Filosofia limbajului

Cel mai frecvent salut este, fără îndoială, strângerea de mână, însă în
diferite părți ale lumii, există cele mai uimitoare și diverse moduri de a
saluta. Toate sunt legate de cultura și tradițiile diferitelor popoare. Unele
sunt comune, însă altele ar putea părea cu siguranță ciudate pentru
occidentali.

Filipine – respectul pentru bătrâni este exprimat de salutul numit „Mano”,

prin care se ia mâna persoanei salutate şi se duce la frunte.

În Japonia se salută printr-o strângere de mână, însoțită de o plecăciune.

India – indienii se salută prin cuvântul „Namaste”, derivat din Sanskrit-ul
„namaḥ” – „a face plecăciune” sau „a-şi anunţa supunerea”, şi „te” –
„ţie”. Salutul este însoțit de o plecăciune ușoară, cu palmele împreunate
la piept.

Franța – aici nu numai prietenii, dar şi cunoscuții sunt întampinaţi cu un

sărut pe obraz.

Noua Zeelandă – Maorii se salută cu un gest numit „Hong”, care

înseamnă atingerea nasurilor unul de celălalt. Acesta este urmat de așa-
numitul „schimb de suflare de viață”.

Massai care populează teritoriile Kenya și Tanzania se salută scuipându-

se reciproc.

Zambia – salutul cel mai frecvent în rândul populației locale este

atingerea degetelor care seamănă cu gestul folosit de europeni pentru a
pune un pariu.

Arabia Saudită – în țările arabe se exprimă respectul prin atingerea

nasului și punerea mâinii pe umărul interlocutorului.
1.Definiție – Limbaj : Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific
oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele;

(perspectiva psihologică)

Limbajul – un proces psihic comunicaţional, un ansamblu de semne, prin care se

realizează comunicarea interumană. Este un proces psihic complex care se
realizează prin intermediul limbii, şi presupune o legătură strânsă cu funcţiile
intelectuale şi motorii.

Vorbirea este forma de bază a limbajului; debutează în copilărie şi se însuşeşte

treptat pe parcursul vieţii.
Tipurile de limbaj-

Limbajul standard
-este o varianta stilistica a limbii literare utilizata în conditii obitnuite de comunicare ;
-fara marci afective ;
-limbajul este recomandat a fi utilizat în
scoala, în situatiile oficiale de comunicare, în mass-media;
CONSECINTELE UTILIZARII
:pierderea expresivitatii, disparitia impresiei de spontaneitate, de implicare afectiva,
folosirea cuvintelor cu sensul propriu,renuntarea la termenii regionali,populari, arhaici, la
jargon si argou, care sunt înlocuiti cu echivalentul lor din limba literara.

Limbajul literar
-aspectul cel mai îngrijit al limbii ;
-consolidat prin scris (dar si vorbit) ;
-respecta un ansamblu de norme ;
-existenta caracterului constient ;
-limba literara
NU trebuie confundata cu limba operei literare
(utilizeaza orice tip de limbaj si elemente de argou si jargon).

Limbajul colocvial/familiar
-predominant oral; presupune conversatie între persoane cu statut social apropiat sau intre
care exista un anumit grad de intimitate (ex:rude, prieteni,cunostinte) ;
-are o mare expresivitate prin impresia de spontaneitate, de naturalete, de implicare
afectiva ;
-adeseori contine o nuanta glumeata, ironica ;
-în scris, se întâlneste în corespondenta si, mai rar, în scrierea de tip
jurnalistic

Limbajul popular/ regional

-predominant oral; folosit în literatura scrisa din dorinta de a crea impresia de
autenticitate a vorbirii personajelor sau pentru a le individualiza ;
-d.p.v. stilistic are functie de evocare ;si functie de creare a culorii locale ;si functie în
caracterizarea indirecta a personajelor.
-se poate manifesta prin folosirea regionalismelor, eventual a argoului (mai ales în mediul
urban) ;
-se manifesta la nivel fonetic, gramatical, lexical si semantic.

