Romania intre Tripla Alianta si Tripla Intelegere

Intre anii 1875-1876 se manifesta o noua etapa a Crizei Orientale, cand popoarele din
Balcani, sustinute de Rusia, au initiat actiuni antiotomane. In acest context extern, Romania s-
a apropiat de Rusia, in intentia obtinerii independentei fata de Turcia.
La 4 aprilie 1877, Romania si Rusia au semnat o conventie politica prin care Guvernul
Rus recunostea integritatea teritoriala a Romaniei si accepta culoarul de traversare a trupelor
sale spre Bulgaria, pe teritoriul Romaniei.
La 9 mai 1877 a fost adoptata in Parlament „Declaratia de Independenta” a Statului
Roman fata de Rusia.
In august 1877, la solicitarea Rusiei, armata romana s-a implicat in operatiunile
militare de pe frontul din Bulgaria, pana la sfarsitul lui februarie 1878. Cele mai importante
victorii au fost obtinute la Rahova, Grivita, Plevna, Vidin, Belogradcik.
In vara anului 1878 a fost semnat Tratatul de Pace de la Berlin. A fost recunoscuta
independenta Romaniei cu 2 conditii:
 modificarea articolului 7 din Constitutia Romaniei, prin care evreii sa primeasca
cetatenia romana;
 Romania trebuia sa cedeze Rusiei cele 3 judete din S Basarabiei, primind la schimb
Dobrogea, Delta Dunarii si insula Serpilor.
O consecinta interna a cuceririi independentei a constituit-o faptul ca in anul 1881,
Romania a devenit Regat. In plan extern, relatia Romaniei cu Rusia s-a inrautatit si pentru a fi
evitata o noua pierdere teritoriala, in 1833, Romania a devenit membra a Triplei Aliante, prin
semnarea unui acord secret cu caracter defensiv cu Austro-Ungaria.
Spre sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, relatia Romaniei cu Puterile
Centrale a devenit intortocheata, datorita refuzului Budapestei de a recunoaste drepturile
politice ale romanilor din Transilvania. In acest context, guvernul de la Bucuresti si Regele
Carol I s-au adresat Imparatului de la Viena cu solicitarea de a fi eliberati din inchisoare
conducatorii miscarii memorandiste.
Dupa constituirea Antantei, Guvernul Roman s-a apropiat tot mai mult de aceasta, in
special de Franta.
In contextul izbucnirii unei noi etape a Crizei Orientale, sub forma a 2 razboaie
Balcanice, Romania s-a pozitionat in Primul Razboi intr-o stare de neutralitate. Dar, din cauza
faptului ca Bulgaria, sustinuta de Austro-Ungaria, declarase razboi Serbiei, Greciei si Turciei,
Romania, in vara anului 1913, a declarat razboi Bulgariei, implicandu-se in al Doilea Razboi
Balcanic.
In august 1913, la Bucuresti a fost semnat un Tratat de Pace, prin care Romania a
obtinut de la Bulgaria Cadrilaterul ( S Dobrogei, cu judetele Caliacra si Durostor).
Implicarea Romaniei in tabara antibulgara a inrautatit si mai mult raporturile cu
Austro-Ungaria, in conditiile in care in 1914, la Constanta s-au intalnit regele Carol I si tarul
Nicolae al II-lea al Rusiei, care ii promisese sustinerea sa in intentia Romaniei de a solicita
Bucovina si Transilvania, care erau provincii ale Imperiului Austro-Ungar, cu populatia
romana majoritara.
 Relatii internationale in secolul XIX

 Congresul de la Viena (1814-1815)

