Curs 22 – Psihoterapia suportivă simplă

Irina Holdevici (1996) precizeaza ca "ceea ce se întelege în mod frecvent prin consiliere nu este altceva
decât psihoterapie suportiva. (..) Dupa Frenck si Alexander (1946) psihoterapia suportiva este indicata
în doua categorii opuse de situatii: una în care nu este necesara o modificare a personalitatii
pacientului, eficienta acestuia fiind doar temporar perturbata de conditii exterioare neprielnice, iar cea
de a doua - în care perturbarea de personalitate este atât de puternica încât este greu de presupus ca s-
ar mai putea produce o schimbare structurala a pacientului."

Psihoterapia – studiaza comportamentul uman,procesele mentale si investicheaza ,recomandand cai de

solutionare, probleme psihologice din domeniul medicinei ,educatiei si industriei.
Psihoterapeutul nu decide pentru sau in locul pacientului,el are sarcina de a-l ajuta sa-si cunoasca si sa-si
clarifice propriile nevoi si sa-l sustina pt a actiona in conformitate cu ele; psihoterapeutul nu evalueaza
valorile, ideile saucomportamentul pacientului, nu-i ofera sfaturi sau solutii prefabricate la problemele cu
care se confrunta, in schimb ii asigura prin actiunile sale o oglinda obiectiva in care sa se poata privi si
aprecia singur, precum si o prezenta calda, empatica, noncritica, incurajatoare care sa-l stimuleze pr
gasirea propriilor rezolvari.
Psihoterapeutul isi propune dezvoltarea personalitatii clientului sau sau descoperirea si realizarea unor
disponibilitati psihice latente, obtinerea independentei si autonomiei,maturizarea si adaptarea acesteia la
un nivel superior fata de cerintele vietii cotidiene .

Relaţiile suportive apar în situaţii dificile. Dorinţa de a găsi o soluţie salvatoare poate face pe destui
oameni să renunţe la încăpăţânarea de a face numai ce-i taie capul. Se poate găsi un real sprijin în
propria familie, în prieteni, colegi, dar sunt şi situaţii când aceştia nu există sau se fac că nu există (prin
atitudinea şi comportamentul lor). În astfel de situaţii, solicitarea unui ajutor specializat poate deveni o
necesitate, ajutorul putând fi acordat mai ales sub forma unei terapii speciale, denumită terapie
suportivă. Cunoscută şi sub denumirea de psihoterapie de susţinere, acest gen de terapie este cea mai
utilizată. Presupune o serie de tehnici utilizate pentru înţelegerea psihodinamică a situaţiei asupra căreia
se intervine. Deşi a apărut la începutul secolului XX, este mai puţin cunoscută de oamenii din societatea
contemporană, deşi are ca scop tocmai ajutorarea oamenilor de a gestiona cu mai multă uşurinţă situaţiile
dificile cu care se confruntă.
Din categoria situaţiilor dificile pot face parte nu numai bolile grave, ci şi alte situaţii dificile precum: un
divorţ, decesul unei persoane dragi, dificultăţile relaţionale în situaţii de criză, de şoc post-traumatic,
tratamentele medicale invazive şi dureroase, necesitatea adoptării unei noi direcţii de dezvoltare în sfera
profesională etc.
Asigurarea unui suport prin psihoterapie de susţinere presupune parcurgerea câtorva etape. O primă
etapă ar fi evaluarea pacientului, având ca scop înţelegerea, cunoaşterea şi autocunoaşterea. Pe baza
evaluării se stabilesc deciziile, modalitatea de lucru, plafonul de intervenţie, necesitatea de a implica (sau
nu) familia pacientului, precum şi frecvenţa întâlnirilor terapeut-pacient. Poate avea loc fie individual,
fie într-un cadru de grup, relaţia terapeutică fiind orientată doar spre nevoile pacientului.
Psihoterapeutul va alege calea cea mai potrivită pentru a crea o alianţă terapeutică, de a interveni pentru
a menţine sau creşte stima de sine a bolnavului (mai ales atunci când acesta este copleşit), de a micşora
impactul simptomelor problematice şi de a mări capacitatea de adaptare în confruntarea cu boala.
Din perspectiva celui aflat în suferinţă, obiectivul este de a se menţine cel mai bun nivel de
funcţionare în condiţiile limitărilor impuse de boală. De exemplu, pentru cel care face chimioterapie,
efectele secundare pot fi foarte greu de suportat. Durerile acute, greţurile, vărsăturile, degradarea fizică îl
pot aduce în situaţia de a renunţa la tot. Optând pentru o asemenea terapie, cu ajutorul psihoterapeutului
se pot găsi motivaţia şi forţa necesară pentru a continua tratamentul. Planul de intervenţie trebuie adaptat
continuu tipului de personalitate, reacţiilor la tratament, dar şi răspunsurilor emoţionale. În caz contrar,
rezultatele pozitive pot întârzia sau nu apar deloc.
Beneficiile pot fi semnificative:
- ieşirea din izolare,
- diminuarea fragilităţii emotive,
- dezvoltarea capacităţii de a înfrunta o situaţie dificilă,
- posibilitatea exprimării gândurilor şi a fricilor (de moarte, de invaliditate, de durere fizică, etc),
- conştientizarea faptului că cel afectat poate contribui, într-o foarte mare măsură, la propria-i vindecare.