Limbajul arhaic
-are în vedere o perioada depasita ori pe cale de disparitie ;
-unele cuvinte sunt atât arhaisme cât si regionalisme ;
-expresivitatea limbajului arhaic apare doar când acesta este utilizat în texte literare sau în
limbajul familiar/ colocvial, cu functia de evocare, de creare a culorii locale sau pentru a
conferi o nuanta glumeata comunicarii ;
-pentru momentul în care au fost introdusi în limba, termenii nu pot fi considerati arhaici
si nu au o valoare expresiva, ci pot fi considerati aparte limbajului standard ;
-se manifesta la nivel fonetic, morfologic, sintactic, lexical si stilistic.
2.Reprezentanți

Platon – analizează problema ”limbii originare” derivate din LOGOS(cuvânt,

totodată și sens).

(Pentru Platon, logosul este opusul mitului, logosul este asemeni principiului divin
care a genereat Creația)

În viziunea lui, vorbirea este asemenea unei țesături, care a rezultat ca

urmare a împletirii genurilor; limbajul este symploke : textură, înnodare,
încrucișare. Aceasta este vorbirea întemeiată pe gândire, ”căci dacă am fi lipsiți de
ea (gândire), nu am putea într-un fel spune ceva”. Prin urmare, vorbirea asimilata
de Platon – limbajul – este concomitent creația (țesătura) fiecărui, dar și imitație a
lumii, și model al acesteia. Fiind un model al realității, în viziunea platoniană,
limbajul este, sub raport ontologic, inferior realității la care se referă.

G.W.Liebniz – apreciază, dimpotrivă, că limba vorbită de oameni are o dublă

sursă – Limba naturală(dată) inițială, instituită de divinitate, care exprimă
”acordul dintre sunete și efectele produse în spirit de spectacolul lucrurilor”, și
Limba convențională, născută din cea naturală, prin care omul ”a imitat” natura,
așa cum Adam, sub inspitație divină, a dat nume animalelor.( Limbaj convențional)

Fr.Nietzsche – consideră că, prin denumirile date lucrurilor, omul a pus stăpânire
asupra naturii. Cuvintele, sunetele ”dansează asupra lucrurilor”, altfel spus,
exercițiul limbajului îl stăpânește pe om nu numai asupra lucrurilor, ci și asupra
semenilor. Cei care reușesc sunt însă doar cei cu voință puternică, doar cei
puternici își pot exercita puterea asupra celor cu voință slabă. Doar cei cu voință
puternică – pot crea valori, dând și limbajului forța de manifestare a acestei puteri.

Astfel, limbajul este un instrument al manifestării voinței puternice.

Scopul filosofului aici e de a dovedi că geneza limbajului se conjugă cu cea a
moralei, unde limbajul se manifestă prin metafore și este prețuit de cei cu voința
slabă.

L.Wittgenstein – admite că limbajul este ”construcție logică” și că, totodată,

exprimă bogăția universului gândirii fiecăruia. În ”Tractatus logico-philosophicus”
autorul demonstrează că structura limbii nu este identică cu funcția pe care aceasta
o are: de reflectare a realității. Domeniul de referință al limbii este realitatea.

Vorbirea – limba – nu este un model, un tablou. Limbajul nu reproduce tabloul, ci

îl ”arată prin propoziții”, numite ”modele ale realității”.

”Teoria tabloului” denotă că obiectul filosofiei trebuie să fie limbajul, iar metoda
filosofiei – analiza limbajului.

Funcțiile limbajului

Funcții ale limbii - constau în descoperirea dependențelor lingvistice de alte

fenomene (gândire, cultură etc.) și caracteristicile interne regulate ale conectivității
unităților lingvistice individuale: cuvinte, propoziții, texte (în acest caz conceptul
"funcție" primește o interpretare pur filosofică, în cadrul căreia un fenomen
dependent de altul și schimbarea ca atare schimbă un fenomen, aceasta diferă de
înțelegerea matematică a unei funcții ca o lege, conform căruia fiecărei valori a
unei variabile (argument) îi este atribuită o anumită valoare specifică și (sau)
această valoare în sine, precum și valoarea biologică a funcției ca activitate
efectuată de organism sau organ și valoarea sociologică care coincide cu rolul unui
fenomen în viața socială , sau datoria, gama de activități ale indivizilor și ale
societății în ansamblu).