 Cogresul de la Paris (1856)
 Congresul de la Berlin (1878)
 Aliante politico-militare
Congresul de la Viena a marcat oficial sfarsitul Frantei Napoleoniene in Europa. El a
fost organizat de Austria, Prusia, Rusia si Anglia.
Au fost trasate noi principii diplomatice, precum Principiul Legitimitatii Dinastice si
cel al Echilibrului de Putere Europeana. Prin primul principiu se urmarea revenirea
monarhiilor din dinastia Burbon pe tronurile Frantei, Spaniei si Regatului Siciliei. Prin al
doilea principiu se stabilea ca orice problema politica europeana urma a fi rezolvata prin
decizia comuna a celor 4 mari puteri.
Tratatul de Pace al congresului prevedea:
 revenirea frantei in hotarele sale naturale;
 recunoasterea neutralitatii perpetue a elvetiei;
 reorganizarea spatiului german intr-o confederatie;
 consolidarea Angliei ca mare putere maritima si coloniala.
In septembrie 1815, Austria, Rusia si Prusia au pus bazele unui sistem politico-militar numit
“Sfanta Alianta”. Obiectivele acestui sistem erau:
 mentinerea statu-quo-ului European;
 inabusirea revolutiilor liberale si nationale.
Tratatul de la Paris a marcat sfarsitul Razboiului Crimeei si revenirea la Principiul
Echilibrului de Putere European.
Tratatul de la Berlin din 1878 a marcat consolidarea Germaniei ca mare putere
europeana. Cu aceasta ocazie a fost recunoscuta Independenta Romaniei, Serbiei si
Muntenegrului.
Ca o consecinta a conflictului franco-german, spre sfarsitul secolului XIX si inceputul
secolului XX, Europa s-a divizat in 2 poli, prin aparitia aliantelor politico-militare.
Intre 1879-1882, la initiativa Germaniei, a fost infiintata Tripla Alianta (Puterile
Centrale). Statele membre erau Germania, Austro-Ungaria si Italia.
Intre 1892-1907, la initiativa Frantei, prin Tratate Bilaterale a fost organizata Tripla
Intelegere (Antanta). Statele componente erau Franta, Rusia si Anglia.
Intre cele 2 blocuri politico-militare s-a declansat o puternica concurenta coloniala, o
politica de conflicte regionale (Criza Marocana, Razboiul Italo-Libian, 2 Razboaie Balcanice).
 Austro-Ungaria
-stat multinational-

Intre anii 1849-1860, in Imperiul Austriac a functionat un regim neoabsolutist, bazat

pe centralizare, germanizare si catolicizare.
Imperiul avea caracter multinational deoarece traiau 13 natiuni, cea dominanta fiind
cea germana.
Intre 1860-1867, Imperiul Austriac s-a caracterizat printr-o liberalizare a regimului
politic, deoarece natiunilor componente le-au fost recunoscute mai multe drepturi si libertati;
de exemplu, romanii din Transilvania au primit dreptul de a-si folosi limba materna in
administratie, justitie, educatie, biserica. Totodata, reprezentanta politica a romanilor in Dieta
de la Cluj s-a facut proportional cu numarul de locuitori ai Transilvaniei.
Intre 1867-1914 s-a manifestat dualismul Austro-Ungar. Infrangerea Austriei la
Sadowa putea provoca disparitia acestui Imperiu. Pentru a se evita acest lucru, Viena a
recunoscut autonomia Ungariei, iar Imparatul Franz Josif a acceptat titlul de rege al Ungariei.
Organizarea Imperiului sub forma dualismului Austro-Ungar a avut consecinte in plan
administrativ, prin aparitia a 2 mari regiuni:
 Cislethanya – guvernata de Viena;
 Translethanya – guvernata de Budapesta.
In regiunea guvernata de unguri, guvernul de la Budapesta a adoptat asa-numita Lege
a Nationalitatilor, care proclama ca unica natiune pe maghiari, iar limba oficiala devenea
limba maghiara.
Nemultumiti de pierderea libertatilor din perioada anterioara, romanii transilvaneni au
adoptat o serie de actiuni de lupta in incercarea de a-si recupera vechile drepturi:
 In 1868 – a fost adoptat “Pronunciament”-ul de la Blaj, prin care se cerea Budapestei
recunoasterea autonomiei Transilvaniei si recunoasterea limbii romane ca limba
oficiala;
 In 1881 – a fost infiintat Partidul National Roman, care avea drept obiective
coordonarea luptei de emancipare politica a romanilor din Trasilvania;
 In 1892 – liderii P.N.R. au elaborat un program politic intitulat “Memorandum”, pe
care l-au inaintat Imparatului de la Viena. Ei cereau desfiintarea dualismului Austro-
Ungar, organizarea imperiului dupa principii federaliste si recunoasterea autonomiei
Transilvaniei.
Infrangerea Austro-Ungariei in Primul Razboi Mondial a dus la dezintegrarea
imperiului si aparitia a 2 state multinationale.
 Unificarea Italiei

