MoralbewuBtsein und kommunikatives Handeln JUrgen Habermas

Copyright © 1983, Suhrkamp Verlag Frankfurt am Main Conştiinţă morală şi acţiune comunicativă JUrgen Habermas
Traducere: Gilbert Lepădatu
Copyright © 2000 ALL EDUCAŢIONAL
Toate drepturile rezervate Editurii ALL EDUCAŢIONAL.

Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a Editurii ALL EDUCAŢIONAL. Drepturile de distribuţie în străinătate aparţin în exclusivitate editurii.

AII rights reserved.

The distribution of this book outside România, without the written permission of ALL EDUCAŢIONAL, is strictly prohibited.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale HABERMAS, JURGEN Conştiinţă morală şi acţiune comunicativă/Jurgen Habermas; trad.:
Gilbert Lepădatu - Bucureşti: Editura ALL EDUCAŢIONAL, 2000 184 p.; 21 cm (Substanţiali)
ISBN 973-684-242-8
I. Lepădatu, Gilbert 17

Editura ALL EDUCAŢIONAL Bd Timişoara nr. 58, sector 6 Bucureşti, cod 76548 Tel.: 402 26 00 Fax: 402 26 10 Departamentul difuzare
Comenzi la: URL:
Redactor: Coperta: Director artistic:
Tel: 402 26 20 Fax: 402 26 30 comenzi@all.ro http://vvww.all.ro
Daniela Ciascai Stelian Stanciu Mircia Dumitrescu

PRINTED IN ROMÂNIA

Jiirgen Habermas

Conştiinţă morală şi acţiune comunicativă

Traducere: Gilbert Lepădatu
Jiirgen Habermas, născut în 1929, a predat filosofia la Heidelberg din 1961 până în 1964, iar din 1964 până în 1971 a predat filosofia şi sociologia la
Frankfurt am Main. Din 1971 până în 1983 a fost directorul Institutului Max Planck din Starnberg, institut de cercetare a condiţiilor vieţii în lumea
tehnico-ştiinţifică. Din 1983 a predat din nou la Universitatea Johann Wolfgang Goethe din Frankfurt.
Publicaţii: Student und Politik (împreună cu L.v. Friedeburg, Ch. Oehler şi F. Weltz), 1961; Strukturwandel der Offentlichkeit, 1962; Theorie und
Praxis, 1963; Erkenntnis und Interesse, 1968; Technik und Wissenschaft als Ideologie, 1968; Protestbewegung und Hochschulreform, 1969; Zur Logik
der Sozialwissenschaften, 1970; ediţie adăugită 1982; Theorie der Gesellschaft oder Sozialtech-nologie - Was leistet die Systemforschung (împreună cu
Niklas Luhmann), 1971; Philosophisch-politische Profile,
1971, ediţie adăugită 1981; Legitimationsprobleme im Spătkapitalismus, 1973; Zur Rekonstruktion des Historischen Materialismus, 1976; (ed.)
Stichworte zur 'Geistigen Situation der Zeii', 1980; Kleine politische Schriften I-IV,
1981; Theorie des kommunikativen Handelns, 1981;

Vorstudien und Ergănzungen zur Theorie des kommunikativen Handelns, 1984; Der philosophische Diskurs der Moderne, 1985; DieNeue Unubersichtlichkeit,

1985; Eine Art Schadensabwicklung, 1987; Nachmeta-physisches Denken, 1988; Die nachholdende Revolution,
1990; Vergangenheit als Zukunft, 1991; Texte und Kontexte,
1991; Erlăuterungen zur Diskursethik, 1992; Faktizităt und
Geltung. Beitrăge zur Diskurstheorie des Rechts und des
demokratischen Rechtsstaates, 1992.

inK
Cuvânt înainte 7
I. Filosofia ca locţiitoare şi interpretă 9
II. Ştiinţe sociale reconstructive
versus ştiinţe sociale comprehensive 26
III. Etica discursului -
note pentru un program de întemeiere 46
IV. Conştiinţă morală şi acţiune comunicativă 112
de învăţătură.

Cuvânt înainte
Cele patru articole ale acestui volum au luat naştere în diferite ocazii, însă ele alcătuiesc un context obiectiv. în primul articol dezvolt teze privitoare la o diviziune a muncii între cercetări
filosofice şi cercetări empirice,

teze ce au fost propuse de exemplul epistemologiei genetice dat de Jean Piaget. în cel de-al doilea articol, teoria dezvoltării morale a lui Lawrence
Kohlberg serveşte ca model pe baza căruia încerc să clarific îmbinarea explicaţiilor cauzale şi a postconstrucţiilor ipotetice. Cel de-al treilea articol a
fost iniţial pregătit pentru numărul omagial dedicat lui Karl-Otto Apel; el ar ajuta la clarificarea fundamentului eticii discursului. în final, aş fi
recunoscător dacă titlul lucrării ar fi înţeles ca expresie a unei bune intenţii de a pune în practică, pornind de la un anumit aspect, diviziunea
muncii propusă aici.

