Etica în armată de-a lungul istoriei

Cuprins:

1. Etica în Antichitate și Evul Mediu. Armata română și războaiele religioase

2. Etica armatelor în Epoca Modernă. Reformele lui Napoleon

3. Etica în armatele Epocii Contemporane. De la acțiunile Wehrmacht-ului la conflictele din secolul XXI

De-a lungul timpului, conceptul de etică în societate și în organizația militară a suferit schimbări
semnificative ca urmare a diferitelor realități sociale specifice epocii respective.

În antichitate, normele de etică pe care soldații trebuiau să le respecte erau dictate și modelate
de către deținătorul puterii absolute în stat, respectiv regele sau monarhul comportamentul militarilor
era restricționat doar față de camarazi proprii și față de superiori. Jafurile, crimele, violurile, bețiile,
luare de ostatici și transformarea acestora la sclavi erau practici specifice conflictelor militare din
Lumea Antică, practici care nu erau, de cele mai multe ori, sancționate în vreun fel, războiul fiind văzut
ca o metodă de înavuțire, atât pentru soldații și comandanții lor, cât și pentru trezoreria statului.

O primă încercare de limitare a acestor practici a fost făcută de Imperiul Roman, organizarea
socio militară a acestuia impunând o anumită conduită etică ostașilor săi. În cadrul Imperiului, la baza
acestuia, se afla cetățeanul-soldat. Acestora le era impus un regim foarte dur, atât ca urmare
privațiunilor la care erau supuși, cât și perioadele îndelungate de instrucție, toate acestea având drept
scop final menținerea unui nivel al disciplinei cât mai strict. Totodată, acordarea de solde și
promovarea în funcție de comportamentul ostășesc adoptat aveau drept scop limitarea jafurilor și
abuzurilor față de populația civilă.

Perioada imediat următoare căderii Imperiului Roman a marcat începutul Evului Mediu și a
adus cu sine o serie de paradoxuri etico-morale.

Astfel, pe de-o parte avem apariția codului de onoare al cavalerilor, care nu era nimic altceva
decât un prim exemplu al unui cod deontologic bazat pe principii etice și morale. În spațiul European,
Biserica a încercat să îi determine pe nobil să își asume acest cod în vederea limitării obiceiurilor brutale
ale acestora și a redirecționării forțelor militare în scopul protejării oamenilor de rând împotriva
pericolului reprezentat de invadatorii considerați păgâni.

Pe de altă parte, în contrast cu existența principiilor de etică al acestui cod, se situează

realitățile războaielor religioase. Începând cu Jihadul islamic, continuând cu cele opt Cruciade și
culminând cu Războiul de 30 de Ani, conflictele religioase între adepții unor religii diferite (creștini și
musulmani) sau între practicanții unor forme diferite ale aceleiași religii (catolici și protestanți) au
condus la comiterea a numeroase crime, jafuri și atrocități, de ambele părți. În aceste cazuri nu se mai
poate vorbi de respectarea principiilor eticii, participanții justificându-și acțiunile prin dreptul divin
care a fost conferit pentru a pedepsi și nimici pe necredincioși.

Exemple în acest sens pot fi amintite masacrele cruciaților îndreptate împotriva evreilor din
Remania sarmale din Siria și Palestina, ale selglucizilor și mamelucilor potriva creștinilor din Anatolia și
Egipt, sau cele ale catolicilor împotriva protestanților și vice versa, în spațiul central european.