S-a realizat in jurul Regatului Piemont. Initiatorii au fost regele Victor Emanuelle al
II-lea si Camillo de Cavour (om politic).
Unificarea s-a realizat in mai multe etape:
 1859
a) in alianta cu franta, piemontul a invins austria in bataliile de la magenta si
solferino, obtinand controlul asupra lombardiei;
b) ducatele parma, modena, romagna s-au revoltat impotriva statului Papal si si-
au proclamat unirea cu Piemontul.
 1860-1861
In Regatul celor 2 Sicilii s-a desfasurat “Rascoala celor 1000 de camasi rosii”,
condusa de Giuseppe Garibaldi, care a dus la inlaturarea absolutismului monarhic si
drept consecinta, a fost proclamata unirea acestor regiuni cu Piemontul. In anul 1861 a
fost proclamat Regatul Italiei, cu capitala la Torino.
 1866- 1867
In urma unui razboi cu Austria, Venetia s-a unit cu Italia.
 1870-1871
Dupa infrangerea Frantei la Sedan, Roma, eliberata de sub tutela statului Papal, a
devenit capitala Italiei.

Italia a fost organizata sub forma unei monarhii constitutionale si parlamentare.

Dinastia conducatoare era Dinastia de Savoia.
La baza functionarii statului Italian statea principiul separarii puterilor in stat,
suveranitatea nationala, garantarea drepturilor si libertatilor cetatenesti si votul censitar.
 Unificarea Germaniei

Unificarea s-a realizat in jurul Prusiei, avand ca initiatori pe regele Wilhelm I si pe

cancelarul Otto von Bismarck.
Intr-o prima etapa, Prusia si-a creat o suprematie economica in lumea germana, prin
reorganizarea Zollverein (uniune vamala si comerciala ce cuprindea toate statele Germane, cu
exceptia Austriei, carea a fost exclusa).
Printr-o serie de razboaie succesive cu statele vecine, Rusia a declansat procesul de
unificare teritoriala:
 1862-1864: s-a desfasurat razboiul cu Danemarca, ce a avut drept consecinta cucerirea
ducatelor Holstein si Scheswig;
 1866-1867: s-a desfasurat razboiul cu Austria, care a avut drept consecinta victoria de
la Sadowa, in urma careia Prusia a obtinut controlul asupra statelor din N Germaniei,
pe care le-a organizat in Confederatia Germaniei de N;
 1870-1871: s-a desfasurat razboiul cu Franta, care a avut drept consecinta victoria de
la Sedan, in urma careia a obtinut victoria de la Franta Alsacia si Lorena.

In 1871, la Versailles, in sala oglinzilor, Wilhelm I a fost incoronat Imparat al

Imperiului German, care era o monarhie absolutista, bazate pe principii federaliste.

