special anumite tipuri de boli,
iar persoanele bogate alte tipuri de boli. De exemplu, cancerul de esofag, cel de stomac şi de
pancreas sunt mai frecvente la persoanele sărace, ele fiind denumite şi cancerele sărăciei, în timp ce
cancerul de piele şi cel de colon sunt mai frecvente la persoanele bogate, fiind denumite cancere ale
bogăţiei (Nicholas, 2000).
• cultura şi rasa cărora le aparţine persoana - există diferenţe semnificative între culturi diferite
privind incidenţa unor boli. De exemplu, rata mortalităţii datorată bolilor cardiovasculare este în
Franţa de aproximativ 80 de decese din 100.000 pe an la bărbaţi şi 20 de decese din 100.000 pe an
la femei, în timp ce în Rusia rata mortalităţii este de 500 de decese din 100.000 pe an la bărbaţi şi
80 de decese din 100.000 pe an la femei (Weidner, 2000). Mortalitatea datorată bolilor
cardiovasculare în Rusia este de 4 ori mai mare decât în Statele Unite ale Americii.
• nivelul de educaţie al persoanei - există diferenţe în incidenţa unor boli în funcţie de nivelul
educaţional.
• genul persoanei - există diferenţe semnificative între fete/femei şi băieţi/bărbaţi în incidenţa unor
boli.
15
înţeleg normele sociale legate de consumul de alcool şi fumat (a consuma alcool sau a fuma sunt
"comportamente de adult"). O bună prevenire a comportamentelor de risc trebuie să înceapă de
timpuriu.
Multe programe educaţionale de prevenire a comportamentelor de risc au rezultate scăzute pentru
că pornesc de la convingerea că informarea copiilor despre comportamente nesănătoase sau de risc
şi-i determină pe aceştia să le respingă. Unele comportamente de risc cum ar fi
fumatul sau consumul de alcool sunt prezentate de companiile producătoare ca fiind "numai pentru
adulţi", lucru care determină creşterea atractivităţii lor pentru copii şi adolescenţi.
2. Schimbarea comportamentului
Modelul stadiilor schimbării (Prochaska şi Di Clemente, 1984) descrie etapele în care se pot situa
persoanele in procesul schimbarii comportamentelor: în faza de precontemplare, nu se ia in
considerare schimbarea, deci este necesară conştientizarea comportamentului de risc; în cea de
contemplare, este necesară transmiterea de informaţii; pregătirea pentru schimbare şi schimbarea
propriu+zisă, precum şi recăderile trebuie asistate prin metode specifice.
Rolul factorilor comportamentali în etiologia, evoluţia şi recuperarea din boală este astăzi tot mai
clar precizat şi înţeles. Peste 50% din cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate (inclusivEuropa
centrală şi de est) se datorează factorilor comportamentali (vezi tabelul 1.)
Stil de viaţă 50
Factori biologici 25
Factori de mediu 15
Sistem medical 10
16
mâinilor şi îngălbenirea pielii) şi de relaţiile sociale care interferează cu fumatul, şi sunt mai puţin
preocupaţi de faptul că pot dezvolta peste câţiva ani cancer pulmonar.
Ex. O campanie de prevenire a consumului de alcool care a avut un mare succes în Statele Unite în
rândul adolescentelor a fost una în care o actriţă cunoscută şi admirată de adolescente a participat în
campanie şi a promovat mesajul "Alcoolul îngraşă!".
Comportamentele sănătoase sunt învăţate de către copii în cadrul procesului de socializare prin
observarea şi imitarea adulţilor. Alimentaţia este unul dintre comportamentele care se învaţă în
cadrul familiei. Obiceiurile alimentare sunt de cele mai multe ori asemănătoare în cadrul aceleiaşi
familii. Obişnuim să consumăm tipurile de alimente şi să preferăm tipurile de preparare a
alimentelor (prăjire, fierbere) care sunt frecvent utilizate în familie.
COMPORTAMENTE SANATOASE COMPORTAMENTE DE RISC
Consumul alimentar:
bazele pentru promovarea unei alimentaţii sănătoase
modele de consum alimentar,
atitudini si cunostințe individuale,
factori care influiențează alegerea in alimentație,
schimbările dietei - motive si bariere,
rolul educaţiei în nutriţie,
acţiuni de promovare a unei alimentaţii mai sănătoase: educația publică directă, munca in
asezăminte si comunități, grupuri țintă.