Functia dialectica - termenul este luat aici in sensul in care era utilizat in
antichitate - arta discutiei in contradictoriu in scopul descoperirii adevarului.
Prezentarea argumentelor pro si contra este calea cea mai simpla prin care o teza
poate fi elucudata. Progresul stiintific este in mare parte datorat acestei functii.
Functia dialectica isi manifesta utilitatea doar in conditiile in care comunicarea este
una reala fara cantonari in stereotipii, locuri comune, false orgolii, mecanisme
defensive activate, etc

Functia practica consta in utilizarea limbajului ca o unealta. Prin limbaj noi

actionam asupra altora, initiem fapte, declansam situatii, reglam comportamentul
propriu si al celor din jur.
Functia afectiva - dincolo de comunicarea informatiilor cognitive, rationale,
limbajul este purtatorul trairilor noastre, modului de raportare si de rezonare
afectiva la evenimentele pe care le traim. Exprimarea scrisa a acestor trairi este
mult mai dificila, presupunand utilizarea unui limbaj foarte nuantat, a diferitelor
metafore si figuri de stil care sa suplineasca varietatea infinita a exprimarilor
spontane, adeseori inconstiente ale emotiilor noastre.

Functia ludica - vorbirea poate fi prilej de joc. Copiii mai ales in primii ani de
viata repeta la nesfarsit aceleasi cuvinte cu sonorizari si intonatii diferite doar din
placere. Functia ludica este prezenta si la oamenii maturi exprimandu-se in
rezolvarea de cuvinte incrucisate, jocuri de cuvinte, cautare de rime, etc, functie ce
tradeaza o mare disponibilitate afectiva, nivel ridicat de inteligenta, o functionare
cognitiva de nivel superior.

Functie cathartica valorificata din plin in cadrul proceselor terapeutice, sustine

virtutiile eleiberatoare ale verbalizarii unor continuturi psihice nemanifestate.
Odata realizat, catharsisul, se instaleaza o stare de confort, acalmie cepermite
evolutia favorabila a subiectului in cauza.
T.P. Shuffle
Tipul jocului - comunicare
Tematici acoperite - cetățenie
Regulile jocului
Pregătire
Implicându-se în joc, participanții vor fi capabili:
 Să identifice modalități specifice de comunicare non-verbală, pentru
se face înțeleși
 Să lucreze în echipă pentru ducerea la bun sfârșit a misiunii încredinț
 Să participe prin idei creative în soluționarea jocului
Descrierea jocului
(instrucțiunile jocului)
Se trasează un spațiu de joc în care participanții trebuie să se așeze în mod
aleator. Li se cere apoi să caute soluții pentru a se așeza în ordine cronologic
datei lor de naștere (doar ziua și luna).Vor trebui să facă acest lucru fără să
vorbească, iar pentru a îngreuna și mai mult activitatea li se poate cere să nu
folosească mâinile pentru a comunica. E important de urmărit modul în care
participanții comunică și cum reacționează la eventualele încercări nereușite
De menționat că participanții vor trebui să reia jocul în caz că depășesc spați
de joc.
Dacă aveți posibilitatea să jucați acest joc afară, căutaţi un buștean și cereți
participanţilor să folosească bușteanul ca spațiu de joc. Acest lucru va
reprezenta o provocare și mai mare.
Întrebări reflecție și evaluare Cum v-ați simțit, neavând posibilitatea de a comunica verbal sau
cu mâinile?
Cât timp v-a luat până ați găsit un alt mod de a comunica?
A fost eficient? De ce?
Ce ați face diferit dacă ați repeta activitatea?
Există situații în care trebuie să găsiţi alte căi de comunicare?
Care a fost partea cea mai amuzantă? Dar cea mai dificilă?
Conexiuni
Tipul jocului - Comunicare
Tematici acoperite - Cetățenie activă Creativitate
Timp necesar Maxim 15 minute

Regulile jocului Să se respecte ordinea participării.

Să fie foarte atenți.
Pregătire
Obiectivele jocului (din
perspectiva cunoştinţelor,
abilităţilor şi atitudinilor)
Implicându-se în joc, participanții vor fi capabili:
- să-și exerseze creativitatea
- să-și exerseze timpii de reacție.
Descrierea jocului
(instrucţiunile jocului)
Participanții stau în cerc. Unul rostește un cuvânt, după care următorul spune
un cuvânt care are legătură cu primul și tot așa până la ultimul jucător apoi se
revine.
Întrebări reflecţie şi evaluare Ce ați avut de făcut în acest joc?
A fost ușor?
Cum v-ați simțit?
Ați fost în viața reală în aceeași situație? (când a trebuit să continuați ceva
început de altcineva?) Cum a fost?
Ce ați face diferit pe viitor într-o astfel de situație?