LP 4

ANTIHIPERTENSIVE

Hipertensiunea arterială este definită ca o creştere persistentă a tensiunii arteriale sistolice şi diastolice
peste valorile de 140/90 mmHg.
Este cea mai frecventă dintre bolile cardiovasculare din ţara noastră, fiind o importantă problemă de
sănătate publică.
HTA persistentă duce la leziuni vasculare ireversibile la nivel renal, cardiac şi cerebral.
Clasificarea valorilor TA şi HTA (mmHg), la adult.

Factorii de risc CV la hipertensivi

Sunt:
 Factorii de risc majori: fumatul, dislipidemii, diabetul zaharat, obezitate, vârstă (peste 60 ani),
postandropauza, postmenopauza, istoric familial de boală CV.
 Boala cardiovasculară (BCV) cu manifestări clinice sau leziunile organelor ţintă (LOT):
 boală cardiovasculară (HVS, IC, IM);
 accidente cerebrale (AVC, AIT); arteriopatie periferică, retinopatie, nefropatie.
Medicamentele antihipertensive scad valorile tensiunii arteriale, crescute în HTA, către cele
fiziologice. Mecanismele vizează scăderea: fie a debitului cardiac,.fie a rezistenţei periferice.
Clasificare
Clasificarea, funcţie de mecanismele fiziopatogenice implicate în HTA, la nivelul cărora acţionează:
- Inhibitoare ale sistemului nervos vegetativ simpatic (Simpatolitice);
- Vasodilatatoare;
- Substanţe care interferă cu sistemul renină - angiotensină - aldosteron;
- Diuretice;
- Alte mecanisme.
Medicamentele antihipertensive
Scad presiunea arterială prin mecanismele prezentate anterior. Dar în cazul monoterapiei mecanismele care
nu sunt afectate intervin compensator, tinzând să crească tensiunea şi cu timpul micşorând eficacitatea
terapeutică. astfel, este favorizată retenţia hidrosalină, se poate produce o creştere a secreţiei de renină, pot
apare reflexe simpatice cardiostimulatoare şi vasomotorii.
În mod obişnuit tratamentul antihipertensiv se face asociind două sau mai multe medicamente cu
mecanisme de acţiune diferite care acţionează sinergic împiedicând, în acelaşi timp reacţiile compensatorii
dezavantajoase. Aceasta permite folosirea de doze relativ mici, cu eficacitate crescută şi risc mic de reacţii
adverse.

1
 1. Inhibitoare ale simpaticului (SIMPATOLITICE)