Principalii factorii care determină nivelul şi structura consumul alimentar constituie variabile
economice care reflectă nivelul de bunăstare al populaţiei unei ţări, fiind condiţionate atât de
politicile agroalimentare cît şi de cadrul macroeconomic general, ca şi de o largă paletă de alţi
factori
Modelul de consum alimentar al populaţiei depinde de diverse alte variabile dintre care foarte
importante sunt:
variabilele demografice (nivelul de instruire, structura pe vârste a populaţiei şi gradul de
îmbătrânire, rata de ocupare a populaţiei feminine, fluxurile migratorii, etc.),
variabilele sociale (gradul de urbanizare, dotarea cu infrastructură a zonei rurale,
diversificarea ocupaţională, accesul la informaţie, accesul la servicii medicale şi de asistenţă
socială, etc.),
17
alte variabile (localizare geografică, apartenenţa religioasă, obiceiuri alimentare, factori
psihologici legaţi de gusturi şi preferinţe individuale).
Principalii factorii care determină nivelul consumului alimentar pot fi grupaţi în patru categorii :
a) economici
- venitul nominale pe medii de rezidenţă
- preţurile produselor alimentare
- preţurile produselor nealimentare
- preţurile serviciilor
b) demografici
- rata de crestere a populatiei per total şi pe medii de rezidenţă;
- structura pe grupe de varsta, per total şi pe medii de rezidenţă;
- rata de imbatranire per total şi pe medii de rezidenţă;
- nivelul educational per total şi pe medii de rezidenţă;
- structura populatiei pe sexe, per total şi pe medii de rezidenţă;
c) sociali
- starea de sănătate a populaţiei, pe medii de rezidenţă şi regiuni geografice
- infrastructura (din mediul rural în special);
- accesul la servicii de asistenţă socială;
- accesul la servicii de asistenţă medicală şi informare în domeniu;
- accesul la informaţie (televiziune, presă, internet, etc.);
- diversificare ocupatională;
- accesul la servicii pentru instruire profesională.
d) alti factori
- localizare geografică;
- apartenenţa religioasă;
- obiceiuri alimentare personale, ale gospodariei, ale comunităţii;
- gusturi şi preferinţe individuale;
- dorinţa de a avea o alimentaţie sanatoasă.
Modele de consum
Un model de consum exprimă “un set integrat de comportamente specifice unei categorii de
populaţie sau de agenţi economici, în legătură cu achiziţia sau producerea prin mijloace proprii, în
scopul utilizării directe, a bunurilor şi serviciilor necesare satisfacerii trebuinţelor de consum.”
Comportamentele de consum constau în desfăşurarea unor (seturi de) activităţi concrete, ce atestă
conştientizarea de către consumatori a anumitor trebuinţe şi oportunităţi de consum.
Multe dintre comportamentele de consum sunt repetate la diverse intervale de timp, în funcţie
de ritmul percepţiei trebuinţelorşi de specificul oportunităţilor de satisfacere a acestora.
Între două sau mai multe modele de consum pot să existe zone de relativă suprapunere sau de
coincidenţă.
Clasa socială şi, în general, capitalul social, nivelul de educaţie, etapa de viaţă sau vârsta
persoanei/familiei, caracteristicile psiho-sociale şi, nu în ultimul rând, capitalul economic,
constituie factorii esenţiali ce influenţează adoptarea de către consumatori a unuia sau altuia dintre
modelele de consum ce pot coexista în cadrul aceleiaşi culturi.
Modelul de consum alimentar din mediul urban versus cel din mediul rural
18
Modelul de consum alimentar din urban se bazează, în special, pe consumul de alimente cumpărate
şi este mai puternic conectat la modelele de consum relativ uniformizate din Vestul Europei, prin
contribuţia marilor reţele transnaţionale care acţionează în sfera retailului alimentar. Pentru
consumatorii din mediul urban alimental îmbracă forma de marfă iar comportamentul alimentar
depinde în mare măsură de venituri şi de preţuri. În acelaşi timp, există o tendinţă de omogenizare a
comportamentelor alimentare, datorită incidenţei reclamei agresive a marilor firme din sfera
agribussinesu-lui ( un sistem modern, functional si integrat al agriculturii cu industriile din amonte
si aval este, integreaza productia-prelucrarea-desfacerea produselor prin unitati specializate) şi a
fast-foodului(mâncarea preparată rapid și care este servită în restaurantele de specialitate), a
implicării tot mai active a femeilor în activităţi profesionale în afara gospodăriei şi a altor factori
care conduc practic spre o internaţionalizare a modelelor de consum alimentar.