State nationale si multinationale in a doua jumatate a secolului XIX

FORMAREA STATULUI ROMAN MODERN

La 1850, Principatele Romane se aflau sub suzeranitate otomana si protectorat rusesc.
Dar victoria Turciei contra Rusiei in Razboiul Crimeei(1853-1856) a determinat schimbari
majore in statutul politico-juridic al celor 2 principate.
Prin Tratatul de Pace de la Paris din 1856 au fost stabilite cateva prevederi referitoare
la cele 2 principate:
 Rusia isi pierdea statutul de putere protectoare, iar Moldova si Tara Romaneasca
intrau sub garantia a 7 puteri garante (Anglia, Franta, Sardinia, Rusia, Prusia, Austria,
Turcia);
 Turcia isi mentinea statutul de putere suzerana;
 Moldova primea de la Rusia judetele Cahul, Bolgrad si Ismail;
 s-a stabilit infiintarea la Iasi si Bucuresti a unor Adunari Ad-hoc, care sa se pronunte
in problema unirii celor 2 principate.
In anul 1857, Adunarile Ad-hoc au adoptat o rezolutie prin care solicitau marilor
puteri unirea principatelor, noul stat urmand sa se numeasca Romania si sa fie condus de un
print strain. Acest document a reprezentat cel mai important proiect politic referitor la
organizarea Statului Roman Modern.
In anul 1858, Conferinta de la Paris a celor 7 puteri garante a propus un proiect de
unire partiala a celor 2 principate. Noul stat trebuia sa se numeasca “Principatele Unite ale
Moldovei si Valahiei” si sa functioneze cu 2 domni, 2 guverne si 2 adunari legislative.
Elementul comun al celor 2 principate il reprezenta infiintarea la Focsani a 2 institutii:
  Comisia Centrala (cu rol legislativ)
 Inalta Curte de Casatie si Justitie (cu rol juridic).
Textul conventiei urma sa joace rol de constitutie in noul stat.
In anul 1859, marile puteri garante au fost puse in fata faptului implinit prin dubla
alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5 ianuarie) si al Tarii Romanesti (24
ianuarie).
Dupa recunoasterea internationala a unirii, intre 1859-1862 au fost initiate masuri de
consolidare a acesteia:
 unificarea administratiei, armatei, postei, telegrafului, guvernului si a adunarii
legislative;
 stabilirea capitalei la bucuresti;
 adoptarea tricolorului ca drapel national;
Drept consecinta a acestor masuri, la 24 ianuarie 1862 a fost adoptata titulatura de
“Romania” pentru Statul Roman Modern.
Intre anii 1863-1865, impreuna cu primul ministru Mihail Kogalniceanu, Al. I. Cuza a
initiat o serie de reforme modernizatoare pentru Statul Roman:
 legea secularizarii averilor manastiresti;
 legea instructiunii publice;
 legea rurala.
Pentru a putea aplica legea rurala, in anul 1864, Cuza si-a arogat
puteri sporite in plan legislativ prin infiintarea senatului. A abrogat textul conventiei de la
Paris si a adoptat un nou text cu valoare de constitutie numit “Statutul Dezvoltator al
Conventiei de la Paris”.
Prin legea rurala (reforma agrara) taranii au fost improprietariti si in functie de numarul de
vite avut, primeau despagubire.
Legea instructiunii publice (legea invatamantului) stabilea organizarea invatamantului
romanesc in 3 trepte de studii:
 invatamant primar (4 ani) – obligatoriu si gratuit;
 invatamant secundar;
 invatamant superior (au fost infiintate universitati la Iasi in 1860 si la Bucuresti in
1864).
La inceputul lui februarie 1866, Cuza a fost obligat sa abdice, fiind acuzat de
autoritarism. La 10 mai 1866, Parlamentul l-a proclamat domn al Romaniei pe Carol I de
Hohenzolern Sigmaringen. Noul domn a continuat politica de modernizare printr-o serie de
masuri atat pe plan intern, cat si pe plan extern:
 la 1 iulie 1866, a fost adoptata o prima constitutie cu caracter liberal ce copia modelul
constitutiei belgiene. Ea prevedea organizarea Romaniei ca o monarhie constitutionala
ereditara, separarea puterilor in stat, vot censitar, drepturile si libertatile cetatenesti
erau garantate pentru crestini;
 prin participarea la razboiul contra Turciei din 1877-1878, Romania si-a cucerit
independenta de stat. Drept consecinta, in 1881 Romania s-a proclamat regat, iar Carol
I a devenit rege.