1.1. Simpatolitice centrale

1.1.1. Agonişti alfa-2 presinaptici şi imidazolici I1: clonidina, moxinidina, rilmenidina
1.1.2. Neurosimpatolitice: reserpina, alfa-metildopa.
CLONIDINA
Este un compus cu liposolubilitate marcată, care pătrunde bine în SNC şi astfel predomină efectul
antihipertensiv.
Se foloseşte în fazele avansate, severe de boală, în asociere cu diuretice (care combat retenţia de sodiu).
Tratamentul se începe cu doze de 75 – 100 micrograme, crescând până la 300 micrograme pe zi.
Nu se asociază cu alfa- blocante, beta-blocante, deoarece acestea scad eficacitatea acţiunii centrale a
clonidinei.
Reacţiile adverse sunt uscăciunea gurii, sedare, somnolenţă, constipaţie.
La oprirea tratamentului valorile tensiunii arteriale revin rapid la cele anterioare sau chiar poate apare un
puseu hipertensiv (efect rebound).
Moxonidina (Physiotens) şi Rilmenidina (Tenaxum) nu au efecte centrale şi nu produc efect sedativ la
dozele terapeutice. Au durată mai lungă de acţiune şi se administrează într-o singură priză pe zi.
Alfa –metildopa (Dopegyt). Este indicată în hipertensiunea bolnavilor cu insuficienţă renală, iar în
hipertensiunea gravidelor prezintă avantaj menţinerea irigaţiei uteroplacentare.
Se administrează în doză de 250 mg odată, 0,5-1 g pe zi.
Se asociază cu diuretice şi vasodilatatoare.
Poate provoca somnolenţă, depresie, constipaţie.
În doze mai mari apar leziuni hepatice, anemie hemolitică autoimună, sindrom lupic.
Reserpina este un alcaloid din plante din genul Rauwolfia.
Acţionează la nivelul terminaţiilor simpatice, împiedicând recaptarea catecolaminelor (noradrenalină,
dopamină, serotonină) în veziculele de depozitși stocarea lor, diminuând disponibilul de mediator chimic.
(catecolaminele vor putea fi astfel degradate de MAO)
Are şi efect central deprimant, fiind folosită ca neuroleptic. Efectul se instalează lent, fiind maxim după
cca 2 săptămâni de tratament şi se menţine îndelungat (câteva săptămâni de la oprirea tratamentului).
Se produce scăderea rezistenţei periferice, scăderea întoarcerii venoase, bradicardie, diminuarea debitului
cardiac, scăderea secreţiei de renină. Compensator se accentuează retenţia de sodiu şi creşte volumul
plasmatic.
Se foloseşte în asociere cu vasodilatatoare directe sau diuretice, când doza poate fi scăzută.
Reacţiile adverse: sedare, somnolenţă, congestie nazală. E contraindicată la bolnavii cu
ulcer, colită ulceroasă, stări depresive.
1.2. Beta-adrenolitice
Se folosesc în toate formele de hipertensiune arterială, atât ca medicamente de debut, dar obişnuit în
asociere cu diuretice, vasodilatatoare directe, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei.
Se mai folosesc în HTA însoţită de tahiaritmii, cardiopatie ischemică şi hipertiroidie, crizele
hipertensive ale feocromocitomului.
Tratamentul nu se întrerupe brusc, pentru evitarea efectului rebound, mai ales în HTA însoţită de
cardiopatie ischemică.
Sunt contraindicate la astmatici, în caz de insuficienţă cardiacă netratată, tulburări de conducere
atrioventriculară, bradicardie marcată, afecţiuni vasculospastice, diabet, dislipidemii.
Reprezentanţi: neselectivi (propranolol, oxprenolol) şi selectivi (metoprolol, atenolol).
1.3. Alfa — 1 adrenolitice
2
Sunt de elecţie în HTA asociată cu hiperplazia benignă de prostată, insuficienţă circulatorie periferică
hipertonă, dislipidemii, diabet, gută, astm bronţic, insuficienţă cardiacă, când beta-blocantele sunt
contraindicate.
Au efect benefic pe metabolismul lipidic, atenție la începerea tratamenului din cauza fenomenului primei
doze – cu hipertensiune arterială, amețeală, leșin
Reprezentanti: prazosin, doxazosin, terazosin, trimazosin.
Prazosinul (Minipress)
Este un antihipertensiv de treapta a doua. Are un efect favorabil asupra lipoproteinelor plasmatice, scăzând
fracţiunea aterogenă a acestora.
Se administrează în doză de 0,5 mg care se creşte treptat (din 5 în 5 zile) până la 5-10 mg pe zi.
La începutul tratamentului poate apare colaps.
Se poate asocia cu vasodilatatoare directe, beta-blocante, diuretice.
2. VASODILATATOARE
2.1. Musculotrope
Dihidralazina
Este utilă asocierea cu beta-blocanţi (împiedică stimularea cordului) şi neurosimpatolitice. Se
utilizează în forme avansate de HTA.
Deoarece produce vasodilataţie şi menţine fluxul sangvin tisular la valori bune se recomandă la
hipertensivii cu insuficienţă renală, de asemenea în hipertensiunea gravidică.
Reacţiile adverse: cefalee, ameţeli, tahicardie, palpitaţii, edeme, crampe musculare, anemie,
leucopenie.
Diazoxidul produce vasodilataţie arteriolară rapidă energică.
Se dă i.v. în crize hipertensive. Efectul durează câteva ore. Poate duce la hiperglicemie, diminuând
secreţia de insulină.
2.2. Blocantele canalelor de calciu
Clasificare
Se folosesc frecvent dihidropiridinele (nifedipina, amlodipina),care au efect predominat vasodilatator, dar
şi verapamilul şi diltiazemul, care au mai ales efecte la nivelul cordului (de tip deprimant).
Dihidropiridinele se indică mai ales la vârstnici, la hipertensivi cu patologie asociată (cardiopatie ischemică,
arteriopatii obliterante, astm bronşic, diabet zaharat, hipercolesterolemie).
• De elecție în sarcină, deoarece scad contractilitatea miometrului gravid, nu scad fluxul sanguin
uterin!
Nifedipina (Adalat) se foloseşte sub formă de preparat retard. Se poate asocia cu diuretice, beta-blocanţi.
Are şi efect saluretic.
Alte substanţe sunt amlodipina (Norvasc), felodipina (Plendil) care au o durată lungă de acţiune,
administrându-se într-o singură priză pe zi.
Verapamilul nu se asociază cu beta-blocanţi, datorită sumării efectelor cardiodeprimante.
Efecte adverse ale blocantelor de calciu:
• mai ales la dihidropiridinele: hipotensiune arterială ortostatică, amețeli, cefalee, edeme, tahicardie
reflexă, palpitații, tulburări de somn, oboseală musculară, greață
• roşeaţă cutanată, bufeuri de căldură
• bradicardie (la verapamil, diltiazem)
• precipitarea sau agravarea insuficienţei cardiace (la verapamil şi diltiazem)
• agravarea anginei (prin tahicardia reflexă, de ex.la nifedipină)
• constipaţie (la verapamil)