Modelul de consum din rural, bazat în mare parte pe consumul de alimente produse în gospodăria
proprie, are un caracter tradiţionalist şi chiar autarhic. În mediul rural, nivelul consumului alimentar
al membrilor unei gospodării depinde mai mult de mărimea suprafeţelor agricole şi a producţiilor
obţinute decât de nivelul veniturilor în numerar. Şi aceasta, deoarece numai anumite produse se pot
obţine în propria gospodărie şi sunt cumpărate (zahărul, uleiul, berea, etc.).
Nici unul dintre aceste modele de consum alimentar (urban şi rural) nu există în stare pură.
Efectul creşterii preţului alimentelor asupra consumului alimentar a creat trei categorii omogene de
consumatori:
consumatori urbani trăind în economia de piaţă,
producători agricoli trăind în economie mixtă şi
ţărani fără pământ
Efectul diferenţiat al Politicii Agricole Comune (PAC) asupra consumului alimentar în profil
regional porneşte de la diferenţele socio-economice prezente la nivelul gospodăriilor din cele opt
regiuni de dezvoltare ale ţării noastre, dintre care cele mai importante sunt diferenţele de venit. La
acestea se adaugă diferenţieri ale obiceiurilor de consum alimentar care pornesc de la factori
climatici, cutume cu origine istorică sau etnică, diverse alte influenţe
Substanţă chimică potenţial toxică - un element chimic şi compuşii săi, în stare naturală sau obţinuţi
prin orice proces de producţie, inclusiv orice aditiv necesar pentru păstrarea stabilităţii şi orice
impuritate care derivă din procesul utilizat, cu excepţia oricărui solvent care poate fi separat fără a
influenţa stabilitatea substanţei sau fără a-i schimba compoziţia;
19
1. educaţie pentru sănătate formală care este rezultatul unui proces planificat de
transmitere de experienţe, cunoştinţe, ce vizează toată populaţia (socializare secundară a
individului), necesită efort de predare-învăţare şi educatori;
2. educaţia pentru sănătate nonformală vizează componentele din conduita individului
care se formează prin experienţă sau imitaţie (socializarea primară a individului); nu necesită efort
cu caracter de educaţie, de transmitere a cunoştinţelor; este realizată de familie şi comunitate;
3. educaţie pentru sănătate comportamentală cuprinde educaţia pentru sănătate conform
normelor sociale şi educaţia pentru dezvoltarea sănătăţii publice şi promovarea comportamentelor
favorabile sănătăţii, principalele obiective educaţionale vizând dezvoltarea cunoştinţelor,
aptitudinilor, atitudinilor şi a convingerilor ce vizează sănătatea.
Scopurile realizării educaţiei pentru sănătate
Acţiunile de educaţie pentru sănătate se realizează în scopul:
1. creşterii nivelului de cunoştinţe medicale a populaţiei în domeniul prevenţiei bolilor, al
sanogenezei, al protecţiei mediului ;
2. formării şi dezvoltării unor deprinderi corecte care să promoveze sănătatea;
3. antrenării maselor pentru a participa activ la consolidarea sănătăţii prin crearea unei poziţii
active faţă de sănătatea individuală şi faţă de problemele sănătăţii publice.
Principiile educaţiei pentru sănătate sunt:
1. al priorităţii: cu cât începuturile educaţiei pentru sănătate sunt mai timpurii cu atât
rezultatele în starea de sănătate a populaţiei sunt mai bune;
2. al specificităţii şi autorităţii: se consideră că educaţia făcută de persoane specializate are
impact mai mare asupra comportamentului sanogenetic;
3. al integrării educaţiei pentru sănătate în obiectivele politicii social-sanitare a statului.
1. mijloace auditive:
- convorbirea educativ-sanitară (individuală, în grup, în grup cu decizii), lecţia, conferinţa,
radioemisiunea.
Convorbirea constă dintr-o scurtă expunere a educatorului urmată de întrebări şi răspunsuri asupra
temei propuse, prin aceasta urmărindu-se lămurirea unor probleme puţin cunoscute sau neclare. Ea
poate fi:
individuală – la iniţiativa educatorului sau a persoanei interesate, având ca loc de
desfăşurare cabinetul medical, cabinete cu activitate specifică de consiliere sau la domiciliu, în
cadrul vizitelor efectuate periodic sau la solicitarea pacientului;
în cadrul grupului – educatorul dialoghează cu participanţii sau aceştia dialoghează între ei;
grupurile pot fi dintre cele mai variate: bolnavi cu aceeaşi afecţiune, persoane cu aceleaşi
preocupări la locul de muncă, tineri, vârstnici, femei, bărbaţi, etc.