 Anul Revolutionar 1848 in Spatiul Romanesc

Ideea unitatii politice a romanilor prin unirea Moldovei cu Tara Romaneasca,

promovata de boierii romani in contextul Tratatelor de Pace de la Focsani si Sistov din secolul
XVIII, a fost preluata si in perioada prepasoptista. Astfel, in anul 1838, “Partida Nationala”
condusa de Ion Campineanu a adoptat un proiect politic intitulat “Proiect de Unire si
Independenta”, prin care era promovata ideea unirii celor 2 principate.
Pe acest fond, in anul 1848, miscari revolutionare au izbucnit si in spatiul romanesc.
In spatiul extracarpatic revolutia urmarea:
 inlaturarea regulamentelor organice si a dominatiei Rusiei si Turciei;
 impunerea unor regimuri liberale sau democratice, bazate pe egalitatea in fata legii si
pe separarea puterilor in stat.
In spatiul intracarpatic, aflat sub administratie habsburgica, revolutiile urmareau:
 recunoasterea romanilor ca natiune cu drepturi politice egale cu ale maghiarilor,
sasilor si secuilor;
 inlaturarea dominatiei maghiare si recunoasterea autonomiei in cadrul Imperiului
Austriac.
Aceste obiective s-au regasit in programele revolutionare care au avut caracterul unor
adevarate proiecte politice:
 “Petitia Proclamatie” – Iasi
 “Petitia Nationala” – Blaj
 “Proclamatia” de la Islaz
Doua programe revolutionare promovau si ideea unirii principatelor:
 “Principiile Noastre pentru Reformarea Patriei” (V. Alecsandri)
 “Dorintele Partidei Nationale din Moldova” (M. Kogalniceanu)
Cei mai importanti lideri ai revolutiei pasoptiste au fost:
 in Moldova:
 Vasile Alecsandri
 Mihail Kogalniceanu
 Alexandru Ioan Cuza
 in Transilvania:
 Avram Iancu
 Simion Barnutiu
 Gheorghe Baritiu
 in Tara Romaneasca:
 Nicolae Balcescu
 Ion C. Bratianu
 Constantin A. Rosseti
Desi inabusita de interventia armata a puterilor straine, Revolutia de la 1848 a grabit
procesul de constituire a Statului Roman Modern in a doua jumatate a secolului XIX.
 Revolutiile de la 1848-1849

Anul 1848 a mai fost numit si “Primavara Popoarelor” deoarece in Franta, Italia,
Germania, Imperiul Habsburgic au izbucnit revolutii liberale si nationale, care urmareau
inlaturarea absolutismului si a privilegiilor feudale si impunerea unor regimuri liberale bazate
pe separarea puterilor in stat, garantarea drepturilor si libertatilor cetatenesti.
Caracterul national a fost specific Imperiului Habsburgic deoarece popoarele
subjugate doreau sa iasa de sub dominatia austriaca.
Revolutiile liberale urmareau inlaturarea absolutismului si inlocuirea acestuia cu un
regim politic liberal sau democratic, care sa garanteze drepturile si libertatile cetatenesti si sa
respecte principiul separarii puterilor in stat.
Revolutiile nationale aveau drept obiectiv eliberarea de sub dominatia straina si
organizarea unor state nationale independente sau recunoasterea autonomiei politice a acelor
popoare in cadrul Imperiilor Multinationale.
Izbucnita in februarie 1848, Revolutia Franceza a avut drept consecinta inlaturarea
monarhiei si instaurarea republicii. In 1849, in urma alegerilor prezidentiale, Ludovic
Napoleon Bonaparte a devenit presedinte al Frantei. In anul 1852, in urma unei lovituri de
stat, el s-a proclamat Imparat al Imperiului Francez, sub numele de Napoleon al III-lea.
Acesta a exercitat puterea in aceasta functie pana in anul 1871, cand, dupa infrangerea
Frantei in razboiul cu Prusia, a fost inlaturat de pe tron, fiind instaurata a Treia Republica
Franceza.
Revolutiile din celelalte zone ale Europei au avut o evolutie sinuoasa.
In spatiul German, reprezentantii tuturor statelor din aceasta regiune s-au intrunit in
Parlamentul de la Frankfurt si au propus regelui Prusiei sa devina rege al tuturor
Germaniilor,dar acesta a refuzat si a ordonat inabusirea revolutiei.
In Italia si in Imperiul Habsburgic revolutiile au avut atat un caracter national, cat si
liberal dar au esuat, ca urmare a interventiilor militare ale Austriei.
Ideile manifestate in timpul acestor revolutii au creat cadrul favorabil construirii
statelor nationale in a doua jumatate a secolului XIX.