3
 3. INHIBITOARELE SISTEMULUI RENINĂ - ANGIOTENSINĂ
Clasificare, funcţie de mecanismul de acţiune asupra sistemului renină - angiotensină:
a) Inhibitoare specifice ale ECA (= enzima de conversie a angiotensinei I, în angiotensina II
vasoconstrictoare):
 forme active ca atare:captopril, lisinopril;
 prodroguri (esteri): benazepril, cilazapril, enalapril, fosinopril, moexipril, perindopril,
ramipril, quinapril, trandolapril, zofenopril;

b) Antagonişti ai angiotensinei II, la nivelul receptorilor AT-I: saralazina, candesartan, eprosartan, losartan,
valsartan, irbesartan, telmisartan.
Au acţiune antihipertensivă marcată, find folosite mai ales în forme avansate ale bolii. Se pot asocia
cu simpatolitice (beta-blocanţi, dopegyt), vasodilatatoare directe (dihidralazină), diuretice, însă între
acestea şi IECA există un sinergism marcat şi se poate ajunge la o scădere prea marcată a TA.

Angiotensina II are roluri multiple în reglarea hemodinamică şi hidrosalină. Prin acţiunea

inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei se produc următoarele efecte importante: este
inhibat efectul direct, vasoconstrictor al angiotensinei II, astfel că se produce vasodilataţie arteriolară şi
venoasă, cu scăderea presiunii arteriale, este inhibată facilitarea inervaţiei simpatice.