Lecţia constă în transmiterea după un plan bine stabilit a unor cunoştinţe igienico-sanitare. Se
foloseşte de preferinţă în unităţi de învăţământ (dar poate fi folosită şi pentru alte grupuri) şi se
desfăşoară după următoarea structură:
recapitularea cunoştinţelor din lecţia precedentă (5-10 minute);
expunerea noilor cunoştinţe (30-40 minute);
recapitularea şi fixarea cunoştinţelor (5-10 minute).
20
Conferinţa – se cunosc mai multe varietăţi:
conferinţe educativ-sanitare propriu-zise, organizate în săli publice şi axate pe diverse teme
medicale;
cicluri de conferinţe – constau în expuneri “în serial” cu abordarea aceleaşi probleme
medicale în mai multe etape succesive;
simpozionul educativ-sanitar în care expunerea este făcută de mai mulţi medici;
seara cultural-sanitară – axată pe o temă de sănătate publică, la care pot conferenţia şi alţi
specialişti (nu numai medici), finalizarea acţiunii făcându-se printr-un program artistic sau alte
manifestări culturale.
2. mijloace vizuale:
cu rol dominant textul: lozinca, articolul, broşura, manualul, fluturaşul, pliantul, formele
beletristice;
cu rol dominant imaginea: afişul, pliantul, planşa, diapozitivul, machete, expoziţia.
21
bolnavului); convorbirile pe teme de dietetică; consultaţia profilactică pe grupuri omogene de
bolnavi.
Indicatori utilizaţi pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei (speranţa de viaţă, mortalitatea,
morbiditatea) si calităţii vieţii (DALY).
22
Indicatori propuşi de Uniunea Europeană pentru a fi utilizaţi în monitorizarea stării de sănătate a
comunităţii, 1997
A. INDICATORI AI STĂRII DE SĂNĂTATE
1. Speranţa de viaţă
- speranţa de viaţă la diferite vârste
- speranţa de viaţa în condiţii de sănătate
2. Mortalitate
- mortalitate generală
- mortalitate pe cauze de deces
- rate de supravieţuire
- mortalitate infantilă
- anii potenţiali de viaţă pierduţi (APVP sau termenul din engleză PYLL)
3. Morbiditate
- morbiditate specifică; prevalenta, incidenţa pentru unele boli
- morbiditate profesională
4. Calitatea vieţii
- DALY – ani de viaţă corectaţi după incapacitate (Disability Adjusted Life Years)
- alţi indici – QALY – evaluare economică
D. PROTECŢIA SĂNĂTĂŢII
1. Surse de finanţare
2. Resurse umane
3. Cost/bolnav internat
4. Cost medicamente/bolnav internat
Setul de indicatori propuşi pentru evaluarea „profilului stării de sănătate al unei comunităţi”
Caracteristici socio-demografice
1. Distribuţia populaţiei după vârstă şi grup etnic
2. Numărul şi protecţia persoanelor de peste 25 ani cu nivel educaţional mai mic decât liceul
3. Distribuţia în funcţie de venitul mediu al gospodăriei
4. Proporţia copiilor sub 15 ani cate trăiesc în familii aflate sub pragul sărăciei
5. Rata şomajului
6. Numărul şi proporţia familiilor monoparentale
Starea de sănătate
7. Rata mortalităţii infantile
8. Rata specifică şi rata standardizată a mortalităţii pentru toate cauzele de deces şi separat prin boli
cardio-vasculare, cancer pulmonar, cancer de sân, accidente de trafic, accidente de muncă,
sinucideri după vârstă, sex şi grup etnic
9. Incidenţa SIDA, rujeolă, tuberculoză, sifilis după vârstă, sex şi grup etnic
10. Proporţia naşterilor la adolescente (10-17 ani) din totalul naşterilor
11. Numărul şi rata abuzurilor confirmate în rândul copiilor
Factori de risc asociaţi sănătăţii
12. Proporţia copiilor în vârstă de 2 ani care au făcut toate vaccinurile recomandate
13. Proporţia populaţiei fumătoare după vârstă, sex şi grup etnic
14. Proporţia populaţiei de peste 18 ani care suferă de obezitate
15. Numărul episoadelor în care s-a constatat depăşiri ale limitelor admise pentru poluarea aerului
şi tipul poluării
24