Comparată cu alte terapii, psihoterapia de susţinere prezintă şi anumite avantaje. Câteva dintre acestea ar
fi următoarele: obiectivul concret, modul de lucru direct, un număr de şedinţe mai redus, costuri mai
mici, rezultate mai evidente.

Relatia suportiva poate avea efect terapeutic ,dar nu presupune un proces terapeutic,adica suportul este
oferit spontan si aduce o ameliorare de scurta durata ,dar nu presupune evaluari ,interventii centrate pe
un obiectiv si nici modalitati de urmarire a efectului in timp.Un pacient in urma unei operatii beneficiaza
de terapie de suport,adica acte medicale de sustinere a unei functii a organismului.Psihoterapia suportiva
sau de sustinere se adreseazaz psihicului ,avand in vedere cresterea sau mentinerea capacitatii
individuale de a face fata in diferite situatii.
Psihoterapia suportiva a aparut la inceputul secolului xx-lea avand ca obiectiv ajutarea pacientilor in a
se descurca cu simptomele sale sau in a preveni recaderile in afectiuni grave; pacientul mai poate fi
sustinut atunci cand se confrunta cu probleme de sanatate care implica interventia medicala,astfel incat
sa poata gestiona perioada respectiva ( confruntarea cu situatia de boala,imaginea de sine,reactia la
tratament,probleme de functionare sociala,familiala sau profesionala ce decurg din conditiile de sanatate)
Pentru a asigura complianta pacientului la tratament ,psihoterapeutul va trebui intii sa inteleaga pozitia
pacientului fata de conditia de boala,beneficiile si costurile personale ale pacientului in situatia de
confruntare cu boala,intentia de a se vindeca. Daca pt pacient boala aduce si atentia pe care altfel nu o
are din partea apropiatilor ,este posibil ca procesul de vindecare sa fie lent,medicatia sa aiba efecte
paradoxale,secundare,adverse, intense , astfel incat sa para fie ca tratamentul nu e bun,fie ca nimic nu
functioneaza,dar miza este de a se mentine in situatia de bolnav in jurul caruia familia roieste ingrijorata.