4
 Angiotensina II fiind agentul stimulator al secreţiei de aldosteron, responsabil de retenţia de
sodiu, prin inhibarea angiotensinei II se va favoriza eliminarea de ioni de sodiu la nivel urinar.
ECA este identică cu enzima care inactivează bradikinina - o kinină cu efect puternic
vasodilatator. Astfel prin inhibarea ECA, bradikinina nu mai este inactivată şi se produce efectul său
vasodilatator.
Angiotensina facilitează hipertrofia celulelor musculare din miocard şi peretele vascular şi
tratamentul îndelungat cu IECA va scădea hipertrofia miocardică, respectiv îngroşarea pereţilor vasculari.
Inhibitoare specifice ale ECA
CAPTOPRIL
Este indicat în tratamentul următoarelor afecţiuni: - hipertensiune arterială; - insuficienţă cardiacă
congestivă; - nefropatia diabetică Este indicat şi în perioada post-infarct miocardic acut. De asemenea
CAPTOPRIL, comprimate poate fi utilizat în tratamentul bolilor de rinichi la pacienţii care suferă de diabet.
Precauţii
La pacienţii din ambulator este importantă evaluarea efectului primei doze. În mod corespunzător,
supravegherea medicală a pacientului este necesară până când se atinge doza de întreţinere. Dozele altor
medicamente utilizate în asociere cu captoprilul trebuie ajustate. Pacienţii alergici la un inhibitor al enzimei
de conversie pot prezenta reactivitate imunologică încrucişată şi pentru alţi reprezentanţi ai grupei.
La pacienţii trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) s-au raportat cazuri
rare de edem angioneurotic al feţei, extremităţilor, buzelor, limbii, glotei şi/sau laringelui. Acestea pot să
apară în orice moment pe durata tratamentului. În astfel de cazuri, tratamentul cu captopril va fi întrerupt
imediat şi se va asigura monitorizarea corespunzătoare până la dispariţia completă a simptomelor. În
situaţiile în care edemul s-a localizat la faţă sau buze, fenomenele s-au remis de obicei fără tratament, deşi
antihistaminicele au fost utile pentru atenuarea simptomelor. Edemul angioneurotic asociat cu edem
laringian poate fi letal. Când sunt interesate limba, glota sau laringele, cu pericol de obstrucţie a căilor
respiratorii, trebuie instituit prompt un tratament adecvat, care poate include soluţie de adrenalină 1 : 1000
injectată subcutanat (0,3 ml până la 0,5 ml) şi/sau măsuri care să asigure permeabilitatea căilor aeriene.
Pacienţii cu antecedente de edem angioneurotic fără legătură cu tratamentul cu inhibitori ai enzimei de
conversie a angiotensinei pot prezenta un risc crescut de edem angioneurotic.
Hipotensiunea arterială care urmează începerii tratamentului cu inhibitori ai enzimei de conversie
poate determina agravarea insuficienţei renale. Se recomandă prudenţă la pacienţii trataţi cu diuretice (risc
de hipotensiune arterială). În aceste cazuri se va lua în considerare fie întreruperea administrării diureticului
cu 3-4 zile înainte de începerea tratamentului cu captopril, fie captoprilul se va administra în doze mici la
început, dozele urmând a fi crescute treptat în funcţie de răspunsul terapeutic.
Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei pot produce tuse. În mod caracteristic, tusea este
neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului.
Atenţionări speciale
În caz de insufIcienţă renală au fost semnalate cazuri de acutizare, obişnuit reversibile. La pacienţii
cu insuficienţă renală poate fi necesară reducerea dozelor şi/sau administrarea la intervale mai mari.
Se impune prudenţă la administrarea captoprilului la bolnavii dializaţi (risc de reacţii anafilactoide).
La pacienţii imunodeprimaţi captoprilul poate produce deprimare medulară.
La vârstnici, înainte de începerea tratamentului se recomandă evaluarea funcţiei renale. Iniţial se
recomandă administrarea medicamentului în doze mici, dozele urmând a fi crescute treptat în funcţie de
răspunsul terapeutic, pentru a evita scăderea bruscă a tensiunii arteriale.
Posologie
În hipertensiunea arterială medie sau uşoară:
- iniţial 12,5 mg captopril de 2-3 ori pe zi; după 2 săptămâni, dacă este necesar, doza se poate creşte

5
 la 25 mg captopril de 2-3 ori pe zi, fără a depăşi 150 mg captopril pe zi.
În hipertensiunea arterială severă:
- iniţial 25 mg captopril de 2-3 ori pe zi; după 2 săptămâni, dacă este necesar, doza se poate creşte
la 50 mg captopril de 2-3 ori pe zi, fără a depăşi 150 mg captopril pe zi.
Doze mai mari determină o creştere a frecvenţei reacţiilor adverse fără o creştere a efectului
terapeutic; în acest caz pentru a obţine efectul terapeutic dorit este recomandată asocierea altor medicamente
antihipertensive (de exemplu: diuretice, beta-blocante, blocante ale canalelor de calciu).
În hipertensiunea arterială tratată cu diuretice şi în hipertensiunea renovasculară, doza iniţială
recomandată este de 6,25-12,5 mg captopril pe zi; ulterior se poate creşte treptat în funcţie de răspunsul
terapeutic.
Nefropatia diabetică
Doza recomandată este de 50-100 mg captopril în 2-3 prize zilnice.
În caz de insuficienţă renală, doza trebuie ajustata în funcţie de gradul insuficienţei renale.
Reacţii adverse posibile
Hipotensiunea arterială şi hipotensiunea ortostatică sunt favorizate de tratamentul diuretic şi dieta
hiposodată, precum şi de insuficienţa renală (îndeosebi la pacienţii vârstnici).
Tusea uscată, însoţită sau nu de obstrucţie nazală, este o reacţie adversă frecventă, caracteristică
grupei.
Disgeuzia (tulburările de gust), constând în gust metalic, reducerea sau absenţa discriminării
gustului, sunt mai frecvente în primele trei luni de tratament, pentru dozele mari şi la bolnavii cu insuficienţă
renală.
Ocazional, pot să apară: cefalee, astenie, gastralgii, anorexie, greaţă, dureri abdominale. De
asemenea, pot să apară reacţii alergice: prurit, erupţii cutanate, edem angioneurotic. Fenomene de
insuficienţă renală funcţională, reversibilă la oprirea tratamentului, apar mai frecvent la bolnavii cu
insuficienţă cardiacă, la deshidrataţi şi la cei trataţi cu diuretice.
Enalaprilul acţionează ca un pro-drug. După scindare eliberează metabolitul activ - enalaprilat. Are
efect de durată mai lungă, putându-se administra într-o singură priză pe zi, de asemenea are mai puţine
efecte adverse.
Antagonişti ai angiotensinei II, la nivelul receptorilor AT-I
Indicaţie: HTA esenţială (indicaţiile IEC), în caz de tuse la IEC.
Avantaj: durata lungă de acţiune, cu administrare 1 doză / zi.
Reacții adverse: hta, hiperkaliemie, afectare renală, efect antiproliferativ și de reducere a creșterii, au
avantajul ca nu provoacă tuse, obstrucție nazală, tipice IECA.
Cl: sarcină, hiperkaliemie.

