Sunteți pe pagina 1din 1

Theodor Paleologu: Cei care vă spun că învăţământul românesc de dinainte

de 1989 era grozav mint sau nu ştiu ce spun. Era o închisoare

Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu critică învăţământul românesc pentru


faptul că pune accent pe memorare, la fel ca înainte de 1989, precum şi pentru faptul că
nu încurajează autonomia intelectuală, transmite Agerpres.

Precizările au fost făcute duminică, la Târgul internaţional de universităţi - RIUF, în cadrul unei
conferinţe despre studiile în Franţa ca experienţă interculturală.

"În România, eu nu eram premiant, pentru că aveam oroare de învăţământul românesc de


dinainte de 1989. Cei care vă spun că era grozav mint sau nu ştiu ce spun. Era o închisoare şcoala
românească. Aveam oroare de ea, iar în Franţa am simţit că înfloresc. Era o şcoală catolică, foarte
strictă, foarte disciplinată. Însă am simţit, efectiv, că înfloresc, iar calităţile mele erau puse în
valoare şi erau apreciate, ceea ce în România nu se întâmpla. Faptul că citeam filosofie, citeam
istorie, că eram bun latinist era dintr-o dată un lucru pus în valoare", a precizat fostul ministru al
Culturii într-o discuţie cu tineri interesaţi de studii universitare în străinătate.

Paleologu a opinat că nici după 1989 şcoala românească nu s-a schimbat din acest punct de
vedere, deoarece nu este încurajată autonomia intelectuală, ci memorarea.

"Eu cred că nu s-a schimbat (şcoala românească, n.r.), pentru că am văzut la nepoatele mele că
învăţau pe de rost aceleaşi comentarii pe care le-am învăţat şi eu pe de rost înainte de 1989. Mai e
o problemă: cred că şcoala românească nu încurajează autonomia intelectuală. Nu te învaţă să
gândeşti cu mintea proprie. Să nu confundăm autonomia cu subiectivismul, cu 'Domnule, asta e
părerea mea!'. Nu! Argumenteaz-o! Nu vedeţi cât de greu le vine oamenilor să dialogheze în
societatea românească? De unde vine asta? Din faptul că nu am învăţat în şcoală să argumentăm.
După părerea mea, toate discuţiile despre educaţie sunt absolut sterile. Şi proiectul preşedintelui...
Numai lucruri fără fond. Pentru că nimeni nu pune problema rostului învăţământului. La ce
serveşte educaţia? Răspunsul este: să creeze persoane autonome. Autonome intelectual, moral,
profesional. Autonomia este scopul educaţiei. Şi eu aş mai adăuga spiritul civic. La fel, absent cu
desăvârşire din societatea românească", a menţionat el.

https://www.hotnews.ro/educatie

S-ar putea să vă placă și