Cui se adreseaza psihoterapia suportiva :

-pacientii spitalizati pt o gama deosebit de larga de cereri,de la o afectiune somatica in explorare sau
in curs de tratament medical,pana la intoleranta sau toleranta scazuta a spitalizarii, a demersurilorde
explorare medicala,a tratamentului medicamentos sau pregatirea pt interventia chirurgicala sau
sustinerea dupa interventia chirurgicala ( suport pre – si post –operatoriu)
- pacientii cu nevroze ( nevroza trebuie inteleasa ca o tulburare care decurge din incercari
inconstiente de a rezolva un conflict psihologic)
-pacientii cu atacuri de panica si depresii
-pacienti in situatii de criza si conflict
-pacienti care se confrunta cu socul post-traumatic
- pacienti cu tulburari mintale
- pacienti dependenti de substante
- pacienti cu tulburari psihosomatice (nu stres psihologic) care declanseaza sau determina o boala
somatica( colon iritabil,astm bronsic,alergiile ,crizele migrenoase ,infarctul miocardic, cancerul ) sau o
tulburare functionala ( aritmii ,constipatie,diaree,transpiratii intense etc)
Relatia terapeutica de sustinere există
- numai pt a putea raspunde nevoilor pacientului;
- este spatiul relational in care pacientul primeste atentie, este ascultat ,incurajat poate experimenta si
exersa moduri noi de solutionare a problemelor sale;
- modul de lucru este direct ,obiectivul foarte concret si de cele mai multe ori imediat.
Psihoterapia suportiva este un prim pas catre un mai bine personal in confruntarea cu dificultati de
viata mai mari sau mai mici si pentru care nu ati gasit cea mai potrivita cale de rezolvare.

Scopul psihoterapiei suportive consta in "intarirea mecanisme10r adaptative" (Ibidem), in reducerea

participarii afective, trairii starii de boaHi, a anxietatii, a tensiunii afective, ca ~i a conduitei
maladaptive. Indicatiile psihoterapiei suportive acopera 0 arie extinsa de conditii ~i situatii clinice' care
includ: debutul acut al unor bali somatice cronice, exarcerbarile (acute) ale bolilor cronice, situatii
psihostresante ~i intens psihotraumatizante. De asemenea, psihoterapia suportiva este necesara in
asigurarea compliantei pentru tratamentul chirurgical, in pregatirea unor interventii chirurgicale ample,
ca ~i in perioada postoperatorie, ~tiut fiind di "succesul muItor inetrventii medicale ~i chirurgicale poate
fi pro fund afectat de starea psihica a pacientului". Fiind orientata asupra starii ~i situatiei pacientului,
psihoterapia suportiva lasa in umbra problemele etiologiei bolii sau structurii personalitatii pacientului;
desprinsa de considerente teoretice, de analize aprofundate, de interpretari, ca ~ide ambitia eventualei
restructurari a personalitatii bolnavului, aceasta abordare suportiva constituie 0 terapie a realului, a
concretu1ui ~i a prezentului.

Terapia suportiva reprezinta un mijloc prin care individului i se ofera un mare suport si empatie. Aceasta
terapie face pacientul sa se simta mai sigur, mai acceptat, incurajat.

Terapia suportiva este aplicata de catre psiholog si urmareste o intarire a mecanismului de aparare si
refacerea mecanismului de adaptare. Terapia suportiva urmareste educarea si o permanenta incurajare a
pacientului si de asemenea favorizarea descarcarii emotionale care duce in final la scaderea anxietatii.
Mijloacele prin care terapia suportiva realizeaza toate acestea sunt: indrumarea, persuasiunea,
incurajarea, catharsis-ul, presiunea si coercitatia,desensibilizarea, exteriorizarea intereselor si
manipularea mediului.

Ascultarea - aceasta este prima si cea mai importanta componenta a terapiei suportive. Clientul este
incurajat sa vorbeasca despre problemele lui cat mai mult posibil. Ii este acordata cat mai multa atentie si
grija. Clientul simte ca este ascultat si ca grijile si problemele lui sunt luate cat mai in serios.

In terapia suportiva, asistenta urmareste: atmosfera, ambianta, participarea fiecaruia, comunicarea,

cooperarea, ascultarea, posibilitatea de cunfruntare, respectul fata de ceilalti.

Scopul terapiei suportive este:

 redobandirea abilitatilor sociale (relationare interumana mai usoara)

 dobandirea unui sentiment de participare la viata colectiva
 intelegerea situatiei pe care o traverseaza, mobilizandu-si fortele adaptative, intr-o atmosfera de
acceptare si securitate