- biodisponibilitate p.o. scăzută, datorită efectului primului pasaj hepatic; legare de proteinele plasmatice
înaltă (peste 95%);
- eliminare: biliară şi digestivă (predominant) şi urinară.
Eficacitatea clinică este semnificativă, după 2-6 săptămâni de tratament. Asocierea cu un diuretic
(hidroclorotiazida) potenţează efectul antihipertensiv.
CANDESARTAN
Acest medicament se utilizează pentru:
• tratamentul tensiunii arteriale crescute (hipertensiune arterială) la pacienţii adulţi, la copii și
adolescenți cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani.
• tratamentul insuficienţei cardiace la pacienţii adulţi cu funcţia musculaturii inimii scăzută, în

6
 completarea inhibitorilor enzimei de conversie ai angiotensinei (ECA) sau atunci când inhibitorii
ECA nu pot fi utilizaţi.
Posologie
Tensiune arterială mare
• Doza uzuală de Candesartan Sandoz este de 8 mg o dată pe zi. Se poate creşte această doză la 16
mg o dată pe zi şi ulterior până la 32 mg o dată pe zi, în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale.
• La unii pacienţi, cum sunt cei cu probleme ale ficatului, rinichilor sau cei care au pierdut recent
fluide din organism, de exemplu prin vărsături, diaree sau prin utilizarea comprimatelor de apă, se poate
prescrie o doză iniţială mai mică.
Insuficienţa cardiacă
Doza iniţială uzuală de Candesartan este de 4 mg o dată pe zi. Se poate creşte această doză prin
dublarea la interval de cel puţin 2 săptămâni până la 32 mg o dată pe zi. Candesartan poate fi utilizat
împreună cu alte medicamente pentru insuficienţă cardiacă.

Reacţii adverse posibile

• dificultăţi ale respiraţiei, însoţite sau nu de umflarea feţei, buzelor, gurii, limbii și/sau a gâtului
• umflarea feţei, buzelor, gurii, limbii și/sau a gâtului, care pot provoca dificultăţi la înghiţire
• mâncărime severă la nivelul pielii (vezicule)
• scădere a celulelor albe din sânge
• rezistenţa la infecţii poate fi scăzută şi puteţi prezenta oboseală, infecţie sau febră.
Alte reacţii adverse posibile includ:
Frecvente (afectează 1 până la 10 utilizatori din 100)
• Senzaţie de ameţeală / rotire
• Durere de cap
• Infecţii respiratorii
• Tensiune arterială scăzută. Aceasta vă poate face să vă simţiţi slăbit sau ameţit.
• Modificări în rezultatele testelor de sânge:
• Afectarea funcţiei rinichilor. În cazuri foarte rare, poate apărea insuficienţa renală.
Foarte rare (afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000 persoane)
• Umflarea feţei, buzelor, limbii şi/sau gâtului
• Scădere a celulelor albe sau roşii ale sângelui.
• Erupţie trecătoare pe piele, vezicule
• Mâncărime
• Durere la nivelul spatelui, durere a articulaţiilor şi a muşchilor
• Modificări în modul de funcţionare al ficatului
• Greţuri
• Modificări ale rezultatelor testelor de sânge