Revolutia din 1821

S-a desfasurat in Tara Romaneasca in perioada ianuarie-mai 1821, fiind condusa de

Tudor Vladimirescu.
Cel mai important progam politic s-a numit “Cererile norodului romanesc”. Prin acest
program se cerea:
 autonomia politica a tarii romanesti;
 desfiintarea privilegiilor feudale;
 organizarea armatei nationale;
 desfiintarea vamilor interne;
 libertatea comertului;
  reforma fiscala;
 organizarea invatamantului.
Consecinta imediata a acestei revolutii a reprezentat-o inlaturarea domniilor fanariote
si revenirea la domni romani in anul 1822.
Consecinte:
 in 1829, prin semnarea Tratatului de Pace de la Adrianopol, a fost recunoscuta
autonomia Principatelor Romane, sub suzeranitatea Portii si protectoratul Rusiei; Tara
Romaneasca a primit de la Turcia cetatile Braila, Giurgiu si Turnu;
 in 1831, in Tara Romaneasca si in 1832, in Moldova, au fost adoptate “Regulamentele
Organice”, primele documente cu valoare constitutionala, care au contribuit la
modernizarea societatii romanesti, deoarece era prevazuta separarea puterilor in stat,
infiintarea arhivelor si a scolilor manastiresti, era stabilit Bugetul Statului, era impus
un sistem unic de impozitare, organizarea armatei, iar invatamantul urma sa se
desfasoare in limba romana.
Totusi, Regulamentele Organice consolidau privilegiile marii boierimi si permiteau
puterii protectoare sa se amestece in politica interna a celor 2 provincii. Acestea au functionat
pana in 1858.

Tarile Romane si Problema Orientala

“Problema Orientala” reprezinta termenul folosit atunci cand se vorbeste despre

situatia de criza a Imperiului Otoman, inceputa la sfarsitul secolului XVII.
Cauza care a determinat inceputul crizei a fost esecul militar al Imperiului Otoman in
asediul cetatii Viena, in 1683.
De aceasta criza au incercat sa profite Rusia si Austria, care doreau sa isi impuna
controlul asupra provinciilor Europene ale Imperiului Otoman.
In acest context extern, domnitorii Tarilor Romane, in special Serban Cantacuzino si
Constantin Brancoveanu (Tara Romaneasca), si Dimitrie Cantemir (Moldova) au demarat
negocieri secrete cu cele 2 puteri Europene, cu scopul de a scoate Tarile Romane de sub
dominatia otomana. De exemplu, Dimitrie Cantemir a semnat in 1711 cu Rusia Tratatul de la
Lutk, prin care era recunoscuta independenta Moldovei sub protectia Rusiei si domnia pe
viata a lui Cantemir si a familiei sale, dar infrangerea suferita in Batalia de la Stanilesti pe
Prut l-a determinat pe Cantemir sa paraseasca Moldova.
In Tara Romaneasca, in 1714, Brancoveanu a fost mazilit de pe tron, apoi arestat, iar in 1716,
decapitat, fiind acuzat de tradare.
Ca urmare a acestor evenimente, in 1711, in Moldova, apoi in 1716, in Tara
Romaneasca au fost instituite domniile fanariote, primul domn fanariot fiind Nicolae
Mavrocordat.

Caracteristicile domniilor fanariote:

