Sunteți pe pagina 1din 1

Luna (gr.

σελήνη [selḗnē]), este un corp astronomic care orbitează planeta Pământ, fiind singurul
său satelit natural permanent⁠(d). Este al cincilea cel mai mare⁠(d) satelit natural din Sistemul Solar, și
cel mai mare dintre sateliți planetari relativ la dimensiunea planetei pe care o orbitează (obiectul său
primar⁠(d)). După satelitul lui Jupiter, Io, Luna este al doilea cel mai dens satelit dintre cei ale căror
densități sunt cunoscute.
Se consideră că Luna s-a format acum circa 4,51 miliarde de ani, nu mult după Pământ⁠(d). Există
mai multe ipoteze pentru originea sa; cea mai acceptată explicație este că Luna s-a format din
resturile rămase după un impact uriașîntre Pământ și un corp de dimensiunile lui Marte, numit Theia.
Luna este în rotație sincronă cu Pământul, adică arată întotdeauna aceeași față către el, partea
vizibilă fiind marcată de mări lunare⁠(d) vulcanice întunecate, care umplu spațiile dintre zonele înalte
ale scoarței și craterele de impact mai proeminente. Văzută de pe Pământ, este al doilea obiect
ceresc vizibil de pe Pământ ca strălucire, după Soare. Suprafața sa este de fapt întunecată, deși
prin comparație cu cerul nopții pare foarte luminoasă, reflectanță doar puțin mai mare decât cea
a asfaltului⁠(d) uzat. Influența ei gravitațională produce mareele oceanice, mareele de uscat⁠(d), și o
ușoară prelungire⁠(d) a zilei.
Distanța orbitală actuală a Lunii este de 384.400 km,[10][11] sau 1,28 secunde-lumină. Această
valoare este de aproximativ treizeci de ori mai mare ca diametrul Pământului, mărimea aparentă pe
cer fiind aproape la fel de mare ca cea a Soarelui, ca urmare Luna acoperă Soarele aproape perfect
în timpul eclipselor totale de Soare. Această potrivire de aparență vizuală nu va continua în viitorul
îndepărtat, pentru că distanța între Lună și Pământ este într-o lentă creștere.
Programul Luna⁠(d) al Uniunii Sovietice a fost primul care a ajuns pe Lună cu nave spațiale fără
echipaj⁠(d) în 1959; Programul Apollo al NASA din Statele Unite ale Americii a realizat singurele
misiuni umane până în prezent, începând cu prima orbită a Lunii efectuată de misiunea Apollo 8, în
1968, și continuând cu șase aselenizări între 1969 și 1972, prima fiind a misiunii Apollo 11. Aceste
misiuni au adus rocă lunară⁠(d) care a fost folosită pentru a dezvolta o înțelegere geologică a originii
Lunii, a structurii ei interne⁠(d), și a istoriei mai recente. De la misiunea Apollo 17 din 1972, Luna a fost
vizitată doar de nave spațiale fără echipaj.
În cultura umană, atât proeminența naturală a Lunii pe cerul Pământului, cât și ciclul ei regulat
de faze așa cum apare de pe Pământ, au oferit referințe culturale și influențe pentru societățile
umane și culturile din timpuri imemoriale. Astfel de influențe culturale pot fi găsite în limbă, sistemele
de calendare lunare⁠(d), artă⁠(d) și mitologie⁠(d).

S-ar putea să vă placă și