Dedicaţia se înţelege de la sine: dintre filosofii în viaţă nimeni nu a influenţat mai durabil orientarea gândirii mele precum Karl-Otto Apel.

Frankfurt am Main, mai 1983 J.H.

■
I. Filosofia ca locţiitoare şi interpretă*
Maeştrii gândirii au căzut astăzi în dizgraţie. Acest lucru este şi pentru Hegel demult valabil. în anii '40, Popper a văzut în Hegel un duşman al
societăţii deschise. Acest lucru e mereu valabil şi pentru Marx. Noii filosofi s-au dezis în cele din urmă de el, în anii '70, ca de un fals profet. Chiar şi
Kant are astăzi parte de aceeaşi soartă. Dacă văd bine, el e pentru prima oară tratat ca maestru al gândirii, adică ca magician al unei false
paradigme, de a cărei constrângere intelectuală trebuie să scăpăm. E posibil ca în acest caz să predomine numărul acelora pentru care Kant a rămas
Kant. O privire asupra întregului tablou ne arată că reputaţia lui Kant păleşte - şi creşte, încă o dată, cea a lui Nietzsche.

într-adevăr, Kant a introdus în filosofie un nou mod de întemeiere. El a considerat progresul cunoaşterii, dorit de fizica contemporană, ca pe un fapt
semnificativ ce trebuie să intereseze pe filosofi nu pentru că ar fi ceva ce se întâmplă în lume, ci pentru că e o confirmare a posibilităţilor umane de
cunoaştere. Fizica lui Newton nu necesită o explicaţie empirică în primul rând, ci necesită o explicaţie în sensul unui răspuns transcendental la
întrebarea: cum e posibilă în genere cunoaşterea experienţei. Kant numeşte transcendentală cercetarea orientată către condiţiile a priori ale posibilităţii
experienţei. Ceea ce îl interesează aici este să demonstreze identitatea dintre condiţiile experienţei posibile şi cele ale posibilităţii obiectelor experienţei. Prima
sarcină constă în analiza conceptelor noastre despre obiecte în genere, concepte pe care noi deja le utilizăm în mod intuitiv. Tipul acesta de explicaţie are
caracterul unei postconstrucţii neempirice a acelor lucruri deja realizate de subiectul cunoscător, lucruri la care nu există alternativă: nici o experienţă nu
poate fi gândită ca fiind posibilă cu alte presupoziţii, întemeierea transcendentală nu are aşadar la bază ideea derivării din

* Conferinţă despre modalităţile dialectice şi transcendentale de întemeiere, ţinută cu ocazia Congresului Organizaţiei Internaţionale Hegel, Sruttgart, iunie 1981.

10
Jiirgen Habermas

principii, cât mai degrabă ideea de a ne convinge de nesubstituibilitatea anumitor operaţii, făcute întotdeauna, la modul intuitiv, după reguli.

Kant a căzut acum în dizgraţie, căci a construit o nouă disciplină, teoria cunoaşterii, cu ajutorul întemeierilor de tip transcendental. Prin aceasta el a
definit din nou, într-o manieră pretenţioasă, sarcina sau, mai degrabă, menirea filosofiei. Două aspecte sunt, în primul rând, cele care m-au făcut să
punem sub semnul îndoielii menirea filosofiei.