a) domnii erau de origine greaca, numiti direct de sultan in schimbul unei sume de bani,
pe o perioada scurta de timp si aveau statut de functionari imperiali, fiind asimilati
unui “pasa cu doua tuiuri”;
b) armata a fost desfiintata atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca, domnii avand
dreptul sa aiba doar niste garzi care sa le asigure securitatea;
c) domnii si-au pierdut atributiile de politica externa, nemaiavand dreptul sa semneze
tratate; ei si-au pastrat atributiile de domnie interna;
d) au fost impuse o multitudine de taxe si impozite, ceea ce a dus la cresterea dependentei
economice fata de Poarta;
e) teritoriul celor 2 principate a devenit teatru de conflict al razboaielor ruso-austro-turce.
In perioada cuprinsa intre secolul XVIII – inceputul secolului XIX s-au desfasurat 6
razboaie, in urma carora Tara Romaneasca si Moldova au suferit pierderi teritoriale:
 in 1718, prin semnarea Tratatului de la Pasarowitz, Turcia a cedat Austriei -
Banatul si Oltenia;
 in 1739, prin Tratatul de la Belgrad, Austria a retrocedat Turciei - Oltenia;
 in 1774, prin Tratatul de la Kuciuk Kainargi, Austria a anexat de la Moldova -
Bucovina;
 in 1812, prin Tratatul de la Bucuresti, Rusia a anexat de la Moldova - teritoriul
Basarabiei.
f) Domnii fanarioti, sub influenta ideilor iluministe, au adoptat pe plan intern o serie de
reforme cu caracter modernizator. In acest sens, s-a remarcat Constantin Mavrocordat,
care a desfiintat serbia, acordand libertate de stramutare taranilor dependenti, a
introdus remuneratia pentru activitatea functionarilor, a introdus un sistem unic de
taxe, a conditionat calitatea de boier pentru persoanele care detineau functii in
administratie;
g) In perioada fanariota s-au cristalizat si primele proiecte politice referitoare la Statul
Roman Modern. Ele au fost cunoscute sub numele de “memorii”, fiind elaborate de
boierii moldoveni si munteni, si inaintate marilor puteri cu ocazia Tratativelor de Pace
de la Sistov (1791) si Focsani (1772). Prin aceste memorii se cerea inlaturarea
domniilor fanariote, revenirea la domni romani, reforme institutionale, autonomie,
independenta si unirea principatelor sub protectia Rusiei si Austriei.
 Revolutia Franceza

La sfarsitul secolului XVIII, Franta se caracteriza prin mentinerea absolutismului

monarhic (Anciene Regim), societatea fiind structurata in 3 stari (primele 2 stari, Clerul si
Nobilimea, beneficiau de privilegii politice si economice, iar starea a treia, ce cuprindea
taranii si orasenii, avea o implicare limitata in politica, fiind principala platitoare de taxe si
impozite).
In primavara anului 1789, deputatii starii a treia din Adunarea Starilor Generale, au
solicitat regelui si reprezentantilor celorlalte 2 stari sa le accepte mai multe drepturi in viata
politica.
Refuzul regelui de a accepta aceste doleante a dus la izbucnirea unei revolte in Paris, si
drept consecinta, la 14 iulie 1789, inchisoarea Bastilia, simbol al Vechiului Regim, a fost
distrusa de revolutionari.
Adunarea Starilor Generale a fost dizolvata, in locul ei fiind infiintata Adunarea
Nationala Constituanta, in care deputatii starii a treia obtineau majoritatea.
In noul context politic, regele Ludovic al XVI-lea a trebuit sa accepte sa guverneze cu
noua Adunare Nationala.
Intre 1789-1791, Adunarea Nationala Constituanta a adoptat mai multe reforme
modernizatoare:
 au fost desfiintate privilegiile feudale;
 a fost adoptata “Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului”, care impunea ideea ca
poporul suveran este detinatorul puterii;
 adoptarea “Constitutiei Civile a Clerului”, prin care averile bisericesti au fost
confiscate de stat, iar preotii au devenit functionari ai statului;
 in 1791, a fost adoptata o Constitutie care oficializa regimul monarhic constitutional.
Potrivit acestei constitutii, puterea legislativa era detinuta de Adunarea Nationala, iar
cea executiva, de rege si guvern.
In anul 1792, Anglia, Prusia, Austria si Rusia au organizat o coalitie antifranceza cu
scopul restaurarii absolutismului monarhic. Regele Ludovic XVI a incercat sa fuga in afara
Frantei, dar a fost arestat de revolutionari, acuzat de tradare si condamnat la moarte.
In acest context intern si extern a fost desfiintata monarhia si proclamata republica.
Perioada republicana a cunoscut 3 etape distincte in istoria politica a Frantei:
1. Etapa Conventiei Nationale
a) Guvernarea Girondina (1792-1793)
b) Guvernarea Iacobina (1793-1794)
2. Etapa Thermidoriana/Directoratul (1794-1799)
3. Epoca Consulatului (1799-1804)

In perioada guvernarii girondine, regele si sotia sa au fost ghilotinati.