4. DIURETICE
Se folosesc diureticele saluretice, acelea care elimină o cantitate mai mare de sodiu.
Mecanismul acţiunii antihipertensive se explică prin eliminarea la început a ionilor de sodiu,
consecutiv scăzând volumul plasmatic, debitul cardiac şi valorile tensiunii arteriale. La bolnavii cu HTA
există o tendinţă de reţinere a ionilor de sodiu în peretele vascular. Diureticele elimină şi sodiul intracelular.
Se pot folosi ca medicaţie de debut în formele uşoare. Frecvent se asociază cu alte antihipertensive pentru a
combate retenţia de sodiu şi creşterea volemiei, care sunt mecanisme compensatoare întâlnite la
administrarea antihipertensivelor din alte grupe.

7
Efectele adverse: dezechilibre electrolitice (hipopotasemie) şi modificarea nefavorabilă a lipidogramei, în
sensul creşterii LDL şi VLDL în detrimentul HDL. Monoterapia cu diuretice nu se practică datorită acestor
fenomene metabolice nedorite. Se folosesc hidroclorotiazida (Nefrix) care se administrează oral 25 mg de
1-2 ori pe zi, indapamida (Tertensif) oral în doză de 2,5 mg/zi, furosemidul - mai ales la hipertensivii cu
insuficienţă renală şi pe cale intravenoasă în urgenţe hipertensive

5. ALTE MECANISME:

Antagoniști ai serotoninei – ketanserin

Scheme farmacoterapeutice

HTA de hotar sau uşoară

a) Iniţial se recomandă măsuri nefarmacologice:
 suprimarea fumatului;
 limitarea consumului de alcool (max./zi: 30 ml la bărbaţi şi 15 ml la femei);
 regim hiposodat (sub 40 mmol = 2,3 g Na, adică sub 6 g NaCl/zi), prin suprimarea adaosului de
sare la alimente;
- aport corespunzător de potasiu (90 mmol/zi), magneziu şi calciu;
 dietă echilibrată: săracă în grăsimi saturate şi colesterol (carne grasă, untură, unt, smân tână) şi
bogată în vegetale (Iegume, fructe) şi peşte.
 scăderea greutăţii la obezi, prin regim hipocaloric (sărac în grăsimi animale, dulciuri, făinoase şi
bogat în legume şi fructe);
 exerciţii fizice (30-45 min/zi, mers rapid pe jos sau pe bicicletă, înot; exclus exerciţiul izometric
ca ridicarea de greutăţi, deoarece poate creşte TA);
 reducerea stresului.
b) În ineficienţa măsurilor nefarmacologice (dacă după 4 săptămâni, nu scade TA min. sub 90 mm
Hg), se începe tratamentul cu antihipertensive la treapta 1-a.

Farmacoterapia in trepte (etape) a HTA,

funcţie de forma şi gradul HTA
Farmacoterapia HTA este instituită în trepte (etape):
a) Etapa I-a: monoterapie
- de primă alegere: diuretice (preferate la vârstnici) sau beta -adrenolitice;
- de alternativă, funcţie de bolnav şi patologia asociată: blocantele canalelor de calciu (tip
nifedipină), alfa 1 -adrenolitice (tip prazosin), centrale (clonidină, reserpină), inhibitorii enzimei de
conversie (tip captopril sau enalapril);
b) Etapa a 2-a: asociere de 2 antihipertensive
- de primă alegere: diuretic + beta-adrenolitic, diuretic + IEC, diuretic + alfa -adrenolitic, diuretic +
clonidină;
- de alternativă, funcţie de bolnav şi patologia asociată: altă asociere; de ex. blocante ale canalelor de
Ca2++ IEC.
c) Etapa a 3-a: asocierea a 3 antihipertensive
 de primă alegere: asocierea unui vasodilatator musculotrop (tip dihidralazină);

8
  dealternativă, funcţie bolnav: altă asociere; de ex. la un bolnav cu tonus simpatic crescut, se adaugă
un al doilea simpatolitic (alfa -metildopa).

