Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Rezumat
Articolul de față evidențiază principiile esențiale ale pedagogiei Montessori în vederea înțelegerii
modalităților psihopedagogice de cunoaștere și totodată educare a copilului. Educația Montessori
acccentueaza importanța liberatii de a alege care revine copilului, el născând-se cu resurse de
supraviețuire și adaptare. Este valorificare aici importanța metodei observației realizate de către
educator, care este un îndrumător în dezvoltarea copilului, dar și a mișcării fizice a copilului, care este
implicat în permanență în activități ce îl pregătesc pentru viitor. În viziunea Mariei Montessori, cea care
a pus bazele acestei pedagogii, copilul își „construieste” singur caracterul și „absoare” precum un
burete ceea ce îi este necesar din jurul său.
Cuvinte cheie: educația Montessori, cunoașterea copilului, metoda observației
1.Introducere
În pedagogia Montessori copilul este centrul universului, fiinţa cea mai importantă din
viaţa unui adult. Adultul trebuie să-i permită copilului libertatea necesară pentru a se dezvolta
normal, echilibrat şi puternic. De cele mai multe ori adulţii substituie locul copilului şi nu-i mai
permit să se dezvolte normal, întrucât consideră că un copil nu poate face singur anumite lucruri
şi le fac ei în locul lor; fapt total greşit. Pedagogia montessoriană încurajează copilul să se
descurce singur. Un principiu montessorian este acela ca adultul să-i permită copilului să se
dezvolte normal, firesc. Deosebirile dintre adult şi copil sunt observabile. Adultul este un individ
puternic, iar copilul fiinţa deosebită la începutul drumului vieţii, exact cum afirma Maria
Montessori ”făuritorul omului.”
Copilul trebuie lăsat să se descurce singur, fără a-i impune limite pentru a creşte frumos
şi puternic, acest lucru este specificat de M. Montessori: „Trebuie să ne gândim că un copil lăsat
să se descurce singur face o sforţare pentru a înţelege limbajul adulţilor şi lucrurile pe care le
vede în jurul său, pe când o lămurire care vine la timpul potrivit şi este dată printr-o metodă
raţională previne acestă sforţare, prin urmare nu oboseşte, ci îl cruţă pe copil de oboseală şi
satisface o dorinţă a lui.”(Montessori M.,1977,pag.183)
Concepţia montessoriană asupra copilului priveşte mediul în care creşte şi se dezvoltă
copilul. Dacă vom creşte un copil în casă, în mijlocul nostru, privându-l de mediul natural, se va
dezvolta enigma, angoasa şi capriciul. Specific pedagogiei montessoriene este faptul că nu există
pedepse şi recompense. Maria Montessori consideră că un copil atunci când greşeşte învaţă din
lucrul acesta şi nu trebuie mustrat, ci trebuie să i se explice ceea ce a făcut. Un copil nu trebuie
descurajat, nici certat sau lovit atunci când greşeşte. El se va disciplina lucrând în compania
altora şi tot timpul trebuie încurajat şi sprijinit pentru a exersa în mod voluntar lucrurile bune.
În prima etapă când se instalează caracterul este o etapă de creaţie. În viaţa unui copil
perioada de la zero la şase ani este cea mai importantă, deoarece natura concepe baza
caracterului. Copilul atunci când este la această vârstă nu ştie ce este binele sau răul, el este în
afara acestor noţiuni morale. La vârsta cuprinsă între 6-12 ani copilul conştientizează ce este
binele şi răul, în raport cu acţiunile celorlalţi. Cea de-a doua etapă depinde foarte mult de prima,
dacă el se dezvoltă normal în prima periodă şi nu suferă nicio traumă totul se defăşoară bine. În
primii doi, trei ani de viaţă copilul trebuie să supravieţuiască unor influenţe care s-ar putea să-i
afecteze viitorul. De exemplu, dacă un copil a fost bătut, lovit acaestă perioadă grea din viaţa lui
se poate să-i afecteze personalitatea.
Deci, caracterul copilului se dezvoltă în raport cu piedicile prin care a trecut sau libertatea
de care a avut parte, astfel dezvoltându-se armonios. Toate lucrurile negative şi defectele
necorectate între vârsta 0-3 ani se vor înrăutăţi şi vor avea consecinţe asupra vieţii mentale, dar şi
asupra inteligenţei.Maria Montessori consideră că dacă unui copil nu i se controlează defectele
va suferi foarte mult, întrucât va avea dificultăţi în învăţare şi comportare: „Copiii învaţă cu mai
mare dificultate, dacă circumstanţele din perioada precedentă au fost potrivnice înfloririi
capacităţii lor. Prin urmare, un copil de şase ani poate prezenta o multitudine de caracteristici,
care, în realitate, nu-i aparţin, ci sunt rezultatele evenimentelor nefavorabile
precedente.”(Montessori M.,2006,pag.184)
În societate se crede faptul că un copil slab este cuminte, iar copiii gălăgioşi şi
comunicativi se crede că sunt inteligenţi. Ei sunt grupaţi astfel: copiii cu defecte care trebuiesc
corectate, cei care sunt cuminţi şi sunt consideraţi a fi un model şi cei care sunt consideraţi
superiori. Copiii îşi construiesc propriul caracter, astfel rezultând calităţile pe care noi le iubim la
ei. Ele nu apar datorită faptului că noi, adulţii îi certăm sau le oferim anumite exemple, ci ele
denotă dintr-o lungă şi lentă înşiruire de activităţi pe care le desfăşoară copilul între vârsta de trei
şi şase ani.Maria Montessori susţine faptul că mai târziu putem pătrunde în mintea copilului cu
sfaturi şi argumente, deoarece atunci deja este instalat caracterul şi ei înţeleg mult mai bine
lucrurile: „Doar după vârsta de şase ani putem deveni misionarii moralităţii, deoarece între şase
şi doisprezece ani începe să funcţioneze conştiinţa, iar copilul este capabil să vizualizeze
diferenţele dintre bine şi rău.”(Montessori M.,2006,pag.196)
3.Concluzii
În concluzie, in conceptia montesoriana, diferenţa dintre adulţi şi copiii este aceea că
adulţii îşi aleg propriile acţiuni pe baza gândirii, iar copiii şi le aleg sub îndemnul legilor
naturale. Putem afirma faptul că un copil contruieşte spiritual lumea, iar piedicile care intervin în
dezvoltarea lui liberă sunt barierele din sufletul omului.
In pedagogia Montessori, educatorul il lasa pe copil liber sa-si aleaga calea, el doar ii
creaza mediul necesar dezoltarii, adica il indruma. Daca i se ofera libertatea de a alege, daca nu
este constrans, el isi poate dezvolta astfel talentele cu care este inzestrat.Responsabilizarea
copilului, atribuirea de sarcini reale contribuie la dezvoltarea acestuia in mod natural.
Dupa cum afirma insasi Maria Montessori, copii trebuie educati pentru viitor, nu pentru
prezent. Ei vor fi cei care vor lua decizii majore cand vor deveni adulti, asadar e necesara
pregatirea lor in acest sens .Doar asa, atunci cand vor creste, vor putea sa fie independeti si sa se
adapteze la realitatea in care vor trai.
Bibliografie
1. Montessori, Maria. (1977). Descoperirea copilului. București, Editura Didactică și Pedagogică.