In perioada iacobina, Revolutia Franceza s-a radicalizat, prin declansarea unei politici
de teroare, prin care, francezii banuiti de contrarevolutie erau condamnati la inchisoare sau
moarte.
Instrumentele de exercitare a puterii au fost institutii dominate de iacobini :
  Comitetul Salvarii Publice
 Comitetul Sigurantei Generale
 Tribunalul Revolutionar
In anul 1794, burghezia, imbogatita in timpul revolutiei, nefiind de acord cu
radicalismul iacobinilor, i-a inlaturat de la guvernare si a instaurat Directoratul.
In anul 1795, a fost adoptata o noua constitutie, care prevedea:
 puterea poporului;
 votul censitar;
 separarea puterilor in stat.
Puterea legislativa era exercitata de o adunare bicamerala: Consiliul Batranilor (250
membri) si Consiliul celor 500. Puterea executiva era exercitata de un Colegiu format din 4
directori.
In noiembrie 1799, generalul Napoleon Bonaparte, in urma unei lovituri de stat, a
instaurat o dictatura militara numita Consulat. In caliatate de Prim-Consul, Napoleon a initiat
o serie de reforme modernizatoare:
 a infiintat Banca Nationala Franceza;
 a instituit francul, moneda nationala;
 a pus bazele Academiei Franceze;
 a elaborat Codul Civil, care garanta proprietatea, institutia casatoriei si a divortului;
 a pus bazele invatamantului liceal.
In plan religios, in anul 1801, Napoleon a semnat un Concordat cu Papa, prin care
catolicismul devenea religia oficiala a Frantei, iar Napoleon primea dreptul de a-i numi in
functie pe episcopii francezi.
In anul 1804, Napoleon a fost incoronat ca Imparat al Imperiului Francez, sub
titulatura de Napoleon I. Acest eveniment a marcat inlaturarea republicii si revenirea la
absolutism monarhic.

IMPERIUL FRANCEZ (1804-1815)

In perioada imperiala, Franta Napoleoniana s-a implicat in 96 de razboaie cu Anglia,
Rusia, Prusia si Austria. Pana in anul 1812, Franta a dus un razboi ofensiv, reusind sa isi
impuna controlul asupra Italiei, Peninsulei Iberice, Tarilor de Jos, Elvetiei, o parte a statelor
germane. Aproximativ 34 de natiuni Europene au intrat sub ocupatie franceza.
In teritoriile ocupate, autoritatile franceze au impus Codul Civil, organizarea
administrativa specifica Frantei, dar si un sistem de taxe si impozite apasatoare pentru
natiunile supuse.
Dupa anul 1812, cand armata franceza a fost invinsa in campania din Rusia, Franta a
trecut la un razboi defensiv, avand ca scop mentinerea controlului asupra teritoriilor cucerite.
Dar, coalitia monarhilor europeni a reusit sa obtina victoria finala in anul 1815, la Waterloo.
Napoleon a fost exilat de autoritatile engleze in insula Sfanta Elena, unde a murit in
1821/1822.
Infrangerea Frantei a fost oficializata prin semnarea Tratatului de Pace a Congresului
de la Viena (1815). Potrivit acestuia, teritoriul Frantei revenea in granitele sale naturale,
anterioare anului 1792. Pe baza principiului “legitimitatii dinastice”, regii dinastiei Bourbon
au fost restaurati pe tronul Frantei: Ludovic XVIII (1815-1824) a condus Statul Francez pe
baza unei Charte Constitutionale care prevedea separarea puterilor in stat; urmasul sau, Carol
X (1824-1830), a dorit sa impuna absolutismul monarhic, dar in urma unei revolutii,
Bourbonii au fost inlaturati de pe tronul Frantei, iar poporul francez, pe baza principiului
Suveranitatii, l-au incoronat ca rege pe Ludovic Filip d’Orleans (1830-1848). In perioada
domniei noului rege, a fost adoptata o noua Charta Constitutionala, care oficializa in Franta
un regim liberal:
 separarea puterilor in stat;
 drepturi si libertati cetatenesti;
 vot censitar.