Farmacoterapia HTA, la vârstnici

Monoterapia:
 de primă alegere: diuretic tiazidic sau furosemid (în disfuncţie renală);
 de alternativă, funcţie de polipatologie: de ex. clonidină (în caz de contraindicaţii ale diureticelor în
general sau diureticelor tiazide: hipovolemie, adenom de prostată, gută, diabet, hipercolesterolemie);
nifedipină (în cardiopatie ischemică); beta-adrenolitice (în aritmii cardiace); IEC (în insuficienţă
cardiacă).
in HTA sistolică izolată (>140/ <90), la vârstnici:
 de elecţie: diuretice;
de alternativă: blocante ale canalelor de Ca2+.
 În urgenţele hipertensive (edem pulmonar acut, encefalopatie hipertensivă, accident vascular cerebral cu
hemoragie intracraniană, edem cerebral, eclampsie, anevrism disecant de aortă) tratamentul se face prin
administrarea parenterală de: furosemid, nitroprusiat de sodiu, diazoxid sau trimetafan.
 În feocromocitom (tumoare secretantă de adrenalină localizată la nivel suprarenal) se administrează
fentolamină şi nitroprusiat de sodiu.

Interacțiuni:

Sinergism cu potențarea efectului antiHTA:

 Vasodilatatoarele periferice și cerebrale
 Anestezicele generale
 Hipnoticele
 Trnchilizantele
 Neurolepticele
Antagonism cu diminuarea efectului antiHTA:
 Simpatomimetice si anorexigene amfetaminice
 AINS și AIS
 Antidepresive triciclice (împiedică recaptarea NA și ADR din fanta sinaptică)
Asocieri nerecomandate:
Clonidina cu beta-blocante – HTA paradoxală, la încetarea tratamentului
Verapamil cu beta-blocante – deprimare cardiacă cu bloc A-V
Precauție la asocierea antiHTA care rețin potasiu – dezechilibru hidroelectrolitic

9
 Farmacoterapia HTA asociată cu alte patologii
patologie asociată antihipertensive de elecţie antihipertensive contraindicate
diuretice
blocantele canalelor de calciu de tip
insuficienţă IECA (scad postsarcina, previn hipertrofia ventriculară)
verapamil şi diltiazem din cauza efectului
cardiacă beta-blocante (scad travaliul cardiac, contracarează
deprimant cardiac
tahicardia reflexă)
blocantele canalelor de calciu de tip
post infarct de beta-blocante fără acţiune de tip simpatomimetic
verapamil şi diltiazem
miocard
IECA
beta-blocante
angină pectorală
blocante ale canalelor de calciu
fibrilaţie ventriculară beta-blocante
blocante ale canalelor de calciu: verapamil şi diltiazem
bloc atrio-ventricular beta-blocante
beta-blocante
insuficienţă renală diuretice antialdosteronice
blocante ale canalelor de calciu
diuretice antialdosteronice
hiperkaliemie diuretice hipokalieminate IECA
Antagonişti AT-1
afecţiuni hepatice metidopa
IECA
sarcină simpatolitice centrale de tip clonidină
Antagonişti AT-1
boli vasculare alfa-1 adrenolitice de tip prazosin
beta-blocante neselective
hipertone blocante ale canalelor de calciu de tip nifedipină
astm blocante ale canalelor de calciu de tip nifedipină beta-blocante neselective
alfa-1 adrenolitice de tip prazosin (cresc HDL, scad LDL şi diuretice tiazidice şi de ansă (crec LDL-
VLDL) ul, colesterolul total şi trigliceridele)
beta-blocantele (scad HDL-ul şi cresc
reserpina
dislipidemii trigliceridele)
dihidralazina
blocante ale canalelor de calciu (efect antiaterogen, nu alfa-metildopa (scad HDL-ul)
influenţează metabolismul lipidic
IECA diuretice în doze mari
tiazide (produc hiperglicemie)
diabet zaharat
diuretice în doze mici (exceptând tiazidele) betablocante (potenţează efectul
insulinei și ADO)
hipertiroidism beta-blocante
osteoporoză diuretice tiazide
boli inflamatorii obligatoriu diuretic pentru combaterea retenţiei hidrosaline
cronie produsă de antiinflamatoare
gută diuretice tiazide (produc hiperuricemie)
reserpina (depleţia rezervelor de
adrenalină şi serotonină la nivel central)
depresie alfa-metildopa (depleţie de adrenalină)
betablocante (blochează receptorii beta-
1 adrenergici centrali)
hiperplazia benignă
prazosin
de prostată
prazosin, propranolol, guanetidină şi
feocromocitom
substanţele înrudite

10