îndoiala e în mod nemijlocit legată de fundamentalismul teoriei cunoaşterii. Dacă filosofia se crede în stare de o cunoaştere înaintea cunoaşterii,
atunci ea pune între ea şi ştiinţe un domeniu propriu şi acţionează în virtutea funcţiilor ei de dominaţie. Pretinzând că explică o dată pentru
totdeauna fundamentele ştiinţelor, pretinzând că determină o dată pentru totdeauna limitele a ceea ce poate fi experimentat, filosofia arată ştiinţelor
unde le este de fapt locul. Pare ca şi cum filosofia ar fi supralicitată prin acest rol de plasatoare.
Nu însă destul. Filosofia transcendentală nu se epuizează în teoria cunoaşterii. Critica raţiunii pure, prin analiza fundamentelor cunoaşterii, preia şi
sarcina unei critici a proastei folosiri a capacităţii noastre de cunoaştere adaptată la fenomene. în locul conceptului substanţial de raţiune al tradiţiei
metafizice, Kant pune conceptul unei raţiuni, separate în momentele ei, a cărei unitate are mai curând un caracter formal. Kant separă capacitatea
raţiunii practice şi a puterii de judecare de cunoaşterea teoretică, aşezând pe fiecare din ele pe un fundament propriu. Prin aceasta el acordă filosofiei
rolul de judecător suprem al culturii în ansamblul ei. Aşa cum va spune mai târziu Max Weber, filosofia, delimitând doar după atribute formale
sferele valorice culturale ale ştiinţei şi tehnicii, dreptului şi moralei, artei şi criticii artei, şi legitimându-le pe acestea în interiorul limitelor lor, se
comportă ca o instanţă supremă judecătorească nu numai în raport cu ştiinţa, ci şi faţă de cultură în întregul ei 1. Există aşadar o legătură între
teoria fundamentalistă a cunoaşterii, care procură filosofiei rolul de plasatoare a ştiinţelor, şi sistemului de concepte anistorice, care acoperă cultura
în întregul ei şi căruia filosofia îi datorează rolul nu mai puţin îndoielnic de judecător al ştiinţei, moralei şi artei. Fără asigurarea filosofic-
transcendentală a fundamentelor cunoaşterii, ar rămâne în aer chiar şi ideea potrivit căreia „filosoful ar putea decide asupra questiones juris
referitoare la pretenţiile culturii... Dacă renunţăm la ideea că filosoful poate cunoaşte ceva despre cunoaştere, ce nimeni altcineva nu e în stare să
cunoască la fel de bine, atunci aceasta înseamnă
Conştiinţă morală şi acţiune comunicativă
11

că noi nu mai credem că vocea sa poate pretinde ca ea şi numai ea să fie ascultată de ceilalţi participanţi la discuţie. Ar însemna, aşadar, că noi nu
mai credem că există o 'metodă filosofică', care oferă ex officio filosofilor de profesie posibilitatea de a avea opinii interesante, de exemplu, cu privire la
respectabilitatea psihanalizei, legitimitatea legilor niciodată clare, dizolvarea conflictelor morale, 'fundamentarea' contribuţiilor şcolilor de
istoriografie sau a criticilor literare şi a altora asemenea" 2.

în impresionanta sa lucrare „Kritik der Philosophie" („Critica filosofiei"), R. Rorty dezvoltă argumente metafilosofice ce ne fac să ne îndoim de faptul
că filosofia poate îndeplini într-adevăr rolul de plasatoare şi jude-cătoare, rol pe care i 1-a acordat maestrul gândirii, Kant. Mă convinge mai puţin
consecinţa pe care Rorty o trage de aici: afirmaţia potrivit căreia filosofia ar trebuie să se dispenseze, o dată cu abandonarea celor două roluri, şi de
sarcina de „păzitoare a raţionalităţii". Filosofia ar trebui, dacă îl înţeleg bine pe Rorty, să plătească noua sa modestie cu pretenţia de raţiune, pe care
gândirea filosofică însăşi a avut-o de când a apărut pe lume. O dată cu dispariţia filosofiei, trebuie să se stingă şi convingerea că puterea
transcendentă, de care noi legăm ideea de adevăr şi de necondiţionat, este o condiţie necesară a formelor umane de convieţuire.

în conceptul kantian de raţiune formală şi diferenţiată în sine e gândită o teorie a modernităţii. Aceasta se caracterizează, pe de o parte, prin
renunţarea la raţionalitatea substanţială a interpretărilor tradiţionale, metafizice şi religioase ale lumii, iar pe de altă parte, prin încrederea în
raţionalitatea procedurală de la care şi-au împrumutat pretenţia de validitate concepţiile noastre justificate, fie în domeniul cunoaşterii
obiectivatoare, al înţelegerii moral-practice, fie în cel al evaluării estetice. întreb: să depindă, oare, acest concept de modernitate, sau un altul
asemănător, de cerinţele funda-mentaliste de întemeiere ale teoriei cunoaşterii?

în cele ce urmează, aş vrea să povestesc doar o istorie, în care critica pe care o face Rorty la adresa filosofiei îşi găseşte locul cuvenit. Cu siguranţă că pe această cale controversele
nu se vor aplana, dar se vor elucida în unele
Thank you for evaluating
BCL easyConverter Desktop
This Word document was converted from PDF with an evaluation
version of BCL easyConverter Desktop software that only
converts the first 3 pages of your PDF.
CTRL+ Click on the link below to purchase

Activate your software for less than $20

http://www.pdfonline.com/easyconverter/X